Procedura de restituire a certificatului de inmatriculare
-
Similar Content
-
By Dan138
Buna ziua ! Se poate sa înmatriculez și să conduc legal o mașină care a fost trimisa la fier vechi? Sunt dispus sa cumpăr o masina de la fier vechi care nu are acte , și sunt dispus sa bag bani in aceasta pentru a fi restaurata si pusa in functiune . Daca masina se prezinta ok , fără rugină , complet funcțională in toți parametrii , efectiv ca o mașină nouă , se poate să o înmatriculez ? Nu îmi pasă cât de greu va fi , vreau doar să știu sigur că se poate face acest lucru . Vă mulțumesc !
-
By Marius
TRANSCRIEREA dreptului de proprietate
Înmatricularea unui autovehicul înmatriculat anterior în Romania
Documentele necesare pentru transcrierea dreptului de proprietate - (înmatricularea unui autovehicul înmatriculat anterior în România pe numele noului proprietar):
1.) Cererea solicitantului. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare şi a altei persoane, datele acesteia se vor înscrie în cuprinsul cererii;
2.) Dovada înregistrării în evidențele organului fiscal al autorității publice locale în a cărui rază de competență proprietarul (sau utilizatorul în cazul vehiculelor care fac obiectul unui contract de leasing financiar) își are domiciliul, sediul ori reședința în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate. Aceasta constă în înscrierea numărului de înregistrare în Registrul de evidenţă a mijloacelor de transport supuse înmatriculării/înregistrării, pe actul de înstrăinare-dobândire;
3.) Dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare - 49 lei. Plata se face prin internet banking, virament bancar, mandat poștal sau numerar la sucursalele BCR în contul RO94RNCB0082000367331018, beneficiar RA-APPS. Atenţie: pentru confirmarea tranzacției prin internet banking este necesară o perioadă mai mare de 24 de ore.
4.) Actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie. În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum si împuternicirea reprezentatului legal al acestora. În situaţia în care în certificatul de înmatriculare urmează a fi înscrisă şi o altă persoană, se vor prezenta actul de identitate sau, după caz, documente care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie.
5.) Procura specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât proprietarul vehiculului.
6.) Copia contractului de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA), încheiat pe numele proprietarului vehiculului, în termenul de valabilitate al acestuia;
7.) Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului în forma prevăzută de lege la data dobândirii dreptului de proprietate, în original şi în copie, înregistrat în Registrul de evidență a mijloacelor de transport supuse înmatriculării/înregistrării în România, instituit la nivelul organului fiscal local; În situaţia în care în certificatul de înmatriculare urmează a fi înscrisă şi o altă persoană, se va prezenta şi documentul care să ateste dreptul legal în virtutea căruia persoana poate folosi vehiculul, în original şi în copie. În cazul în care vehiculul este folosit în sistem leasing se poate prezenta un extras din contractul de leasing, care să conţină cel puţin părţile, obiectul şi durata contractului, datele de identificare ale vehiculului şi semnăturile părţilor, în original şi copie;
8.) Cartea de identitate a vehiculului, în original şi copie;
9.) Dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia;
10.) Certificatul de înmatriculare emis pe numele fostului proprietar;
11.) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare, inclusiv în situația în care combinația numărului de înmatriculare a fost păstrată de fostul proprietar. Acestea se restituie pe loc solicitantului, când se transferă automat noului proprietar, precum și în situația în care fostul proprietar a optat pentru păstrarea combinației numărului de înmatriculare, numai dacă îndeplinesc cerințele impuse de standardele în vigoare, iar combinația numărului de înmatriculare nu a fost restricționată conform legii.
12.) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare a cărui combinație a fost păstrată anterior de către solicitant, în măsura în care acesta intenționează atribuirea combinației păstrate, cu ocazia transcrierii transmiterii dreptului de proprietate. Acestea se restituie pe loc solicitantului numai dacă îndeplinesc cerințele impuse de standardele în vigoare, iar combinația numărului de înmatriculare nu a fost restricționată conform legii.
13.) Dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare (cu excepţia cazului în care acestea se transferă automat noului proprietar, sau a cazului în care acesta solicită atribuirea unei combinații a numărului de înmatriculare păstrate anterior) Plata se face prin internet banking, virament bancar, mandat poștal în contul trezoreriei statului (vezi lista conturi - unitati teritoriale) sau numerar la ghișeu odată cu depunerea documentelor;
-
By Elvis
HOTĂRÂREA NR. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor
(Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 327 din 19/04/2005)
Actualizată 13.12.2018
Articolul 1
(1) Politiștii aflați în situațiile prevăzute la art. 31 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, au dreptul la o compensație lunară pentru chirie, calculată în raport cu salariul de funcție aflat în plată corespunzător lunii pentru care se cuvine acest drept, în cuantum de:
a) 50% din salariul de funcție aflat în plată, dacă locuința închiriată se află în municipii, stațiuni turistice ori balneare sau în localități cu situații deosebite, dar nu mai mult decât este prevăzut în contractul de închiriere;
b) 40% din salariul de funcție aflat în plată, dacă locuința închiriată se află în alte localități decât cele prevăzute la lit. a), dar nu mai mult decât este prevăzut în contractul de închiriere.
