Jump to content
POLITISTI.ro

Postare recomandată

Publicat

Aproximativ 90.000 pachete de ţigări de contrabandă depistate la frontieră în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din nord-estul ţării au confiscat aproximativ 90.000 pachete de ţigări, în două din cazuri fiind necesară folosirea armamentului din dotare pentru reţinerea contrabandiştilor. Şase persoane s-au ales cu dosare penale pentru contrabandă, trecere ilegală a frontierei de stat şi evaziune fiscală; ţigările, în valoare totală de aproximativ 700.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării.

* În seara zilei de 23.08.2011, pe timpul executării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, judeţul Suceava, au observat, în apropierea frontierei, două persoane care se deplasau dinspre Ucraina spre interiorul României, transportând mai multe colete voluminoase.
Conform legii, poliţiştii de frontieră au procedat la somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus, încercând să fugă spre teritoriul ucrainean, a fost necesară folosirea armamentului din dotare, fiind trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical, reuşindu-se astfel reţinerea cetăţenilor ucraineni P.M., în vârstă de 23 ani şi A.M., în vârstă de 22 ani.
În zona unde au fost reţinuţi cei doi, s-au descoperit zeci de colete voluminoase ce conţineau aproximativ 70.000 pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană şi R. Moldova.
Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 600.000 lei, a fost reţinută în vederea confiscării.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră suceveni, fiind informate şi autorităţile ucrainene, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

* Şi poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat şi retinut doi cetăţeni români care transportau, peste frontiera de stat, peste 7.000 de pachete de ţigări de contrabandă.
În data de 23.08.2011, pe timpul executarii unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Românesti, judeţul Botoşani, au observat, în apropierea frontierei, mai multe persoane care se deplasau dinspre malul râului Prut spre interiorul României, transportând patru colete voluminoase.
Persoanele în cauză au fost somate verbal de poliţiştii de frontieră, însă au ignorat avertismentul şi au încercat să fugă profitând de terenul accidentat. Lucrătorii noştri au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical, reuşindu-se astfel reţinerea numitului Stefan B., în vârstă de 20 ani, domiciliat în localitatea Stânca.
În zona în care a fost reţinut bărbatul s-au descoperit 4 colete voluminoase ce conţineau peste 7.000 pachete de ţigări marca Plugarul, de provenienţă R. Moldova. În urma cercetărilor a fost identificat şi un al doilea participant la comiterea infracţiunii, respectiv Andrei C., în vârstă de 26 ani, domiciliat tot în localitatea Stanca.
Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele celor două persoane acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 60.000 lei, a fost reţinută în vederea confiscării.
În prezent, poliţiştii de frontieră efectueaza cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi luării măsurilor legale ce se impun. Totodată au fost informate şi autorităţile de frontieră din R. Moldova pentru cercetarea în comun a evenimentului şi documentarea întregii activităţi infracţionale.

* Tot ieri, pe timpul executării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F.Vicov, judeţul Suceava, au depistat într-un microbuz 11.000 pachete de ţigări, în valoare de 36.000 lei.
Astfel, în jurul orei 20.00, lucrătorii noştri au observat în zona de competenţă din apropierea frontierei, un microbuz înmatriculat în Irlanda încărcat cu mai multe colete ce conţineau ţigări.
În urma acţiunii poliţiştilor de frontieră s-a reuşit depistarea şi reţinerea în zonă a numiţilor G. Ionel, în vârstă de 25 ani şi A. Ovidiu, în vârstă de 23 ani ambii domiciliaţi pe raza judeţului.
La verificarea microbuzului, poliţiştii de frontieră au descoperit mai multe colete ce conţineau 11.000 pachete de ţigări de diferite mărci de provenienţă ucraineană şi R. Moldova.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală şi contrabandă în formă agravantă, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea dispunerii măsurilor legale.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 36.000 lei, a fost reţinută în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră suceveni, iar microbuzul, în valoare de 8.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Vicov în vederea continuării cercetărilor.

I.G.P.F. - Biroul de Informare şi Relaţii Publice

  • 4 săptămâni mai târziu...
  • Postări 38
  • Iniţiat
  • Ultima postare

Cele mai multe postări în acest topic

  • NewsBot

    39

Publicat

Poliţiştii de frontieră maramureşeni au confiscat aproximativ 8.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 68.000 lei, pe care doi cetăţeni români au încercat să le introducă ilegal în ţară.

Detalii: Flux de stiri MAI

Publicat

Marţi, 27.09.2010, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere al I.J.P.F. Galaţi şi al Sectorului P.F. Folteşti, sprijiniţi de lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au descoperit în urma unui flagrant în zona de responsabilitate două persoane care transportau cu o autoutilitară „Peugeot” cantitatea de 56.000 pachete cu ţigări. Cele două persoane, care fac parte dintr-un grup infracţional organizat, au primit din partea instanţei mandate de arestare preventivă pentru 29 zile.

Detalii: Flux de stiri MAI

  • 2 luni mai târziu...
Publicat

Aproximativ 20.000 pachete de ţigări de contrabandă descoperite de poliţiştii de frontieră la Satu Mare

 

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au confiscat aproximativ 15.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 64.500 lei, pe care mai multe persoane au încercat să le introducă ilegal în ţară.

Pentru reţinerea contrabandiştilor poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

În alt caz, doi hunedoreni sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă după ce în maşina lor poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit aproximativ 4.400 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană.

În baza unor date şi informaţii cu privire la desfăşurarea unor activităţi de contrabandă în zona de competenţă a Sectorului P.F. Negreşti Oaş, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, în cooperare cu ofiţeri din cadrul D.G.I.P.I., sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Astfel, în data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Negreşti Oaş au observat, în apropierea graniţei cu Ucraina, pe direcţia localităţii Bixad, mai multe persoane care transportau peste frontieră – din Ucraina în România - colete voluminoase.

Poliţiştii au acţionat pentru reţinerea persoanelor care transportau coletele, moment în care grupul s-a dispersat fugind spre teritoriul ucrainean. Conform legii, poliţiştii de frontieră au procedat la somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus, a fost necesară folosirea armamentului din dotare, fiind trase şase focuri de avertisment în plan vertical.

