Jump to content
POLITISTI.ro

Postare recomandată

Publicat

Mi-am recitit postarea, insa nu am gasit nimic despre "stransul din dinti", in schimb subliniez ca "nu am criticat pe cei imediat superiori ierarhic" ceea ce pentru mine inseamna sefi de compartimente, de birouri, de serviciu, intrucat nu au putere de decizie... Insa vreau sa subliniez ca nu vreau sa ma cert cu nimeni, dar nici nu-mi place sa fiu luat la tranta aiurea!

Si apoi nu cred ca sunt eu vinovat de lipsurile din politie, nici vreun exponent pe care sa-l puneti la zid...

  • Moderator
Publicat

Degeaba încerci să o dai la întors, exact asta reiese din ceea ce ai spus. Priveşte mai atent postul meu şi vei vedea că am folosit corect semnele de punctuaţie, respectiv ghilimele prin care am preluat expresiile din posturile tale. Aşa că nu îmi insulta inteligenţa încercând să o dai cotită.

Exact ce spuneam şi mai sus ~ tu nu ai nicio vină, nicio responsabilitate, alţii trebuiau să facă ceva, nu cei apropiaţi ~ Vezi că te contrazici, spuneai mai devereme că nu ai căutat vinovaţi, iar acum ne spui că şefuleţii mai mici, cei de la birouri, compartimente, servicii, nu au putere de decizie. Atunci când ai vorbit serios? Pentru că din moment ce afirmi că şefii mai mici nu au nicio responsabilitate sau vină, înseamnă că deja ai stabilit cine sunt cei vinovaţi.

Nu te pune nimeni la zid, am intervenit doar pentru că ne insulţi inteligenţa, povestindu-ne că ai avut un şef super-băiat, ce îţi era ca un frate mai mare şi la care ţineai foarte mult, dar care nu era un manager bun ... pentru că nu se dădea la subordonaţi, iar tu la aceea vreme ai preluat problema şi ai început să le spui colegilor tăi cum stă treaba. Chiar crezi că noi nu am întâlnit situaţii de acest gen, în care vreun coleg, datorită relaţiei de prietenie cu şeful şi a consideraţiei nemărginite pentru calităţile sale să-şi aroge singur atribuţii specifice adjuncţilor? Colegi care se transformă într-un fel de portavoce a şefului. Nu vreau să-ţi spun exact cam cum sunt catalogaţi acei colegi ce nutresc o grijă nemărginită pentru şefi, pentru că sigur te-ai simţi jignit şi nu îmi doresc asta. Dar nu ne mai insulta inteligenţa cu astfel de povestioare, că nu suntem traşi la loz în plic.

Publicat

Dupa ce s-a consumat euforia inceputului de cariera ca politist, fiecare agent vrea sa fie ofiter.

De ce? Pentru ca au vazut ca un ofiter cistiga mai mult si munceste mai putin. Restul cu responsabilitati, manageriat, supraveghere, indrumare, etc. sint vrajeli pentru prosti.

Referitor la cele de mai sus, cu scuza unor sefuti ca ei nu au putere de decizie si nu pot face nimic cu privire la dotari, este o mare minciuna.

Marea majoritate a celor care se pling de lipsa dotarilor, a personalului, legislatie deficitara, etc. sint agentii, pentru ca ei se lovesc de aceste neajunsuri.

Deja am impresia ca intre factorii de decizie din IGPR si agentii din strada sint doar niste purtatori de vorbe intr-o singura directie - in jos.

Unde sint sefii, sefuletii, ofiterii si managerii care se lovesc si ei de problemele ridicate?

De ce nu transmite un feedback al problemelor din teren?

Intr-un caz concret, am cerut in nenumarate rinduri o masina la post. Fiind insistent mi s-a transmis sa ma "orientez" pentru asa dotare.

Adica nu pot primi o masina chiar asa degeaba. Nu conteaza munca de politie sau lipsurile care o afecteaza. Eu trebuia sa cer masina? Citi manageri sint pe lantul asta care trebuiau sa constate, sa ia masuri, etc.?

