Jump to content
POLITISTI.ro
Show all categories

Articles

  • Marius

    Căutarea persoanelor dispărute

    By Marius, in Professional,

    Ministerul Afacerilor Interne a elaborat un proiect de lege privind căutarea persoanelor dispărute, care după adoptare să ofere un suport legislativ dedicat activităţilor de identificare şi localizare a unei persoane dispărute. Proiectul prevede constituirea unor structurilor specializate privind căutarea persoanelor dispărute prin suplimentarea, în condiţiile legii, a posturilor repartizate Poliţiei Române (art.76 din Proiect).
    În expunerea de motive se prezintă o analiză efectuată la nivelul Poliţiei Române, din care rezultă faptul că operaţionalizarea acestor structurilor specializate pentru căutarea persoanelor dispărute (structuri la nivel de birou în cele 41 de judeţe, în cele 6 sectoare ale municipiului Bucureşti şi în cadrul I.G.P.R.) ar implica următoarele costuri estimative:
    Resurse umane:
    - suplimentarea cu 48 funcţii de şef birou, cu un impact bugetar lunar estimat la  451.243 lei (5.414.916 lei - anual);
    - suplimentarea cu 146 funcţii de ofiţer de poliţie, cu un impact bugetar lunar estimat la  1.102.486 lei (13.229.832 lei - anual);
    - suplimentarea cu 141 funcţii de agent de poliţie, cu un impact bugetar lunar estimat la 667.532 lei (8.010.384 lei - anual);
    Rezultând un cost total lunar aferent celor 335 de funcţii suplimentare, estimat la 2.221.261 lei (aproximativ 467.083 Euro), iar anual de 26.655.132 lei (aproximativ 5.604.998 Euro) .
    Resurse logistice:
    - suplimentarea cu 48 autospeciale 4X4 (81.000 lei cu TVA/buc), cu un cost total de 3.888.000 lei cu TVA;
    - suplimentarea cu 48 autospeciale (52.300 lei cu TVA/buc), cu un cost total de 2.510.400 lei cu TVA;
    - suplimentarea cu 335 staţii de lucru (2.000 lei/buc. cu TVA), cu un cost total de 670.000 lei cu TVA;
    - suplimentarea cu 43 multifuncţionale - fax/imprimantă/ copiator (10.000 lei/buc. cu TVA), cu un cost total de 430.000 lei cu TVA;
    Rezultând un cost total estimat la 7.498.400 lei cu TVA (aproximativ 1.576.751 Euro).
    Puteţi studia aici: Proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute
  • Politisti.ro

