Jump to content
POLITISTI.ro

NewsBot

Recommended Posts

Politia_Rutiera.jpg

În cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri, 46 de conducători auto au rămas fără permise de conducere. / Un bărbat din Sibiu a fost depistat în timp ce conducea cu 155 km/h în localitate

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad au desfăşurat în ultimele două zile o serie de acţiuni cu efective mărite, atât pentru combaterea încălcării normelor rutiere, care reglementează viteza de deplasare a autovehiculelor, cât şi pe linia identificării şi sancţionării neregulilor privind depăşirile în trafic.

Aceste acţiuni fac parte din seria de acţiuni organizate în cadrul campaniei naţionale “Alege Viaţa!”, iar la acestea au participat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier şi din Biroul Drumuri Naţionale Europene, lucrători ai Poliţiilor orăşeneşti şi a posturilor de poliţie comunale.

În timpul desfăşurării activităţilor specifice au fost folosite echipamente de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare.

În urma acţiunii a fost depistat în trafic, pe DN 7, B. Florin, de 31 de ani din Sibiu. Acesta conducea, pe raza localităţii Bătuţa, un autoturism care, a fost înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 155km/h.

Conform legislaţiei în vigoare, conducătorul auto a fos sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1400 lei, totodată fiindu-i suspendat şi dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Deşi aceste acţiuni sunt frecvente, mai ales la sfârşit de săptămână, când traficul pe drumurile naţionale şi judeţene este deosebit de intens, tot au fost constatate în trafic foarte multe abateri la regimul rutier, comise de participanţii “indisciplinaţi”, pentru care au fost aplicate 363 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 79.050 lei.

Totodată, 46 de conducători auto au rămas fără permise de conducere şi 6 dintre aceştia au rămas şi fără certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor.

I.G.P.R. - CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Link to comment
  • 5 months later...
  • Replies 50
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • NewsBot

    51

Acţiuni pentru un trafic rutier sigur la frontiera de sud

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi, în ultimele două luni, pe toate tronsoanele ce converg către frontiera de stat a României cu Bulgaria, pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi, mai ales, pentru prevenirea evenimentelor rutiere. În urma acţiunilor poliţiştilor, au fost depistaţi peste 450 de conducători auto care au încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice.

În perioada iulie – august 2012, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii români, împreună cu cei bulgari, au acţionat în judeţele Călăraşi, Constanţa, Dolj şi Giurgiu, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului rutier pe drumurile publice ce converg către frontiera de stat a României cu Bulgaria.

Au fost oprite în trafic, pentru control, 983 de autovehicule, fiind depistate 6 infracţiuni, dintre care 3 la regimul circulaţiei rutiere.

De asemenea, au fost aplicate 468 de sancţiuni contravenţionale şi reţinute 68 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule (37 pentru nerespectarea normelor privind regimul legal de viteză şi 6 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice). Poliţiştii au retras, până la remedierea defecţiunilor, 6 certificate de înmatriculate.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment

Acţiune a Poliției Rutiere în Vâlcea

Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat ieri, 8 septembrie, o acțiune în judeţul Vâlcea, în cadrul căreia poliţiştii au aplicat peste 160 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 18 permise de conducere.

În cursul zilei de ieri, 8 septembrie, pe raza de competenţă a judeţului Vâlcea, s-a desfăşurat o acţiune în sistem integrat, sub directa coordonare a ofiţerilor specialişti din cadrul Direcţiei Rutiere – I.G.P.R., la care au participat efective din structurile de ordine publică şi poliţie rutieră ale I.P.J. Vâlcea, precum și echipaje de poliție rutieră din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție din Argeș, Dolj, Gorj, Olt și Sibiu.

Poliţiştii au constatat 7 infracțiuni la regimul circulației și au aplicat 161 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 42.280 de lei.

În cadrul acțiunii au fost depistați 10 conducători auto care se aflau sub influența băuturilor alcoolice. 3 dintre aceștia sunt cercetați în continuare sub aspect penal, iar față de 4 au fost luate măsuri sancționatorii contravenționale.

