Rebranduirea Poliţiei Române

Rebranduirea Poliţiei Române, un fel de alba-negra cu o instituţie vitală pentru un stat de drept, uite poliţia, nu mai e poliţia, a devenit în ultima perioadă un subiect în spaţiul public (şi nu numai) în urma declaraţiilor ministrului de interne, Marcela Vela, potrivit cărora este necesară o schimbare a denumirii instituţiei din Poliţia Română în Poliţia Naţională pentru a evita confuziile create între aceste instituţii.

Poliţa locală (fostă Gardieni publici şi Poliţia Comunitară) a fost infiinţată prin legea 155 din 2010, care reglementează atribuţiile şi sarcinile acesteia. Deşi, aceasta este practic un serviciu/direcţie în cadrul unei primării, echivalentul direcţiei de salubrizare publică sau impozite şi taxe locale, ale cărei atribuţii sunt nespecifice unei agenţii poliţieneşti, poartă în denumirea sa în mod nejustificat titulatura de ”poliţie”, probabil din dorinţa de a acorda o autoritate şi de a atârna mai greu când gardianul public pleacă în ”misiune” să aplice o hotărâre de consiliu local. Această impresie falsă dată de denumirea de poliţie locală s-a impregnat bine în mentalitatea gardianului public, care treptat, de la an la an, s-a văzut din ce in ce mai ”poliţist”. A început să oprească maşini în trafic doar pentru a controla documente, deşi legea 155 prevede clar cazurile în care acesta are acest drept, să aplice în mod ilegal sancţiuni la Codul rutier, să poarte articole de uniformă specifice Poliţiei Române, deşi uniforma gardianului de la primarie este clar reglementată, să-şi instaleze pe autovehiculele de serviciu girofare roşu – albastru specifice doar autospecialelor de poliţie, să-şi scrie imens POLIŢIA pe portierele maşinilor şi minuscul locală , doar doar nu observă nimeni că ei sunt doar nişte funcţionari de la primărie.

Repetabilitatea în timp îndelungat a acestor imitări grosolane a oricăror elemente de identificare specifice Poliţiei, menite să inducă în eroare societatea civilă, a făcut ca anormalul să pară normal, ca fostul gardian public să pară poliţist.

Toate acestea au fost cauzate de indiferenţa anumitor instituţii, începând de la prefectul care trebuia să-l tragă de mânecă pe primarul care a permis colantarea autovehiculelor de serviciu cu elemente neconforme cu legislaţia în vigoare (vezi şi cazul localităţilor din secuime unde comunitarii aveau deja ”rendorseg”) sau instalarea unor rampe luminoase roşu-albastru, până la poliţişti care dau articole de uniformă de poliţie comunitarilor pentru a le purta sau manageri care au introdus acele patrule mixte.

Poate dacă domnii gardieni publici/comunitari şi-ar respecta propria lege, nu ar mai exista această confuzie, iar dl. ministru în loc să impună legea şi respectarea ei de către angajaţii primăriei, preferă să schimbe denumirea unei instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, veche de aproape 200 de ani, în detrimentul unui serviciu din cadrul primăriei apărut peste noapte cu denumire de ”poliţie”.

Este exact aceeaşi ”logică” deficitară ca în cazul propunerilor legislative privind încălcarea vitezei pe drumurile publice: problema pentru demnitari nu este că o mare parte a conducătorilor auto încalcă legea, ci ”cum să facem să nu ne mai amendeze poliţia”. – Oare prin respectarea legii de bun simţ deja existente?!

Dacă  poliţiştilor comunitarilor li s-ar schimba denumirea în ceea ce au fost ei – ”gardieni publici” şi s-ar respecta legea de organizare si funcţionare, încălcată chiar de către ei înşişi, oare ar mai fi nevoie de această ”rebranduire” stupidă şi inutilă, ce ar toca nişte bani?