Guvernul reînfiinţează Securitatea prin OUG

Nu e o noutate faptul că SRI-ul se zbătea de ceva vreme să-şi recapete atribuţiile din sfera cercetării penale pe care le-a avut în perioada comunistă când purta denumirea de "Securitate" şi în ciuda încercărilor din anii trecuţi când a existat o propunere legislativă în Parlament ce viza transformarea ofiţerilor de informaţii ai SRI în organe de cercetare penală specială - propunere ce a fost RESPINSĂ definitiv de forul legislativ, în prezent guvernul de tehnocraţi printr-o Ordonanţă de Urgenţă le-a acordat aceste atribuţii, reînfiinţând vechea Securitate care avea competenţe de cercetare penală privind vechile infracţiuni contra statului.

Chiar dacă nicăieri în lume un serviciu secret nu are asemenea atribuţii, tocmai pentru a nu exista posibilitatea să se substituie unui organ de urmărire penală, guvernanţii noştri motivează această aberaţie prin necesitatea asigurării siguranţei naţionale, de parcă până acum, în ultimii 25 ani siguranţa naţională nu a fost asigurată. Motivarea e cel puţin hilară şi total falsă, iar cei care o susţin confundă termenul "organele de constatare" şi atribuţiile acestora prevăzute în art. 61 din Noul Cod de Procedură Penală cu "organele de urmărire penală" prevăzute foarte clar în art. 55.

Totul a pornit de la decizia Curţii Constituţionale care a spuns destul de clar, că separarea puterilor în stat e un aspect esenţial pentru orice stat de drept şi orice democraţie, iar faptul că SRI-ul prin activităţile sale se substituie organelor de urmărire penală, dar şi aspectul că este desemnată unica autoritate de interceptare din România nu e normal şi nici constituţional, pentru că se bucură de o putere mult prea mare şi excesivă.

În plus, conform principiilor europene, în statele democratice cetăţeanul contribuabil, nu este cercetat, investigat, sancţionat ori reţinut de militari - structuri cu statut militar (SRI-ul este structură militară), pentru că astfel de practici sunt specifice regimurilor totalitare. Aplicarea legii, cercetarea, investigarea, etc. unui cetăţean trebuie să se facă tot de către personal civil, într-un mod cât se poate de transparent, fără ca cei ce fac parte din vreun sistem militar să aibă vreo implicare în acest lanţ. Acest aspect este necesar pentru că sub paravanul sistemului militar nu mai poate exista şi nici nu poate fi garantată aceea transparenţă prin care sunt respectate drepturilor cetăţenilor, din moment ce militarul este supus altor reguli, el este cercetat şi judecat de un alt sistem distinct al justiţiei, iar sistemul militar prin natura lui, este închis pubilicului fiind protejat de instituţia secretului militar. Astfel sub acest paravan al secretului militar, care din punct de vedere legal intră în categoria informaţiilor secrete de stat, se pot ascunde sau muşamaliza foarte multe abuzuri împotriva celor cercetaţi, iar din această cauză, nicăieri în tările cu o democraţie consolidată şi adevărată nu se permite amestecul structurilor militare în domeniul aplicării legii pe timp de pace. Pentru a înţelege ce presupune asta, trebuie precizat că toate documentele întocmite de ofiţerii de informaţii sunt protejate de acest secret miltar/stat şi nu pot fi declasificate de instanţele de judecată, ci numai prin hotărâre a Guvernului doar la solicitarea motivată a emitentului (SRI-ului), iar ca urmare se pot ascunde foarte uşor încălcări ale legii, erori administrative, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale persoanelor sau lezării ale intereselor legitime şi limitării ale accesului la informaţiile de interes public. Drept dovadă este şi faptul că atunci când România a negociat aderarea la Uniunea Europeană, o importantă condiţie a fost demilitarizarea Poliţiei Române, lucru ce s-a produs încă din 2002.

Mai mult Uniunea Europeană solicită permanent statelor membre să elimine paralelismul existent în domeniul instituţiilor de aplicare a legii, scopul politicilor europene în domeniul Justiţiei şi al Afacerilor Interne (renumitul capitol JAI) prevăd aspecte foarte clare în acest sens, ce au ca principală normă cu o importanta excepţională, existenţa unor structuri judiciare poliţieneşti unice, independente şi eliminarea orcărui paralelism instituţional ori reglementări de competenţe similare referitoare la acest domeniu, pentru a nu se acoperi una pe alta şi pentru a nu plimba responsabilitatea de la unii la alţii.

Un alt motiv pentru care SRI-ul nu trebuia să aibă absolut nicio legătură cu aplicarea legii penale şi ar fi fost corect să rămână doar cu calitatea de organ de constatare care-i oferă posibilitatea să descopere şi să sesizeze orice fapte penale, este aspectul general recunoscut în literatura de specialitate, că deşi în mod judicios urmărirea penală nu are un caracter public, asta nu înseamnă că această fază a procesului penal trebuie să aibă caracter secret.