Jump to content
POLITISTI.ro

Postare recomandată

  • Membru
Publicat

Astia de la locala sector 3 au dus nesimtirea la urmatorul nivel, sunt imbracati identic cu BPR-ul si si-au dat jos "epoletii". Doar masina ii mai da de gol.

Si iti garantez ca nu numai sefii lor sunt de vina, inclusiv ei sufera, iar multi de la locala sector 1 au venit la sectorul 3 pentru ca acolo li se tolereaza orice.

Publicat

Sunt convins că și ăstia, agaricii de pe stradă, au partea lor de vină, după cum am spus, pentru că întrețin această situație însă dacă putoarea n-ar veni de sus și mai ales tolerată tot de acolo, lucrurile n-ar sta așa.

Am văzut și eu acum câteva zile la Baba-Novac când nu funcționau semafoarele doi ”rutieri” de la locală 3, ”echipați” cu uniformă de rutieră dar FĂRĂ EPOLEȚI și m-am gândit că gradul de nesimțire a trecut la nivelul superior. Doar-doar nu și-o da lumea seama că sunt de la primărie (sunt proști pentru că-i citești imediat după cum stau sau se mișcă în intersecție că sunt de la primărie) dar cupă cum ai spus și tu, aveu cu ei două bucăți ”autospeciale” incripționate cu ”locală 3”.

Asta cu trecerea de la locală 1 la locală 3 n-am știut-o.

Chiar apreciam că ăștia de la locală 1 respectă câtuși de cât Legea 155/2010 în ceea ce privește uniforma și însemnele.

Înseamnă că sunt chinuiți rău de frustrări.

  • Apreciez 1
  • Membru
Publicat

La Buzau, politistii s-au sesizat deja din oficiu fata de comunitarul respectiv ce purta o camasa  de politie cu emblema Politie Romane pe umar, cu tot cu acea banderola deasupra stemei. Doar ”gradele” il dadeau de gol. Daca spuneti ca localii de la Bucuresti fac acelasi lucru, ca poarta exact uniforma Politiei, ce va opreste sa va sesizati din oficiu sau sa faceti un denunt la Parchet?

  • Apreciez 2
  • Membru
Publicat

La Buzau probabil au facut-o pentru ca s-au facut valuri in spatiul public, aici e alta situatia, dar nu e rea ideea ta. :hmmmt::D

Publicat

Sunt sigur ca cei mai multi au vazut deja filmuletul,dar este memorabil.Hai cu cetateanul in portbagaj!

Publicat

Unul dintre ei este polițist adevărat și nu vad nimic absurd în a-l baga în portbagaj dacă trebuie reținut și nu ai loc în mașină, la mai mare.

  • Apreciez 1
  • Displace 1
Publicat

A apărut și pe canalele de știri, dar ca de obicei se face o dezinformare crasă ori din necunoaștere ori intenționat, pentru rating, și înclin să cred că este a doua variantă.

...agenții de pază au chemat poliția...

...agenții au venit cu mașina poliției locale...

...polițiștii l-au îndesat pe unul din suspecți în portbagaj...

Noi înțelegem despre ce a fost vorba, dar restul privitorilor? 

  • Moderator
Publicat

Unul dintre ei este polițist adevărat...

Esti sigur-sigur?

Pe ce te bazezi?

Publicat

danpin, Dupa uniforma, nu am mai vazut geaca asta sa fie copiata si in plus se vad si epoletii. De asemenea pare ca el conduce actiunea si este singurul imbracat diferit, daca erau toti locali de ce  nu ar fi avut toti doar camasile acelea?

  • Moderator
Publicat

Daca mai stau putin iti gasesc si poze cu locali cu grade de agent din Politia Romana.

Nu mai fi chiar asa de sigur pe ce spui. 

In ciuda aparentelor, sunt sanse foarte mari ca toti cei 3 sa fie locali.

Vom vedea in zilele urmatoare.

post-284-0-87468500-1435009984_thumb.jpg

post-284-0-06999400-1435009997_thumb.jpg

post-284-0-32963100-1435010009.jpg

Publicat

...Să nu ascundem faptul că unul dintre motivele pentru care există aceste patrule este lipsa autospecialelor, bunuri de care localii nu prea duc lipsă.

