Jump to content
POLITISTI.ro

Ştiaţi că cei ce atacă doar poliţişti, nu prezintă un pericol social?


Catalin

Încă o dată s-a dovedit că atunci când vine vorba despre poliţişti, magistraţii aplică o altă unitate de măsură. Principul egalităţii în faţa legii nu se mai aplică şi nu mai are nicio valoare dacă victima sau cel prejudiciat este poliţist. Iar acest lucru a fost dovedit chiar zilele trecute la Rădăuţi în judeţul Suceava. Adevarul.ro a publicat un articol intitulat "Fost puşcăriaş, reţinut după ce a incendiat maşina unui poliţist. În trecut, bărbatul a lăsat fără doi dinţi alt poliţist". Din cuprinsul articolului aflăm că un individ recidivist de 39 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a incendiat maşina unui ofiţer de poliţie. Interesant este că piromanul era proaspăt eliberat din penitenciar, unde a executat o pedeapsă pentru (atenţie!) ultraj asupra altui poliţist pe care l-a agrsat anul trecut. Cu alte cuvinte, un individ cunoscut pentru că are la activ o serie lungă de conflicte violente cu poliţiştii, a incendiat maşina unui poliţist. 

Deşi a fost reţinut pentru 24 ore, procurorii au decis totuşi lăsarea în libertate a lui, luând împotriva acestuia măsura preventivă a controlului judiciar. Procurorii au considerat că piromanul nu reprezintă un pericol social, deoarece el şi-a făcut un obicei din a ataca doar poliţişti, aceştia din urmă fiind antrenaţi şi pregătiţi pentru a face faţă tuturor pericolelor la care sunt predispuşi.

Superbă logică şi interesantă motivare a domnilor procurori, nu? Aici puteţi citi articolul complet din adevarul.ro:

Un bărbat de 39 de ani din localitatea suceveană Rădăuţi a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost găsit vinovat de incendierea maşinii unui ofiţer de poliţie. Piromanul, fost puşcăriaş, are la activ o serie lungă de conflicte violente cu oamenii legii.

Un individ de 39 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a incendiat maşina unui ofiţer de poliţie judiciară din Rădăuţi. În data de 6 septembrie 2015, Poliţia municipiului Rădăuţi a primit un apel prin 112 cu privire la faptul că un autoturism parcat pe raza localităţii a fost cuprins de flăcări. Maşina îi aparţinea lui Doru Potoroacă, comisar în cadrul Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) al Poliţiei municipiului Rădăuţi, şi era parcată peste drum de locuinţa sa. În scurt timp, la faţa locului au ajuns pompierii şi poliţiştii. Focul a fost stins de un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi. Autoturismul comisarului Potoroacă a fost distrus de flăcări în proporţie de 75%, iar pompierii au stabilit atunci că maşina poliţistului a fost incendiată intenţionat. În urma investigaţiilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul IPJ Suceava, după trei săptămâni de la incendiere, a fost prins autorul faptei, respectiv Florin Nicolăică, de 39 de ani, din municipiul Rădăuţi. Oamenii legii au făcut o percheziţie la domiciliul suspectului, care nu are o ocupaţie stabilă, ocazie cu care au fost găsite mai multe bunuri cu valoare probatorie în acest caz, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, inclusiv maşina folosită de Nicolăică la comiterea infracţiunii. Rădăuţeanul a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul IPJ Suceava. Procurorii rădăuţeni au decis totuşi lăsarea în libertate a lui Nicolăică, luând împotriva acestuia măsura preventivă a controlului judiciar. Procurorii de la parchetul rădăuţean au considerat că piromanul nu reprezintă un pericol social, deoarece el şi-a făcut un obicei din a ataca doar poliţişti, aceştia din urmă fiind antrenaţi şi pregătiţi pentru a face faţă tuturor pericolelor la care sunt predispuşi. În primă fază, Nicolăică avea ca ţintă un alt ofiţer din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) al Poliţiei municipiului Rădăuţi, însă s-a răzgândit pentru că acesta locuia foarte aproape de el şi bătea la ochi. Apoi, şi-a pus în gând să-i incendieze maşina comisarului Doru Potoroacă, care a primit atribuţii de a conduce BIC Rădăuţi, pe perioada în care superiorul său era în concediu. Florin Nicolăică şi-a pus în aplicare planul de răzbunare, considerând că din cauza poliţiştilor de la investigaţii criminale a ajuns după gratii.

