Jump to content
POLITISTI.ro
  • Bun venit!

    Politisti.ro este primul şi cel mai important website independent destinat poliţiştilor din cadrul Poliţiei Române, cât şi celor care apreciază această profesie. Site-ul nu este afiliat la nicio structură a Statului român şi nu reprezintă punctul de vedere oficial al Poliţiei Române, dar este utilizat şi administrat de poliţişti, fiind unul dintre cele mai vizitate site-uri din domeniul aplicării legii din România.
    Mai multe detalii găsiţi în pagina Despre politisti.ro

    Pentru a putea utiliza toate funcţiile site-ului şi pentru a beneficia de toate facilităţile oferite, este necesar să vă înregistraţi un cont de membru. Completaţi cu atenţie adresa dvs. de e-mail, pentru că ulterior e necesară în procesul de validare a contului de membru. Dacă aveţi deja un cont de membru, nu ezitaţi să vă autentificaţi.
     

  • INFO-FLUX

    • Marius

      Publicat

      🚨 Mesaje frauduloase care imită instituții publice

      👮‍♂️ Poliția Română avertizează asupra unei campanii de fraudă online în care autorii folosesc fără drept identitatea unor instituții publice pentru a obține plăți sau date personale și bancare de la cetățeni.
      📱 Mesajele sunt transmise prin SMS sau aplicații de mesagerie și informează destinatarii despre pretinse amenzi pentru depășirea limitei de viteză.
      Mesajele frauduloase solicită efectuarea plății într-un termen scurt și pot conține amenințări privind aplicarea unor penalități, executarea silită sau blocarea conturilor bancare. Acestea includ, de regulă, linkuri către pagini care nu aparțin instituțiilor publice.

      ⚠️ Poliția Română precizează că autoritățile publice nu comunică amenzi prin SMS ori aplicații de mesagerie și nu transmit linkuri directe pentru efectuarea plății.

      🔐 Cetățenii sunt sfătuiți:
      să nu acceseze linkurile primite în astfel de mesaje;
      să nu furnizeze date personale, parole sau informații bancare;
      să nu introducă datele cardului pe pagini accesate din mesaje suspecte.

      💳 Persoanele care au introdus deja datele cardului pe asemenea pagini trebuie să contacteze imediat banca emitentă pentru blocarea cardului și monitorizarea tranzacțiilor.

      📢 Fiți vigilenți și distribuiți această informare!

Marius
Marius

Schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie

Curtea de Apel Bucureşti a sesizat ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept:
"Dacă în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) C.pen., fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002?"

În cuprinsul sesizării se arată că există doua opinii cu privire la acestă chestiune de drept.

Într-o primă opinie, se apreciază că fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, întrucât menţinerea poziţiei vehiculelor implicate în accident reprezintă premisa esenţială a unei corecte reconfigurării a modalităţii de producere a accidentului de circulaţie, fiind esenţială pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului de circulaţie.

Într-o a doua opinie, se apreciază că fapta oricărei persoane de a modifica starea locului nu are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, motivându-se că legiuitorul utilizează trei sintagme diferite privind obligaţiile în cazul unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, fiind incriminate acţiunile prevăzute de două sintagme, respectiv modificarea stării locului şi ştergerea urmelor accidentului, fără a se prevedea că schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie constituie infracţiunea incriminată de 338 alin. (2) C.pen.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în concluziile formulate arată că fapta unei persoane de a modifica starea locului unui accident are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie. În document se indică, printre altele, faptul că acţiunea concretă de mutare a unui vehicul ce a fost implicat în accident include "schimbarea sau transformarea elementelor suprafeţei de teren", sintagmă folosită în literatura de specialitate cu referire la articolul 338 din Codul penal – părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
În plus, procurorul general arată în concluziile trimise Înaltei Curţi că păstrarea în poziţiile rezultate în urma accidentului a vehiculelor implicate în evenimentul rutier este obligatorie pentru stabilirea modului în care s-a produs accidentul. "Astfel, modificarea acestei poziţii pune în pericol aflarea adevărului privind dinamica producerii accidentului, încălcând relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei".

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice" şi, în consecinţă, stabileşte:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (2) din Codul penal privind infracţiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, stabileşte că "fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie".

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2022.

Feedback utilizatori

Recommended Comments



Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont

×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.