Persoanele implicate nu s-au supus nici de această dată somaţiilor, abandonând coletele şi profitând de terenul foarte accidentat, împădurit şi de vizibilitatea redusă au trecut pe teritoriul statului vecin.

În urma cercetării locului în care a fost văzut grupul de persoane, poliţiştii de frontieră au descoperit 30 baxuri cu ţigări, adică 15.000 pachete de ţigări, având aplicate timbre specifice magazinelor duty free ucrainene, în valoare aproximativă de 64.500 lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Continuând cercetările, într-o clădire abandonată din zonă, a fost descoperită o persoană de sex masculin, Gheorghe Florin G., ce a fost condusă la sediul sectorului pentru verificări.

Ulterior, pe raza localităţii Bixad, au mai fost identificate două persoane de sex masculin, despre care se deţineau date că ar fi implicate în acest caz de contrabandă.

În acest caz, Adrian Ionuţ F., 20 de ani, şi Ioan F., 28 de ani, ambii din Bixad, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală. Faţă de Gheorghe Florin G., 28 de ani, din Târşolţ s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră sătmăreni în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Miercuri, 14 decembrie a.c., poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu ofiţeri din cadrul D.G.I.P.I., sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii evaziunii fiscale, a contrabandei şi traficului cu produse accizabile din tutun. În cadrul acţiunii, în jurul orei 15.00, în localitatea Mădăras au oprit pentru control un autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în Bucureşti. Maşina era condusă de Marian B., în vârstă de 39 ani, din judeţul Hunedoara. Împreună cu el călătorea şi soţia sa, Dorina Elena B., în vârstă de 34 ani.

La controlul sumar, poliţiştii de frontieră au observat în maşină mai multe pachete de ţigări, iar conducătorul auto a declarat că nu are documente de provenienţă pentru ele. Maşina a fost condusă la sediul I.J.P.F. Satu Mare, iar în urma controlului amănunţit în autoturism au fost descoperite 4.376 pachete de ţigări Jin Ling cu marcaje de tip duty free Ucraina, în valoare de 18.817 lei.

Conducătorul auto nu a putut prezenta documente justificative pentru marfa pe care o avea în maşină. Acesta a declarat că ţigările le-a cumpărat de la un cetăţean ucrainean pe care l-a întâlnit întâmplător.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră. Inspectorii vamali din cadrul D.J.A.O.V. Satu Mare au estimat prejudiciul adus statului român la valoarea de 41.031 lei.

Cei doi hunedoreni sunt cercetaţi acum pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător şi evaziune fiscală.
Dorina Elena B. este cercetată în stare de libertate, iar soţul acesteia, Marian B., urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare cu propunerea de arestare preventivă.

Purtător de cuvânt - I.J.P.F. Satu Mare

  • 2 luni mai târziu...
Publicat

Ţigări de contrabandă transportate cu sania peste Prutul îngheţat

Poliţiştii de frontieră din nordul ţării au desfăşurat, în ultimele 24 de ore, acţiuni pentru combaterea contrabandei cu ţigări, în urma acestora fiind depistaţi şi reţinuţi unsprezece bărbaţi care au încercat să introducă ilegal în România peste 21.260 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 144.000 lei, de provenienţă ucraineană şi R. Moldova.

În dimineaţa zilei de 28 februarie 2012, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Stânca – jud Botoşani au observat, pe direcţia localităţii Ripiceni, cu ajutorul sistemului de supraveghere cu termoviziune, două persoane care au trecut frontiera de stat dintre R. Moldova şi România, peste podul de gheaţă format pe râul Prut.

Un echipaj mobil al poliţiei de frontieră s-a deplasat la faţa locului, fiind retinuţi doi bărbaţi aflaţi pe malul românesc al râului Prut, iar la aproximativ 100 de metri de aceştia au descoperit trei saci din rafie şi o sanie.

Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea bărbaţilor şi au stabilit că aceştia sunt cetăţenii români Nicolae B., de 46 ani, şi Liviu C., de 24 ani. În urma cercetărilor efectuate s-a constat că cei doi bărbaţi au trecut ilegal frontiera de stat pe podul de gheaţă format pe râul Prut, transportând cu ajutorul saniei cele trei colete ce conţineau 9.365 pachete de ţigari, marca Plugarul, cu timbru de acciză R. Moldova.

Şi la nivelul Sectorului P.F. Rădăuţi – jud. Suceava s-a declanşat, în data de 28.02.2012, o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, lucrătorii noştri au observat, în apropierea liniei de frontieră un grup de persoane care transporta spre interior mai multe colete voluminoase ce conţineau ţigări de contrabandă.

Poliţiştii de frontieră au procedat la somarea şi urmărirea suspecţilor reuşindu-se reţinerea a cinci bărbaţi identificaţi ca fiind: B. Ioan, în vârstă de 20 ani, C. Ionel, în vârstă de 20 ani, C. Vasile, în vârstă de 22 ani, C. Adrian, în vârstă de 21 ani şi C. Gheorghiţă, în vârstă de 20 ani, domiciliaţi în localitatea Vicovu de Sus.

Au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene pentru efectuarea cercetării în comun a evenimentului.

În urma inventarierii coletelor cu ţigări a rezultat cantitatea de 7.998 pachete de ţigări de provenienţă R. Moldova.

Tot ieri, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vişeului – jud. Maramureş, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a depistat la aproximativ 3 km de frontiera de stat, trei persoane care transportau spre interiorul ţării mai multe colete voluminoase.

Lucrătorii noştri au procedat la somarea şi urmărirea suspecţilor reuşindu-se reţinerea unuia dintre ei Florin N., în vârstă de 24 ani.

La cercetarea terenului poliţiştii de frontieră au descoperit mai multe colete ce conțineau 3.900 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că la activitatea infracţională au mai participat şi Vasile N., de 30 ani, Ioan N. de 29 ani şi Vasile I. de 36 ani care au fost reţinuţi şi conduşi la sediul Sectorului P.F. Valea Vişeului pentru continuarea cercetărilor.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele celor 11 bărbaţi acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală, iar ţigările, în valoare de 144.153 lei, au fost ridicate în vederea confiscării

I.G.P.F. - Biroul de Informare şi Relaţii Publice

  • 4 săptămâni mai târziu...
Publicat

Ţigări de contrabandă transportate cu căruţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina, jud. Suceava, au surprins şi reţinut în flagrant un cetăţean român, care a încercat să introducă ilegal în România, cu ajutorul unui atelaj hipo, aproximativ 5.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Astfel, în ziua de 27 martie a.c., în jurul orei 14.00, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Brodina a observat o persoană care se deplasa de la linia de frontieră spre interiorul ţării.

