Jump to content
POLITISTI.ro

Show all categories

Articles

  • Marius
    Vesta antiglont este o piesă esenţială a echipamentului de protecţie împotriva diferitelor ameninţări, dar în principal al atacurilor cu arme de foc. Având în vedere că în general aceste elemente de protecţie balistică sunt folosite de către poliţiştii şi că există o mulţime de modele cu diferite caracteristici, cred că e util să prezentăm aici principalele modele şi nivele de protecţie ce îl oferă fiecare. Vestele antiglonţ sunt împărţite în două categorii principale:
    Vestă "under" sau "soft" (în română a fost tradusă - "maiou") - este vesta antiglonţ ce se poartă pe sub îmbrăcămite şi e confecţionată din tesături de kevlar, aramidă, dyneema etc. Principala caracteristică a acestui model de vestă este faptul că prind/fixează glonţul în ţesătură şi disipă energia, prevenind prin acest procedeu perforarea/străpungerea vestei.  Vestă "over" sau "hard" - este vesta antiglonţ care se poartă peste îmbrăcăminte şi e dotată cu plăci/panouri de protecţie (faţă/spate) din diferite materiale dure (ceramică, polietilenă, oţel, titan etc.), îmbrăcate/placate cu diferite materiale laminate ce au rolul să reducă fragmentarea. Acest model de vestă este proiectat să sfărâme/distrugă glonţul şi să disperseze energia împiedicând pătrunderea.  În timp ce vesta antiglonţ soft/under este mai uşoară şi mai potrivită pentru a fi putată de zi cu zi ori o perioadă mai lungă de timp, vesta antiglonţ hard/over este destul de grea şi reduce considerabil mobilitatea, astfel încât este utilizată în general de către echipele tactice şi atunci când purtarea acesteia se impune pentru un timp relativ scurt.
          
    În ultimi ani a mai apărut încă o categorie de veste antiglonţ, denumite "Plate Carriers" (traducere aproximativă purtători/transportator de plăci) care este de fapt o vestă uşoară antiglonţ cu bretele reglabile ce fixează/suţin nişte suporturi în care sunt introduse plăci dure de protecţie balistică cu un nivel ridicat de protecţie.
        
    Nivelul de protecţie balistică - standardul de performanţă NIJ
    O altă clasificare importantă a vestelor de protecţie balistică se face în funcţie de nivelul de protecţie balistică pe care îl oferă. Între anii '60 -'70 în SUA s-a înregistrat o creştere masivă a atacurilor cu arme de foc asupra poliţiştilor americani. Ca răspuns la această tendinţă, Institutul Naţional de Aplicare a Legii şi Justiţiei Penale (National Institute of Law Enforcement and Criminal Justice - NILECJ), agenţia predecesoare a Institutului Naţional de Justiţie (National Institute of Justice - NIJ), a iniţiat un program de cercetare pentru dezvoltarea unei armuri corporale uşoare care să poată fi purtată permanent de poliţişti în timpul serviciului. În urma cercetărilor iniţiale de laborator, agenţia a ajuns la concluzia că se pot produce armuri corporale adecvate şi împreună cu Biroul Naţional de Standarde / Laboratorul de Standarde pt aplicare a legii (National Bureau of Standards/Law Enforcement Standards Laboratory) a fost elaborat un standard de performanţă care defineşte cerinţele minime de rezistenţă balistică pentru vestele antiglonţ purtate de poliţişti, încă din anul 1976.
    National Institute of Justice (NIJ) stabileşte standardele privind nivelul de protecţie balistică în funcţie pe calibrul şi viteza proiectilului. Aceste nivele de protecţie au fost împărţite în cinci mari categorii: IIA, II, IIIA, III şi IV. Fiecare categorie superioară oferă protecţie la un nivel superior decât precedenta.

    O vestă antiglonţ soft/under ce se poartă sub haine/ascunsă, de obicei oferă protecţie de la nivelul IIA la IIIA şi este proiectată să oprească proiectile provenite de la majoritatea armelor de foc scurte (gloanţe de pistol), cum ar fi 9mm, .357 magnum și .44. 
