Jump to content
POLITISTI.ro

  • Marius
    ACORDAREA COMPENSAŢIEI PENTRU CHIRIE POLIŢIŞTILOR
    Condiţiile generale privind acordarea compensaţiei pentru chirie sunt prevăzute în art. 31 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, actualizat:
    Articolul 31
    (1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensație pentru chirie de până la 50% din salariul de bază.
    (11) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care își are domiciliul, dar care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensația lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însușite de către conducătorul unității din care face parte polițistul, la solicitarea acestuia.
    Condiţiile detaliate sunt prevăzute de art. 2 şi art. 3 din HG 284 din 2005 actualizată în decembrie 2018, act normativ în care este precizată întreaga procedură de acordare a compensaţiei pentru chirie poliţiştilor. Pentru cei interesaţi de întreaga procedură privind acordarea compensaţiei pt chirie, cum şi ce documente sunt necesare etc. trebuie studiată Hotârârea Guvernului 284, pe care o găsiţi în forma actualizată la link-ul de mai sus.
    Articolul 2
    Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul beneficiază de compensația lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
    a) nu efectuează naveta la și de la locul de muncă din/în localitatea de domiciliu;
    b) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu deține locuința proprietate personală în localitatea în care a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului;
    c) unitatea de poliție în care polițistul este încadrat nu are posibilitatea sa îi asigure acestuia și, după caz, membrilor familiei sale spațiu de locuit corespunzător;
    d) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenționată a chiriei, o locuință din fondul locativ de stat în localitatea unde a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului;
    e) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spațiu de locuit încheiat în nume propriu sau în numele soțului/soției, altul decât cel prevăzut la lit. d);
    f) abrogată

    Articolul 3
    (1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care își are domiciliul beneficiază de compensație lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
    a) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu deține locuință proprietate personală în localitatea de domiciliu;
    b) unitatea de poliție în care polițistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia și, după caz, membrilor familiei sale spațiu de locuit corespunzător;
    c) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenționată a chiriei, o locuință din fondul locativ de stat în localitatea de domiciliu;
    d) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spațiu de locuit încheiat în nume propriu sau în numele soțului/soției, altul decât cel prevăzut la lit. c);
    e) abrogată.
    f) în urma efectuării anchetei sociale se constată că polițistul se află într-un caz justificat de a beneficia de compensație pentru chirie.
    (2) Ancheta socială prevăzută la alin. (1) lit. f) se efectuează de către o comisie constituită prin ordin al ministrului administrației și internelor. La stabilirea cazurilor justificate, comisia are în vedere următoarele criterii:
    a) polițistul nu deține un spațiu de locuit corespunzător la adresa de domiciliu, în situația în care și-a stabilit reședința la adresa locuinței închiriate potrivit alin. (1) lit. d), ori nu deținea la adresa anterioară de domiciliu, în situația în care și-a stabilit domiciliul la adresa locuinței închiriate potrivit alin. (1) lit. d); sau
    b) din motive neimputabile polițistului, acesta se află în imposibilitatea obiectivă de a mai locui la adresa de domiciliu; sau
    c) domiciliul polițistului este stabilit într-un spațiu de locuit corespunzător, care este ocupat de acesta în baza unui contract de închiriere.
    (3) Rezultatul anchetei sociale se consemnează într-un proces-verbal care se transmite compartimentului de resurse umane.
     