    Rebranduirea Poliţiei Române

    By Politisti.ro, in Professional,

    Rebranduirea Poliţiei Române, un fel de alba-negra cu o instituţie vitală pentru un stat de drept, uite poliţia, nu mai e poliţia, a devenit în ultima perioadă un subiect în spaţiul public (şi nu numai) în urma declaraţiilor ministrului de interne, Marcela Vela, potrivit cărora este necesară o schimbare a denumirii instituţiei din Poliţia Română în Poliţia Naţională pentru a evita confuziile create între aceste instituţii.
    Poliţa locală (fostă Gardieni publici şi Poliţia Comunitară) a fost infiinţată prin legea 155 din 2010, care reglementează atribuţiile şi sarcinile acesteia. Deşi, aceasta este practic un serviciu/direcţie în cadrul unei primării, echivalentul direcţiei de salubrizare publică sau impozite şi taxe locale, ale cărei atribuţii sunt nespecifice unei agenţii poliţieneşti, poartă în denumirea sa în mod nejustificat titulatura de ”poliţie”, probabil din dorinţa de a acorda o autoritate şi de a atârna mai greu când gardianul public pleacă în ”misiune” să aplice o hotărâre de consiliu local. Această impresie falsă dată de denumirea de poliţie locală s-a impregnat bine în mentalitatea gardianului public, care treptat, de la an la an, s-a văzut din ce in ce mai ”poliţist”. A început să oprească maşini în trafic doar pentru a controla documente, deşi legea 155 prevede clar cazurile în care acesta are acest drept, să aplice în mod ilegal sancţiuni la Codul rutier, să poarte articole de uniformă specifice Poliţiei Române, deşi uniforma gardianului de la primarie este clar reglementată, să-şi instaleze pe autovehiculele de serviciu girofare roşu – albastru specifice doar autospecialelor de poliţie, să-şi scrie imens POLIŢIA pe portierele maşinilor şi minuscul locală , doar doar nu observă nimeni că ei sunt doar nişte funcţionari de la primărie.
    Repetabilitatea în timp îndelungat a acestor imitări grosolane a oricăror elemente de identificare specifice Poliţiei, menite să inducă în eroare societatea civilă, a făcut ca anormalul să pară normal, ca fostul gardian public să pară poliţist.
    Toate acestea au fost cauzate de indiferenţa anumitor instituţii, începând de la prefectul care trebuia să-l tragă de mânecă pe primarul care a permis colantarea autovehiculelor de serviciu cu elemente neconforme cu legislaţia în vigoare (vezi şi cazul localităţilor din secuime unde comunitarii aveau deja ”rendorseg”) sau instalarea unor rampe luminoase roşu-albastru, până la poliţişti care dau articole de uniformă de poliţie comunitarilor pentru a le purta sau manageri care au introdus acele patrule mixte.
    Poate dacă domnii gardieni publici/comunitari şi-ar respecta propria lege, nu ar mai exista această confuzie, iar dl. ministru în loc să impună legea şi respectarea ei de către angajaţii primăriei, preferă să schimbe denumirea unei instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, veche de aproape 200 de ani, în detrimentul unui serviciu din cadrul primăriei apărut peste noapte cu denumire de ”poliţie”.
    Este exact aceeaşi ”logică” deficitară ca în cazul propunerilor legislative privind încălcarea vitezei pe drumurile publice: problema pentru demnitari nu este că o mare parte a conducătorilor auto încalcă legea, ci ”cum să facem să nu ne mai amendeze poliţia”. – Oare prin respectarea legii de bun simţ deja existente?!
    Dacă  poliţiştilor comunitarilor li s-ar schimba denumirea în ceea ce au fost ei – ”gardieni publici” şi s-ar respecta legea de organizare si funcţionare, încălcată chiar de către ei înşişi, oare ar mai fi nevoie de această ”rebranduire” stupidă şi inutilă, ce ar toca nişte bani?
