Jump to content
POLITISTI.ro

Postare recomandată

Publicat

APROAPE 700 DE TONE DE GRÂU, FĂRĂ DOCUMENTE LEGALE, DEPISTATE DE POLIȚIȘTI

 

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Arad au depistat aproximativ 700 tone de grâu, în valoare de peste 400.000 de lei, depozitat fără îndeplinirea condiţiilor legale.

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu poliţiştii de la Poliţia oraşului Nădlac au depistat într-o fostă fermă situată în extravilanul localităţii Nădlac 685,40 de tone de grâu, achiziţionată şi depozitată ilicit de către o societate comercială cu sediul în Bucureşti, reprezentată de un bărbat, de 31 de ani, din judeţul Arad, grâu pentru care societatea nu deţinea documente legale de provenienţă.

 

Din verificările efectuate s-a constatat că spaţiul de depozitare în care a fost găsit grâul nu era autorizat de Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar societatea în cauză nu avea deschis punct de lucru în respectiva locaţie.

 

De asemenea, în urma extinderii verificărilor s-a stabilit că, o altă societate cu sediul în judeţul Timiş, reprezentată de aceeaşi persoană, ar fi transportat întreaga cantitate de grâu, fără ca transporturile efectuate să fie însoţite de facturi fiscale.

 

Atât societatea care a depozitat grâul cât şi societatea transportatoare au fost sancţionate contravenţional conform Legii nr. 12/990 şi OUG, cu suma de 20.000 de lei, respectiv 25.000 de lei, iar cele 685,40 tone de grâu, în valoare totală de 438.656 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.



Sursă: IGPR

  • Postări 153
  • Iniţiat
  • Ultima postare

Cele mai multe postări în acest topic

  • NewsBot

    152

  • maxu08

    1

  • Tyropol

    1

Cele mai multe postări în acest topic

Publicat

INFRACŢIUNI ECONOMICE INVESTIGATE DE POLIŢIŞTI

 

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Bihor au finalizat cercetările față de nouă persoane, administratori sau reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, bănuite că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 920.000 lei, prin evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală.

 

La data de 21 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat investigațiile efectuate într-un dosar de cercetare penală, faţă de nouă persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.

 

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, față de un bărbat, de 48 de ani, din localitatea Chişlaz, din județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală și față de opt bărbați, cu vârste cuprinse între 24 şi 58 de ani, administratori sau reprezentanţi ai unor societăţi comerciale bihorene, bănuiți de complicitate la evaziune fiscală a fost propusă măsura trimiterii în judecată.

 

Astfel, în perioada octombrie 2010 – septembrie 2011, bărbatul de 48 de ani, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale cu sediul pe raza judeţului Bihor, ar fi înregistrat, în evidenţele contabile ale societăţii, 17 facturi fiscale, care ar fi atestat, în mod nereal, cheltuieli aferente unor operaţiuni de achiziţie de materiale de construcţii sau servicii.

 

Operațiunile comerciale fictive ar fi fost încheiate cu trei societăţi comerciale bihorene, de tip „fantomă”, reprezentate de cele opt persoane bănuite de comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

 

În realitate, facturile ar fi fost înregistrate în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului.

 

Prejudiciul total cauzat, prin deducerea ilegală a T.V.A. şi prin diminuarea impozitului pe profit, este estimat la 928.887 de lei.

 

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului, aplicându-se sechestru asigurator asupra bunurilor aparţinând societăţii comerciale, până la concurenţa sumei sus-menționate.

 

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice bihoreni au finalizat cercetările şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celor în cauză.    

Sursă: IGPR

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

COMBATEREA ILEGALITĂŢILOR DIN ECONOMIA NAŢIONALĂ, PRIORITATE A POLIŢIEI ROMÂNE

În urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, în primele 6 luni ale acestui an, au fost recuperaţi peste 163.000.000 de lei proveniţi din fraude economico-financiare şi au fost aplicate măsuri asiguratorii în valoare de aproape 155.000.000 de lei.

De asemenea, activităţile derulate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu au condus la o creştere cu 13,5 % a încasărilor fiscale la bugetul de stat, faţă de perioada similară a anului trecut.