    Articolul 31
    (1) Nu se acordă compensația lunară pentru chirie în situația în care contractul de închiriere a fost încheiat cu copiii/părinții polițistului ori ai soției/soțului acestuia/acesteia.
    DREPTUL UTILIZĂRII COMPENSAŢIEI PENTRU CHIRIE PENTRU ACHITAREA RATEI CREDITULUI IMOBILIAR/IPOTECAR
    Recenta modificare a Statutului din decembrie 2018, (Legea 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial - Partea I nr. 1036/2018), a instituit dreptul utilizării compensaţiei lunare de chirie pentru achitarea ratei/fracţiunii de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar, drept prevăzut tot în art. 31 din Statutul poliţistului actualizat la alin. (12), (13) şi (14)
    Articolul 31
    [ ... ]
    (12) Polițistul care îndeplinește condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (1) și (11) și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului. În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar. 
    (13) În situația prevăzută la alin. (12), compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situația prevăzută la alin. (1) și (11) și pentru situația prevăzută la alin. (12), caz în care polițistul optează pentru una dintre aceste situații.
    (14) Pentru persoanele prevăzute la alin. (12), sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.
    Aceste prevederi referitoare la dreptul utilizării compensaţiei pentru chirie pentru achitarea ratei creditului imobiliar/ipotecar se aplică atât actualilor beneficiari ai compensaţiei pentru chirie cât şi potenţialilor beneficiari ai dreptului respectiv (poliţişti care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi care vor solicita acest drept).
    În situaţia potenţialilor beneficiari, poliţiştii respectivi trebuie să parcurgă procedurile şi să depună toate documentele prevăzute Hotărârea Guvernului nr. 284 din 7 aprilie 2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor actualizată, cu menţiunea că în cazul în care se solicită acordarea acestei compensaţii pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar/ipotecar, în locul copiei contractului de închiriere se va depune direct copia contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei achiziţionate.
    Pe lângă documentele anexate raportului de acordare a compensaţiei pentru chirie (document prevăzut la art. 4 din HG 284 din 2005), poliţiştii respectivi trebuie să depună şi următoarele documente:
    a) copie după contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei încheiat în nume propriu sau împreună cu soţul/soţia;
    dreptul solicitat nu se acordă în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei a fost încheiat cu copiii/părinții polițistului ori ai soției/soțului acestuia/acesteia (art. 31 din HG 284 din 2005). locuinţa achiziţionată prin credit imobiliar/ipotecar trebuie să fie situată în localitatea în care solicitantul a fost numit în prima funcţie sau a fost mutat în interesul serviciului. în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei a fost încheiat împreună cu soţul/soţia care este poliţist sau cadru militar în activitate în instituţiile publice din sitemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, dreptul se acordă unei singure persoane, şi anume titularului contractului de credit ipotecar/imobiliar. b) copie după contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe încheiat în nume propriu ori împreună cu soţul/soţia. Contractul de credit va avea anexat obligatoriu scadenţarul (graficul de rambursare a creditului) de plată a ratelor lunare;
    prin rată lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar se înţelege suma tuturor costurilor lunare generate de contractul de credit conform scadenţarului de plată a ratelor lunare, mai puţin cele legate de rambursările anticipate, eventualele dobânzi penalizatoare, precum şi costurile impuse de instituţia bancară (de ex. comision de schimb valutar) care nu se regăsesc în scadenţar. în situaţia în care contractul de credit ipotecar/imobiliar este încheiat în valută, conversia în lei se face la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valbil pentru ultima zi bancară din luna pentru care seface plata. în situaţia în care contractul de credit ipotecar/imobiliar este refinanţat printr-un alt credit, fără a i se schimba destinaţia iniţială, respectiv achiziţia respectivei locuinţe personale, solicitantul trebuie să depună copii după noile documente, indiferent dacă acest din urmă credit este contractat la aceeaşi instituţie bancară sau nu. c) declaraţie pe propria răspundere a solicitantului şi după caz a soţului/soţiei acestuia cu privire la istoricul situaţiei locative a acestora pe parcursul carierei profesionale a solicitantului;
    dreptul se acordă şi personalului care pe parcursul carierei a deţinut în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, locuinţă proprietate personală, se serviciu, de intervenţie sau din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei, iar ulterior în baza unor titluri executorii, a pierdut beneficiul folosirii acestor locuinţe. Acest drept se acordă şi în cazul pierderii beneficiului folosinţei acestor locuinţe prin partaj convenţional sau judiciar.  d) declaraţie pe propria răspundere a solicitantului şi după caz a soţului/soţiei acestuia din care să reiasă faptul că în perioada în care beneficiază de compensaţia pentru chirie în scopul achitării ratei/fracţiunii de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar, locuinţa achiziţionată prin respectivul credit nu va fi închiriată unor terţe presoane fizice sau juridice;
    e) angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, orice schimbare intervenită în derularea contractul de credit ipotecar/imobiliar, inclusiv cele privind valoarea ratei din scadenţarului de plată menţionată la lit. b) pct. 1 de mai sus, sens în care la raportul scris se vor anexa noul scadenţar de plată şi/sau alte documente justificative;
    f) copii după orice alte documente la care se face referire în raportul personal sau care îi sunt solicitate de structura de resurse umane a unităţii de poliţie în care este încadrat solicitantul;
    Compensaţia pentru chirie acordată pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar/ipotecar destinat achiziţionării unei locuinţe, se plăteşte pentru luna precedentă la data stabilită pentru plata drepturilor salariale, eventualele regularizări efectuate de structurile financiar-contabile urmând să se realizeze pe baza documentelor justificative gestionate sau depuse de persoana beneficiară.
    În cazul mutării în interesul serviciului într-o altă localitate, în situaţia în care în noua localitate sunt îndeplinite în continuare condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, poliţiştii care beneficiau de compensaţie pentru chirie în scopul achitării ratei/fracţiunii de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar, pot opta fie pentru plata în continuare a respectivului drept, fie pentru plata compensaţiei pentru chirie aferentă unei locuinţe închiriate în noua localitate.
    În situaţia în care se opteză pentru plata în continuare a ratei/fracţiunii de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar, stuctura financiar-contabilă a unităţii din care se mută poliţistul va transmite noii unităţi de poliţie întregul dosar de acordare a dreptului respectiv.
    În cazul în care se solicită compensaţia pentru chirie acordată pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar/ipotecar destinat achiziţionării unei locuinţe, compensaţia se acordă începând cu data înregistrării raportului solicitantului la secretariatul unităţii de poliţie, dar nu mai devreme de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei achiziţionate, dacă sunt îndeplinite condiţiile de aordare a compensaţiei lunare pentru chirie, potrivit legii.