    Vesta antiglonţ hard/over oferă în general protecţie de nivelul III şi IV, fiind capabile să reziste la proiectile mari şi de mare viteză, provenite de la arme de foc lungi, (puşcă, arme asalt etc.).
    Certificat NIJ vs. Conform NIJ
    Standardul de performanţă NIJ nu numai că stabileşte nivelul de protecţie balistică, dar pentru certificare supune produsul şi unui program de testare complex al echipamentelor de protecţie balistică. Astfel, testul NIJ nu include doar teste balistice pentru a determina nivelul de protecţie, ci şi teste de rezistenţă, cum ar fi scufundarea echipamentului în apă timp de 30 de minute cât şi un teste de umiditate ridicată / temperatură ridicată, pentru a vedea cât de bine se menţin fibrele în condiţii extreme. Vesta antiglonţ care trece testele oficiale de laborator NIJ este etichetată drept "certificat NIJ", cea mai mare calificare pe care o poate obţine o vestă de protecţie balistică. Întrucât acest test este unul foarte minuţios, programul de testare NIJ este un proces destul de îndelungat şi costisitor. Pentru a economisi bani, de multe ori producătorii aleg să producă veste antiglonţ care să satisfacă doar standardul de protecţie scris NIJ, dar produsul nu este testat efectiv de NIJ. Aceste veste de protecţie balistică sunt etichetate "conform NIJ", iar în timp ce acestea pot să ofere aceeaşi protecţie împotriva proiectilelor la fel de bine ca şi vestele antiglonţ certificate NIJ, există posibilitatea ca acestea să nu îndeplinească toate standardele de calitate impuse de programul de testare al NIJ.
    Factori care influenţează performanţele vestei antiglonţ
    Deşi vestele antiglonţ sunt în general rezistente şi durabile, acestea nu sunt impenetrabile în absolut orice condiţii. Există câţiva factori ce influenţează performanţele acestora dincolo de designul lor. 
    Umiditatea - Apa poate produce ravagii în cazul vestelor antiglonţ soft/under, care se bazează pe o ţesătură strânsă. Pe măsură ce fibrele se umezesc, ele încep să se relaxeze şi să slăbească structura generală a ţesăturii, scăzând semnificativ capacitatea de rezistenţă. Acesta este motivul pentru care vestele antiglonţ soft/under sunt introduse într-un suport impermeabil (huse) care resping umezeala. În situaţia în care husa impermeabilă este ruptă, umiditatea poate intra în interior şi poate slăbi ţesătura.
    Loviturile multiple - În timp ce standardele NIJ evaluează loviturile multiple pe faţa unei veste, majoritatea vestelor antiglonţ sunt proiectate pentru a rezista doar la una, poate două focuri într-o singură zonă. În funcţie de cât de apropiate sunt între ele, loviturile multiple pot compromite integritatea vestei antiglonţ. Prima lovitură compromite rezistenţa fibrei sau a plăcii şi slăbeşte zona/locul respectiv, diminuând capacitatea de rezistenţă în situaţia în care loviturile ulterioare sunt în aceeaşi zonă.
    Uzura în timp - vestele antiglonţ, în special cele soft/under, se descompun în timp, iar acestă deteriorare se pote accelera în funcţie de condiţii. Toate vestele antiglonţ au un termen de garanţie, în general între 2-5 ani. Din aceste motive, NIJ recomandă inspecţia vestelor de protecţie balistică aflate în uz cel puţin o dată pe an.
    Trebuie precizată şi legătura cu aşa-zis vestele multifuncţionale. La început vestele de protecţie balistică şi în special vestele antiglonţ de tip hard/over nu aveau niciun fel de sistem pentru depozitarea materialelor necesare (încărcătoare rezervă, staţii emisie-recepţie etc.), erau fără buzunare etc. Pentru a se elimina această problemă au apărut aşa-zis vestele multifuncţionale care se purtau peste vesta antiglonţ şi a căror utilitate era doar capacitatea de depozitare. După ceva vreme, producătorii au aplicat pe vestele antiglonţ de tip hard/over diferite sisteme modulare ce permit utilizatorului să-şi aplice pe exteriorul vestei sisteme de depozitare în funcţie de nevoie - cel mai cunoscut sitem de acest fel este "Molle", iar vestele multifuncţionale şi-au pierdut utilitatea.