  • BGeorge
    Noul ministrul de interne, domnul Ion-Marcel Vela, doreşte o reformare a Poliţiei Române, astfel că s-a gândit el să-i schimbe denumirea sau aşa cum s-a exprimat "să rebranduiscă" Poliţia Română în Poliţia Naţională. Conform declaraţiilor de presă susţinute de către acesta, poliţiştii i-au cerut acest lucru: "Mi-au cerut acest lucru poliţiştii. Nu mi-au cerut sindicatele, eu am vorbit cu poliţiştii din stradă. În momentul de faţă, Poliţia Română şi cea Locală interferează şi ca imagine, şi ca atribuţii. Şi este normal să existe o separare instituţională. Plus că este şi pleonasm Poliţia Română pentru că este poliţia din ţara noastră".
    Domnule ministru, este adevărat că dorim să dispară această confuzie. Este de asemenea adevărat că nu toţi cetăţenii reuşesc să facă diferenţa între Poliţia Română şi această structură din cadrul primăriilor denumită "poliţia locală", dar cu siguranţă vă înşelaţi, pentru că nu adevăraţii poliţişti din stradă au solicitat schimbarea denumirii. Cu siguranţă aţi confundat şi dvs. poliţiştii cu gardienii publici rebotezaţi "poliţişti locali", pentru că doar aceştia din urmă îşi doresc o asemenea schimbare aberantă.
    De ce s-a ajuns aici?
    Majoritatea poliţistilor locali poartă articole de uniformă care nu respectă prevederile anexei 2 din HG nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale, aceştia purtând ILEGAL cămăşi care sunt specifice uniformei poliţiştilor rutieri ori caschete care sunt specifice Poliţiei Române. 
    În aceeaşi situaţie ne aflăm şi când vorbim despre inscripţiile de pe uniforma poliţiştilor locali, cât şi de pe autovehiculele folosite de aceştia. Aceste inscripţii sunt făcute astfel încât să inducă în eroare cetăţeanul, cuvântul "locală" regăsindu-se inscripționat cu caractere de o dimensiune mai mică în comparație cu inscripția "Poliţia".
    Această problemă a apărut încă de când foştii gardieni publici / poliţişti comunitari au fost "rebranduiţi" în poliţişti locali, mai exact din anul 2010, când cetăţenii au putut observa circulând pe străzile oraşelor din ţară autovehicule inscripţionate ilegal, acestea fiind foarte asemănătoare cu autospecialele din dotarea Poliţiei Române deoarece aveau printre altele şi girofar de culoare roşie, deşi legea prevede clar că poliţia locală are dreptul să folosească doar girofar de culoare albastră.
    În privinţa atribuţiilor nici nu poate fi vorba de vreo "interferenţă" din partea Poliţiei Române, neglijenţa sau abuzul venind tot din partea poliţiştilor locali. Un exemplu ar fi depăşirea atribuţiilor în domeniul rutier, aşa cum  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 11/2017 a stabilit faptul că poliţiştii locali nu au competenţa de a aplica sancţiuni contravenţionale prevăzute de OUG 195/2002, neputându-se pune "semnul egalităţii între poliţistul rutier şi poliţistul local". De asemenea sunt exemple destule şi din domeniul ordinii şi liniştii publice, unde, gardienii locali dau dovadă de nepăsare atunci când cetăţenii îi sesizează direct cu o problemă din domeniul lor de competenţă, aceştia fiind îndrumaţi să apeleze mai bine la Poliţiei Română. La fel se întâmplă şi când poliţiştii locali se confruntă cu persoane care deranjează ordinea şi liniştea publică, în ciuda faptului că şi poliţia locală are atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice şi pot aplica sancţiuni contravenţionale.
    Cum se poate rezolva această problemă!?
