Jump to content
POLITISTI.ro
Catalin

Cum vedeţi voi reforma profundă a Poliţiei Române?

Recommended Posts

Catalin

 

fifor.PNGVă propun să strângem aici propuneri, idei sau modificări prin care să se realizeze o reformă adevărată şi reală a Poliţiei Române.
Noul ministru intermar de interne Mihai Viorel Fifor a declarat imediat după ce a preluat această funcţie că a primit ca misiune să facă o reformă profundă, să dea un reset. Nu ştiu cum văd politicienii sau strategii din minister această reformă a poliţiei, dar vă propun să le strângem noi aici, atât şi cum ne pricepem noi ... cine ştie poate le vede cineva şi le preia, adaptează, etc.

Dacă veţi putea argumenta cât de cât ideea, propunerea sau modificarea, cu atât ma bine. 

Şi dacă tot v-am propus acest lucru, o să încep eu cu câteva măsuri pe care personal le cred  absolut necesare pentru a putea discuta despre o reformă în Poliţia Română adevăratul sens al cunvântului.

Cei ce frecventaţi acest forum de la începuturi sunt convins că deja intuiţi şi îmi cunoaşteţi optica, având în vedere că am tot discutat şi rediscutat pe aceste subiecte. În fine să sperăm că cineva se va inspira şi din părerile poliţiştilor.

Prima măsură şi cea mai importantă, care să reformeze această instituţie ar fi modificarea statutului poliţistului, în sensul că:

1. Trebuiesc eliminate complet anagajările din sursă externă
Nu o să mai reiau aici grămada de argumente strânse pe acest site de-a lungul anilor. Cert este că numai în acest mod meseria noastră va deveni cu avedărat o profesie şi nu o titulatură. Faptul că există angajări directe a indus românilor ideea că oricine poate fi poliţist şi că este necesar doar să-l îmbraci în uniformă şi să-l trimiţi pe stradă. Aşa s-a deprofesionalizat această instituţie, iar dacă vrem o reformă adevărată trebuie să gândim în perspectivă, pentru cei ce vor vei după noi.

2. Funcţiile de poliţist trebuie să existe doar în structurile operative.
Specialiştii trebuie să rămână specialişti, adică contabili, ingineri, IT-işti, doctori, etc nu e nevoie să fie şi poliţişti. Să fie plătiţi cum trebuie şi să se renunţe la această practică prin care ne furăm singuri căciula, iar când se calculază nr. de poliţişti raportat la nr. de locuitori să avem cifre mincinoase.

3. Funcţiile de conducere să aibă mandat bine determinat (3-4-5 ani) ca în cazul altor categorii profesionale.
Cel ce vrea să devină şef să se prezinte la concurs cu plan/program de management în care să prezinte ce vrea să facă în mandatul pe care-l doreşte. În acest fel poate fi şi verificat dacă a realizat ce şi-a propus. Nu ca acum când o ată ce a fost numit şef, rămâne şef până la pensie dacă este cuminte, supus şi pupăcios, fără să supere în vreun fel mai marii zilei.

 

Şi mai am ceva idei, dar vă las şi pe voi pentru că sunt convins că aveţi idei/propuneri bune

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites
Andrei

Ce propun eu, pe lângă ce a scris @Catalin. (Nu are rost să repetăm ideile). Cu referire doar la Poliția Română.

1. Pe lângă eliminarea încadrărilor directe, adaug și eventualele transferuri între arme(puține, dar încă se mai practică).

2. Transformarea funcțiilor neoperative, în personal contractual(diferit de specialiștii amintiți de Cătălin). Mă refer la secretare, implementări, etc.

3. Externalizarea anumitor structuri și servicii. Amintim "financiarul", "mecanicii", "izmenarii".

4. Schimbarea armamentului.

5. Reînnoirea flotei auto. 

6. Cursuri de perfectionare! Unele ar trebui să fie obligatorii. 

7. Sedințe de tragere cu armamentul din dotare, lunare. Atât in condiții de poligon, cât și în condiții de stres/fenomene meteo nefavorabile/efort susținut.

8. Modernizarea posturilor de poliție, pentru a elimina WC-ul din fundul curții.. 

9. Motivarea financiară și morală a polițiștilor din structurile de poliție judiciară, astfel să se poată preveni migrarea acestor polițiști, către alte structuri. În momentul de față, "suferă" de lipsă de personal.

10. Uniformizarea unor sporuri și compensații. În momentul de față, sporurile sunt calculate în funcție de salariul de funcție. Acordarea compensației de chirie, în sumă egală, pentru ambele categorii profesionale.

Las loc și altora, pentru idei.

Edited by Andrei
  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites
viobra

• Reformarea sistemului de recrutare in sensul găsirii unei forme optime de testare sportivă, în așa fel încât atât fetele cât și băieții sa aibă aceleași bareme, daca tot candidează pe aceleași locuri;

• Modificarea legislației. Astăzi polițistul nu are nicio autoritate, întrucât are foarte puține pârghii legale în multe situații în care ar trebui sa se impună.

• Regândirea sistemului de organizare și a condițiilor de participare la concursurile pentru funcțiile de conducere. Nu este posibil ca un lucrător, sa spunem mediocru, sa coordoneze și evalueze activitatea unor oameni mai pregătiți, doar pentru că "s-a înscris" la concurs.

• Legiferarea unei salarizări corespunzătoare condițiilor de muncă și echilibrată fata de celelalte categorii profesionale. 

• Regândirea echipei de urmarire penală. Dacă astăzi echipa procuror-politist este existentă doar pe hârtie, realitatea ar trebui sa fie alta.

• Instituirea măsurii reținerii și în afara procesului penal. Măsura ar trebui sa poată fi luată și de polițiștii de la ordine publică cu ocazia intervențiilor. De exemplu, la sesizări repetate privind aceeași persoană.

• Tot la regândirea sistemului de recrutare, ar trebui introdusa o probă eliminatorie de raționament, la examenele de admitere. Ar fi mai utila decât învățarea mot-a-mot a unor lecții de istorie.

• Intensificarea pregătirii fizice și tactice cu oameni specializați cu adevărat, nu numiți specialiști.

• Specialiștii existenți în sistem, care au fost încadrați din sursa externă sa nu își poată schimba specializarea, decât după o perioadă mare (sa spunem 5 ani) și să nu își poată schimba specializarea fără un curs de cel puțin 3 luni. Și regândirea cursurilor de specializare.

• Regândirea programelor din școlile de poliție și a modului de recrutare a profesorilor.

• Regândirea sistemului SNUAU 112 și a modului de intervenție. Durează prea mult până o persoana care are o urgență vorbește cu dispecerul de la un oraș, de exemplu. 1-operator 112, 2-dispecer IPJ, 3-dispecer oraș.

Sunt multe...

Edited by viobra
  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites
Marius

Măsuri urgente ce trebuie aplicate în cel mai scurt timp.
1. Eliminarea completă a anagajărilor din sursă externă şi a transferurilor de la alte instituţii. 
2. Funcţiile de poliţist trebuie să existe doar în structurile operative fără excepţii. Specialiştii trebuie să rămână specialişti şi să nu mai primească automat după încadrare statut de poliţist.
3. Funcţiile de conducere de la un anumite nivel superior trebuie să aibă un mandat bine determinat (3-4-5 ani) şi să poată fi ocupată de aceeaşi persoană de maxim 2-3 ori ca în cazul magistraţilor.