  • Marius
    Pentru că foarte mulţi "specialişti" părerologii şi aşa-zis jurnalişti îşi dau cu părerea peste tot despre situaţia de la Caracal şi susţin cu tărie că poliţiştii respectivi trebuiau să intre fără mandat în locuinţa suspectului, cred că e necesar să lămurim acest aspect.
    În primul rând, acolo nu a fost vorba de o operaţiune de salvare contratimp, din moment ce identificarea / stabilirea locaţiei s-a făcut prin investigaţii. În al doilea rând, orice persoană cu un minim de pregătire juridică care analizează mai profund situaţia şi care nu se mulţumeşte să preia opiniile de pe facebook şi din media, trebuie să realizeze că la momentul respectiv nu au existat niciun fel de indicii cu privire la infracţiunea de omor. Suspiciunile privind săvârşirea infracţiunii de omor au apărut şi au fost descoperite abia dimineaţa după pătrunderea în locuinţă. Aprecierea gravităţii pe care mulţi o fac acum, după ce se ştie că a fost vorba de o infracţiune extrem de gravă (omorul) este alta în comparaţie cu momentul în care nu se ştia de aşa ceva. După "război" mulţi viteji se arată, iar într-un mod complet eronat apreciază şi cântăresc faptele acum, când există mult mai multe date şi în alt fel ar fi apreciat la acel moment fără să ştie că aveau de a face cu un posibil criminal.

    Din păcate, în legislaţia română NU există prevederi clare care să acorde poliţistului dreptul de a pătrunde în locuinţă fără autorizarea magistratului pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa ori integritatea fizică. Există doar prevederile art. 27 alin.(2) din Constituţie, care spun că de la principiul fundamental (constituţional) al inviolabilităţii domiciliului se pot face derogări prin lege numai numai în situaţiile prevăzute la literele literele a)-d).
    Există un PROIECT DE LEGE privind întârirea autorităţii poliţistului (foto - dreapta), ce prevede un astfel de drept al poliţistului, dar acesta a fost contestat la CCR, iar drept urmare nu este în vigoare la ora actuală. 
    Nici măcar în cazul infracţiunilor flagrante grave, de natură să pună în primejdie viaţa ori integritatea fizică a unei persoane, poliţistul NU se poate pătrunde în locuinţă fără mandat de percheziţie sau fără consimţământul persoanei care le foloseşte, decât în condiţiile stării de legitimă apărare sau stării de necesitate prevăzute de art. 19 şi art. 20 din C.pen. Aceste cauze justificative sunt doar nişte norme cu caracter general aplicabile oricărui cetăţean şi presupun încălcarea legii.
    Să putem discuta despre stare de necesitate, trebuie precizat că se consideră faptă săvârşită în stare de necesitate doar atunci când pericolul este imediat, când este pe cale să se producă şi are caracter iminent, iar cea mai importantă condiţie e să fie inevitabil, adică să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Această condiţie lasă loc interpretărilor şi practic trimite pe cel ce invocă starea de necesitate într-o loterie juridică. Drept dovadă în literatura de specialitate veţi găsi viziuni potrivit cărora pentru îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unui pericol iminent, se vorbeşte despre "ivirea pericolului", iar pentru a se considera îndeplinită această condiţie pericolul trebuie generat de un eveniment accidental, ori în cazul de la Caracal nu putem vorbi de un eveniment accidental, pentru că individul şi-a premeditat toate acţiunile.