  • Moderator
Publicat

Părerea mea e că discuția asta a deviat de la ideea primelor postări și s-a transformat intr-o dezbatere neprincipială și necorectă.

Nu trebuie să generalizăm, așa cum procedează alții cu noi și nu ne convine. În primul rând ofițer de poliție nu înseamnă neapărat șef și știți și voi foarte bine acest lucru. Cei mai mulți ofițerii de poliție au aceleași probleme ca și agenții, se lovesc de aceleași prejudecăți și nu pot fi învinovățiți toți ofițerii de poliție pentru acțiunile sefilor. În plus, nu toți ofițerii de poliție desconsideră agenții, așa cum se poate înțelege de către cineva care citește acest topic.

Există o vorbă din batrani care zice că ”Nimeni nu te poate considera inferior fără ca tu sa îi permiți” și ”Nu poți fi tu însuți dacă nu te cunoști și nu te accepți așa cum ești”. Nu neg și știm cu toții că există în rândul ofițerilor și destui bădărani și neciopliți, dar nu e corect să generalizăm.

Revenind la problema ridicată inițial la începutul topicului, cea privind la limitarea și interzicerea accesului agenților de poliție la misiunile internaționale, cred că problema există doar în cazul unor inspectorate de poliție datorită celor ce lucrează în serviciile de resurse umane.

De ce spun treaba asta? Pentru că am găsit pe Intrapol o adresă a DMRU din IGPR cu nr. 183508/08.10.2012, nesecretă, care anunța faptul că în perioada 05 - 30 moiembrie 2012, la Institutul de Studii pentru Ordine Publică București se va desfășura conform Graficului activităților de pregătire continuă a personalului din MAI în anul 2012, Cursul EUPOL, limba engleză, destinat agenților de poliție care doresc să participe la misiuni desfășurate sub egida UE.

Agenții de poliție trebuie să fie buni cunoscători ai limbii engleze și să îndeplinească în mod cumulativ condițiile prevăzute în Normele Metodologice nr. 111.424/2001 privind selecționarea, pregătirea, încadrarea și trimiterea personalului MAI să desfășoare misiuni în străinătate astfel:

  • să aibă studiile militare și/sau civile necesare, precum și vechimea în activitate/specialitate de minim 5 ani.
  • să fie apreciați în ultimii 3 ani de activitate cu cel puțin trei calificative de ”Bun/Bine”.
  • să cunoască limba engleză, potrivit cerințelor misiunii pentru care se realizează selecția.
  • să fie apți fizic, psihic și medical.
  • să posede cunoștințe de operare P.C. și permis de conducere categoria B.
  • să nu fi fost sancționați în țară sau străinătate, anterior, pentru abateri săvârșite în executarea serviciului.

    Concursul de admitere la curs cuprinde următoarele probe:

    • Testarea cunoștințelor de limba engleză (examinare scrisă și interviu).
    • Lucrare scrisă la pregătirea de specialitate (instituții europene, drepturilor omului, politica europeană de securitate și apărare. etc.)
    • Tematica și bibliografia e atașată într-o anexă a adresei.

      Examenul de admitere la curs va avea loc în data de 29.10.2012 la Institutul de Studii pentru Ordine Publică București, candidații admiși urmând să susțină testarea psihologică în data de 30.10.2012. Nu se asigură cazarea candidaților.

      Nominalizările șefilor însoțite de rapoartele personale ale agenților de poliție, aprobate de către conducerea unității trebuiau înaintate la Serviciile de Resurse Umane până la 11.10.2012.

  • Apreciez 3
Publicat

(...)fiecare agent vrea sa fie ofiter.

De ce? Pentru ca au vazut ca un ofiter cistiga mai mult si munceste mai putin.