În momentul în care poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea persoanei, aceasta a încercat să fugă.

Bărbatul a fost imediat imobilizat şi reţinut de către lucrătorii noştri, el fiind identificat ca fiind Aurel P., în vârstă de 48 ani, domiciliat în localitatea Brodina, judeţul Suceava.

Totodată, poliţiştii de frontieră au descoperit în apropiere un atelaj hipo care aparţinea persoanei reţinute şi în care erau încărcate mai multe colete voluminoase. În atelajul hipo şi în apropierea acestuia au fost descoperite 10 colete ambalate în folie de culoare neagră.

În urma inventarierii acestora s-a constatat că cele 10 colete conţin cantitatea de 4.982 pachete cu ţigări de provenienţă R. Moldova, în valoare de peste 45.000 lei.

Bărbatul este cercetat acum de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere ilegală a frontierei de stat.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Pe numele lui Aurel P. a fost emisă ordonanţă de reţinere pe 24 de ore şi va fi prezentat instanţei de judecată, pentru luarea măsurilor legale.

Imagini video şi foto pe site-ul www.politiadefrontiera.ro şi www.ijpfmm.ro

Ţigări de contrabandă ascunse în rezervorul unui microbuz

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat în trafic doi cetăţeni ucraineni care transportau ţigări de contrabandă ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră din judeţul Suceava.

În urma acţiunii, au fost ridicate în vederea confiscării 2.033 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană iar autoturismul folosit la transportul acestora a fost indisponibilizat la sediul SPF Rădăuţi.

În seara zilei de 27.03.2012, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi au executat o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 20.40, lucrătorii noştri au oprit pentru control un microbuz marca „ Mercedes” în care se aflau numiţii B. Nestor, în vârstă de 28 de ani şi D. Iaroslava, de 38 de ani, ambii cetăţeni ucraineni.

Existând suspiciunea că aceştia transportă ţigări de provenienţă ucraineană, a fost efectuat un control amănunţit asupra microbuzului.

Cu această ocazie au fost descoperite într-un locaş special amenajat, în rezervorul maşinii, cantitatea de 2.033 pachete de ţigări de diferite mărci, în valoare de 19.000 lei.

Totodată asupra şoferului a fost descoperită suma de 30.270 lei, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În urma celor constatate poliţiştii de frontieră le-au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră.

Microbuzul marca „Mercedes” a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Rădăuţi în vederea continuării cercetărilor.

Autoturism furat descoperit în Satu Mare

Poliţiştii de frontieră au depistat un bărbat din Negreşti Oaş care conducea un autovehicul ce figurează furat din Italia de la sfârşitul anului trecut.

Marţi, 27 martie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului internaţional cu autovehicule furate. În jurul orei 13.00, au oprit pentru control în municipiul Satu Mare un autovehicul marca Land Rover, care era condus de Vasile Călin L., în vârstă de 36 de ani, din Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul figurează ca fiind furat din Italia din noiembrie 2011.

Conducătorul auto a declarat că maşina nu-i aparţine, ci a primit-o pentru a o folosi de la un Beniamin T., 37 de ani, din Negreşti Oaş. Acesta din urmă este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.

Maşina, în valoare de aproximativ 50.000 euro, a fost indisponibilizată la sediul STPF Satu Mare până la finalizarea cercetărilor.

I.G.P.F. - Biroul de Informare şi Relaţii Publice

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

Politistii de frontiera suceveni au surprins si retinut in flagrant doua persoane care se deplasau de la linia de frontiera catre interior. Contrabandistii transportau 78 de baxuri ambalate in folie de culoare neagra ce contineau tigari de provenienta Ucraina si R Moldova.Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii iar cei doi suceveni s-au ales cu dosare penale.

Sapte focuri de arma au rasunat azi noapte la frontiera cu Ucraina. Acestea au fost trase de politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Brodina, judetul Suceava pe timpul prinderii in flagrant a unui grup de contrabandisti. Evenimentul a avut loc la o distanta de 500 m. de la frontiera de stat, pe raza localitatii Falcau.

Astfel in jurul orei 03.00, lucratorii nostri au observat un grup de persoane care se indreptau, dinspre linia de frontiera catre interiorul tarii carand mai multe colete voluminoase.

Deplasandu-se in sir indian la distanta de cativa zeci de metri unul de celalalt, barbatii au incercat sa treaca neobservati de politistii de frontiera.

Lucratorii nostri au procedat la imobilizarea suspectilor. Pentru retinerea lor politistii de frontiera au fost nevoiti sa foloseasca, conform legii, armamentul din dotare executand sapte focuri de avertisment in plan vertical.

La cercetarea terenului au fost descoperite 20 de colete ce contineau 78 de baxuri cu tigari pe care persoanele in cauza, cetateni romani, au incercat sa le introduca ilegal in Romania.

In urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 786.200 de tigarete (39.310 pachete) de provenienta ucraineana in valoare de peste 370.000 lei.

Cei doi barbati - identificati ulterior ca fiind Toader C., de 26 ani si Adrian T. de 33 ani, domiciliati in localitatea Straja, respectiv Brodina - sunt cercetati de politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de contrabanda in forma agravanta.

Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.

Cercetarile sunt continuate de catre politistii de frontiera, fiind informate si autoritatile ucrainene, in vederea depistarii tuturor persoanelor implicate si documentarii intregii activitati infractionale.

Stire a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei

Publicat

10.000 pachete de ţigări de contrabandă confiscate

• Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sighet au reţinut în flagrant trei tineri domiciliaţi în localitatea Sighetu Marmaţiei în timp ce încărcau într-un autoturism mai multe colete cu ţigări provenite din contrabandă.

