Ministerul Afacerilor Interne a solicitat Guvernului printr-un proiect de Hotărâre modificarea numărului funcţiilor de poliţişti şi alte categorii de personal prevăzute în Anexa nr. 3 la H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorica şi efectivele M.A.I.
În proiectul de Hotărâre a Guvernului se precizează că suplimentarea funcţiilor cu un număr total de 6.485 posturi şi stabilirea numărului de posturi pentru pregătirea elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţământ ale M.A.I., pe categorii de personal, este necesar în vederea:
- asigurării posturilor necesare dezvoltării infrastructurii de cazare pentru preluarea refugiaţilor ce vor fi relocaţi pe teritoriul ţării noastre;
- creşterii capacităţii de asigurare a climatului de ordine şi siguranţă publică şi combatere a faptelor antisociale şi prevenire a dezvoltării unor ameninţări asimetrice, în special la nivelul judeţelor în care funcţionează Centre de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil, al celor limitrofe acestora, precum şi în judeţele de frontieră cu risc crescut;
- respectării dinamicii încadrării cu cadre militare, conform Strategiei dezvoltării Aviaţiei M.A.I. 2010-2020, aprobată prin Hotărârea C.S.A.T. nr. 91/2010;
- completării prevederilor statelor de organizare ale unităţilor de la care au fost redistribuite posturi necesare înfiinţării unor structuri ca urmare a intrării în vigoare a noului cadru penal, procesual penal şi execuţional penal, în condiţiile în care pentru noile misiuni nu a fost suplimentat numărul de posturi pentru Ministerul Afacerilor Interne fapt ce a condus la diminuarea unor componente operative.
Pentru punerea în aplicare a schimbărilor preconizate, este necesară modificarea Anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare.
Ocuparea posturilor ce vor fi repartizate în statele de organizare se va face cu încadrarea în bugetul Ministerului Afacerilor Interne aprobat prin legile bugetare anuale.
Sursa: www.SGG.ro
Recommended Comments
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now