Jump to content
POLITISTI.ro

NewsBot
 Share

Recommended Posts

Percheziții la suspecți de trafic de migranți

În această dimineață, au loc 13 percheziții, în județul Dolj, la mai multe persoane suspectate că traficau migranți, pe relaţia România – Mexic – S.U.A..

La data de 26 martie a.c., poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Craiova și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, B.C.C.O. Piteşti, I.P.J. Dolj şi I.G.P.F. - Biroul Trident efectuează o acţiune care vizează destructurarea un grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunii de trafic de migranţi, pe relaţia România – Mexic – S.U.A..

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul F.B.I. şi Immigration and Customs Enforcement – S.U.A., iar suportul informativ a fost asigurat de S.R.I..
Sunt efectuate simultan 13 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Dolj, urmând a fi puse în executare 20 de mandate de aducere emise pe numele suspecților.

Cercetările întreprinse au stabilit faptul că, în perioada 2012 - 2013, membrii grupului infracţional organizat au racolat, transportat şi călăuzit peste frontiera de stat dintre Mexic şi S.U.A. aproximativ 300 de cetăţeni români, provenind din judeţele Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi, pentru fiecare migrant percepând aproximativ 8.000 de dolari.

Migranţii erau călăuziţi pentru a ajunge în mod fraudulos în localităţile Cancún şi Mexico City, din Mexic şi ulterior, după efectuarea plăţii, erau preluaţi de către alţi membri ai grupării şi transferaţi pe teritoriul statului american, cu destinaţia Los Angeles şi New York.
Membrii grupării au obţinut din activitatea infracţională suma de peste 1.000.000 de dolari.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova urmează a fi audiate 60 de persoane, urmând ca după finalizarea audierilor, faţă de suspecți să fie dispuse măsurile legale în cauză.

Membrii grupării sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trecerea frauduloasă a frontierei de stat şi călăuzirea în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat.

Sursa: IGPR

Link to comment
Share on other sites

Felicitari! Cred ca e foarte interesant dosarul! Am auzit stirea la radio...ingenios modul de operare!

 

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Grup infracţional specializat în trafic de migranţi, destructurat

 

În această dimineaţă, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizaţii şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat nouă percheziţii domiciliare în judeţele Bihor şi Timiş, la locuinţele mai multor persoane suspectate de trafic de migranţi.

La data de 10 iulie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., au efectuat nouă percheziţii domiciliare, dintre care patru în municipiul Timişoara şi cinci în judeţul Bihor, pentru destructurarea unui grup infracţional format din şapte suspecţi, cetăţeni români şi albanezi, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul B.C.C.O. Timişoara, B.C.C.O. Suceava, B.C.C.O. Cluj şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale al I.P.J. Bihor.

În fapt, există suspiciunea că, începând cu luna februarie 2013, membrii grupării ar fi racolat 13 migranţi, cetăţeni albanezi, pe care i-au transportat şi călăuzit ilegal, utilizând documente de identitate falsificate, către Marea Britanie.

În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor, aparatură electronică (sisteme de calcul, imprimante multifuncţionale, maşini de scris electrice, aparate foto, suporţi optici de stocare a datelor), telefoane mobile, acte de identitate, înscrisuri şi diferite sume de bani în lei şi valută.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca, faţă de suspecţi, în urma probatoriului administrat în cauză, să fie luate măsuri legale în consecinţă.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

Reţea de migraţie ilegală, destructurată

 

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul D.C.C.O., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, au destructurat o grupare infracţională specializată în infracţiuni din sfera traficului de migranţi.

La data de 16 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Direcţiei de Combaterea a Criminalităţii Organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 5 percheziţii, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti, la 5 adrese, unde au fost identificaţi membrii reţelei infracţionale. La una dintre adrese, au mai fost identificaţi 3 migranţi ilegali, din Bengal, Bangladesh şi India, faţă de care reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări vor dispune măsuri de îndepărtarea de pe teritoriul României.

În fapt, membrii grupării (cetăţeni români şi indieni) ar fi acţionat pe teritoriul României, Bulgariei şi Ungariei. Aceştia sunt suspectaţi că ar fi racolat migranţi filipinezi şi nepalezi, cărora, în schimbul unor sume cuprinse între 1.500 şi 2.000 de euro de persoană, le facilitau obţinerea frauduloasă de vize Schengen, în baza unor documente contrafăcute.