De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 18 permise de conducere şi au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale şi pietonilor angajaţi în traversare prin loc nepermis.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Acțiune pe linia traficului rutier în Vrancea

Aproape 550 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 220 pentru depăşirea vitezei legale, au fost aplicate de poliţişti, ieri, în judeţul Vrancea, în urma unei acţiuni coordonate de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 12.00 - 18.00, în judeţul Vrancea, sub directa coordonare a ofiţerilor specialişti din cadrul Direcţiei Rutiere – I.G.P.R., s-a desfăşurat o acţiune în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru depistarea şi tragerea la răspundere a celor ce prin conduita lor încalcă prevederile legale cu privire la regimul circulaţiei rutiere.

La acţiune au participat efective din cadrul structurilor de poliţie rutieră, ordine publică şi intervenţie rapidă ale I.P.J. Vrancea, precum şi poliţişti delegaţi din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Bacău, Buzău şi Galaţi.

Poliţiştii au aplicat 545 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 220 pentru viteză, 26 pentru neacordare de prioritate (vehicule şi pietoni), 15 pentru traversare neregulamentară, una pentru consum de alcool, una la OG. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi 282 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 64.700 lei.

Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 36 permise de conducere şi retrase 9 certificate de înmatriculare, pentru diferite nereguli tehnice.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Acţiuni ale poliţiştilor pentru un trafic rutier sigur

4 infracţiuni rutiere au fost constatate şi 800 de sancţiuni contravenţionale, dintre care aproape 200 pentru depăşirea vitezei legale, au fost aplicate de poliţişti, ieri, în judeţul Vaslui, în timpul unei acţiuni desfăşurată pe parcursul a şase ore.

Sub directa coordonare a ofiţerilor specialişti din cadrul Direcţiei Rutiere – I.G.P.R., în cursul zilei de ieri, în judeţul Vaslui, în intervalul orar 15.00 - 21.00, au fost organizate acţiuni în sistem integrat, pentru depistarea şi tragerea la răspundere a celor ce prin conduita lor încalcă prevederile legale cu privire la regimul circulaţiei rutiere, precum şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

La acţiune au participat efective din cadrul structurilor de poliţie rutieră, ordine publică şi intervenţie rapidă ale I.P.J. Vaslui, precum şi poliţişti delegaţi din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Bacău, Galaţi, Iaşi şi Neamţ.

Poliţiştii au constatat 4 infracţiuni rutiere, dintre care una pentru consum de alcool, şi au aplicat 800 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 197 pentru viteză, 25 pentru traversare neregulamentară, 12 pentru neacordare de prioritate (vehicule şi pietoni), 4 pentru consum de alcool, una la O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere şi 561 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 164.900 de lei.

Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 31 permise de conducere şi retrase 13 certificate de înmatriculare, pentru diferite nereguli tehnice.

Data: 16/09/2012 Sursa: IGPR

Link to comment

Acţiune preventivă în Alba

Aproape 750 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi 11 permise de conducere au fost reţinute de poliţişti, în urma unei acţiuni coordonate, ieri, de Direcţia Rutieră – I.G.P.R., în judeţul Alba. Datorită prezenţei active în trafic a poliţiştilor, pe durata acţiunii, nu au fost înregistrate evenimente rutiere din care să rezulte decesul sau rănirea gravă a vreunei persoane.

La data de 21 septembrie a.c., în intervalul orar 15.00-21.00, Direcţia Rutieră din I.G.P.R. a coordonat o acţiune în sistem integrat pentru prevenirea faptelor antisociale, pe raza judeţului Alba.

La activităţi au participat 230 de poliţişti de la structurile de poliţie rutieră, ordine publică şi intervenţie rapidă, precum şi poliţişti rutieri delegaţi din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Cluj, Hunedoara, Mureş şi Sibiu.

Pe durata acţiunii, poliţiştii au depistat 17 infracţiuni de comiterea cărora sunt suspectate 26 de persoane. Din totalul infracţiunilor constatate, zece sunt de natură judiciară, şase sunt la regimul circulaţiei (patru fapte de conducere a unui autoturism neînmatriculat şi două de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice), iar o faptă este de altă natură.

