Încadrarea din sursă externă în Poliţia Română

Cei ce au condus şi conduc în prezent Poliţia Română au reuşit s-o transforme într-o instituţie politizată şi aservită în totalitate intereselor politicienilor de la nivel local, indiferent de ce zonă a ţării am discuta. Iar acest lucru nu se întâmplă de ieri sau de azi, ci de ani buni de zile. Cum a fost posibil acest lucru? Prin deprofesionalizarea acestei instituţii, mai exact prin "încadrările din sursă externă".

Procesul slăbirii şi transformării poliţiei într-o instituţie aservită total, nu a început sub regimul actual, el a fost iniţiat cu ceva vreme înainte. Absolut toate regimurile postdecembriste îşi asigurau controlul poliţiei la nivelul conducerii acestei instituţii, prin numirea în fruntea inspectoratelor judeţene de poliţie, a unor personaje fidele şi aservite politicienilor din zona respectivă. Astfel că, şefii din poliţie sunt la cheremul politicienilor ce controlează judeţul, indiferent de culoarea politică, putând fi oricând destituiţi pentru … deja celebrul "management defectuos".

Dacă lucrurile ar fi rămas numai la acest nivel, deşi nu e normal şi corect, dracul nu ar fi fost atât de negru. Deprofesionalizarea şi promovarea amatorismului nu s-ar fi realizat decât la nivelul posturilor de conducere, iar la cel al posturilor de execuţie, adică al celor ce muncesc efectiv, nu s-ar fi umblat, calitatea serviciului poliţienesc de care beneficia cetăţeanul nu ar fi avut de suferit prea mult. Din păcate, lucrurile nu s-au  oprit aici, iar mediul politic şi-a infiltrat oamenii şi la nivelul posturilor de execuţie.

Probabil că vă veţi întreba de ce ar mai avea nevoie să politizeze până la nivel de execuţie, dacă mediul politic controlează total conducerea instituţiei? Am să vă explic de ce.

Datorită specificului acestei munci de poliţie, şeful unei structuri nu poate asigura un control total, întrucât mulţi oameni din subordine, dacă sunt integri şi buni profesionişti, se pot sesiza din oficiu şi pot provoca multe neplăceri, pot supăra prin faptul că nu închid ochii la năzbâtiile ori tâmpeniile comise de privilegiaţi, beizadele sau pot dejuca "tunuri", "ţepe" ori "afaceri" puse la cale de persoane agreate de zona politică. Iar astfel de "piedici" ale unor poliţişti de rând, neînregimentaţi politic, sunt ulterior foarte greu de depăşit sau anihilat, cu toată bunăvoinţa, dăruirea şi persevernţa şefilor dependenţi de susţinerea politică teritorială.

Cum s-a realizat această deprofesionalizare şi infiltrare a multor  indivizi nerealizaţi în profesiile pentru care iniţial se pregătiseră? Simplu! Prin celebrele "încadrări din sursă externă", care au devenit dintr-o excepţie prevăzută de lege, o sursă curentă şi obişnuită de recrutare şi angajare în Poliţia Română. Aceste "încadrări din sursă externă" au fost de două tipuri, respectiv:

• cei infiltraţi direct din viaţa civilă
• cei tranferaţi de prin alte instituţii cu competenţe în domeniul vast al ordinii publice, ce nu trebuie confundat cu munca de poliţie

Încadrările directe din viaţa civilă.

În acest mod au fost tranformaţi peste noapte în poliţişti o mulţime de piloşi, majoritatea în mediul politic, infiltrarea lor fiind realizată prin concursuri aranjate, cei care trebuiau să câştige cunoscând din vreme subiectele ce vor fi date la proba scrisă. Iar la interviu, proba de siguranţă, obligatorie la toate concursurile, bineînţeles că primeau nota maximă.

