Jump to content
POLITISTI.ro

Acţiuni pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilegal


NewsBot

Recommended Posts

Poliţiştii de investigare a fraudelor vasluieni au desfăşurat acţiuni pe raza municipiilor Vaslui şi Huşi, pentru depistarea ilegalităţilor care se comit de către agenţii economici în cadrul activităţilor comerciale desfăşurate. Mărfurile găsite fără documente de provenienţă au fost confiscate şi valorificate, conform legii, prin intermediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vaslui.

Poliţiştii de investigare a fraudelor vasluieni au desfăşurat acţiuni pe raza municipiilor Vaslui şi Huşi, pentru depistarea ilegalităţilor care se comit de către agenţii economici în cadrul activităţilor comerciale desfăşurate. Mărfurile găsite fără documente de provenienţă au fost confiscate şi valorificate, conform legii, prin intermediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vaslui.

În cursul săptămânii trecute, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au desfăşurat acţiuni pe linie de comerţ în pieţele din municipiul Vaslui. Scopul acestor activităţi a fost acela de verificare a documentelor de însoţire a mărfurilor comercializate, în special a celor specifice lunii martie.

Poliţiştii au controlat 35 agenţi economici care desfăşurau activităţi de comerţ în perimetrele pieţelor Vidin şi Traian. Ca urmare a constatărilor efectuate, poliţiştii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

De asemenea, poliţiştii de investigare a fraudelor, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Vaslui au identificat o autoutilitară condusă de S. Cătălin, în vârstă de 37 ani, din municipiul Iaşi, care transporta peste 5.000 fire zambile şi peste 200 buchete ghiocei, pentru care nu s-au prezentat acte de provenienţă. Conducătorul auto şi celelalte persoane aflate în autovehicul au afirmat că au achiziţionat florile dintr-o localitate din judeţul Ilfov, pentru a fi comercializate în municipiului Iaşi.

Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, iar întreaga cantitate de flori a fost ridicată în vederea confiscării.

Agenţii economici trebuie să cunoască faptul că documentele de provenienţă însoţesc mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, borderoul de achiziţie, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.

* * *

Pe raza municipiului Huşi, poliţiştii de investigare a fraudelor, împreună cu cei din cadrul Biroului rutier municipal Huşi au efectuat activităţi de verificare a modului în care sunt depozitate, comercializate şi transportate legumele şi fructele.

La un control efectuat asupra unei autoutilitare conduse de R. Andrei, în vârstă de 38 ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, poliţiştii au depistat cantitatea de 1.961 kg. legume, pentru care conducătorul auto nu avea documente de provenienţă. Acesta a afirmat că a achiziţionat marfa de la o societate din judeţul Ialomiţa şi intenţiona să o comercializeze în Republica Moldova. Împotriva lui a fost luată măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, fiind luată şi măsura confiscării întregii cantităţi de legume.

Efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 1.500 lei. Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea faptei de natură contravenţională, dacă sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum şi sumele de bani şi lucrurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă şi se valorifică în condiţiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administraţiei publice centrale.

I.G.P.R. - CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...
  • Replies 47
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • NewsBot

    44

  • danpin

    3

  • teolucian63

    1

Fructe şi legume, confiscate

În urma unei acţiuni care a avut loc, ieri, în judeţul Alba, au fost ridicate în vederea confiscării peste 2.500 kg. de conopidă şi 150 kg. de mere fără documente legale.

Ieri, în cadrul unei acţiuni care ca a vut loc pe raza judeţului Alba, poliţiştii rutieri au oprit pentru control în trafic, pe DN 1, în afara localității Cîlnic, un autoturism ce era condus de un bărbat, de 34 de ani. În urma verificării autoturismului poliţiştii au constatat că acesta transporta 2.510 kg. de conopidă, fără a deţine documente legale de proveniență sau transport.

Față de cel în cauză s-a luat măsura sancţionării contravenționale cu amendă în valoare de 1000 lei, iar conopida a fost ridicată în vederea confiscării.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au depistat un autoturism ce era condus de un bărbat, de 35 de ani, şi care transporta 154 kg. de mere, fără a deţine documente legale de proveniență sau transport.

Față de cel în cauză s-a luat măsura sancţionării contravenționale cu amendă în valoare de 1000 lei şi s-a dispus ridicarea merelor în vederea confiscării.

Data: 22/09/2012 Sursa: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

... iar conopida a fost ridicată în vederea confiscării....

... şi s-a dispus ridicarea merelor în vederea confiscării....

Eu unul nu inteleg cum se dau comunicatele astea... adica s-a aplicat sanctiunea contraventionala iar bunurile "se ridica in vederea confiscarii", nu se confisca direct?

Daca doar se ridica marfa, pentru confiscare se mai incheie un alt document, si daca da, ce document anume si cand se intocmeste?

Rog pe cineva care redacteaza aceste comunicate la IGPR sa ma lumineze si pe mine . :hmmmt:

Link to comment
Share on other sites

Danpin, inca se foloseste un limbaj stereotip, de lemn, in aceste comunicate! Poate trebuie inceputa schimbarea din aceasta parte! Poate trebuie folosit un limbaj mai simplu, sau mai bine zis, trebuie folosita mai des limba romana!

Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

Eu unul chiar am fost pus in incurcatura cand am vazut ca in alte parti se procedeaza altfel. Personal, cand iau masura sanctionarii, dispun si confiscarea prin acelasi act. Daca as dispune ridicarea in vederea confiscarii bunului, ce act ar mai trebui sa intocmesc ulterior pentru a trece efectiv la confiscarea bunului pe care l-am ridicat in vederea confiscarii?