Aceştia erau implicaţi în mod direct în racolarea, îndrumarea şi facilitarea deplasării ilegale în state ca Franţa, Italia, Germania, Ungaria a cetăţenilor filipinezi şi nepalezi, cetăţeni străini ce se aflau deja pe teritoriul României, ca urmare a desfăşurării unor activităţi lucrative în domeniul casnic, având contracte individuale de muncă încheiate cu diverşi angajatori români, precum şi permise de şedere pe teritoriul României.

Au fost identificate, contracte de muncă contrafăcute, din care rezulta că cetăţenii străini erau angajaţi de către membrii grupării, că aveau stabilită reşedinţa la adresele de domiciliu ale acestora, precum şi declaraţii falsificate din care rezulta faptul că, familia angajatoare din România va pleca în străinătate în scop turistic şi cetăţeanul străin însoţeşte familia în acea călătorie, asumându-şi responsabilitatea cu privire la suportarea cheltuielilor aferente şi garantând reîntoarcerea în România a angajatului.

Cetăţenii străini îşi obţineau vizele Schengen în mod legal, însă în baza unor documente contrafăcute sau falsificate, ieşirea acestora din România fiind efectuată în mod fraudulos.

De asemenea, membrii grupării, i-ar fi ajutat pe migranţi să intre ilegal în România sau să iasă din ţara noastră în mod clandestin, fiind ulterior transportaţi în Spaţiul Schengen.

Din investigaţii, s-a stabilit faptul că, în perioada 2011-2013, suspecţii ar fi facilitat intrarea ilegală în Spaţiul Schengen a peste 70 de imigranţi de origine indo-pakistaneză, filipineză, nepaleză sau a unor transfugi din Sri-Lanka.

În cazul în care cetăţenii străini nu deţineau sumele de bani solicitate sau nu îndeplineau condiţiile prin care se puteau obţine în mod fraudulos vizele Schengen, în sensul că, nu erau angajaţi pe teritoriul ţării noastre, aceştia erau scoşi în mod ilegal din România de către un alt membru al grupării cu sprijinul altor conaţionali sau cetăţeni români prin traversarea pe jos, prin zona verde, a graniţei româno-ungare, pe lângă punctele de trecere a frontierei.

S-a stabilit faptul că de la angajatorii români au dispărut începând cu luna ianuarie 2012 şi până în prezent în jur de 40 cetăţeni nepalezi şi filipinezi.

Suspecţii au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T., procurorii dispunând pentru aceştia reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmănd să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi S.R.I..

În cauză, s-a cooperat cu autorităţile de aplicare a legii din Germnia, Austria, Republica Cehă și Ungaria.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de trafic de migranţi, conform OUG 105/2001, constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, conform prevederilor Legii 39/2003 privind combaterea crimei organizate şi a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătura privată, fals în declaraţii şi uz de fals.

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...
Percheziţii la membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de migranți
 
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Suceava şi procurorii D.I.I.C.O.T. au identificat 13 migranţi afgani şi sirieni, în urma efectuării a 8 percheziţii domiciliare la membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de migranţi. Bărbaţii sunt bănuiţi că ar fi introdus fraudulos migranţii pe teritoriul ţării şi că intenţionau să-i treacă în mod ilegal graniţa de vest.
 
La data de 17 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava au efectuat 8 percheziții domiciliare, pe raza judeţului Suceava, pentru destructurarea unei grupări infracţionale, specializate în trafic de migranţi. 
 
La activităţi au participat şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, Serviciului pentru Acţiuni Speciale - I.P.J. Suceava, cei de la Poliţia Municipiului Rădăuţi şi de la Poliţia Municipiului Suceava, precum şi poliţişti de frontieră.
 
În urma perchezițiilor, la domiciliile a doi dintre membrii grupării, din Municipiul Suceava, poliţiştii au identificat 13 migranți, respectiv 11 afgani şi 2 sirieni, care ar fi fost introduşi în ţară, în mod ilegal, peste frontiera verde, dinspre Ucraina.
 
Poliţiştii au sesizat Serviciul pentru Imigrări Suceava, pentru a-i prelua şi a dispune măsurile legale.
 
Din locuinţele celor în cauză, poliţiştii au ridicat, pentru cercetări, 2 autoturisme, 1.590 de USD, 210 euro, 1.800 de lei, 1 pistol cu gaze, 8 telefoane mobile, pașapoarte, cărți de identitate, precum şi mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.
 
Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii noiembrie 2013, pe raza judeţului Suceava s-ar fi constituit un grup infracţional compus din 4 membri, respectiv 3 cetăţeni ucraineni şi un român, care ar fi săvârşit infracţiuni de trafic de migranţi, în scopul obţinerii de beneficii financiare. 
 