Măsuri ce trebuie aplicate pe termen mediu/lung:
1. Modificarea statutului, care să prevadă obligatoriu un alt sistem de recrutare, o carieră etapizată a poliţistului (ex. modelul magistratului care nu poate ocupa o funcţie de nivel curţii de apele, dacă nu are o anumită vechime la nivelurile inferioare) pentru că o astfel de măsură atage după sine pregătire profesională continuuă etc. (sunt multe de spus la acest capitol).
2. Reformarea din temelii a sistemului de recrutare şi formare profesională, în sensul că trebuie să existe o singură instituţie de învăţământ pentru formarea proliţistului şi care să pregătească poliţiştii atât pentru formare iniţială cât şi pentru avansarea ulterioară în carieră, exact cum se întâmplă în toate poliţiile din ţările civilizate.

  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites
Cristi

Oare nu putem trimite aceste propuneri, centralizat, domnului ministru? 

Propuneri pe care le-as face eu:

1. Sa dispara institutia imputernicirii in functii de conducere. Daca o functie de conducere ramane vacanta, sa poate fi desemnati pe acea functie politisti DIN DOMENIUL RESPECTIV, pentru o maxima perioada de 6 luni, timp in care sa se organizeze concursuri pentru ocuparea acesteia. Concursurile sa fie organizate de comisii independente, de la IPJ-uri din tara, minim trei, prin tragere la sorti, inainte de concurs. Motivul e evident.

2. Sa se elimine acele cursuri de "schimbare de profil" de la Slatina si sa se reformeze complet acel centru. E plin de "profesori" care nu au pus mana in viata lor pe un hot si pentru care schimbarea de profil inseamna sa te invete definitia infractiunii si drepturile si obligatiile politistilor. Sa se faca cursuri serioase, cu specialisti din diverse domenii, inclusiv adusi de afara daca este nevoie, gen FBI, EUROPOL etc. Academia de Politie si Scolile de Politie sa fuzioneze, pregatirea sa se axeze in special pe munca de politie, nu pe drept si alte tampenii care scot juristi inutili pe banda rulanta, care dupa ce termina Academia fug repede in magistratura. Toti politistii sa plece de jos pentru o perioada de minim 5 ani, timp in care sa lucreze pe fiecare linie de munca posibila, nu sa se trezeasca sefi dupa terminarea scolii, fara sa fi pus mana pe un hot sau sa fi aplanat un scandal. Aici sunt mai multe de zis.

3. Sa se asigure conditii decente de munca tuturor politistilor. Asta include spatii de lucru salubre, birouri corespunzatoare, acces la diverse baze de date uniform si rapid (cine e politist stie bine ce zic acum), dotarile necesare, inclusiv de autoprotectie (veste, insemne specifice, armament de calitate).  Nu mai vorbesc de legislatie. 

4. Sa se creeze un obicei in randul purtatorilor de cuvant ai Institutiei pentru dezmintirea manipularilor si intoxicarilor propagate prin presa si retele de socializare, prin organizarea de conferinte de presa, da, ca in America, in care sa se explice punctual situatiile expuse eronat de catre manipulatori si sa se apere prestigiul institutiei si al angajatilor sai, dupa cum face CSM-ul.  Mi se pare de o importanta vitala acest punct, pentru ca si politistii sa se simta protejati si aparati cand intervin in situatii delicate. Lipsa de comunicare si secretomania excesiva au dus de rapa aceasta Institutie ca imagine si nu numai. 

 

 

Edited by Cristi
  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites
ccclyon

In afara celor de mai sus.

Primii zece ani din cariera obligatoriu in operativ.

Ore de pregatire fizica sa se faca obligatoriu nu doar pe hartie.

Sali de sport cu dotari specifice.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
Andrei

Aș mai adauga o propunere, ce îi vizează pe cei care au promovat un concurs TCO. Să existe obligația ca postul ocupat după un examen TCO, sa nu poată fi părăsit pe o perioadă de minim 5 ani. Nu am nimic cu nimeni, nu mă înțelegeți greșit, dar să luăm în calcul situația prezentă, când IPJ X scoate la concurs 1 post de ofițer, post ocupat de un polițist din IPJ Y. După ce termină tutela, polițistul se mută înapoi, din IPJ X, în IPJ Y. Prin urmare, IPJ X este obligat să scoată din nou la concurs postul respectiv. Nu mi se pare corect.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Catalin

Eu aş mai propune ceva.

Transparentizarea locurilor vacante şi a mutărilor prin crearea unui portal în reţeaua internă, unde să se poată vedea la orice oră din zi şi din noapte şi să se poată consulta de la primul până la ultimul poliţist unde şi câte locuri vacante sunt la structura X, Y sau Z. Iar mutările să se facă doar pe bază de concurs. 
În felul acesta s-ar reduce din riscurile apariţiei corupţiei şi a traficului de influenţă, obiceiuri practicate în absolut toate serviciile de resurse umane şi de toţi inspectorii şefi, precum şi de unii sindicalişti prin unele zone.

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites
CioRy

Niște propuneri foarte bune, mai ales:

1-eliminarea polițiștilor din structurile suport ;

2-un stagiu de minim 5 ani în operativ;

3-ocuparea functiilor de conducere prin concursuri transparente și pentru o durată limitată, de către polițiști cu experiență ;

4-o programa școlară mai mult practica, nu teoretică ca în prezent și nediferentierea pe corpuri. 

5-asigurarea logisticii necesare.

Propuneri sunt o mulțime, dar cum facem sa le aducem la cunoștință factorilor de decizie, cât mai repede, as zice eu, ținând cont ca se dorește luarea unor masuri inediate!

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
Ben

1. Desființarea secțiilor rurale și întărirea posturilor comunale prin mărirea schemei prin redistribuire de la neoperativi sau crearea de posturi noi.

2. Nu toți care intra la școlile de agenți și academie trebuie sa și termine. Scoala în sine trebuie sa fie o selecție a polițiștilor, nu doar examenul de admitere, dar asta tine și de cadre cum înțeleg să-și facă treaba. 

  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites
Marius

Foarte bune observaţiile lui Ben. Reînfiinţarea posturilor comunale de poliţie şi a sectoriştilor în mediul urban, sunt măsuri urgente ce trebuie aplicate cât mai curând posibil. Aceste două măsuri au distrus capacitatea operativă a poliţiei şi au dus la dispariţia atribuţiei esenţiale de cunoaştere a populaţiei. Mai mult, după părerea mea nici secţiile de poliţie urbane nu sunt mai eficiente în comparaţie cu unităţile de poliţie unde nu sunt organizate şi funcţionează secţii urbane, pentru că munca e fracţionată/fragmentată, informaţia nu circulă şi se menţine o stare de competiţie între subunităţi (îşi ascund unii de alţii informaţii şi chiar autori ai faptelor penale, de dragul clasamentelor din ierarhia inspectoratului).

