Atacurile de la Bruxelles demonstrează ineficienţa conceptului de poliţie locală

La o analiză sumară a vulnerabilităţilor şi disfuncţionalităţilor din sistemul de securitate al Belgiei, în urma atacurilor de la Bruxelles, se remarcă o problemă a sistemului belgian, ce ar trebui să dea de gândit atât belgienilor, cât şi celorlalţi europeni, inclusiv românilor. De departe cea mai gravă problemă este faptul că o informaţie vitală care ar fi putut duce la prinderea lui Salah Abdeslam, nu a ajuns acolo unde era nevoie. Mai exact un şef al poliţiei locale belgiene nu a introdus în baza de date federală o informaţie care ar fi putut duce la prinderea lui Salah Abdeslam mult mai devreme. Deşi pentru mulţi poate părea un detaliu nesemnificativ sau o simplă eroare umană, pentru cunoscători, aceasta este cea mai gravă vulnerabilitate a sistemului poliţienesc belgian. Şi apariţia acesteia nu este decât o consecinţă inevitabilă, datorată sistemului organizatoric al serviciului poliţienesc în Belgia. 

După cum spune şi titlul, eşecul comunicării unei asemenea informaţii vitale, faptul că ea nu a ajuns acolo unde era nevoie de ea, demonstrează că poveştile politicienilor cu descentralizarea serviciului poliţienesc şi acest concept al serviciilor poliţieneşti locale nu mai este de actualitate, ba chiar a devenit o vulnerabilitate. Iar despre aceste lucruri, pe acest website s-a mai vorbit şi în postarea referitoare la decizia Scoţiei de a renunţa la serviciile de poliţie locale. Citiţi aceea postare şi vă veţi convinge că unul dintre principalele argumente este demonstrat de eşecul belgienilor. Găsiţi acolo postat încă din 2013:

Citat:

Al doilea important argument a fost cel al eficienţei serviciului poliţienesc, care odată cu fragmentarea lui duce inevitabil la o reducere a eficienţei, tocmai pentru că infracţionalitatea a evoluat şi politicile de combatere a stării infracţionale trebuie aplicate la nivel naţional, nu teritorial sau local. Astăzi, datorită evoluţiei tehnologiei, infrastructurii, mijloacelor de transport, etc infractorii nu mai acţionează doar în anumite zone, ci se plimbă şi comunică foarte uşor. Acest lucru trebuie să se întâmple şi la nivelul serviciului poliţienesc, astfel că o comunicare şi colaborare facilă este vitală. Iar dacă există servicii poliţieneşti locale şi independente, ce au obiective şi priorităţi proprii, este o naivitate să crezi că vor colabora şi comunica la fel de bine şi eficient ca în cazul unor structuri ce fac parte din acelaşi serviciu poliţienesc.

Cu alte cuvinte, existenţa poliţiilor locale, cele pe care la noi în ţară politicienii le-au creat şi sunt conduse de primari, constituie o vulnerabilitate. Sigur, politicienii recită românilor nişte poveşti populiste, când vine vorba despre necesitatea existenţei poliţiei locale, vorbind despre aşa-zisa apropiere de cetăţean şi alte asemenea legende politicianiste. Numai că realităţile cotidiene îi contrazic, iar datorită intereselor de grup, se fac că nu văd ori se prefac că nu înţeleg.

În Belgia există un serviciu de poliţie structurat pe două nivele, federal şi local. În anul 2001, poliţia belgiană a suferit o reformă structurală fundamentală. În urma unui scandal datorat unor crime în serie comise de un pedofil, serviciile de poliţie (poliţia locală, Rijkswacht/Jandarmeria şi poliţia judiciară) au fost unificate şi s-a creat o poliţie pe două nivele (Federale Politie şi Lokale Politie). Ambele forţe sunt autonome şi se subordonează unor autorităţi diferite. Ce au făcut belgienii în 2001 este exact ce îşi doresc în România politicienii şi foştii gardieni publici, respectiv fragmentarea şi distrugerea Poliţiei Române, prin aceea idee conform căreia ordinea publică şi rutiera ar trebui să se afle în subordinea primarului. Exact asta au făcut belgienii. Au fragmentat poliţia, iar pentru structurile de ordine publică şi rutieră politicienii locali şi-au păstrat controlul. Iar consecinţele nu au întârziat să apară (foto):

Cum a fost posibil ca o informaţie atât de importantă să nu ajungă unde era nevoie? E simplu. O poliţie locală condusă de un politician local are alte priorităţi şi nu va fi niciodată interesată ori preocupată de atribuţiile şi obiectivele altor servicii poliţieneşti. De ce? Pentru că nu e treaba lor, interesul oricărei poliţii locale este să-şi mulţumească şeful direct/primarul, care la rândul lui, nu este interesat să afle informaţii sau date privind infracţiuni date în competenţa altora şi unde nu are nicio responsabilitate. Imaginaţi-vă cam cât de interesaţi sunt primarii din ţara noastră de combaterea crimei organizate, dar nu doar aşa ... la nivel declarativ. Şi nu trebuie decât să ne aducem aminte cum şi la ce folosea primarul de la Iaşi foştii gardieni publici (poliţia locală). Iar acela nu este un caz singular care dovedeşte că politicienii doresc să controleze poliţia pentru a-şi satisface interesele personale ori de grup. Exemple sunt multe. 

Un alt aspect deosebit de important ce rezultă din eşecul belgienilor şi din care conducătorii acestei ţări ar trebui să înveţe, este faptul că ordinea publică şi rutiera NU trebuie rupte şi separate de structurile poliţieneşti de investigare (combaterea crimei organizate, investigaţii criminale, criminalitate economică, arme, etc). Toate aceste structuri trebuie să lucreze mână-n mână şi să colaboreze. Iar acest lucru nu se poate realiza dacă serviciul poliţienesc se fragmentează. Ordinea publică şi rutiera deşi sunt percepute de mulţi ca fiind cenuşăresele sistemului poliţienesc, în realitate sunt două structuri foarte importante, îndeplinesc, făcând o analogie biologică, rolul vaselor de sânge al poliţiei, ele sunt contactul poliţiei cu strada, cu realităţile. Drept dovadă că în Belgia serviciile de informaţii şi toate structurile cu spioni şi tot felul de „speciali” n-au aflat unde se afla cel mai căutat infractor din Europa. A aflat un simplu poliţist de la ordine publică, dar datorită organizării şi fragmentării sistemului poliţienesc, informaţia nu a ajuns unde trebuie, la cei ce aveau nevoie de ea.

Din păcate şi la noi, în România, atât politicienii cât şi magistraţii îşi doresc să destructureze Poliţia Română. Politicienii doresc ca serviciile de ordine publică şi rutieră să treacă în subordinea primarilor, iar procurorii vor şi ei să ia structurile de combatere a crimei organizate, investigaţii criminale, etc. Iar consecinţele acestei destructurări a Poliţiei Române, le putem vedea dacă privim mai atent la ce s-a întâmplat la Bruxelles.