Paradoxul procesului de obținere a permisului auto

Recent a fost înregistrată la Senat o inițiativă legislativă (B242/2026), care vizează modificarea cadrului normativ privind obținerea permisului de conducere categoria B. Potrivit proiectului, proba practică ar urma să fie structurată în două etape distincte, respectiv o probă tehnică desfășurată în poligon și proba de conducere pe drumurile publice, aceasta din urmă fiind deja cunoscută în procedura actuală de examinare.

Reintroducerea probei practice de conducere în poligon, eliminată în urmă cu aproximativ 30 ani, este o măsură care poate contribui în mod real la creșterea nivelului de pregătire al candidaților. Exersarea și evaluarea unor manevre fundamentale, precum plecarea din rampă, mersul în marșarier, parcarea laterală sau întoarcerea în spațiu limitat, într-un mediu controlat, oferă premisele unei formări mai solide și ale reducerii riscurilor în trafic ulterior obținerii permisului de conducere. Condiționarea accesului la proba pe traseu de promovarea acestei etape tehnice introduce un filtru suplimentar, menit să asigure că doar candidații care stăpânesc minimul necesar de abilități practice ajung să fie evaluați în trafic real.

Cu toate acestea, problematica pregătirii candidaților nu poate fi analizată exclusiv prin prisma structurii examenului, ci și prin modul în care este organizat și desfășurat procesul de instruire în cadrul școlilor de conducători auto. În acest sens, se impune o reevaluare și modificare a prevederilor actuale care obligă candidații declarați respinși la proba practică să efectueze un număr minim de ore suplimentare de pregătire. O astfel de obligație, deși aparent justificată prin necesitatea îmbunătățirii nivelului de pregătire, generează de aproape 10 ani efecte contrare scopului urmărit.

În forma actuală, mecanismul creează un conflict de interese evident, întrucât instructorul auto nu este în mod direct interesat să asigure pregătirea candidatului pentru promovarea examenului, ci, dimpotrivă, are un interes financiar în prelungirea perioadei de instruire, prin încasarea unor sume suplimentare. În practică, această realitate generează frecvent situații în care cursanții sunt asigurați că sunt suficient de pregătiți pentru susținerea examenului, deși nivelul lor real de competență este insuficient. Consecința este, în mod previzibil, respingerea la proba practică și obligarea acestora să urmeze ore suplimentare de pregătire, ceea ce alimentează un circuit financiar repetitiv în beneficiul instructorului. Această practică, devenită în cele mai multe cazuri o regulă de facto, afectează grav corectitudinea procesului de instruire și subminează încrederea în întregul mecanism de formare a conducătorilor auto.

În prezent tariful pentru școala de șoferi categoria B, în medie variază între 2.300 lei și 3.500 lei, în funcție de oraș, tipul de transmisie etc. Conform legislației în vigoare, Ordinul MAI 268 din 2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, art. 12 alin. (3), candidații declarați "respins" la proba practică (la "traseu" sau "oraș"), sunt obligați să efectueze cel puțin 6 ore de pregătire practică (3 ședințe a câte 2 ore) pentru a putea fi programați în vederea susținerii unei noi probe. Prețul variază, dar în medie costurile sunt între 600 lei și 750 lei. După achitarea acestui tarif se eliberează o adeverință, iar marea majoritate a candidaților plătesc acest tarif aceluiași instructor cu care au făcut școala de șoferi. 

O soluție viabilă pentru corectarea acestui paradox ar fi regândirea modului de responsabilizare a instructorului auto pentru pregătirea practică care o oferă. Spre exemplu, achitarea parțială a costurilor până la momentul susținerii examenului, urmată de plata diferenței doar după promovare, ar introduce un mecanism real de asumare a răspunderii a instructorilor și a școlilor de șoferi. Doar într-un asemenea model, interesul financiar al furnizorului de pregătire ar deveni compatibil cu obiectivul candidatului, respectiv dobândirea competențelor necesare și promovarea examenului.

O astfel de abordare ar avea potențialul de a îmbunătăți semnificativ calitatea procesului de pregătire și de a crea premisele creșterii gradului de implicare a instructorilor în pregătirea reală a cursanților. În același timp, corelată cu reintroducerea probei în poligon, ar contribui la formarea unor șoferi mai bine pregătiți, mai conștienți de responsabilitățile pe care le implică participarea la trafic și, implicit, la creșterea siguranței rutiere.

Într-un context în care siguranța pe drumurile publice este o prioritate majoră, orice demers legislativ trebuie să vizeze nu doar înăsprirea criteriilor de evaluare / examinării, ci și crearea unor mecanisme eficiente de formare a viitorilor conducători auto. Măsurile care aliniază interesele tuturor actorilor implicați și pun accent pe competență reală, nu pe formalism, sunt cele care pot genera schimbări benefice.