    Este foarte clar că poliţia locală are o problemă cu identitatea, iar angajații primăriei sunt foarte mulţumiţi de această confuzie, motiv pentru care ar trebui ca aceștia să revină la denumirea firească şi iniţială de "gardieni publici". Această problemă îşi are izvorul în acţiunile primarilor care şi-au dorit cu ardoare să fie stăpâni peste poliţie, însă nereuşind acest lucru, au investit banii cetăţenilor într-un departament din cadrul primăriei denumit "poliţie locală" şi au acceptat tacit crearea acestei confuzii între Poliţia Română şi aşa-zis poliţia locală.
    Problema de identitate a poliţiei locale creează în mod evident grave prejudicii de imagine Poliţiei Române iar percepţia poliţiştilor (- singurii poliţişti adevăraţi sunt cei din Poliţia Română) este că se doreşte în mod deliberat slăbirea instituţiei Poliţiei Române prin finanţarea poliţiilor locale într-un mod excesiv şi nejustificabil.
    În momentul de faţă schimbarea denumirii Poliţiei Române ar reprezenta mai mult un „moft” şi o greşeală imensă, fiind total inoportună această acţiune deoarece ar implica un efort financiar considerabil din partea Ministerului Afacerilor Interne şi nu ar rezolva absolut deloc adevărata problemă privind confuzia. Aceşti bani se pot investi în echipament şi logistică, capitol la care Poliţiei Română stă foarte prost dacă ne raportăm la poliţiile din alte state europene. Sunt multe lucruri care ar trebui schimbate sau îmbunătăţite, de la schimbarea armamentului până la achiziţionarea de echipament specific pentru intervenţia la evenimentele care implică substanţe toxice (a se vedea cazul de la Timişoara unde 9 poliţişti au ajuns la spital intoxicaţi cu substanţa folosită pentru deratizarea blocului).
    Singura soluţie viabilă pentru a elimina această confuzie este schimbarea denumirii poliţiei locale în "Garda Publică" şi eliminarea completă din denumirea altor instituţii a cuvântului "poliţie", totodată modificarea legii 155/2010.
    Și nu în ultimul rând, dacă expresia Poliţia Română este după părerea dvs. un pleonasm atunci înseamnă că şi Guvernul României este tot un pleonasm?
  • Marius
    Vesta antiglont este o piesă esenţială a echipamentului de protecţie împotriva diferitelor ameninţări, dar în principal al atacurilor cu arme de foc. Având în vedere că în general aceste elemente de protecţie balistică sunt folosite de către poliţiştii şi că există o mulţime de modele cu diferite caracteristici, cred că e util să prezentăm aici principalele modele şi nivele de protecţie ce îl oferă fiecare. Vestele antiglonţ sunt împărţite în două categorii principale:
    Vestă "under" sau "soft" (în română a fost tradusă - "maiou") - este vesta antiglonţ ce se poartă pe sub îmbrăcămite şi e confecţionată din tesături de kevlar, aramidă, dyneema etc. Principala caracteristică a acestui model de vestă este faptul că prind/fixează glonţul în ţesătură şi disipă energia, prevenind prin acest procedeu perforarea/străpungerea vestei.  Vestă "over" sau "hard" - este vesta antiglonţ care se poartă peste îmbrăcăminte şi e dotată cu plăci/panouri de protecţie (faţă/spate) din diferite materiale dure (ceramică, polietilenă, oţel, titan etc.), îmbrăcate/placate cu diferite materiale laminate ce au rolul să reducă fragmentarea. Acest model de vestă este proiectat să sfărâme/distrugă glonţul şi să disperseze energia împiedicând pătrunderea.  În timp ce vesta antiglonţ soft/under este mai uşoară şi mai potrivită pentru a fi putată de zi cu zi ori o perioadă mai lungă de timp, vesta antiglonţ hard/over este destul de grea şi reduce considerabil mobilitatea, astfel încât este utilizată în general de către echipele tactice şi atunci când purtarea acesteia se impune pentru un timp relativ scurt.
          