(2) Stațiunile turistice ori balneare prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt cele definite și atestate prin acte normative aplicabile la nivel național.
(3) Localitățile cu situații deosebite prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt cele care îndeplinesc criteriile privind acordarea sporului pentru activitatea desfășurată în localități sau în zone izolate ori cele din județele unde încadrarea personalului se face cu greutate, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor.
Articolul 2
Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul beneficiază de compensația lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
a) nu efectuează naveta la și de la locul de muncă din/în localitatea de domiciliu;
b) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu deține locuința proprietate personală în localitatea în care a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului;
c) unitatea de poliție în care polițistul este încadrat nu are posibilitatea sa îi asigure acestuia și, după caz, membrilor familiei sale spațiu de locuit corespunzător;
d) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenționată a chiriei, o locuință din fondul locativ de stat în localitatea unde a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului;
e) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spațiu de locuit încheiat în nume propriu sau în numele soțului/soției, altul decât cel prevăzut la lit. d);
f) abrogată
Articolul 3
(1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care își are domiciliul beneficiază de compensație lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
a) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu deține locuință proprietate personală în localitatea de domiciliu;
b) unitatea de poliție în care polițistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia și, după caz, membrilor familiei sale spațiu de locuit corespunzător;
c) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenționată a chiriei, o locuință din fondul locativ de stat în localitatea de domiciliu;
d) polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spațiu de locuit încheiat în nume propriu sau în numele soțului/soției, altul decât cel prevăzut la lit. c);
e) abrogată.
f) în urma efectuării anchetei sociale se constată că polițistul se află într-un caz justificat de a beneficia de compensație pentru chirie.
(2) Ancheta socială prevăzută la alin. (1) lit. f) se efectuează de către o comisie constituită prin ordin al ministrului administrației și internelor. La stabilirea cazurilor justificate, comisia are în vedere următoarele criterii:
a) polițistul nu deține un spațiu de locuit corespunzător la adresa de domiciliu, în situația în care și-a stabilit reședința la adresa locuinței închiriate potrivit alin. (1) lit. d), ori nu deținea la adresa anterioară de domiciliu, în situația în care și-a stabilit domiciliul la adresa locuinței închiriate potrivit alin. (1) lit. d); sau
b) din motive neimputabile polițistului, acesta se află în imposibilitatea obiectivă de a mai locui la adresa de domiciliu; sau
c) domiciliul polițistului este stabilit într-un spațiu de locuit corespunzător, care este ocupat de acesta în baza unui contract de închiriere.
(3) Rezultatul anchetei sociale se consemnează într-un proces-verbal care se transmite compartimentului de resurse umane.
Articolul 31
(1) Nu se acordă compensația lunară pentru chirie în situația în care contractul de închiriere a fost încheiat cu copiii/părinții polițistului ori ai soției/soțului acestuia/acesteia.
(2) abrogat.
Articolul 4
(1) Polițiștii îndreptățiți să beneficieze de compensația lunară pentru chirie solicită, prin raport scris, sefului unității de poliție în care sunt încadrați acordarea acestui drept bănesc.
(2) Raportul se înregistrează la secretariatul unității și va conține, în mod obligatoriu, următoarele elemente:
a) numărul și data ordinului de mutare în interesul serviciului sau, după caz, ale ordinului de numire ca urmare a absolvirii instituției de învățământ ori chemării/rechemării în activitate;
b) date privind situația familială a polițistului în cauză: starea civilă, numărul copiilor și al altor persoane aflate în întreținerea polițistului, domiciliul;
c) adresa la care locuiește în localitatea în care a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului, pentru care se anexează copia contractului de închiriere;
d) dacă în localitatea în care a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului are atribuită locuință de serviciu, de intervenție ori din fondul locativ de stat cu plata subvenționată a chiriei;
e) dacă polițistul sau, după caz, soția/soțul deține locuința proprietate personală în localitatea în care a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului;
f) dacă soția/soțul este polițist sau cadru militar în activitate, denumirea unității/indicativul structurii militare în care este încadrată/încadrat și localitatea/garnizoana de dislocare;
g) dacă efectuează naveta în localitatea în care își are domiciliul, pentru polițiștii prevăzuți la art. 2;
h) angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condițiile care au stat la baza acordării compensației lunare pentru chirie;
i) orice alte date pe care polițistul le consideră necesare;
j) declarație pe propria răspundere că datele prezentate în raport sunt reale, contractul de închiriere nu este încheiat cu copiii/părinții săi ori ai soției/soțului acestuia/acesteia, precum și angajamentul de a restitui în condițiile legii sumele încasate fără temei legal, în cazul constatării că datele înscrise nu sunt reale.