Cred ca gandirea asta exista si pe vremea lu' Cezar, nimic nou sub soare. Cu osebirea ca pe atunci, daca spuneai asta, era un caz de belire, de unde si expresia casus belli, probabil.

Restul cu responsabilitati, manageriat, supraveghere, indrumare, etc. sint vrajeli pentru prosti.

Ia uite ce misto suna daca ii pui o virgula:

Restul cu responsabilitati, manageriat, supraveghere, indrumare, etc. sint vrajeli, pentru prosti.

...nu ca n-ar fi cum spui tu, in multe cazuri...

Publicat (modificat)

OOooo...velcom mister.Ne-ai facut sa ne fie dor de tine. Ai fost in ceva misiuni undercover, ceva?

Modificat de arcan
Publicat

Nu, au contraire, am fost o perioada pus sa lucrez la vedere. Acu' m-au pus iar sa scriu pe forum. :naughty: Cica au luat amploare fenomenele de insubordonare, riscand sa se treaca iar de la nivelul "cu o ura ne-mpacata mi-am soptit atunci in barba" la "care veti avea caschete, cu caschete, care nu, cu furci si prastii".

Munca de prevenire, mdeh. :unsure:

  • Apreciez 4
Publicat

Cu privire la titlul topic-ului personal consider ca modalitatea de a accesa corpul ofiterilor de politie este prin definitie discriminatorie. De ce un ofiter debutant in varsta de 22 de ani primeste prin fisa postului competente specifice de ofiter si are <tot viitorul inainte, cu timpul putand accesa orice functie de conducere din MAI> pe cand un agent debutant in varsta de 21 de ani este sortit avansarii strict in corpul subofiterilor si cea mai mare functie pe care o va putea ocupa in cariera este de sef de post?

Facand o paralela la sistemul german sau american, TOTI POLITISTII TREBUIE sa treaca printr-un Police Academy, institutie care formeza subofiteri si TOTI trebuie sa porneasca de la TALPA, iar cu timpul, pe baza competentei profesionale, sa acceseze diferite cursuri si specializari care sa le permita sa intre gradual in corpul ofiterilor. Nu cred ca poti fi un bun manager in politie daca nu ai trecut, candva, prin munca de jos.

Publicat

Cu privire la titlul topic-ului personal consider ca modalitatea de a accesa corpul ofiterilor de politie este prin definitie discriminatorie. De ce un ofiter debutant in varsta de 22 de ani primeste prin fisa postului competente specifice de ofiter si are <tot viitorul inainte, cu timpul putand accesa orice functie de conducere din MAI> pe cand un agent debutant in varsta de 21 de ani este sortit avansarii strict in corpul subofiterilor si cea mai mare functie pe care o va putea ocupa in cariera este de sef de post?

Mie intrebarea ta imi suna ceva gen de ce iarna nu-i ca vara. Cum adica "de ce un ofiter poate sa ajunga orice fel de sef si un agent nu?" !? Sincer, la o semenea intrebare, stai si cugeti de unde sa incepi, ca sa raspunzi...

Un posibil raspuns ar fi pentru ca asa sunt functiile alea facute. Adica prevazute. Spre a fi ocupate de ofiteri.

Dar, mergand mai departe, pe firul nedumeririi tale, descoperi ca tu de fapt tocmai asta "acuzi", nu? Ca de ce, carevasazica, nu poa' sa fie ocupate si de agenti? Adica de ce trebuie agentu', musai, sa faca ce o face ca sa devina ofiter, daca se vrea sef? De ce sa nu ii ajunga scoala de la Campina/Slatina (asta in el mai bun caz, daca nu cumva e cu incadrare directa+ 3 luni cursuri ulterioare de luminat intunericu') dupa care sa aibe calea deschisa macar pana la ceva Sef de IPJ, daca nu cumva chiar de IGPR, nu?

Adica de ce musai sa fii colonel sau chestor in fruntea inspectoratului sau a intregii Politii? Ce, domnul Inspector General agent sef principal Gogu, suna rau?

