Jump to content
POLITISTI.ro

Nu uita că nu eşti singur!


Roby

Da, şi eu sunt poliţist, sau gabor aşa cum vă place unora să ne spuneţi ...
Da, şi eu sunt ca Marian Godină, căci despre el este vorba - poliţistul acela de la Braşov care a reuşit să spulbere multe din miturile negative la adresa poliţiştilor şi care a reuşit să demonstreze că pentru a deveni poliţist, trebuie să fii inteligent, cinstit, curajos şi să dai dovadă de abnegaţie.
Da, şi eu sunt poliţist, nu miliţian şi cred că avem multe de arătat şi demonstrat, generaţiile ăstea din care fac parte eu, Marian şi alţii, pentru că dragă cetăţeanule, să ştii că suntem mulţi ca el. Sunt poliţist şi mă mândresc cu asta! Pentru mine este o onoare să fac parte din Poliţia Română şi să îmbrac cu cinste uniforma. Am jurat că voi face tot ce depinde de mine să te apăr pe tine cetăţene!
Da, şi mie îmi place să merg la sală, exact cum îi place lui Marian, şi la fel ca şi el şi eu îi filmez când le dau amenda şi devin recalcitranţi. Şi tot ca şi el, nici eu nu "am pus mâna pe bani" şi nu o voi face. Suntem o nouă generaţie de poliţişti, gata să te apărăm, dar să te şi sancţionăm atunci când greşeşti, pentru că asta ne e menirea. Nu ne-am născut poliţişti, ci ne-am născut pentru a fi poliţişti şi ne-am urmat calea.
Nu o să dăm înapoi vreodată indiferent dacă în faţa noastră e vreun politician care ne "avertizează" că a doua zi ne mută cine ştie pe unde sau vreun interlop cu ceafa lată ne ameninţă că ne dezbracă, ori vreo persoană influentă care prin telefon încearcă să ne determine să nu ne facem datoria, pentru că ştim că dacă ne "facem treaba" legal şi cinstit, nimeni nu are ce să ne facă, cu dreptatea în mână mergem până la capăt şi dincolo, dacă e nevoie.
Avem nevoie de tot sprijinul cetăţenilor de bună-credinţă, care sunt sigur că sunt mulţi, de sprijinul colegilor, al şefilor şi al clasei politice.
Astăzi drag coleg Marian, ai demonstrat că existăm, că suntem mulţi şi că avem ceva de spus. Nici nu îţi dai seama, dar e posibil să fi pus punctul pe "i" şi să fi dat naştere unei noi generaţii, care de fapt există, dar care parcă nu era lăsată să se facă remarcată. De astăzi e posibil să se fi schimbat multe, să ne îndreptăm în direcţia în care ne dorim de atât timp. E posibil ca cetaţenii să fi înţeles că avem tot dreptul să îi oprim fără "ordine de serviciu" sau că e posibil să fie încătuşaţi dacă refuză legitimarea, e posibil ca unii să fi înţeles că imixtiunea în activitatea altor poliţişti le este interzisă şi mai e posibil ca unii poliţişti să fi înţeles cu adevarat care e rolul lor în societate, şi astea datorită ţie, Marian!
E posibil să rămâi în istorie ...

Şi pentru asta îţi mulţumim, agent şef-adjunct Marian Godină şi nu uita că nu eşti singur!
Suntem o mare familie, de peste 50.000 de curajoşi, o familie ce se numeşte Poliţia Română! 
RESPECT MARIAN GODINĂ! "Şi eu sunt Marian"

  • Apreciez 31


Feedback utilizatori

Recommended Comments



maigret

Publicat (modificat)

On Tuesday, February 16, 2016 at 10:16 PM, Naevosarb said:

Domnilor colegi, aceste nedreptăți care le suportă Marian Godină din partea șefilor de la IPJ Brașov sunt un afront, o ofensă adusă tuturor polițiștilor onești și cinstiți din Poliția Română. Din aceste motive, trebuie să fim solidari cu el, să-l sprijinim și să dăm de pământ cu cei care ne fac de râs și ne batjocoresc.

Chiar nu am înțeles niciodată, cum de sunt promovați și ținuți în funcții de conducere tot felul de indivizi care nu iubesc această profesie, tot felul de oameni fără demnitate și onoare, niște slugarnici. Într-una dintre povestirile sale, Marian amintește de șeful Poliției Mun. Brașov, domnul inginer Popa Mircea Adrian transformat peste noapte în comisar șef, care se prăpădea de râs când șeful de inspectorat îl apostrofa pe polițist. 

Popa-Mircea-Adrian.jpg.efa9bbcbb548fcc78

Pentru o imagine clară și despre caracterul și moralitatea acestuia, trebuie să știți că omul a ajuns șef cu sprijin politic și a căpătat notorietate în rândul polițiștilor de la Brașov prin faptul că atunci când își controla subordonații, se deplasa cu bicicleta, ori cu o mașină de gunoi a serviciului de salubritate. Ce pretenții să ai de la un astfel de om?!?! 

Toți polițiștii onești, cinstiți și demni din șara asta trebuie să fie conștienți că după Godină urmează și ei, iar o nedreptate facută unuia dintre noi, este o nedreptate făcută tuturor. 

in-this-family.jpg.9e8cdaa112f967d5833db

Poate fi vazut la Primaria Brasov, acum nu mai ascunde relatia cu infractorul de primar.

 

Modificat de maigret

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Dl. Inginer era prezent la sedintele PDL prezidate de Scripcaru, a initiat si aprobat tiparirea de carti de imobil prin PDL, cu message electorale semnate de Scripcaru, a initiat si coordonat actiunile de constatare a infractiunii de ultraj contra bunurilor moravuri, impotriva lui Botorog, a introdus "locala" pe gatul politistilor brasoveni, in 2011 a scos politistii de proximitate din programul de lucru si i-a pus sa "danseze" pe catedre intr-un program de instruire "curaj Civic", cred ca ai inteles cine este aceasta valoare pierduta a Politie Municipiului Brasov.

Distribuie acest comentariu


Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri



Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont

×

Informaţii importante

Acest website foloseşte cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii lor. Mai multe informaţii în Politica de confidenţialitate.