    În ultimi ani a mai apărut încă o categorie de veste antiglonţ, denumite "Plate Carriers" (traducere aproximativă purtători/transportator de plăci) care este de fapt o vestă uşoară antiglonţ cu bretele reglabile ce fixează/suţin nişte suporturi în care sunt introduse plăci dure de protecţie balistică cu un nivel ridicat de protecţie.
        
    Nivelul de protecţie balistică - standardul de performanţă NIJ
    O altă clasificare importantă a vestelor de protecţie balistică se face în funcţie de nivelul de protecţie balistică pe care îl oferă. Între anii '60 -'70 în SUA s-a înregistrat o creştere masivă a atacurilor cu arme de foc asupra poliţiştilor americani. Ca răspuns la această tendinţă, Institutul Naţional de Aplicare a Legii şi Justiţiei Penale (National Institute of Law Enforcement and Criminal Justice - NILECJ), agenţia predecesoare a Institutului Naţional de Justiţie (National Institute of Justice - NIJ), a iniţiat un program de cercetare pentru dezvoltarea unei armuri corporale uşoare care să poată fi purtată permanent de poliţişti în timpul serviciului. În urma cercetărilor iniţiale de laborator, agenţia a ajuns la concluzia că se pot produce armuri corporale adecvate şi împreună cu Biroul Naţional de Standarde / Laboratorul de Standarde pt aplicare a legii (National Bureau of Standards/Law Enforcement Standards Laboratory) a fost elaborat un standard de performanţă care defineşte cerinţele minime de rezistenţă balistică pentru vestele antiglonţ purtate de poliţişti, încă din anul 1976.
    National Institute of Justice (NIJ) stabileşte standardele privind nivelul de protecţie balistică în funcţie pe calibrul şi viteza proiectilului. Aceste nivele de protecţie au fost împărţite în cinci mari categorii: IIA, II, IIIA, III şi IV. Fiecare categorie superioară oferă protecţie la un nivel superior decât precedenta.