    În cazul poliţistului care comite o astfel de faptă situaţia este şi mai complicată, pentru că tot în literatura de specialitate se susţine că persoana obligată să înfrunte pericolul trebuie să acţioneze alegând soluţiile cele mai bune în exercitarea obligaţiilor ce-i incumbă în acţiunea de salvare pe care o întreprinde şi orice abuz sau neglijentă din partea sa îi antrenează răspunderea. Mai mult, orice probe obţinute în urma unei asemenea acţiuni pot fi anulate de către instanţă. Nu este de neglijat nici faptul că încălcarea normelor legale expune respectivul poliţist în voia hazardului, adică urmează să fie cercetat/anchetat de magistrat şi să depindă ulterior de decizia acestuia, riscând nu doar să-şi piardă locul de muncă, ci şi libertatea. În plus, în situaţia poliţistului există dispoziţii suplimentare înclusiv în legea de organizare şi funcţionare a poliţiei cât şi în Statutul poliţistului care îl obligă pe acesta să respecte legile ţării.
    Referitor la opiniile care susţin că trebuia intrat în locuinţă imediat după emiterea mandatului de percheziţie fără să se aştepte ora 6, Constituţia României spune foarte clar că percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise cu excepţia infracţiunilor flagrante, iar în doctrină s-a stabilit că pentru existenţa stării de flagranţă nu este suficientă numai descoperirea faptei în momentul săvârşirii sau imedicat după săvârşire, ci este necesară şi prinderea făptuitorului în acel moment sau imediat după aceasta", ori în situaţia de la Caracal nu au existat nicio certitudine că făptuitorul putea fi găsit/prins în locuinţă, din moment ce după identificarea locaţiei nu au fost semne de activitate din interior.
    Există şi un document oficial emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care spune negru pe alb şi confirmă ce am scris mai sus, că nu se poate pătrunde într-o locuinţă fără mandat, mai exact, Nota nr. 11332 din 28 noiembrie 2018 ce tratează "activităţile ce pot fi desfăşurate în cazul infracţiunilor flagrante, dacă pentru constatarea infracţiunii organele de poliţie pot pătrunde intr-un domiciliu în sensul art. 157 alin.(2) C.proc.penală fără mandat de percheziţie, flagrantul încadrându-se într-una dintre situaţiile derogatorii prevăzute de art. 27 alin.(2) din Constituţie". Documentul conţine inclusiv propuneri legislative pentru modificarea art. 61 din C.proc.penală privind includerea unei noi dispoziţii cu caracter derogatoriu de la principiul inviolabilităţii domiciliului, a situaţiilor de excepţie prevăzute de art. 27 alin.(2) din Constituţie.
       
    În analogie, există însă şi situaţii prevăzute clar în legislaţie ce oferă poliţistului dreptul să pătrundă în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia în vederea îndeplinirii mandatului de executare a pedepsei - art. 557 alin.(2) C.proc.penală cât şi pentru reţinerea unei persoane în baza mandatului de arestare european - art. 100 alin.(6) din Legea 302/2004, dispoziţii ce au fost emise exact în baza situaţiilor de excepţie prevăzute de art. 27 alin.(2) din Constituţie. Astfel se poate observa că în cazul infractorilor ce se sustrag (pe numele cărora există emis un mandat) legiuitorul a dat posibilitatea clară poliţistului de a pătrunde oriunde consideră necesar astfel încât infractorul să fie prins, în schimb pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa ori integritatea fizică a persoanei nu a oferit o astfel de posibilitate poliţistului.
    În concluzie, dacă societatea doreşte să aibă poliţişti care să intervină fără ezitare în situaţii de acest gen, trebuie să ofere instrumentele necesare (prevederi legislative clare), să-i ofere acestuia protecţia necesară aşa cum se întâmplă în ţările civilizate.
  • Catalin
    Uşor, uşor, după "bombele de presă" ce s-au dovedit a fi manipulări abjecte lansate de nişte jurnalişti sau "influenceri", în goana lor nebună după vizualizări şi like-uri, cred că a venit timpul să spunem lucrurilor pe nume astfel încât oamenii să ştie cum stau de fapt lucrurile în realitate. Nu sunt deţinătorul adevărului absolut, nu mi-am propus să apăr ori să stabilesc vinovaţi, nu sunt vreo somitate în vreun domeniu, sunt un simplu poliţist cu oareșice experienţă, ce îmi permite să observ lucrurile esenţiale făcând abstracţie de încercările reuşite de manipulare lansate în spaţiul public referitoare la caz-ul de la Caracal.