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites
Cristi

Posturile comunale de politie ar trebui prevazute cu minim 6 functii, pentru ca minim doi politisti sa poata fi de gasit la orice ora din zi sau din noapte, totodata asigurandu-se si liberele corespunzatoare pentru refacerea capacitatii de munca, dar si continuitatea serviciului politienesc. Atentie, continuitatea, nu permanenta, ca ministerul nu si-a cumparat sclavi pe plantatie. In orice domeniu, serviciile de calitate costa, inclusiv in politie. Siguranta cetatenilor nu ar trebui sa fie limitata din motive financiare.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
Ben

Ideea cu mandatele șefilor nu mi se pare una buna. Adică pe de o parte ne plângem ca nu exista siguranța și stabilitatea în funcție prin aceste împuterniciri "făcute politic", dar pe de alta parte le facem mandate limitate. E aceeasi Marie cu alta pălărie, doar ca pe o durata un picuț mai lunga. 

Asta pe lângă faptul ca se vrea atragerea de oameni competenți în funcții de conducere, dar nu le dai o siguranță și nu o faci atractiva. După terminarea mandatului esti pus la dispoziție și te arunca prin tara. Cine își dorește asa ceva în afara de vreun politist cu gând de pensie care n-are nici un interes sa performeze pt a obține încă un mandat pt ca oricum pleacă? 

Nu e bun? Exista și astăzi pârghii prin statutul polițistului de a-l schimba. 

Share this post


Link to post
Share on other sites
Marius

Păi oricum nu se poate aplica/stabili o asemenea măsură pentru toate funcţiile de concucere, pentru că ar fi un haos. O asemenea măsură se poate institui doar de la un anumit nivel în sus, spre exemplu de la nivel de adjuncţi şi şefi de inspectorat în sus, iar după încetarea mandatului poliţistul să revină la locul de muncă anterior - să-i fie blocată funcţia pe timpul exercitării mandatului, aşa cum există prevederi legale şi se întâmplă în cazul magistratului ce ocupă o funcţie de conducere. 

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites
bgi

- reînnoirea flotei auto dar nu cum se face acum, pe principiul achizitionam ce e mai ieftin, ci sa corespunda specificului muncii unde o sa fie distribuita autospeciala, putere si manevrabilitate la rutiera, interior spatios si cu separator la op samd

- schimbarea armamentului si a tinutei

- schimbarea legislatiei si intarirea autoritatii politistului 

 

Schimbarea programei scolare in scolile de politie si aici ma refer la modul de interventie, gen ce se face la cursul BIA la cluj.

- marirea duratei de scolarizare. 

  • Like 1
  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
mihu

Trecerea Poliției de Frontieră in subordinea Poliției Române, sub formă de Direcție, pentru reducerea funcțiilor de conducere și pentru eliminarea liniilor de muncă, care le dublează pe cele din Politia Română ( criminalistică, furturi auto, structurile de suport, etc). O părere..

