Jump to content
POLITISTI.ro

Postare recomandată

Publicat

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice Strategia privind managementul carierei poliţistului 2011-2014.

Detalii: Flux de stiri MAI

  • 7 luni mai târziu...
  • Moderator
Publicat

Priviți ce spune sindicatul vameșului Vasile Lincu, Pro Lex despre cariera polițistului și ce ar trebui să se întâmple pentru o reabilitare a acesteia:

Considerăm că principiile pe baza cărora trebuie reabilitată cariera polițistului sunt următoarele:

a) Reglementare normativă unică și unitară a carierei polițistului. Prin aceasta se înțelege faptul că toate normele privind cariera polițistului vor fi incluse în Legea privind Statutul polițistului pentru a se asigura un sistem unitar de reguli, coerența, persistența și constanța acestora, precum și spre a se exclude posibilitatea derogărilor, intervențiilor, interpretărilor și modificării subiective a normelor juridice.

B) Statut special, drepturi speciale, obligații speciale, protecție specială. Statutul polițistului va exprima particularitățile profesiei și va impune prin norme juridice aparte expresia specificității carierei polițienești. Corelativ, drepturile speciale acordate polițiștilor vor fi „contrabalansate” printr-un sistem special de obligații, limitări, restrângeri pentru respectarea cărora societatea se angajează să acorde compensații și protecție legală specială.

c) Cariera polițistului – exclusiv profesională și total apolitică. Polițiștii vor avea acces numai la posturi profesionale. Cea mai înaltă funcție pe care un polițist în activitate o va putea ocupa va fi aceea de adjunct al secretarului de stat/șefului de departament și cea de inspector general. În exercitarea atribuțiilor ce le revin, polițiștii se supun numai legii și nu pot fi implicați în activități de natură politică.

d) Poliția pentru polițiști. Funcțiile din structurile polițienești pot fi ocupate numai de către persoane care au dobândit în mod legal calitatea de polițist și dețin calificarea profesională necesară. Pe măsura vacantării naturale, posturile din structurile juridice, logistice, financiare, informatice ocupate cu personal care are în prezent statut polițienesc vor fi transformate în posturi de funcționari publici/personal contractual.

e) Sistemul corpului profesional unic. Întregul personal aflat sub incidența Statutului polițistului, indiferent de gradul profesional deținut, va aparține Corpului profesional unic al ofițerilor de poliție.

f) Structurarea sistemului posturilor pe niveluri de competențe profesionale ierarhice. Categoriile statutare ale polițiștilor vor fi expres definite în ceea ce privește rolul organizațional, profesional și ierarhic. În cadrul unităților de poliție și a compartimentelor funcționale ale acestora se va realiza delimitarea clară a nivelului competențelor/atribuțiilor și a categoriilor de personal destinate să le îndeplinească. Astfel, aceleași competențe și atribuții nu vor putea fi îndeplinite de personal din categorii profesionale de nivel ierarhic diferit. Pe măsura vacantării naturale a posturilor, prin restructurări și rearanjări ierarhice, se va asigura profilul piramidal al acestora și un raport optim între personalul de conducere și cel de execuție, fiind eliminată „ofițerizarea” excesivă pe care am menționat-o.

g) Start profesional egal și șanse egale de dezvoltare profesională pentru toți polițiștii. Accesul în Poliție se va realiza numai de la nivelul funcțiilor de bază – în categoria ofiţer de siguranță publică și executare misiuni (modelul anglo-saxon). Această categorie va fi „bazinul” unic de recrutare ulterioară pentru toate celelalte profile polițienești, inclusiv pentru categoria inspectorilor de poliție. Profilarea, respectiv recrutarea/selecția pentru categoria inspectorilor de poliție vor fi posibile numai după un stagiu obligatoriu ca ofițer de siguranță publică și executare misiuni. Totodată, personalul pentru nivelurile superioare se recrutează/selecționează exclusiv din categoriile nemijlocit inferioare ierarhic, prin concursuri, pe baza analizei de către Comisiile de carieră a rezultatelor profesionale și evaluarea complexă a potențialului de dezvoltare individuală.

h) Promovare din treaptă în treaptă și ocuparea posturilor de conducere în sistem exclusiv meritocratic. Posturile de conducere se ocupă prin promovarea din treaptă în treaptă, fără a se putea sări la un palier superior peste nivelurile ierarhice imediat anterioare. Posturile de conducere, cu excepția celor de la structurile de specialitate, se pot ocupa numai de către ofițeri de poliție de carieră.