Mda, adevaru' e ca...de ce iarna nu-i ca vara?

A, da, in masura in care s-ar schimba din temelie sistemul, in sensul ca nu ar mai exista ofiteri care sa nu fi fost agenti inainte si sa fi muncit "la talpa" (fie si pe modelul propus de tine, acela al americanilor) atunci e alta discutie. Dar, pana atunci, asta e.

  • Apreciez 3
  • Displace 1
Publicat

-Cu indeplinirea conditiilor legale-pentru tineri, admiterea este libera si optionala,fie in cadrul Academiei de Politie, fie in cadrul Scolilor de Politie ale Ministerului A. si Internelor in cadrul sistemului actual.

Cat despre sistemul propus de tine, a existat intre anii 2008-2010 unul asemanator -ca rezultate- studii de licenta la Academia de Politie (cursuri cu frecventa redusa) pentru agentii de politie, ai carei primi absolventi din seria 2008-2011 au fost avansati (din cate se pare, :shock: fara pile sau spaga :shock: ) si au trecut in corpul ofiterilor de politie anul trecut, in decembrie,odata cu promotia dé "la zi".

Cu intrarea in vigoare a noii legi a invatamantului, forma "F.R." a fost desfiintata, insa, in proiectul noului Statut al Politistului(art.21,23,etc.), exista o posibilitate asemanatoare pentru agentii de politie - de aceasta data "la zi"- cu detasarea in cadrul Academiei pentru cei care iau examenul de admitere( si cu unele conditii privind varsta,vechimea in politie si rezultatele profesionale) - timp de 3 ani cat dureaza studiile de licenta.. Cei interesati, pot citi acest proiect de statut pentru lamuriri suplimentare (daca nu l-au modificat deja si daca sau cand va fi adoptat...) si eventual,sa inceapa sa se pregateasca, pentru ca, oricum, concurenta va fi mare..(de exemplu in 2008- 3 candidati pe un loc, in 2009- 8 candidati pe un loc, in 2010....14 candidati (toti-agenti de politie) pe un loc - la una dintre specializari..)

  • Membru
Publicat

Darkside, mai bine punem inspectori sefi si sefi prin IGPR tot felul de tractoristi, agronomi, ingineri,ca deh, nu au un rahat de scoala ca aia de la Campina si vreo facultate/master/doctorat facute ulterior, in timp ce mai prindeau si hoti, nu-i asa? Doamne, ce ti-e si cu autosuficienta asta...

  • Apreciez 1
  • Membru
Publicat

Nu, dar subiectul acestui topic era ca amaratilor alora de agenti li se refuza si sansele pe care le-ar avea spre perfectionare, adica participarea la cursuri, proiecte interne sau externe si asa mai departe, in niciun caz ca agentii ar vrea sa fie sefi doar cu o amarata de scoala de la Campina. Pentru ca, una la mana, scoala aia nu e amarata deloc, iar daca li s-ar oferi posibilitatea (din nou, revin, acesta este de fapt subiectul dezbatut pe acest topic) sa se perfectioneze si nu li s-ar mai taia atata craca de sub picioare, ar depasi multi agronomi, tractoristi si asa mai departe. Esti de acord ca un agent de politie, avand studiile necesare, ar avea dreptul sa asceada in corpul ofiterilor de politie? Esti de acord sa li se acorde agentilor sansa de a promova in functie de competentele fiecarora? Poate ca da, insa nu se va intampla asta niciodata, pentru ca atunci nu ar mai fi locuri pentru tractoristi, mineri, psihologi, preoti si amantele si nevestele acestora.

  • Apreciez 3
Publicat (modificat)

Da, subiectul era altul. Eu am facut referire la intrebarea naucitor de retorica a celui dinaintea mea.

