Search the Community

Vă propun să aruncăm o privire peste modul în care a evoluat instituţia poliţiei în Olanda, întrucât am observat în repetate rânduri faptul că foştii gardieni publici, atunci când nu au argumente în discuţiile privind necesitatea şi utilitatea existenţei aşa-zisei poliţii locale, invocă faptul că înfiinţarea acesteia s-ar fi făcut pe considerentul că în toate statele europene ar exista o astfel de structură. Aşa că atunci când mai auziţi vreun gardian public sau pe oricine altcineva cum povesteşte despre faptul că în toate ţările civilizate europene există poliţii locale/autonome ce sunt conduse de primari sau politicieni locali, să ştiţi că staţi de vorbă cu un hanarnist ce bate câmpii grav. Evoluţia şi reforma Poliţiei Olandeze Între anii 1945 şi 1993 olandezii au avut două poliţii, un locală, la nivelul municipiilor (municipal police - Gemeentepolitie) şi una naţională (Rijkspolitie). Exact cum se întâmplă azi în România. În anul 1994, întregul sistem de aplicare a legii a fost reorganizat în 25 structuri regionale (Regiokorpsen) şi o structură centrală (KLPD). Practic Olanda a renuţat la conceptul de „poliţie locală”, aşa cum este la noi astăzi, încă din anul 1994. Noile structuri de poliţie regionale erau conduse de un consiliu la nivelul regiunii respective. Exact ce doresc politicienii români să facă prin regionalizarea mult lăudată, în Olanda s-a întâmplat încă din anul 1994. Numai că în privinţa poliţiei, această regionalizare nu a fost suficientă, olandezii şi-au dat seama că în acest domeniu regionalizarea are limitele ei şi nu e deloc eficientă, drept urmare în ianuarie 2013 poliţia din Olanda a fost reorganizată într-o singură structură, astfel că noua Politie din Olanda este în prezent o singură instituţie (Korps Nationale Politie), formată din 10 unităţi regionale şi o unitate la nivel central. IMPORTANT: Să nu credeţi că „localii” primărilor au fost transformaţi în poliţişti peste noapte, cum s-a întâmplat în România şi cum ar fi tentaţi unii să creadă. Nu, în Olanda primarii au şi ei un aparat de control şi reglementare, cu atribuţii asemănătoare localilor de la noi, atribuţii privind disciplina în construcţii, sănătatea publică şi alte asemenea atribuţii specifice primăriilor. Numai că aceştia nu sunt poliţişti, denumirea lor este Handhaving, care în traducere înseamnă ceva „întreţinere” sau „punere în aplicare” (sau dacă vă este mai uşor, în engleză se traduce în „maintenance”). În concluzie „poliţia locală” de la noi, în Olanda nu este „poliţie”. Acolo nu s-a instituit impostura prin lege şi nu se doreşte ca aceştia să fie confundaţi cu poliţia, ci sunt o structură a primăriei ce au printre atribuţiile specifice şi unele privind parcările, ordinea publică în pieţele turistice, combaterea cerşetoriei, etc Iar pentru liniştea cârcotaşilor vă asigur că i-am văzut pe viu. În prima fotografie puteţi vedea doi angajaţi ai primăriei pe două scutere în piaţa Palatului Regal din Amstredam. Sunt dotaţi cu staţii de emisie recepţie, cătuşe, baston, dar nu purtau armă de foc. Iar în a doua fotografie puteţi vedea o maşină aparţinând Handhaving, iar în spate o maşină a poliţiei. După cum puteţi observa, au locuri speciale pentru staţionare, iar maşina angajaţilor primăriei nu are rampă de girofaruri şi inscripţionarea acesteia diferă de cea a poliţiei. Aici puteţi urmări un clip de pe canalul oficial al poliţiei olandeze, ce ne arată o scurtă istorie a evoluţiei poliţiei: Iar exemplele în privinţa angajaţilor primăriei pot continua cu Marea Britanie, unde în Londra poartă denumirea de traffic warden şi au ca principală atribuţie sancţionarea parcărilor şi a staţionărilor auto.

