Jump to content
POLITISTI.ro

Obiecte şi materiale pirotehnice, confiscate de poliţişti


NewsBot

Recommended Posts

Obiecte pirotehnice fără documente legale, descoperite la Craiova

Peste 120 de tone de produse pirotehnice au fost descoperite de poliţiştii specializaţi de la Arme din cadrul I.G.P.R., în vecinătatea staţiei de extracţie şi pompare gaz metan din Craiova, precum şi în incinta unui restaurant.

Ofiţerii Serviciului Substanţe Periculoase din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R., acţionând în baza Planului de acţiune Foc de artificii 2011-2012, au efectuat verificări la o firmă din Craiova, respectiv la un depozit neautorizat şi la un restaurant ce aparţineau acesteia.

Astfel, la depozitul situat în imediata vecinătate a staţiei de extracţie şi pompare gaz metan din Craiova au fost depistate aproximativ 120 de tone de produse pirotehnice, clasa I şi IV.

De asemenea, la restaurantul aparţinând aceleiaşi societăţi comerciale, situat într-un cartier de locuinţe, au fost depistate alte două tone şi jumătate de produse pirotehnice.

Societatea comercială era autorizată pentru organizare de jocuri de artificii, însă, conform prevederilor legale, putea deţinute la punctul de lucru maxim 1.000 de kg de astfel de produse.

Din primele cercetări efectuate a reieşit că pentru o parte din marfă nu existau facturi.

La faţa locului se află ofiţerii D.A.E.S.P. şi poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Dolj, obiectele pirotehnice descoperite urmând a fi mutate la un depozit autorizat, pentru înlăturarea oricărui pericol.

Cercetările continuă.

I.G.P.R. - CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Obiecte pirotehnice, confiscate

Poliţiştii formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase au descoperit şi ridicat în vederea confiscării, în ultimele 24 de ore, sute de mii de materiale pirotehnice deţinute fără respectarea prevederilor legale.

GIURGIU - La data de 28 decembrie a.c., în timpul unei acţiuni la care au participat poliţişti din cadrul I.P.J. Giurgiu, S.C.C.O. Giurgiu, beneficiind de sprijinul ofiţerilor D.G.I.P.I., au fost depistate mai multe persoane, atât din judeţele Giurgiu şi Ilfov, cât şi din Regiunea Russe – Bulgaria care, fie transportau articole pirotehnice fără documente de provenienţă şi fără a fi autorizate să efectueze operaţiuni cu astfel de bunuri, fie încercau să le comercializeze pe raza judeţului Giurgiu.

Astfel, în doar câteva ore, poliţiştii au descoperit 309.573 articole pirotehnice, în greutate totală de 744 kg, fără documente legale.

Bunurile, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar suspecţii identificaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere şi transport ilegal de articole pirotehnice şi contrabandă.

BUZĂU - Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, în cooperare cu ofiţeri ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.) au documentat activitatea unui grup format din 8 membri care, în perioada Sărbătorilor de Iarnă 2011-2012, au efectuat acte de comerţ cu articole pirotehnice de diferite clase/categorii, fără respectarea prevederilor legale, pe raza judeţelor Braşov şi Buzău.

La data de 28 decembrie a.c., în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Buzău, au fost efectuate 11 percheziţii în municipiul Buzău, atât la domiciliile, cât şi la punctele de lucru ale societăţilor administrate de 7 dintre suspecţi, la activităţile desfăşurate fiind angrenaţi poliţişti din cadrul Biroului A.E.S.P., Serviciilor de Investigare a Fraudelor, Investigaţii Criminale, Intervenţie Rapidă şi Rutier, precum şi ofiţeri ai D.G.I.P.I..

Zonele în care au fost efectuate percheziţiile au fost securizate prin instituirea unor filtre rutiere.

În urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 49.852 articole pirotehnice din clasa/categoria I şi 28.054 articole pirotehnice din clasele/categoriile a II-a şi a III-a.

Cele 7 persoane la care s-au efectuat percheziţiile sunt administratori de societăţi comerciale autorizate să deţină şi să comercializeze articole pirotehnice din clasa/categoria I şi au participat la instruirea organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău în ziua de 21 decembrie a.c., când li s-a reamintit inclusiv că nu au voie să depoziteze la domiciliu asemenea produse.