i) Sistem de formare dedicat și relevant pentru carieră. Se va optimiza sistemul intern special de cursuri obligatorii de carieră (profilare, management etc.) și se va elimina posibilitatea exceptării de la acestea prin programe desfășurate în afara instituției.

sursa: ProLex

Ce vă pot spune în urma citirii acestor „păreri/propuneri” ale celor de la pro-lex, este că cei de prin sindicate și probabil nu numai ei, urmăresc cu atenție ce se postează pe aici. Am găsit mai sus multe dintre ideile/părerile/opiniile ce au fost postate de-a lungul timpului aici pe forum. E bine totuși că nu ne răcim gura de pomană pe aici ...

Ce părere aveți despre „Concepția Pro-Lex”? E realistă,viabilă sau bat câmpii cu voioșie?

Publicat

Pana nu se schimba culoarea politica si cei ce "pastoresc" acest minister. nu vad cum s-ar putea schimba ceva...insa ideile si propunerile lor( Pro-Lex) sunt bune!

Daca ar fi implementate...s-ar schimba multe in Politia Romana(in bine)!

Totusi sa-i vedem si la sustinerea acestor idei-propuneri...

Insa totusi nu as numi-o "Conceptia Pro-Lex"... le dam prea multa importanta!!!

  • Membru
Publicat

Da, desi nu sunt membru SNPPC, o parte dintre propunerile de mai sus au fost lansate si de ei, cu vreo 2-3 ani in urma, cand au lansat un proiect de statut pentru adormit fraierii.Mai oamenilor, pe ce lume traiti? In ce tara traiti?Daca voi credeti ca propunerile de mai sus vor deveni realitate in viata asta atunci Mos Craciun exista.

Publicat

Stelistman, stii ca exista o vorba..."Speranta moare ultima"!

Bineinteles ca stiu in ce tara traim, dar asta nu inseamna ca cei de la putere vor "domni" la nesfarsit!!!

Daca totusi vor fi mai multe "voci" care vor "canta" aceeasi partitura( si aici fac referire la sindicate), dupa alegeri, dupa ce scapam de portocalii, poate se va schimba ceva ...te asigur ca eu am iesit "pe cale naturala" din sistem insa m-ar bucura nespus sa se schimbe ceva in politie(ceva in bine, normal)!!!

  • Membru
Publicat (modificat)

Stiu, am urmarit cu atentie postarile tale si le-am apreciat de fiecare data pt.ca sunt postari pline de bun simt si apartin unuia care a fost "cu carca" in sistem si nu doar purtator de uniforma.Ma indoiesc insa de capacitatile "celorlalti" daca vor veni la putere pt.ca in acest minister s-a jucat dupa cum au cantat interesele de grup si nu pentru insanatosirea institutiei politie.Un exemplu graitor il ofera cei care acum dezerteaza si pleaca dincolo, dar cand a fost vorba de reducerea salariilor cu 25% nu s-au impotrivit.Deci, oameni ca astia ne vor conduce indiferent de cine va fi la putere.Niste obtuzi printre care se va rataci cate-o minte limpede.La ce folos?

Modificat de stelistman
Publicat

De unde o stii Lincu cum este prin politie nu stiu, adevarul este ca una spune si alta face ,,Strambul".

Publicat

Marius dupa ce si-a facut treaba cu Marius PRO LEX ,,donul" Lincu la aruncat ca pe un ..... folosit.

L-a dat afara la fel ca pe toti politistii care erau prin Comitetul Director.

A pastrat vamesii care ,,vamuiesc" si cocalarii.

Idita este politistul datorita caruia Lincu mai este inca in ,,viata" si tulbura apele pe la minister.

Publicat (modificat)

L-a dat afara Lincu, asta spune el ca a plecat.

Au plecat restul politistilor care i-au adus lui Lincu de la cateva sute la o mie de membrii.

Idita a ales sa merga pe drum cu Lincu in 2009 ,restul liderilor au facut alte sindicate in judetele patriei formate numai din politisti.

Singurele organizatii care l-au sustinut si nu dezinteresat au fost cele din Bucuresti, Vrancea, Hunedoara , Giurgiu , organizatiile ,,cocalare" dar nu cei de la Dolj care au fost impotriva si,,vamuitorii".