La o analiză sumară a vulnerabilităţilor şi disfuncţionalităţilor din sistemul de securitate al Belgiei, în urma atacurilor de la Bruxelles, se remarcă o problemă a sistemului belgian, ce ar trebui să dea de gândit atât belgienilor, cât şi celorlalţi europeni, inclusiv românilor. De departe cea mai gravă problemă este faptul că o informaţie vitală care ar fi putut duce la prinderea lui Salah Abdeslam, nu a ajuns acolo unde era nevoie. Mai exact un şef al poliţiei locale belgiene nu a introdus în baza de date federală o informaţie care ar fi putut duce la prinderea lui Salah Abdeslam mult mai devreme. Deşi pentru mulţi poate părea un detaliu nesemnificativ sau o simplă eroare umană, pentru cunoscători, aceasta este cea mai gravă vulnerabilitate a sistemului poliţienesc belgian. Şi apariţia acesteia nu este decât o consecinţă inevitabilă, datorată sistemului organizatoric al serviciului poliţienesc în Belgia. După cum spune şi titlul, eşecul comunicării unei asemenea informaţii vitale, faptul că ea nu a ajuns acolo unde era nevoie de ea, demonstrează că poveştile politicienilor cu descentralizarea serviciului poliţienesc şi acest concept al serviciilor poliţieneşti locale nu mai este de actualitate, ba chiar a devenit o vulnerabilitate. Iar despre aceste lucruri, pe acest website s-a mai vorbit şi în postarea referitoare la decizia Scoţiei de a renunţa la serviciile de poliţie locale. Citiţi aceea postare şi vă veţi convinge că unul dintre principalele argumente este demonstrat de eşecul belgienilor. Găsiţi acolo postat încă din 2013: Cu alte cuvinte, existenţa poliţiilor locale, cele pe care la noi în ţară politicienii le-au creat şi sunt conduse de primari, constituie o vulnerabilitate. Sigur, politicienii recită românilor nişte poveşti populiste, când vine vorba despre necesitatea existenţei poliţiei locale, vorbind despre aşa-zisa apropiere de cetăţean şi alte asemenea legende politicianiste. Numai că realităţile cotidiene îi contrazic, iar datorită intereselor de grup, se fac că nu văd ori se prefac că nu înţeleg. În Belgia există un serviciu de poliţie structurat pe două nivele, federal şi local. În anul 2001, poliţia belgiană a suferit o reformă structurală fundamentală. În urma unui scandal datorat unor crime în serie comise de un pedofil, serviciile de poliţie (poliţia locală, Rijkswacht/Jandarmeria şi poliţia judiciară) au fost unificate şi s-a creat o poliţie pe două nivele (Federale Politie şi Lokale Politie). Ambele forţe sunt autonome şi se subordonează unor autorităţi diferite. Ce au făcut belgienii în 2001 este exact ce îşi doresc în România politicienii şi foştii gardieni publici, respectiv fragmentarea şi distrugerea Poliţiei Române, prin aceea idee conform căreia ordinea publică şi rutiera ar trebui să se afle în subordinea primarului. Exact asta au făcut belgienii. Au fragmentat poliţia, iar pentru structurile de ordine publică şi rutieră politicienii locali şi-au păstrat controlul. Iar consecinţele nu au întârziat să apară (foto): Cum a fost posibil ca o informaţie atât de importantă să nu ajungă unde era nevoie? E simplu. O poliţie locală condusă de un politician local are alte priorităţi şi nu va fi niciodată interesată ori preocupată de atribuţiile şi obiectivele altor servicii poliţieneşti. De ce? Pentru că nu e treaba lor, interesul oricărei poliţii locale este să-şi mulţumească şeful direct/primarul, care la rândul lui, nu este interesat să afle informaţii sau date privind infracţiuni date în competenţa altora şi unde nu are nicio responsabilitate. Imaginaţi-vă cam cât de interesaţi sunt primarii din ţara noastră de combaterea crimei organizate, dar nu doar aşa ... la nivel declarativ. Şi nu trebuie decât să ne aducem aminte cum şi la ce folosea primarul de la Iaşi foştii gardieni publici (poliţia locală). Iar