Ce nu spune nimeni despre ordinul de protecție

În România, există adesea o percepție greșită despre ce poate face, în mod real, poliția atunci când o persoană beneficiază de un ordin de protecție. Cei mai mulți oameni cred în mod eronat că, din acel moment, victima va avea un polițist care să o păzească permanent, zi și noapte. Deși această așteptare vine din dorința de siguranță, ea este complet nerealistă și nu reflectă modul în care funcționează, în realitate, sistemul ordinului de protecție.

Poliția Română are resurse limitate și trebuie să răspundă zilnic unui număr mare de solicitări: intervenții la apelurile de urgență, activități de menținere a ordinii publice, investigarea infracțiunilor și prevenirea faptelor grave. Alocarea unui polițist pentru paza permanentă a fiecărei persoane care are un ordin de protecție ar face imposibilă îndeplinirea celorlalte atribuții esențiale ale poliției. În plus, conform legislației în vigoare poliția nu este o firmă de pază personală. Rolul său este aplicarea legii și intervenția atunci când aceasta este încălcată, nu prezența continuă lângă o anumită persoană.

Ordinul de protecție este doar un instrument juridic care nu presupune, prin natura sa, o protecție fizică permanentă. Acest instrument juridic funcționează prin impunerea unor obligații clare agresorului și prin crearea unui cadru legal care permite intervenția rapidă a autorităților atunci când regulile sunt încălcate. De cele mai multe ori, aceste așteptări nerealiste ale cetățenilor apar din lipsa de informare cu privire la ce presupune, concret, acest ordin și care sunt limitele de acțiune ale instituțiilor statului.
În mod concret, un ordin de protecție poate interzice agresorului să se apropie de victimă, de locuința sau locul de muncă al acesteia, îl poate obliga să părăsească locuința comună, poate stabili o distanță minimă ce trebuie respectată și poate interzice orice formă de contact, fie telefonic, prin mesaje sau prin rețelele sociale. Aceste măsuri sunt menite să prevină escaladarea violenței și să ofere victimei un instrument legal clar de apărare.

Rolul Poliției în acest context este acela de a verifica respectarea ordinului de protecție și de a interveni prompt atunci când acesta este încălcat. Dacă agresorul nu respectă restricțiile impuse, victima trebuie să apeleze de urgență numărul 112. Încălcarea ordinului de protecție este infracțiune, iar poliția are obligația de a interveni, de a constata fapta și de a lua măsurile legale necesare pentru protejarea victimei.

Pentru ca diferența dintre așteptări și realitate să fie mai mică și pentru ca protecția victimelor să fie mai eficientă, este nevoie de o informarea corectă a publicului, prin mesaje clare și accesibile. În același timp, victimele violenței au nevoie de servicii de sprijin reale, precum asistență juridică și adăposturi sigure. Acestea pot oferi stabilitate și pot reduce presiunea pusă exclusiv pe intervenția poliției. De asemenea, îmbunătățirea procedurilor de intervenție și utilizarea tehnologiei, acolo unde cadrul legal o permite, pot contribui la creșterea nivelului de siguranță.

În concluzie, înțelegerea corectă a rolului poliției și a modului în care funcționează ordinul de protecție este esențială. Un ordin de protecție nu presupune prezența permanentă a unui polițist, dar impune reguli clare, consecințe legale și intervenția fermă a statului atunci când legea este încălcată. Înțelegerea corectă a acestui mecanism, alături de educarea publicului și dezvoltarea serviciilor de suport, sunt pași importanți pentru o protecție mai eficientă și pentru o societate mai sigură.