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

Controale în pieţe, pentru combaterea comerţului ilicit

Aproximativ 430 de infracţiuni au fost constatate şi 13.850 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în urma controalelor desfăşurate de poliţişti, pe parcursul a două zile, în pieţele agroalimentare din ţară. În urma acţiunilor, au fost confiscate 264.968 de ţigarete, 682 de litri alcool, 22.557 kg. de produse agricole, 13.798 kg. produse alimentare şi 64.066 kg. de produse nealimentare.

În intervalul 10 – 11 aprilie a.c., la nivel naţional, poliţiştii au acţionat în pieţe şi în apropierea acestora, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite cu produse agroalimentare sau provenite din contrabandă.

În acţiune au fost angrenaţi peste 10.500 de poliţişti de ordine publică, rutieri, de la investigarea fraudelor, de la investigaţii criminale, dar şi de la alte formaţiuni de poliţie, alături de poliţişti locali.

În urma a peste 6.000 de acţiuni şi controale desfăşurate, au fost constate 429 de infracţiuni şi au fost prinşi 360 suspecţi de infracţiuni.

Au fost aplicate 13.863 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.954 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 4.187 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

În urma acţiunilor, au fost confiscate 264.968 de ţigarete, 682 de litri alcool, 22.557 kg. de produse agricole, 13.798 kg. produse alimentare şi 64.066 kg. de produse nealimentare. Valoarea bunurilor confiscate se ridică la de 598.000 de lei.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Percheziţii la suspecţi de producere şi comercializare de produse contrafăcute

 

La această oră, poliţiştii gălăţeni, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R., desfăşoară 16 percheziţii pe raza a şapte judeţe şi în municipiul Bucureşti. Acţiunea vizează documentarea activităţii infracţionale a unor persoane suspectate de producerea şi comercializarea de produse contrafăcute ce poartă denumiri de mărci protejate.

În această dimineaţă, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor - I.G.P.R., împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Botoşani, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Brăila şi ai D.G.P.M.B., desfăşoară o amplă acţiune pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate că produc articole de îmbrăcăminte, ce poartă denumiri de mărci protejate, pe care ulterior le comercializează.

Activitățile se desfășoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor Galaţi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Cele 16 percheziţii se desfăşoară în judeţele Iaşi (8 în municipiul Iaşi şi 1 în municipiul Paşcani), Botoşani (1), Neamţ (1 în municipiul Roman), Vaslui (1 în municipiul Bîrlad), Brăila(1), Galaţi (2, în municipiile Galaţi şi Tecuci) şi municipiul Bucureşti (1).

Suspecţii depistaţi vor fi aduşi, pentru audieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

216.000 de litri de alcool fără documente legale, depistaţi de poliţişti

 

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor - I.G.P.R. au descoperit, în urma unui control efectuat la o societate comercială din Târgovişte, 216.000 de litri de alcool, pentru care administratorul societăţii nu deţinea documente legale de provenienţă. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală şi deţinerea de produse accizate în afara unui antrepozit fiscal autorizat.

La data de 21 august a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, care are ca obiect de activitate distilarea, mixarea şi rafinarea băuturilor alcoolice.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Serviciul de Investigarea Fraudelor – I.P.J. Dâmboviţa şi inspectori vamali ai Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti.

În incinta societăţii au fost descoperite linii de producere şi distilare a alcoolului şi băuturilor alcoolice, precum şi mai multe bazine în care era depozitat alcool şi băuturi alcoolice.

Au fost indisponibilizaţi 216.000 de litri de alcool şi băuturi alcoolice, ce au fost găsiţi la punctul de lucru al societăţii şi pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă. Întreaga cantitate a fost sigilată de către inspectorii D.R.V..

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi deţinerea de produse accizate în afara unui antrepozit fiscal autorizat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. a din Lg. 241/2005 şi art. 296 ind. 1 lit. l din Lg. 571/2003.

Centrul de Informare și Relaţii Publice - I.G.P.R.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Controale pentru combaterea comerţului ilegal cu rechizite şcolare

 

Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat, în zilele de 28 si 29 august a.c., o acţiune de control la comercianţii din două complexe comerciale, pentru combaterea evaziunii fiscale şi a contrafacerii, fiind vizaţi în special cei care comercializează rechizite şcolare./ În urma acţiunii, au fost constatate 12 infracţiuni, indisponibilizate mărfuri în valoare totală de 340.000 de lei şi aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 231.000 de lei.

La data de 28 august a.c., poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu poliţişti din cadrul serviciilor de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Ilfov şi D.G.P.M.B., au efectuat verificări la două centre comerciale din Bucureşti, respectiv din judeţul Ilfov.

Acţiunea a continuat şi astăzi, 29 august a.c.. Controalele au vizat combaterea comerţului cu produse contrafăcute şi a evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu rechizite şcolare.

În urma controalelor, au fost constatate 12 infracţiuni, dintre care 7 de evaziune fiscală şi 5 incriminate de Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, mărfuri în valoare de 340.000 de lei şi au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale , în cuantum de 231.000 de lei.

La acţiune au participat poliţişti de investigarea fraudelor, criminalişti şi luptători din cadrul Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – I.G.P.R..

Cercetările sunt continuate, pentru probarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate şi stabilirea prejudiciului total produs bugetului de stat şi titularilor mărcilor protejate, ca urmare a punerii în circulaţie de produse identice, purtând mărci protejate.