• În urma acţiunii poliţiştii de frontieră au confiscat 10.000 pachete cu ţigări în valoare de peste 87.000 lei.

Astfel, în seara zilei de 11.04.2012, în jurul orei 22.00, pe timpul executării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Sighetu Marmaţiei au observat, cu ajutorul aparatelor de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane care transportau colete voluminoase pe care ulterior le-au încărcat într-un autoturism staţionat în apropierea frontierei.

Lucrătorii noştri au procedat la încercuirea zonei şi au efectuat somaţiile legale prin voce pentru reţinerea persoanelor în cauză.

În urma acţiunii au fost reţinute trei persoane, identificate ca fiind Bogdan M., Florin C. şi Gabriel A., domiciliate în localitatea Sighetu Marmaţiei.

Totodată, la controlul autoturismului, au fost descoperite şapte colete ce conţineau cantitatea de 3.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de peste 30.000 lei.

Extinzând cercetările, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei trei bărbaţi au mai efectuat încă un transport de ţigări cu puţin timp înainte, ocazie cu care la domiciliul unuia dintre ei au fost descoperite încă 13 colete ce conţineau 6.500 de pachete cu ţigări.

Tinerii, cu vârste cuprinse între 21 şi 22 ani, sunt cercetaţi de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Cele 10.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 87.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării iar autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Sighetu Marmaţiei până la finalizarea cercetărilor.

Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei

  • 1 lună mai târziu...
Publicat

Peste 14.500 pachete de ţigări de contrabandă descoperite în două vehicule

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi - I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au depistat, în două autoturisme aflate în curtea imobilul unui cetăţean din comuna Bilca, peste 14.500 de pachete de ţigări de contrabandă.

Ţigările, în valoare de aproximativ 117.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă.

În data de 23 mai a.c., la nivelul Sectorului PF Rădăuţi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel în jurul orei 14.30, lucrătorii au identificat, în curtea imobilului numitului P. Gheorghe din localitatea Bilca, două autoturisme despre care se deţineau informaţii că au fost folosite pentru a transporta ţigări de contrabandă.

Poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control asupra celor două autoturisme, în urma căruia s-au descoperit un număr mare de colete care conţineau 14.586 pachete de ţigări marca „Doina” de provenienţă Republica Moldova.

În continuarea cercetărilor s-a stabilit că la activitatea de contrabandă a participat şi cetateanul roman L.Petru, în vârstă de 21 ani, domiciliat în localitatea Bîlca, bărbatul fiind conducătorul autoturismului.

În urma celor constatate, poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi bărbaţi acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 117.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării iar cele două autoturisme au fost indisponibilizate la sediul Punctului de lucru Vicovu de Sus din cadrul S.P.F. Rădăuţi, în vederea continuării cercetărilor.

I.T.P.F. Sighetul Marmaţiei - Purtător de cuvânt

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

Ţigări de contrabandă la frontiera româno - ucraineană

Poliţiştii de frontieră maramureşeni au surprins şi reţinut în flagrant trei persoane, cetăţeni români, care au încercat să introducă ilegal în ţară 3.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

În perioada 04 - 05 iunie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş a fost declanşată o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în data de 05 iunie a.c., în jurul orei 01.40, poliţiştii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei, trei persoane care transportau mai multe colete voluminoase.

Lucrătorii noştri au procedat la somarea prin voce a bărbaţilor moment în care aceştia au abandonat coletele încercând să fugă. Poliţiştii de frontieră au trecut la urmărirea acestora, toţi trei fiind reţinuţi şi imobilizaţi.

Totodată, la cercetarea terenului au fost descoperite 6 colete ambalate în folie de culoare neagră ce conţineau 3.000 pachete cu ţigări marca Viceroy de provenienţă ucraineană în valoare de peste 26.000 lei.

În cadrul primelor cercetări, cei trei bărbaţi, domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş, au declarat că urmau să transporte ţigările în localitatea Sighetu Marmaţiei în vederea comercializării pe piaţa neagră.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

ITPF Sighetu Marmatiei

  • 3 luni mai târziu...
Publicat

Ţigări de contrabandă depistate la frontiera cu Ucraina

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă, în urma căreia au fost descoperite 4.430 pachete de tigări de provenienţă ucraineană ce urmau a fi introduse ilegal în ţară.

În data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Valea Vişeului au observat în imediata apropiere a frontierei de stat, pe direcţia localităţii Bistra, două persoane care se deplasau spre interiorul ţării, transportând mai multe colete voluminoase.

Lucrătorii noştri au procedat la somarea prin voce a celor în cauză, moment în care aceştia au abandonat coletele şi profitând de întuneric şi terenul împădurit, s-au dispersat în zonă.

La cercetarea terenului au fost descoperite 10 colete ce conţineau cantitatea de 4.430 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 40.000 lei.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în activitatea infracţională sunt implicaţi D. S. de 42 de ani şi G. C. N. de 23 de ani, ambii din comuna Bistra.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză s-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, conform Legii 86/2006.

Totodată, au fost informate şi autorităţile de frontieră din Ucraina în vederea identificării şi reţinerii tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

Imagini video www.politiadefrontiera.ro

I.G.P.F.

Publicat

28.500 pachete ţigări de contrabandă depistate la frontiera de Nord a României

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au desfăşurat mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă, în urma cărora au fost depistate patru persoane şi a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 28.500 pachete de ţigări ce urma a fi introdusă ilegal în ţară.

În data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Valea Vişeului au observat, pe raza localităţii Bistra, patru persoane care se deplasau dinspre frontieră spre interiorul ţării, transportând mai multe colete voluminoase.

Lucrătorii noştri au procedat la somarea prin voce a celor în cauză, moment în care aceştia au abandonat coletele şi profitând de condiţiile meteo nefavorabile (ceaţă densă) şi terenul accidentat, au încercat să fugă.

În urma acţiunii, au fost reţinuţi doi cetăţeni români, N. Vasile, de 45 ani şi V. Andrei de 20 ani, ambii din judeţul Maramureş.

Ulterior, au fost identificate şi celelalte două persoane implicate în activitatea infracţională, ca fiind: D. Marin de 20 ani şi R. Gabriel de 31 ani, tot din judeţul Maramureş.