(3) În cazul în care polițiștii beneficiari ai compensației lunare pentru chirie încheie un nou contract de închiriere, pentru aceeași locuință, cu același proprietar, la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat precedentul ori ca urmare a modificării, prin acordul de voință al părților, a cuantumului chiriei sau în cazul schimbării proprietarului, aceștia au obligația de a comunica, în termen de 30 de zile calendaristice, schimbările intervenite, prin raport scris adresat șefului unității de poliție în care sunt încadrați, la care vor anexa noile documente justificative, urmând ca plata compensației lunare pentru chirie, stabilită în noile condiții, să se realizeze cu data înscrisă pe noul contract de închiriere.
Articolul 5
(1) Compartimentul de resurse umane al unității de poliție în care este încadrat polițistul verifică elementele cuprinse în raportul prevăzut la art. 4 și certifică, sub semnătură, realitatea datelor privind situația profesională a acestuia.
(2) Compartimentul administrarea patrimoniului imobiliar sau persoana desemnată prin dispoziția zilnică cu atribuțiuni pe linia cazării polițiștilor va verifica datele înscrise în raport, referitoare la situația locativă a solicitantului, și va certifica, sub semnătură, realitatea acestora.
(3) Rezultatul verificării și propunerile se consemnează într-un proces-verbal întocmit de compartimentul de resurse umane și se prezintă șefului unității de poliție pentru a hotărî, după caz, astfel:
a) acordarea compensației lunare pentru chirie polițiștilor care îndeplinesc condițiile legale și emiterea dispoziției zilnice de alocare la plata compensației lunare pentru chirie, specificându-se în mod expres data la care se plătește compensația;
b) respingerea solicitărilor care nu îndeplinesc condițiile legale de acordare a compensației lunare pentru chirie și comunicarea în scris a motivelor care au stat la baza respingerii.
(4) Hotărârea referitoare la acordarea compensației lunare pentru chirie politiștilor care îndeplinesc condițiile legale aparține șefului unității de poliție.
(5) Proiectul dispoziției zilnice de alocare la plata compensației lunare pentru chirie va fi vizat pentru control financiar preventiv propriu, potrivit actelor normative în vigoare.
(6) Compensația lunară pentru chirie se acordă începând cu data înregistrării raportului la secretariatul unității.
(7) Termenul maxim pentru emiterea dispoziției zilnice de alocare la plata compensației, precum și pentru comunicarea în scris a răspunsului referitor la respingerea cererii este de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării raportului la secretariatul unității, exclusiv ziua înregistrării. În situații deosebite, la propunerea compartimentului de resurse umane, șeful unității de poliție poate aproba prelungirea termenului inițial, o singură dată, cu maximum 5 zile lucrătoare.
Articolul 6
Polițiștii numiți în prima funcție sau mutați în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își au domiciliul, care ulterior își stabilesc domiciliul în noua localitate, au dreptul la compensație lunară pentru chirie dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 2 lit. b)-e).
Articolul 7
(1) În situația în care atât soțul, cât și soția sunt polițiști, având dreptul la compensație lunară pentru chirie potrivit prezentei hotărâri, și locuiesc împreună, se acordă o singură compensație lunară pentru chirie celui/celei cu salariul de funcție aflat în plată mai mare.
(2) În situația în care polițiștii, soț și soție, locuiesc la adrese diferite, fiind despărțiți în fapt, fiecare dintre aceștia beneficiază de compensație pentru chirie potrivit art. 1 alin. (1).
(3) Pentru a beneficia de compensația pentru chirie, polițiștii prevăzuți la alin. (2) trebuie să anexeze la raport copia contractului de închiriere.
Articolul 8
Rapoartele personale ale polițiștilor alocați la plata compensației lunare pentru chirie și procesele-verbale se păstrează într-un dosar separat, la structura financiar-contabilă.
Articolul 9
(1) Compensația lunară pentru chirie se plătește pentru luna precedentă la data stabilită pentru plata drepturilor salariale pentru întreg personalul din unitatea de poliție la care beneficiarul este alocat la drepturi, pe baza Statelor de plată întocmite în acest scop.