    Părerea mea este că greşeala Poliţiei Române în acest caz a fost în domeniul comunicării.
    Şi pe această cale aş vrea să le transmit celor ce se ocupă de comunicare şi celor ce au decis linia ori strategia de comunicare cu presa: Domnilor sau doamnelor comunicatori, ştiţi expresia aia din limba engleză: "the truth will set you free" ... pe viitor să o aveţi în vedere. Atenţie, NU spun că vinovaţi sunt purtărtorii de cuvânt, pentru că există posibilitatea ca strategia de comunicare să fi fost impusă de la nivel mai înalt şi după cum spuneam mai sus, nu sunt eu în măsură să stabilesc vinovăţii, ci doar îmi expun părerea cu privire la eroarea Poliţiei Române.
    De ce cred asta? E simplu. Atunci când ziariştii au aflat că fata a sunat la 112, e logic că au văzut "nodul din papură" şi au început să speculeze şi să manipuleze în goana după senzaţional.
    Priviţi aici cum ziarul Adevărul a manipulat printr-un titlu de tip "clickbait" (foto). Din păcate şi în realitate "Adolescenta NU a reuşit să le explice poliţiştilor unde se află ..." şi nici nu a putut să dea acele "indicii clare" aşa cum titrau ziariştii de la Adevărul.
    La acel moment Poliţia Română trebuia să iasă şi să clarifice lucrurile pentru a combate manipularea pe care mass-media în fuga după senzaţional începuse deja să o practice.
    Imediat ar fi trebuit să le fi spus românilor realitatea, respectiv: DA este adevărat că fata a sunat la 112, dar întrucât grozavul 112 nu poate localiza un număr, nu se poate interveni de urgenţă dacă cel ce sună nu poate oferi detalii privind locaţia. Fie că ne place sau nu, ăsta e adevărul! Dacă românii credeau că superspecialul sistem SNUAU al STS-ului 112 îi localizează imediat şi cu precizie, e bine să ştie că tehnic nu este posibil. Punct. Sigur că părereologii şi specialiştii de facebook pot divaga, cum de fapt au şi făcut-o, dar ne-am lungi prea mult să combatem aberaţiile debitate în spaţiul public, iar postarea ar deveni una prea lungă şi ne-am pierde în detalii nesemnificative. Cert este că la ora actuală STS-ul prin 112 nu poate localiza terminalele mobile.
    Drept urmare, în astfel de cazuri unde apelantul nu poate să ofere date suficiente care să ducă la localizarea sa, singura şi unica posibilitate pentru a localiza o persoană este să faci investigaţii. Ei bine, aceste investigaţii nu se fac aşa, cât ai bate din palme, în 5-10-100 sau 1000 de minute. Depinde de la caz la caz. Dar în niciun caz nu se poate discuta în astfel de situaţii despre o intervenţie contra-timp. Localizarea unei persoane prin investigaţii poate dura 5 - 10 min, una-două ore, zile sau chiar luni ori ani. Ăsta este purul adevăr!
    Chiar dacă nu place unora, repet ăsta e adevărul, o investigaţie nu se face contra-timp şi nu trebuie confundată cu o operaţiune de salvare.
    Mai mult decât atât, ce au pierdut din vedere toţi "deştepţii" părereologi şi scenarişti ce s-au grăbit să pună verdicte şi să stabilească vinovăţii este faptul că la acel moment, poliţiştii şi procurorii NU ştiau şi nici nu existau indicii că ar avea de-a face cu un monstru, un criminal, cum ştim astăzi. La acel moment singurele indicii clare şi certe erau lipsirea de libertate (informaţiile date de fetiţă la telefon) şi nişte indicii subţiri despre un posibil trafic de minori având în vedere telefoanele prin care autorul anunţase familia că fata ar fi în străinătate.