  • Upvote 2
  • Downvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

  • Similar Content

    • Administrator
      By Administrator
      Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
      În vigoare de la 09 mai 2002
      Actualizare din octombrie 2019 include modificările aduse prin Legea 192/2019
      CAPITOLUL I
      Dispoziţii generale
      Art. 1. - Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.
      Art. 2. - Activitatea Poliţiei Române constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.
      Art. 3. - În îndeplinirea misiunilor care îi revin Poliţia Română cooperează cu instituţiile statului şi colaborează cu asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice, în limitele legii.
      Art. 4. - (1) Poliţia Română se organizează corespunzător împărţirii administrativ-teritoriale a ţării.
      (2) Poliţia Română se poate organiza şi conform specificului unor sectoare ale economiei naţionale - transporturi feroviare, aeriene, navale - sau al unor obiective economice şi sociale, în funcţie de importanţa şi de numărul acestora.
      (3) Unităţile de poliţie se înfiinţează prin ordin al ministrului afacerilor interne.
      CAPITOLUL II
      Organizare şi funcţionare
      SECŢIUNEA 1 - Structura organizatorică
      Art. 5. - Poliţia Română are următoarea structură organizatorică:
      a) Inspectoratul General al Poliţiei Române;
      b) unităţi teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti şi inspectoratele judeţene de poliţie;
      c) instituţii de învăţământ pentru formarea şi pregătirea continuă a personalului;
      d) alte unităţi necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice poliţiei, înfiinţate potrivit legii.
      Art. 6. - În cadrul Poliţiei Române funcţionează Corpul Naţional al Poliţiştilor, persoană juridică de drept public, ale cărei atribuţii sunt stabilite prin legea privind statutul poliţistului.
      Art. 7. - Inspectoratul General al Poliţiei Române este unitatea centrală a poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalităţii economico-financiare sau bancare, a altor infracţiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege.
      Art. 8. - (1) Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.
      (2) Inspectorul general este ajutat de adjuncţi numiţi de către ministrul afacerilor interne, la propunerea sa, cu consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.
      Art. 9. - (1) În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române funcţionează Consiliul Superior, denumit în continuare Consiliu, constituit din inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, adjuncţii inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, şefii direcţiilor generale şi ai direcţiilor din Inspectoratul General al Poliţiei Române, 5 şefi ai unităţilor teritoriale ale poliţiei, desemnaţi prin rotaţie în fiecare an, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor şi rectorul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".
      (2) Consiliul se întruneşte o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, sub conducerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Consiliul analizează şi hotărăşte activităţile Poliţiei Române conform strategiei Ministerului Afacerilor Interne. Hotărârile se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi. Hotărârile Consiliului se duc la îndeplinire prin grija inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
      (3) Desemnarea nominală a membrilor Consiliului şi funcţionarea acestuia se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
      Art. 10. - În aplicarea legii inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române emite dispoziţii obligatorii pentru personalul din subordine, la elaborarea cărora consultă Corpul Naţional al Poliţiştilor şi Consiliul.
      Art. 11. - Inspectoratul General al Poliţiei Române are în structura sa organizatorică direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri, înfiinţate prin ordin al ministrului afacerilor interne, în limita fondurilor la dispoziţie.
      SECŢIUNEA a 2-a - Unităţi teritoriale din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române
      Art. 12. - (1) În municipiul Bucureşti se organizează şi funcţionează ca unitate cu personalitate juridică Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti, condusă de un director general, ajutat de adjuncţi.
      (2) În judeţe se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie, conduse de un inspector-şef, ajutat de adjuncţi.
      (3) Directorul general al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti şi inspectorii-şefi ai inspectoratelor de poliţie judeţene sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor şi cu avizul consultativ al prefectului.
      Art. 13. - (1) În cadrul Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează unităţi de poliţie ale sectoarelor, corespunzător organizării administrativ-teritoriale a acestuia.
      (2) În fiecare sector se organizează şi funcţionează secţii de poliţie. Numărul acestora se stabileşte prin ordin al ministrului afacerilor interne, în funcţie de întinderea teritoriului, numărul populaţiei, de numărul şi importanţa obiectivelor economice, sociale şi politice.
      Art. 14. - (1) În municipii şi oraşe funcţionează poliţii municipale şi orăşeneşti, iar în comune, posturi de poliţie.
      (2) În municipii pot fi înfiinţate secţii de poliţie, iar în comunele cu sate şi cătune dispersate pot fi înfiinţate birouri de poliţie, potrivit criteriilor prevăzute la art. 13 alin. (2).
      Art. 15. - (1) În structura organizatorică a Poliţiei Române pot fi înfiinţate şi alte unităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.
      (2) Numărul, competenţa şi structura organizatorică ale acestor unităţi se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.
      (3) Şefii unităţilor organizate în condiţiile alin. (1) şi (2) sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului afacerilor interne.
      Art. 16. - (1) Atribuţiile şi structura organizatorică ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti şi inspectoratelor de poliţie judeţene se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare.
      (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General al Poliţiei Române se aprobă de ministrul afacerilor interne, iar cele ale unităţilor teritoriale, de către inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
      SECŢIUNEA a 3-a - Autoritatea teritorială de ordine publică
      Art. 17. - (1) La nivelul municipiului Bucureşti şi al fiecărui judeţ se organizează şi funcţionează autoritatea teritorială de ordine publică, organism cu rol consultativ, a cărui activitate se desfăşoară în interesul comunităţii.
      (2) Autoritatea teritorială de ordine publică este constituită din şeful Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului de poliţie judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefect, 6 consilieri desemnaţi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv de consiliul judeţean, 3 reprezentanţi ai comunităţii desemnaţi de primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv de preşedintele consiliului judeţean, şeful Direcţiei generale de jandarmi a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului judeţean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti sau şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi, după caz, şeful poliţiei locale din municipiul reşedinţă de judeţ.
      (21) Participarea şefului Direcţiei generale de jandarmi a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului de jandarmi judeţean şi a şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti sau a şefului inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean în autoritatea teritorială de ordine publică se realizează în legătură cu activităţile desfăşurate de aceste instituţii în calitate de forţe de sprijin care participă la planificarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice sub conducerea Poliţiei Române.
      (22) Aspectele referitoare la activităţile desfăşurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne şi cele ale poliţiei locale în planul menţinerii ordinii şi siguranţei publice se prezintă integrat prin intermediul Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti sau inspectoratului de poliţie judeţean.
      (3) Desemnarea nominală a autorităţii teritoriale de ordine publică este validată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de către consiliul judeţean pentru o perioadă de 4 ani.
      (4) Autoritatea teritorială de ordine publică este condusă de un preşedinte ales cu votul majoritar din rândul consilierilor din Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau al consiliilor judeţene pe o perioadă de 4 ani.
      Art. 18. - Autoritatea teritorială de ordine publică are următoarele atribuţii:
      a) contribuie la elaborarea planului de activităţi şi la fixarea obiectivelor şi indicatorilor de performanţă minimali, având ca scop protejarea intereselor comunităţii şi asigurarea climatului de siguranţă publică;
      b) sesizează şi propune măsuri de înlăturare a deficienţelor din activitatea de poliţie;
      c) face propuneri pentru soluţionarea de către organele de poliţie a sesizărilor care îi sunt adresate, referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, potrivit prezentei legi;
      d) organizează consultări cu membrii comunităţilor locale şi cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la priorităţile siguranţei persoanei şi a ordinii publice;
      e) prezintă trimestrial informări în şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ale consiliului judeţean, după caz, asupra nivelului de asigurare a securităţii şi siguranţei civice a comunităţii;