Un an şi trei luni de închisoare pentru un cap în gură aplicat unui poliţist

Surse din rândul anchetatorilor susţin că Florin Nicolăică ar fi promis că se va răzbuna pe cei de la judiciar deoarece aceştia l-au băgat în închisoare, după ce el l-a lovit cu capul în gură pe inspectorul de poliţie Vlad Adrian Matec. „Războiul” dintre Nicolăică şi poliţiştii rădăuţeni a început pe 1 iulie 2014. Atunci, oamenii legii au fost anunţaţi despre faptul că un şofer are o atitudine agresivă în trafic şi provoacă scandal înjurând ceilalţi participanţi la trafic. Individul a fost găsit şi invitat la sediul subunităţii, unde poliţiştii l-au identificat ca fiind Florin Nicolăică, din Rădăuţi. La sediul poliţiei, acesta a fost pus să sufle în aparatul etilotest, însă a refuzat să se conformeze. În timp ce era dus spre Spitalul municipal Rădăuţi, pentru recoltarea de probe biologice, Nicolăică a devenit agresiv faţă de o altă persoană chemată la sediul poliţiei, dar şi faţă de poliţişti, lovindu-l cu capul în gură pe ofiţerul Adrian Matec, incident în urma căruia poliţistul şi-a pierdut doi dinţi. Până la urmă a fost imobilizat şi încătuşat, după care a fost dus la Spitalul din Rădăuţi, unde Florin Nicolăică a refuzat să se supună recoltării de probe biologice, fapt pentru care oamenii legii i-au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice. În data de 2 iulie 2014, în continuarea cercetărilor în cauza privind faptele de refuz de a se supune recoltării probelor biologice şi ultraj, comise în data de 1 iulie a anului trecut de Florin Nicolăică, inculpatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi de arestare preventivă. Atât parchetul, cât şi Judecătoria Rădăuţi, şi-au însuşit propunerea, iar instanţa a emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pe numele lui Florin Nicolăică, în sarcina acestuia reţinându-se comiterea infracţiunilor de refuz de a se supune recoltării probelor biologice şi ultraj. În baza mandatului de arestare preventivă rădăuţeanul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Suceava. Pentru faptele sale, pe 11 mai 2015, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe Nicolăică la un an şi trei luni de închisoare. Cum de la începutul lunii iulie 2014 şi până la condamnarea defintivă dată de magistraţii suceveni individul a stat ba în beciurile Poliţiei sucevene, ba în Penitenciarul Botoşani, ba în arest la domiciliu, în luna iunie a acestui an Nicolăică şi-a terminat de ispăşit pedeapsa şi a fost eliberat.

Practic prin această motivare, procurorii au stabilit că bunurile poliţiştilor nu sunt apărate de lege la fel ca şi bunurile oricărui alt cetăţean. Integritatea corporală a poliţiştilor nu este apărată de lege ca şi în cazul celorlalţi cetăţeni. De ce? Aţi ghicit! Pentru că poliţiştii sunt antrenaţi şi pregătiţi să facă faţă tuturor pericolelor cărora sunt predispuşi. Mergând pe această logică s-ar putea elimina infracţiunea de ultraj asupra poliţiştilor din Codul Penal, nu? Pentru că oricum poliţiştii sunt pregătiţi şi antrenaţi. Oare de ce legiuitorul a mai introdus această infracţiune din moment ce o astfel de faptă NU prezintă pericol social. 

Pentru a ne face o idee cât mai clară, să privim ce s-a întâmplat într-un caz asemănător, unde a fost vorba de un judecător. Şi vă supun atenţiei un articol din ziarul telegrafonline.ro:

Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat, ieri, la cinci ani şi două luni de închisoare pe Adrian Ştefanian, de 27 de ani, fiul fostului poliţist Emanuel Ştefanian, în dosarul în care l-a ameninţat cu moartea pe judecătorul constănţean Ciprian Coadă. Ştefanian a fost judecat pentru ameninţare şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Sentinţa este definitivă. Conform anchetatorilor, incidentul a avut loc pe 20 martie, în jurul orei 19.30, în zona Poarta 2, din Constanţa. Oamenii legii spun că magistratul se deplasa cu maşina pe Aleea Portului, împreună cu soţia şi cu fiica, în vârstă de şase ani. La un moment dat, judecătorul a oprit autoturismul şi a coborât pentru a arunca ceva la un coş de gunoi. Atunci, el l-a văzut pe Ştefanian urinând lângă pubelă. Dezgustat de gestul acestuia, judecătorul „i-a bătut obrazul” şi apoi a urcat în maşină.

AMENINŢAT CU MOARTEA Gestul magistratului l-a enervat pe Ştefanian, care a pornit în urmărirea maşinii judecătorului, pe care l-a şicanat în trafic până la Poarta 1 de acces în Portul Constanţa. Acolo, magistratul a cerut ajutor agenţilor de pază de la bariere. Ştefanian a oprit şi el maşina, a coborât şi s-a îndreptat glonţ către autoturismul judecătorului, continuând să-l înjure şi să-l ameninţe cu moartea şi strigând cât îl ţineau puterile: „Te omor, gabore!”. Mai mult, Ştefanian a deschis portiera maşinii magistratului, cu intenţia de a-l lovi, însă a fost oprit de un agent de pază. Judecătorul a sunat la 112 şi un echipaj de Poliţie a ajuns la locul incidentului. Magistratul şi Ştefanian au ajuns apoi în biroul subofiţerului Florin Elefteriu, din cadrul Secţiei 3 Poliţie, căruia i-a fost repartizat cazul. După ce au fost audiaţi, judecătorul Coadă i-a cerut poliţistului să-i stabilească alcoolemia lui Ştefanian, pentru că acesta mirosea a băutură. Poliţistul Elefteriu a ignorat solicitarea magistratului şi l-a lăsat pe agresor să plece acasă. A doua zi dimineaţă, Ştefanian a fost reţinut şi arestat preventiv.