Cei şapte, precum şi administratorul unei firme din judeţul Braşov, de unde s-au aprovizionat cu articole pirotehnice, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 37 alin. 3 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase continuă cercetările, în vederea documentării tuturor aspectelor cauzei.

SUCEAVA - Ieri, poliţişti Serviciului arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul I.P.J. Suceava au efectuat un control la o societate comercială din

Suceava – punctul de lucru Siminicea, ocazie cu care, în magazia unităţii, s-au găsit 23.620 de petarde şi 49 artificii, deţinute ilegal în scop de comercializare.

Din primele cercetări a rezultat că societatea în cauză nu era autorizată de I.T.M. Suceava şi I.P.J. Suceava pentru deţinere şi comercializare de articole pirotehnice supuse regimului autorizării, iar cu privire la provenienţa acestora, S. Mihai, de 26 de ani, din municipiul Suceava - administratorul societăţii, a declarat că le-a procurat în anii anteriori şi le-a păstrat la punctul de lucru din localitatea Siminicea (cu obiect de activitate comercializare produse alimentare), cu intenţia de a le comercializa în acest sezon.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului articolelor pirotehnice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 alin.3 rap. la art.33 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a articolelor pirotehnice.

CONSTANŢA - Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Secţiei 4 au efectuat în cursul acestei dimineţi, trei percheziţii domiciliare în vederea depistării persoanelor care deţin şi comercializează materiale pe bază de amestecuri pirotehnice.

Cu această ocazie au fost ridicate în vederea confiscării peste 20.000 artificii şi petarde, din categoriile I şi II, deţinute contrar prevederilor legale.

Astfel, au fost identificaţi G.D., de 56 de ani şi M.C., de 27 de ani, ambii din Constanţa, care deţineau ilegal 6100, respectiv 9400 obiecte pirotehnice.

Aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, faptă ce se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an.

Poliţiştii vor desfăşura în continuare activităţi, atât pe căile de comunicaţie cât şi în zonele pretabile comercializării articolelor pirotehnice, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, precum şi pentru prevenirea producerii unor accidente sau pagube materiale pe fondul folosirii necorespunzătoare sau ilegale a obiectelor artizanale.

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

BUZĂU - Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, în cooperare cu ofiţeri ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.) au documentat activitatea unui grup format din 8 membri care, în perioada Sărbătorilor de Iarnă 2011-2012, au efectuat acte de comerţ cu articole pirotehnice de diferite clase/categorii, fără respectarea prevederilor legale, pe raza judeţelor Braşov şi Buzău.

La data de 28 decembrie a.c., în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Buzău, au fost efectuate 11 percheziţii în municipiul Buzău, atât la domiciliile, cât şi la punctele de lucru ale societăţilor administrate de 7 dintre suspecţi, la activităţile desfăşurate fiind angrenaţi poliţişti din cadrul Biroului A.E.S.P., Serviciilor de Investigare a Fraudelor, Investigaţii Criminale, Intervenţie Rapidă şi Rutier, precum şi ofiţeri ai D.G.I.P.I..

Zonele în care au fost efectuate percheziţiile au fost securizate prin instituirea unor filtre rutiere.

În urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 49.852 articole pirotehnice din clasa/categoria I şi 28.054 articole pirotehnice din clasele/categoriile a II-a şi a III-a.

Cele 7 persoane la care s-au efectuat percheziţiile sunt administratori de societăţi comerciale autorizate să deţină şi să comercializeze articole pirotehnice din clasa/categoria I şi au participat la instruirea organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău în ziua de 21 decembrie a.c., când li s-a reamintit inclusiv că nu au voie să depoziteze la domiciliu asemenea produse.

Cei şapte, precum şi administratorul unei firme din judeţul Braşov, de unde s-au aprovizionat cu articole pirotehnice, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 37 alin. 3 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase continuă cercetările, în vederea documentării tuturor aspectelor cauzei.

  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

Materiale pirotehnice ridicate de poliţiștii Capitalei în vederea confiscării

În dimineaţa zilei de miercuri, 5 decembrie a.c., poliţiștii Capitalei au găsit 14 cutii ce conţineau materiale pirotehnice din clasele I şi II (petarde şi artificii) într-un autoturism parcat pe o stradă din sectorul 5.

