Ierarhia actelor normative

Ierarhia actelor normative este dată de normele juridice pe care acestea le cuprind, clasificarea făcându-se în funcție de forța lor juridică. Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte. 
Conform Constituției, statul este fondat pe principiile constituționale democratice de separare a puterilor, de echilibru și control al puterilor în stat (legislativă, executivă și judecătorească). Puterea este de asemenea împărțită între Parlament, Guvern și autoritățile judiciare.

Parlamentul reprezintă organul suprem de reprezentare a cetățenilor și singura autoritate legislativă a țării. Acesta este format din Camera Deputaților și Senat. În principiu, puterea legislativă aparține exclusiv Parlamentului, dar în anumite cazuri, acesta împarte această funcție cu executivul - Guvernul și electoratul - cetățenii.
Guvernul poate emite ordonanțe, pe baza unei legi specifice de împuternicire adoptată de Parlament. În cazuri excepționale de urgență care trebuie tratate urgent, guvernul poate, de asemenea, emite ordonanțe de urgență.

Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României și prin celelalte legi. Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor pe care le ordonă.

IERARHIZAREA ACTELOR NORMATIVE, începând cu cele care au cea mai mare forță juridică:

• Constituția României şi legile constituţionale se află pe prima poziţie în ierarhia normelor juridice. Toate celelalte acte normative trebuie să fie în conformitate cu acestea. Constituția reprezintă legea supremă în Stat şi reglementează structura României ca stat național, unitar și indivizibil, raporturile dintre puterea executivă, legislativă și judecătorească, precum și dintre organismele Statului, cetățeni și persoanele juridice. Legile constituționale emană de la puterea constituantă – adică de la adunarea constituantă care a fost aleasă şi convocată în acest scop.; 
• Legea organică se află pe locul doi în ierarhia juridică. Parlamentul adoptă legile organice cu majoritate calificată. Aceste acte normative reglementează domeniile de importanță majoră pentru Stat, cum ar fi frontierele țării, cetățenia, stema țării, regimul juridic al proprietății și al moștenirii, organizarea și desfășurarea referendumului; infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora, organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, drepturile persoanelor vătămate de o autoritate publică, apărarea țării, organizarea organismelor guvernamentale, statutul funcţionarilor publici şi partidele politice etc.;
• Legea ordinară reprezintă al treilea tip de norme juridice. Parlamentul adoptă legile ordinare cu majoritate simplă. Legile ordinare reglementează toate celelalte domenii care nu sunt acoperite de legea organică şi nu pot amenda sau modifica legile organice sau Constituția;
• Ordonanța de urgență a Guvernului - În cazuri excepționale de urgență care trebuie tratate urgent, Guvernul poate de asemenea, emite ordonanțe de urgență, care ulterior sunt supuse aprobării de către Parlament.
• Ordonanţa Guvernului este emisă în temeiul unei legi de abilitare adoptată de Parlament şi reprezintă al cincilea tip de norme.
• Hotărâre a Guvernului - sunt acte de reglementare secundară. Acestea stabilesc modul în care legile vor fi efectiv puse în aplicare sau alte aspecte organizatorice privind implementarea acestora.
• Acte normative emise de administrația publică centrală (ordine, norme, instrucțiuni) se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. Acestea pot fi: Ordin, Instrucțiune, Regulament, Circulară, Precizare, Normă, Normă metodologică, Normă tehnică, Îndrumare metodologică, Decizie, Reglementări, Reguli.
• Acte ale autorităților administrative autonome:
• Acte normative emise de autoritățile administrației publice locale (Consiliul Județean, Consiliul Local, Consiliul General al Municipiului București) reglementează domenii care intră în aria de competență a autorităților administrației publice locale.

Deşi ordonanţele sunt emise de puterea executivă, acestea nu se supun aceluiaşi regim juridic cu al actelor administrative emise de Guvern cu caracter normativ (ex. Hotărârile de Guvern) în ceea ce priveşte anularea lor. Ordonanţele au putere de lege şi sunt supuse aprobării Parlamentului, aceasta fiind modalitatea analizării lor sub aspectul legalităţii, respectiv supuse controlului de constituţionalitate potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, neputând fi anulate de către puterea judecătorească, dat fiind regimul lor juridic aparte, reglementat în legea fundamentală.

Hotărârile de Guvern sunt acte de reglementare secundară (secundum legem) ce se emit pentru organizarea executării legilor, motiv pentru care într-o lege sau ordonanţă trebuie să fie precizat temeiul emiterii acestora. Actele normative date în executarea actelor normative primare (legi sau ordonanţe de Guvern) trebuie să fie emise cu respectarea competenţei constituţionale, competenţei legale a organului emitent şi cu respectarea actelor normative cu forţă juridică superioară. 
Astfel, hotărârile de Guvern, conform art. 108 alin. (2) din Constituţia României, republicată, "se emit pentru organizarea executării legilor". Regimul constituţional al hotărârilor Guvernului stabileşte că hotărârile trebuie să se întemeieze pe lege sau pe un act normativ cu forţa juridică a legii. Aceste dispoziţii constituţionale sunt dezvoltate în cuprinsul Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, unde la art. 13 este detaliat următorul principiu: "actul normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia".
În ceea ce priveşte ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome, acestea trebuie să fie emise în conformitate cu reglementările cu forţă juridică superioară, fiind acte cu caracter administrativ ce pot fi contestate în cadrul contenciosului administrativ.

Actele normative ale autorităţilor publice locale (hotărârile consiliilor locale şi ale consiliilor judeţene, ordinele prefecţilor, dispoziţiile primarilor) trebuie să respecte principiul subordonării faţă de actele de nivel superior, principiu prevăzut de art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, respectiv faţă de Constituţie, legi, ordonanţele, hotărârile Guvernului şi a altor acte de nivel superior.
Hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean cuprind norme juridice prin care aceste autorităţi publice locale, reglementate de art. 120-122 din Constituţie, rezolvă problemele de interes local care sunt de competenţa lor de soluţionare şi, totodată, îşi manifestă autoritatea în unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe, judeţe), fiind acte de realizare a atribuţiilor conferite de lege. În concluzie Hotărârile consiliului local şi ale consiliului judeţean sunt manifestări de voinţă adoptate în scopul producerii de efecte juridice şi reprezintă acte administrative obligatorii şi executorii, cu condiţia respectării legii.