Iar dintr-un total de 17000 de membrii vamesii erau cateva sute si nici aia nu plateau cotizatia toti.

Modificat de Elvis
  • Membru
Publicat

Mai oameni buni, lasati-l pe Lincu.Vorbim de niste modificari ale carierei politistului.Eu nu cred in ele( nici in Lincu-sic) dar vreau sa stiu si parerile voastre.

Publicat (modificat)

Iti multumesc pentru apreciere din tot sufletul!!! Si eu te apreciez pentru idei si pentru bunul simt pe care il arati(dar nu cred ca mai trebuia sa-ti spun asta)

"Ma indoiesc insa de capacitatile "celorlalti" daca vor veni la putere pt.ca in acest minister s-a jucat dupa cum au cantat interesele de grup si nu pentru insanatosirea institutiei politiei.Un exemplu graitor il ofera cei care acum dezerteaza si pleaca dincolo, dar cand a fost vorba de reducerea salariilor cu 25% nu s-au impotrivit."

Sincer si eu ma indoiesc de capacitatile lor, insa trebuie sa speram in ceva mai bun! Cea mai buna chestie insa, este daca Ministerul de Interne ar fi condus de un om in afara sferei politicului, dar si sa lasi ciolanul din mana...

Nici unii nici ceilalti nu vor lasa un minister important, asa ca nu stim ce ne rezerva viitorul!!!

Totusi ideile privind schimbarea statutului sunt bune, constructive, in special articolele f, g, h, dar si celelalte prezentate de Catalin!

Modificat de teolucian63
Publicat (modificat)

Teo eu nu mai cred in povesti.

Fiecare politist gandeste pe termen scurt, numai cand vor schimba modul de abordare al problei statutului adica mediu si lung cred ca vom putea schimba ceva.

Acum fiecare spune,,bine ca nu mi s-a intamplat mie" sau,,sa nu-l suparam pe sefu" , dar indirect o nedreptate facuta unuia dintre noi este o nedreptate facuta tuturor. Cum sa cred intr-o schimbare in bine pentru politist in Ministerul Administratiei si ........nimicului, intelegi?

Tara asta este condusa de primari care si-au tras politie particulara, pardon cocalara, iar acum incep cu schimbarea statutului ca se apropie alegerile.

,,Poate mai prostim un politist sau doi, sunt buni......... ne aducem aminte de ei cand trebuie sa ne pazeasca urnele".

De la idei pana la fapte care sa se concretizeze in lucruri bune pentru politisti e cale lunga, iar cand Parlamentul este plin de hoti ma cam indoiesc de buna lor credinta.

Pai cum sa-l opreasca agentul pe domnul parlamentar la Timis care era intr-o coloana oficiala virtuala?

Ce nesemtit sa dea pe post imaginile!

Iar iar slugoiul Dinita s-a grabit sa emita o dispozitie, ca de, imaginile filmate de radar nu sunt pentru protectia noastra sunt documente clasificate NASA.

Stelistman multiplica-l pe Lincu de 3-4 ori si ai spectrul tuturor liderilor de la Bucuresti ........ai marilor federatii sindicale din politie.

Ce treaba au ei cu politia?

Niciuna .

De ce?

Pentru ca nu sunt politisti sau sunt purtatori de uniforma.

Exemplu Gruia este cel mai graitor, si-a luart toate gradele de la sergent major pana la comisar sef fiind suspendat din activitate .

Si asta s-a intamplat in mai putin de 10 ani.

Bine sa nu te gandesti ca a lucrat macar un an pe strada.

Surugiu -pensionar.

Coarna - pensionar.

Lincu - vames.

Paraschiv- militar.

Ti-am dat exemple de ,,politisti" care apar pe la tv si voprbesc despre cariera politistului cand tocmai ei au ocolit aceste trepte.

Meritocratie? Un concept strain majoritatatii liderilor care apar pe la tv si plang de grija noastra.

Vorbea cineva de taierile de 25%..........nu i-a afectat pe niciunul dintre ei chiar daca cotizatiile s-au platit din salariile ciuntite ale politistilor.

Cum pot sa vorbeasca astfel de oameni despre treptele pe care trebuie sa le urmeze un politist in cariera?

Cand tocmai ei au fost beneficiarii acestor,,scapari" legislative!

Si ar fi fost si pacat sa refuze o cariera fulminanta, meteorica as putea spune in MAI.