I.G.P.R. - Centrul Informare și relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Operațiunile cu fructe, legume, carne și obiecte ornamentale, verificate de polițiști

 

Poliția Română continuă activitățile pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu carne, legume, fructe şi obiecte ornamentale (jucării, obiecte de sezon). În prezent sunt în derulare 3 percheziţii în zona liberă a Portului Constanţa.

Poliția Română a demarat, la data de 18 noiembrie a.c., o amplă acțiune națională de verificare a operaţiunilor de achiziţie intracomunitară/import a produselor din carne, legume fructe şi obiecte ornamentale.

Acţiunea se derulează în principalele centre comerciale en-gross de pe raza municipiului Bucureşti, a județului Ilfov, în Portul Constanţa, în zona punctelor de trecere a frontierei și pe principalele căi de acces în zona București-Ilfov, fiind monitorizate transporturile din aceste categorii de produse prin amplasarea de filtre, în echipe mixte, compuse din poliţişti de investigarea fraudelor şi poliţie rutieră.

Până în prezent au fost verificate 210 societăţi comerciale, fiind constatate în faza preliminară a cercetărilor 58 de infracţiuni, dintre care 57 de evaziune fiscală şi 1 infracţiune la art. 243 Cp, rupere de sigilii.

Au fost identificate, în vederea confiscării, 233.000 kg. de legume și fructe, în valoare de 932.500 lei şi 56.000 kg. de mărfuri din categoria carne şi produse din carne congelate, în valoare de 1.120.000 lei a căror provenienţă legală nu a putut fi justificată, nefiind înregistrate în evidenţele contabile ale societăţilor verificate.

Mărfurile au fost indisponibilizate, continuându-se cercetările în vederea stabilirii legalităţii operaţiilor comerciale desfăşurate.

Au fost aplicate, de asemenea, 146 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 219.650 lei.

Reamintim faptul că, în cadrul acţiunii naţionale, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigarea Fraudelor, şi cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică, Direcţiei Rutiere şi Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, aproape 2.000 de poliţişti acţionează, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare cu legume, fructe, produse din carne şi obiecte ornamentale (jucării, obiecte de sezon).

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Acţiune a poliţiştilor de investigare a fraudelor la două centre comerciale

 

14 infracţiuni au fost depistate şi 15 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti în urma controalelor efectuate astăzi, la punctele de lucru din două complexe comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

La data de 26 noiembrie a.c., ofiţerii specialişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor- I.G.P.R., precum şi cei ai D.G.P.M.B. şi I.P.J. Ilfov au efectuat controale la societăţile şi punctele de lucru din două complexe comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, pentru a stabili circuitele şi operaţiunile efectuate de agenţii economici.

În urma controalelor, poliţiştii au depistat 14 infracţiuni, dintre care 10 prevăzute de Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi 4 prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziuni fiscale.

Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 4.325 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 186.070 de lei, 200 de jucării în valoare de 3.000 de lei şi 4.100 de ornamente de Crăciun, precum şi alte bunuri în valoare de 109.700 de lei.

Poliţiştii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în valoare totală de 200.000 de lei.

Reamintim că, echipele de control au verificat respectarea normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, precum şi dacă documentele de transport erau conforme cu realitatea (datele referitoare la preţul, tipul şi cantitatea mărfii transportate).

S-a verificat, de asemenea, respectarea legislaţiei în domeniul transportului de mărfuri.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Fructe fără documente legale, confiscate de poliţişti

 

Aproximativ 20 de tone de banane, fără documente legale de provenienţă, au fost descoperite şi ridicate de poliţiştii de investigare a fraudelor, în vederea confiscării.

La data de 28 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Arad au depistat, la intrarea în ţară, în localitatea Nădlac, un ansamblul auto, care transporta aproximativ 20.000 de kilograme de banane.

Transportatorul a prezentat poliţiştilor documente justificative din care a rezultat că marfa era destinată unei societăţi comerciale din judeţul Ilfov.

În urma verficărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că la adresa unde figura sediul societăţii respective nu funcţionează nici o firmă, iar marfa aparţine unei alte societăţi din judeţul Ilfov, care nu a deţinut documente legale de provenienţă pentru aceasta.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei, iar cele aproape 20 tone de banane, în valoare de aproximativ 42.300 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării.

Reamintim faptul că, Poliţia Română desfăşoară o amplă acţiune naţională de verificare a operaţiunilor de achiziţie intracomunitară/import a produselor din carne, legume fructe şi obiecte ornamentale.

În cadrul acţiunii, sunt monitorizate transporturile din aceste categorii de produse prin amplasarea de filtre, în echipe mixte, compuse din poliţişti de investigarea fraudelor şi poliţie rutieră.

Astfel, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigarea Fraudelor, şi cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică, Direcţiei Rutiere şi Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, aproximativ 2.000 de poliţişti acţionează pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare cu legume, fructe, produse din carne şi obiecte ornamentale (jucării, obiecte de sezon).

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Jucării fără documente legale, ridicate de poliţişti

 

Aproape 10.000 de jucării şi peste 2.800 de seturi de jucării, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, au fost ridicate în vederea confiscării de poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime. Valoarea mărfii confiscate este estimată la 500.000 de lei

În perioada 20-23 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Transporturi Maritime au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor la regimul mărfurilor ce poartă însemne ale unor mărci protejate.

