Jump to content
POLITISTI.ro

  • Catalin
    Uşor, uşor, după "bombele de presă" ce s-au dovedit a fi manipulări abjecte lansate de nişte jurnalişti sau "influenceri", în goana lor nebună după vizualizări şi like-uri, cred că a venit timpul să spunem lucrurilor pe nume astfel încât oamenii să ştie cum stau de fapt lucrurile în realitate. Nu sunt deţinătorul adevărului absolut, nu mi-am propus să apăr ori să stabilesc vinovaţi, nu sunt vreo somitate în vreun domeniu, sunt un simplu poliţist cu oareșice experienţă, ce îmi permite să observ lucrurile esenţiale făcând abstracţie de încercările reuşite de manipulare lansate în spaţiul public referitoare la caz-ul de la Caracal.
    Părerea mea este că greşeala Poliţiei Române în acest caz a fost în domeniul comunicării.
    Şi pe această cale aş vrea să le transmit celor ce se ocupă de comunicare şi celor ce au decis linia ori strategia de comunicare cu presa: Domnilor sau doamnelor comunicatori, ştiţi expresia aia din limba engleză: "the truth will set you free" ... pe viitor să o aveţi în vedere. Atenţie, NU spun că vinovaţi sunt purtărtorii de cuvânt, pentru că există posibilitatea ca strategia de comunicare să fi fost impusă de la nivel mai înalt şi după cum spuneam mai sus, nu sunt eu în măsură să stabilesc vinovăţii, ci doar îmi expun părerea cu privire la eroarea Poliţiei Române.
    De ce cred asta? E simplu. Atunci când ziariştii au aflat că fata a sunat la 112, e logic că au văzut "nodul din papură" şi au început să speculeze şi să manipuleze în goana după senzaţional.
    Priviţi aici cum ziarul Adevărul a manipulat printr-un titlu de tip "clickbait" (foto). Din păcate şi în realitate "Adolescenta NU a reuşit să le explice poliţiştilor unde se află ..." şi nici nu a putut să dea acele "indicii clare" aşa cum titrau ziariştii de la Adevărul.
    La acel moment Poliţia Română trebuia să iasă şi să clarifice lucrurile pentru a combate manipularea pe care mass-media în fuga după senzaţional începuse deja să o practice.
    Imediat ar fi trebuit să le fi spus românilor realitatea, respectiv: DA este adevărat că fata a sunat la 112, dar întrucât grozavul 112 nu poate localiza un număr, nu se poate interveni de urgenţă dacă cel ce sună nu poate oferi detalii privind locaţia. Fie că ne place sau nu, ăsta e adevărul! Dacă românii credeau că superspecialul sistem SNUAU al STS-ului 112 îi localizează imediat şi cu precizie, e bine să ştie că tehnic nu este posibil. Punct. Sigur că părereologii şi specialiştii de facebook pot divaga, cum de fapt au şi făcut-o, dar ne-am lungi prea mult să combatem aberaţiile debitate în spaţiul public, iar postarea ar deveni una prea lungă şi ne-am pierde în detalii nesemnificative. Cert este că la ora actuală STS-ul prin 112 nu poate localiza terminalele mobile.
    Drept urmare, în astfel de cazuri unde apelantul nu poate să ofere date suficiente care să ducă la localizarea sa, singura şi unica posibilitate pentru a localiza o persoană este să faci investigaţii. Ei bine, aceste investigaţii nu se fac aşa, cât ai bate din palme, în 5-10-100 sau 1000 de minute. Depinde de la caz la caz. Dar în niciun caz nu se poate discuta în astfel de situaţii despre o intervenţie contra-timp. Localizarea unei persoane prin investigaţii poate dura 5 - 10 min, una-două ore, zile sau chiar luni ori ani. Ăsta este purul adevăr!
    Chiar dacă nu place unora, repet ăsta e adevărul, o investigaţie nu se face contra-timp şi nu trebuie confundată cu o operaţiune de salvare.