    O vestă antiglonţ soft/under ce se poartă sub haine/ascunsă, de obicei oferă protecţie de la nivelul IIA la IIIA şi este proiectată să oprească proiectile provenite de la majoritatea armelor de foc scurte (gloanţe de pistol), cum ar fi 9mm, .357 magnum și .44. 
    Vesta antiglonţ hard/over oferă în general protecţie de nivelul III şi IV, fiind capabile să reziste la proiectile mari şi de mare viteză, provenite de la arme de foc lungi, (puşcă, arme asalt etc.).
    Certificat NIJ vs. Conform NIJ
    Standardul de performanţă NIJ nu numai că stabileşte nivelul de protecţie balistică, dar pentru certificare supune produsul şi unui program de testare complex al echipamentelor de protecţie balistică. Astfel, testul NIJ nu include doar teste balistice pentru a determina nivelul de protecţie, ci şi teste de rezistenţă, cum ar fi scufundarea echipamentului în apă timp de 30 de minute cât şi un teste de umiditate ridicată / temperatură ridicată, pentru a vedea cât de bine se menţin fibrele în condiţii extreme. Vesta antiglonţ care trece testele oficiale de laborator NIJ este etichetată drept "certificat NIJ", cea mai mare calificare pe care o poate obţine o vestă de protecţie balistică. Întrucât acest test este unul foarte minuţios, programul de testare NIJ este un proces destul de îndelungat şi costisitor. Pentru a economisi bani, de multe ori producătorii aleg să producă veste antiglonţ care să satisfacă doar standardul de protecţie scris NIJ, dar produsul nu este testat efectiv de NIJ. Aceste veste de protecţie balistică sunt etichetate "conform NIJ", iar în timp ce acestea pot să ofere aceeaşi protecţie împotriva proiectilelor la fel de bine ca şi vestele antiglonţ certificate NIJ, există posibilitatea ca acestea să nu îndeplinească toate standardele de calitate impuse de programul de testare al NIJ.
    Factori care influenţează performanţele vestei antiglonţ
    Deşi vestele antiglonţ sunt în general rezistente şi durabile, acestea nu sunt impenetrabile în absolut orice condiţii. Există câţiva factori ce influenţează performanţele acestora dincolo de designul lor. 
    Umiditatea - Apa poate produce ravagii în cazul vestelor antiglonţ soft/under, care se bazează pe o ţesătură strânsă. Pe măsură ce fibrele se umezesc, ele încep să se relaxeze şi să slăbească structura generală a ţesăturii, scăzând semnificativ capacitatea de rezistenţă. Acesta este motivul pentru care vestele antiglonţ soft/under sunt introduse într-un suport impermeabil (huse) care resping umezeala. În situaţia în care husa impermeabilă este ruptă, umiditatea poate intra în interior şi poate slăbi ţesătura.
    Loviturile multiple - În timp ce standardele NIJ evaluează loviturile multiple pe faţa unei veste, majoritatea vestelor antiglonţ sunt proiectate pentru a rezista doar la una, poate două focuri într-o singură zonă. În funcţie de cât de apropiate sunt între ele, loviturile multiple pot compromite integritatea vestei antiglonţ. Prima lovitură compromite rezistenţa fibrei sau a plăcii şi slăbeşte zona/locul respectiv, diminuând capacitatea de rezistenţă în situaţia în care loviturile ulterioare sunt în aceeaşi zonă.
    Uzura în timp - vestele antiglonţ, în special cele soft/under, se descompun în timp, iar acestă deteriorare se pote accelera în funcţie de condiţii. Toate vestele antiglonţ au un termen de garanţie, în general între 2-5 ani. Din aceste motive, NIJ recomandă inspecţia vestelor de protecţie balistică aflate în uz cel puţin o dată pe an.
    Trebuie precizată şi legătura cu aşa-zis vestele multifuncţionale. La început vestele de protecţie balistică şi în special vestele antiglonţ de tip hard/over nu aveau niciun fel de sistem pentru depozitarea materialelor necesare (încărcătoare rezervă, staţii emisie-recepţie etc.), erau fără buzunare etc. Pentru a se elimina această problemă au apărut aşa-zis vestele multifuncţionale care se purtau peste vesta antiglonţ şi a căror utilitate era doar capacitatea de depozitare. După ceva vreme, producătorii au aplicat pe vestele antiglonţ de tip hard/over diferite sisteme modulare ce permit utilizatorului să-şi aplice pe exteriorul vestei sisteme de depozitare în funcţie de nevoie - cel mai cunoscut sitem de acest fel este "Molle", iar vestele multifuncţionale şi-au pierdut utilitatea.
  • Marius
    Pentru că foarte mulţi "specialişti" părerologii şi aşa-zis jurnalişti îşi dau cu părerea peste tot despre situaţia de la Caracal şi susţin cu tărie că poliţiştii respectivi trebuiau să intre fără mandat în locuinţa suspectului, cred că e necesar să lămurim acest aspect.
    În primul rând, acolo nu a fost vorba de o operaţiune de salvare contratimp, din moment ce identificarea / stabilirea locaţiei s-a făcut prin investigaţii. În al doilea rând, orice persoană cu un minim de pregătire juridică care analizează mai profund situaţia şi care nu se mulţumeşte să preia opiniile de pe facebook şi din media, trebuie să realizeze că la momentul respectiv nu au existat niciun fel de indicii cu privire la infracţiunea de omor. Suspiciunile privind săvârşirea infracţiunii de omor au apărut şi au fost descoperite abia dimineaţa după pătrunderea în locuinţă. Aprecierea gravităţii pe care mulţi o fac acum, după ce se ştie că a fost vorba de o infracţiune extrem de gravă (omorul) este alta în comparaţie cu momentul în care nu se ştia de aşa ceva. După "război" mulţi viteji se arată, iar într-un mod complet eronat apreciază şi cântăresc faptele acum, când există mult mai multe date şi în alt fel ar fi apreciat la acel moment fără să ştie că aveau de a face cu un posibil criminal.