În acest sens, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud Agigea, poliţiştii au efectuat un control asupra mărfii depozitate în Portul Constanţa Sud Agigea, ce aparţinea unei societăţi comerciale cu sediul în Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov.

În urma verificărilor, poliţiştii au depistat 4.992 de păpuşi din plastic şi 4.090 de jucării din pluş, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.

Totodată, au fost descoperite 2.867 de seturi de jucării, respectiv 2.304 telefoane de jucărie, 1.415 păpuşi din plastic, 504 laptopuri de jucărie şi 480 de staţii de emisie-recepţie de jucărie, toate inscripţionate cu sigle ale unor mărci consacrate.

Marfa a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele administratorului societăţii a fost întocmit dosar penal pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

De asemenea, bărbatul este suspectat şi de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Vamal.

Marfa confiscată are o valoare de aproximativ 500.000 de lei

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...
Operațiunile cu flori, verificate de poliţişti
 
Peste 100 de infracțiuni și aproape 2.000 de abateri contravenționale au fost constatate de polițiști în urma controalelor desfășurate la nivel național pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu flori, aranjamente florale și plante decorative. 
 
În perioadele 27-28 februarie şi 5-6 martie, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul Direcţiei Poliției Transporturi, polițiștii au verificat achiziţiile intracomunitare/importurile de flori și plante decorative.
 
De asemenea, au fost monitorizate transporturile tip cargo, acționându-se în sistem integrat pentru verificarea destinaţiei acestora. 
 
Au fost verificate 2.359 de societăţi comerciale, fiind constatate, în faza preliminară a cercetărilor, 105 infracţiuni, dintre care 95 de evaziune fiscală.
 
Totodată, au fost aplicate 1.937 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.946.463 lei. 
 
În cadrul dosarelor penale, precum și în urma constatării abaterilor de la normele contravenționale, au fost confiscate mărfuri în valoare totală de 434.547 lei. 
 
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarelor penale pentru stabilirea legalităţii operaţiilor comerciale desfăşurate.
 
I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

10 tone produse alimentare fără documente legale, confiscate

 

Peste 10 tone de produse alimentare, fără documente legale, au fost ridicate în vederea confiscării de poliţişti, în urma unor controale desfăşurate într-o piaţă agroalimentară din Braşov. Peste 60 de poliţişti din cadrul I.P.J. Braşov efectuează, la această oră, un control într-o piaţă agroalimentară, din municipiul Braşov, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică.

Activităţile sunt circumscrise Planului național de acțiuni, dispus de șeful Poliției Române, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în special a infracțiunilor economice, premergător Sărbătorilor de Paşti.

În cursul acestei zile, 3 aprilie a.c., peste 60 de poliţişti ai structurilor de investigare a fraudelor, de ordine publică, criminalistică şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Braşov acționează într-o piaţă agroalimentară, din municipiul Braşov, pentru prevenirea și combaterea infracţiunilor de natură economică.

Până la această oră, au fost confiscate peste 10 tone de produse alimentare fără documente legale. De asemnea, au fost constatate 5 infracțiuni de evaziune fiscală.

La activităţi, alături de poliţişti, sunt angrenaţi şi lucrători din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al Inspectoratului Teritorial de Muncă Braşov.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Comerţul cu produse alimentare, în atenţia poliţiştilor

De la începutul lunii aprilie, din dispoziţia şefului Poliţiei Române au fost intensificate acţiunile pentru combaterea faptelor antisociale premergător Sărbătorilor de Paşti. În ultimele două zile, au fost indisponibilizate şi oprite de la vânzare 1,8 tone de vin vrac şi peste 470 de kg. de carne şi produse din carne.

În jur de 7.000 de poliţişti acţionează zilnic, suplimentar faţă de activităţile pe care le desfăşoară zilnic, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor.

Poliţia Română a intensificat atât acţiunile de combatere a evaziunii fiscale, cât şi pe cele de contrafacere a mărfii.

În 15 zile poliţiştii au constatat 5.250 de infracţiuni, dintre care 1242 de evaziune fiscală.

Au fost aplicate 168.604 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 46.500.000 de lei, şi de asemenea au fost confiscate sau indisponibilizate bunuri, respectiv peşte şi produse din peşte, carne şi produse din carne, alcool, dar şi orice alte bunuri ilicite, în valoare de 14.225.000 lei.

Scopul acţiunilor dispuse de şeful Poliţiei Române, chestorul general Petre Tobă, este de a proteja cetăţenii de comiterea oricăror ilegalităţi, cu atât mai mult în această perioadă când ar exista posibilitatea de a se profita de buna credinţă a oamenilor.

În perioada 15-16 aprilie a.c., ofiţeri de poliţie de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi D.G.P.M.B., împreună cu specialişti din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţiei Generale de Control şi Inspecţii Viti-Vinicole din cadrul M.A.D.R. au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor de natură economico-financiară, dar şi pentru protejarea populaţiei împotriva unor practici comerciale de natură să ducă la comercializarea unor produse alimentare şi viti-vinicole neconforme.

Ieri, 15 aprilie, echipele de control au verificat 14 agenţi economici care au ca obiect de activitate comercializarea vinului vrac sau îmbuteliat.

Inspectorii M.A.D.R. au ridicat 42 de probe şi contraprobe, având în vedere că specialiştii au constatat că o parte din vinul comercializat nu îndeplinea criteriile de calitate, existând dubii cu privire la provenienţa acestuia. S-a dispus indisponibilizarea şi interzicerea la vânzare a peste 1,8 tone de vin vrac până la obţinerea rezultatelor analizelor de laborator.