    Mai mult decât atât, ce au pierdut din vedere toţi "deştepţii" părereologi şi scenarişti ce s-au grăbit să pună verdicte şi să stabilească vinovăţii este faptul că la acel moment, poliţiştii şi procurorii NU ştiau şi nici nu existau indicii că ar avea de-a face cu un monstru, un criminal, cum ştim astăzi. La acel moment singurele indicii clare şi certe erau lipsirea de libertate (informaţiile date de fetiţă la telefon) şi nişte indicii subţiri despre un posibil trafic de minori având în vedere telefoanele prin care autorul anunţase familia că fata ar fi în străinătate.
    În plus, detaliul oferit la telefon de fetiţă, conform căruia criminalul s-ar fi dus la farmacie să cumpere o cremă pentru a-i trata rănile de la mâini ... nu i-a ajutat deloc să bănuiască că ar avea de-a face cu un criminal. N-avea nicio logică ca un criminal să vrea să o trateze la mâini pentru ca ulterior să o omoare sănătoasă ... să fim serioşi.
    Având în vedere cele menţionate, este destul de clar pentru orice om cerebral că nu se putea discuta despre necesitatea intrării în locuinţa repectivă atunci în mijlocul nopţii, imediat după ce judecătorul a autorizat efectuarea percheziţiei.
    Din păcate, atât Poliţia Română, cât şi Parchetul au căzut în plasa ziariştilor care printr-o manipulare perversă au inventat povestea că fata ar fi ţipat după ajutor în timp ce poliţiştii aşteptau ora şase la poartă.
    De ce dracu să intri în jocul ăla pervers şi să încerci să arunci cartoful fierbinte la alţii? Vă spun eu de ce! Pentru că şi cei ce ne conduc habar n-au despre munca de poliţie adevărată şi trăiesc cu impresia că această muncă se rezumă la "intervenţiile contra-timp la 112", iar acolo nu a fost cazul de aşa ceva.
    Faptul că au solicitat mandat de percheziţie şi au respectat prevederile codului de procedură penală NU a fost nicio eroare sau greşeală. Dacă ar fi pătruns în locuinţa respectivă încălcau legea, deşi şi aici diverşi "specialişti" au manipulat şi dezinformat intenţionat sau nu, dar nu voi intra aici şi acum în detalii pe acest aspect al pătrunderii poliţiştilor fără mandat în locuinţe (promit să dezbatem acest aspect într-o postare viitoare).
    Ce trebuie reţinut este faptul că s-a dovedit că povestea cu fata care ţipa în curte, în timp ce vecinii sunau la 112 iar poliţiştii aşteptau la poartă a fost o minciună ordinară a ziariştilor!
    Revenind la aşa-zisa problemă a timpului mult prea mare în care a fost găsită locaţia de unde a sunat fata, el nu e deloc unul mare având în vedere că localizarea s-a făcut prin investigaţii. Buni, răi sau proşti, poliţiştii ăia pe care acum toţi naivii manipulaţi îi înjură şi îi scuipă au aflat unde este locaţia în mai puţin de 24 de ore, ceea ce nu este deloc rău, ba din contră, s-au mişcat destul de bine.
    Din câte ştiu eu, locaţia a fost aflată fără ajutorul echipamentelor tehnice. Dar am văzut că pe unele canale se vorbeşte despre intervenţia poliţiştilor de la Operaţiuni Speciale. Indiferent cum s-a făcut aceea localizare, ea s-a făcut şi a fost posibilă tot datorită acestor poliţişti pe care azi toată societatea i-a pus la zid şi îi înjură din cauza faptului că bravii jurnalişti ai ţării manipulează fără să aibă pic de jenă ori vreo mustrare de conştiinţă, în goana lor după senzaţional.

  • Catalin
    Vă propun să aruncăm o privire peste modul în care a evoluat instituţia poliţiei în Olanda, întrucât am observat în repetate rânduri faptul că foştii gardieni publici, atunci când nu au argumente în discuţiile privind necesitatea şi utilitatea existenţei aşa-zisei poliţii locale, invocă faptul că înfiinţarea acesteia s-ar fi făcut pe considerentul că în toate statele europene ar exista o astfel de structură. Aşa că atunci când mai auziţi vreun gardian public sau pe oricine altcineva cum povesteşte despre faptul că în toate ţările civilizate europene există poliţii locale/autonome ce sunt conduse de primari sau politicieni locali, să ştiţi că staţi de vorbă cu un hanarnist ce bate câmpii grav.