De asemenea, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 746 de sancţiuni contravenţionale, 102 dintre acestea fiind pentru încălcarea normelor de convieţuire socială.

Majoritatea sancţiunilor aplicate, 585, au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar dintre acestea 172 au fost pentru depăşirea vitezei legale, 80 pentru depăşiri neregulamentare, 3 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 6 pentru nerespectarea normelor legale de biciclişti, 9 pentru nerespectarea normelor legale de conducătorii de mopede şi 3 pentru nerespectarea normelor legale de conducătorii vehiculelor cu tracţiune animală.

Totodată, au fost reţinute 11 permise de conducere şi au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare.

Datorită prezenţei active în trafic a poliţiştilor, în judeţul Alba, pe durata acţiunii, nu fost înregistrate evenimente rutiere din care să rezulte decesul sau rănirea gravă a vreunei persoane.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
  • 1 month later...

Acţiune preventivă în traficul rutier

În această dimineaţă, în intervalul orar 5,45 - 7,30, la intrarea în Bucureşti de pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, Directia Rutiera din I.G.P.R. a desfăşurat o acţiune preventivă în cadrul căreia au fost verificate autovehiculele destinate transportului de persoane, în special a celui efectuat cu maxi-taxi.

Poliţiştii au verificat modul în care este respectată legislaţia în acest domeniu, pe parcursul acţiunii fiind controlate 25 de autovehicule destinate transportului de persoane.

În urma acestor activităţi au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5 pentru nerespectarea normelor prevăzute de H.G. 69/2012 privind transporturile rutiere.

De asemenea, într-un caz, pentru lipsa licenţei de transport, un autovehicul a fost imobilizat.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 41.000 de lei.

Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, indiferent că sunt conducători auto sau pietoni, asupra necesităţii respectării regulilor de circulaţie şi adoptării unei conduite preventive, pentru reducerea riscului producerii unor evenimente rutiere nedorite.

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
  • 4 weeks later...

Acţiuni ale poliţiştilor pentru un trafic rutier în siguranţă

Aproape 250 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în trei zile, de către poliţiştii rutieri, la nivel naţional, pentru nerespectarea reglementărilor referitoare la transportul rutier în sezonul rece.

În vederea prevenirii evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, în perioada 3 – 5 decembrie a.c., poliţiştii rutieri au acţionat în filtre constituite pentru verificarea în trafic autovehiculelor din punct de vedere al echipării cu anvelope de iarnă sau echipamente antiderapante omologate.

Astfel, poliţiştii au aplicat 249 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 247 conducătorilor de autovehicule şi 2 factorilor responsabili cu activitatea de menţinere a viabilităţii drumurilor publice în sezonul rece.

În perioada amintită, conducătorilor de autovehicule le-au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale pentru faptul că au circulat pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără a-şi echipa automobilele cu anvelope de iarnă (de la 9 la 20 puncte amendă, în valoare totală de 15750 lei) şi una pentru lipsa echipamentelor antiderapante omologate (de la 9 la 20 puncte amendă, în valoare de 630 lei). De asemenea, polițiștii au aplicat 221 de sancţiuni contyravenționale pentru alte abateri la normele rutiere.

Totodată, pentru intervenţia tardivă a factorilor responsabili cu activitatea de deszăpezire, în conformitate cu prevederile art.105 din OUG 195/2002, au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale (de la 21 la 100 puncte amendă – în valoare totală de 2940 lei).

Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Poliția Rutieră română acționează pentru un trafic în siguranță

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, a fost suplimentat numărul polițiștilor rutieri care acționează în trafic.

4000 de polițiști rutieri acționează pentru prevenirea evenimentelor rutiere deosebite, pentru restricționarea circulației pe drumurile afectate de fenomene meteo severe și/sau pentru facilitarea intervenției utilajelor de deszăpezire.

Polițiștii acționează în echipe mixte cu lucrători din cadrul CNADNR pe autostrăzi și drumuri naționale, precum și pe cele deschise traficului internațional.

Polițiștii vor lua măsuri de sancționare a celor care nu au echipat autoturismul corespunzător, a celor care nu respectă indicațiile agenților de circulație, precum și administratorilor drumurilor publice care nu își îndeplinesc obligațiile prevăzute de lege.

Pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, îi sfătuim pe conducătorii auto să manifeste prudenţă sporită, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, polei, gheaţă sau mâzgă să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor concrete de drum, care să nu depăşească 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara acestora.

De asemenea, este necesar să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească, cu precădere, frâna de motor. Recomandăm celor care urmează să pornească la drum să se intereseze dinainte în privinţa stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze şi să-şi echipeze autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

IGPR - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Acţiuni ale poliţiştilor pentru siguranţa traficului în condiţii de iarnă

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din întreaga ţară au acţionat pentru limitarea efectelor căderilor de zăpadă şi ale temperaturilor scăzute, în domeniul siguranţei rutiere, a bunurilor şi persoanelor. Poliţiştii au acordat sprijin pentru 20 de persoane aflate în dificulate şi au aplicat aproape 600 de sancţiuni, 76 dintre acestea pentru lipsa anvelopelor de iarnă şi a dispozitivelor omologate.

Poliţiştii au acordat sprijin pentru 20 de persoane aflate în dificultate, acestea fiind conduse la centrele sociale de primire.

De asemenea, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, 4.214 poliţişti, din care 2.639 poliţişti rutieri şi 1.575 poliţişti de ordine publică, au acţionat în filtre.

Acestea au fost constituite pentru verificarea în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 573 de ancţiuni contravenţionale, 566 dintre acestea conducătorilor auto.

Dintre cele aplicate şoferilor, 66 au fost pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 10 pentru lipsa dispozitivelor omologate şi 490 pentru alte abateri. În şapte cazuri au fost aplicate sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

Pentru o călătorie sigură în condiţiile scăderii temperaturilor şi apariţiei fenemenelor meteo specific anotimpului rece, Poliţia Rutieră Română recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie, să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere şi să respecte următoarele reguli de conduită preventivă:

  • Dotaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece.
  • Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.
  • Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.
  • De asemenea, este bine să aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.
  • Asiguraţi-vă rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.
  • Asiguraţi-vă că funcţionează corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare, cât şi cele de climatizare/degivrare.
  • Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.
  • Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.
  • Respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi ale lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.

IGPR - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Recomandări ale Poliţiei Române pentru un trafic în siguranţă pe timp de iarnă

Poliţia Română, prin Direcţia Rutieră, recomandă tuturor participanţilor la trafic, atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor să manifeste maximă prudenţă, urmare a atenţionării meteorologilor cu privire la înrăutăţirea vremii în toate regiunile din ţară, prin apariţia precipitaţilor mixte sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Pentru a preîntâmpina evenimentele rutiere grave, Poliţia Română recomandă:

Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Nu conduceţi când sunteţi obosiţi. Programaţi călătoriile în aşa fel încât să nu conduceţi în stare de oboseală! Dacă este necesar să conduceţi pe vreme de iarnă, plănuiţi deplasarea din timp. Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.

Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în condiţii de ceaţă densă.

Nu consumaţi alcool!

Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să utilizeze centura de siguranţă!

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă despre condiţiile meteorologice şi despre starea drumurilor, pe traseul pe care îl aveţi de parcurs la Comandamentul Central de Iarnă din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii la numerele de telefon 021/9360, 021/264.33.33 şi 021/264.33.34.

Verificaţi instalaţia de iluminare-semnalizare, nivelul uleiului, antigelului, lichidului de parbriz, precum şi instalaţia de climatizare. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

În zilele cu ninsori, viscol, lapoviţă sau ploi o atenţie deosebită trebuie acordată pietonilor, care în astfel de condiţii sunt mai puţin prudenţi când traversează drumul public sau circulă pe partea carosabilă.

Pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumului public şi să se angajeze în traversare doar după ce s-au asigurat că manevra se poate face doar în condiţii de maximă siguranţă. Deplasarea pietonilor să se facă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului şi cât mai aproape de marginea carosabilului.

Treceţi strada numai prin locurile marcate şi semnalizate corespunzător! În intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare!

POLIŢIA ROMÂNĂ vă urează DRUM BUN, fără evenimente rutiere!