    În plus, detaliul oferit la telefon de fetiţă, conform căruia criminalul s-ar fi dus la farmacie să cumpere o cremă pentru a-i trata rănile de la mâini ... nu i-a ajutat deloc să bănuiască că ar avea de-a face cu un criminal. N-avea nicio logică ca un criminal să vrea să o trateze la mâini pentru ca ulterior să o omoare sănătoasă ... să fim serioşi.
    Având în vedere cele menţionate, este destul de clar pentru orice om cerebral că nu se putea discuta despre necesitatea intrării în locuinţa repectivă atunci în mijlocul nopţii, imediat după ce judecătorul a autorizat efectuarea percheziţiei.
    Din păcate, atât Poliţia Română, cât şi Parchetul au căzut în plasa ziariştilor care printr-o manipulare perversă au inventat povestea că fata ar fi ţipat după ajutor în timp ce poliţiştii aşteptau ora şase la poartă.
    De ce dracu să intri în jocul ăla pervers şi să încerci să arunci cartoful fierbinte la alţii? Vă spun eu de ce! Pentru că şi cei ce ne conduc habar n-au despre munca de poliţie adevărată şi trăiesc cu impresia că această muncă se rezumă la "intervenţiile contra-timp la 112", iar acolo nu a fost cazul de aşa ceva.
    Faptul că au solicitat mandat de percheziţie şi au respectat prevederile codului de procedură penală NU a fost nicio eroare sau greşeală. Dacă ar fi pătruns în locuinţa respectivă încălcau legea, deşi şi aici diverşi "specialişti" au manipulat şi dezinformat intenţionat sau nu, dar nu voi intra aici şi acum în detalii pe acest aspect al pătrunderii poliţiştilor fără mandat în locuinţe (promit să dezbatem acest aspect într-o postare viitoare).
    Ce trebuie reţinut este faptul că s-a dovedit că povestea cu fata care ţipa în curte, în timp ce vecinii sunau la 112 iar poliţiştii aşteptau la poartă a fost o minciună ordinară a ziariştilor!
    Revenind la aşa-zisa problemă a timpului mult prea mare în care a fost găsită locaţia de unde a sunat fata, el nu e deloc unul mare având în vedere că localizarea s-a făcut prin investigaţii. Buni, răi sau proşti, poliţiştii ăia pe care acum toţi naivii manipulaţi îi înjură şi îi scuipă au aflat unde este locaţia în mai puţin de 24 de ore, ceea ce nu este deloc rău, ba din contră, s-au mişcat destul de bine.
    Din câte ştiu eu, locaţia a fost aflată fără ajutorul echipamentelor tehnice. Dar am văzut că pe unele canale se vorbeşte despre intervenţia poliţiştilor de la Operaţiuni Speciale. Indiferent cum s-a făcut aceea localizare, ea s-a făcut şi a fost posibilă tot datorită acestor poliţişti pe care azi toată societatea i-a pus la zid şi îi înjură din cauza faptului că bravii jurnalişti ai ţării manipulează fără să aibă pic de jenă ori vreo mustrare de conştiinţă, în goana lor după senzaţional.
  • Catalin
    Vă propun să aruncăm o privire peste modul în care a evoluat instituţia poliţiei în Olanda, întrucât am observat în repetate rânduri faptul că foştii gardieni publici, atunci când nu au argumente în discuţiile privind necesitatea şi utilitatea existenţei aşa-zisei poliţii locale, invocă faptul că înfiinţarea acesteia s-ar fi făcut pe considerentul că în toate statele europene ar exista o astfel de structură. Aşa că atunci când mai auziţi vreun gardian public sau pe oricine altcineva cum povesteşte despre faptul că în toate ţările civilizate europene există poliţii locale/autonome ce sunt conduse de primari sau politicieni locali, să ştiţi că staţi de vorbă cu un hanarnist ce bate câmpii grav.
    Evoluţia şi reforma Poliţiei Olandeze
    Între anii 1945 şi 1993 olandezii au avut două poliţii, un locală, la nivelul municipiilor (municipal police - Gemeentepolitie) şi una naţională (Rijkspolitie). Exact cum se întâmplă azi în România.