    Evoluţia şi reforma Poliţiei Olandeze
    Între anii 1945 şi 1993 olandezii au avut două poliţii, un locală, la nivelul municipiilor (municipal police - Gemeentepolitie) şi una naţională (Rijkspolitie). Exact cum se întâmplă azi în România.
    În anul 1994, întregul sistem de aplicare a legii a fost reorganizat în 25 structuri regionale (Regiokorpsen) şi o structură centrală (KLPD). Practic Olanda a renuţat la conceptul de „poliţie locală”, aşa cum este la noi astăzi, încă din anul 1994. Noile structuri de poliţie regionale erau conduse de un consiliu la nivelul regiunii respective. Exact ce doresc politicienii români să facă prin regionalizarea mult lăudată, în Olanda s-a întâmplat încă din anul 1994.
    Numai că în privinţa poliţiei, această regionalizare nu a fost suficientă, olandezii şi-au dat seama că în acest domeniu regionalizarea are limitele ei şi nu e deloc eficientă, drept urmare în ianuarie 2013 poliţia din Olanda a fost reorganizată într-o singură structură, astfel că noua Politie din Olanda este în prezent o singură instituţie (Korps Nationale Politie), formată din 10 unităţi regionale şi o unitate la nivel central.
     IMPORTANT: 
    Să nu credeţi că „localii” primărilor au fost transformaţi în poliţişti peste noapte, cum s-a întâmplat în România şi cum ar fi tentaţi unii să creadă.
    Nu, în Olanda primarii au şi ei un aparat de control şi reglementare, cu atribuţii asemănătoare localilor de la noi, atribuţii privind disciplina în construcţii, sănătatea publică şi alte asemenea atribuţii specifice primăriilor. Numai că aceştia nu sunt poliţişti, denumirea lor este Handhaving, care în traducere înseamnă ceva „întreţinere” sau „punere în aplicare” (sau dacă vă este mai uşor, în engleză se traduce în „maintenance”).
    În concluzie „poliţia locală” de la noi, în Olanda nu este „poliţie”. Acolo nu s-a instituit impostura prin lege şi nu se doreşte ca aceştia să fie confundaţi cu poliţia, ci sunt o structură a primăriei ce au printre atribuţiile specifice şi unele privind parcările, ordinea publică în pieţele turistice, combaterea cerşetoriei, etc
    Iar pentru liniştea cârcotaşilor vă asigur că i-am văzut pe viu. În prima fotografie puteţi vedea doi angajaţi ai primăriei pe două scutere în piaţa Palatului Regal din Amstredam. Sunt dotaţi cu staţii de emisie recepţie, cătuşe, baston, dar nu purtau armă de foc. Iar în a doua fotografie puteţi vedea o maşină aparţinând Handhaving, iar în spate o maşină a poliţiei. După cum puteţi observa, au locuri speciale pentru staţionare, iar maşina angajaţilor primăriei nu are rampă de girofaruri şi inscripţionarea acesteia diferă de cea a poliţiei.
       
    Aici puteţi urmări un clip de pe canalul oficial al poliţiei olandeze, ce ne arată o scurtă istorie a evoluţiei poliţiei:
    Iar exemplele în privinţa angajaţilor primăriei pot continua cu Marea Britanie, unde în Londra poartă denumirea de traffic warden şi au ca principală atribuţie sancţionarea parcărilor şi a staţionărilor auto. 

  • Catalin
    Vineri, 12 iulie 2019, la ceremonia de aniversare a 152 de ani de la înfiinţarea PSP (Polícia de Segurança Pública) ce s-a desfăşurat în Piaţa Imperiului din Lisabona, aproximativ 500 de poliţişti şi militari din GNR (Guarda Nacional Republicana) ce participau la această ceremonie au protestat într-un mod inedit.
