Search the Community

Cei ce au condus şi conduc în prezent Poliţia Română au reuşit s-o transforme într-o instituţie politizată şi aservită în totalitate intereselor politicienilor de la nivel local, indiferent de ce zonă a ţării am discuta. Iar acest lucru nu se întâmplă de ieri sau de azi, ci de ani buni de zile. Cum a fost posibil acest lucru? Prin deprofesionalizarea acestei instituţii, mai exact prin "încadrările din sursă externă". Procesul slăbirii şi transformării poliţiei într-o instituţie aservită total, nu a început sub regimul actual, el a fost iniţiat cu ceva vreme înainte. Absolut toate regimurile postdecembriste îşi asigurau controlul poliţiei la nivelul conducerii acestei instituţii, prin numirea în fruntea inspectoratelor judeţene de poliţie, a unor personaje fidele şi aservite politicienilor din zona respectivă. Astfel că, şefii din poliţie sunt la cheremul politicienilor ce controlează judeţul, indiferent de culoarea politică, putând fi oricând destituiţi pentru … deja celebrul "management defectuos". Dacă lucrurile ar fi rămas numai la acest nivel, deşi nu e normal şi corect, dracul nu ar fi fost atât de negru. Deprofesionalizarea şi promovarea amatorismului nu s-ar fi realizat decât la nivelul posturilor de conducere, iar la cel al posturilor de execuţie, adică al celor ce muncesc efectiv, nu s-ar fi umblat, calitatea serviciului poliţienesc de care beneficia cetăţeanul nu ar fi avut de suferit prea mult. Din păcate, lucrurile nu s-au oprit aici, iar mediul politic şi-a infiltrat oamenii şi la nivelul posturilor de execuţie. Probabil că vă veţi întreba de ce ar mai avea nevoie să politizeze până la nivel de execuţie, dacă mediul politic controlează total conducerea instituţiei? Am să vă explic de ce. Datorită specificului acestei munci de poliţie, şeful unei structuri nu poate asigura un control total, întrucât mulţi oameni din subordine, dacă sunt integri şi buni profesionişti, se pot sesiza din oficiu şi pot provoca multe neplăceri, pot supăra prin faptul că nu închid ochii la năzbâtiile ori tâmpeniile comise de privilegiaţi, beizadele sau pot dejuca "tunuri", "ţepe" ori "afaceri" puse la cale de persoane agreate de zona politică. Iar astfel de "piedici" ale unor poliţişti de rând, neînregimentaţi politic, sunt ulterior foarte greu de depăşit sau anihilat, cu toată bunăvoinţa, dăruirea şi persevernţa şefilor dependenţi de susţinerea politică teritorială. Cum s-a realizat această deprofesionalizare şi infiltrare a multor indivizi nerealizaţi în profesiile pentru care iniţial se pregătiseră? Simplu! Prin celebrele "încadrări din sursă externă", care au devenit dintr-o excepţie prevăzută de lege, o sursă curentă şi obişnuită de recrutare şi angajare în Poliţia Română. Aceste "încadrări din sursă externă" au fost de două tipuri, respectiv: cei infiltraţi direct din viaţa civilă cei tranferaţi de prin alte instituţii cu competenţe în domeniul vast al ordinii publice, ce nu trebuie confundat cu munca de poliţie Încadrările directe din viaţa civilă. În acest mod au fost tranformaţi peste noapte în poliţişti o mulţime de piloşi, majoritatea în mediul politic, infiltrarea lor fiind realizată prin concursuri aranjate, cei care trebuiau să câştige cunoscând din vreme subiectele ce vor fi date la proba scrisă. Iar la interviu, proba de siguranţă, obligatorie la toate concursurile, bineînţeles că primeau nota maximă. Încadrările prin transfer direct de