Jump to content
POLITISTI.ro
  • Welcome!

    In order to be able to use all the functions and to benefit from all the facilities offered by this site, it is necessary to register a member account. Please fill in your email address carefully, as it is required later in the membership account validation process. If you already have a member account, feel free to sign in.
     

Politisti.ro
Politisti.ro

Diferenţa între "zilele de îngrijiri medicale" şi "zilele de spitalizare"

Am întâlnit în dese rânduri o confuzie pe care cei ce nu au vreo legătură cu sistemul juridic o fac atunci când vine vorba despre "zilele de îngrijiri medicale" acordate victimelor de către medicul legist, de aceea am să încerc să explic aici mai pe înţelesul tuturor.

Nu puţine sunt cazurile în care am auzit din partea pasionaţilor de teorii conspiraţioniste acuzaţii privind corectitudinea şi obiectivitatea cu care poliţiştii efectuează cercetările, acuzaţii generate de cele mai multe ori de această confuzie dintre "zilele de îngrijiri medicale" şi zilele de spitalizare sau concediu medical, ce dau naştere la replici de genul: "presupusa victimă are 30 de zile pe certificatul medico-legal depus la dosar, dar el juca fotbal după 3 zile … sau mergea la serviciu în aceea perioadă".

Deşi la prima vedere pare aiurea şi anormal, este posibil şi nu e deloc o conspiraţie sau vreo dovadă că la mijloc s-ar afla vreo şmecherie, mânărie ori manevră, cum mulţi sunt tentaţi să creadă.

 "Zilele de îngrijiri medicale" NU sunt acelaşi lucru cu "zilele de spitalizare" sau "concediu medical".

Nu trebuie să le confunaţi! De exemplu în cazul unei fracturi, membrul respectiv (mână sau picior) este imobilizat şi pacientul este trimis acasă de către cei de la spital, deci nu va mai sta internat deşi o astfel de leziune este destul de serioasă, iar vindecarea acesteia nu are loc imediat ce a ieşit pe poarta spitalului. În plus dacă victima mai lucrează şi la un birou, poate merge şi la muncă fără să mai stea în concediu medical. Cu toate astea, el a suferit nişte leziuni, iar medicul legist (care nu e unul şi acelaşi cu cel de la spital/urgenţă) apreciază, coroborând cunoştiinţele din domeniul medical cu cele din sistemul juridic şi stabileşte acele zile de îngrijiri medicale, ce constituie o dovadă în procesul penal că individul a suferit vătămari corporale. Dar acestea nu corespond şi nici nu sunt acelaşi lucru cu zilele de spitalizare sau de concediu medical.

Sau să luăm un alt exemplu, cum este cazul unei banale vânătăi la un ochi, medicul legist poate stabili în certificatul medico-legal că sunt necesare 5 – 7 zile de îngrijiri medicale, perioadă necesară pentru vindecarea leziunii respective. Totuşi în această perioadă victima nu trebuie să fie internată în spital şi nici nu este neapărat nevoie să aibă concediu medical, dar cu toate acestea primeşte de la medicul legist un certificat medico-legal ce atestă că a suferit o vătămare corporală pentru a cărei vindecare sunt necesare câteva zile de îngrijiri medicale.

Tot la fel, pot exista situaţii, deşi mai rare, când numărul "zilelor de îngrijiri medicale" din certificatul medico-legal să fie mai mic decât cel al zilelor de spitalizare sau a celor de concediu medical. Tocmai pentru că în cazul examinării de către medicul legist, nu mai ţin atât de mult prefăcătoriile, văietatul şi autovictimizarea, întrucât medicul legist pe lângă cunoştiinţele de medicină are şi cunoştiinţe juridice, iar acesta este conştient că acordarea mai multor zile de îngrijiri medicale doar pe baza unor bănuieli sau a unor impresii, pot schimba încadrarea juridică a faptei şi consecinţele legale. În plus, certificatul medico-legal poate fi contestat  solicitând Comisiei Superioare de Medicină Legală o contraexpertiză, lucru ce nu este posibil în cazul documentelor eliberate la externarea dintr-un spital sau în cazul concediilor medicale.

În concluzie, când mai auziţi, diverşi "pricepuţi" ce urlă în gura mare, autovictimizându-se şi spunând că sunt supuşi unor abuzuri referitor la cercetarea penală a unui dosar, pentru că zilele menţionate în certificatul medico-legal nu corespund cu ce s-a întâmplat în realitate, e bine să ştiţi că în marea majoritate a acestor cazuri, bat câmpii cu voioşie, habar nu au despre ce vorbesc şi totul se datorează de cele mai multe ori confuziei dintre aceşti termeni.

User Feedback

Recommended Comments

There are no comments to display.



Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.