Cand pronunta cuvantul politist acesti oameni il murdaresc.

Acesti politisti inchipuiti au un singur scop in viata, sa se imbogateasca, iar stapanul lor este unul singur: banul.

Modificat de Elvis
Publicat

Just! Acesti oameni au un singur stapan-BANUL!!! Dar eu nu vorbeam de ei Elvis! Vorbeam de ideile pe care le-au expus(nu am spus ca sunt ale lor) si ce s-ar intampla daca ministerul ar fi depolitizat!!!

Nu am spus ca nu iti inteleg inversunarea impotriva lor( a acestor lideri sindicali), deoarece si eu simt aceeasi inversunare cand ii vad pe la tv. vorbind de singurul lucru cu care nu au de a face...POLITIA!!!!

Stelistman ne-a cerut parerile vis-a-vis de modificarile carierei...eu asta am aratat-parerea mea.

Sa dea Dumnezeu sa ne fie mai bine!!!

Publicat (modificat)

Teo ministerul a cazut la intelegere de fiecare data cu,,liderii" nostrii de federatii atunci cand ne-a facut rau.

Pe ei nu-i intereseaza....... nu ii afecteaza in niciun fel.

Asta trebuie sa inteleaga cotizantii, ca trebuie sa-si aleaga lideri din randul lor, care sa stea cu ei in judete, sa munceasca cot la cot cu ei, sa poata vedea cum este prin iarba. De la inaltimea turnului de fildes cand privesti in jos te cam ia cu ameteala.

Speranta moare ultima dar totusi moare Teo.

Am facut nenumarate adrese cu propuneri, cu probleme , chiar si cu solutii.........crezi ca s-a intamplat ceva?

Nu. De ce ? Pentru ca secretarii de stat, ai inteles bine secretarii de stat, nu ministrul , stau de vorba numai cu liderii de federatii.

Si cand un pusti angajat de 3 ani in politie , avansat la exceptional voteaza cu ministerul impotriva politistilor in Comisia de dialog social cum vrei tu sa se schimbe in bine ceva pentru politisti.

Poate iti par pesimist, dar asta este realitatea.

Orice politist ar trebuii sa stea cel putin 5 ani in strada, ofiter sau ,,suptofiter"( ar trebuii sa ne numim toti ofiteri de politie cu grad inferior si cu grad superior), sa inceteze angajarile din afara sistemului, sa inceteze mutarile pe sest de la alte arme, concursurile sa fie pe bune, ministrul sa nu mai aiba voie sa faca politica, sa se reduca la maxim numarul de chestori, sa se desfinteze ansamblul Ciocarlia, Dinamo, directiile pentru culesul plantelor medicinale si folclor, sa se reduca numarul frecatorilor de menta din minister, DGMB, IGPR(o parere personala, acesti oameni nu fac nimic), seful IGPR sa fie ales de catre sefii de IPJ-uri si ar mai fi dar ma opresc aici.

,,Un pesimist este un optimist bine informat".

Modificat de Elvis
  • Apreciez 1
Publicat

"Orice politist ar trebuii sa stea cel putin 5 ani in strada, ofiter sau ,,suptofiter"( ar trebuii sa ne numim toti ofiteri de politie cu grad inferior si cu grad superior), sa inceteze angajarile din afara sistemului, sa inceteze mutarile pe sest de la alte arme, concursurile sa fie pe bune, ministrul sa nu mai aiba voie sa faca politica, sa se reduca la maxim numarul de chestori, sa se desfinteze ansamblul Ciocarlia, Dinamo, directiile pentru culesul plantelor medicinale si folclor, sa se reduca numarul frecatorilor de menta din minister, DGMB, IGPR(o parere personala, acesti oameni nu fac nimic), seful IGPR sa fie ales de catre sefii de IPJ-uri si ar mai fi dar ma opresc aici."

Tocmai la aceste lucruri ma refeream si eu, Elvis!!! Exact asta imi doresc si eu, desi pentru mine e tarziu acum, insa chiar vreau sa se termine odata cu nenorocirile din acest minister!!!

  • Apreciez 1
  • Membru
Publicat

Desi propunerile de mai sus se vor a fi cu scopul de a indrepta greseli, de a acorda sanse egale si de a nu mai discrimina, ele exact asta fac, incepand cu litera e). Parerea mea.