Nu este chiar asa. Cei de la OP, din orasul nostru, au si autospeciale, au si carburant, are si cine sa le conduca, dar conducerea prefera ca pe timpul noptii sa se execute serviciul cu masinile localilor, iar ziua cu doua, maxim trei autospeciale ale politiei, totul pentru a se face economie, iar asta se intampla intr-un oras cu peste 115.000 de locuitori, cu tranzit mare si cu mai multe cartiere de cetatigani. Pentru aceasta asa-zisa economie unii sunt recompensati la sfarsit de an pentru ca nu au cheltuit tot bugetul alocat ipj-ului nostru. "Felicitari" domnilor "menegeri"! :emo-box:

  • Apreciez 2
Publicat

Sache, nu te contrazic dar este cam același lucru ca și cum nu le-ai avea. Degeaba le ai dacă nu te folosești de ele.

Un alt motiv, cel puțin eu așa îl văd și nu exclud faptul că mă pot înșela, este lipsa autorității în ceea ce-i privește pe locali iar prin patrula mixtă, cu agenti de la OP ori circulație, cu mașinile poliției locale, se dorește o creștere a acesteia prin asocierea cu Poliția.

Gândește-te că un șofer obișnuit cu ”ghidușiile” pe stradă și care cunoaște atribuțiile localilor pe tema asta, trece pe roșu prin fața lor știind că nu au ce să-i facă chiar dacă îl vor opri. Ei, odată oprit și din mașina poliției locale va coborî un agent autentic de circulație care va proceda la reținerea permisului de conducere cam cât de mare crezi că va fi uimirea pe fața zmeul sancționat? Crede-mă că maximă.

De aici se va duce buhul pentru că ăla va povesti pretinilor și altfel se vor uita la mașinile primăriilor iar localii se vor lua și mai mult în serios.

De ce crezi tu că uniforma celor de la circulație este așa de indrăgită și copiată de locali iar mașinile colantate aproape identic cu cele ale ministerului?

Că așa le place lor? Nu! Pentru că purtându-și uniforma proprie și insmenele NU AU autoritate. Confuzia creată și elementul surpriză nu poate fi decât în avantajul lor.

Noi, ca și poliție de OP și circulație, ar trebui să beneficiem de elementul surpriză prin dotarea cu autospeciale neinscripționate, chiar și Logan de 1.2 dacă altceva nu se poate, echipate cu acustic și luminos specific acestui tip de autospecială, folosite zilnic în munca operativă, și să vezi atunci activitate de constatare pentru că îl iei pe Gigi direct din oală. Certații cu legislația se vor liniști știind că poți apărea de oriunde să îi tragi de urechi. Autoritatea îți va crește iar cetățeanul altfel te va privi. Pe tine ca și instituție desigur. Dar... Coduși de dobitoci... ținta este alta.

Cât îi privește pe cei ce ne conduc, așa zișii ”manageri”, singura lor preocupare este să se țină bine pe scaun. Restul, e apă de ploaie și basme.

Cam care crezi tu că este motivul pentru care suntem unde suntem? Că managerii își fac treaba și își merită funcțiile? Hai să fim serioși.

Păi dacă tu ca și corp managerial ești rupt de realitate grav și o ții ca surda pe mormânt cu statul la vedere, stai la vedere și nu te mișca din post, cu orele, că altfel nu te văd șefii mari care șefi îi iau la p... pe șefii mici iar ei pe tine și de aici începe bâlciul, când realitatea din stradă este cu totul alta, cum vreu tu să evoluăm și să fim eficienți?

Dacă ridici problema asta ți-o iei imediat peste bot spunându-ți-se că nu știi tu cum se mănâncă meseria, ăsta fiind cel mai eficent mod de lucru, iar dacă dai exemple statele civilizate din UE, care folosesc mașini neinscripționate, ți se spune ca dacă nu-ti convine, mută-te acolo.

Din păcate, din toate astea eu personal trag doar o singură concluzie. Ori nu se vrea ieșirea din mocirlă ori sunt prea proști să iasă din ea.