Multumesc ca imi argumentezi pe puncte ("unu la mana") cum nu e amarata deloc scoala de la Campina. Nu conteaza ca nu eu ci tu i-ai spus amarata si, in postul tau precedent, de rahat, in timp ce eu m-am limita la o denumi, fara a-i pune vreun adjectiv peiorativ. :good:

Da, UNII din ei chiar i-ar depasi pe multi din aia pe care ii enumeri tu, daca li s-ar oferi posibilitatea perfectionarii. De fapt am cunoscut destui care ii depaseau oricum pe multi din ofiteri, chiar si fara acele "perfectionari".

Da, sunt de acord ca ar trebui, cum spui tu, daca ar avea studiile necesare, sa acceada in corpul ofiterilor. Dar tu esti de acord ca studiile alea ar trebui sa fie cu adevarat studii, nu facultati facute pe la Bioterra-nova si Universitatea Dunarea din Colt, ori Spirtu Haret etc? Si aici nu ma refer doar la agentii care le fac si pe urma au pretentia sa fie considerati "cu studii". Ci si la ofiterii care au asemenea hartii igienice pe post de diplome. Si pe care i-as zbura in secunda 2 la ultimele posturi de politie, daca se poate unde inca n-a ajuns curentul electric...

Adica daca tot vrei corectitudine, hai sa fie pana la capat.

Deci da, ok, sa ii faca ofiteri pe toti agentii cu studii. Dar studiile alea sa nu aibe ghilimele. Adica na, prefer un agronom/inginer cu facultatea facuta pe bune decat un jurist al carui unic merit e ca nu l-a calcat tramvaiul in drum spre "examenele" de la "facultate". Macar pe primul il prezum ca are capacitatea intelectuala de a asimila niste cunostinte. Sa invete niste materii, sa a la o facultate de stat, sa treaca prin niste sesiuni adevarate... Pe al doilea...ce sa il prezum?

Modificat de DarkSide
  • Apreciez 3
  • Displace 2
Publicat

Cred ca aici este problema.. Ce fel de ofiter de politie ? Ofiter de politie OSP(domeniu de studii absent din programa altor institutii de invatamant superior cu exceptia AdP? Sau ofiter de politie -specialist(..,contabil,IT-ist,psiholog,tractorist,miner,etc..). ? Si aici continui cu postarea mea anterioara.

  • Displace 1
Publicat (modificat)

DarkSide din aceasta cauza s-au inventat concursurile.

Nu conteaza ce facultatea ai facut, Politia Romana are nevoie de politisti si daca din intamplare agentul care da un concurs de trecere in corpul ofiterilor are 20 de ani prin operativ eu cred ca oricum este mult mai bine pregatit decat inginerii, agronomii, sportivii, bucatarii, instalatorii sanitari, jandarii, pompierii, lautarii etc care au sarit gardul in curtea politiei si s-au cocotat instantaneu in functii de comanda, pentru ca, nu-i asa, li s-a echivalat vechimea in ,,studii" cu gradul. Asta este o alta discriminare .

Pe cea cu chiria ai dat-o exemplu chiar tu.......... si sunt nenumarate.

Modificat de Elvis
  • Membru
Publicat

@darkside

E bine ca preferi un agronom cu facultatea pe bune. Ar fi bun de sef de sectie, vorbeste cu primarul, ia 10 hectare de pamant, planteaza porumb, il vinde si gaseste fonduri pentru pixuri si hartie, nu? Pe celalalt ar trebui sa il prezumi ca nu avea timp de o facultate pe bune, nu ca nu ar avea capacitatea intelectuala necesara(aici din nou dai dovada de o gandire discriminatorie de genul "e agent, e prost. De ce? Pentru ca e agent!") deoarece in timpul ala mai prinde si hoti, ce zici? Surpriza, nu? Apoi, pe logica asta, de ce nu il prezum si eu pe agronomul tau ca nu are capacitatile necesare desfasurarii activitatii de politist pentru ca nu a fost in stare sa intre intr-o academie sau scoala de politie? Ah, era prea ocupat sa isi arate capacitatea de a asimila modalitatea de plantare a cartofilor toamna, nu-i asa? Apropo, am observat ironia legata de gramatica folosita de mine, dar hai sa iti vand un pont...nu iti argumentam pe puncte, ci pe teze, asa ca nu iti merge cu mistourile de doi lei.