Încadrările prin transfer direct de la alte instituţii (cunoscute şi sub denumirea de: „alte arme”)

În acest mod au fost tranformaţi peste noapte în poliţişti o mulţime de indivizi submediocri, piloşi, majoritatea în mediul politic, infiltrarea lor fiind realizată prin aceste tranferuri directe de la „alte arme”.

Majoritatea acestora, indiferent de modalitatea prin care s-au infiltrat în Poliţia Română, nici după ani buni nu au habar de munca de poliţie, lipsindu-le acel „ceva” care să-i transforme în poliţişti adevăraţi. Ei sunt acei „descurcăreţi” interesaţi numai de benficii personale. Nu au niciun fel de chemare pentru această meserie, nu au principii sau acel simţ al dreptăţii, ceva mai dezvoltat, ce trebuie obligatoriu să existe la un poliţist  adevărat. Pentru că în cazul poliţiştilor, ca şi al doctorilor, profesorilor, artiştilor, pentru a însemna ceva în breaslă, îţi trebuie vocaţie. Iar în cazul lor, datorită mediocrităţii, mulţi confundă această vocaţie cu dorinţa de a deveni poliţist, datorată unor aşa-zise beneficii pe care le oferă o astfel de poziţie în societate. Acesta este şi motivul pentru care majoritatea dintre ei, consideră că a te descurca, în sensul de a fenta regulile, este o dovadă de bravură sau deşteptăciune. De asemnea în marea lor majoritate, au intrat în acest mod în această instituţie deoarece nu au fost capabili să treacă de admiterea dintr-o şcoală de poliţie sau la academie, mulţi nu îndeplineau nici măcar criteriile de selecţie.

Bineînţeles că cei infiltraţi în acest mod rămân recunoscători pilelor şi, la nevoie, răspund favorabil solicitărilor acestora, că doar le-au dat o pâine de mâncat, nu?

Astfel că s-a ajuns în prezent ca numărul poliţiştilor cu pregătire poliţienească de specialitate, adică cei proveniţi din scolile de pregătire a poliţiştilor, să fie destul de apropiat de al celor pătrunşi în instituţie datorită „încadrărilor din alte surse”. Iar acest fenomen ce a afectat întreaga poliţie a mai avut şi un efect secundar, deoarece promovarea pe alte criterii (pile, relaţii, dedicaţii din zona politică) în detrimentul profesionalismului, au determinat plecarea prematură din Poliţia Română, în ultimii ani, a multor poliţişti experimentaţi, profesionişti, care, cu toate păcatele lor, mai aveau multe de spus în acest domeniu. Cine i-a înlocuit? Puteţi vedea mai sus.

Concluzia este că în ultimii 15 ani s-a acţionat voit şi constant pentru deprofesionalizarea poliţiei, întrucât o instituţie puternică şi stabilă nu convine unor politicieni a căror principală preocupare e şmenuirea banilor publici, fiindcă le poate împiedica sau măcar stânjeni „afacerile”, iar pe de altă parte, nu ar mai fi atât de manevrabilă. 

Ca să înţelegeţi anomalia acestor încadrări, faceţi un exerciţiu de imaginaţie: dacă te îmbraci într-un halat alb şi te duci într-un spital, nu înseamnă că eşti medic ori asistent şi poţi acorda asistenţă medicală, la fel şi dacă te îmbraci într-o salopetă de pilot, nu înseamnă că poţi pilota un avion, iar exemplele pot continua. În consecinţă nici dacă te îmbraci într-o uniformă de poliţist, nu devii poliţist ...

Suntem conştienţi că prin rândurile de mai sus, am supărat pe acei colegi proveniţi din „surse alternative”, dar care spre deosebire de majoritatea, s-au adaptat şi au devenit nişte poliţişti buni, profesionişti şi dedicaţi acestei meserii. Pentru că da, există şi astfel de cazuri, numai că ele sunt, din păcate, doar excepţiile ce confirmă regula.