(2) Prin semnătura de primire a sumelor reprezentând compensația lunară pentru chirie polițiștii confirmă că în luna pentru care se face plata nu au intervenit schimbări de natură să modifice dreptul la compensația lunară pentru chirie.
(3) Sumele reprezentând compensația lunară pentru chirie, plătite necuvenit, se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.
Articolul 10
Alocarea și scoaterea la/de la plata compensației lunare pentru chirie se fac prin dispoziție zilnică, potrivit normelor în vigoare.
Articolul 11
În situația plăților pentru fracțiuni de lună, calculul compensației zilnice se face raportându-se compensația lunară la numărul de zile calendaristice din luna pentru care se face plata.
Articolul 12
Compensația lunară pentru chirie se acordă în condițiile reglementate de prezenta hotărâre și polițiștilor care se află în următoarele situații:
a) inițial au deținut locuințe din fondul locativ de stat, iar ulterior, în baza unor hotărâri judecătorești de divorț definitive și irevocabile, au pierdut beneficiul folosinței acestor locuințe;
b) au primit locuințe din fondul locativ de stat și, ulterior, acestea au fost redobândite de proprietarii de drept în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile;
c) au fost încadrați sau au redobândit calitatea de polițist;
d) sunt detașați pentru a îndeplini funcții în afara Ministerului Administrației și Internelor.
Articolul 13
(1) Compensația lunară pentru chirie, acordată în condițiile reglementate de prezenta hotărâre, se plătește în continuare polițiștilor care:
a) sunt trimiși în străinătate pentru îndeplinirea/ executarea misiunilor în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida O.N.U., NATO sau a altor organisme internaționale;
b) sunt trimiși la studii, cursuri, stagii de practică, de specializare, de perfecționare și alte forme de pregătire în străinătate, cu durata de până la 2 ani inclusiv;
c) sunt puși la dispoziție potrivit legii;
d) sunt mutați în altă unitate de poliție situată în aceeași localitate în care au fost numiți în prima funcție sau mutați inițial în interesul serviciului.
(2) Baza de calcul a compensației lunare pentru chirie, în cazurile prevăzute la alin. (1), o constituie salariul de funcție aflat în plată cuvenit, potrivit legii, pentru situațiile respective.
Articolul 14
Compensația lunară pentru chirie nu se acordă în situația în care polițiștilor și, după caz, familiilor acestora, li se atribuie un spațiu de locuit corespunzător, pe care îl refuză.
Articolul 15
Dreptul la compensația lunară pentru chirie încetează în următoarele situații:
a) la data dobândirii de către polițist sau de către soția/soțul acestuia/acesteia, pe orice cale, a unei locuințe proprietate personală în localitatea în care polițistul a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului;
b) la data încheierii căsătoriei, dacă soția/soțul are locuința proprietate personală în localitatea în care polițistul a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului;
c) la data încheierii, de către polițistul în cauză sau de către soția/soțul acestuia/acesteia, a contractului de închiriere pentru locuința atribuită din fondul locativ de stat cu plata subvenționată a chiriei, în localitatea în care polițistul a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului;
d) la data încheierii contractului de închiriere pentru locuința de serviciu sau de intervenție ori a acceptării în scris a cazării în căminul de garnizoană;
e) la data când se refuză, în scris, atribuirea unui spațiu de locuit corespunzător;
f) la data mutării într-o altă localitate. Unitatea din care se mută polițistul plătește compensația lunară pentru chirie până la data expirării termenului legal de predare a funcției înscris în dispoziția de personal;
g) în cazul încetării plății drepturilor salariale cuvenite în calitate de polițist.
Articolul 16
Compensația lunară pentru chirie nu se acordă polițiștilor trimiși în misiune permanentă în străinătate.
Articolul 17
Pentru polițiștii beneficiari ai compensației lunare pentru chirie, care sunt mutați într-o altă unitate de poliție din aceeași localitate, se procedează astfel:
a) la vechea unitate se consemnează în certificatul de scoatere și alocare de la/la drepturi cuantumul compensației lunare pentru chirie și data până la care s-a achitat;
b) la noua unitate se vor analiza rapoartele polițiștilor respectivi, potrivit regulilor prevăzute de prezenta hotărâre.
Articolul 18
Eventualele contestații privind stabilirea și plata compensației lunare pentru chirie se soluționează de către eșalonul ierarhic superior unității din care face parte polițistul.
Articolul 19
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 66/2003 privind cuantumul și condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie, cuvenită polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 18 februarie 2003.
-
-
Recently Browsing 0 members
No registered users viewing this page.
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now