Neindicarea sursei în actul de sesizare din oficiu

Autosesizarea organelor de urmărire penală fără a indica sursa în actul de sesizare. Legalitatea actului de sesizare.

Nu rezultă din nicio dispoziţie legală obligativitatea organului de urmărire penală de a menţiona expres sursa, izvorul de unde a aflat că s-a săvârşit o infracţiune, fiind prevăzută numai obligaţia de a întocmi un proces-verbal de sesizare din oficiu în cazul în care a aflat despre săvârşirea unei fapte penale pe altă cale decât plângere, denunţ, sesizare făcută de persoane cu funcţii de conducere şi alte persoane (pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289–291 C.pr.pen.).

Nu se poate considera că prin neindicarea sursei autosesizării am fi în prezenţa nelegalităţii actului de sesizare şi implicit a tuturor actelor de urmărire penală subsecvente, efectuate ulterior autosesizării. Activitatea de documentare a unei fapte pretins infracţionale implică în mod obligatoriu o sursă de informare, a cărei devoalare poate compromite scopul procesului penal. De asemenea, caracterul real sau nereal al sursei nu este un criteriu de apreciere a oportunităţii continuării desfăşurării activităţilor de documentare a faptei, fiind imposibil ca această cenzură să poată fi efectuată la momentul incipient al aflării despre comiterea unei fapte penale. 

(extras din încheierea penală din 27.02.2020 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori - portal.just.ro)