Ocupanții autoturismului, doi bărbați de 25 și 27 de ani, intenţionau să vândă materialele pirotehnice unei alte persoane, în schimbul sumei de 7.500 de lei.

Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.

Cercetările sunt continuate de Poliţia Capitalei, cu suspecții în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „nerespectarea regimului materiilor explozive”.

DGPMB - Serviciul Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Articole pirotehnice, confiscate

Aproximativ trei tone de petarde şi artificii, fără documente legale de provenienţă şi transport, au fost descoperite de poliţişti, într-o autoutilitară. / Pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal, iar obiectele pirotehnice au fost confiscate.

La data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 20.00, ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R. împreună cu poliţişti din Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Ilfov, cu sprijinul unor echipaje de poliţie din cadrul D.G.P.M.B. – Brigada Rutieră, au oprit pentru control, pe şoseaua Colentina, din municipiul Bucureşti, o autoutilitară condusă de Andrei C., de 25 de ani.

În urma controlului efectuat, poliţiştii au descoperit aproximativ trei tone de articole pirotehnice (petarde şi artificii), transportate fără respectarea normelor legale.

Având în vedere faptul că nu a putut fi stabilită cu exactitate provenienţa articolelor pirotehnice şi că autoutilitara nu respecta condiţiile de siguranţă pe drumurile publice, aceasta a fost sigilată. Ulterior, la data de 11 decembrie a.c., maşina a fost escortată până la un depozit autorizat de articole pirotehnice, din judeţul Ilfov, unde petardele şi artificiile au fost depozitate şi lăsate în custodie până la finalizarea cercetărilor.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de obiecte artizanale şi de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 alin.2 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.

Ofiţerii din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R. continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspectului.

Centrul de Informare şi Relaţii Publice - I.G.P.R.

Link to comment
Share on other sites

Suspecţi de contrabandă cu produse pirotehnice, depistaţi

Două persoane din municipiul Giurgiu au fost depistate de poliţişti în timp ce încercau să introducă în ţară aproximativ 85.000 de petarde. / Pe numele suspecţilor s-a întocmit dosar penal pentru contrabandă calificată şi deţinere, transport şi operaţiuni fără drept de articole pirotehnice.

La data de 13 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Giurgiu, împreună cu cei din cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au depistat, în Vama Giurgiu, două persoane care deţineau, fără drept, materiale pirotehnice.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului cu care se deplasau Paula C., de 30 de ani şi Florin V., de 39 de ani, ambii din municipiul Giurgiu, au fost identificate 85.000 de petarde, din clasa a II- a, care cântăreau 374 de kg.

Ca urmare a cercetărilor poliţiştilor a rezultat faptul că produsele pirotehnice au fost achiziţionate, contra sumei de 600 de euro, din Bulgaria şi erau destinate comercializării în România.

Cei doi suspecţi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de deţinere, transport şi operaţiuni fără drept de articole pirotehnice şi contrabandă calificată.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

Acţiunea “foc de artificii”

Poliţiştii au depistat 46 de infracţiuni şi au confiscat aproape 5.500 kg. de articole pirotehnice din categoriile I-III, în valoare de aproximativ 90.000 de lei, în ultima săptămână. Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

În urma a aproape 140 de acţiuni desfăşurate la nivel naţional de poliţiştii din cadrul structurilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R., în perioada 7 – 14 decembrie a.c., au fost constatate 46 de infracţiuni prevăzute de normele privind regimul materiilor explozive, de comiterea cărora sunt suspectate 51 de persoane.

De asemenea, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 860 de lei.

În urma acţiunilor şi controalelor desfăşurate, au fost confiscate 5.438 kg. de articole pirotehnice din categoriile I-III, în valoare de aproximativ 90.000 de lei.

La data de 11 decembrie, în urma unei acţiuni desfăşurate de poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. – S.A.E.S.P., pe linia respectării legislaţiei privind deţinerea şi comercializarea articolelor pirotehnice, într-un complex comercial din Bucureşti, au depistat un tânăr de 23 de ani care încerca să comercializeze mai multe tipuri de articole pirotehnice. Acesta deţinea ilegal 205.848 bucăţi articole pirotehnice (270 kg.)

De asemenea, asupra celui în cauză au fost găsiţi 6301 lei şi 50 euro, despre care acesta a declarat că sunt obţinuţi în urma vânzării articolelor pirotehnice.

Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 37 alin.3 rap. la art.8, alin.3 din Legea 126 / 1995 Rep., constând în deţinere şi comercializare, fără drept, de articole pirotehnice.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

Din datele statistice deţinute de Poliţia Română a rezultat că, în anul 2005, când articolele pirotehnice din clasa a-II-a se comercializau „la liber” către publicul larg, în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivel naţional, au fost înregistrate peste 350 de răniri şi un deces cauzate de folosirea necorespunzătoare a acestor articole pirotehnice.

După apariţia, în anul 2006, a restricţionării vânzării către publicul larg a acestei categorii de articole pirotehnice, în perioadele similare ale anilor 2006-2011 au fost înregistrate, în medie, circa 25 de răniri anual, fără să fie înregistrate decese.

RESTRICŢII

Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 ŞI T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria 1 şi P1 pot fi puse la dispoziţia publicului cu vârsta peste 16 ani.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: Steluţe; Lumânări scânteietoare; Jerbe cu scântei; Minifacle; Minisori; Inele de foc; Sateliţi).

Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

  1. între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
  2. la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
  3. la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
  4. la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  5. în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
  6. pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
  7. la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

40 de tone de obiecte pirotehnice fără documente legale, ridicate de poliţişti

Cu puţin timp în urmă, la ieşirea din Timişoara, poliţiştii au ridicat aproximativ 40 de tone de obiecte pirotehnice fără documente legale.

Astăzi, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R. împreună cu poliţişti ai S.A.E.S.P. Timiş şi poliţişti rutieri au depistat în trafic, pe D.N. 6, la ieşirea din Timişoara, două autovehicule care transportau materiale pirotehnice fără documente legale.

În urma controlului efectuat, poliţiştii au constatat că în cele două vehicule erau transportate aproximativ 40 de tone de materiale pirotehnice, în valoare de 80.000 de euro.

Marfa, care avea ca destinatar o societate comercială din Constanţa, a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.

Obiectele pirotehnice în cauză fac parte din categoriile II şi III, aceste materiale putând fi mânuite doar de persoane autorizate în acest sens.

Link to comment
Share on other sites

Suspecţi de infracţiuni la regimul materiilor explozive, cercetaţi

Poliţiştii din Olt au ridicat, în vederea indisponibilizării, aproximativ 300 de kilograme de obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, în urma efectuării a 6 percheziţii domiciliare.

Astăzi, 28 decembrie a.c., poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi cei ai Poliţiei municipiului Caracal şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt au efectuat şase percheziţii domiciliare, la locuinţele suspecţilor P.O., de 41 ani, C.F., de 25 ani, A.A., de 40 ani, D.A., de 33 ani, N.I., de 18 ani, şi R.R., de 38 ani, toţi din municipiul Caracal.

În urma efectuării percheziţiilor, au fost găsite 85.993 obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, în cantitate de aproximativ 300 kg.

În cauză, poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului materiilor explozive şi operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, întreaga cantitate fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Peste 100.000 de obiecte pirotehnice confiscate de poliţişti

Poliţiştii băcăuani au efectuat, la data de 28 decembrie, percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate că deţineau obiecte pirotehnice interzise, în scopul comercializării. Peste 100.000 de obiecte pirotehnice au fost confiscate.

483220_502904179743685_528600649_n.png

Poliţiştii Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Bacău, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au documentat activitatea infracţională a trei bărbaţi din municipiul Bacău, despre care s-a stabilit că au procurat cantităţi importante de petarde şi artificii, în scopul comercializării.

La data de 28 decembrie a.c., poliţiştii au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor şi au controlat două autoturisme ale acestora. Astfel, au identificat şi ridicat, în vederea cercetărilor, 99.700 petarde şi 1.151 artificii de diferite mărci, în valoare de 10.800 de lei.

Din cercetări s-a stabilit că obiectele pirotehnice au fost procurate în cursul lunii decembrie 2012, din diferite centre comerciale din ţară şi urmau să fie comercializate în judeţul Bacău.

