Fapta săvârşită prin smulgerea unei sume de bani/telefon etc.

Încadrarea juridică a faptei constând în smulgerea unei sume de bani/telefon – furt sau tâlhărie

A fost ridicată problema încadrării juridice a faptei constând în smulgerea unei sume de bani/telefon/geată etc., fără a se preciza care sunt opiniile diferite identificate în practica judiciară.
În opinia I.N.M., calificarea faptei ca infracţiune de furt sau tâlhărie depinde de circumstanţele concrete ale cauzei, în funcţie de particularităţile acesteia.
Astfel, în ipoteza în care acţiunea de luare a bunului este, în sine, violentă, cum este cazul sustragerii bunului prin smulgere, în principiu ea realizează acţiunea specifică tâlhăriei. Aceasta întrucât smulgând chiar prin surprindere bunul, autorul înfrânge în mod violent contactul persoanei vătămate cu bunul său, iar impactul psihologic al faptei asupra victimei nu poate fi neglijat în caracterizarea faptei ca tâlhărie (Decizia nr. 363/1994 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală, Decizia nr. 1719/1999 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală, Decizia nr. 1569/2001 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală, Decizia nr. 3997/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală) violentarea lucrului răsfrângându-se asupra persoanei înseşi, victima simţindu-se constrânsă să cedeze obiectul împotriva voinţei sale. 

Totuşi, luarea în mod brusc a lucrului aflat asupra unei persoane prin simpla detaşare a acestuia dintr-un contact nemijlocit superficial, fără ca deţinătorul să poată opune rezistenţă, întrucât făptuitorul după săvârşirea acestei acţiuni fuge, nu aduce vreo atingere relaţiilor sociale ce formează obiectul juridic adiacent al infracţiunii de tâlhărie. Astfel, deposedarea părţii vătămate de căciula pe care o poartă, prin smulgerea ei de pe capul acesteia, fără exercitarea vreunei acţiuni de natură a-i înfrânge opunerea, constituie infracţiunea de furt, iar nu de tâlhărie, deoarece lipseşte cerinţa privind întrebuinţarea de violenţe (Decizia nr.63/1991 a Curţii Supreme de Justiţie – Completul de 7 judecători).
Prin urmare, pentru a fi în prezenţa unor violenţe, fie ele şi doar de natură psihică, este necesar ca victima să perceapă agresiunea. Altfel violenţele nu se realizează, valorile protejate în mod adiacent prin incriminarea tâlhăriei nu sunt lezate, iar fapta va putea fi încadrată doar ca infracţiune de furt. Violenţele îndreptate asupra lucrului ar putea realiza acţiunea adiacentă din compunerea elementului material al tâlhăriei atunci când, deşi materializată asupra bunului, reprezintă o ameninţare pentru victimă sau când aceasta, opunând rezistenţă, dispută pentru luarea bunului şi, respectiv pentru păstrarea lui, în toate aceste cazuri violenţele răsfrângându-se asupra persoanei.

Prin urmare, atunci când luarea bunului s-a realizat prin smulgere, organul judiciar trebuie să cerceteze dacă prin acţiunea autorului s-a adus vreo atingere uneia din valorile sociale ce formează obiectul juridic adiacent al infracţiunii de tâlhărie, respectiv dacă acţiunea realizată a fost aptă pentru a servi ca mijloc la luarea bunului, păstrarea acestuia sau scăparea făptuitorului, prin înfrângerea opoziţiei sau a rezistenţei fizice a victimei împotriva acţiunii de luare sau prin intimidarea acesteia, silind-o să rămână inactivă şi să renunţe la orice rezistenţă sau împotrivire.
În unanimitate a fost agreată această opinie a I.N.M.

Extras din Minuta întâlnirii procurorilor şefi de secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel Bucureşti din 9-10 martie 2020.