Jump to content
POLITISTI.ro
  • 0

Mersul înapoi vs OPRIRE - interpretare


alextz
 Share

Question

Nu știu dacă s-a discutat subiectul, dar dacă da, încep prin a îmi cere scuze că am deschis acest topic și vă rog să mă redirectați acolo.

După cum spune titlul, discuția se vrea a fi una teoretică, în ideea unui posibil accident dintre:

  • un șofer care manevrează autovehiculul în direcția înapoi, pe un drum cu sens unic, pătrunzând într-o intersecție cu un drum public, fără prioritate
  • un șofer care ajuns în intersecția cu drumul public cu sens unic, observă inidicatorul de OPRIRE,  dar se asigură doar dintr-o parte (cea a sensului de mers)

La o primă vedere subiectul este răsuflat. Culpă comună pentru manevrarea înapoi în intersecție și respectiv neacordare de prioritate.

Ceea ce mă frământă este modul în care definițiile sunt enunțate:

1. acordare a priorităţii – obligaţia oricărui participant la trafic de a nu-şi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalţi participanţi la trafic care au prioritate de trecere să-şi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească;

  26. prioritate de trecere  dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalţi participanţi la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice;

Cu alte cuvinte acordarea priorității se face doar acelor vehicule care au dreptul de a trece în conformitate cu prevederile legale.

Nu este menționat în codul rutier vehiculelor care circulă pe drumul cu prioritate sau care circulă legal. Înțeleg deci, că dreptul la prioritate este condiționat de anumite articole din codul rutier. Evident, este absurd să ai pretenția de a nu acorda prioritate celor care nu au semnalizat sau care nu au centură. Dar la fel mi se pare absurd să ai pretenția la prioritate când în mod normal tu nu ai dreptul să faci acea manevră. De ce se consideră vinovat pentru producerea accidentului cel de pe drumul fără prioritate? Că prin manevra lui a creat un accident? Dacă acela de pe sens unic nu manevra cu spatele atunci prin acea manevră de pătrundere în intersecție nu se cauza niciun accident. Care este logica pe care se bazează decizia?

Am făcut o solicitare scrisă la Brigada Rutieră și răspunsul a fost unul care m-a pus și mai mult pe gânduri. Nu a fost un răspuns categoric așa cum am găsit pe diverse forumuri. Pe de o parte unul are anumite obligații pe de altă parte celălalt circulă pe interzis. Este responsabilitatea agentului constator să decidă vina.
Să înțeleg de aici că vina nu este neapărat a celui care a avut indicatorul OPRIRE !?

Am luat în calcul și aparația în peisaj a unuei autospeciale în misiune. Dar acest caz este prevăzut în mod expres în legislație. Autospecialele pot încălca normele rutiere daca au semnalele luminose și acustice în funcțiune. Situația este clară.

În concluzie îndoielile mele sunt cauzate de posibilitatea interpretării definițiilor într-un alt sens al dreptului de prioritate prin respectarea anumitor prevederi și sunt întărite de răspunsul Brigăzii Rutiere din care se înțelege că vinovat poate să fie oricare dintre cei doi.

Mulțumesc anticipat pentru timpul acordat și pentru eventualele răspunsuri.

Link to comment
Share on other sites

11 answers to this question

Recommended Posts

  • 0
  • Moderator

Cine şi cum a stabilit că autoturismul albastru "manevrează înapoi în mod ilegal"? Care e articolul de lege care îl incriminează?

Autoturismul albastru are obligaţia să acorde prioritate de trecere tuturor vehiculelor care circulă pe drumul prioritar, indiferent de direcţia de deplasare a acestora. Conducătorul auto este obligat să respecte semnificaţia indicatoarelor pe care le întâlneşte, nu stabileşte el ce este legal şi ce nu e, ori cui trebuie sau cui nu trebuie să acorde prioritate etc.

28 minute în urmă, alextz a scris:

Dacă albastru nu dădea cu spatele ci mergea efectiv pe interzis?

Şi în situaţia în care autoturismul roşu (cred că asta ai vrut să scrii şi tu) se deplasează pe interzis iar în intersecţie intra în coleziune cu autoturismul albastru, cauza generatoare a accidentului este tot neacordarea de prioritate, tot cond. autoturismului albastru e vinovat.
Contravenţia comisă de autoturismul roşu (faptul că nu a respectat semnificaţia indicatorului accesul interzis) se sancţionează cu amendă separat, dar nu este cauză generatoare în dinamica acestui accident.

Ca să înţelegi, un conducător auto care nu e familiarizat cu întreaga semnalizare rutieră din zona respectivă (să spunem că e din alt oraş) respectă strict semnificaţia indicatoarelor pe care le întâlneşte, respectiv acordă prioritate de trecere tuturor vehiculelor care circulă pe drumul prioritar, indiferent de direcţia de deplasare a acestora, pentru că în mod normal nu are cum să ştie că drumul prioritar e sens unic. Situaţia nu se schimbă deloc, chiar dacă ştie că acolo e sens unic, pentru că nu conducătorul auto are dreptul să aleagă cui acordă sau nu prioritate de trecere.

  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

  • 0

Aș vrea să știu dacă în situația prezentată vina pentru producerea accidentului este a celui care pătrunde în intersecție de pe drumul fără prioritate.
Dacă DA, unde anume greșesc eu în cele expuse mai sus. Pentru că din lege pot să înțeleg că acela care manevrează înapoi în intersecție nu prea ar avea prioritate.

Link to comment
Share on other sites

  • 0
  • Moderator

Situaţia prezentat nu este deloc clară, iar din ce se înţelege verdictul pus de tine, chiar dacă "e răsuflat", NU e cel corect. Încearcă să fii mai clar, eventual o schiţă, etc.

Link to comment
Share on other sites

  • 0

Am făcut la repezeală o schiță cât mai apropiată de situația pe care vreau să o clarific.

Am menționat situație răsuflată pentru că din ceea ce am citit pe net pe multe forumuri toată lumea susține că roșul are prioritate pentru că e pe drumul cu prioritate.

Eu nu am pus niciun verdict. Vreau părerea unui profesionist de aceea postez aici. În general prefer să mă informez, să nu iau părerea oricui de-a gața. Vreau doar să știu dacă la modul cum am expus în primul post, interpretez legea greșit și dacă da, în ce sens. 

Mulțumesc.

Untitled.png

Link to comment
Share on other sites

  • 0
  • Moderator

În situaţia unui eveniment rutier produs în condiţiile din schiţa postată de tine, vinovăţia aparţine autoturismului albastru pentru că nu acordă prioritate de trecere. Nu e nicio culpă comună. 

  • Upvote 2
Link to comment
Share on other sites

  • 0

Bun, accept răspunsul în ideea în care albastru are prioritate.  În lege însă este menționată prioritatea așa:
 26. prioritate de trecere  dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalţi participanţi la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice;

Albastrul în schimb nu prea se deplasează conform prevederilor legale. El intră în intersecție manevrând în mod ilegal vehiculul înapoi.

LE:
Bun, am învățat ceva astăzi am voie să dau cu spatele în intersecții.

Dacă albastru nu dădea cu spatele ci mergea efectiv pe interzis?


P.S. 
De nu mai pot da reply?

Edited by alextz
Nu mai pot da RE.
Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.