Jump to content
POLITISTI.ro
  • Bun venit!

    Politisti.ro este primul şi cel mai important website independent destinat poliţiştilor din cadrul Poliţiei Române, cât şi celor care apreciază această profesie. Site-ul nu este afiliat la nicio structură a Statului român şi nu reprezintă punctul de vedere oficial al Poliţiei Române, dar este utilizat şi administrat de poliţişti, fiind unul dintre cele mai vizitate site-uri din domeniul aplicării legii din România.
    Mai multe detalii găsiţi în pagina Despre politisti.ro

    Pentru a putea utiliza toate funcţiile site-ului şi pentru a beneficia de toate facilităţile oferite, este necesar să vă înregistraţi un cont de membru. Completaţi cu atenţie adresa dvs. de e-mail, pentru că ulterior e necesară în procesul de validare a contului de membru. Dacă aveţi deja un cont de membru, nu ezitaţi să vă autentificaţi.
     

Marius
Marius

Compensaţia lunară de chirie şi plata ratei pentru locuinţă

ACORDAREA COMPENSAŢIEI PENTRU CHIRIE POLIŢIŞTILOR

Condiţiile generale privind acordarea compensaţiei pentru chirie sunt prevăzute în art. 31 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, actualizat:

Art. 31
(1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensație pentru chirie de până la 50% din salariul de bază.
(11) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care își are domiciliul, dar care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensația lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însușite de către conducătorul unității din care face parte polițistul, la solicitarea acestuia.

Condiţiile detaliate sunt prevăzute de art. 2 şi art. 3 din HG 284 din 2005 actualizată în decembrie 2018, act normativ în care este precizată întreaga procedură de acordare a compensaţiei pentru chirie poliţiştilor. Pentru cei interesaţi de întreaga procedură privind acordarea compensaţiei pt chirie, cum şi ce documente sunt necesare etc. trebuie studiată Hotârârea Guvernului 284, pe care o găsiţi în forma actualizată la link-ul de mai sus.

Art. 2
Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul beneficiază de compensația lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
a) nu efectuează naveta la și de la locul de muncă din/în localitatea de domiciliu;
b) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu deține locuința proprietate personală în localitatea în care a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului;
c) unitatea de poliție în care polițistul este încadrat nu are posibilitatea sa îi asigure acestuia și, după caz, membrilor familiei sale spațiu de locuit corespunzător;
d) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenționată a chiriei, o locuință din fondul locativ de stat în localitatea unde a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului;
e) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spațiu de locuit încheiat în nume propriu sau în numele soțului/soției, altul decât cel prevăzut la lit. d);
f) abrogată


Art. 3
(1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care își are domiciliul beneficiază de compensație lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
a) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu deține locuință proprietate personală în localitatea de domiciliu;
b) unitatea de poliție în care polițistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia și, după caz, membrilor familiei sale spațiu de locuit corespunzător;
c) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenționată a chiriei, o locuință din fondul locativ de stat în localitatea de domiciliu;
d) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spațiu de locuit încheiat în nume propriu sau în numele soțului/soției, altul decât cel prevăzut la lit. c);
e) abrogată.
f) în urma efectuării anchetei sociale se constată că polițistul se află într-un caz justificat de a beneficia de compensație pentru chirie.
(2) Ancheta socială prevăzută la alin. (1) lit. f) se efectuează de către o comisie constituită prin ordin al ministrului administrației și internelor. La stabilirea cazurilor justificate, comisia are în vedere următoarele criterii:
a) polițistul nu deține un spațiu de locuit corespunzător la adresa de domiciliu, în situația în care și-a stabilit reședința la adresa locuinței închiriate potrivit alin. (1) lit. d), ori nu deținea la adresa anterioară de domiciliu, în situația în care și-a stabilit domiciliul la adresa locuinței închiriate potrivit alin. (1) lit. d); sau
b) din motive neimputabile polițistului, acesta se află în imposibilitatea obiectivă de a mai locui la adresa de domiciliu; sau
c) domiciliul polițistului este stabilit într-un spațiu de locuit corespunzător, care este ocupat de acesta în baza unui contract de închiriere.
(3) Rezultatul anchetei sociale se consemnează într-un proces-verbal care se transmite compartimentului de resurse umane.