Migranţii erau preluaţi în zona oraşului Cernăuţi de către un membru al grupării care organiza cu sprijinul unor complici, cetăţeni ucraineni, transportul şi călăuzirea migranţilor peste frontiera verde, în România, prin zona comunei Brodina, judeţul Suceava. 
 
Din zona de frontieră, migranţii erau preluaţi de către alt membru al grupării şi cu ajutorul altor călăuze, cetăţeni români, erau transportaţi pe teritoriul României şi găzduiţi până la momentul predării lor către alţi membri ai grupului, care asigurau deplasarea migranţilor către frontiera de vest, organizându-le trecerea ilegală a frontierei de stat în ţări din Spaţiul Schengen. 
 
Pe teritoriul Ungariei, migranţii erau preluaţi cu microbuze de către alte persoane aflate în legătură cu liderul grupării, fiind transportaţi pe teritoriul Austriei.
 
Trecerea frauduloasă a migranţilor în Ungaria s-ar fi realizat fie prin călăuzirea migranţilor peste frontiera verde de către unii membri, fie prin ascunderea acestora în mijloace de transport. 
 
Pentru fiecare migrant traficat pe ruta Ucraina (Cernăuţi) – România – Ungaria- Austria (Viena) s-ar fi perceput 4.000 - 4.500 USD, bani pe care membrii şi ajutoarele grupului i-ar fi împărţit între ei, în funcţie de statutul şi aportul fiecăruia la activitatea infracţională.
 
Astfel, ar fi fost racolate, găzduite și transportate de pe sau pe raza judeţului Suceava 7 grupuri de migranți, în total 35 de persoane. Migranții provin din Pakistan, Afganistan, Irak sau Siria.
 
După identificarea acestora de către autorităţile de aplicare a legii, migranţii solicitau azil, iar membrii grupării i-ar fi preluat, transportat şi cazat la diferite pensiuni de pe raza judeţelor Bihor, Timiş, Alba sau Cluj, încercând să-i scoată din ţară prin alte metode.
 
16 persoane sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranți.
 
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
 
Poliţiştii au pus în executare 6 mandate de aducere, urmând să conducă persoanele depistate la sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Suceava,pentru audieri.
 
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., S.R.I şi DIPI.
 
I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE MIGRANŢI

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Oradea efectuează 16 percheziţii, pentru destructurarea unei grupări transfrontaliere de crimă organizată, specializată în trafic de migranţi.

La data de 22 iunie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, efectuează 16 percheziţii, dintre care 12 în judeţul Bihor şi 4 în judeţul Arad, la domiciliile a 14 persoane bănuite că fac parte dintr-un grup infracţional organizat, specializat în trafic de migranţi.

La activități participă şi poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, poliţişti speciliazaţi în combaterea criminalităţii organizate din Arad, Cluj şi Bucureşti, precum şi poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul acestui an, un bărbat de 54 de ani, din Turcia că, ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, împreună cu un bărbat de 43 de ani, din Ungaria, în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat. La respectiva grupare infracţională ar fi aderat ulterior nouă bihoreni şi trei arădeni, sprijinind activitatea infracţională sub diferite forme.

Grupul infracţional organizat era structurat astfel încât fiecare membru avea un rol în desfăşurarea activităţilor ilegale.

Astfel, bărbatul de 54 de ani, din Turcia, liderul grupării, este bănuit că s-ar fi ocupat de racolarea migranţilor de origine siriană, cărora, prin intermediul unor membri, le-ar fi asigurat transportul şi călăuzirea pe ruta Turcia - Bulgaria – România.

Ulterior, migranţii erau preluaţi de alţi membri ai grupării infracţionale, de origine siriană sau turcă, care le-ar fi asigurat cazarea şi transportul pe teritoriul României.

De asemenea, liderul grupării este bănuit că ar fi coordonat, atât direct cât şi prin intermediul bărbatului de 43 de ani din Ungaria şi a unui cetăţean turc, activitatea infracţională a membrilor grupului care se ocupau cu transportarea, cazarea şi călăuzirea migranţilor peste frontiera de stat a României.

Odată ajunşi ilegal în Ungaria, migranţii erau preluaţi de alţi membri ai grupării şi transportaţi în ţări ale Uniunii Europene.

Liderul grupării ar fi încasat pentru fiecare migrant, căruia îi facilita transportul până într-o ţară a Uniunii Europene, sume cuprinse între 8.000 şi 10.000 de euro.

La finalizarea percheziţiilor, 14 persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.