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment

Alege viaţa - trafic rutier în siguranţă

Peste 450 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate într-o singură zi, la nivel naţional, de către poliţiştii rutieri, pentru nerespectarea reglementărilor referitoare la transportul rutier în sezonul rece.

În vederea prevenirii evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, şi în cursul zilei de ieri, poliţiştii rutieri au acţionat în filtre constituite pentru verificarea în trafic autovehiculelor din punct de vedere al echipării cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Astfel, poliţiştii au aplicat 453 sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor de autovehicule.

În perioada amintită, conducătorilor de autovehicule le-au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale pentru faptul că au circulat pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără a-şi echipa automobilele cu anvelope de iarnă şi 440 de sancţiuni contravenţionale pentru alte abateri la normele rutiere.

Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Filtre ale Poliţiei, pentru siguranţa traficului rutier

Aproape 300 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în a doua zi de Crăciun, în filtrele rutiere instituite de poliţişti pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece.

În a doua zi de Crăciun, poliţişti rutieri, alături de cei de ordine publică, au fost la datorie, în filtre constituite în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Poliţiştii au aplicat 303 de sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor auto, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, în perioada 5+26 decembrie a.c. au acţionat zilnic, la nivel naţional, 3.000 de poliţişti (dintre care 1.700 poliţişti rutieri, iar diferenţa, din cadrul altor structuri operative).

Astfel, au fost aplicate 9.233 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 9200 conducătorilor auto, respectiv 379 pentru lipsă anvelope de iarnă, 283 pentru lipsă dispozitive omologate şi 8.538 pentru alte abateri, iar în 33 cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane, continuă activităţile preventive pentru combaterea evenimentelor rutiere grave.

Link to comment

Trafic rutier în siguranţă, pe timp de iarnă

Aproximativ 175 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate într-o singură zi, la nivel naţional, de către poliţiştii rutieri, pentru nerespectarea reglementărilor referitoare la transportul rutier în sezonul rece.

În vederea prevenirii evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, şi în cursul zilei de ieri, poliţiştii rutieri au acţionat în filtre constituite pentru verificarea în trafic autovehiculelor din punct de vedere al echipării cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Astfel, poliţiştii au aplicat 174 sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor de autovehicule, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În perioada 5 - 27 decembrie a.c., în filtrele rutiere, au fost aplicate 9.407 sancţiuni contravenţionale, din care 9.374 conducătorilor auto, iar 33, administratorilor drumurilor.

***

Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă activităţile preventive pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Peste 300 de amenzi pentru abateri de la normele rutiere, în 24 de ore

Peste 300 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate ieri, 28 decembrie, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002.

Poliţiştii continuă să acţioneze, sub coordonarea Direcţiei Rutiere - I.G.P.R., în filtrele rutiere instituite pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece.

Poliţiştii rutieri au acţionat şi ieri, 28 decembrie, în filtre constituite pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării cu anvelope de iarnă sau echipamente antiderapante omologate.

Poliţiştii au aplicat 319 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto, pentru diferite abateri de la normele rutiere.

Ieri, în judeţul Buzău, începând cu orele 16.05, pe DN 10, la km 84+500, între localităţile Gura Siriului (Buzău) şi Crasna (Covasna), circulaţia rutieră a fost închisă pe ambele sensuri, din cauza căderilor masive de pietre pe suprafaţa carosabilă. La faţa locului au fost instituite filtre de poliţie rutieră pentru devierea circulaţiei pe ruta ocolitoare Cislău - Văleni de Munte - Cheia – Braşov.

În contextul avertizărilor meteorologilor, POLIŢIA RUTIERĂ recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă.

Dacă este necesar să conduceţi pe vreme de iarnă, plănuiţi deplasarea din timp. Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare. Pentru a evita riscul înzăpezirii pe câmp, nu continuați deplasarea și alegeți să vă retrageți în localități, acolo unde puteți găsi adăpost!

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Trafic rutier în siguranţă

Pentru nerespectarea reglementărilor referitoare la transportul rutier în sezonul rece, poliţiştii rutieri au aplicat, ieri, la nivel naţional, 240 de sancţiuni contravenţionale.