 
Art. 31
(1) Nu se acordă compensația lunară pentru chirie în situația în care contractul de închiriere a fost încheiat cu copiii/părinții polițistului ori ai soției/soțului acestuia/acesteia.

DREPTUL UTILIZĂRII COMPENSAŢIEI PENTRU CHIRIE PENTRU ACHITAREA RATEI CREDITULUI IMOBILIAR/IPOTECAR

Recenta modificare a Statutului din decembrie 2018, (Legea 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial - Partea I nr. 1036/2018), a instituit dreptul utilizării compensaţiei lunare de chirie pentru achitarea ratei/fracţiunii de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar, drept prevăzut tot în art. 31 din Statutul poliţistului actualizat la alin. (12), (13) şi (14)

Art. 31
[ ... ]
(12) Polițistul care îndeplinește condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (1) și (11) și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului. În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar. 
(13) În situația prevăzută la alin. (12), compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situația prevăzută la alin. (1) și (11) și pentru situația prevăzută la alin. (12), caz în care polițistul optează pentru una dintre aceste situații.
(14) Pentru persoanele prevăzute la alin. (12), sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.

Aceste prevederi referitoare la dreptul utilizării compensaţiei pentru chirie pentru achitarea ratei creditului imobiliar/ipotecar se aplică atât actualilor beneficiari ai compensaţiei pentru chirie cât şi potenţialilor beneficiari ai dreptului respectiv (poliţişti care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi care vor solicita acest drept).
În situaţia potenţialilor beneficiari, poliţiştii respectivi trebuie să parcurgă procedurile şi să depună toate documentele prevăzute Hotărârea Guvernului nr. 284 din 7 aprilie 2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor actualizată, cu menţiunea că în cazul în care se solicită acordarea acestei compensaţii pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar/ipotecar, în locul copiei contractului de închiriere se va depune direct copia contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei achiziţionate.
Pe lângă documentele anexate raportului de acordare a compensaţiei pentru chirie (document prevăzut la art. 4 din HG 284 din 2005), poliţiştii respectivi trebuie să depună şi următoarele documente:

a) copie după contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei încheiat în nume propriu sau împreună cu soţul/soţia;

  1. dreptul solicitat nu se acordă în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei a fost încheiat cu copiii/părinții polițistului ori ai soției/soțului acestuia/acesteia (art. 31 din HG 284 din 2005).
  2. locuinţa achiziţionată prin credit imobiliar/ipotecar trebuie să fie situată în localitatea în care solicitantul a fost numit în prima funcţie sau a fost mutat în interesul serviciului.
  3. în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei a fost încheiat împreună cu soţul/soţia care este poliţist sau cadru militar în activitate în instituţiile publice din sitemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, dreptul se acordă unei singure persoane, şi anume titularului contractului de credit ipotecar/imobiliar.

b) copie după contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe încheiat în nume propriu ori împreună cu soţul/soţia. Contractul de credit va avea anexat obligatoriu scadenţarul (graficul de rambursare a creditului) de plată a ratelor lunare;

  1. prin rată lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar se înţelege suma tuturor costurilor lunare generate de contractul de credit conform scadenţarului de plată a ratelor lunare, mai puţin cele legate de rambursările anticipate, eventualele dobânzi penalizatoare, precum şi costurile impuse de instituţia bancară (de ex. comision de schimb valutar) care nu se regăsesc în scadenţar.
  2. în situaţia în care contractul de credit ipotecar/imobiliar este încheiat în valută, conversia în lei se face la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valbil pentru ultima zi bancară din luna pentru care seface plata.
  3. în situaţia în care contractul de credit ipotecar/imobiliar este refinanţat printr-un alt credit, fără a i se schimba destinaţia iniţială, respectiv achiziţia respectivei locuinţe personale, solicitantul trebuie să depună copii după noile documente, indiferent dacă acest din urmă credit este contractat la aceeaşi instituţie bancară sau nu.

c) declaraţie pe propria răspundere a solicitantului şi după caz a soţului/soţiei acestuia cu privire la istoricul situaţiei locative a acestora pe parcursul carierei profesionale a solicitantului;