Cei trei bărbaţi cu vârste de 24, 31 şi 39 de ani sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

Poliţia Română va combate cu fermitate comerţul ilegal cu articole pirotehnice şi folosirea ilegală a acestora

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

Peste 10 tone de articole pirotehnice, ridicate de poliţişti

 

10.820 de kg. de materiale pirotehnice au fost ridicate, în vederea confiscării, de către poliţiştii din Giurgiu, în urma unui control. Pe numele bărbatului care le transporta a fost întocmit dosar penal.

La data de 3 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Giurgiu şi poliţiştii de frontieră ai S.P.F. Giurgiu au identificat un cetăţean străin, de 37 de ani, care transporta din Republica Bulgaria, fără drept, cu o autoutilitară, 10.820 de kg. de articole pirotehnice din categoria a II-a.

Bărbatul efectua transportul pentru o societate comercială din Bucureşti.
Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.

Conducătorul autoutilitarei este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, transport, folosire sau orice altă operaţiune cu materii explozive (articole pirotehnice) fără drept.

Imagini de la acţiune:

 

http://youtu.be/12VAnZUB_94

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

Poliţiştii Capitalei acţionează pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu articole pirotehnice

 

Ca şi în anii precedenţi, poliţiştii Capitalei vor acţiona în vederea verificării modului în care persoanele fizice şi cele juridice respectă prevederile legale cu privire la operaţiunile cu articole pirotehnice.

Acţiunile se vor desfăşura în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014 şi vor include activităţi de prevenire, identificare şi sancţionare a nerespectărilor normelor privitoare la operaţiunile cu articole pirotehnice, în scopul evitării apariţiei unor evenimente nedorite.

O atenţie deosebită va fi acordată comerţului ilicit cu acest tip de produse din pieţe şi complexe comerciale en-gros, dar şi comerţului stradal neautorizat, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător.

Tot în cadrul acestor acţiuni, poliţiştii Capitalei vor controla societăţile comerciale ce au efectuat sau care efectuează operaţiuni cu articole pirotehnice, pentru a se asigura de respectarea normelor legale privind regimul materiilor explozive.

Prin activităţile preventive ce sunt planificate a se desfăşura în cadrul acestor acţiuni, poliţiştii bucureşteni au în vedere popularizarea legislaţiei în domeniul materiilor explozive, a consecinţelor încălcării acestor norme, precum şi a efectelor ce pot fi produse în acest fel.

Poliţia Capitalei reaminteşte că orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată de persoane fizice sau juridice, fără a deţine autorizaţie prevăzută de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.

Prin operaţiune cu articole pirotehnice se înţelege nu numai importul, confecţionarea şi vânzarea acestora, ci şi cumpărarea, deţinerea sau folosirea lor. 

Pentru a evita producerea unor situaţii de natură să pună în pericol viaţa dumneavoastră şi mai ales pe cea a copiilor, Poliţia Capitalei vă recomandă să nu cumpăraţi, să nu utilizaţi şi să nu permiteţi folosirea de articole pirotehnice comercializate de către persoane neautorizate.

Singurele articole pirotehnice care pot fi folosite fără a fi necesară o autorizaţie specială sunt cele din categoria 1 – steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, inele de foc care prezintă un risc neglijabil şi nivel de zgomot foarte scăzut.

Sunt exceptate de la această prevedere petardele, pocnitorile, celelalte articole pirotehnice care fac parte din categoriile 2, 3 şi 4, acestea din urmă putând fi folosite numai de către pirotehnicieni într-un cadru organizat.

Totodată, Poliţia Capitalei recomandă tuturor persoanelor să supravegheze cu atenţie copiii care folosesc articolele pirotehnice permise de lege, pentru a evita astfel producerea de evenimente nefericite, ce pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea acestora, precum şi distrugerea de bunuri materiale.

D.G.P.M.B. - Serviciul Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

Peste 44.000 de articole pirotehnice ridicate de către polițiștii bucureșteni

 

În cursul dimineţii zilei de vineri, 6 decembrie a.c., poliţiştii Capitalei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat în Sectorul 2, pentru prevenirea şi combaterea operaţiunilor ilegale cu materiale explozive.

Cu această ocazie, poliţiştii bucureşteni au găsit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor, 44.600 de articole pirotehnice de mai multe tipuri.

În cadrul acestei acţiuni, poliţiştii bucureşteni au efectuat controale pe două străzi din sectorul 2 al Capitalei, ocazie cu care au fost găsite articole pirotehnice de diferite tipuri din categoria celor interzise.

Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar cele două persoane care le deţineau sunt în prezent cercetate de poliţiştii Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice.

Poliţia Capitalei reaminteşte că orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată de persoane fizice sau juridice, fără a deţine autorizaţie prevăzută de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.

Prin operaţiune cu articole pirotehnice se înţelege nu numai importul, confecţionarea şi vânzarea acestora, ci şi cumpărarea, deţinerea sau folosirea lor. 

D.G.P.M.B. - Serviciul Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Articole pirotehnice, ridicate de poliţişti

 

Polițiștii din Giurgiu au ridicat 5.000 de petarde, 80 de rachete şi 264 de artificii de la un bărbat, în urma unui control efectuat la târgul săptămânal din Călugăreni. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.

 

La data de 8 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J Giurgiu au identificat, în localitatea Călugăreni, la târgul săptămânal, un cetăţean bulgar, de 54 de ani, care deţinea şi oferea spre comercializare, fără drept, articole pirotehnice.

 

Poliţiştii au găsit asupra sa 5.000 de petarde, 80 de rachete cu 6 focuri şi 264 de artificii cu 20 de focuri, articole care fac parte din categoria a II - a şi a III – a.

 

Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.

 

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere, transport, folosire sau orice altă operaţiune cu materii explozive (articole pirotehnice) fără drept şi contrabandă.

 

I.G.P.R. - Centrul Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Cantitate impresionantă de articole pirotehnice, descoperită de poliţişti

 

Poliţiştii ilfoveni au identificat în această dimineaţă, în dependinţa unui imobil din localitatea Ştefăneştii de Jos, aproximativ 3 tone de articole pirotehnice. / Poliţiştii îl suspectează pe proprietarul imobilului de săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de articole pirotehnice.

La data de 11 decembrie a.c., poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au descoperit, în anexa a unui imobil de pe raza localităţii Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, o cantitate importantă de materiale pirotehnice, din diverse categorii, inclusiv din cele cu grad ridicat de risc.

Ca urmare a inventarierii materiei explozive, a rezultat o cantitate totală de aproximativ 3.000 de kilograme.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, urmând ca pe numele bărbatului să fie întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de deţinere, fără drept, de articole pirotehnice, faptă prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive.

Totodată, a fost luată măsura confiscării întregii cantităţi de articole pirotehnice, în vederea continuării cercetărilor.

Centrul de Informare și Relaţii Publice - I.G.P.R.

Link to comment
Share on other sites

Articole pirotehnice deţinute ilegal, descoperite de poliţişti

 

Aproape 47.000 de articole pirotehnice deţinute ilegal au fost ridicate de poliţiştii din Jimbolia, județul Timiș, de la domiciliul unui tânăr de 18 ani./ Pe numele celui în cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul materialelor explozive.

Ieri, 17 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Oraşului Jimbolia - I.P.J. Timiș, au efectuat o percheziţie la locuința unui tânăr, de 18 ani, suspectat de efectuarea de operaţiuni ilegale cu articole pirotehnice.

În urma percheziției, din locuința tânărului, poliţiştii au ridicat aproape 47.000 de articole pirotehnice (petarde și baterii de artificii) din categoriile I, II şi III, care erau deţinute ilegal, în vederea comercializării.

Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru „efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice”, faptă prevăzută de Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, iar întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Reamintim faptul că, la data de 20 noiembrie a.c., Poliția Română a declanșat acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014.

Centrul de Informare și Relaţii Publice - I.G.P.R.

Link to comment
Share on other sites

Articole pirotehnice deţinute ilegal, confiscate

 

Poliţiştii din Caraş – Severin au ridicat din locuinţele a doi bărbaţi din Reşiţa aproape 11.000 de petarde şi peste 100 de alte articole pirotehnice, deţinute ilegal. Pe numele celor doi suspecţi au fost întocmite dosare penale.

În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Caraş – Severin au efectuat percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi, din Reşiţa, suspectaţi de efectuarea de operaţiuni cu articole fără drept.

Din locuinţele suspecţilor, de 26, respectiv 23 de ani, poliţiştii au confiscat 10.776 de petarde, din categoria II şi 119 alte articole pirotehnice, din categoria II (baghete, bombiţe şi rachete), deţinute ilegal.

Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:

a) categoria 1 - articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;

b) categoria 2, 3 şi 4 - articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;

Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

Reţineţi: În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: Steluţe; Lumânări scânteietoare; Jerbe cu scântei; Minifacle; Minisori; Inele de foc; Sateliţi etc.).

Conform evidenţelor Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivel naţional, până în prezent, 12 societăţi comerciale au efectuat importuri sau transferuri de articole pirotehnice, la cantitatea importată/transferată adăugându-se cea rămasă în stoc din anii precedenţi.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Mai trebuie menţionat faptul că, articolele pirotehnice din categoriile 1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

Articole pirotehnice, ridicate de poliţişti

 

Peste 22.000 de articole pirotehnice deţinute ilegal au fost descoperite de poliţiştii din Olt în locuinţele a trei bărbaţi din Caracal. Pe numele suspecţilor au fost întocmite dosare penale.

 

La data de 19 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase - I.P.J. Olt au efectuat percheziţii la locuinţele a trei bărbaţi, din Caracal, suspectaţi de efectuarea de operaţiuni cu articole fără drept.

 

Din locuinţele suspecţilor, cu vârste cuprinse între 27 şi 43 de ani, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 22.628 de articole pirotehnice, deţinute ilegal.

 

Pe numele celor trei bărbaţi, au fost întocmite dosare penale pentru operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, infracţiune prevăzută de Legea nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive.

 

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

Articole pirotehnice, ridicate de poliţişti

 

Poliţiştii din Galaţi au depistat trei bărbaţi care ofereau spre vânzare peste 15.000 de petarde. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale.

La data de 23 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Galați au depistat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 33 de ani, care deţineau şi ofereau spre comercializare, fără drept, articole pirotehnice.

Asupra bărbaţilor, poliţiştii au găsit 15.000 de petarde, 4 baterii cu 25 de focuri şi 7 baterii cu 36 de focuri, toate din categoria a II - a.

Obiectele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei trei sunt cercetați pentru operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept şi evaziune fiscală.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:

a) categoria 1 - articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;

b) categoria 2, 3 şi 4 - articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;

Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

Reţineţi: În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: Steluţe; Lumânări scânteietoare; Jerbe cu scântei; Minifacle; Minisori; Inele de foc; Sateliţi etc.).

Conform evidenţelor Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivel naţional, până în prezent, 12 societăţi comerciale au efectuat importuri sau transferuri de articole pirotehnice, la cantitatea importată/transferată adăugându-se cea rămasă în stoc din anii precedenţi.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Mai trebuie menţionat faptul că, articolele pirotehnice din categoriile 1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

Articole pirotehnice, ridicate de poliţişti

 

La data de 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul I.P.J. Dâmboviţa au depistat în Târgovişte, patru bărbați, care deţineau şi ofereau spre comercializare, fără drept, articole pirotehnice.

Asupra acestora, poliţiştii au găsit 3.327 de materiale pirotehnice (candele romane, petarde, rachete, mingii de foc ).

Obiectele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei în cauză sunt cercetați pentru comiterea infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:

a) categoria 1 - articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;

b) categoria 2, 3 şi 4 - articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;

Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

Reţineţi: În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: Steluţe; Lumânări scânteietoare; Jerbe cu scântei; Minifacle; Minisori; Inele de foc; Sateliţi etc.).

Conform evidenţelor Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivel naţional, până în prezent, 12 societăţi comerciale au efectuat importuri sau transferuri de articole pirotehnice, la cantitatea importată/transferată adăugându-se cea rămasă în stoc din anii precedenţi.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Mai trebuie menţionat faptul că, articolele pirotehnice din categoriile 1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Centrul de Informare și Relații Publice-I.G.P.R.

Link to comment
Share on other sites

  • 10 months later...

CERCETAŢI DE POLIŢIŞTI PENTRU DEŢINERE, FĂRĂ DREPT, DE ARTICOLE PIROTEHNICE

 

Poliţiştii din Vaslui au depistat trei persoane, care transportau peste 330.000 de articole pirotehnice, precum şi obiecte de îmbrăcăminte, pentru care nu aveau documente de provenienţă. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.

 

La data de 31 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme Explozivi, Substanţe Periculoase şi ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Vaslui, sprijiniţi de poliţişti rutieri, au oprit în trafic un autovehicul în care se aflau trei persoane.