Prevenirea şi combaterea fraudelor financiare şi protejarea intereselelor economice ale statului şi ale cetăţenilor reprezintă priorităţi de acţiune pentru Poliţia Română şi au ca scop asigurarea unui climat de legalitate a mediului de afaceri şi protecţia bugetului general consolidat.

Activităţile întreprinse de Poliţia Română, în special cele realizate în cooperare cu structurile Ministerului Finanţelor Publice, cu atribuţii în domeniu, au determinat creşterea numărului operaţiunilor fiscalizate. Astfel, au influenţat schimbarea comportamentului fiscal al contribuabililor, persoane juridice sau fizice, ceea ce a determinat creşterea încasărilor fiscale la bugetul de stat cu 13,5 % faţă de perioada similară a anului trecut.

Ilegalităţile economico- financiare se regăsesc sub forma fraudelor intracomunitare şi a fraudelor care se comit cu ocazia achiziţiei, importului, producţiei, transportului şi comercializării produselor accizate (carburanţi şi uleiuri minerale, tutun, alcool, etc), precum şi corupţia, contrafacerea de mărfuri, infracţiunile din domeniul achiziţiilor publice şi cele care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale de către contribuabili, persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine.

Această infracţiune se întâlneşte sub diferite forme, precum ţinerea unor registre contabile nereale, distrugerea voită a unor documente care pot ajuta la aflarea adevarului privind operaţiunile derulate, întocmirea de acte de plată fictive ori întocmirea de declaraţii de impunere false.

Contrabanda reprezintă introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Contrafacerea de mărfuri constituie încălcarea drepturilor exclusive de proprietate intelectuală şi drepturilor de proprietate industrială dobândite prin activităţi precum fabricarea de mărfuri pirat ori efectuarea de tranzacţii cu bunuri contrafăcute.

Frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţii Europene reprezintă infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Ilegalităţile comise în materie de achiziţii publice se referă la procedurile de atribuire a contractelor finanţate din banii publici şi la executarea acestor contracte.

Spălarea banilor este activitatea prin care se ascunde provenienţa reală a veniturilor obţinute din activităţi ilicite, iar infracţiunile economice constituie, în numeroase cazuri, sursă de astfel de profit.

În primele 6 luni ale acestui an, în cauzele penale în care s-au efectuat cercetări, din valoarea prejudiciilor create s-au recuperat, în numerar sau din conturi bancare, 163.668.000 de lei şi s-au aplicat măsuri asiguratorii de 154.669.000 de lei.

Activităţile desfăşurate de poliţişti s-au concretizat în 21 de rechizitorii şi 29 de declinări către alte structuri competente (DNA/DIICOT).

De asemenea, faţă de 96 de persoane dintre cele cercetate s-au luat măsuri preventive, restrictive de libertate.

Demersurile efectuate de poliţişti în vederea combaterii criminalităţii economico-financiare au fost susţinute de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu.

Poliţia Română continuă activităţile de prevenire a fraudelor fiscale care afectează bugetul general consolidat pentru a menţine un climat de legalitate în sfera afacerilor, în vederea consolidării unui mediu comercial stabil şi predictibil, capabil să asigure buna funcţionare a economiei româneşti.

Exemple :

La data de 29 ianuarie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au efectuat două percheziţii la o societate comercială de prestării de servicii de pază care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 1.000.000 de euro, prin evaziune fiscală.

Acţiunea vizează documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, în domeniul prestării de servicii de pază.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2011 – 2014, persoanele implicate ar fi înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, prin care ar fi prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu peste 1.000.000 de euro.

Acţiunea s –a derulat în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţişti, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

La data de 1 februarie a.c., Poliţia Română a efectuat 146 de percheziţii la persoane bănuite că ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 30.000.000 de euro prin evaziune fiscală şi spălare de bani.