  1. dreptul se acordă şi personalului care pe parcursul carierei a deţinut în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, locuinţă proprietate personală, se serviciu, de intervenţie sau din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei, iar ulterior în baza unor titluri executorii, a pierdut beneficiul folosirii acestor locuinţe. Acest drept se acordă şi în cazul pierderii beneficiului folosinţei acestor locuinţe prin partaj convenţional sau judiciar. 

d) declaraţie pe propria răspundere a solicitantului şi după caz a soţului/soţiei acestuia din care să reiasă faptul că în perioada în care beneficiază de compensaţia pentru chirie în scopul achitării ratei/fracţiunii de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar, locuinţa achiziţionată prin respectivul credit nu va fi închiriată unor terţe presoane fizice sau juridice;

e) angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, orice schimbare intervenită în derularea contractul de credit ipotecar/imobiliar, inclusiv cele privind valoarea ratei din scadenţarului de plată menţionată la lit. b) pct. 1 de mai sus, sens în care la raportul scris se vor anexa noul scadenţar de plată şi/sau alte documente justificative;

f) copii după orice alte documente la care se face referire în raportul personal sau care îi sunt solicitate de structura de resurse umane a unităţii de poliţie în care este încadrat solicitantul;

Compensaţia pentru chirie acordată pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar/ipotecar destinat achiziţionării unei locuinţe, se plăteşte pentru luna precedentă la data stabilită pentru plata drepturilor salariale, eventualele regularizări efectuate de structurile financiar-contabile urmând să se realizeze pe baza documentelor justificative gestionate sau depuse de persoana beneficiară.

În cazul mutării în interesul serviciului într-o altă localitate, în situaţia în care în noua localitate sunt îndeplinite în continuare condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, poliţiştii care beneficiau de compensaţie pentru chirie în scopul achitării ratei/fracţiunii de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar, pot opta fie pentru plata în continuare a respectivului drept, fie pentru plata compensaţiei pentru chirie aferentă unei locuinţe închiriate în noua localitate.
În situaţia în care se opteză pentru plata în continuare a ratei/fracţiunii de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar, stuctura financiar-contabilă a unităţii din care se mută poliţistul va transmite noii unităţi de poliţie întregul dosar de acordare a dreptului respectiv.

În cazul în care se solicită compensaţia pentru chirie acordată pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar/ipotecar destinat achiziţionării unei locuinţe, compensaţia se acordă începând cu data înregistrării raportului solicitantului la secretariatul unităţii de poliţie, dar nu mai devreme de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei achiziţionate, dacă sunt îndeplinite condiţiile de aordare a compensaţiei lunare pentru chirie, potrivit legii.

Feedback utilizatori

Recommended Comments



  • Moderator

"În situaţia potenţialilor beneficiari, poliţiştii respectivi trebuie să parcurgă procedurile şi să depună toate documentele prevăzute Hotărârea Guvernului nr. 284 din 7 aprilie 2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor actualizată, cu menţiunea că în cazul în care se solicită acordarea acestei compensaţii pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar/ipotecar, în locul copiei contractului de închiriere se va depune direct copia contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei achiziţionate."

Pe lângă documentele anexate raportului de acordare a compensaţiei pentru chirie (document prevăzut la art. 4 din HG 284 din 2005), poliţiştii respectivi trebuie să depună şi următoarele documente:

a) copie după contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei încheiat în nume propriu sau împreună cu soţul/soţia;

  • dreptul solicitat nu se acordă în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei a fost încheiat cu copiii/părinții polițistului ori ai soției/soțului acestuia/acesteia (art. 31 din HG 284 din 2005).
  • locuinţa achiziţionată prin credit imobiliar/ipotecar trebuie să fie situată în localitatea în care solicitantul a fost numit în prima funcţie sau a fost mutat în interesul serviciului.
  • în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei a fost încheiat împreună cu soţul/soţia care este poliţist sau cadru militar în activitate în instituţiile publice din sitemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, dreptul se acordă unei singure persoane, şi anume titularului contractului de credit ipotecar/imobiliar.

b) copie după contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe încheiat în nume propriu ori împreună cu soţul/soţia. Contractul de credit va avea anexat obligatoriu scadenţarul (graficul de rambursare a creditului) de plată a ratelor lunare;