      f) elaborează anual un raport asupra eficienţei activităţii unităţilor de poliţie, care se dă publicităţii.
      Art. 19. - (1) Autoritatea teritorială de ordine publică se întruneşte în şedinţe ordinare sau extraordinare, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie.
      (2) La şedinţele autorităţii teritoriale de ordine publică au dreptul să participe, cu statut de invitat, prefectul municipiului Bucureşti, respectiv al judeţului, primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv preşedintele consiliului judeţean, conducătorii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate. şedinţele autorităţii teritoriale de ordine publică pot fi şi publice.
      (3) În exercitarea atribuţiilor sale autoritatea teritorială de ordine publică emite hotărâri cu caracter de recomandare.
      (4) Autoritatea teritorială de ordine publică nu are competenţe în problemele operative ale poliţiei.
      Art. 20. - Cheltuielile necesare pentru desfăşurarea activităţii autorităţii teritoriale de ordine publică se suportă din bugetul municipiului Bucureşti, respectiv din cel al judeţului.
      Art. 21. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii teritoriale de ordine publică se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne şi a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
      SECŢIUNEA a 4-a - Raporturile dintre poliţie şi autorităţile administraţiei publice locale
      Art. 22. - (1) În plan teritorial unităţile de poliţie cooperează cu prefecţii, autorităţile administraţiei publice locale, autorităţile judecătoreşti, serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii.
      (2) În vederea înfiinţării unor noi unităţi, secţii, birouri sau posturi de poliţie vor fi consultate Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi consiliile locale ale municipiilor, oraşelor ori comunelor, după caz, care vor pune la dispoziţie spaţiile necesare funcţionării acestora.
      Art. 23. - (1) şeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, şefii inspectoratelor de poliţie judeţene, ai poliţiilor municipale şi orăşeneşti şi ai posturilor de poliţie comunale prezintă informări anuale în faţa autorităţii teritoriale de ordine publică, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, consiliilor judeţene, consiliilor municipale, orăşeneşti sau comunale, după caz, referitoare la măsurile întreprinse în îndeplinirea atribuţiilor specifice.
      (2) Şefii unităţilor prevăzute la alin. (1) informează, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, prefecţii, primarul general al municipiului Bucureşti, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, ai municipiilor, oraşelor şi comunelor, după caz, despre evoluţia fenomenelor antisociale şi modul în care au fost îndeplinite sarcinile pe plan local.
      Art. 24. - Unităţile teritoriale de poliţie cooperează cu consiliile locale şi, după caz, cu primarii pentru îndeplinirea hotărârilor sau dispoziţiilor scrise ale acestora, emise în limita competenţelor lor în domeniul ordinii publice.
      Art. 25. - (1) În cazuri justificate de evenimente deosebite, între autorităţile administraţiei publice locale şi unităţile de poliţie, de comun acord, se pot încheia protocoale în vederea îndeplinirii eficiente a atribuţiilor poliţiei.
      (2) Dacă poliţia nu îşi îndeplineşte responsabilităţile în baza protocolului încheiat, administraţia publică se poate adresa organului superior de poliţie.
      CAPITOLUL III
      Atribuţiile Poliţiei Române
      Art. 26. - (1) Poliţia Română are următoarele atribuţii principale:
      1. apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea privată şi publică, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii;
      2. aplică măsuri pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, aplică măsuri, potrivit competenţelor stabilite prin lege, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi terorismului, de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii;
      3. sprijină unităţile de jandarmerie cu informaţii pentru asigurarea sau restabilirea ordinii şi liniştii publice, cu ocazia mitingurilor, manifestaţiilor cultural-sportive şi altele asemenea;
      4. asigură, direct sau în cooperare cu alte instituţii abilitate potrivit legii, executarea controalelor tehnice şi intervenţiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea şi neutralizarea dispozitivelor explozive, radioactive, nucleare, chimice sau biologice amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrităţii corporale, sănătăţii persoanelor sau provocării de daune proprietăţii publice ori private;
      41. desfăşoară activităţi de negociere şi asigură intervenţia, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei;
      42. desfăşoară activităţi specifice, potrivit competenţelor stabilite prin lege, ca reacţie la acte de terorism iminente sau în desfăşurare în scopul împiedicării ori limitării efectelor acestuia, neutralizării acţiunilor agresive şi/sau a mijloacelor şi dispozitivelor utilizate de terorişti;
      5. avizează şi controlează, în condiţiile legii, înfiinţarea societăţilor private de detectivi, pază, supraveghere şi gardă de corp;
      6. culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite;
      7. realizează activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul informaticii şi a crimei organizate;
      8. desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea;
      9. asigură paza şi funcţionarea, în condiţiile legii, a locurilor de reţinere şi de arest preventiv organizate în cadrul unităţilor de poliţie;
      10. constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii;
      11. asigură protecţia martorului, colaboratorului, informatorului şi a victimei, în condiţiile legii;
      12. asigură protecţia poliţiştilor, magistraţilor şi a familiilor acestora, în cazurile în care viaţa, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor ameninţări, precum şi a conducătorilor autorităţilor străine, cu atribuţii în domeniul afacerilor interne sau justiţiei, aflaţi în România în vizite oficiale sau în misiune;
      13. desfăşoară activităţi de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor sau altor hotărâri judecătoreşti, precum şi a persoanelor dispărute;
      14. desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale;
      15. foloseşte metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice în cercetarea locului faptei şi la examinarea probelor şi a mijloacelor materiale de probă, efectuând constatări şi expertize criminalistice, prin specialişti şi/sau experţi proprii acreditaţi, precum şi rapoarte criminalistice de constatare, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice, rapoarte de interpretare a urmelor sau de evaluare a comportamentului infracţional ori a personalităţii criminale;
      16. efectuează, independent sau în cooperare, evaluări, studii şi cercetări ştiinţifice pentru îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor folosite în activitatea de poliţie, în special a celor tehnico-ştiinţifice criminalistice, de analiză a informaţiilor, de prevenire şi combatere a infracţiunilor sau a altor fapte ilegale, precum şi pentru identificarea unor noi metode şi mijloace;
      17. exercită controlul, potrivit legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor, a materialelor explozive, a precursorilor de explozivi, asupra modului în care se efectuează operaţiunile cu arme, muniţii, materii explozive şi precursori de explozivi, precum şi asupra funcţionării atelierelor de reparat arme şi asupra poligoanelor de tir;
      18. exercită controlul asupra respectării regimului materialelor radioactive şi nucleare, substanţelor toxice şi stupefiante, precum şi asupra altor obiecte şi materii supuse autorizării, potrivit legii;
      19. supraveghează şi controlează circulaţia pe drumurile publice, în afara cazurilor exceptate prin lege, şi colaborează cu alte autorităţi publice, instituţii, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, pentru îmbunătăţirea organizării şi sistematizării circulaţiei, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecţionarea pregătirii conducătorilor auto şi luarea unor măsuri de educaţie rutieră a participanţilor la trafic;
      20. desfăşoară activităţi specifice de poliţie în domeniul transporturilor feroviare, navale şi aeriene;
      21. exercită controlul asupra legalităţii stabilirii domiciliului sau reşedinţei cetăţenilor români şi străini aflaţi pe teritoriul ţării, în condiţiile legii;
      22. ţine evidenţa nominală a cetăţenilor români cu obligaţii militare în mediul rural;
      23. organizează, în condiţiile legii, cazierul judiciar pentru ţinerea evidenţei persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal şi constituie baza de date necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor operative specifice poliţiei;
      24. efectuează studii şi cercetări privind dinamica infracţionalităţii în România şi propune măsuri de prevenire a acesteia;
      25. acordă sprijin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în vederea desfăşurării activităţii acestora;
      26. participă, în condiţiile legii, împreună cu alte unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu trupe ale Ministerului Apărării Naţionale, unităţi de protecţie civilă şi alte organe prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;
      27. colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cu organizaţiile neguvernamentale pentru pregătirea antiinfracţională a populaţiei;