    Cei aproximativ 500 de poliţişti şi militari s-au întors cu spatele la tribuna de unde premierul portughez, António Costa, ţinea discursul instituţional în cadrul festivităţii. O atitudine similară a fost adoptată şi în timpul discursului ţinut de catre ministrul administraţiei interne, Eduardo Cabrita, doar că de data aceasta poliţiştii întorşi cu spatele au ridicat şi au stat cu mâinile în aer simulând gestul specific unei situaţii când eşti atacat şi nu doreşti să opui rezistenţă, iar ulterior simulând cifra zero (simbolul mişcării Movimento Zero - o formă de organizare iniţiată de către poliţiştii portughezi prin discuţiile purtate într-un grup creat în aplicaţia Telegram iar ulterior pe reţelele sociale). În schimb când directorul naţional al PSP Luís Farinha şi-a început discursul, cei aproximativ 500 de poliţişti şi militari au părăsit zona.

    Poliţiştii şi militarii portughezi îmbrăcaţi în tricouri albe inscripţionate cu logo-ul mişcării, au protestat într-o totală linişte (nu au existat scandări, lozinci sau huiduieli) faţă de condiţiile precare de muncă, salariile mici şi faţă de o decizie recentă a unei instanţe prin care opt poliţişti au fost condamnaţi în urma unor confruntări cu o grupare violentă din districtul Jamaica (o suburbie a Lisabonei, locuită în majoritate de grupuri etnice provenite din fostele colonii portugheze).
    Incidentul datează din 5 februarie 2015, când un grup de tineri s-au dus la secţia de poliţie din Alfragide, încercând să obţină eliberarea unui individ ce fusese reţinut anterior în districtul Jamaica. Situaţia a degenerat şi câţiva dintre indivizi au fost reţinuţi. Aceştia au acuzat poliţiştii că i-au bătut datorită etniei din care fac parte. În schimb poliţiştii s-au apărat declarând că secţia de poliţie a fost atacată de indivizii revoltaţi. Deşi iniţial au fost 18 poliţişti inculpaţi pentru infracţiuni grave (vătămăre corporală gravă, tortură, rasism şi xenofobie), ulterior doar 8 dintre poliţişti au fost condamnaţi şi doar pentru infracţiuni minore. Astfel dintre cele 8 condamnări doar una singură este o condamnare efectivă la închisoare (cu executare), celelalte 7 sentinţe fiind cu suspendare. Niciunul dintre poliţişti nu a fost condamnat pentru infracţiuni de tortură. De asemenea motivarea rasială, care ar fi agravat sentinţele, nu s-a dovedit şi a fost exclusă din hotărârea instanţei - în ciuda acuzaţiilor iniţale pentru infracţiuni xenofobe. Condamnările au fost în marea lor majoritate pentru lipsire de libertate, instanţa considerând ilegală reţinerea a cinci dintre tineri şi denunţ calomnios, întrucât judecătorul Ester Pacheco a considerat că poliţiştii au minţit în acuzaţiile formulate, conform cărora tinerii au încercat să atace secţia de poliţie, motivându-şi decizia ca fiind: "Din motive de prevenire". Acest aspect generând nemulţumirea poliţiştilor şi militarilor din mişcarea Movimento Zero, care acuză faptul că nu sunt apăraţi de lege şi există un adevărat atac asupra poliţiei şi poliţiştilor din Portugalia.
    Mişcarea Movimento Zero, confrom propiilor estimări, ar avea peste 11 662 poliţişti din PSP şi militari din GNR ce au aderat şi susţin această formă de protest. Protestul de vineri a fost pregătit pe reţelele sociale, iar participanţii s-au adunat din întreaga ţară, ei nedorind să facă comentarii ori să dea interviuri pe această temă mass-mediei portugheze.
