Uşor, uşor, după "bombele de presă" ce s-au dovedit a fi manipulări abjecte lansate de nişte jurnalişti sau "influenceri", în goana lor nebună după vizualizări şi like-uri, cred că a venit timpul să spunem lucrurilor pe nume astfel încât oamenii să ştie cum stau de fapt lucrurile în realitate. Nu sunt deţinătorul adevărului absolut, nu mi-am propus să apăr ori să stabilesc vinovaţi, nu sunt vreo somitate în vreun domeniu, sunt un simplu poliţist cu oareșice experienţă, ce îmi permite să observ lucrurile esenţiale făcând abstracţie de încercările reuşite de manipulare lansate în spaţiul public referitoare la caz-ul de la Caracal.
Părerea mea este că greşeala Poliţiei Române în acest caz a fost în domeniul comunicării.
Şi pe această cale aş vrea să le transmit celor ce se ocupă de comunicare şi celor ce au decis linia ori strategia de comunicare cu presa: Domnilor sau doamnelor comunicatori, ştiţi expresia aia din limba engleză: "the truth will set you free" ... pe viitor să o aveţi în vedere. Atenţie, NU spun că vinovaţi sunt purtărtorii de cuvânt, pentru că există posibilitatea ca strategia de comunicare să fi fost impusă de la nivel mai înalt şi după cum spuneam mai sus, nu sunt eu în măsură să stabilesc vinovăţii, ci doar îmi expun părerea cu privire la eroarea Poliţiei Române.
De ce cred asta? E simplu. Atunci când ziariştii au aflat că fata a sunat la 112, e logic că au văzut "nodul din papură" şi au început să speculeze şi să manipuleze în goana după senzaţional.
Priviţi aici cum ziarul Adevărul a manipulat printr-un titlu de tip "clickbait" (foto). Din păcate şi în realitate "Adolescenta NU a reuşit să le explice poliţiştilor unde se află ..." şi nici nu a putut să dea acele "indicii clare" aşa cum titrau ziariştii de la Adevărul.
La acel moment Poliţia Română trebuia să iasă şi să clarifice lucrurile pentru a combate manipularea pe care mass-media în fuga după senzaţional începuse deja să o practice.
Imediat ar fi trebuit să le fi spus românilor realitatea, respectiv: DA este adevărat că fata a sunat la 112, dar întrucât grozavul 112 nu poate localiza un număr, nu se poate interveni de urgenţă dacă cel ce sună nu poate oferi detalii privind locaţia. Fie că ne place sau nu, ăsta e adevărul! Dacă românii credeau că superspecialul sistem SNUAU al STS-ului 112 îi localizează imediat şi cu precizie, e bine să ştie că tehnic nu este posibil. Punct. Sigur că părereologii şi specialiştii de facebook pot divaga, cum de fapt au şi făcut-o, dar ne-am lungi prea mult să combatem aberaţiile debitate în spaţiul public, iar postarea ar deveni una prea lungă şi ne-am pierde în detalii nesemnificative. Cert este că la ora actuală STS-ul prin 112 nu poate localiza terminalele mobile.
Drept urmare, în astfel de cazuri unde apelantul nu poate să ofere date suficiente care să ducă la localizarea sa, singura şi unica posibilitate pentru a localiza o persoană este să faci investigaţii. Ei bine, aceste investigaţii nu se fac aşa, cât ai bate din palme, în 5-10-100 sau 1000 de minute. Depinde de la caz la caz. Dar în niciun caz nu se poate discuta în astfel de situaţii despre o intervenţie contra-timp. Localizarea unei persoane prin investigaţii poate dura 5 - 10 min, una-două ore, zile sau chiar luni ori ani. Ăsta este purul adevăr!
Chiar dacă nu place unora, repet ăsta e adevărul, o investigaţie nu se face contra-timp şi nu trebuie confundată cu o operaţiune de salvare.
Mai mult decât atât, ce au pierdut din vedere toţi "deştepţii" părereologi şi scenarişti ce s-au grăbit să pună verdicte şi să stabilească vinovăţii este faptul că la acel moment, poliţiştii şi procurorii NU ştiau şi nici nu existau indicii că ar avea de-a face cu un monstru, un criminal, cum ştim astăzi. La acel moment singurele indicii clare şi certe erau lipsirea de libertate (informaţiile date de fetiţă la telefon) şi nişte indicii subţiri despre un posibil trafic de minori având în vedere telefoanele prin care autorul anunţase familia că fata ar fi în străinătate.
În plus, detaliul oferit la telefon de fetiţă, conform căruia criminalul s-ar fi dus la farmacie să cumpere o cremă pentru a-i trata rănile de la mâini ... nu i-a ajutat deloc să bănuiască că ar avea de-a face cu un criminal. N-avea nicio logică ca un criminal să vrea să o trateze la mâini pentru ca ulterior să o omoare sănătoasă ... să fim serioşi.
Având în vedere cele menţionate, este destul de clar pentru orice om cerebral că nu se putea discuta despre necesitatea intrării în locuinţa repectivă atunci în mijlocul nopţii, imediat după ce judecătorul a autorizat efectuarea percheziţiei.
Din păcate, atât Poliţia Română, cât şi Parchetul au căzut în plasa ziariştilor care printr-o manipulare perversă au inventat povestea că fata ar fi ţipat după ajutor în timp ce poliţiştii aşteptau ora şase la poartă.
De ce dracu să intri în jocul ăla pervers şi să încerci să arunci cartoful fierbinte la alţii? Vă spun eu de ce! Pentru că şi cei ce ne conduc habar n-au despre munca de poliţie adevărată şi trăiesc cu impresia că această muncă se rezumă la "intervenţiile contra-timp la 112", iar acolo nu a fost cazul de aşa ceva.
Faptul că au solicitat mandat de percheziţie şi au respectat prevederile codului de procedură penală NU a fost nicio eroare sau greşeală. Dacă ar fi pătruns în locuinţa respectivă încălcau legea, deşi şi aici diverşi "specialişti" au manipulat şi dezinformat intenţionat sau nu, dar nu voi intra aici şi acum în detalii pe acest aspect al pătrunderii poliţiştilor fără mandat în locuinţe (promit să dezbatem acest aspect într-o postare viitoare).
Ce trebuie reţinut este faptul că s-a dovedit că povestea cu fata care ţipa în curte, în timp ce vecinii sunau la 112 iar poliţiştii aşteptau la poartă a fost o minciună ordinară a ziariştilor!
Revenind la aşa-zisa problemă a timpului mult prea mare în care a fost găsită locaţia de unde a sunat fata, el nu e deloc unul mare având în vedere că localizarea s-a făcut prin investigaţii. Buni, răi sau proşti, poliţiştii ăia pe care acum toţi naivii manipulaţi îi înjură şi îi scuipă au aflat unde este locaţia în mai puţin de 24 de ore, ceea ce nu este deloc rău, ba din contră, s-au mişcat destul de bine.
Din câte ştiu eu, locaţia a fost aflată fără ajutorul echipamentelor tehnice. Dar am văzut că pe unele canale se vorbeşte despre intervenţia poliţiştilor de la Operaţiuni Speciale. Indiferent cum s-a făcut aceea localizare, ea s-a făcut şi a fost posibilă tot datorită acestor poliţişti pe care azi toată societatea i-a pus la zid şi îi înjură din cauza faptului că bravii jurnalişti ai ţării manipulează fără să aibă pic de jenă ori vreo mustrare de conştiinţă, în goana lor după senzaţional.
Recommended Comments
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now