      28. desfăşoară, potrivit legii, activităţi specifice de cooperare şi asistenţă poliţienească internaţională, precum şi de cooperare judiciară internaţională în materie penală, conlucrează cu structuri de profil din alte state şi de la nivelul unor instituţii internaţionale pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere ori pentru schimb sau transfer de experienţă şi bune practici;
      29. participă la constituirea forţelor internaţionale de poliţie, destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi cooperare poliţienească sau pentru acţiuni umanitare;
      30. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.
      (2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin Poliţia Română îşi organizează propria bază de date, potrivit legii.
      Art. 27. - (1) Ministrul afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează poliţişti care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare.
      (2) Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare.
      Art. 28. - (1) În îndeplinirea activităţilor specifice poliţistul are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii de poliţie din care face parte.
      (2) În caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice poliţistul poate acţiona şi pe raza teritorială a altor unităţi de poliţie, comunicând despre aceasta unităţii competente.
      (3) În caz de detaşare sau misiune ordonată pe raza teritorială a altei unităţi de poliţie, poliţistul are competenţa teritorială stabilită pentru acea unitate. Poliţistul încadrat în Inspectoratul General al Poliţiei Române are competenţă teritorială generală.
      (4) Poliţistul este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor sale de serviciu şi a competenţei teritoriale a unităţii din care face parte, când ia cunoştinţă de existenţa unei infracţiuni flagrante, precum şi pentru conservarea probelor în cazul altor infracţiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente.
      CAPITOLUL IV
      Personalul Poliţiei Române
      Art. 29. - (1) Personalul Poliţiei Române se compune din poliţişti, alţi funcţionari publici şi personal contractual.
      (2) Drepturile şi îndatoririle specifice ale poliţistului se stabilesc prin statut.
      Art. 30. - Personalul contractual este supus reglementărilor din legislaţia muncii, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.
      CAPITOLUL V
      Drepturi şi obligaţii
      Art. 31. - (1) În realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale:
      a) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor, în condiţiile prezentei legi;
      b) să conducă persoane la sediul poliţiei, ca măsură administrativă, în condiţiile prezentei legi;
      c) să invite la sediul poliţiei persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei, prin aducerea la cunoştinţă, în scris, a scopului şi motivului invitaţiei;
      d) să pună în executare mandatele de aducere, mandatele de arestare şi pe cele de executare a pedepselor, în condiţiile prevăzute de lege;
      e) în cazul săvârşirii unei infracţiuni, al urmăririi unor infractori sau al unei acţiuni teroriste, să intre în incinta locuinţelor, a unităţilor economice, a instituţiilor publice ori particulare, a organizaţiilor social-politice, indiferent de deţinător sau de proprietar, precum şi la bordul oricăror mijloace de transport româneşti, cu respectarea dispoziţiilor legale;
      f) să efectueze controlul corporal al persoanei legitimate şi, după caz, al bagajelor sau vehiculului utilizat de aceasta, în condiţiile prezentei legi;
      g) să efectueze controale şi razii atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de infracţiuni ori ascunderea unor infractori, bunuri provenite din infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste;
      h) să poarte asupra sa armamentul şi muniţia necesare, indiferent dacă este în uniformă sau echipat civil, şi să folosească, pentru îndeplinirea misiunilor, autovehicule din dotare, cu sau fără însemnele distinctive ale poliţiei;
      i) să folosească orice mijloace de transport şi comunicaţii, indiferent de proprietar sau deţinător, persoană fizică ori persoană juridică, cu excepţia celor aparţinând corpului diplomatic, pentru luarea unor măsuri legale ce nu suferă amânare şi nu pot fi aduse la îndeplinire altfel; cheltuielile vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor, şi vor fi suportate din fondurile unităţilor de poliţie sau, după caz, de către persoanele care au determinat intervenţia, nu mai târziu de 15 zile;
      j) să folosească gratuit mijloacele de transport în comun în timpul serviciului pentru executarea unor misiuni, iar personalul din poliţia pentru transporturi, pe cele feroviare şi navale; folosirea mijloacelor de transport se face pe baza legitimaţiei de serviciu;
      k) să solicite, în condiţiile legii, sprijinul populaţiei pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la sediul poliţiei a persoanelor ce fac obiectul acestei măsuri, precum şi să solicite, în condiţiile legii, sprijinul populaţiei pentru asistarea la efectuarea unor acte procedurale;
      l) să procedeze, în condiţiile legii, la cererea persoanelor interesate sau în scopul identificării criminalistice a persoanelor care au săvârşit infracţiuni ori sunt suspecte de săvârşirea unor infracţiuni, la prelevarea sau, după caz, la procesarea de profile genetice, amprente papilare, imagini faciale, semnalmente, semne particulare şi orice alte date biometrice, stocate în baza de date criminalistice.
      m) să interzică, temporar, accesul sau prezenţa oricărei persoane în perimetrul locului săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, dacă prin aceasta ar fi afectată desfăşurarea normală a activităţii organelor abilitate, legată de probarea faptelor;
      n) să interzică, temporar, pătrunderea într-un spaţiu delimitat, marcat sau pe care l-a indicat, într-un imobil sau mijloc de transport, ori să dispună evacuarea temporară din acestea a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale, a sa ori a altei persoane;
      o) să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acţiunile ilegale;
      p) să oprească forţat şi să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare, în condiţiile legii;
      q) să consulte specialişti ori experţi, să solicite şi, în condiţiile legii, să obţină obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la autorităţi ori instituţii publice, precum şi să solicite obiecte, înscrisuri sau relaţii de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;
      r) să exercite orice alte drepturi şi să îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de lege.
      (2) În exercitarea drepturilor conferite de prezenta lege poliţistul are obligaţia să respecte întocmai drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, prevăzute de lege şi de Convenţia europeană a drepturilor omului.
      (3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este obligat să aibă un comportament civilizat, să dea dovadă de amabilitate şi solicitudine, respectiv să adopte o atitudine politicoasă şi fermă. Poliţistul trebuie să dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare şi abilităţi de gestionare a situaţiilor conflictuale.
      Art. 32. - (1) În vederea obţinerii de date şi informaţii cu privire la activitatea persoanelor sau grupurilor de persoane suspectate de pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni grave sau cu moduri de operare deosebite, precum şi pentru identificarea, căutarea, localizarea şi/sau prinderea persoanelor date în urmărire potrivit legii, Poliţia Română poate folosi informatori.
      (2) Sursele de informare, metodele şi mijloacele activităţii de culegere a informaţiilor au caracter confidenţial şi nu pot fi dezvăluite de nimeni în nicio împrejurare. Excepţie fac cazurile în care îndatoririle funcţiei, nevoile justiţiei sau legea impune dezvăluirea lor. În aceste situaţii dezvăluirea se va face, după caz, cu asigurarea protecţiei necesare.
      (3) Prin activitatea de culegere, verificare şi valorificare a datelor şi informaţiilor poliţiştii nu trebuie în niciun fel să lezeze sau să îngrădească în mod ilegal drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa privată, onoarea sau reputaţia acestora.
      (4) Ministerul Afacerilor Interne asigură protecţia şi încadrarea în muncă a poliţiştilor care, lucrând sub acoperire, au fost deconspiraţi în împrejurări care exclud culpa acestora.
      (5) Organizarea şi funcţionarea activităţii de culegere a informaţiilor pentru activitatea specifică poliţiei se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.
      (6) Ministrul afacerilor interne prezintă, anual sau ori de câte ori se impune, Consiliului Suprem de Apărare a ţării şi comisiilor de specialitate ale Parlamentului României rapoarte referitoare la activitatea de culegere a informaţiilor şi fondurile utilizate în acest scop.
      (7) Colectarea, stocarea şi utilizarea datelor despre persoanele aflate în atenţia poliţiei se fac în conformitate cu legea şi cu principiile internaţionale privind protecţia datelor.
      Art. 321. - (1) Poliţistul este îndreptăţit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să ţină mâinile la vedere şi, după caz, să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.
      (2) Poliţistul este îndreptăţit să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziţie inofensivă, ce permite realizarea efectivă şi în siguranţă a acestui control. Prin poziţie inofensivă se înţelege:
      a) ţinerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul;
      b) depărtarea picioarelor;
      c) adoptarea poziţiei şezut;
      d) adoptarea poziţiei culcat;
      e) altă poziţie a corpului, care previne săvârşirea unei acţiuni violente îndreptate împotriva poliţistului şi respectă demnitatea umană.