  • Marius
    Eurostat, organismul care se ocupă cu statistica al Comisiei Europene, spune că numărul de poliţişti din UE a scăzut încet în ultimii ani. UE a avut un total de 1,6 milioane de poliţişti în 2016, o reducere de 3,4% faţă de anul 2009.
    În medie, în anul 2016, în Uniunea Europeană existau aprox. 318 de poliţişti la 100 000 de persoane sau altfel spus un poliţist la 314 de persoane. Între statele membre există diferenţe semnificative. Ţările cu cel mai mic număr de poliţişti sunt: Ungaria cu 90 de poliţişti la 100.000 de locuitori, urmată de Finlanda (137), Danemarca (186), Suedia (203), Marea Britanie (212) şi România (cu 242 de poliţişti la 100.000 de locuitori), iar la polul opus, ţările membre cu cel mai mare număr de poliţişti sunt: Cipru (573), Malta (505), Grecia (492) şi Croaţia (490 de poliţişti la 100.000 de locuitori).
    Sursa: ec.europa.eu/eurostat/

    Din păcate, în realitate numărul din statistică este mult umflat artificial, pentru că spre deosebire de celelalte ţări membre ale UE, în România încă există problema impostorilor, pentru că doar la noi, inginerii de la logistică ori de la IT, medicii din centrele medicale, psihologii, secretarele, bucătarii, gestionarii şi alţi funcţionari care nu desfăşoară activităţi operative de poliţie, sunt transformaţi peste noapte şi au statut de poliţişti. În ţările civilizate, aceste categorii profesionale din structurile neoperative NU au statut de poliţist, ci îşi păstrează doar calificarea pe care o au de la bun început. Drept urmare, în România numărul poliţiştilor care desfăşară muncă efectivă de poliţie este mult mai redus faţă de ce ne prezintă statisticile oficiale.

  • Marius
    Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a avut astăzi o şedință de lucru la sediul IGPR cu întreaga conducere a Poliţiei Române. Cu această ocazie au fost prezentaţi noul şef al Poliţiei Române, chestorul principal Cătălin Ioniţă, și noul adjunct al inspectorului general, comisar şef Florian Dragnea.
    Ministrul a cerut ca, în cel mai scurt timp, noua conducere a IGPR să realizeze o radiografie exactă a problemelor de sistem cu care Poliţia se confruntă. După această analiză, în termen de o lună de zile, conducerea Poliţiei va prezenta un plan de reformă.
    "Este momentul unei reforme reale în Poliţia Română. Trebuie să ne asumăm problemele, să căutăm soluţii pentru rezolvarea lor şi să facem acele schimbări de sistem care se impun. Eu cred că puteţi face asta şi mă bazez pe profesionalismul, integritatea şi responsabilitatea celor care îmbracă haina Poliţiei Române" a susţinut ministrul afacerilor interne, Carmen Dan. 
    În cadrul şedintei operative, ministrul afacerilor interne a anunţat că mandatul noii conduceri a Poliţiei este acela de a recâştiga încrederea cetăţenilor. "Este nedrept ca greşelile unora să pună o pată pe întreaga instituţie. Convingerea mea fermă este că în număr covârşitor poliţiştii sunt oameni bine pregătiţi, de bună-credinţă şi fac această meserie din vocaţie".
    Chestorul principal Cătălin Ioniţă are 42 de ani, a absolvit Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" în anul 1998, iar pe parcursul carierei profesionale a ocupat funcții de execuţie şi conducere în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi al Inspectoratului General al Poliţiei Române. De asemenea, până la împuternicirea în funcţia de inspector general al IGPR a condus Direcţia Generală Anticorupţie a MAI.
    Comisarul şef Florian Dragnea are 37 ani şi a absolvit Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" în anul 2003. Ulterior, şi-a defăşurat activitatea în cadrul Poliţiei Române şi al Aparatului Central al MAI, ocupând atât funcţii de execuţie, cât şi de conducere. Până la împuternicirea în funcţia de adjunct al inspectorului general al IGPR a condus Direcţia Generală Management Operaţional din cadrul Aparatului Central al MAI.
    Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne - Comunicat postat la ora 15:06, vineri, 19 ianuarie 2018