la alte instituţii (cunoscute şi sub denumirea de: „alte arme”) În acest mod au fost tranformaţi peste noapte în poliţişti o mulţime de indivizi submediocri, piloşi, majoritatea în mediul politic, infiltrarea lor fiind realizată prin aceste tranferuri directe de la „alte arme”. Majoritatea acestora, indiferent de modalitatea prin care s-au infiltrat în Poliţia Română, nici după ani buni nu au habar de munca de poliţie, lipsindu-le acel „ceva” care să-i transforme în poliţişti adevăraţi. Ei sunt acei „descurcăreţi” interesaţi numai de benficii personale. Nu au niciun fel de chemare pentru această meserie, nu au principii sau acel simţ al dreptăţii, ceva mai dezvoltat, ce trebuie obligatoriu să existe la un poliţist adevărat. Pentru că în cazul poliţiştilor, ca şi al doctorilor, profesorilor, artiştilor, pentru a însemna ceva în breaslă, îţi trebuie vocaţie. Iar în cazul lor, datorită mediocrităţii, mulţi confundă această vocaţie cu dorinţa de a deveni poliţist, datorată unor aşa-zise beneficii pe care le oferă o astfel de poziţie în societate. Acesta este şi motivul pentru care majoritatea dintre ei, consideră că a te descurca, în sensul de a fenta regulile, este o dovadă de bravură sau deşteptăciune. De asemnea în marea lor majoritate, au intrat în acest mod în această instituţie deoarece nu au fost capabili să treacă de admiterea dintr-o şcoală de poliţie sau la academie, mulţi nu îndeplineau nici măcar criteriile de selecţie. Bineînţeles că cei infiltraţi în acest mod rămân recunoscători pilelor şi, la nevoie, răspund favorabil solicitărilor acestora, că doar le-au dat o pâine de mâncat, nu? Astfel că s-a ajuns în prezent ca numărul poliţiştilor cu pregătire poliţienească de specialitate, adică cei proveniţi din scolile de pregătire a poliţiştilor, să fie destul de apropiat de al celor pătrunşi în instituţie datorită „încadrărilor din alte surse”. Iar acest fenomen ce a afectat întreaga poliţie a mai avut şi un efect secundar, deoarece promovarea pe alte criterii (pile, relaţii, dedicaţii din zona politică) în detrimentul profesionalismului, au determinat plecarea prematură din Poliţia Română, în ultimii ani, a multor poliţişti experimentaţi, profesionişti, care, cu toate păcatele lor, mai aveau multe de spus în acest domeniu. Cine i-a înlocuit? Puteţi vedea mai sus. Concluzia este că în ultimii 15 ani s-a acţionat voit şi constant pentru deprofesionalizarea poliţiei, întrucât o instituţie puternică şi stabilă nu convine unor politicieni a căror principală preocupare e şmenuirea banilor publici, fiindcă le poate împiedica sau măcar stânjeni „afacerile”, iar pe de altă parte, nu ar mai fi atât de manevrabilă. Ca să înţelegeţi anomalia acestor încadrări, faceţi un exerciţiu de imaginaţie: dacă te îmbraci într-un halat alb şi te duci într-un spital, nu înseamnă că eşti medic ori asistent şi poţi acorda asistenţă medicală, la fel şi dacă te îmbraci într-o salopetă de pilot, nu înseamnă că poţi pilota un avion, iar exemplele pot continua. În consecinţă nici dacă te îmbraci într-o uniformă de poliţist, nu devii poliţist ... Suntem conştienţi că prin rândurile de mai sus, am supărat pe acei colegi proveniţi din „surse alternative”, dar care spre deosebire de majoritatea, s-au adaptat şi au devenit nişte poliţişti buni, profesionişti şi dedicaţi acestei meserii. Pentru că da, există şi astfel de cazuri, numai că ele sunt, din păcate, doar excepţiile ce confirmă regula.