Astăzi, 16 aprilie, în baza datelor şi informaţiilor obţinute de ofiţeri din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul specialiştilor din cadrul A.N.P.C., au fost verificaţi 31 de agenţi economici de pe raza municipiului Bucureşti care comercializau produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat sau fără respectarea normelor de igienă ori păstrare.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 56.500 lei, dar cel mai important, s-a dispus interzicerea la comercializare a mai multor produse:

- 303 kg carne congelată de pasăre

- 125 kg carne tocată porc şi carne semipreparată pentru cârnaţi

- 42 kg drob miel

- 1 kg şuncă de casă crudă

- 6 kg mezeluri din carne de porc al căror termen de valabilitate era expirat

- 50 kg ficat de pui fără documente de provenienţă

- 30 kg piept de pui fără documente de provenienţă.

Cea mai mare parte a produselor interzise la comercializare azi provin de la un singur hipermarket. Reprezentanţii A.N.P.C. au dispus retragerea de la comercializare în vederea neutralizării a cantităţii de 303 kg. de carne congelată de pasăre deoarece prezenta modificări organoleptice evidente, fiind improprie consumului uman.

De asemenea, s-a dispus retragerea de la comercializare în vederea neutralizării, întrucât sunt nesigure, nefiind posibilă identificarea datei limită de consum a 125 de kg. de carne tocată porc şi carne semipreparată pentru cârnaţi, 42 kg. de drob de miel şi a unui kg. de şuncă de casă crudă cu urme evidente de mucegai.

Valoarea totală a produselor este de peste 9.000 de lei.

Acţiunile Poliţiei Române vor continua şi în zilele următoare, împreună cu specialişti de la alte instituţii cu atribuţii de control specifice activităţilor desfăşurate în această perioadă.

În acţiunile de control şi verificare sunt angrenaţi poliţişti de la investigarea fraudelor, transporturi, poliţiei rutieră şi de la ordine publică, care urmăresc atât prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite din domeniul comerţului alimentar, dar şi a celor de natură judiciară, respectiv furturi şi infracţiuni cu violenţă.

IGPR - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 5 months later...

Peste 100 de tone de alcool, descoperite de poliţiştii de investigarea fraudelor

În urma unei percheziţii desfăşurate în judeţul Maramureş, poliţiştii de investigarea fraudelor au descoperit peste 100 de tone de alcool, depozitat în afara unui antrepozit fiscal autorizat.

La data de 3 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au efectuat o percheziţie, pe raza judeţului Maramureş, la un spaţiu în care, în două bazine de mari dimensiuni, era depozitat alcool în afara unui antrepozit fiscal autorizat.

În urma cercetărilor efectuate, în colaborare cu funcţionari din cadrul Biroului de Metrologie Baia Mare şi al Biroului Vamal de Interior Maramureş, s-a constatat că, în cele două rezervoare, cu o capacitate de stocare de aproape 60.000 litri/bazin, sunt depozitaţi 112.365 de litri de alcool, cu o concentraţie alcoolică de 70,03% alcool/vol., produs accizabil depozitat în afara unui antrepozit fiscal autorizat. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 3.700.000 de lei.

În cauză, s-a dispus, instituirea sechestrului asigurător pentru întreaga cantitate de alcool şi transportarea în custodia Biroului Vamal de Interior Maramureş.

Transbordarea şi transportarea la reşedinţa custodelui a unui rezervor ce conţine cantitatea de 59.560 de litri de alcool a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, care a asigurat suport P.S.I. (pentru prevenirea şi stingerea incendiilor), mijloacele tehnice adecvate precum şi alte utilaje de mare capacitate.

Acţiunea poliţiştilor continuă şi astăzi, 4 octombrie, sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere a produselor accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat, conform Legii 571/2003 – Cod fiscal.

Acţiunea, desfăşurată sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.

Sursa: IPJ MARAMUREŞ

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...
ACŢIUNE PENTRU VERIFICAREA LEGALITĂŢII ACTIVITĂŢILOR COMERCIALE CU VIN
 
Polițiștii Direcţiei de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R. acționează în mai multe județe pentru verificarea legalității activităților desfășurate de șapte agenți economici care produc și comercializează vinuri şi produse viti-vinicole.
 
Începând cu data de 23 octombrie a.c., Direcţia de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R. efectuează o acţiune pentru prevenirea şi descoperirea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii şi comercializării vinurilor şi produselor viti-vinicole, în judeţele Buzău, Bacău, Neamţ și Vrancea.
 
Alături de cei 35 de poliţişti specializați in investigarea fraudelor, la acțiune participă 30 de inspectori ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
 
Pe parcursul acţiunii urmează să fie verificate 16 puncte de lucru ce aparțin a șapte agenţi economici. Echipele de control vor ridica probe şi contraprobe din sortimentele de vin produse sau comercializate de societaţile verificate în vederea analizării în laborator pentru stabilirea autenticităţii acestora.
 
De asemenea, se efectueză verificări cu privire la realitatea şi corectitudinea înregistrărilor financiar contabile referitoare la aprovizionarea cu materii prime şi materiale, în special struguri şi recipiente pentru ambalarea produselor finite. Totodată, sunt verificate stocurile de produse existente, precum şi beneficiarii mărfurilor comercializate.
 