În vederea prevenirii evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, şi în cursul zilei de ieri, poliţiştii rutieri au acţionat în filtre constituite pentru verificarea în trafic autovehiculelor din punct de vedere al echipării cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Astfel, poliţiştii au aplicat 240 de sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor de autovehicule, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În perioada 5 - 30 decembrie a.c., în filtrele rutiere, au fost aplicate 10.067 sancţiuni contravenţionale, din care 10.034 conducătorilor auto, iar 33, administratorilor drumurilor.

***

Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii rutieri continuă activităţile preventive pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment

Filtre ale poliţiei pentru siguranţa traficului în condiţii de iarnă

Ieri, poliţiştii rutieri angrenaţi în filtrele instituite pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece, au aplicat 327 de sancţiuni.

Poliţiştii continuă să acţioneze în filtrele rutiere instituite pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece, iar în contextul avertizărilor meteo le recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii au aplicat 327 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Dacă este necesar să conduceţi pe vreme de iarnă, plănuiţi deplasarea din timp.

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă.

Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare. Pentru a evita riscul înzăpezirii pe câmp, nu continuați deplasarea și alegeți să vă retrageți în localități, acolo unde puteți găsi adăpost!

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, POLIŢIA ROMÂNĂ recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie!

Poliţia Rutieră Română atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Centrul de Informare și Relaţii Publice - I.G.P.R.

Link to comment

Poliţia Română acţionează pentru un trafic rutier sigur în condiţii de iarnă

190 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în cursul zilei de ieri, în filtrele rutiere instituite de poliţişti pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece.

Astăzi, la ora 10.00, erau afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile 7 drumuri naţionale şi 43 judeţene.

I. Drumuri naţionale cu circulaţia blocată:

- D.N. 24 C - Rădăuţi - Prut-Manoleasa (BT);

- D.N. 29 – Botoşani – Săveni - Manoleasa (BT);

- D.N. 2 F – Dragomireşti - Bleşca (VS);

- D.N. 26 – Murgeni - Limită jud. Galaţi (VS);

- D. N. 11 A – Bârlad - Podu Turcului (VS);

- D.N. 24 B – Huşi - P.T. Albiţa (VS);

- D.N. 2 N – Bogza - Caiata-Dumbrăveni (VN).

Traficul aerian şi feroviar se desfăşoară în condiţii de iarnă, nefiind semnalate situaţii deosebite.

La nivel naţional nu sunt localităţi afectate de fenomenele meteorologice specifice sezonului rece.

Pe segmentul D.N. 24 B, Huşi – Albiţa sunt înzăpezite 4 autocare, iar persoanele care se aflau în acestea, respectiv 140, au fost transportate din zona afectată.

Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Şi în cursul zilei de ieri, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, 1.036 poliţişti (dintre care 399 poliţişti de la rutieră, 547 poliţişti de ordine publică şi 90 poliţişti din cadrul altor structuri) au acţionat în filtre constituite în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Poliţiştii au aplicat 190 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 189 conducătorilor auto, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi o sancţiune contravenţională a fost aplicată unui factor responsabil cu activitatea de menţinere a viabilităţii drumurilor publice în sezonul rece.

În perioada 5 decembrie 2012 – 7 ianuarie a.c., poliţiştii au aplicat 12.615 sancţiuni contravenţionale, dintre care 12.581 conducătorilor auto, iar în 34 cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

DRUM BUN, fără evenimente rutiere!

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Filtre ale poliţiei rutiere, pentru un trafic rutier în siguranţă

POLIŢIA ROMÂNĂ recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, să-şi echipeze autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să respecte semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie.

Peste 430 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în cursul zilei de ieri, în filtrele rutiere instituite de poliţişti pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece.

Ieri, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, 1.358 poliţişti (dintre care 473 poliţişti de la rutieră, 731 poliţişti de ordine publică şi 154 poliţişti din cadrul altor structuri) au acţionat în filtre constituite în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Poliţiştii au aplicat 436 sancţiuni contravenţionale, dintre care 13 conducătorilor auto care au circulat pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără a-şi echipa automobilele cu anvelope de iarnă, iar 423 pentru alte abateri la normele rutiere.