La cercetarea terenului au fost descoperite 12 colete ce conţineau cantitatea de 6.000 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 54.000 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele persoanelor implicate s-a întocmit lucrare penală pentru savârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă.

Tot în urma unei acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina, jud.Suceava, au descoperit în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Straja, 45 de baxuri cu ţigări de provenienţă ucraineană şi R. Moldova.

Imediat, au fost anunţate autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 22.500 pachete cu ţigări, în valoare de peste 217.000 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar cercetările sunt continuate în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

I.G.P.F. - Biroul de Informare și Relații Publice

Publicat

Peste 15.000 pachete de ţigări de contrabandă depistate la frontieră

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au desfăşurat în zona de competenţă mai multe acţiuni pentru combaterea contrabandei cu ţigări.

Pentru reţinerea contrabandiştilor care nu s-au supus somaţiilor, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase, cu respectarea prevederilor legale, trei focuri de armă.

În urma acţiunilor, poliţiştii de frontieră au confiscat peste 15.000 pachete de ţigări, trei persoane, cetăţeni români, fiind cercetate pentru contrabanda cu ţigări.

În seara zilei de 1 octombrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 19.30, un echipaj al Poliţiei de Frontieră aflat în serviciu pe direcţia localităţii Straja a observat în apropierea frontierei de stat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, un grup de persoane care transporta mai multe colete voluminoase.

Lucrătorii noştri au procedat la interceptarea persoanelor în cauză. Deoarece acestea nu s-au supus somaţiilor prin voce, au fost executate conform procedurilor legale, trei focuri de avertisment în plan vertical, fiind reţinută una dintre persoanele implicate în activitatea de contrabandă. Celalte persoane, abandonând coletele pe care le transportau şi profitând de întuneric şi terenul împădurit, s-au dispersat în zonă.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră s-a stabilit că persoana reţinută este cetăţeanul român, J. Ion, în vârstă de 24 ani, domiciliat în judeţul Suceava.

La cercetarea terenului au fost descoperite 6 colete cu ţigări care conţineau 13.936 pachete de ţigări de provenienţă R. Moldova, în valoare de 125.424 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Persoanei în cauză, i s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră, fiind informate şi autorităţile ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

La data de 1 octombrie a.c., poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Vicşani au efectuat un control amănunţit la vagonul restaurant al trenului internaţional Moscova-Sofia aflat pe sensul de intrare în ţară.

În urma controlului a fost descoperită sub frigider, într-un locaş special amenajat în podeaua vagonului, cantitatea de 750 pachete ţigări de provenienţă ucraineană.

Ţigările, în valoare de 8.444 lei, au fost ridicate în vederea confiscării de către autoritatea vamală, iar însoţitorul vagonului restaurant, cetăţeanul rus G. Vitaly, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5 000 lei.

Tot luni, 01 octombrie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halmeu au oprit pentru control, la ieşirea din localitatea Halmeu spre Satu Mare, un autoturism, înmatriculat în Satu Mare, condus de cetăţeanul român Stelian Ilie G., în vârstă de 55 ani.

Existând suspiciuni că acesta ar transporta produse accizabile, maşina a fost condusă la sediul SPF Halmeu, iar în urma controlului efectuat poliţiştii de frontieră au găsit ascunse, în aripile interioare şi în spătarul banchetei, o cantitate totală de 500 pachete ţigări, cu timbru specific magazinelor duty free din Ucraina şi 100 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană.

Ţigările, în valoare totală de 2.700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul – în valoare de aproximativ 1.500 euro – a fost indisponibilizat la sediul SPF Halmeu până la finalizarea cercetărilor.

Stelian Ilie G. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.

I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei - Purtător de cuvânt

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

Ţigări de contrabandă în valoare de 67.000 euro depistate poliţişti

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au desfăşurat în zona de competenţă mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, fiind reţinute in vederea confiscării 33.000 pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de 303.600 lei, pe care mai multe persoane de sex masculin intentionau sa le introduca ilegal in Romania.

Pentru reţinerea celor implicaţi, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase nouă focuri de armă în plan vertical.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală şi trecere ilegală a frontierei de stat.

In data de 13 octombrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Negreşti în cooperare cu S.C.C.O. Satu Mare au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 20.00, lucrătorii noştri au observat, cu ajutorul aparaturii din dotare, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Cămărzana, două persoane care cercetau zona.

Imediat, pe aceeaşi direcţie, a mai fost observat un grup de persoane care se deplasa dinspre frontieră spre interiorul ţării, transportând mai multe colete voluminoase.

Lucrătorii noştri au procedat la interceptarea persoanelor în cauză. Deoarece acestea nu s-au supus somaţiilor prin voce, poliţiştii de frontieră au executat, conform procedurilor legale, nouă focuri de avertisment în plan vertical.

Drept urmare, au fost reţinute 6 persoane implicate în activitatea de contrabandă, celelalte abandonând coletele pe care le transportau şi profitând de întuneric, zona muntoasă şi împădurită, s-au dispersat pe mai multe direcţii.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră s-a stabilit că una dintre persoanele reţinute este cetateanul roman M. Teodor de 42 ani din judeţul Satu Mare, iar celelalte 5 sunt cetăţeni ucraineni cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani.

La cercetarea terenului au fost descoperite 60 de colete ce conţineau cantitatea de 30.000 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 273.600 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate acum pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală şi trecere ilegală a frontierei de stat.

Totodată, au fost informate şi autorităţile de frontieră din Ucraina în vederea cercetării în comun a evenimentului.

*Tot ieri, în urma unei acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Izvoarele Sucevei, jud.Suceava, au descoperit, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Izvoarele Sucevei, mai multe colete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Imediat, au fost anunţate autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu ţigări de provenienă ucraineană, în valoare de 30.000 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar cercetările sunt continuate în vederea identificării persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

Purtător de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

Ţigări de contrabandă trecute înot prin apa râului Tisa

La data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Sighetu Marmaţiei au observat cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de noapte, pe direcţia localităţii Bocicoiu Mare, două persoane în timp ce au trecut apa râului Tisa, din Ucraina în România, transportând mai multe colete voluminoase.