  • prin rată lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar se înţelege suma tuturor costurilor lunare generate de contractul de credit conform scadenţarului de plată a ratelor lunare, mai puţin cele legate de rambursările anticipate, eventualele dobânzi penalizatoare, precum şi costurile impuse de instituţia bancară (de ex. comision de schimb valutar) care nu se regăsesc în scadenţar.
  • în situaţia în care contractul de credit ipotecar/imobiliar este încheiat în valută, conversia în lei se face la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valbil pentru ultima zi bancară din luna pentru care seface plata.
  • în situaţia în care contractul de credit ipotecar/imobiliar este refinanţat printr-un alt credit, fără a i se schimba destinaţia iniţială, respectiv achiziţia respectivei locuinţe personale, solicitantul trebuie să depună copii după noile documente, indiferent dacă acest din urmă credit este contractat la aceeaşi instituţie bancară sau nu.

c) declaraţie pe propria răspundere a solicitantului şi după caz a soţului/soţiei acestuia cu privire la istoricul situaţiei locative a acestora pe parcursul carierei profesionale a solicitantului;

  • dreptul se acordă şi personalului care pe parcursul carierei a deţinut în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, locuinţă proprietate personală, se serviciu, de intervenţie sau din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei, iar ulterior în baza unor titluri executorii, a pierdut beneficiul folosirii acestor locuinţe. Acest drept se acordă şi în cazul pierderii beneficiului folosinţei acestor locuinţe prin partaj convenţional sau judiciar. 

d) declaraţie pe propria răspundere a solicitantului şi după caz a soţului/soţiei acestuia din care să reiasă faptul că în perioada în care beneficiază de compensaţia pentru chirie în scopul achitării ratei/fracţiunii de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar, locuinţa achiziţionată prin respectivul credit nu va fi închiriată unor terţe presoane fizice sau juridice;

e) angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, orice schimbare intervenită în derularea contractul de credit ipotecar/imobiliar, inclusiv cele privind valoarea ratei din scadenţarului de plată menţionată la lit. b) pct. 1 de mai sus, sens în care la raportul scris se vor anexa noul scadenţar de plată şi/sau alte documente justificative;

f) copii după orice alte documente la care se face referire în raportul personal sau care îi sunt solicitate de structura de resurse umane a unităţii de poliţie în care este încadrat solicitantul;

  • Apreciez 1
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Momentan primesc bani de chirie pentru plata unui credit, dacă prin concurs  câștigat ma mut la alt serviciu din același Ipj, mai beneficiez de aceste prevederi? Este cineva în situația asta? Sau voi fi considerat proprietar când voi fi numit în noua funcție și voi pierde aceste beneficiu. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Membru
11 hours ago, MihutS said:

Sau voi fi considerat proprietar când voi fi numit în noua funcție și voi pierde aceste beneficiu. 

Nu pierzi. Singura problema intervine când schimbi localitatea, dar și atunci sunt variante. Altfel vei beneficia în continuare de compensație /rata. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Si la schimbarea localitatii se poate primi in continuare plata compensatiei pt. chirie pt. plata creditului ipotecar/imobiliar, cu conditia ca mutarea in alta localitate sa fie obligatoriu in INTERESUL SERVICIULUI.

Doar la compensatia de chirie simpla se pierde beneficiul acesteia la mutarea in cadrul altei localitati, indiferent de tipul mutarii (la cerere sau in interesul serviciului), cu mentiunea ca doar in cazul mutarii in interesul serviciului se poate relua procedura pt. compensatia de chirie simpla.

Si e normal asa pt. ca locuinta respectiva prin credit ipotecar/imobiliar este achizitionata pe zeci de ani intr-o localitate (si implicit nu se mai schimba acest beneficiu), fata de a fi chirias, cand reintocmesti din nou contract de inchiriere in noua localitate unde te-ai mutat, daca ai dreptul.

Modificat de ScanBlu
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Membru

Asa este. Nu am intrat în detalii fiindcă el a întrebat altceva. Cat despre, ce zici tu, ca este normal sa fie asa... Nu prea are legătură normalitatea cu legalitatea și aplicarea ei, pe la noi prin firma. Chiar nu putem vorbi de normalitate în cazul compensației de chirie, atat timp cât în aceeași localitate un polițist ia 300-400 lei, iar altul 3000 de lei. Dar astea sunt alte discuții... 