Având în vedere zvonul care se aude la nivelul instituţiei, cum ca s-ar intenţiona încadrarea a aprox. 5000 de oameni din sursă externă (fără carte, la apelul bocancilor), şi siderat de faptul că unii din liderii sindicatelor poliţiştilor susţin această inepţie, deoarece o consideră "o necesitate", o să încerc să fac o analiză scurtă a subectului. Din perspectiva mea, angajarea a 5000 de oameni (pentru cei care nu ştiu, cam 10% din personalul Poliţiei Române), la apelul bocancilor prezintă dezavantaje atât când vine vorba de calitatea resursei umane, cât şi din considerente economice (deşi în primă fază ar părea ca e mai ieftin aşa). Nu poţi să iei un om de pe stradă, să-l îmbraci în uniformă şi să-i spui: "de mâine eşti poliţist". Că tot e la modă comparaţia cu sistemul sanitar, dacă eu îmi iau un halat alb, îmi pun stetoscopul la gât şi intru într-un spital, înseamnă că sunt medic? Poliţiştii NU sunt forţă de muncă necalificată, nu îi iei să sape tarlaua din spatele Inspectoratelor de Poliţie, îi iei să aplice nişte acte normative, iar aplicarea acestora produce consecinţe juridice pentru cetăţeni. Pericolul încadrărilor directe, îl constituie în primul rând posibilitatea unor oameni "cu pile", de a accede direct în sistem, fără să fie trecuţi prin toate filtrele necesare. Acest aspect cauzeaza corupţie şi imagine negativă a instituţiei (poliţiştii "e" inculţi şi "nu are" scoală). De asemenea, având în vedere că angajarea se va face pe baza unui simplu examen sau cine ştie ce interviu, oamenii ăia, nu o să aibă noţiunile elementare necesare să facă munca de poliţie (şi posibil unii dintre ei nici capacitatea intelctuală), astfel că sunt şanse mari să aplice măsuri nelegale, care vor fi contestate în instanţă, să se împuşte accidental cu pistolul din dotare, că nu ştiu să-l folosească, să apară în media în cine ştie ce ipostaze hilare, lucru care va aduce din nou o imagine negativă a Poliţiei Române. Totodată, nu e deloc fair-play ca Gheorghe, care scuipa seminţe pe trepte la intrarea în scara blocului şi făcea vreun liceu la seral, când eu mă pregăteam pentru Academia de Poliţie, să ajungă, peste noapte angajat al Poliţiei Române, fără pic de pregătire de specialitate şi fără niciun sacrificiu. Din perspectiva mea, ca şi a multor colegi, a purta uniforma e un privilegiu, care se câştigă! Din cauza încadrărilor directe componenta de moral a angajaţilor actuali, cu studii, va scădea considerabil şi vor apărea inevitabil frustrări, în momentul în care o persoană fără studii este încadrată direct cu un grad şi o funcţie proporţională cu vârsta, mai mare decât a celui care are studii specifice şi care a învăţat să ajungă acolo. Ferească Dumnezeu ca unul dintre aceşti încadraţi direct (posibil prin "pile") să ajungă în vreo funcţie de conducere, de unde are posibilitatea să saboteze activitatea unei întregi structuri, compusă în mare parte din oameni capabili. Solutia pe care o vad eu, este să se şcolarizeze nişte promoţii de dimensiunea celor de acum caţiva ani. Când am terminat eu studiile, Şcoala de Agenţi Câmpina pregătea 1500 de elevi/promoţie, Clujul cam 500, iar Slatina are capacitate de aproximativ 1000 de oameni. Asta înseamnă 3000 agenţi/promoţie. De asemenea, Academia de Poliţie, în promoţia mea, ştiu că a avut 400 de ofiţeri la arma Poliţie, fiind capabilă, la nevoie de o promoţie şi mai mare. Şcoala aia de poliţie, bună, rea, te obligă să îţi însuşeşti un minim de cunoştinţe juridice şi tactică poliţienească. Stagiile de practică, în care eşti evaluat pentru felul în care munceşti, te fac să dobândeşti ceva deprinderi. Examenul de admitere triază agramaţii şi persoanele lipsite de capacităţi intelectuale şi