acela nu este un caz singular care dovedeşte că politicienii doresc să controleze poliţia pentru a-şi satisface interesele personale ori de grup. Exemple sunt multe. Un alt aspect deosebit de important ce rezultă din eşecul belgienilor şi din care conducătorii acestei ţări ar trebui să înveţe, este faptul că ordinea publică şi rutiera NU trebuie rupte şi separate de structurile poliţieneşti de investigare (combaterea crimei organizate, investigaţii criminale, criminalitate economică, arme, etc). Toate aceste structuri trebuie să lucreze mână-n mână şi să colaboreze. Iar acest lucru nu se poate realiza dacă serviciul poliţienesc se fragmentează. Ordinea publică şi rutiera deşi sunt percepute de mulţi ca fiind cenuşăresele sistemului poliţienesc, în realitate sunt două structuri foarte importante, îndeplinesc, făcând o analogie biologică, rolul vaselor de sânge al poliţiei, ele sunt contactul poliţiei cu strada, cu realităţile. Drept dovadă că în Belgia serviciile de informaţii şi toate structurile cu spioni şi tot felul de „speciali” n-au aflat unde se afla cel mai căutat infractor din Europa. A aflat un simplu poliţist de la ordine publică, dar datorită organizării şi fragmentării sistemului poliţienesc, informaţia nu a ajuns unde trebuie, la cei ce aveau nevoie de ea. Din păcate şi la noi, în România, atât politicienii cât şi magistraţii îşi doresc să destructureze Poliţia Română. Politicienii doresc ca serviciile de ordine publică şi rutieră să treacă în subordinea primarilor, iar procurorii vor şi ei să ia structurile de combatere a crimei organizate, investigaţii criminale, etc. Iar consecinţele acestei destructurări a Poliţiei Române, le putem vedea dacă privim mai atent la ce s-a întâmplat la Bruxelles.

Începând cu 01 aprilie 2013, Scoţia va avea o singură forţă de poliţie, prin fuzionarea forţelor de poliţie existente în prezent într-un serviciu unic de poliţie la nivel naţional, a cărui denumire generică va fi „Police Scotland„, format pentru început din aproximativ 17000 de poliţişti. Guvernul scoţian a anunţat încă din 08 septembrie 2011 că intenţioneză să creeze un singur serviciu poliţienesc la nivel naţional prin fuziunea celor opt forţe de poliţie ce erau împărţite în două mari şi principale ramuri, respectiv „Scottish Crime and Drug Enforcement Agency” şi „Scottish Police Services Authority”. După consultări şi dezbateri publice privind reforma sistemului poliţienesc dar şi cel al pompierilor, care vor absorbi şi ei ambulanţa, serviciul salvamont, etc formând un serviciu unic „Fire and Rescue”, la 27 iunie 2012 Parlamentul scoţian a aprobat pachetul de legi, iar în august 2012 a primit şi avizul regal. Trecând peste detaliile privind noua organizare, funcţiile de conducere, alocarea de resurse, obiectivele şi alte detalii tehnice, pe care le puteţi parcurge cei ce aveţi răbdarea necesară, citind propunera supusă dezbaterii publice de pe website-ul guvernului scoţian, vreau să subliniez aici principalele argumente şi motive pentru care scoţienii au ajuns la concluzia că este necesară unificarea serviciului poliţienesc şi renunţarea la această descentralizare excesivă, de care politicienii noştri încă sunt îndrăgostiţi. Primul argument a fost cel al banilor. Scoţienii şi-au dat seama că existenţa mai multor servicii în domeniul de aplicare a legii îi costă mai mult, iar controlul cheltuielilor este mult mai anevoios, chiar imposibil în cazul serviciilor teritoriale. Şi e logic ca în cazul existenţei mai multor servicii poliţieneşti, independente una de cealaltă, să existe cheltuieli mai mari. Sunt şefi mai mulţi, cheltuieli cu dotarea şi echipamentele neunitare şi discreţionare, în funcţie de interesele locale, etc. Pe când în cazul unui serviciu poliţienesc unic la nivel naţional, pregătirea, dotarea şi remunerarea poliţiştilor este unitară şi nu mai creează discrepanţe, cheltuielile fiind controlate mult mai strict şi eficient. Guvernul scoţian a susţinut că unificarea serviciului poliţienesc va reduce cheltuielile cu aprox. 