Lucrătorii noştri au procedat la interceptarea persoanelor în cauză, dar acestea nu s-au supus somaţiilor prin voce, au abandonat patru colete pe malul românesc şi s-au întors în Ucraina, trecând înot apa râului Tisa.

În jurul orei 02.00, au fost observate alte două persoane, pe partea românească, întreptându-se spre malul râului Tisa, pe direcţia unde au fost abandonate coletele.

Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a reţinut persoanele aflate deja lângă colete cu intenţia de a le prelua şi împreună cu baxurile au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră s-a stabilit că persoanele reţinute sunt cetăţeni români, G. Nicolae de 24 de ani şi M. Mihai de 23 de ani, ambii din comuna Bistra, judeţul Maramureş.

În apropierea locului unde au fost găsite coletele ce conţineau 1.990 pachete ţigări, în valoare de 18.000 lei, a fost descoperit şi un autoturism marca Opel Vectra, cu numere de înmatriculare specifice Spaniei, aparţinând numitului M. Mihai.

Întreaga cantitate de ţigări, precum şi autoturismul au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la contrabandă.

Totodată, au fost informate şi autorităţile de frontieră din Ucraina în vederea cercetării în comun a evenimentului.

I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei - Purtător de cuvânt

  • 2 luni mai târziu...
Publicat

Peste 7000 pachete de ţigări de contrabandă descoperite la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol au descoperit abandonate, într-un autoturism de teren, marca „Mitsubishi”, cantitataea de 7.700 pachete de ţigări marca „Monte” şi „Marble”.

În dimineata zilei de ieri, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol a descoperit, în zona localităţii Lescoviţa, la aproximativ 4 km de DN57 spre frontiera cu Serbia, urmele proaspete ale unei maşini, care duceau peste câmp spre Dealul Piatra Albă.

În consecinţă a fost declanşată o acţiune pentru a se stabili cu exactitate provenienţa urmelor. Ulterior, politiştii de frontieră au descoperit, abandonat, un autoturism de teren marca „Mitsubishi Shogun”, inmatriculat in Marea Britanie, încărcat cu 19 colete voluminoase, continând 7700 pachete de ţigări marca Marble şi Monte, de provenienţă Serbia.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de aproximativ 77.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetârile în cauză sunt continuate pentru depistarea persoanelor implicate şi stabilirea intregii activităţi infracţionale.

Imagini video disponibile pe www.politiadefrontiera.ro.

Pakistanez cu documente italiene false, depistat la frontieră

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat o persoană din Pakistan care a încercat să iasă ilegal din ţară, ajutat de un conaţional, prezentând la controlul de frontieră un document de identitate aparţinând altei persoane.

Ieri, în jurul orei 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat la volanul unui microbuz, cetăţeanul pakistanez Muhammad U., însoţit de o persoană de sex masculin.

Bărbaţii au prezentat la controlul de frontieră cărţi de rezidenţă italiene. La controlul specific, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la documentul de identitate prezentat de însoţitorul şoferului. Astfel, în urma verificărilor efectuate de lucrătorii noştrii s-a constatat că documentul italian prezentat la control aparţine unei alte persoane.

S-a stabilit cu această ocazie că bărbatul se numeşte Abbas B., în vârstă de 23 ani şi este cetăţean din Pakistan. Tânărul a declarat că documentul italian l-a procurat prin intermediul prietenului său Muhammad U., în schimbul sumei de 300 de euro şi cheltuielile de drum până în Italia şi a recurs la această metodă deoarece nu deţinea viză pentru Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei şi cercetării celor doi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru Abbas B., iar Muhammad U. este cercetat pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor acestia vor fi prezentati procurorului, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

PURTĂTOR DE CUVÂNT

Agent şef adjunct de poliţie LEŞ MIHAELA

  • 2 luni mai târziu...
Publicat

59.000 ţigarete de contrabandă, ascunse în groapa de gunoi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit, la domiciliul unui bărbat din localitatea Frăsuleni, ascunse în groapa de gunoi din curtea acestuia, 59.000 ţigarete cu timbru de acciză R. Moldova.

Pentru valorificarea unor informaţii documentate, în perioada octombrie 2012 - aprilie 2013, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au efectuat, în data de 08 aprilie, o percheziţie la domiciliul cetăţeanului român Marius R., despre care existau informaţii că depozita ţigări de contrabandă.

Pe timpul percheziţiei au fost descoperite, ascunse în groapa de gunoi din curtea imobilului, patru colete, ce conţineau cantitatea de 59.000 ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova. Proprietarul imobilului, Marius R., a declarat că a trasportat ţigările, împreună cu Robert E., de la malul râului Prut în curtea imobilului în care locuieşte, în schimbul unor sume de bani oferite de un alt bărbat, Ştefan R., domiciliat în judeţul Iaşi.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, care a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi în vederea luării măsurilor legale.

Totodată, faţă de Ştefan R., s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova pentru stabilirea întregii arii infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate.

Imaginini video www.politiadefrontiera.ro

Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi

  • 4 săptămâni mai târziu...
Publicat

Opt containere cu ţigarete, indisponibilizate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea

 

Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, în baza analizei de risc, opt containere sosite în Portul Constanţa Sud Agigea la bordul unor nave sub pavilion străin, încărcate cu 61.201.600 ţigarete de mărci diferite, aflate într-o stare avansata de degradare.

În urma expertizării de specialitate efectuate de producatorii de tigari a rezultat faptul că respectivele ţigarete sunt improprii consumului, urmând a fi distruse conform procedurilor legale, tigarile fiind destinate pietei negre de desfacere din Uniunea Europeana.

În luna februarie a acestui an, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, opt containere, sosite la bordul a două nave sub pavilion Marea Britanie, respectiv Turcia, încărcate conform documentelor de însoţire cu ţigarete, de diferite mărci.

Primele şase containere cu ţigarete au sosit pe adresa unei societăţi comerciale din R. Bulgaria, iar celelalte două containere pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Constanţa.

Primul transport a fost efectuat pe ruta Grecia – România, urmând apoi traseul Bulgaria – Olanda şi conţinea 7.876 de baxuri cu ţigarete (46.458.600 ţigarete), iar al doilea transport s-a derulat pe ruta Grecia – Olanda – România şi conţinea 1.516 de baxuri cu ţigarete (14.743.000 ţigarete).