fizice. Nu în ultimul rând, examenul de absolvire, unde gândul că ai putea să ajungi "unde se atârnă harta în cui", te motivează să înveţi materiile din programă. Pregătirea agenţilor de poliţie se făcea acum câţiva ani, în stil "suveică", structura şcolii fiind cam 6 luni şcoală/6 practică/6 şcoală/6 practică/examene finale. În felul ăsta, o promoţie era mereu în stradă, în practică, iar alta în şcoală, la studiu. Academia de Poliţie includea mai multă pregătire teoretică şi stagii de practică mai reduse ca timp. Încadrările directe nu sunt justificate de caracterul de "urgenţă". Până se organizează selecţiile şi înveţi încadratul direct să meargă pe stradă, trec cel puţin 6 luni. Dacă alegi să şcolarizezi un număr mai mare de agenţi (să zicem 3000), o sa îi ai în practică tot la 6 luni după admitere, dar cu noţiuni teoretice superioare! Din punct de vedere economic, din nou nu sunt justificate încadrările directe: Costurile şcolarizării, evaluate de MAI, sunt de aprox: 20.000 lei/agent de poliţie (cazare + mâncare+ studiu + echipament + bani pt stagiile de practică) 30.000 lei/ofiţer de poliţie (cazare + mâncare + studiu + echipament + bani pt stagiile de practică) O sa ma refer în continuare în special la agenţii de politie (elevi): Un astfel de elev nu îl plăteşti timp de 2 ani - îi asiguri solda (sub 100 de lei/lună când e în şcoală) iar cand e în practică îi dai normă de hrană, doar pntru zilele în care lucrează (undeva la 4-500 lei/lună). Este un mare avantaj să te poţi bucura, ca şi angajator, de 3000 de oameni în stradă, în procesul de instruire, pentru suma de 500 lei/agent! În antiteza, dacă îl iei pe Gheorghe şi îl încadrezi direct, îi plăteşti din prima zi salariul de agent de poliţie, aprox 2000 lei/lună şi eşti obligat să îi asiguri echipamentul necesar şi toate celelalte drepturi. Deci Gheorghe te costa în doi ani, ca şi angajator, aprox 48.000 lei salarii + costurile de echipament, în vreme ce un elev, pe care îl formezi pentru acel job, şi e net superior ca şi forţă de muncă unui încadrat direct, te costă 20.000 lei. La final, dupa 2 ani, te alegi cu 6000 de agenţi CALIFICAŢI, pe care i-ai plătit puţin spre deloc până atunci! În varianta încadrărilor directe, după 2 ani, te alegi tot cu 6000 de oameni (nu poliţişti, ci oameni îmbrăcaţi în albastru), dar forţă de muncă NECALIFICATĂ, cărora le-ai dat salarii întregi din prima zi de muncă! Având în vedere concurenţa de 7-8 oameni/ loc la şcolile de poliţie, ai de unde să triezi masa de candidaţi astfel încât să îţi intre în sistem doar cei care merită. Decizia de a încadra oameni din sursă externă (mai ales 5000 de oameni), prezintă un impact major pe termen lung, deoarece forţa asta de muncă, slab calificată şi slab dotată intelectual, o vei folosi până iese la pensie, aproximativ 25 de ani, timp în care vor provoca prejudicii de imagine şi o deprofesionalizare gravă a instituţiei. Abia s-au pensionat cei încadraţi direct la începutul anilor 90, timp în care imaginea Poliţiei Române s-a deteriorat considerabil. Chiar e nevoie "să ne împuşcăm încă o dată în picior", ca şi instituţie şi să angajăm un val nou, acum când lucrurile intră în oarecare măsură pe un fagaş normal? PS: Nu neg faptul că printre cei încadraţi direct sunt şi persoane capabile, dar pocentul acestora este atât de mic încât pot fi consideraţi excepţii. Datorită salariilor mici şi a dotărilor precare, persoanele încadrate direct care sunt peste medie ca şi intelect, aleg în general să părăsească sistemul, pentru a merge în domeniul privat, nefiiind ţinuţi de nimic în Poliţia Română, spre deosebire de absolvenţii şcolilor MAI, care, dacă vor să plece, trebuie să plătească şcolarizarea.