În perioada 5 decembrie 2012 - 8 ianuarie a.c., în filtrele rutiere, au fost aplicate 13.051 sancţiuni contravenţionale, din care 13.017 conducătorilor auto (392 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 283 pentru lipsa dispozitivelor omologate şi 12.342 pentru alte abateri), iar în 34 de cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă activităţile preventive pentru combaterea evenimentelor rutiere grave.

Potrivit art. 101, alin. (3) din OUG 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice, “constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, nerespectarea de către conducătorul de vehicul a interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public”.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Acţiune pentru siguranţa traficului rutier

În perioada 10 – 20 ianuarie a.c., Direcţia Rutieră - I.G.P.R. şi Regia Autonomă - Registrul Auto Român vor acţiona, la nivel naţional, pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.

În această perioadă, echipele mixte vor verifica, în trafic, starea tehnică a autovehiculelor, urmărind dacă acestea îndeplinesc condiţiile tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice.

Poliţiştii şi specialiştii R.A.R. vor verifica buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie, a instalaţiei de iluminare/semnalizare, precum şi a reglajului acesteia, legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

De asemenea, se va verifica autenticitatea seriilor de identificare a vehiculelor, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, precum şi utilizarea anvelopelor de iarnă şi uzura acestora.

În cazul în care se constată defecţiuni tehnice de natură a pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, autoturismele respective vor fi imobilizate.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment

Poliţia Rutieră continuă acţiunile pentru un trafic rutier în siguranţă

Peste 600 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în cursul zilei de ieri, în filtrele rutiere instituite de poliţişti pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece.

POLIŢIA ROMÂNĂ recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, să-şi echipeze autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să respecte semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie.

Ieri, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, 1.390 de poliţişti (dintre care 399 poliţişti de la rutieră, 829 poliţişti de ordine publică şi 162 poliţişti din cadrul altor structuri) au acţionat în filtre constituite în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Poliţiştii au aplicat 619 sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 conducătorilor auto care au circulat pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără a-şi echipa automobilele cu anvelope de iarnă, iar 610 pentru alte abateri la normele rutiere.

În perioada 5 decembrie 2012 - 9 ianuarie a.c., în filtrele rutiere, au fost aplicate 13.670 sancţiuni contravenţionale, din care 13.636 conducătorilor auto (400 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 284 pentru lipsa dispozitivelor omologate şi 12.952 pentru alte abateri), iar în 34 de cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă activităţile preventive pentru combaterea evenimentelor rutiere grave.

Potrivit art. 101, alin. (3) din OUG 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice, “constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, nerespectarea de către conducătorul de vehicul a interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public”.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Alege viaţa! trafic rutier în siguranţă!

710 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în cursul zilei de ieri, în filtrele rutiere instituite de poliţişti pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece.

Ieri, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, 1.184 poliţişti (din care 391 poliţişti de la rutieră, 635 poliţişti de ordine publică şi 158 poliţişti din cadrul altor structuri) au acţionat în filtre constituite în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Poliţiştii au aplicat 710 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 conducătorilor auto care au circulat pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără a-şi echipa automobilele cu anvelope de iarnă, o sancţiune contravenţională administratorului unui drum, iar 707 pentru alte abateri la normele rutiere.

În perioada 5 decembrie 2012 - 10 ianuarie a.c., în filtrele rutiere, au fost aplicate 14.380 de sancţiuni contravenţionale, din care 14.345 conducătorilor auto (402 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 284 pentru lipsa dispozitivelor omologate şi 13.659 pentru alte abateri), iar în 35 de cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă activităţile preventive pentru combaterea evenimentelor rutiere grave.

Temperaturile negative ce s-au înregistrat pe timpul nopţii şi ploaia din această dimineaţă au determinat formarea poleiului pe mai multe artere de circulaţie. Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliţia Română recomandă conducătorilor de autovehicule:

- să reducă viteza de deplasare, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să circule cu o viteză de 30km/h în localităţi şi 50km/h în afara acestora;

- să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale;

- să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire;

- să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de autoturismul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

- să echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare sezonului rece;

- să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor;

- să respecte semnalele şi indicaţiile agenţilor de circulaţie.