  • Membru
Publicat (modificat)

De ce?Argumenteaza!La rationament te rog sa ai in vedere activitatile desfasurate si incarcatura lucratorilor de la IC precum si remuneratia din ziua de 14.Prietenii stiu de ce.........

Modificat de stelistman
  • Membru
Publicat

Prefer totusi sa nu argumentez pt ca sunt multi care ar sari CU CUru-n sus, chiar daca ai detalia calm, la obiect, cu argumente, fara frustrari si fara orgolii prostesti, dar ar fi totusi o discriminare daca s-ar pune egal intre cei cu campina si cei cu academie, aducandu-i pe toti la acelasi nivel si numindu-i pe toti ofiteri. Chiar si titulatura, gradul, conteaza. Nu e vina unora ca asa au prins sistemul.

  • Apreciez 1
  • Displace 1
Publicat

Ben, nu ai cum sa pui egal intre Campina si Academie! Poti cel mult sa infiintezi 2-3 filiale ale aceleiasi Academii si de abia dupa aia pui egal.

Pe cei existenti poti sa-i aduci la acelasi nivel doar cu niste examene la sange( asta in cazul in care vor sa fie egali subofiterii cu ofiterii).

Dar banuiesc ca astea sunt discutii de principiu si daca se doreste, se poate ajunge la un numitor comun!!!

Vezi ca nu ti-a sarit nimeni in cap(sau cu curu-n sus, cum ziceai mai devreme...).

Banuiesc ca din scolile de subofiteri actuale se pot face(transforma) hai sa zicem sucursale, daca pot sa le spun asa, ale Academiei...sau ma rog, o alta forma...

Publicat (modificat)

Ben iti doresc sa ai parte de ofiteri in cariera ta cum am avut eu.

Atat si nimic mai mult.

Astia suntem noi romanii nu putem sa vedem padurea din cauza copacilor.

Modificat de Elvis
  • Membru
Publicat (modificat)

teolucian ce spuneai ? :)

In fine, asta e doar o discutie de amorul conversatiei. Pentru a se ajunge la ce s-a expus mai sus, trebuie sa schimbi sistemul din temelii, de la formare profesionala, scoli pana la organigrama politiei, inclusiv o alta lege de organizare si functionare plus multe alte lucruri care nu se vad la prima analiza.

Oricum, schimbarea gradelor si acordarea tuturor titulatura/gradul/statutul de ofiter (inferior, superior), spuneti-o cum vreti, este doar o spoiala, o chestie de forma, care nu rezolva nimic. Tot va fi o ierarhie, tot va fi un ghiveci de sistem semimilitarizat, doar ca unii se vor numi si ei ofiteri. Mare lucru. Cu ce-i incalzeste nu stiu, pt ca tot pe aceeasi scara ierarhica vor fi, tot aceeasi munca o vor face, doar ca se vor numi ofiteri. Va fi exact aceeasi chestie cum a fost cu demilitarizarea. Sg major s-a numit agent. Nu mai sunt ordine, sunt dispozitii si, dintr-o data, lucrurile s-au schimbat. De undee.... Tot acelasi sistem a ramas. Acelasi lucru va fi si daca se vor uni cele 2 corpuri profesionale din politie. Aceeasi Marie cu alta palarie.

Elvis, crezi ca daca toti politistii vor fi ofiteri vei avea parte de sefi mai buni, de ofiteri superiori tie mai corecti, mai integri? Nu. Tot aceeasi spoiala. Deci, faptul ca ai avut parte numai de ofiteri de o calitate indoielnica (banuiesc) nu e un argument la creerea unui singur corp profesional.

Vei avea in continuare sefi. Crezi ca nu vor mai fi jegosi?

Apropo, intamplarea face sa cunosc unul dintre ofiterii cu care ai lucrat si nu cred ca a fost atat de nedrept cu tine sau cu altii si nici jigodie. Vorbesc in cunostinta de cauza, depasim un pic sfera forumului si pasim in lumea reala. Vb concret. Asta ca o mica paranteza.

Astia suntem noi romanii nu putem sa vedem padurea din cauza copacilor.

PS Asta se aplica si vicecersa.

Modificat de Ben
  • Membru
Publicat

Ben, dar acum cei cu Academia Al.I.Cuza nu se simt discriminati de cei avansati pe la jandari si adusi pe usa din dos in politie?De absolventii de facultati cu nume de frizeri, mineri sau argintari care se dau docti dar de fapt sunt mai prosti ca nota 4?

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.