Percheziţiile s-au desfăşurat pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Arad, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, şi Vrancea.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2011-2014, reprezentanţii a peste 200 de societăţi comerciale ar fi creat circuite fictive pentru eludarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

De asemenea, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către persoanele în cauză, iar banii astfel obţinuţi ar fi fost reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi este de aproximativ 30.000.000 de euro.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente financiar-contabile, facturi fiscale, suporturi financiare şi de stocare a datelor informatice, carduri bancare, dispozitive token şi digipass, folosite la tranzacţii bancare, 300.000 de lei, un pistol cu gaze a cărei autorizaţie era expirată şi alte 4 arme de vânătoare deţinute fără autorizaţie.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

La data de 19 februarie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat 11 percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unei reţele infracţionale internaţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de înşelăciune şi spălare de bani în domeniul auditării societăţilor comerciale internaţionale.

Activităţile s-au desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În urma percheziţiilor efectuate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Bacău, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 7 autoturisme de lux.

De asemenea, au fost aplicate măsuri asiguratorii pe conturile persoanelor şi societăţilor comerciale implicate, deschise la 7 bănci comerciale din România.

Activităţile s-au desfăşurat în cooperare cu autorităţile franceze şi cu poliţia din Austria.

În circuitul infracţional ar fi fost implicate 2 societăţi comerciale româneşti care ar fi utilizat conturi deschise la mai multe bănci comerciale pentru disimularea provenienţei ilicite a fondurilor obţinute prin inducerea în eroare a conducerii unor firme din Franţa.

Grupul infracţional era coordonat de un cetăţean grec, căutat de autorităţile franceze şi austriece.

Activităţile infracţionale s-au derulat în perioada iulie-august 2014, existând indicii de săvârşire a faptelor pe raza mai multor state, cum ar fi Franţa, Germania, Austria, China şi Cipru.

De asemenea, din cercetări a rezultat că prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost transferate importante sume de bani (aproximativ 670.000 euro) către persoanele vizate din circuitul infracţional, banii astfel obţinuţi fiind reintroduşi în circuitul ilicit prin transferuri bancare şi contracte comerciale fictive.

În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

La data de 17 martie a.c., Poliţia Română a efectuat 93 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Buzău, Bacău, Sibiu, Timiş şi Ilfov, pentru destructurarea a patru grupări infracţionale specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani, în legătură cu activităţi de tip ,,video chat”.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat bani, lei şi valută, echivalentul a aproximativ 200.000 de euro, 120 de unităţi de calcul, 32 de medii de stocare şi 131 de carduri bancare.

De asemenea, a fost instituit sechestru asigurator pe banii aflaţi în conturile bancare ale persoanelor bănuite, în valoare de peste 16.000.000 de dolari americani, precum şi asupra a 5 locuinţe şi 6 autoturisme.

Din cercetări a reieşit că, prin conturile deschise la 2 societăţi bancare, persoanele bănuite ar fi efectuat operaţiuni financiare de peste 300.000.000 de dolari americani.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române şi al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

La data de 20 aprilie a.c., Poliţia Română au efectuat 15 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Ialomiţa, pentru destructurarea unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală.

Activităţile au fost efectuate într-o cauză penală ce vizează activitatea infracţională a lucrătorilor unui birou de executor judecătoresc şi a reprezentanţilor a 10 de societăţi comerciale, care sunt bănuiţi de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, săvârşită prin sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin evidenţierea unor operaţiuni comerciale fictive.

Prin comiterea de infracţiuni, în perioada 2011-2014, bugetul consolidat al statului ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 3 milioane de euro.

În urma percheziţiilor, au fost sechestrate imobile şi conturi bancare ale celor în cauză şi ale societăţilor comerciale controlate de aceştia şi au fost ridicaţi 1.000.000 de lei.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Sursă: IGPR

Publicat

ACŢIUNI ALE POLIŢIEI ROMÂNE PENTRU COMBATEREA INFRACŢIUNILOR ECONOMICE

În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au continuat acţiunile pentru protejarea mediului de afaceri împotriva ilegalităţilor economice./ 129 de persoane bănuite de comiterea unor astfel de fapte sunt cercetate de poliţişti.

În perioada 24 – 30 iulie a.c., în urma activităţilor desfăşurate sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au constatat 79 de infracţiuni economice.

151 de persoane sunt bănuite de comiterea acestor fapte, dintre care 11 au fost reţinute și 2 arestate.