 

Modificat de viobra
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Moderator

În HG 284 din 2005, la art. 2 litera:

d) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenționată a chiriei, o locuință din fondul locativ de stat în localitatea unde a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului;

Art. 6
Polițiștii numiți în prima funcție sau mutați în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își au domiciliul, care ulterior își stabilesc domiciliul în noua localitate, au dreptul la compensație lunară pentru chirie dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 2 lit. b)-e).

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am avut un apartament pe care l-am vândut iar acum a-și dori să îmi iau chirie. Mi se mai acorda acest drept daca am avut imobil in localitatea unde lucrez?! Mulțumesc pentru orice informație. (Pe viitor intenționez să achiziționez un alt apartament/garsoniera) eventual să transform chiria in rare și vreau să știu dacă au fost colegi care au avut imobil apoi au beneficiat de chirie sau plata ratei. Stimă!!!

 

  • Displace 1
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Daca ai vandut voluntar apartamentul, nu ai dreptul. Doar daca il pierdeai din motive neimputabile tie ai fi putut face aceasta manevra (gen divort, hotarare judecatoreasca, etc.).

Ca asa, toti care potential am avea dreptul, ne-am vinde apartamentele si ne-am muta cu chirie sau am lua credit ipotecar/imobiliar ca sa ne plateasca statul chiria/rata creditului.

  • Apreciez 1
  • Displace 1
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Deci trebuia să divorțez, apoi să îl vând pentru partaj și să mă mai însor o dată :))) pai poate l-am vândut că nu mai făceam fata cu cheltuielile și vreau garsoniera. Și nu știu în ce măsură e imputabilă decizia. Asta vreau sa subliniez că e foarte interpretabilă asta cu "imputabilă". Oricum am făcut adresa la SRU cerandu-le un punc de vedere și bineînțeles că mi-au dat la cioc. Dar o sa ii pun in fata faptului împlinit să-mi refuze chiria și apoi în instanță. Eram curios daca au mai fost alții care au încercat să beneficieze de un drept legitim că doar nu vreau să îmi dea ceva ce nu mi se cuvine. Mersi de răspuns 🤝.

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Moderator
în urmă cu 12 ore, ScanBlu a scris:

Daca ai vandut voluntar apartamentul, nu ai dreptul.

Unde scrie în lege acest lucru? 
Eu am căutat și nu există o astfel de prevedere nici în Legea 360 și nici în Hotărârea Guvernului.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Art 12

Compensația lunară pentru chirie se acordă în condițiile reglementate de prezenta hotărâre și polițiștilor care se află în următoarele situații:

a) inițial au deținut locuințe din fondul locativ de stat, iar ulterior, în baza unor hotărâri judecătorești de divorț definitive și irevocabile, au pierdut beneficiul folosinței acestor locuințe;

b) au primit locuințe din fondul locativ de stat și, ulterior, acestea au fost redobândite de proprietarii de drept în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile;

c) au fost încadrați sau au redobândit calitatea de polițist;

d) sunt detașați pentru a îndeplini funcții în afara Ministerului Administrației și Internelor.

zice de locuințe din fondul locativ de stat, nu este cazul, vorbim de un apartament achiziționat prin cvc iar apoi vândut din motive personale. Nu mai fac față cu cheltuielile la asociație nah nu are relevanță pentru că sunt subiective motivele. Eram curios daca a încercat cineva și ce răspuns a avut de pe la resurse umane 🤔.

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Moderator
în urmă cu 3 ore, ScanBlu a scris:

Nu scrie expres acest lucru in HG 284/2005, insa in interpretarea art. 12 (lit. a si b) din HG rezulta acest aspect

Intrepretarea cui? Probabil a celor de la resurse umane, pentru că în niciun caz această interpretare nu poate fi a unui jurist. Iar asta e o certitudine, pentru că orice absolvent de drept trebuie să cunoască faptul că nu pot fi interpretate extensiv normele juridice civile care conţin enumerări limitative, excepţii sau prezumţii, ori cel care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile, aplicarea acestora prin analogie fiind interzisă expres de prev. art. 10 C.civ.