Publicat

DarkSide din acesasta cauza s-au inventat concursurile.

Nu conteaza ce facultatea ai facut, Politia Romana are nevoie de politisti si daca din intamplare agentul care da un concurs de trecere in corpul ofiterilor are 20 de ani prin operativ eu cred ca oricum este mult mai bine pregatit (...)

Da, sunt de acord. Si chiar am avut colegi subofiteri de la care am invatat meserie, ca ofiter si pe care ma bazam mai tare dect pe trei sferturi din ofiteri, ulterior, cand le-am devenit sef. Si care, din cauza unor cacaturi de conditii pe care nu le indeplineau la un anumit moment sau a unor imprejurari cretine (gen "mai bine incadram putoi de 22 de ani din viata civila"), nu au reusit sa ajunga ofiteri. Fie ca nu aveau studii, fie ca, atunci cand le-au avut, au depasit varsta, samd.

Deci da, in anumite conditii, de vechime si de capacitate profesionala (atentie, vechimea nu e echivalenta cu capacitatea, sunt destui care au imbatranit degeaba prin politie), eventual si cu un concurs, ar trebui facuti ofiteri. DUPA CARE, evident, sa poata ocupa si functii de conducere.

Dar nu pot fi de acord cu "nu conteaza ce facultate ai facut", atata timp cat tu (nu tu personal ci tu geeric, adica cei care invoca acest "atu" al studiilor) afirmi "am studii, musai trebuie sa fiu ofiter". Nu. Atata timp cat studiile astea au valoarea hartiei pe care sunt trecute, adica doi bani, fa ce vrei cu ele, puneti-le pe Feisbuc, in garaj in rama, pe peretele de est din dormitor si pune-le si o candela, da' cam atat. Nu veni si spune ca ele iti dovedesc dobandirea acelor cunostinte, ca nu dovedesc nici pe dracu'. Doar o atesta scriptic, nimic mai mult.

Ceva gen vestitele permise de conducere Made in Arges (alea luate pe spaga, stii despre ce vorbesc, nu?). Ele atesta ca ai fi stiind sa conduci dar, in realitate, nu stii.

So, pe scurt: agentii care merita, ar trebui facuti ofiteri. Dar nu merita asta doar pentru ca "au studii". Valabil si pentru cei care deja sunt ofiteri.

Publicat (modificat)

DarkSide ti s-a parut tie ca eu am spus altceva.

Poti sa ai academia terminata si sa fi fost un student foarte slab sau sa te fi trecut taticu examenele.

Iar daca ai stat sa zicem 20 de ani pe la un post de politie ai acumulat mult mai multe cunostiinte decat un inginer sau agronom care sare gardul iar dimineata se trezeste cu gradele de comisar la pijama.

Sunt de acord ca sunt unii care au taiat frunze la caini, dar la concurs vor promova decat cei competenti.

Uite vezi am gasit un subiect unde suntem de acord......

Modificat de Elvis
Publicat

@darkside

E bine ca preferi un agronom cu facultatea pe bune. (...) asa ca nu iti merge cu mistourile de doi lei.

Cand am spus ca prefer, m-am referit la a alege dintre doua rele. Nu am zis ca "agronomul" ala chiar e de asteptat sa fie vreun superpolitist.

Nu, nu-l prezum prost pe agentul ala care nu a avut timp de o facultate "pe bune" ci de una fantoma. Il prezum doar fara studii superioare. Da, de acord, nu a avut timp, a prins hoti, poate nu a avut cine sa-l indrume sau sustina in tinerete la o facultate adevarata, pacat de el daca chiar e un tip pe care il duce mintea si multi, asa cum spuneam, dar na, esti prea grabit ca sa citesti tot postul, chiar sunt genul care ii duce mintea. Tineri sau mai putin tineri. Niciodata n-am apreciat un politist dupa tresele de pe umeri.