În aceeaşi perioada, polițiștii Direcţiei de Investigare a Fraudelor și ai structurilor teritoriale vor continua verificările şi în alte judeţe, unde agenţii economici verificaţi ar fi comercializat vinuri şi produse viti – vinicole, în cauză existând suspiciunea rezonabilă că produsele comercializate ar fi fost falsificate.

 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂŢII ECONOMICE, ÎN MAI MULTE CENTRE COMERCIALE

 

Astăzi, sub directa coordonare a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii, împreună cu reprezentanţi ai A.N.P.C., au verificat mai multe centre comerciale din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov, pentru stabilirea operaţiunilor şi circuitelor comerciale derulate de societăţile comerciale.

 

Activităţile fac parte din acţiunea naţională declanşată de Poliţia Română, la data de 15 noiembrie a.c., pentru prevenirea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu carne, legume, fructe şi obiecte ornamentale.

 

La data de 5 decembrie a.c., peste 130 de poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, D.G.P.M.B. şi I.P.J. Ilfov împreună cu 82 comisari din cadrul  Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat controale la societăţile şi punctele de lucru ale mai multor centre comerciale en - gross din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în vederea identificării şi tragerii la răspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor aferente către bugetul de stat, prin desfăşurarea de operaţiuni de achiziţie intracomunitară/import, fără evidenţierea activităţilor comerciale.

 

Poliţiştii au instituit 8 filtre rutiere pe principalele căi rutiere de acces în capitală, fiind verificate autotrenurile care transportă mărfuri provenite din spaţiul intracomunitar sau extracomunitar şi în centrele comerciale en-gros din Bucureşti.

 

Acţiunile au vizat verificarea agenţilor economici în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor de natură economico-financiară şi a reglementărilor referitoare la comercializarea jucăriilor sau a altor produse specifice sărbătorilor de iarnă.

 

De asemenea, a fost verificată respectarea legislaţiei în domeniul transportului de mărfuri. Echipele de control au avut în vedere modul în care sunt respectate normele referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, precum şi dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea (datele referitoare la preţul, tipul şi cantitatea mărfii transportate).

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

Update - ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂŢII ECONOMICE, ÎN MAI MULTE CENTRE COMERCIALE
 
În urma verificărilor efectuate astăzi, la mai multe centre comerciale din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov, sub directa coordonare a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii, împreună cu reprezentanţi ai A.N.P.C., au aplicat peste 130 de sancţiuni, în valoare de 415.000 de lei.
 
Activităţile fac parte din acţiunea naţională declanşată de Poliţia Română, la data de 15 noiembrie a.c., cu scopul de a preveni şi combate evaziunea fiscală, sub toate formele în care s-ar putea produce în această perioadă.
 
În cadrul acţiunii declanşate astăzi, în care au fost angrenaţi peste 130 de poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, D.G.P.M.B. şi I.P.J. Ilfov şi care a vizat activitatea mai multor centre comerciale en - gross din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, până în prezent au fost controlate peste 110 societăţi comerciale. Poliţiştii au aplicat 134 de sancţiuni contravenţionale pentru neregulile constatate, în valoare de 415.000 de lei.
 
De asemenea, au fost indisponibilizate sau ridicate, în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproape 200.000 de lei, precum şi bunuri perisabile în valoare de peste 130.000 de lei.
 
La activităţi au participat şi 82 de comisari din cadrul  Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
 
Controalele au urmărit identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor aferente către bugetul de stat, prin desfăşurarea de operaţiuni de achiziţie intracomunitară/import, fără evidenţierea activităţilor comerciale. Poliţiştii au instituit 8 filtre rutiere pe principalele căi rutiere de acces în capitală, fiind verificate autotrenurile care transportă mărfuri provenite din spaţiul intracomunitar sau extracomunitar şi în centrele comerciale en-gros din Bucureşti.
 
 
 
De asemenea, a fost verificată respectarea legislaţiei în domeniul transportului de mărfuri. Echipele de control au avut în vedere modul în care sunt respectate normele referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, precum şi dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea (datele referitoare la preţul, tipul şi cantitatea mărfii transportate).
 
* * *
 
Din ordinul viceprim - ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, au fost intensificate toate acţiunile pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în această perioadă, pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte de sărbători şi sfârşitul de an.
 
Astfel, la nivelul Poliţiei Române, chestorul general de poliţie Petre Tobă a dispus declanşarea planului de măsuri SĂRBĂTORI DE IARNĂ, 2014.
 
Activităţile fac parte din acţiunea naţională declanşată de Poliţia Română, la data de 15 noiembrie a.c., cu scopul de a preveni şi combate evaziunea fiscală, sub toate formele în care s-ar putea produce în această perioadă - de la operaţiuni de achiziţie intracomunitară şi importuri, fără evidenţierea activităţilor comerciale, activităţi ilegale în domeniul panificaţiei, ilegalităţi care s-ar putea produce la comercializarea jucăriilor sau a altor produse specifice sărbătorilor de iarnă, legume - fructe, produse congelate, produse din carne, băuturi alcoolice şi ţigări.
 
Activităţile sunt desfăşurate în colaborare cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţiuni în domeniu.
 
De la începutul acestei luni, au fost efectuate aproape 500 de acţiuni şi controale, fiind verificate peste 1.400 de socetăţi comerciale şi aproape 1.600 de persoane fizice. Astfel, poliţiştii au constatat 150 de infracţiuni şi au aplicat aproape 1.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 1.500.000 de lei.
 
Au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 659.271 de lei şi au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare  de 1.226.882 de lei.
 