Poliţiştii au constatat 22 de infracţiuni de evaziune fiscală şi o complicitate la această infracţiune, 16 infracţiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, 13 înşelăciuni, 6 falsuri în înscrisuri sub semnătură privată, 2 falsuri materiale în înscrisuri oficiale şi 3 uzuri de fals, 5 delapidări şi un abuz în serviciu.

De asemenea, poliţiştii au constatat câte 2 infracţiuni la Legea 571/2003 privind Codul Fiscal și la Legea 656/2003 privind spălarea banilor, precum și câte o infracțiune de neglijență în serviciu, trafic de influență, conflict de interese și luare de mită.

Cu titlu exemplificativ:

• La data de 2 iulie a.c., 165 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au efectuat 46 de percheziţii în judeţul Brașov, la domiciliile unor administratori de societăți comerciale, precum și la sediile și punctele de lucru ale acestora.

De asemenea, polițiștii au pus în executare 40 de mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2011 – 2014, persoanele bănuite ar fi introdus în contabilitatea societăților cheltuieli fictive, în baza unor documente false sau care atestă situații nereale, în scopul prejudicierii bugetului de stat, prin intermediul unor firme fantomă administrate de persoane fără adăpost sau care nu au desfășurat niciodată activități comerciale.

Societățile comerciale implicate au mai multe obiecte de activitate (construcții,consultanță,prestări servicii).

Prejudiciul cauzate este de aproximativ 23 de milioane de lei.

În cadrul acestui dosar, au fost efectuate alte 70 de percheziții, în luna noiembrie 2014.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R. și al S.R.I..

• La data de 27 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au efectuat 18 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi în judeţele Constanţa şi Dâmboviţa, la persoane bănuite că ar fi efectuat operaţiuni ilegale cu produse accizabile.

Din cercetările polițiștilor a reieşit faptul că persoanele implicate ar fi produs şi ulterior ar fi comercializat, în mod ilicit, alcool etilic, băuturi spirtoase, produse intermediare de alcool şi băuturi fermentate.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat, pentru confiscare, peste 6.800 de litri de vin, 80 de litri de alcool etilic, 160 de litri de băuturi alcoolice, 114 sticle cu băuturi alcoolice şi 489 de sticle goale cu diverse etichete, mai multe tipuri de esenţe, o instalaţie artizanală şi două filtre cu carbon activ, pentru extragerea alcoolului etilic din alcool sanitar.

Persoanele vizate au fost conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, iar în urma administrării probatoriului, 7 dintre acestea au fost reţinute.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producere şi comercializare fără drept de produse accizabile.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

• La data de 27 iulie a.c., sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au efectuat 7 percheziții, pe raza județelor Ilfov și Călărași, la persoane bănuite de delapidare. Totodată, au fost puse în executare 10 mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea de infracțiuni.

Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2009-2014, 18 persoane, în calitate de funcționari sau contabili în cadrul unui ocol silvic, ar fi valorificat material lemnos din mai multe cantoane silvice, fără a înregistra în contabilitate și fără a depune în casierie sumele încasate.

Prejudiciul cauzat bugetului statului prin activitatea infracțională este estimat la aproximativ 610.000 de lei.

• La data de 29 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările faţă de o femeie, de 63 de ani, din Oradea, bănuită de comiterea infracţiunii de înşelăciune.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii o bănuiesc pe aceasta că, în perioada martie 2004 – aprilie 2006, ar fi indus în eroare o societate comercială din municipiul Oradea, în favoarea căreia ar fi pretins că ar fi achiziţionat terenuri agricole în extravilanul municipiului Salonta.

Cea în cauză este bănuită că, în baza unui acord încheiat cu respectiva societate comercială de a achiziţiona terenuri agricole în numele său, ar fi întocmit în fals 18 antecontracte de vânzare – cumpărare, în care ar fi folosit date fictive cu privire la vânzători, obiectul contractului şi preţul de achiziţie.

Pentru achitarea sumelor menţionate în respectivele antecontracte de vânzare - cumpărare, cea în cauză ar fi primit de la societatea comercială respectivă 288.168 de lei, bani pe care i-ar fi folosit în interes personal.

Prejudiciul total cauzat astfel societăţii comerciale este de 288.168 de lei.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celei în cauză.

Sursă: IGPR

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.