    Atât premierul António Costa, care a prezidat ceremonia, cât şi ministrul de interne Eduardo Cabrita, au refuzat să comenteze pe marginea protestului poliţiştilor. Ministrul Afacerilor Interne a spus doar că "nu există loc pentru rasism și xenofobie în PSP", promiţând "apărarea drepturilor poliţiei atacate". În schimb directorul naţional al PSP Luís Farinha, la rândul său, a admis necesitatea „condiţiilor, astfel încât poliţia să îşi desfăşoare activitatea,“ şi şi-a exprimat dezacordul faţă de recentele decizii judecătoreşti „care devalorizează crimele comise împotriva ofiţerilor de poliţie.“ 
    surse: Correio da Manhã | SAPO 24 | Notícias ao Minuto 

  • Catalin
    Poliţia Română a publicat în urmă cu câteva zile (08.07.2019) un comunicat de presă ce conţine: "Prima fază a verificărilor dispuse de conducerea Poliției Române, la nivelul IPJ Timiş, ca urmare a tragicului eveniment în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Cristian AMARIEI"
    L-am citit cu atenţie şi concluzia mea este că aceste verificări şi concluziile sunt unele superficiale, praf în ochi, abureală pentru opinia publică. Şi am să vă spun de ce cred acest lucru. Cu alte cuvinte am să expun în cele ce urmează ce trebuie să ştie cei ce citesc acest comunicat şi nu sunt în domeniu (iar aici mă refer atât la cei ce nu sunt poliţişti cât şi la poliţiştii ce n-au lucrat niciodată într-o structură de investigaţii criminale). 
    Încă de la început vreau să lămuresc anumite aspecte. Nu, nu doresc să iau apărarea vreunui şef sau vreunui poliţist de la IPJ Timiş, deşi lucrez tot pe această linie, nu-i cunosc personal pe niciunul dintre ei. De asemenea NU spun că nu au existat erori, cu siguranţă au existat.
    Să începem cu primele fraze de la categoria: Filmul evenimentelor
    Chiar dacă pentru unii pare a fi ceva şocant, în realitate exact în acest mod se procedează şi se prind majoritatea urmăriţilor. Pentru că asta presupune să fii poliţist cu adevărat, asta presupune să lucrezi într-o structură operativă. În momentul în care primeşti o informaţie cu valoare operativă, nu pierzi vremea, acţionezi, valorifici informaţia ... în caz contrar vei pierde momentul operativ şi aceea informaţie se va duce pe apa sâmbetei. La investigaţii criminale nu e loc de scuze, ezitări sau birocraţie ... dacă vrei să prinzi infractorul. Acesta este şi motivul pentru care cei doi poliţişti, deşi erau în timpul liber (poate erau la un grătar, poate îşi aşteptau copiii să-i ia de la grădiniţă/şcoală etc) au plecat imediat, fără să mai piardă vremea cu porcării birocratice, aşa cum spune măreaţa comisie. Asta este viaţa lor! Indiferent de ce fac şi unde sunt, când e nevoie lasă tot şi pleacă imediat după infractor.
    Sigur că dacă citim prin proceduri, regulamente, dispoziţii şi alte asemenea porcării birocratice emanate de nişte birocraţi, ce în viaţa lor n-au pus mâna pe un hoţ, li se pot găsi fel şi fel de noduri în papură, dar în realitate, noi poliţiştii ăştia operativi ştim foarte bine şi suntem conştienţi de faptul că dacă vrei într-adevăr să prinzi infractori, trebuie să procedezi exact cum au făcut-o cei de la Timiş. Drept dovadă este şi timpul scurs de la primirea informaţiei şi până când cei doi poliţişti aflaţi în timpul liber au ajuns la locaţia unde se afla infractorul, în mai puţin de o jumătate de oră de când au avut informaţia, cei doi poliţişti au ajuns unde trebuia, deşi nu au plecat direct, ci unul a trecut pe la sediul inspectoratului, după care s-au întâlnit şi abia după aceea au plecat. Asta înseamnă operativitate şi spirit de sacrificiu, iar cei doi au dovedit cu vârf şi îndesat că sunt poliţişti cu adevărat, n-au căutat scuze, n-au încercat să se fofileze, nu au invocat că sunt liberi etc.