      (3) Solicitarea de a adopta o poziţie inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana şi să nu depăşească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenţiei. Se interzice solicitarea adoptării poziţiei şezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilităţi şi copiilor.
      (4) În înţelesul prezentei legi, prin atac armat se înţelege atacul săvârşit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanţe sau animale ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.
      (5) Se prezumă intenţia săvârşirii unei acţiuni violente îndreptate împotriva poliţistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: Poliţia, stai! - Nu te apropia! ori de a nu se conforma solicitărilor prevăzute la alin. (1), referitoare la renunţarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat, sau alin. (2).
      Art. 322. - (1) Poliţistul este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanei numai în situaţia în care:
      a) aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;
      b) există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
      c) aceasta solicită sprijinul sau intervenţia organelor de poliţie ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilităţii, consumului de alcool sau altor substanţe psihoactive ori a altor asemenea circumstanţe necesită sprijinul organelor abilitate;
      d) descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcaţiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
      e) aceasta desfăşoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în faţa unei autorităţi sau instituţii publice;
      f) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat;
      g) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condiţiile art. 31 alin. (1) lit. g);
      h) există obligaţia legală de a se stabili identitatea acesteia.
      (2) Poliţistul este obligat să aducă la cunoştinţă persoanei, verbal, motivul legitimării.
      (3) Stabilirea identităţii unei persoane se face pe baza actelor de identitate. Atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identităţii se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declaraţiilor acesteia, precum şi a verificărilor poliţistului, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces potrivit legii.
      (4) La solicitarea poliţistului, persoana are obligaţia de a înmâna acestuia actele prevăzute la alin. (3) şi de a comunica informaţiile necesare stabilirii sau, după caz, verificării identităţii sale.
      (5) Atunci când măsurile prevăzute la alin. (3) nu au permis stabilirea identităţii, pentru realizarea acestui scop, poliţistul este îndreptăţit să procedeze la:
      a) identificarea unei alte persoane care poate oferi informaţii cu privire la identitate, dacă este posibil;
      b) fotografierea, luarea şi procesarea amprentelor, semnalmentelor şi semnelor particulare ale persoanei;
      c) să facă publică, prin orice mijloace, o fotografie, înregistrare, schiţă sau descriere a persoanei, dacă există o convingere rezonabilă că această măsură va ajuta la stabilirea identităţii persoanei.
      (6) Măsurile prevăzute la alin. (5) se realizează chiar şi în lipsa consimţământului persoanei. Publicitatea se realizează exclusiv în scopul identificării persoanei, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie.
      (7) Datele cu caracter personal preluate potrivit alin. (5) se şterg din bazele de date ale poliţiei imediat după identificarea persoanei, prin proceduri ireversibile, cu excepţia situaţiei în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare în curs, caz în care acestea urmează regimul probelor aplicabil procedurii judiciare.
      Art. 323. - (1) Poliţistul este îndreptăţit să efectueze controlul corporal al persoanei legitimate şi, după caz, al bagajelor sau vehiculului utilizat de aceasta, numai în scopul:
      a) ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise la deţinere, căutate potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară, atunci când există motive verosimile pentru a bănui că persoana are asupra sa ori sub controlul său astfel de bunuri;
      b) identificării şi ridicării unor arme, obiecte sau substanţe, ce pot fi folosite împotriva poliţistului, a altor persoane sau pentru autovătămare, atunci când persoana face obiectul măsurii conducerii la sediul poliţiei ori al unui mandat de aducere, ordonanţe de reţinere, mandat de arestare sau de executare a pedepselor;
      c) identificării unor documente sau înscrisuri care pot servi la stabilirea identităţii unei persoane aflate în stare de inconştienţă;
      d) identificării şi ridicării unor arme, obiecte sau substanţe periculoase, atunci când persoana încearcă să pătrundă sau se află în locuri în care este interzis accesul cu acestea.
      (2) Controlul vehiculului se poate efectua şi în scopul identificării unei persoane date în urmărire sau căutată potrivit legii, atunci când există motive verosimile pentru a bănui că aceasta este prezentă în vehicul. În înţelesul prezentei legi, prin controlul vehiculului se înţelege controlul oricărui mijloc de transport pe cale rutieră, feroviară, aeriană sau pe apă.
      (3) Controlul corporal se efectuează, cu respectarea demnităţii umane, de către o persoană de acelaşi sex cu persoana controlată şi presupune examinarea externă a corpului şi îmbrăcămintei unei persoane, vizual, precum şi prin palpare şi apăsare, îmbrăcămintea groasă putând fi examinată separat. Atunci când prin examinare sunt identificate obiecte, la solicitarea poliţistului, persoana este obligată să le prezinte.
      (4) Controlul bagajului presupune examinarea externă a acestuia, vizual, precum şi prin palpare şi apăsare. La solicitarea poliţistului, persoana are obligaţia de a le deschide şi de a prezenta conţinutul bagajului.
      (5) Vehiculul se examinează prin vizualizarea compartimentelor care, prin construcţie, sunt destinate transportului pasagerilor şi mărfurilor. La solicitarea poliţistului, persoana are obligaţia de a deschide şi prezenta conţinutul compartimentelor.
      (6) În situaţia în care persoana nu dă curs solicitărilor prevăzute la alin. (3)-(5), poliţistul poate proceda personal la efectuarea activităţilor solicitate, inclusiv prin folosirea forţei.
      (7) Obiectele se examinează la exterior fără a fi desfăcute sau demontate. Corespondenţa nu se deschide sau citeşte şi nu se accesează telefonul, un sistem informatic ori alt mijloc de comunicare sau de stocare a datelor.
      (8) Nu constituie control corporal acţiunea poliţistului de a deposeda persoana de o armă de foc sau armă albă a cărei deţinere este vizibilă sau cunoscută.
      (9) La efectuarea controlului pot fi folosite animale de serviciu şi/sau mijloace adecvate pentru detectarea obiectelor sau substanţelor.
      (10) Rezultatul controlului se consemnează într-un proces- verbal, care se semnează de poliţist şi de persoana în cauză sau de reprezentantul legal. O copie a procesului-verbal se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal, refuzul semnării sau primirii consemnându-se în cuprinsul documentului.
      (11) Prevederile prezentului articol nu aduc atingere dreptului poliţistului de a efectua, după caz, percheziţia corporală sau percheziţia vehiculului, în cazurile şi condiţiile prevăzute de normele de procedură penală sau de cele privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate.
      Art. 324. - (1) Poliţistul este îndreptăţit să conducă o persoană la sediul poliţiei, atunci când:
      a) în condiţiile art. 322 alin. (3), nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;
      b) din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;
      c) prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică;
      d) luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.
      (2) Poliţistul are obligaţia de a raporta şefului său ierarhic despre conducerea persoanei la sediul poliţiei, în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu.
      (3) Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliţie la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale.
      (4) Verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul poliţiei se realizează de îndată.
      (5) Poliţistul are obligaţia de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliţiei după finalizarea activităţilor conform alin. (4) sau a măsurile legale care se impun.
      (6) Se interzice introducerea persoanei aflate în sediul poliţiei într-un centru de reţinere şi arestare preventivă.
      (7) Dacă în cadrul verificărilor se constată existenţa unor indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, se procedează conform normelor de procedură penală. Dispoziţiile alin. (5) şi (6) nu se aplică în cazul în care s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă.
      Art. 325. - Dacă persoana legitimată sau condusă la sediul poliţiei sau al altor instituţii prezintă simptome vizibile care relevă necesitatea acordării asistenţei medicale de urgenţă, în cel mai scurt timp, poliţistul solicită serviciilor specializate acordarea acestei asistenţe.
      Art. 326. - (1) Persoana condusă la sediul poliţiei are următoarele drepturi:
      a) de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliţiei;
      b) de a fi informată cu privire la drepturile ce îi revin;
      c) de a formula contestaţie împotriva dispunerii măsurii, potrivit art. 327;
      d) de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, de a comunica direct cu acesta, în condiţii care să asigure confidenţialitatea, precum şi de a nu da nicio declaraţie fără prezenţa acestuia, cu excepţia comunicării datelor de identificare ori a unor informaţii necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale a sa ori a altei persoane;
      e) de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate de aceasta cu privire la măsura luată;