”Manageri”? Aș... Despre ce vorbim?

  • Apreciez 2
Publicat

De pe facebook luata poza dar daca e reala e deja prea mult. Uite cum modifica localii legea dupa bunul plac

 

 

post-571-0-83065700-1435813680_thumb.jpg

Publicat

Biciclișii NU SUNT OBLIGAȚI să poarte casca de protecție. Nu exsita articol în Codul rutier care să sancționeze acest aspect. Le este RECOMANDAT, cuvânt care nu are același înțeles cu a fi OBLIGAT.

  • Apreciez 1
  • Membru
Publicat

La ei e obligatoriu, dom'le. Adica vrei sa spui ca ai tupeul sa contesti cunostintele nemarginite din domeniul legislativ ale "politist local Sarbu Liviu Iulian"?!

Publicat

Si eu m-am intanlit cu ei de doua ori pe calea Grivitei. 

 

Ziua vroiau sa ma convinga pe un soare de iunie ca trebuie sa merg cu luminile aprinse pe bicla

 

Noaptea desi am rucsacul cu husa tip vesta reflectorizanta Verde cu dungi reflectorizante vreo 3 becuri pe spate 2 pe fata catadioptrii alb fata rosu spate galben la spite plus banda de camioane din aceea galbena pe toata furca ca sa fiu sigur ca sunt vizibil, ei incercau sa ma convinga ca nu am voie sa circul noaptea. 

 

Cu mine nu le-a mers ca acum invat pentru permisul de conducere si am cartea cu intrebari si raspunsuri si codul rutier la mine. 

 

Dar pesemne ca fraieri isi gasesc destui.

 

Stiu si eu ca casca nu e obligatorie dar si eu o recomand.

Publicat

In primul rand 36/2 e sanctiunea prevazuta pentru mopede si motociclete, casca de protectie pt biciclist se recomanda conform art 160 alin 4 din RaOug 195/2002 rep. Asta chiar le intrece pe toate, categoric contestatie!

  • Apreciez 3
Publicat

Și-au bătut joc de tine. Din prostie bineînțeles. Art. 36/2 din OUG195/2002 face referire strict la motociclete și mopede nicidecum la biciclete. Mai mult decât atât, art. 160/4 din HG1391/2006 este cel care specifică faptul că este recomandată casca la bicicliști. Alt articol care să oblige și mai ales să sancționeze NU există.

Art. 101/1/8 este cel care sancționează nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor însă, repet, la art. 161 din HG 1391/2006 nu există nicio prevedere în acest sens.

Ca atare, așa cum ți-a recomandat și antevorbitorul meu, mergi la judecătorie și depune o contestație menționând faptul că ai primit o sancțiune pentru o faptă care nu este prevăzută ca "sancționabilă" de Codul rutier.

Ce cretini! Nu-mi vine să cred.

Și tu ce le-ai spus? Nu le-ai cerut să-ți arate articolul de lege care te obligă la portul căștii ca biciclist?

  • Apreciez 2
Publicat

Pentru casca?! Contestatie obligatoriu.

Si plangere penala pentru abuz in serviciu.

Publicat

Parcă tu spuneai că lucrezi la presă ori am înțeles eu greșit?

Dacă da, mediatizează puțin speța.

Merită puțină "reclamă" făcută acestor maidanezi care se vor "polițiști rutieri". Pentru ce să figurezi "dator" primăriei cu 630 de lei? Că așa vor gardienii publici? Unei cunoștințe i-au dat amendă pentru staționare pentru că nu le-a trimis datele celui care a condus atunci mașina, fără nicio probă cum că aceasta se face vinovată de acea staționare, încălcând

grav cam tot ce se poate de pe tema asta. De ce? Pentru că mulți nu îi contestă iar ei profită.

Cunoștința mea a mers la tribunal cu contestație iar acum așteaptă răspuns.

Fă și tu la fel iar dânșii poți, după cum am spus, mediatizează cazul.

  • Apreciez 1
Publicat

Asta si pregatim. Dar am zis sa va fac un mic preview


Nu e vorba de mine, sunt niste cazuri disparate, acum ne documentam. Dar urmeaza

  • Apreciez 2

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.