"Interpretarea şi efectele legii civile
Art. 10 - Interzicerea analogiei
Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor dreptruri civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege."

În plus Hotărârea Guvernului este un act normativ ce stabileşte modul în care legea organică este pusă în aplicare şi aspecte organizatorice privind implementarea acestora, iar conform prevederilor din Constituţie ele trebuie să fie adoptate în baza şi în limitele legii, neputând impune alte obligaţii sau drepturi ce nu sunt prevăzute în lege.

Din păcate, în Poliţia Română şi în Minister urechismul şi impostura au ajuns la nivel de normalitate şi probabil vreun "specialist" (inginer, sociolog, psiholog etc.) care se scaldă în impostură ocupând vreo funcţie de poliţist prin Direcţia de Resurse Umane a făcut această măreaţă interpretare.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru comparatie vezi ce zice si art. 13(2) din HG nr. 1867/2005, modificata si completata (pt militari). HG 284/2005 pt. politisti a ramas lacunar cu multe aspecte, inclusiv aspectul discutat aici (ca si Legea nr. 80/1995, comparativ cu Legea nr. 360/2002). Ca asa e pe la noi pe la MAI, lucrurile se remediaza dupa ani si ani de sesizari si lucruri evidente care ar trebui remediate. M.Ap.N. se misca mult mai bine in acest sens.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Moderator

Nu trebuie să văd actele normative aplicabile militarilor pentru că nu au nicio relevanţă sau legătură cu poliţiştii. Drepturile poliţiştilor sunt prevăzute în legislaţia incidentă acestora, iar astfel de analogii cu legislaţia militarilor dovedeşte doar că unii nu au depăşit vremurile apuse când poliţia era militarizată şi au rămas nostalgici cu privire la căprărie şi prostia ce caracterizează sistemele militare.
În plus, Legea 360 privind Statutul poliţistului a fost motificată inclusiv în 5 martie 2022, iar asta înseamnă că a fost "reglementat" ce era de reglementat. Dacă legiuitorul ar fi dorit să impună o restricţie aşa cum îşi doresc impostorii de la resurse umane, ar fi modificat în legea organică textul "și care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate". Din moment ce acest text nu a fost modificat, înseamă că e un drept obţinut al acestei categorii profesionale, iar faptul că nişte nostalgici şi/sau habarnişti din cadrul MRU interpretează legea prin analogie cu militarii dovedeşte încă o dată cât de mult avem de pierdut şi cât de mult suntem traşi înapoi de aceşti impostori din structurile neoperative ale aparatelor centrale din MAI şi IGPR, care îşi arogă ei competenţe de legiuitori. Trăiesc cu impresia că ei sunt vătafi şi au dreptul să impună restricţii ce nu sunt prevăzute de lege, doar pe principiul că aşa au militarii.
Drept consecinţă, în situaţia în care primiţi în scris negaţii de RU cu privire la acest aspect, vă adresaţi instanţei de judecată şi solicitaţi cheltuieli de judecată.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Impostori sunt peste tot prin Politia Romana, ca sunt unii si pe la resurse umane e clar, dar pana la urma acesta e sistemul si ca ne convine sau nu modul sau de organizare, pana se va schimba/eficientiza, trebuie sa-l suportam asa cum e, cu bune si rele.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Moderator

Nu trebuie să suporte nimeni absolut nimic. Dacă cei de la resurse umane vă refuză acest drept, nu-i lăsaţi aşa. Adresaţi-vă instanţei şi formulaţi plângeri penale împotriva lor a membrilor acelei comisii. 
Comisia respectivă trebuie să verifice dacă îndeplineşti condiţiile prevăzute de lege, nu să facă analogii.

  • Apreciez 1
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Moderator

În timp ce, spre exemplu, magistrații şi personalul asimilat acestora îşi păstrează dreptul la compensaţia de chirie şi după pensionare pe întreg restul vieţii, fără să mai amintesc de condiţiile de acordare şi cuantumul acestui drept, la noi la poliţişti, chiar dacă desfăşurăm o muncă aproximativ similară/asemănătoare, nu putem beneficia nici măcar de amărâtele de drepturi stabilite prin lege pe considerentul că nişte “deştepţi” şi nostalgici ne asimilează cu militarii şi de la ei putere, adaugă condiţii restrictive ce nu sunt prevăzute în lege. 
Dacă tot sunt aşa iubitori de căprărie, ar fi ok să transforme aparatul central al ministerului în soldăţei după modelul DIPI. 