În baza analizei de risc, având suspiciuni că acestea ar putea fi contrafăcute, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit al acestora.

În urma controlului a rezultat faptul că respectivele ţigarete sunt într-o stare avansată de degradare, din fiecare container fiind ridicate mostre pentru a fi expertizate la o firmă specializată din Bucureşti.

Din informaţiile deţinute de poliţiştii de frontieră constănţeni, care au fost coordonaţi în timpul cercetărilor de ofiţeri specializaţi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, şi în colaborare cu reprezentanţi ai Interpol şi ai Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii din Bucureşti, a rezultat faptul că ţigaretele urmau să ajungă pe piaţa neagră din ţări ale Uniunii Europene.

La inceputul acestei saptamani, in urma rezultatelor primite de la producatorii de tigari care au efectuat expertize de specialitate, s-a stabilit faptul că întreaga cantitate de ţigarete este improprie consumului atât pe teritoriul Uniunii Europene, cât şi în afara acestuia, fiind invocat art. 5 din Directiva 2001/37/CE a Parlamentului European.

Ţigaretele urmează a fi distruse conform procedurilor legale.

I.G.P.F.

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

9.500 pachete ţigări descoperite la frontiera cu Ucraina

 

* Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au confiscat, în ultimele 24 de ore, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control, 9.460 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 10.000 lei.
* O parte din ţigări erau ascunse în două maşini, în locaşuri special amenajate, mai exact, în podeaua autoturismelor şi în locul roţii de rezervă.

*Ieri, 20 mai a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a fost depistat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român G. Ilie, de 26 ani, din municipiul Suceava, conducând un autoturism marca Mercedes.

Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii.

În urma acestuia, a fost descoperită ascunsă, în locaşuri special amenajate, mai exact în locul roţii de rezervă şi în podeaua autoturismului, cantitatea de 2.100 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Ţigările, în valoare de 2.625 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional de către lucrătorii vamali cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Totodată, autoturismul marca Mercedes, în valoare de 13.500 lei a fost indisponibilizat deoarece avea confecţionate locaşuri special amenajate pentru transportul ţigărilor.

*Tot ieri, în jurul orei 20.00, lucrători din cadrul aceluiaşi punct de trecere a frontierei au mai depistat, pe sensul de intrare în România şi un cetăţean ucrainean T. Iaroslav, de 30 ani, conducând un microbuz marca Citroen.

În urma unui control amănunţit asupra microbuzului, efectuat de către echipa comună au fost descoperite în podeaua microbuzului, 3.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Şi în acest caz, ţigările în valoare de 4.270 lei au fost ridicate în vederea confiscării, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional de către lucrătorii vamali cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar microbuzul marca Citroen în valoare de 21500 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

*Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina, jud. Suceava, au descoperit, în zona de frontieră, pe direcţia localităţii Lupcina, 8 colete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Lucrătorii noştri au procedat la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice pentru identificarea persoanelor implicate, totodată fiind informate autorităţile de frontieră ucrainene, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

În urma inventarierii coletelor, s-a dovedit că acestea conţin 3.890 pachete de ţigări, marca Viceroy, în valoare de aproximativ 3.900 de lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

I.G.P.F.

  • 2 luni mai târziu...
Publicat

Actiuni ale politistilor de frontiera finalizate cu confiscarea a 10.000 de pachete cu tigari

 

Politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Sighetu Marmatiei au desfasurat, o actiune pe linia combaterii contrabandei, in urma careia au descoperit 10.000 de pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de aproximativ 89.000 lei.

 

Un cetatean ucrainean este cercetat de politistii de frontiera, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.

In data de 03 august 2013, in jurul orei 01.00, o patrula a politiei de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Sighetu Marmatiei, aflata in exercitarea atributiilor de serviciu, a observat mai multe persoane care au trecut ilegal frontiera, din Ucraina in Romania, prin apa raului Tisa, transportand colete voluminoase.

 

Ajunsi pe malul romanesc, lucratorii nostri au procedat la interceptarea si somarea prin voce a barbatilor moment in care acestia au abandonat coletele incercand sa fuga.

 

Astfel s-a reusit retinerea unui cetatean ucrainean, restul persoanelor au sarit in apa si s-au retras pe teritoriul statului vecin.

La cercetarea terenului au fost descoperite 20 de baxuri ce contineau 10.000 de pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 89.000 lei.

 

De asemenea au fost informate si autoritatile de frontiera ale statului vecin care ne-au comunicat ca pe malul ucrainean al raului Tisa au descoperit inca 12 baxuri cu tigari din acelasi lot.

 

Cetateanul ucrainean in varsta de 27 ani, este cercetat de catre politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat.

 

Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii iar cercetarile sunt continuate in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.

 

I.G.P.F.

  • 1 lună mai târziu...
Publicat

8.000 pachete cu tigari confiscate la frontiera cu Ucraina

 

In cadrul unei actiuni pe linia combaterii contrabandei cu tigari, politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Radauti au descoperit si confiscat 8.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, au retinut un cetatean roman si au indisponibilizat un autoturism la sediul Politiei de Frontiera.

 

Azi dimineata, la nivelul S.P.F. Radauti s-a desfasurat o actiune specifica pe linia combaterii contrabandei cu tigari de provenienta ucraineana in zona de competenta.

 

Astfel, in jurul orei 01.30, politistii de frontiera au depistat, in apropierea frontierei de stat, pe directia localitatii Vascauti, jud. Suceava, un barbat care transporta cu un autoturism marca Mitsubishi, inmatriculat in Bulgaria, mai multe colete voluminoase.

 

In imediata apropierea a locului unde a fost oprit autoturismul, politistii de frontiera au mai descoperit si alte colete abandonate pe camp.

Persoana, autoturismul folosit in activitatea infractionala, precum si coletele cu tigari au fost duse la sediul sectorului in vederea continuarii cercetarilor.

 

In urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 8.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de peste 80.000 lei.

De asemenea, au fost anuntate si autoritatile de frontiera ale statului vecin despre caz, in vederea cercetarii in comun a evenimentului.