IGPR - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment

Acţiuni ale poliţiei rutiere! Trafic rutier în siguranţă!

Poliţiştii au aplicat 712 sancţiuni contravenţionale în cursul zilei de ieri, în filtrele rutiere instituite, pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece.

Ieri, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, 1.182 poliţişti (din care 455 poliţişti de la rutieră, 698 poliţişti de ordine publică şi 29 poliţişti din cadrul altor structuri) au acţionat în filtre constituite în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Poliţiştii au aplicat 712 sancţiuni contravenţionale, dintre care 11 conducătorilor auto care au circulat pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără a-şi echipa automobilele cu anvelope de iarnă, 10 sancţiuni contravenţionale administratorilor de drumuri, iar 691 pentru alte abateri la normele rutiere.

În perioada 5 decembrie 2012 - 11 ianuarie a.c., în filtrele rutiere, au fost aplicate 15.092 de sancţiuni contravenţionale, din care 15.047 conducătorilor auto (413 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 284 pentru lipsa dispozitivelor omologate şi 14.350 pentru alte abateri), iar în 45 de cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă activităţile preventive pentru combaterea evenimentelor rutiere grave.

Link to comment

Trafic rutier sigur, în condiţii de iarnă

Aproape 560 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în cursul zilei de ieri, în filtrele rutiere instituite de poliţişti pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece. Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să adopte o manieră preventivă de condus şi să respecte regulile de circulaţie.

Ieri, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, poliţiştii au acţionat în filtre constituite în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Poliţiştii au aplicat 557 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 29 conducătorilor auto care au circulat pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără a-şi echipa automobilele cu anvelope de iarnă, o sancţiune contravenţională administratorului unui drum, iar 527 pentru alte abateri la normele rutiere.

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă activităţile preventive pentru combaterea evenimentelor rutiere grave.

Poliţia Rutieră atenţionează asupra faptului că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Pentru neechiparea corespunzătoare se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este de la 630 la 1.470 de lei (între 9 şi 21 puncte amendă).

POLIŢIA ROMÂNĂ recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă.

Dacă este necesar să conduceţi pe vreme de iarnă, plănuiţi deplasarea din timp. Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, POLIŢIA ROMÂNĂ recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie!

Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în condiţii de ceaţă densă.

Nu consumaţi alcool!

Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să utilizeze centura de siguranţă!

POLIŢIA ROMÂNĂ vă urează DRUM BUN, fără evenimente rutiere!

Link to comment

Poliţia rutieră continuă acţiunile pentru un trafic rutier în siguranţă

661 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în cursul zilei de ieri, în filtrele rutiere instituite de poliţişti pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece.

Reamintim că ieri, pe şoselele din ţară, nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa în accidentele de circulaţie. A fost a doua zi din an când nu s-au produs accidente rutiere soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

POLIŢIA ROMÂNĂ recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, să-şi echipeze autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să respecte semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie.

Ieri, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, 991de poliţişti (dintre care 313 poliţişti de la rutieră, 455 poliţişti de ordine publică şi 143 poliţişti din cadrul altor structuri) au acţionat în filtre constituite în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Poliţiştii au aplicat 661sancţiuni contravenţionale, dintre care 4 conducătorilor auto care au circulat pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără a-şi echipa automobilele cu anvelope de iarnă, iar 657 pentru alte abateri la normele rutiere.

În perioada 5 decembrie 2012 - 14 ianuarie a.c., în filtrele rutiere, au fost aplicate 16.946 sancţiuni contravenţionale, din care 16.900 conducătorilor auto (449 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 284 pentru lipsa dispozitivelor omologate şi 16.167 pentru alte abateri), iar în 46 de cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă activităţile preventive pentru combaterea evenimentelor rutiere grave.

Potrivit art. 101, alin. (3) din OUG 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice, “constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, nerespectarea de către conducătorul de vehicul a interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public”.

Centrul de Informare și Relaţii Publice - I.G.P.R.

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.