Pe categorii, au fost indisponibilizate sau ridicate în vederea confiscării 9.039 de obiecte ornamentale, 455.822 de pachete ţigări, 5 kilograme de tutun vrac, 11.596 de litri de alcool, 51.982 de kilograme de carne şi produse din carne, 33.884 de kilograme de legume şi fructe, în valoare totală de 1.886.409 de lei.
 
Sursa: IGPR
Link to comment
Share on other sites

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂŢII ECONOMICE, ÎN MAI MULTE CENTRE COMERCIALE

În urma verificărilor efectuate astăzi, la mai multe centre comerciale din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov, sub directa coordonare a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii, împreună cu reprezentanţi ai A.N.P.C., au aplicat peste 130 de sancţiuni, în valoare de 415.000 de lei.

Activităţile fac parte din acţiunea naţională declanşată de Poliţia Română, la data de 15 noiembrie a.c., cu scopul de a preveni şi combate evaziunea fiscală, sub toate formele în care s-ar putea produce în această perioadă.

În cadrul acţiunii declanşate astăzi, în care au fost angrenaţi peste 130 de poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, D.G.P.M.B. şi I.P.J. Ilfov şi care a vizat activitatea mai multor centre comerciale en - gross din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, până în prezent au fost controlate peste 110 societăţi comerciale. Poliţiştii au aplicat 134 de sancţiuni contravenţionale pentru neregulile constatate, în valoare de 415.000 de lei.

De asemenea, au fost indisponibilizate sau ridicate, în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproape 200.000 de lei, precum şi bunuri perisabile în valoare de peste 130.000 de lei.

La activităţi au participat şi 82 de comisari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Controalele au urmărit identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor aferente către bugetul de stat, prin desfăşurarea de operaţiuni de achiziţie intracomunitară/import, fără evidenţierea activităţilor comerciale. Poliţiştii au instituit 8 filtre rutiere pe principalele căi rutiere de acces în capitală, fiind verificate autotrenurile care transportă mărfuri provenite din spaţiul intracomunitar sau extracomunitar şi în centrele comerciale en-gros din Bucureşti.

De asemenea, a fost verificată respectarea legislaţiei în domeniul transportului de mărfuri. Echipele de control au avut în vedere modul în care sunt respectate normele referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, precum şi dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea (datele referitoare la preţul, tipul şi cantitatea mărfii transportate).

Din ordinul viceprim - ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, au fost intensificate toate acţiunile pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în această perioadă, pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte de sărbători şi sfârşitul de an.

Astfel, la nivelul Poliţiei Române, chestorul general de poliţie Petre Tobă a dispus declanşarea planului de măsuri SĂRBĂTORI DE IARNĂ, 2014.

Activităţile fac parte din acţiunea naţională declanşată de Poliţia Română, la data de 15 noiembrie a.c., cu scopul de a preveni şi combate evaziunea fiscală, sub toate formele în care s-ar putea produce în această perioadă - de la operaţiuni de achiziţie intracomunitară şi importuri, fără evidenţierea activităţilor comerciale, activităţi ilegale în domeniul panificaţiei, ilegalităţi care s-ar putea produce la comercializarea jucăriilor sau a altor produse specifice sărbătorilor de iarnă, legume - fructe, produse congelate, produse din carne, băuturi alcoolice şi ţigări.

Activităţile sunt desfăşurate în colaborare cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţiuni în domeniu.

De la începutul acestei luni, au fost efectuate aproape 500 de acţiuni şi controale, fiind verificate peste 1.400 de socetăţi comerciale şi aproape 1.600 de persoane fizice. Astfel, poliţiştii au constatat 150 de infracţiuni şi au aplicat aproape 1.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 1.500.000 de lei.

Au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 659.271 de lei şi au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de 1.226.882 de lei.

Pe categorii, au fost indisponibilizate sau ridicate în vederea confiscării 9.039 de obiecte ornamentale, 455.822 de pachete ţigări, 5 kilograme de tutun vrac, 11.596 de litri de alcool, 51.982 de kilograme de carne şi produse din carne, 33.884 de kilograme de legume şi fructe, în valoare totală de 1.886.409 de lei.

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

ACŢIUNE PENTRU PREVENIREA ILEGALITĂŢILOR ECONOMICE

 

În urma controalelor efectuate vineri, la nivel naţional, sub directa coordonare a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost întocmite 13 dosare penale pentru ilegalităţile economico-finaciare descoperite în activitatea societăţilor verificate. De asemenea, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 1.200.000 de lei.

 

La data de 5 decembrie a.c., Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat o acţiune, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor de natură economico-financiară.

 

La activităţi au participat 450 de poliţişti, precum şi 160 de comisari din cadrul  Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care au verificat 582 de agenţi economici.

 

Echipele de control au urmărit verificarea modului în care sunt respectate reglementările referitoare la comercializarea jucăriilor sau a altor produse specifice sărbătorilor de iarnă.

 

În urma controalelor efectuate, au fost întocmite 13 dosare penale, prejudiciul estimat în aceste cauze fiind de peste 200.000 de lei.

 

De asemenea, pentru abaterile constatate, echipele de control au aplicat 361 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.226.060 lei.

 

Totodată, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 23.595 lei, au fost retrase de la comercializare bunuri în valoare de 140.358 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 90.133 lei.

 

Reamintim faptul că, în cadrul acţiunii naţionale, în urma verificărilor efectuate la mai multe centre comerciale din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov, poliţiştii specializati în investigarea criminalităţii economice, împreună cu reprezentanţi ai A.N.P.C., au aplicat peste 130 de sancţiuni, în valoare de 415.000 de lei.

