Absurd: Medicina Legală contra cost

Ştiaţi că în România există instituţii publice ce plătesc unei alte instituţii publice, toate finanţate de la bugetul statului, pentru ca aceasta din urmă să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de lege. Nu vi se pare absurd? 
Activitatea de medicină legală în România este un monopol al statului. Iar acest fapt este instituit prin lege, mai exact prin art. 4 din ORDONANŢA nr. 1 din 20 ianuarie 2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicina legală, care are următorul conţinut:

Citat:

Articolul 4
Instituţiile de medicina legală sunt singurele unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale.

Să analizăm cu atenţie ce presupune activitatea de medicină legală în ţara noastră.
Rolul principal al medicinei legale este să ofere asistenţă în rezolvarea problemelor juridice prin intermediul expertizei medicale. Iar acest aspect este stabilit în actul normativ ce le reglementează activitatea, unde la art. 2 alin. (1) găsim menţionat:

Citat:

Articolul 2
(1) Activitatea de medicina legală asigura mijloace de proba cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de alta natura, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului.

Practic activitatea de medicină legală este în România un serviciu public, având în vedere faptul că nu există servicii private în domeniul medicinei legale. De ce? Pentru că legea zice că instituţiile de medicină legală sunt SINGURELE unităţi care efectuează constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale.

Mai mult decât atât, există şi argumente pentru care activitatea de medicină legală nu ar trebui să se efectueze contra-cost sau să fie supusă unor tarife direct plătite de către cine care beneficiază de aceste servicii. Iată câteva:

1. În primul rând se încalcă principiul dreptului la accesul liber la justiţie prin împiedicarea prerogativelor asociate dreptului la acţiune. Accesul la serviciile de medicină legală reprezintă un element esenţial pentru garantarea dreptului la justiţie, având o importanţă crucială în anchetarea infracţiunilor, evaluarea vătămarilor corporale şi în alte aspecte legate de procesul judiciar. Existenţa unor costuri asociate generează inegalităţi referitoare la accesul la justiţie pentru cei care nu îşi pot permite serviciile de medicină-legală.

În plus, este anormal ca între instituţii ale statului ce prestează un serviciu public să existe relaţii de natură comercială. Şi aici mă refer la anomalia prevăzută de art. 7 şi 8 din actul normativ menţionat mai sus, care instituie faptul că serviciile medico-legale prestate, se efectuează contra cost. Ceea ce este absurd. Instituţiile de medicină legală nu sunt societăţi comerciale care să presteze servicii într-o piaţă liberă şi să urmărească profitul financiar. Nu trebuie omis faptul că serviciile medico-legale constituie un monopol şi sunt în esenţă un serviciu public, adică vizează interesul public, nu profitul pecuniar.

2. În al doilea rând, această practică poate genera suspiciuni cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea acestor servicii. Experienţa a demonstrat că tarifele plătite de către persoane inevitabil generează presiuni sau conflicte de interese ce afectează obiectivitatea şi imparţialitatea în domeniul medicinei legale. Este important ca experţii medico-legali să lucreze în interesul justiţiei şi să nu fie influenţaţi de detalii ori aspecte care ar putea distorsiona rezultatele expertizei. Cu siguranţă aţi auzit sau aţi întâlnit cu situaţii în care un cetăţean, fără a prezenta nicio leziune sau afecţiune, s-a prezentat în faţa medicului legist, iar doar în baza declarațiilor verbale i s-a eliberat un certificat medico-legal, care atestă existența unor leziuni sau afecțiuni ce necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, deşi în realitate, presupusa victimă nu are absolut nimic. Această practică se datorează şi faptului că cetăţeanul plătește o sumă de bani atunci când solicită eliberarea certificatului medico-legal. După ce a efectuat plata la casierie, medicul legist omite să menționeze în documentul medico-legal că individul în cauză nu prezintă leziuni sau afecțiuni. Însă această practică are un impact major din punct de vedere juridic, de exemplu, un accident rutier nu va mai fi din punct de vedere juridic o simplă tamponare, ci va deveni un accident rutier soldat cu victime, ceea ce implică automat declanşarea unei anchete penale, audieri, cercetări etc. Astfel de situații nu sunt normale.

Prin urmare, obiectivitatea şi imparţialitatea expertului trebuie să constituie o garanţie fundamentală pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, lucru de care nu se mai poate discuta în condiţiile actuale.

Accesului universal şi nediscriminatoriu la aceste servicii contribuie la menţinerea integrităţii actului de justiţie şi la respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, indiferent de poziţia socială, starea materială, etc.

Este aberant ca instituţii ale statului să plătească unei alte instituţii pentru efectuarea unui serviciu public ce vizează interesul public, într-un domeniu ce constituie monopol al statului. Cu alte cuvinte, o instituţie (medicina-legală) a statului prestează un serviciu public dar nu urmăreşte interesul public, ci profitul.
Mergând pe acelaşi principiu sau logică ... ce ar însemna ca poliţia să taxeze cetăţeanul pentru a interveni în urma apelurilor de urgenţă 112 sau poliţia ori parchetul să emită factură persoanei vătămate pentru cercetările ce se efectuează într-un dosar penal.

Un detaliu important ce nu trebuie pierdut din vedere este că în domeniul medicinei legale avem experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate şi nu există experţi independenţi autorizaţi la care instituţiile judiciare să poată apela, cum se întâmplă în alte domenii.

Din aceste motive consider că se impune de urgenţă o reformă a cadrului normativ ce reglementează organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicina legală, respectiv o modificare a Ordonanţei nr. 1 din 20 ianuarie 2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicina legală, care să abroge prevederile articolelor 7 şi 8, precum şi a celorlalte prevederi din conţinutul acesteia referitoare la costurile asociate serviciilor medico-legale, cel puţin a celor ce vizează faptele de natură penală.