    În anul 1994, întregul sistem de aplicare a legii a fost reorganizat în 25 structuri regionale (Regiokorpsen) şi o structură centrală (KLPD). Practic Olanda a renuţat la conceptul de „poliţie locală”, aşa cum este la noi astăzi, încă din anul 1994. Noile structuri de poliţie regionale erau conduse de un consiliu la nivelul regiunii respective. Exact ce doresc politicienii români să facă prin regionalizarea mult lăudată, în Olanda s-a întâmplat încă din anul 1994.
    Numai că în privinţa poliţiei, această regionalizare nu a fost suficientă, olandezii şi-au dat seama că în acest domeniu regionalizarea are limitele ei şi nu e deloc eficientă, drept urmare în ianuarie 2013 poliţia din Olanda a fost reorganizată într-o singură structură, astfel că noua Politie din Olanda este în prezent o singură instituţie (Korps Nationale Politie), formată din 10 unităţi regionale şi o unitate la nivel central.
     IMPORTANT: 
    Să nu credeţi că „localii” primărilor au fost transformaţi în poliţişti peste noapte, cum s-a întâmplat în România şi cum ar fi tentaţi unii să creadă.
    Nu, în Olanda primarii au şi ei un aparat de control şi reglementare, cu atribuţii asemănătoare localilor de la noi, atribuţii privind disciplina în construcţii, sănătatea publică şi alte asemenea atribuţii specifice primăriilor. Numai că aceştia nu sunt poliţişti, denumirea lor este Handhaving, care în traducere înseamnă ceva „întreţinere” sau „punere în aplicare” (sau dacă vă este mai uşor, în engleză se traduce în „maintenance”).
    În concluzie „poliţia locală” de la noi, în Olanda nu este „poliţie”. Acolo nu s-a instituit impostura prin lege şi nu se doreşte ca aceştia să fie confundaţi cu poliţia, ci sunt o structură a primăriei ce au printre atribuţiile specifice şi unele privind parcările, ordinea publică în pieţele turistice, combaterea cerşetoriei, etc
    Iar pentru liniştea cârcotaşilor vă asigur că i-am văzut pe viu. În prima fotografie puteţi vedea doi angajaţi ai primăriei pe două scutere în piaţa Palatului Regal din Amstredam. Sunt dotaţi cu staţii de emisie recepţie, cătuşe, baston, dar nu purtau armă de foc. Iar în a doua fotografie puteţi vedea o maşină aparţinând Handhaving, iar în spate o maşină a poliţiei. După cum puteţi observa, au locuri speciale pentru staţionare, iar maşina angajaţilor primăriei nu are rampă de girofaruri şi inscripţionarea acesteia diferă de cea a poliţiei.
       
    Aici puteţi urmări un clip de pe canalul oficial al poliţiei olandeze, ce ne arată o scurtă istorie a evoluţiei poliţiei:
    Iar exemplele în privinţa angajaţilor primăriei pot continua cu Marea Britanie, unde în Londra poartă denumirea de traffic warden şi au ca principală atribuţie sancţionarea parcărilor şi a staţionărilor auto. 
  • Catalin
    Vineri, 12 iulie 2019, la ceremonia de aniversare a 152 de ani de la înfiinţarea PSP (Polícia de Segurança Pública) ce s-a desfăşurat în Piaţa Imperiului din Lisabona, aproximativ 500 de poliţişti şi militari din GNR (Guarda Nacional Republicana) ce participau la această ceremonie au protestat într-un mod inedit.
    Cei aproximativ 500 de poliţişti şi militari s-au întors cu spatele la tribuna de unde premierul portughez, António Costa, ţinea discursul instituţional în cadrul festivităţii. O atitudine similară a fost adoptată şi în timpul discursului ţinut de catre ministrul administraţiei interne, Eduardo Cabrita, doar că de data aceasta poliţiştii întorşi cu spatele au ridicat şi au stat cu mâinile în aer simulând gestul specific unei situaţii când eşti atacat şi nu doreşti să opui rezistenţă, iar ulterior simulând cifra zero (simbolul mişcării Movimento Zero - o formă de organizare iniţiată de către poliţiştii portughezi prin discuţiile purtate într-un grup creat în aplicaţia Telegram iar ulterior pe reţelele sociale). În schimb când directorul naţional al PSP Luís Farinha şi-a început discursul, cei aproximativ 500 de poliţişti şi militari au părăsit zona.