    Comisia de verificare în schimb NU a constatat lipsa acută de personal, din moment ce şeful lor a fost nevoit să-i cheme din timpul liber. Dar constată că şeful serviciului nu a anunţat şeful cel mare că i-a chemat pe nefericiţii ăia de-acasă. Grav dom'le, mare abatere! Este o dovadă a faptului că verificările au fost superficiale. Nu au constatat esenţa problemei, ci au căutat doar un nod în papură cu care să aburească opinia publică.
    O altă problemă identificată de grozava Comisie de verificare ar fi modalitatea de comunicare prin aplicaţia WhatsApp. Şi găsim în comunicat câteva referiri la acest aspect, ca de exemplu:
    Lăsând la o parte faptul că domnii din comisia de verificare confundă o aplicaţie cu o reţea, ar fi bine să afle şi domniile lor faptul că suntem în anul 2019, iar succesul aplicaţiei WhatsApp are la bază tocmai modul eficient, operativ şi facil de comunicare. De asemenea e bine să afle şi faptul că poţi vedea cui a fost livrat şi dacă a citit mesajul pe care l-ai postat. Mai mult decât atât, această măreaţă concluzie se contrazice cu o altă concluzie a domniilor lor, respectiv aceea conform căreia şeful inspectoratului a citit mesajul de pe grupul WhatsApp.
    Deci deşi domniile lor au constatat că această metodă de comunicare nu reprezintă un mod eficient şi operativ de raportare/informare, în realitate ea şi-a atins scopul din moment ce şeful inspectoratului a luat cunoştiinţă despre debutul acţiunii. Care dintre concluzii ar trebui să o luăm de bună?!
    O altă problemă identificată de stimabilii componenţi ai Comisiei de verificare este faptul că, citez: "şeful Serviciului Investigaţii Criminale nu s-a implicat în efectuarea unor activităţi premergătoare declanşării acesteia, precum instruirea forţelor participante, sau verificarea dotării corespunzătoare a acestora şi nici nu a desemnat un alt ofiţer în acest sens."
    Este doar o formulare ceva mai pompoasă prin care ni se spune că şeful serviciului trebuia să le facă un instructaj înainte să plece şi să-i controleze puţin. Să fim serioşi, este doar o reminiscenţă a căprăriei din vremurile când Poliţia Română era o structură militară. În prezent Poliţia Română  este demilitarizată de ani buni, iar poliţiştii de investigaţii criminale sunt oameni responsabili, datorită cărora puşcăriile din ţara asta sunt supraaglomerate şi cărora nu trebuie să le explice şeful, în cadrul unui instructaj, că ceea ce urmează să facă ei implică un grad de pericol ridicat, ori că e bine să aibă pistolul asupra lor, cătuşe şi aşa mai departe. Pentru că în asta constă un astfel de instructaj, este doar o formalitate pe care o fac cei ce încă regretă căprăria, ce are ca singur şi unic efect scăderea operativităţii, întrucât dacă un poliţist este comod şi i se pare că vesta antiglonţ este prea grea, o va purta la instructaj, iar ulterior când trebuie să intervină o va lăsa în maşină. Aşa că ar trebui să nu ne mai îmbătăm cu apă rece şi să credem că un aşa zis instructaj ar fi putut preveni tragedia ce s-a întâmplat.
    Mergând mai departe găsim o altă măreaţă constatare a Comisei de verificare, respectiv faptul că anterior acţiunii, nu a fost întocmit un plan în acest sens, acesta fiind redactat, în fapt, ulterior activităţii.
    Încă o dovadă a faptului că cei ce au făcut aceste verificări n-au nicio legătură cu munca adevărată de poliţie. În primul rând, activitatea curentă a poliţiştilor de la urmăriţi exact asta presupune, să prindă urmăriţi. Este o activitate curentă pentru ei, nu le trebuie un plan de acţiune pentru asta, întrucât asta fac zi de zi. În al doilea rând, întocmirea unui astfel de plan de acţiune este pur şi simplu o activitate birocratică, ce presupune un anumit circuit greoi al documentului, iar în astfel de cazuri întocmirea unui plan de acţiune este echivalent cu pierderea momentului operativ. Mai pe înţelesul tuturor, când cel de la urmăriţi primeşte o informaţie despre un astfel de individ, dacă va pierde timpul să întocmească un plan de acţiune, care trebuie redactat, semnat, contrasemnat şi apobat, iar abia apoi să plece după persoana urmărită ... în majoritatea cazurilor pot să bag mâna-n foc că nu-l va mai găsi. Se pare că asta se doreşte, să avem cât mai multe hârtii şi maculatură, fără a mai conta dacă infratorul este prins sau nu. 