Ce vedem aici? Un judecător aflat în timpul liber, i-a cerut unui derbedeu să nu urineze pe stradă. Deci conflictul nu a avut nicio legătură cu atribuţiile sale de serviciu, derbedeul nu şi-a premeditat fapta, nu a urmărit să se răzbune pe judecător pentru ceva legat de activitatea sa profesională, ci pur şi simplu a fost vorba de un conflict verbal pe stradă. Acesta este şi motivul pentru care nu a fost cercetat pentru infracţiunea de ultraj judiciar. De asemenea nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că judecătorul nu a fost agresat fizic, nu i-a fost incendiată maşina, ci doar a fost ameninţat verbal. Întrebarea firească este dacă în locul judecătorului era un poliţist, acel derbedeu mai era arestat şi condamnat la închisoare cu executare? Din păcate, răspunsul îl ştim foarte bine noi poliţiştii. Realitatea de zi cu zi dovedeşte că poliţiştii sunt ameninţaţi cu moartea aproape zilnic şi în asemenea cazuri procurorii nici măcar nu vor să audă despre un dosar penal. Aţi auzit de vreo condamnare a unui individ ce a ameninţat un poliţist? 

Atenţie, nu iau în vreun fel apărarea derbedeului ce a ameninţat judecătorul. A primit ce merita, ba chiar consider că putea fi mai mare condamnarea. Dar nu despre asta discutăm aici. În schimb, comparând cele două cazuri, nu putem să nu ne punem întrebarea unde este acel principiu al egalităţii în faţa legii? 

Dacă un recidivist ar fi incendiat maşina unui magistrat, oare la fel nu prezenta niciun pericol social? 

În concluzie, printr-o comparaţie simplă am putea presupune că magistraţii sunt acei cetăţeni, ai căror agresori verbali vor înfunda temniţa pentru ani de zile, în timp ce politiştii sunt o rasă inferioară, ai căror agresori chiar şi dacă le dau foc la maşini nu vor fi nici prezentaţi în faţa instanţei pentru a fi arestaţi, pentru că NU PREZINTĂ PERICOL SOCIAL, dacă activităţile lor infracţionale vizează doar poliţiştii.

Oare nu este şi această practică judiciară o modalitate prin care este încurajat ultrajul asupra poliţiştilor?

  • Upvote 3


User Feedback

Recommended Comments

CITADELA

Posted

Alo, sindicatele! Ati vazut si auzit! Nu miroase cumva a discriminare si neconstitutionalitate decizia magistratilor?!

Share this comment


Link to comment
Share on other sites

Sindicate?! Care sindicate?! Cele ai caror lideri sunt premiati de catre ministrul Oprea pentru non-combat?
Traim intr-o tara care nu isi apreciaza politistii, traim intr-o tara care nu isi merita politistii. Judecatorii si procurorii sunt ceva divin, de neatins, sunt deasupra tuturor si nimeni nu le poate face rau, in schimb politistii pot fi batuti, loviti sau omorati pentru ca asta le este meseria si pentru asta sunt pregatiti, dupa mintea unora, nu? Iar cei care fac asta nu sunt pedepsiti!
Din pacate astfel de cazuri nu sunt singulare, doar ca nu au fost mediatizate.

Share this comment


Link to comment
Share on other sites
Marius

Posted

CNP-ul este organizaţia profesionala care în mod firesc trebuie să ia atitudine faţă de asemenea derapaje. 
Încălcarea autorităţii statului prin diverse metode şi mijloace prezintă un grad de pericol social ridicat indiferent de împrejurare şi tocmai din acest motiv există prevederi pentru protejarea sa în legea penală. Într-o ţară normală, respectul datorat autorităţii statului şi implicit celor ce sunt investiţi cu această autoritate se impune a fi apărat prin toate mijloacele şi aceasta cu atât mai mult cu cât valorile sociale apărate sunt în două sensuri, pe de o parte cele privind autoritatea de stat, iar pe de altă parte cele referitoare la valorile sociale privind purtătorii acestei autorităţi. CNP-ul trebuia în mod normal să sesizeze CSM-ul şi Inspecţia Judiciară, pentru că principala datorie a lor este să apere reputaţia profesională a poliţiştilor.

Share this comment


Link to comment
Share on other sites


Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.