 

Barbatul, identificat ca fiind Alexandru M. de 20 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava, a fost retinut si cercetat de catre politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de contrabanda in forma agravanta, urmand a fi prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Radauti cu propunere de arestare preventiva.

 

In prezent, se efectueaza cercetari in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si documentarii intregii activitati infractionale, la final urmand a fi luate masurile legale ce se impun.

 

I.G.P.F. - Biroul Informare și Relații Publice

Publicat

Ţigări de contrabandă trecute peste frontieră cu lanseta de pescuit

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora au depistat doi bărbaţi din Iaşi care intenţionau să introducă ilegal în România aproximativ 2.000 pachete de ţigări pe care le-au trecut prin apa râului Prut, folosind lansete de pescuit.

 

Pentru valorificarea unor informaţii deţinute de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora, judeţul Iaşi, a fost declanşată o acţiune specifică, pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu tutun.

 

În cadrul acestei acţiuni, poliţiştii de frontieră au observat un autoturism care se deplasa în viteză, dinspre malul râului Prut către localitatea Ungheni.

Lucrătorii noştri au procedat la oprirea mijlocului de transport, înmatriculat în judeţul Iaşi, ocazie cu care au stabilit că în maşină se aflau doi bărbaţi care iniţial au declarat că au fost la pescuit.

 

În urma controlului efectuat, în portbagajul maşinii au fost descoperite mai multe lansete de pescuit, dar şi patru colete ce conţineau 40.000 ţigarete marca Winston, cu timbru de acciză R. Moldova.

 

Pe timpul cercetărilor s-a stabilit că cele două persoane sunt cetăţenii români Vlad D. şi Constantin L., în vârstă de 28 respectiv 40 ani, ambii cu domiciliul în municipiul Iaşi.

 

Totodată s-a mai stabilit că cei doi bărbaţi au introdus ilegal ţigările în România, trecându-le peste râul Prut cu ajutorul unor lansete. Astfel, cei doi “lansau” firul de nylon pe malul moldovenesc al râului Prut, unde două persoane, care urmează a fi identificate de autorităţile de frontieră ale R. Moldova, agăţau coletele cu ţigări, care ulterior erau recuperate prin apă.

 

În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Întreaga cantitate de ţigări în valoare de aproximativ 17.600 lei a fost reţinută în vederea confiscării.

 

Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate.

 

I.T.P.F. Iași

Publicat

Spatarele scaunelor unui autoturism dublate cu tigarete de contrabanda

 

Echipa comuna de control din Punctul de Trecere a Frontierei Galati-rutier a descoperit, ascunse si nedeclarate, 2.000 de tigarete in spatarele scaunelor unui autoturism condus de un cetatean roman.

In data de 16 septembrie a.c., in jurul orei 21.45, s-a prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Galati-rutier, pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei, Marian G. cetatean roman, in varsta de 37 de ani, conducand un autoturism marca Logan, inmatriculat in Romania.

Avand informatii ca barbatul se ocupa cu transportul tigaretelor de contrabanda, politistii de frontiera au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amanuntit asupra autoturismului.

In urma efectuarii controlului, echipa comuna formata din politiSti de frontiera si inspectori vamali a descoperit, ascunse si nedeclarate, in spatarele scaunelor din fata ale autoturismului, 2.000 de tigarete marca Plugarul de provenienta R. Moldova.

Autoritatea vamala a luat masura retinerii tigaretelor in valoare totala de 446 lei in vederea confiscarii, iar barbatul a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 5.000 lei.

I.G.P.F.

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

Aproximativ 10.000 pachete de țigări descoperite la frontieră

 

In cadrul unei actiuni pe linia combaterii contrabandei, politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au descoperit aproximativ 10.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana.

Patru barbati sunt cercetati pentru contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat, iar tigarile in valoare de peste 88.000 de lei au fost ridicate in vederea confiscarii.

Ieri, 7 octombrie a.c., la nivelul Sectorului Politiei de Frontiera Valea Viseului s-a desfasurat o actiune specifica pe linia combaterii contrabandei cu tigari de provenienta ucraineana, in zona de competenta.

Astfel, in jurul orei 16.00, politistii de frontiera au observat la marginea localitatii Crasna Viseului, jud. Maramures, doua persoane care transportau in spate, mai multe colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul tarii.

Lucratorii nostri au procedat la urmarirea persoanelor in cauza, reusindu-se retinerea uneia dintre ele, un cetatean roman domiciliat pe raza comunei Bistra, jud. Maramures.

La cercetarea terenului, in padure, au fost descoperite 20 de colete ce contineau 9.920 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de peste 88.000 lei.

In cadrul cercetarilor, s-a stabilit faptul ca la activitatea infractionala au mai participat alte trei persoane, domiciliate in aceeasi localitate.

Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii, iar cei patru barbati, cu varste cuprinse intre 21 si 38 ani, sunt cercetati pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat.

I.T.P.F. Sighetu Marmației - Purtător de cuvânt

  • 4 săptămâni mai târziu...
Publicat

Contrabandă cu roaba

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi - I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă ilegal în ţară, peste frontiera de stat, aproximativ 1.500 pachete cu ţigări de contrabandă pe care le transporta cu ajutorul unei roabe.

În seara zilei de 04 noiembrie a.c., la nivelul S.P.F Rădăuţi din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 18.15, lucrătorii noştri au observat cu ajutorul aparaturii din dotare, două persoane care transportau dinspre frontieră spre interiorul ţării, în zona localităţii Vicov, mai multe colete voluminoase.

Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, moment în care acestea au abandonat coletele şi au încercat să fugă, reuşindu-se reţinerea numitului Ştefan P., în vârstă de 23 ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.

La cercetarea terenului, au fost descoperite trei colete care conţineau 1.430 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, care au fost transportate de la linia de frontieră cu ajutorul unei roabe.
Imediat au fost informaţi şi grănicerii ucraineni care ne-au comunicat faptul că pe direcţia respectivă au descoperit mai multe colete cu ţigări din acelaşi lot.

Ştefan P. este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, iar întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 11.440 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
În prezent, se efectuează verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

I.T.P.F. Sighetu Marmației - Purtător de cuvânt

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.