Insa, repet, nici nu il pot aprecia, agent sau ofiter (pricepi ca ma refer la AMBELE categorii?!) dupa hartia aia cu poza numita Diploma, atata timp cat STIU cum se iau acele diplome.

Da, poti fi bun, destept, destupat la minte, cum vrei sa-i zici, si FARA nicio diploma. La fel cum poti fi prost ca noaptea cu peretele plin de diplome. Pentru ca, din pacate, la noi in Romania, asta a ajuns sa insemne facultate. Nimic.

Cu expertizarea valorica a mistourilor mele, nu imi bat capul. Nici macar nu incerc sa pricep la ce te-ai referit.

DarkSide ti s-a parut tie ca eu am spus altceva.

Poti sa ai academia terminata si sa fi fost un student foarte slab sau sa te fi trecut taticu examenele.

Da, doar ca in principiu astea sunt exceptii. La fel cum sunt exceptii si cei cu facultatile particulare, pana la urma si acolo poti invata carte, DACA VREI. Aici discutam insa despre prezumtii, nu despre exceptii.

Iar daca ai stat sa zicem 20 de ani pe la un post de politie ai acumulat mult mai multe cunostiinte decat un inginer sau agronom care sare gardul iar dimineata se trezeste cu gradele de comisar la pijama.

Absolut. Am si spus, in conditii de vechime si capacitate dovedita(adica un concurs, ceva), orice agent merita sa fie facut ofiter. Indiferent de studii, indiferent de unde le-a facut, daca le-a facut.

Uite vezi am gasit un subiect unde suntem de acord......

Las' ca ne trece repede. :)

@Cristi: revin si arat: am recitit fraza ta referitoare la mistouri. Cum ca ele ar fi legate de gramatica pe care ai folosit-o. Nu, nu erau legate de nicio gramatica dar, na, am zis hai sa vad de ce ti s-a parut ca ar fi. Ti-am recitit postarea, nu am gasit nimic gresit din pdv gramatical.

Pur si simplu m-a amuzat faptul ca eu am spus simplu "scoala de la Campina", pe urma tu ai doua posturi in care o faci de rahat si amarata (cu ghilimele, evident), dupa care vii si incepi sa imi argumentezi tot mie ca nu e nici de rahat nici amarata. In conditiile in care eu nu am pretins asta.

Ca si cand ne-am uita amandoi la o femeie, eu as zice ca e ok, tu ai zice la misto ca e curva, dupa care te-ai lua de mine ca de ce vreau sa i-o trag pe bani. In conditiile in care eu de fapt as fi gay, adica nici macar nu mi-ar da prin cap. Funny...

  • Apreciez 2
Publicat

Apropo de concursuri.Propun desfasurarea lor in cadrul acelorasi unitati care scot la concurs functiile si sub parinteasca supraveghere a respectivilor sefi..Asta - pentru asigurarea unei maxime obiectivitati si indepartarea oricaror - absolut nefondate si total calomnioase - suspiciuni de favoritism,nepotism sau coruptie ....... !

Publicat

Discutiile pe aceasta tema cred ca nu se vor termina niciodata,insa stiti ce este cel mai trist, faptul ca multi dintre ofiterii care nu sunt de acord cu trecerea agentilor in corpul ofiterilor sunt proventiti din randul agentilor, ori direct din sursa externa. Mai concret, un sef de birou tot reproseaza agentilor ca sunt unii care au terminat si ei anumite facultati si au pretentia ca au studii superioare, in conditiile in care acesta a terminat aceeasi facultate si a ajuns ofiter din agent datorita pilelor, nu capacitatii sale intelectuale.

Publicat

Un adevarat nesimtit, sefu' ala. N-am inteles exact ce le reproseaza agentilor, ca au pretentia studiilor superioare, ca au terminat anumite facultati sau pursi simplu ca sunt (ca exista)? In oricare din cazuri, tot nesimtit ramane. Cu sau fara pilele pe care a ajuns ofiter.