  • Marius
    Situaţia REALĂ este cu totul alta decât cea prezentată în ultima perioadă prin tot felul de minciuni şi manipulări de către guvernanţi şi jurnalişti. Adevărul este că pensiile poliţiştilor şi cele militare NU sunt pensii speciale, pentru că cele două categorii de pensii sunt reglementate de legi distincte.
    În cazul "pensiilor speciale" există: Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, Legea nr. 303/2004 republicată, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
    În schimb, pentru poliţişti şi militari există doar Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, iar acestea nu fac parte din sistemul public de pensii, ci sunt plătite din bugetele ministerelor de resort, prin intermediul caselor sectoriale de pensii, unde tot militarii şi poliţiştii cotizează în perioada de activitate. 
    S-au spus în ultimele zile o mulţime de minciuni, vehiculându-se informaţii şi cifre aberante în total dezacord cu realitatea. În realitate peste 95% dintre pensiile poliţiştilor şi militarilor au un cuantum între 2500 - 3000, nicidecum sumele vehiculate prin media. Pensiile poliţiştilor şi ale militarilor, care repet, nu sunt pensii speciale, sunt acordate către aproximativ 155.000 de persoane - circa 85.000 - MApN. 55.000 - Interne, 15.000 servicii.
    Într-adevăr, cuantumul pensiilor speciale este destul de mare (valoarea medie a unei pensii speciale depăşeşte 8.000 de lei), dar acestea nu au nicio legătură cu veniturile şi pensiile poliţiştilor, cei mulţi şi tăcuţi, cei demni, cei care sunt de ani şi ani de zile direct afectaţi de nedreptăţile şi inechităţile existente în aceste instituţii. Ăştia sunt cei care îşi pierd viaţa şi sănătatea la serviciu, sunt cei care în ciuda tuturor neajunsurilor, strâng din dinţi şi merg mai departe indiferent de pericole ori de vreme.
    Revenind la pensiile speciale şi în acest caz politicienii mint cu neruşinare şi manipulează, pentru că realitatea este cu totul alta. În prezent sunt aprox. 8600 pensii speciale, care reprezintă doar 0.1% din bugetul naţional de pensii, ce sunt acordate următoarelor categorii profesionale: parlamentari, diplomați, magistrați, grefieri, personal aeronautic, auditori ai Curţii de Conturi, judecători CCR şi funcţionari parlamentari.
    În justificarea modificării legii pensiilor poliţiştilor şi militarilor, se tot vorbeşte de o pensie de 34 000 lei, fără să se precizeze că există o singură pensie de acest fel şi că aceasta aparţine unui magistrat, pensionat în baza legii de pensionare a magistraţilor şi nu în baza legii pensiilor militare, lăsând falsa impresie ca toate pensiile poliţiştilor şi militarilor ar fi aşa mari. Se manipulează şi se minte cu neruşinare, pentru că nici nu e posibil aşa ceva din moment ce aprox. 60% din personalul Poliţiei Române este plătit cu salarul minim pe economie.