1,7 miliarde lire sterline în următorii 15 de ani, tocmai prin eliminarea cheltuielilor făcute de societate pentru acelaşi serviciu, dar prestate de instituţii paralele. Al doilea important argument a fost cel al eficienţei serviciului poliţienesc, care odată cu fragmentarea lui duce inevitabil la o reducere a eficienţei, tocmai pentru că infracţionalitatea a evoluat şi politicile de combatere a stării infracţionale trebuie aplicate la nivel naţional, nu teritorial sau local. Astăzi, datorită evoluţiei tehnologiei, infrastructurii, mijloacelor de transport, etc infractorii nu mai acţionează doar în anumite zone, ci se plimbă şi comunică foarte uşor. Acest lucru trebuie să se întâmple şi la nivelul serviciului poliţienesc, astfel că o comunicare şi colaborare facilă este vitală. Iar dacă există servicii poliţieneşti locale şi independente, ce au obiective şi priorităţi proprii, este o naivitate să crezi că vor colabora şi comunica la fel de bine şi eficient ca în cazul unor structuri ce fac parte din acelaşi serviciu poliţienesc. De asemenea, scoţienii spun acolo că pentru o eficienţă mai mare, poliţistului de ordine publică îi trebuie acordate mai multe atribuţii, dorindu-se a se renunţa la vechea concepţie conform căreia sarcinile acestuia să se limiteze numai la patrulare şi intevenţia la apelurile de urgenţă. Vi se pare cunoscut acest principiu ce se încearcă să se impună şi la noi, nu? Oare nouă câţi ani ne vor trebui, ca factorii de decizie să realizeze că munca de poliţie din domeniu ordinii şi siguranţei publice nu constă şi se limitează la simplele patrulări (cu care jandarmii şi gardienii publici se laudă spunând că fac muncă de poliţie), iar poliţistul din stradă trebuie să facă o muncă ceva mai calificată şi să formeze cu adevărat o echipă, să fie un fel de frate al judiciaristului şi al proximistului, comunicând cu aceştia şi ţinându-i la curent cu starea de spirit şi ce se întâmplă şi discută acolo în stradă? Scoţienilor le-a luat ceva timp să realizeze că ordinea publică nu se rezumă numai la patrulare. Ei au folosit această competenţa de tip „to guard, patrol and watch” încă din anii 60 şi abia acum au realizat cât de ineficient este un astfel de concept. În fine, Police Service of Scotland o să aibă ca sediu central locaţia fostului Colegiu de Poliție Scoţian (Scottish Police College), respectiv în Castelul Tulliallan, iar începând cu 01 aprilie 2013, în Scoţia va exista o singură agenţie de aplicare a legii – Police Scotland – La noi în schimb, avem politicieni autişti, preocupaţi doar de înfiinţarea a cât mai multe agenţii, autorităţi şi instituţii paralele, complet inutile, dar populate cu funcţii de conducere pe care sunt numiţi fel şi fel de indivizi pe criterii politice şi căror singură calitate este să răspundă prompt la comenzile acestora. Din păcate noi suntem încă în stadiul prin care treceau scoţienii în anii 60, politicienii ne povestesc despre descentralizarea tuturor serviciilor ca despre un „must have„, fără vreun argument serios, ci doar din dorinţa de a realiza o feudalizare a acestei ţări, în care politicienii de la nivel local să controleze absolut totul. Toate acestea în condiţiile în care prin ţările cu apă caldă la robinet, vedem cum se renunţă la paralelismul din domenii, astfel că Belgia şi Austria şi-au desfiinţat jandarmeriile în urmă cu câţiva ani, în timp ce Franţa intenţionează să facă la fel (în prezent existând o dezbatere la nivel naţional pe această temă acolo), iar Elveţia a renunţat la poliţiile locale/regionale, printr-o reformă asemănătoare cu cea a scoţienilor.