Da, discutiile pe tema asta nu vor inceta. Sunt prea mari frustrarile. Iar unele chiar sunt justificate. Nu e justificat sa fii frustrat ca nu vor sa te faca ofiter cand esti la fel de prost ca atunci cand te-ai apucat de facultate. Cand insa stii ca te duce mintea mai mult decat unii din cei care au ajuns ofiteri, cand stii ca facultatea pe care ai facut-o chiar te-a invatat ceea ce se presupunea ca trebuia sa te invete, cand diploma de jurist (de exemplu) atesta ca ai terminat Dreptul nu ca te-a terminat Dreptul pe tine, atunci da, e natural sa fii frustrat. Si ai tot dreptul sa injuri sistemul. Care e de cacat, intradevar, nu pentru ca nu permite intrarea agentilor in corpul ofiterilor doar pentru ca aduc o hartie de pe la facultate. Ci pentru ca ii mentine in corpul ofiterilor pe cei care au reusit sa pacaleasca sistemul. Daca s-ar vrea corectitudine, ar trebui inceput cu ofiterii astia: ce ai terminat? Dreptul Parapsihologic la Facultatea de Levitatie si Ghicit in Palma de la Dalga? Mars, out, raus, valea!

Si apoi da, poti sa le spui acelasi lucru si agentilor aflati in aceeasi situatie.

  • Apreciez 1
  • Membru
Publicat (modificat)

Eu am impresia ca uneori unii prea se victimizeaza si prea isi plang de mila, in loc sa faca ceva in sensul acesta. Au fost si vor fi de-a lungul timpului ocazii, putine, multe si nu puteti nega acest lucru, in care un agent poate sa faca ceva cu a lui cariera, dar pt asta trebuie sa mai faci si ceva efort si sunt exemple destule, cum ar fi cel de mai sus expus de mars31m. Cel putin 1 data pe luna, vad pe intrapol tabele cu politisti selectati pt misiuni internatioanele, printre care se afla si agenti. Marius tocmai ce v-a expus o astfel de postare pe intrapol despre selectarea strict a agentilor pt cursul EUROPOL, in vederea participarii ulterioare la misiuni internationale.

Dar nu, noi (fara a generaliza) ne plangem de mila, stam cu mana-n intinsa, poate poate ne da si noua cineva niste grade pe ochi frumosi, de parca restul ofiterilor au acest statut de-a moaca, s-au nascut cu el si l-au primit de la masa si n-au muncit deloc. Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista.

Nu-ti place statutul de agent, fa ceva sa schimbi asta. Nu te astepta sa te faca cineva sef, doar ca esti tu Marin de la Militie si ai 20 de ani experienta.

Mai am si eu un astfel de specimen pe la serviciu frustrat ca nu l-a facut nimeni si pe el "comandant", dar el in afara de a conduce masina si a duce posta habar n-are pe ce lume traieste, cu 3 luni pe la slatina si o faculate fantoma facuta pe la Baile Herculane. In schimb i se pare nedrept ca un mucos venit din Academie sa aibe perspective mai bune de viitor. Ala poate chiar a invatat si a muncit. Pai fa, prietene, ceva in sensul asta sa te ridici, nu sa-l tragi pe altul la nivelul tau.

A luat cineva sansa agentilor de a promova? Am un coleg care este si a fost oaia neagra a biroului si tot i s-a aprobat raportul de participare la concursul de admitere de la Academie. A muncit, a fost admis si peste 1 an i se va implini visul. Pe bune, fara pile, pe munca lui. Dar acum nici sa terminam facultatea si doctoratul pe la Spiru si sa avem pretentii, nici macar asteptari.

Cei care se simt cu musca pe caciula, imi cer scuze fata de ei.

Modificat de Ben
  • Apreciez 5
  • Displace 1

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.