 

Autoturismul era condus de un cetăţean turc, de 32 de ani, din municipiul Bucureşti, care transporta, fără drept, cantitatea de 331.200 de petarde, ambalate în 23 de baxuri, precum şi articole de îmbrăcăminte, fără a deţine documente de provenienţă.

 

Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că bunurile aparţineau unui bărbat de 35 ani, din judeţul Ilfov, aflat în autoturism, care achiziţionase produsele dintr-un complex comercial din Bucureşti şi intenţiona să le comercializeze în municipiul Vaslui.

 

Obiectele pirotehnice, care fac parte din categoria a II-a şi articolele de îmbrăcăminte au fost ridicate în vederea cercetărilor.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

 

Reamintim faptul că se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoria a II-a, din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului. Conform legislaţiei în vigoare, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

OBIECTE PIROTEHNICE, CONFISCATE DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii tulceni au depistat doi tineri care deţineau, spre comercializare, 2.100 de articole pirotehnice, din categoria a II-a. / Articolele interzise au fost confiscate, iar celor doi li s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Tulcea au depistat, pe raza municipiului Tulcea, doi minori, ambii cu vârsta de 17 ani, domiciliaţi în acelaşi municipiu, care deţineau, în vederea comercializării, articole pirotehnice.

În urma inventarierii obiectelor interzise, găsite asupra celor doi, poliţiştii au identificat 2.100 de articole pirotehnice, din categoria a II-a.

Acestea au fost ridicate, în vederea confiscării, iar în cauză s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederilor Legii nr. 126/1995, privind nerespectarea regimului materiilor explozive.

Totodată, reamintim că, în conformitate cu legea mai sus menţionată, orice operaţiune cu materiale explozive sau articole pirotehnice de divertisment, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • Member

Cel de-al doilea caz tot din Tulcea vad ca nu-l relateaza. Au facut dosar unei minore de 14 ani pt 50 de petarde. Felicitari acelor politisti. Adevarati profesionisti care aplica legea nu doar in litera ei, ci si in spiritul ei. Eu zic ca merita o prima.

  • Upvote 1
  • Downvote 1
Link to comment
Share on other sites

CINCI TONE DE ARTICOLE PIROTEHNICE, DEPISTATE DE POLIŢIŞTI

Astăzi, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Ilfov au depistat în flagrant delict un bărbat, care comercializa peste 200 de baxuri cu articole pirotehnice.

În urma acţiunii, desfăşurate la data de 12 decembrie a.c., pe raza localităţii ilfovene Ştefăneşti, în anexa unui imobil, poliţiştii au descoperit 5 tone de materiale pirotehnice, din categoria a II-a.

Din primele verificări, s-a stabilit că produsele erau aduse din Polonia, iar bărbatul le-ar fi comercializat direct de la domiciliu.

Pe numele celui în cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept de articole pirotehnice, faptă prevăzută de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

De asemenea, în cauză s-a luat măsura ridicării în vederea confiscării a articolelor pirotehnice, pentru continuarea cercetărilor.

Sursa: IPJ Ilfov

Link to comment
Share on other sites

1.250 DE KG. DE ARTICOLE PIROTEHNICE, CONFISCATE DE POLIȚIȘTI

 

Astăzi, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Ilfov au depistat două persoane, care dețineau 1.250 de kg. de articole pirotehnice interzise la deținere.

 

La data de 15 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au depistat, pe raza localității Petrăchioaia, județul Ilfov, un bărbat, de 30 de ani, care deținea 1.000 de kg. de articole pirotehnice, din categoria a II-a, într-o anexă a locuinței sale.

 

Din cercetări, s-a stabilit că produsele urmau să fie comercializate direct de la domiciliu, persoanelor interesate.

 

De asemenea, în localitatea Stefănești, județul Ilfov, polițiștii au depistat o femeie, care deținea în imobilul său aproximativ 250 de kg. de materiale pirotehnice interzise la deținere, fără ca aceasta să dețină calitatea de pirotehnist sau artificier.

 

Cele două persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere fără drept de articole pirotehnice, faptă prevăzută de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

 

Toate articolele pirotehnice, de la cele două persoane, au fost ridicate în vederea confiscării.

 

Sursa: IPJ Ilfov

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.