  • Marius
    Nu este un secret că Facebook colectează o mulţime de date despre utilizatorii săi dar şi despre utilizatorii de internet care nu au un cont pe reţeaua socială.
    Cea mai mare reţea de socializare se laudă cu apoximativ două miliarde de utilizatori şi deţine o cantitate uimitoare de conţinut generat de aceştia, pentru că în medie, un utilizator Facebook petrece cel puţin o oră în fiecare zi pe site-ul de socializare, potrivit datelor furnizate chiar de Facebook.
    Concret, Facebook vede şi stochează ce tip de smartphone foloseşte fiecare utilizator, sistemul de operare desktop şi browser-ul, obiceiurile de călătorie, unde locuieşte utilizatorul (chiar dacă acesta nu completează rubrica respectivă în profil) etc. şi chiar opiniile politice. Multe dintre aceste date sunt predicţii care se fac în baza paginilor apreciate (accesând butonul like), a actualizărilor de stare, al prietenilor, a locaţiei, a interesului legat de carieră şi chiar asupra modului în care utilizatorul interacţionează cu alte conturi sau anunţuri, atât pe Facebook cât şi în afara site-ului. Iar acestea sunt doar câteva dintre datele pe care Facebook le face publice.
    Spre exemplu, Facebook stochează permanent următoarele date:
    Tot ce apreciează utilizatorul (când accesează butonul like): fotografii, postări, note, oameni, videoclipuri, comentarii. Analizează toate aprecierile şi distribuirile. Absolut toate mesajele personale cu alţi utilizator. Facebook stochează aceste mesaje chiar şi după ce utilizatorul le şterge. Toate postările de pe wall şi comentariile şterse. Chiar dacă utilizatorul şterge o postare sau un comentariu, acestea rămân pe serverele Facebook. Absolut toate postările şi mesajele nefinalizate, pe care utilizatorul a început să le scrie, dar care nu au fost publicate niciodată. Exact! Facebook stochează chiar şi datele ori informaţiile pe care utilizatorul se răzgândeşte şi nu le mai publică. Toate fotografiile şi videoclipurile pe care utilizatorii le postează, precum şi cele pe care le distribuie. Mai mult, stochează şi date precum locul unde au fost făcute, data, şi adresa IP a dispozitivului de pe care au fost publicate. Momentul în care utilizatorii devin ori încetează să fie prieteni, cât şi când aceştia comunică activ între ei. Toate acţiunile, aprecierile şi postările utilizatorilor pe Instagram sau WhatsApp (ambele fiind deţinute de Facebook). Toate evenimentele la care utilizatorul participă cât şi locurile, oraşele ori ţările pe care aceştia le vizitează. Toate dispozitivele utilizate pentru conectare în contul de Facebook. Toate activităţile de pe alte site-uri, pe care utilizatorul s-a înregistrat ori conectat prin intermediul contului Facebook. Toate paginile web care conţin butonul "Distribuie pe Facebook" sau "Like" permit colectarea acestor date. Stochează informaţii despre toate site-urile web vizitate din postările sau anunţurile din feed-ul de ştiri Facebook. Nivelul de educaţie şi venitul fiecărui utilizator. Datele tuturor cardurilor. Preferinţele politice ale utilizatorului. Fotografia (faţa) utilizatorului. Când cineva etichetează un utilizator într-o fotografie, Facebook stochează imaginea în baza de date pentru a putea identifica cu precizie faţa utilizatorului şi în alte fotografii ulterioare. Dacă cineva se îndoieşte de veridicitatea acestor informaţii, se poate convinge singur întrucât Facebook oferă tuturor utilizatorilor posibilitatea să descarce o copie a datelor personale de pe Facebook. Procedura este foarte simplă, se accesează pagina cu setări generale ale contului https://www.facebook.com/settings şi se accesează link-ul "Descarcă o copie a datelor tale de pe Facebook". Datele primite sunt sub forma unei arhive .zip, iar după dezarhivare, toate informaţiile vor fi afişate sub forma unor pagini web HTML.
    Spre exemplu o organizaţie non-profit a publicat în urmă cu ceva vreme pe site-ul Europe versus Facebook datele pe care le-a primit de la Facebook despre un utilizator, iar volumul de informaţii primite este incredibil, documentul PDF conţine peste 850 de pagini. Facebook, deşi implicată în mai multe scandaluri legate de siguranţa datelor personale ale utilizatorilor şi a dreptului la intimitate, susţine că respectă legislaţia în domeniu şi că nu abuzează de datele utilizatorilor săi. 
    Rolul acestui articol nu este acela de a determina pe cineva să-şi închidă contul de Facebook, pentru că asta nu este o soluţie ori o rezolvare. Datele personale şi informaţiile unui cont de Facebook închis nu sunt şterse din bazele lor de date. E bine doar ca fiecare să ştie adevărul şi să se comporte în consecinţă, mult mai atent în mediul online.

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.