Dreptul poliţistului să pătrundă într-o locuinţă fără mandat

Pentru că foarte mulţi "specialişti" părerologii şi aşa-zis jurnalişti îşi dau cu părerea peste tot despre situaţia de la Caracal şi susţin cu tărie că poliţiştii respectivi trebuiau să intre fără mandat în locuinţa suspectului, cred că e necesar să lămurim acest aspect.
În primul rând, acolo nu a fost vorba de o operaţiune de salvare contratimp, din moment ce identificarea / stabilirea locaţiei s-a făcut prin investigaţii. În al doilea rând, orice persoană cu un minim de pregătire juridică care analizează mai profund situaţia şi care nu se mulţumeşte să preia opiniile de pe facebook şi din media, trebuie să realizeze că la momentul respectiv nu au existat niciun fel de indicii cu privire la infracţiunea de omor. Suspiciunile privind săvârşirea infracţiunii de omor au apărut şi au fost descoperite abia dimineaţa după pătrunderea în locuinţă. Aprecierea gravităţii pe care mulţi o fac acum, după ce se ştie că a fost vorba de o infracţiune extrem de gravă (omorul) este alta în comparaţie cu momentul în care nu se ştia de aşa ceva. După "război" mulţi viteji se arată, iar într-un mod complet eronat apreciază şi cântăresc faptele acum, când există mult mai multe date şi în alt fel ar fi apreciat la acel moment fără să ştie că aveau de a face cu un posibil criminal.

Din păcate, în legislaţia română NU există prevederi clare care să acorde poliţistului dreptul de a pătrunde în locuinţă fără autorizarea magistratului pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa ori integritatea fizică. Există doar prevederile art. 27 alin.(2) din Constituţie, care spun că de la principiul fundamental (constituţional) al inviolabilităţii domiciliului se pot face derogări prin lege numai numai în situaţiile prevăzute la literele literele a)-d).
Există un PROIECT DE LEGE privind întârirea autorităţii poliţistului (foto - dreapta), ce prevede un astfel de drept al poliţistului, dar acesta a fost contestat la CCR, iar drept urmare nu este în vigoare la ora actuală. 

Nici măcar în cazul infracţiunilor flagrante grave, de natură să pună în primejdie viaţa ori integritatea fizică a unei persoane, poliţistul NU se poate pătrunde în locuinţă fără mandat de percheziţie sau fără consimţământul persoanei care le foloseşte, decât în condiţiile stării de legitimă apărare sau stării de necesitate prevăzute de art. 19 şi art. 20 din C.pen. Aceste cauze justificative sunt doar nişte norme cu caracter general aplicabile oricărui cetăţean şi presupun încălcarea legii.
Să putem discuta despre stare de necesitate, trebuie precizat că se consideră faptă săvârşită în stare de necesitate doar atunci când pericolul este imediat, când este pe cale să se producă şi are caracter iminent, iar cea mai importantă condiţie e să fie inevitabil, adică să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Această condiţie lasă loc interpretărilor şi practic trimite pe cel ce invocă starea de necesitate într-o loterie juridică. Drept dovadă în literatura de specialitate veţi găsi viziuni potrivit cărora pentru îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unui pericol iminent, se vorbeşte despre "ivirea pericolului", iar pentru a se considera îndeplinită această condiţie pericolul trebuie generat de un eveniment accidental, ori în cazul de la Caracal nu putem vorbi de un eveniment accidental, pentru că individul şi-a premeditat toate acţiunile.

În cazul poliţistului care comite o astfel de faptă situaţia este şi mai complicată, pentru că tot în literatura de specialitate se susţine că persoana obligată să înfrunte pericolul trebuie să acţioneze alegând soluţiile cele mai bune în exercitarea obligaţiilor ce-i incumbă în acţiunea de salvare pe care o întreprinde şi orice abuz sau neglijentă din partea sa îi antrenează răspunderea. Mai mult, orice probe obţinute în urma unei asemenea acţiuni pot fi anulate de către instanţă. Nu este de neglijat nici faptul că încălcarea normelor legale expune respectivul poliţist în voia hazardului, adică urmează să fie cercetat/anchetat de magistrat şi să depindă ulterior de decizia acestuia, riscând nu doar să-şi piardă locul de muncă, ci şi libertatea. În plus, în situaţia poliţistului există dispoziţii suplimentare înclusiv în legea de organizare şi funcţionare a poliţiei cât şi în Statutul poliţistului care îl obligă pe acesta să respecte legile ţării.

Referitor la opiniile care susţin că trebuia intrat în locuinţă imediat după emiterea mandatului de percheziţie fără să se aştepte ora 6, Constituţia României spune foarte clar că percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise cu excepţia infracţiunilor flagrante, iar în doctrină s-a stabilit că pentru existenţa stării de flagranţă nu este suficientă numai descoperirea faptei în momentul săvârşirii sau imedicat după săvârşire, ci este necesară şi prinderea făptuitorului în acel moment sau imediat după aceasta", ori în situaţia de la Caracal nu au existat nicio certitudine că făptuitorul putea fi găsit/prins în locuinţă, din moment ce după identificarea locaţiei nu au fost semne de activitate din interior.
Există şi un document oficial emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care spune negru pe alb şi confirmă ce am scris mai sus, că nu se poate pătrunde într-o locuinţă fără mandat, mai exact, Nota nr. 11332 din 28 noiembrie 2018 ce tratează "activităţile ce pot fi desfăşurate în cazul infracţiunilor flagrante, dacă pentru constatarea infracţiunii organele de poliţie pot pătrunde intr-un domiciliu în sensul art. 157 alin.(2) C.proc.penală fără mandat de percheziţie, flagrantul încadrându-se într-una dintre situaţiile derogatorii prevăzute de art. 27 alin.(2) din Constituţie". Documentul conţine inclusiv propuneri legislative pentru modificarea art. 61 din C.proc.penală privind includerea unei noi dispoziţii cu caracter derogatoriu de la principiul inviolabilităţii domiciliului, a situaţiilor de excepţie prevăzute de art. 27 alin.(2) din Constituţie.

În analogie, există însă şi situaţii prevăzute clar în legislaţie ce oferă poliţistului dreptul să pătrundă în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia în vederea îndeplinirii mandatului de executare a pedepsei - art. 557 alin.(2) C.proc.penală cât şi pentru reţinerea unei persoane în baza mandatului de arestare european - art. 100 alin.(6) din Legea 302/2004, dispoziţii ce au fost emise exact în baza situaţiilor de excepţie prevăzute de art. 27 alin.(2) din Constituţie. Astfel se poate observa că în cazul infractorilor ce se sustrag (pe numele cărora există emis un mandat) legiuitorul a dat posibilitatea clară poliţistului de a pătrunde oriunde consideră necesar astfel încât infractorul să fie prins, în schimb pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa ori integritatea fizică a persoanei nu a oferit o astfel de posibilitate poliţistului.
În concluzie, dacă societatea doreşte să aibă poliţişti care să intervină fără ezitare în situaţii de acest gen, trebuie să ofere instrumentele necesare (prevederi legislative clare), să-i ofere acestuia protecţia necesară aşa cum se întâmplă în ţările civilizate.