    Din păcate, în legislaţia română NU există prevederi clare care să acorde poliţistului dreptul de a pătrunde în locuinţă fără autorizarea magistratului pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa ori integritatea fizică. Există doar prevederile art. 27 alin.(2) din Constituţie, care spun că de la principiul fundamental (constituţional) al inviolabilităţii domiciliului se pot face derogări prin lege numai numai în situaţiile prevăzute la literele literele a)-d).
    Există un PROIECT DE LEGE privind întârirea autorităţii poliţistului (foto - dreapta), ce prevede un astfel de drept al poliţistului, dar acesta a fost contestat la CCR, iar drept urmare nu este în vigoare la ora actuală. 
    Nici măcar în cazul infracţiunilor flagrante grave, de natură să pună în primejdie viaţa ori integritatea fizică a unei persoane, poliţistul NU se poate pătrunde în locuinţă fără mandat de percheziţie sau fără consimţământul persoanei care le foloseşte, decât în condiţiile stării de legitimă apărare sau stării de necesitate prevăzute de art. 19 şi art. 20 din C.pen. Aceste cauze justificative sunt doar nişte norme cu caracter general aplicabile oricărui cetăţean şi presupun încălcarea legii.
    Să putem discuta despre stare de necesitate, trebuie precizat că se consideră faptă săvârşită în stare de necesitate doar atunci când pericolul este imediat, când este pe cale să se producă şi are caracter iminent, iar cea mai importantă condiţie e să fie inevitabil, adică să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Această condiţie lasă loc interpretărilor şi practic trimite pe cel ce invocă starea de necesitate într-o loterie juridică. Drept dovadă în literatura de specialitate veţi găsi viziuni potrivit cărora pentru îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unui pericol iminent, se vorbeşte despre "ivirea pericolului", iar pentru a se considera îndeplinită această condiţie pericolul trebuie generat de un eveniment accidental, ori în cazul de la Caracal nu putem vorbi de un eveniment accidental, pentru că individul şi-a premeditat toate acţiunile.
    În cazul poliţistului care comite o astfel de faptă situaţia este şi mai complicată, pentru că tot în literatura de specialitate se susţine că persoana obligată să înfrunte pericolul trebuie să acţioneze alegând soluţiile cele mai bune în exercitarea obligaţiilor ce-i incumbă în acţiunea de salvare pe care o întreprinde şi orice abuz sau neglijentă din partea sa îi antrenează răspunderea. Mai mult, orice probe obţinute în urma unei asemenea acţiuni pot fi anulate de către instanţă. Nu este de neglijat nici faptul că încălcarea normelor legale expune respectivul poliţist în voia hazardului, adică urmează să fie cercetat/anchetat de magistrat şi să depindă ulterior de decizia acestuia, riscând nu doar să-şi piardă locul de muncă, ci şi libertatea. În plus, în situaţia poliţistului există dispoziţii suplimentare înclusiv în legea de organizare şi funcţionare a poliţiei cât şi în Statutul poliţistului care îl obligă pe acesta să respecte legile ţării.
    Referitor la opiniile care susţin că trebuia intrat în locuinţă imediat după emiterea mandatului de percheziţie fără să se aştepte ora 6, Constituţia României spune foarte clar că percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise cu excepţia infracţiunilor flagrante, iar în doctrină s-a stabilit că pentru existenţa stării de flagranţă nu este suficientă numai descoperirea faptei în momentul săvârşirii sau imedicat după săvârşire, ci este necesară şi prinderea făptuitorului în acel moment sau imediat după aceasta", ori în situaţia de la Caracal nu au existat nicio certitudine că făptuitorul putea fi găsit/prins în locuinţă, din moment ce după identificarea locaţiei nu au fost semne de activitate din interior.
    Există şi un document oficial emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care spune negru pe alb şi confirmă ce am scris mai sus, că nu se poate pătrunde într-o locuinţă fără mandat, mai exact, Nota nr. 11332 din 28 noiembrie 2018 ce tratează "activităţile ce pot fi desfăşurate în cazul infracţiunilor flagrante, dacă pentru constatarea infracţiunii organele de poliţie pot pătrunde intr-un domiciliu în sensul art. 157 alin.(2) C.proc.penală fără mandat de percheziţie, flagrantul încadrându-se într-una dintre situaţiile derogatorii prevăzute de art. 27 alin.(2) din Constituţie". Documentul conţine inclusiv propuneri legislative pentru modificarea art. 61 din C.proc.penală privind includerea unei noi dispoziţii cu caracter derogatoriu de la principiul inviolabilităţii domiciliului, a situaţiilor de excepţie prevăzute de art. 27 alin.(2) din Constituţie.
       
    În analogie, există însă şi situaţii prevăzute clar în legislaţie ce oferă poliţistului dreptul să pătrundă în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia în vederea îndeplinirii mandatului de executare a pedepsei - art. 557 alin.(2) C.proc.penală cât şi pentru reţinerea unei persoane în baza mandatului de arestare european - art. 100 alin.(6) din Legea 302/2004, dispoziţii ce au fost emise exact în baza situaţiilor de excepţie prevăzute de art. 27 alin.(2) din Constituţie. Astfel se poate observa că în cazul infractorilor ce se sustrag (pe numele cărora există emis un mandat) legiuitorul a dat posibilitatea clară poliţistului de a pătrunde oriunde consideră necesar astfel încât infractorul să fie prins, în schimb pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa ori integritatea fizică a persoanei nu a oferit o astfel de posibilitate poliţistului.
    În concluzie, dacă societatea doreşte să aibă poliţişti care să intervină fără ezitare în situaţii de acest gen, trebuie să ofere instrumentele necesare (prevederi legislative clare), să-i ofere acestuia protecţia necesară aşa cum se întâmplă în ţările civilizate.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.

  I accept