    Mulţumită acestor birocraţi, munca poliţiştilor operativi a fost şi este din ce în ce mai îngreunată. Nu contează dacă ai prins hoţu', contează dacă şi în cât timp ai raportat! Nu contează dacă scapă vreun infractor, important este să avem braţul plin de hârtii inutile! Cam aceasta este optica impusă de armata de şefi de la Bucureşti.
    Singura problemă cu adevărat reală pe care a reuşit să o identifice comisia este cea în legătură cu dotarea, în schimb şi în acest caz stimabila comisie a ocolit esenţa cu dibăcie. Găsim la capitolul "Constatări generale ale comisiei care a efectuat verificările" o menţiune interesantă:
    În privinţa acestei măreţe constatări a grozavei comisii de verificare, sincer am câteva îndoieli în privinţa obiectivităţii şi mi se pare că verificările pe această linie s-au făcut superficial. În cazul în care au efectuat verificările cu bună credinţă, fără a încerca să acopere nişte piloşi din stucturile de suport, atunci cel mai probabil că distinşii membri ai comisiei de verificare au fost duşi cu zăhărelul sau chiar prostiţi în faţă. De ce vă spun acest lucru? Pentru că este lipsită de logică existenţa celor 14 veste antiglonţ ce încă se aflau în magazie, din moment ce anterior evenimentului ni se spune că "majoritatea vestelor antiglonț fuseseră distribuite la structurile operative". De ce oare nu le-au distribuit şi pe-acelea?
    Cel mai probabil distribuirea s-a făcut după ce a avut loc evenimentul, în mare taină şi grabă, prin completarea documentelor cu date anterioare evenimentului, iar cele 14 buc. au rămas nedistribuite datorită sosirii comisiei de verificare.
    Şi mai am un argument care-mi întăreşte această suspiciune, a distrubuirii post-eveniment a vestelor antiglonţ. Eu lucrez tot în cadrul unei structuri de Investigaţii Criminale, dar într-un alt judeţ şi după evenimentul de la Recaş, în mare grabă, am fost chemaţi şi ne-au fost distribuite veste antiglonţ şi căşti de protecţie balistică. Ne-au fost distribuite în grabă tocmai pentru a se bifa activitatea şi pentru a scăpa de ele din magazie, fără să se ţină cont de mărimi. Ba mai mult, acele veste antiglonţ au data fabricaţiei (care de fapt este data recondiţionării) noiembrie 2017, iar ele ne-au fost distribuite în luna iunie 2019, ceea ce înseamnă că peste un an de zile, au stat dosite în magazie, cel mai probabil datorită cunoscutului sentiment de proprietate mult prea dezvoltat, ce se întâlneşte în cazul gestionarilor din structurile de suport şi logistică.
    Deşi aş mai avea câte ceva de spus pe marginea comunicatului, am să mă opresc aici, tocmai pentru că această postare a devenit prea lungă şi muţi îşi vor pierde răbdarea. Concluzia mea este că verificările comisiei au fost unele superficiale, au ocolit cu dibăcie adevăratele probleme şi cel mai probabil au fost făcute pentru a stinge interesul opiniei publice, prin oferirea rapidă a unor vinovaţi.

  • Marius
    Uniunea Europeană introduce măsuri de securitate mai stricte pentru cărţile de identitate pentru a reduce frauda de identitate. Marţi, 19 februarie 2019, reprezentanţii preşedinţiei române a Consiliului şi ai Parlamentului European au ajuns la un acord informal cu privire la un regulament care va spori securitatea cărţilor de identitate ale cetăţenilor UE şi a documentelor de şedere eliberate cetăţenilor UE cât şi membrilor familiilor acestora care nu sunt cetăţeni ai UE. Acordul informal urmează acum să fie transmis reprezentanţilor permanenţi la UE, spre confirmare în numele Consiliului.