  • Apreciez 1
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

On 09.04.2020 at 13:31, pauneasca2 a scris:

Dacă în urma decesului unui părinte, prin succesiune am primit cota aferenta conform legii dintr-un apartament din București de 45mp (din jumătatea tatălui decedat, împărțită cu fratele și mama.... Cred ca suprafața mostenita înseamnă 3/8 din 1/2 apt), conform legii mai pot beneficia de cuantumul de chirie? Iar ulterior dacă doresc sa cumpăr casa, sa pot transforma cuantumul în ajutor de rata? Mulțumesc anticipat

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Salut, mare dilema am. sotia e numita in prima functie in alt oras decat domiciliul. eu (sotul) detin 3/8 cota parte dintr-un apartament in orasul respectiv (dar avem domiciliul in buletin in alt oras). am achizitionat un apartament prin ipotecar in orasul unde sotia e numita in prima functie si unde eu detin cei 3/8. momentan stam cu chirie in orasul respectiv si beneficiem de compensatia chiriei dar pt raportul pt compensatie rata se cere o declaratie cum ca nici sotul nici sotia nu "detine locuinta proprietate personala in localitatea in care a fost numita in prima functie". acei 3/8 cota parte mostenita prin certificat de mostenitor in urma decesului tatalui, se cheama ca detin locuinta proprietate personala? Ca idee, daca are importanta, apartamentul mostenit are 3 camere si 47mp. SRU zice ca "nu stie sigur, se va interesa"

daca a mai trecut cineva prin situatia asta va rog sa-mi ziceti
Multumesc

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Moderator

Faptul că ai moştenit o cotă parte dintr-o locuinţă, nu înseamnă că deţii o locuinţă, ci că esti într-o stare de coproprietate - indiviziune pe cote părți - ceea ce îţi conferă, un drept de proprietate care nu este individualizat, asupra unui bun determinat, ci alături de ceilalți moștenitori - deții o cotă parte.
Actul normativ care reglementează regimul locuințelor este Legea nr. 114/1996 privind locuinţele, cu modificările și completările ulterioare şi care, în art. 2 definește locuința astfel:
"Locuința - Construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii"
Cel puţin eu aşa văd problema dpdv juridic. Dar nu este exclus ca cei de la resurse umane să interpreteze în alt fel, în stilul caracteristic.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Membru

Salutare!

Dacă IPJ-ul îți decontează rata/chiria la un imobil achiziționat pe raza municipiului(cazul meu) voi primi în continuare acest drept în situația în care am luat la TCO într-un loc care este situat în afara zonei unde dețin locuința?

  • Apreciez 1
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Moderator

@Bogdanel

În cazul oricărei mutări în interesul serviciului într-o altă localitate, în situaţia în care în noua localitate sunt îndeplinite în continuare condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, poliţiştii care beneficiau de compensaţie pentru chirie în scopul achitării ratei/fracţiunii de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar, pot opta fie pentru plata în continuare a respectivului drept, fie pentru plata compensaţiei pentru chirie aferentă unei locuinţe închiriate în noua localitate.
În situaţia în care se opteză pentru plata în continuare a ratei/fracţiunii de rată aferentă unui credit ipotecar/imobiliar, stuctura financiar-contabilă a unităţii din care se mută poliţistul va transmite noii unităţi de poliţie întregul dosar de acordare a dreptului respectiv, conform prevederilor art. 17 din HG 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor.

Într-adevăr, candidatul declarat admis la un concurs TCO este mutat în interesul serviciului conform Art. 2747 alin. (2) din Statutul poliţistului: Candidatul declarat «admis» la concursul pentru ocuparea unei funcții de execuție în situația prevăzută la art. 9 alin. (2) sau pentru ocuparea unui post de conducere vacant, din statul de organizare al altei unități decât cea în care este încadrat, se mută în interesul serviciului, fără acordul șefului unității cedente.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri




Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont

×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.