    Poliţiştii şi militarii portughezi îmbrăcaţi în tricouri albe inscripţionate cu logo-ul mişcării, au protestat într-o totală linişte (nu au existat scandări, lozinci sau huiduieli) faţă de condiţiile precare de muncă, salariile mici şi faţă de o decizie recentă a unei instanţe prin care opt poliţişti au fost condamnaţi în urma unor confruntări cu o grupare violentă din districtul Jamaica (o suburbie a Lisabonei, locuită în majoritate de grupuri etnice provenite din fostele colonii portugheze).
    Incidentul datează din 5 februarie 2015, când un grup de tineri s-au dus la secţia de poliţie din Alfragide, încercând să obţină eliberarea unui individ ce fusese reţinut anterior în districtul Jamaica. Situaţia a degenerat şi câţiva dintre indivizi au fost reţinuţi. Aceştia au acuzat poliţiştii că i-au bătut datorită etniei din care fac parte. În schimb poliţiştii s-au apărat declarând că secţia de poliţie a fost atacată de indivizii revoltaţi. Deşi iniţial au fost 18 poliţişti inculpaţi pentru infracţiuni grave (vătămăre corporală gravă, tortură, rasism şi xenofobie), ulterior doar 8 dintre poliţişti au fost condamnaţi şi doar pentru infracţiuni minore. Astfel dintre cele 8 condamnări doar una singură este o condamnare efectivă la închisoare (cu executare), celelalte 7 sentinţe fiind cu suspendare. Niciunul dintre poliţişti nu a fost condamnat pentru infracţiuni de tortură. De asemenea motivarea rasială, care ar fi agravat sentinţele, nu s-a dovedit şi a fost exclusă din hotărârea instanţei - în ciuda acuzaţiilor iniţale pentru infracţiuni xenofobe. Condamnările au fost în marea lor majoritate pentru lipsire de libertate, instanţa considerând ilegală reţinerea a cinci dintre tineri şi denunţ calomnios, întrucât judecătorul Ester Pacheco a considerat că poliţiştii au minţit în acuzaţiile formulate, conform cărora tinerii au încercat să atace secţia de poliţie, motivându-şi decizia ca fiind: "Din motive de prevenire". Acest aspect generând nemulţumirea poliţiştilor şi militarilor din mişcarea Movimento Zero, care acuză faptul că nu sunt apăraţi de lege şi există un adevărat atac asupra poliţiei şi poliţiştilor din Portugalia.
    Mişcarea Movimento Zero, confrom propiilor estimări, ar avea peste 11 662 poliţişti din PSP şi militari din GNR ce au aderat şi susţin această formă de protest. Protestul de vineri a fost pregătit pe reţelele sociale, iar participanţii s-au adunat din întreaga ţară, ei nedorind să facă comentarii ori să dea interviuri pe această temă mass-mediei portugheze.
    Atât premierul António Costa, care a prezidat ceremonia, cât şi ministrul de interne Eduardo Cabrita, au refuzat să comenteze pe marginea protestului poliţiştilor. Ministrul Afacerilor Interne a spus doar că "nu există loc pentru rasism și xenofobie în PSP", promiţând "apărarea drepturilor poliţiei atacate". În schimb directorul naţional al PSP Luís Farinha, la rândul său, a admis necesitatea „condiţiilor, astfel încât poliţia să îşi desfăşoare activitatea,“ şi şi-a exprimat dezacordul faţă de recentele decizii judecătoreşti „care devalorizează crimele comise împotriva ofiţerilor de poliţie.“ 
    surse: Correio da Manhã | SAPO 24 | Notícias ao Minuto 
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.

  I accept