    Noile norme propuse vor îmbunătăţi securitatea acestor documente prin introducerea unor standarde minime, atât pentru informaţiile conţinute, cât şi pentru elementele de securitate comune tuturor statelor membre care le emit.
    Standarde de securitate pentru cărţile de identitate
    În temeiul noilor norme propuse, cărţile de identitate vor trebui produse în format uniform de card de credit (ID-1), să includă o zonă de citire optică şi să respecte standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizația Aviaţiei Civile Internaţionale). Acestea vor trebui, de asemenea, să includă o fotografie şi două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact. Cărţile de identitate vor indica codul de ţară al statului membru emitent, în interiorul unui steag al UE.
    Cărţile de identitate vor avea o perioadă minimă de valabilitate de 5 ani şi o perioadă maximă de valabilitate de 10 ani. Statele membre pot elibera cărţi de identitate cu o perioadă de valabilitate mai lungă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani. În cazul în care se emit cărţi de identitate pentru minori, acestea pot avea o perioadă de valabilitate mai mică de 5 ani.
    Eliminarea treptată a vechilor cărţi de identitate
    Mandatul de negociere prevede că noile norme vor intra în vigoare la 2 ani de la adoptare, aceasta însemnând că până la data respectivă toate documentele noi eliberate trebuie să îndeplinească noile criterii.
    În general, cărţile de identitate existente care nu îndeplinesc cerinţele nu vor mai fi valabile la 10 ani de la data aplicării noilor norme sau la expirarea lor, oricare dintre acestea survine mai întâi. Cărţile de identitate eliberate cetăţenilor cu vârsta de peste 70 de ani vor rămâne valabile până la expirarea lor, cu condiţia ca acestea să îndeplinească standardele de securitate şi să aibă o zona de citire optică.
    Cardurile cel mai puțin sigure, care nu îndeplinesc standardele minime de securitate sau nu au o zonă de citire optică vor expira în termen de cinci ani.
    Garanţii privind protecţia datelor
    Noile norme propuse includ garanţii solide privind protecţia datelor, pentru a asigura faptul că informaţiile colectate nu ajung la persoanele nepotrivite. Mai exact, autorităţile naţionale vor trebui să asigure securitatea cipului fără contact şi a datelor stocate în acesta, astfel încât cipul să nu poată fi piratat sau accesat fără permisiune.
    În plus, noile norme se referă doar la securitatea informaţiilor care vor fi stocate în cărţile de identitate. Acestea nu constituie temei juridic pentru crearea unei noi baze de date la nivel naţional sau la nivelul UE, aceasta fiind o chestiune care ţine de legislaţia naţională, care trebuie să fie în deplină conformitate cu normele privind protecţia datelor.
    Documentele de şedere
    Normele propuse precizează, de asemenea, un set minim de informaţii care urmează să fie incluse în documentele de şedere eliberate cetăţenilor UE şi armonizează formatul şi alte specificaţii privind permisele de şedere eliberate membrilor familiilor cetăţenilor UE care nu sunt cetăţeni ai UE.
    Context
    În ultimii ani, au fost introduse standarde de securitate comune ale UE pentru documentele de identitate şi de călătorie, inclusiv paşapoarte, vize şi permise de şedere eliberate resortisanţilor ţărilor terţe. Cu toate acestea, în temeiul normelor existente, nivelul de securitate al cărţilor de identitate naţionale şi al documentelor de şedere eliberate cetăţenilor UE şi membrilor familiilor acestora este foarte variabil, ceea ce creşte riscul de fraudare a documentelor.
    Noile norme sunt incluse într-un proiect de regulament, propus de Comisie la 17 aprilie 2018.
    Normele propuse nu impun statelor membre să introducă cărţi de identitate sau documente de şedere în cazul în care acestea nu sunt prevăzute în legislaţia naţională.
    Sursă: romania2019.eu

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.