 

Activităţile desfăşurate de poliţişti fac parte din acţiunea naţională declanşată de Poliţia Română, la data de 15 noiembrie a.c., pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, sub toate formele în care s-ar putea produce, în perioada sărbătorilor de iarnă.

 

Acţiunile sunt desfăşurate în colaborare cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu.
 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

CONTROALE ŞI VERIFICĂRI ALE POLIŢIŞTILOR ÎN PORTURILE MARITIME
 
Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., au desfăşurat, în perioada 19 noiembrie – 5 decembrie a.c., o acţiune în porturile maritime din judeţul Constanţa, în urma căreia , echipele de control au constatat 13 infracţiuni şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 61.300 de lei.
 
În perioada 19 noiembrie – 5 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R. au efectuat o serie de controale pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu produse accizabile, precum şi pentru descoperirea importurilor de mărfuri contrafăcute.
 
Acţiunile s-au desfăşurat în porturile maritime Constanţa, Constanţa Sud-Agigea, Mangalia şi Midia.
 
Echipele de control au efectuat 32 de controale în urma cărora au fost verificaţi 28 de agenţi economici, 11 containere cu marfă şi 70 de mijloace de transport marfă.
 
În urma verificărilor efectuate, au fost întocmite 13 dosare penale, pentru care sunt cercetate 17 persoane.
 
Din totalul infracţiunilor constatate, 8 infracţiuni au vizat nerespectarea Legii nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, 2 infracţiuni au fost la Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal, o infracţiune este incriminată de Codul Penal şi 2 sunt prevăzute de alte acte normative.
 
Prejudiciul cauzat prin comiterea acestor fapte este estimat la peste 37.000 de lei şi a fost recuperat în integralitate.
 
De asemenea, echipele de control au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 61.300 de lei. Totodată, a fost luată măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a unor bunuri în valoare de 61.200 de lei.
 
Exemple:
 
În urma unui control efectuat de poliţişti ai Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime - I.G.P.R., împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Constanţa, la o societate comercială din Constanţa, s-a stabilit că, în cursul anului 2014, nu  ar fi fost înregistrate în contabilitate mai multe venituri obţinute din comercializarea de alcool.
 
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului.
 
***
 
Urmare a unor verificări efectuate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii economice la sediul unei societăţi comerciale din Constanţa, echipele de control au constatat faptul că, în cursul acestui an, nu ar fi fost înregistrate în contabilitate mai multe venituri obţinute din activităţi comerciale.
 
În continuare, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi pentru stabilirea activităţii infracţionale în cauză.
 
***
 
În urma investigaţiilor efectuate de o echipă de control formată din poliţişti ai Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime - I.G.P.R. şi ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Constanţa la sediul unei societăţi comerciale, cu sediul în Constanţa, a rezultat că, în cursul anului 2014, nu ar fi fost înregistrate în contabilitate mai multe venituri obţinute din activităţi comerciale din domeniul construcţiilor.  
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
 
***
 
În urma investigaţiilor efectuate de o echipă de control formată din poliţişti ai Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime - I.G.P.R. şi ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Constanţa la sediul unei societăţi comerciale, cu sediul în Constanţa, a rezultat că, în cursul anului 2014, nu ar fi fost înregistrate în contabilitate mai multe venituri obţinute din activităţi comerciale din domeniul construcţiilor.  
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
 
Sursa: IGPR
Link to comment
Share on other sites

CONTROALE ALE POLIŢIŞTILOR DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂŢII ECONOMICE, LA COMERCIANŢII DE CARNE

 

Astăzi, Poliţia Română, împreună cu reprezentanţi ai A.N.P.C. şi A.N.S.V.S.A., verifică sute de agenţi economici din ţară, care comercializează carne sau produse din carne.

 

Activităţile fac parte din acţiunea naţională declanşată de Poliţia Română, pentru prevenirea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu carne, legume, fructe şi obiecte ornamentale.

 

La data de 11 decembrie a.c., 650 de poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu 160 de comisari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi 85 de specialişti din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, efectuează controale la agenţi economici din ţară, care comercializează carne sau produse din carne ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.

 

Activităţile vizează verificarea a peste 850 de agenţi economici, în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor de natură economico-financiară şi a reglementărilor referitoare la comercializarea produselor din carne ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.

 

Din ordinul viceprim - ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, au fost intensificate toate acţiunile pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în această perioadă, pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte de sărbători şi sfârşitul de an.

 

Astfel, la nivelul Poliţiei Române, chestorul general de poliţie Petre Tobă a dispus declanşarea „Planului de măsuri pentru asigurarea climatului de siguranţă publică în sezonul de iarnă şi în contextul sărbătorilor şi manifestărilor publice asociate”.

 

Activităţile fac parte din acţiunea naţională declanşată de Poliţia Română, cu scopul de a preveni şi combate evaziunea fiscală, sub toate formele în care s-ar putea produce în această perioadă - de la operaţiuni de achiziţie intracomunitară şi importuri, fără evidenţierea activităţilor comerciale, activităţi ilegale în domeniul panificaţiei, ilegalităţi care s-ar putea produce la comercializarea jucăriilor sau a altor produse specifice sărbătorilor de iarnă, legume - fructe, produse congelate, produse din carne, băuturi alcoolice şi ţigări.

 

Activităţile sunt desfăşurate în colaborare cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţiuni în domeniu.
 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.