      f) de a solicita informarea reprezentanţilor diplomatici ai statului de provenienţă, în cazul cetăţenilor străini;
      g) de a fi consultată de un medic sau, pe propria cheltuială, de medicul indicat de aceasta;
      h) de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare, în situaţia în care nu vorbeşte, nu înţelege limba română, nu se poate exprima sau prezintă handicap auditiv ori surdocecitate.
      (2) Poliţistul este obligat să informeze persoana, potrivit alin. (1) lit. a), înainte de a lua măsura conducerii la sediul poliţiei, iar potrivit alin. (1) lit. b), în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu. La solicitare, poliţistul are obligaţia de a contacta persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d)-g). Dreptul prevăzut la alin. (1) lit. h) se asigură la cerere sau din oficiu.
      (3) În cazul minorului sau al persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu, poliţistul are obligaţia:
      a) de a informa cu privire la măsura luată părinţii, tutorele ori alt reprezentant legal sau, dacă niciunul dintre aceştia nu poate fi contactat sau nu se prezintă, autoritatea competentă potrivit legii;
      b) de a nu lua declaraţii de la aceasta sau de a nu îi solicita semnarea unor înscrisuri, în lipsa unui reprezentant legal sau a celui al autorităţii competente, cu excepţia comunicării datelor de identificare.
      (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere normelor de procedură penală sau celor privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, care se aplică în mod corespunzător.
      Art. 327. - (1) Persoana condusă la sediul poliţiei, în situaţiile prevăzute la art. 324 alin. (1), poate contesta măsura dispusă de poliţist, înainte de încetarea acesteia, la şeful ierarhic al poliţistului.
      (2) Contestaţia se depune, în scris, la poliţist sau la şeful ierarhic al acestuia. Poliţistul care primeşte contestaţia este obligat să o transmită de îndată şefului său ierarhic. La depunerea contestaţiei, persoana condusă la sediul poliţiei primeşte o dovadă de primire.
      (3) Şeful ierarhic al poliţistului se pronunţă cu celeritate, în scris. Înscrisul se înregistrează în evidenţele unităţii de poliţie, iar o copie a acestuia se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal. Refuzul primirii copiei se consemnează pe înscris.
      (4) În cazul în care constată că nu este necesară menţinerea măsurii, şeful ierarhic al poliţistului are obligaţia de a permite persoanei să părăsească sediul poliţiei.
      Art. 328. - (1) Poliţistul întocmeşte un proces-verbal în care consemnează motivele conducerii persoanei la sediul poliţiei, măsurile realizate cu această ocazie, modalitatea de exercitare a drepturilor prevăzute la art. 326, ca urmare a aducerii la cunoştinţă, rezultatul controlului corporal, al bagajelor şi al vehiculului, dacă a utilizat mijloace de constrângere, prezenţa unor urme vizibile de violenţă la momentul legitimării şi al finalizării verificărilor, ora iniţierii deplasării la sediul poliţiei şi finalizării verificării situaţiei persoanei şi luării măsurilor legale.
      (2) Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) se înregistrează în evidenţele unităţii de poliţie şi se semnează de poliţist şi de persoana în cauză sau de reprezentatul legal. O copie a procesului-verbal se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal, refuzul semnării sau primirii consemnându-se în cuprinsul documentului.
      Art. 329. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţistul este îndreptăţit să utilizeze mijloace de constrângere, constând în: forţa fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau imobilizare; cătuşe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare şi/sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare; mijloace neletale; arme albe şi de foc; mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forţată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spaţii închise în care se găsesc persoane şi bunuri ori pentru înlăturarea unor obstacole.
      (2) Folosirea mijloacelor de constrângere nu trebuie să depăşească, prin intensitate şi durată, nevoile reale pentru atingerea scopului intervenţiei.
      (3) Folosirea mijloacelor de constrângere încetează de îndată ce scopul intervenţiei a fost realizat.
      (4) Folosirea mijloacelor de constrângere se face în mod gradual, după avertizarea verbală prealabilă asupra utilizării acestora şi după acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitărilor legale ale poliţistului. În situaţia unei acţiuni violente iminente îndreptate împotriva poliţistului sau a altei persoane, mijloacele de constrângere pot fi folosite fără avertizarea verbală prealabilă.
      (5) Folosirea mijloacelor de constrângere în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea civilă a poliţistului pentru pagubele produse.
      (6) Pentru pagubele produse prin faptele poliţistului prevăzute la alin. (5) se angajează răspunderea statului, în condiţiile legii.
      Art. 3210. - (1) Poliţistul este îndreptăţit să folosească forţa fizică în scopul înfrângerii rezistenţei fizice a persoanei care, fără a folosi violenţa, se opune ori nu se supune solicitărilor legale ale poliţistului, potrivit art. 31 alin. (1) lit. m)-o) sau referitoare la:
      a) conducerea la sediul poliţiei sau al altor organe judiciare;
      b) efectuarea percheziţiei potrivit normelor de procedură penală, a controlului corporal şi al bagajelor persoanei legitimate, precum şi a vehiculului utilizat de aceasta;
      c) aplicarea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare.
      (2) Folosirea forţei fizice nu trebuie să aibă ca scop provocarea unor suferinţe fizice, altele decât cele inerente înfrângerii rezistenţei fizice a persoanei.
      (3) Poliţistul este îndreptăţit să utilizeze mijloace adecvate pentru a opri şi a pătrunde în vehicule sau pentru a pătrunde în orice spaţii închise în care se află persoana care se regăseşte în situaţiile prevăzute la alin. (1), în scopul extragerii acesteia.
      Art. 3211. - (1) Poliţistul este îndreptăţit să utilizeze cătuşe sau alte mijloace de imobilizare în scopul împiedicării sau neutralizării acţiunilor violente ale oricărei persoane.
      (2) În scopul prevenirii autovătămării persoanei ori apariţiei unei stări de pericol la adresa vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale a poliţistului sau a altei persoane, poliţistul este îndreptăţit să utilizeze mijloacele prevăzute la alin. (1), dacă:
      a) persoana condusă la sediul poliţiei este cunoscută cu un comportament violent la adresa sa, a persoanelor sau a bunurilor;
      b) persoana condusă la sediul poliţiei a comis sau este suspectă de săvârşirea unei infracţiuni cu violenţă ori a unor acte de terorism;
      c) persoana a evadat din starea legală de reţinere sau deţinere ori s-a sustras de la executarea unei măsuri preventive sau a unei pedepse privative de libertate;
      d) dotările mijlocului de transport utilizat sau itinerarul de deplasare nu permit adoptarea altor măsuri care să prevină săvârşirea unor acţiuni violente sau fuga;
      e) persoana face obiectul unei măsuri privative de libertate dispuse în vederea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.
      (3) Dispoziţiile legale referitoare la utilizarea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare, prevăzute de reglementările privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, se aplică în mod corespunzător.
      Art. 3212. - Poliţistul este îndreptăţit să utilizeze bastoane, tonfe, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene şi/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecţie, căşti cu vizor, dispozitive cu electroşocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă, în scopul împiedicării sau neutralizării acţiunilor violente ale persoanei, atunci când:
      a) utilizarea forţei fizice nu a fost sau nu este aptă să producă acest rezultat; sau
      b) aceasta intenţionează să săvârşească sau săvârşeşte acţiuni violente cu obiecte, dispozitive, substanţe sau animale ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.
      Art. 3213. - Poliţistul este obligat ca, în cel mai scurt timp, să solicite serviciilor specializate acordarea asistenţei medicale de urgenţă persoanelor împotriva cărora au fost utilizate dispozitive cu electroşocuri, persoanelor afectate de utilizarea substanţelor iritant-lacrimogene, precum şi persoanelor rănite prin utilizarea mijloacelor de constrângere. De îndată ce va fi posibil, situaţia se raportează verbal şi, ulterior, se întocmeşte un proces- verbal.
      Art. 33. - (abrogat)

      Art. 34. - (1) În caz de necesitate poliţistul poate folosi, în situaţiile şi în condiţiile prevăzute de lege, forţa armelor albe sau a armelor de foc. Armele de foc se folosesc după somaţia: "Stai, stai că trag!"
      (2) În cazurile de legitimă apărare poliţistul poate folosi armele de foc, fără somaţie.
      (3) - (abrogat)
      Art. 35. - (1) Se interzice folosirea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare, a armelor albe sau a armelor de foc, precum şi a mijloacelor prevăzute la art. 3212 împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilităţi şi copiilor, cu excepţia cazurilor în care aceştia înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane.
      (2) Poliţistul este obligat să permită persoanei aflate în spaţiul public, împotriva căreia sunt folosite cătuşe sau alte mijloace de imobilizare, să adopte măsuri adecvate pentru acoperirea feţei şi a mijloacelor de imobilizare.
      Art. 351. - În exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul are obligaţia să poarte asupra sa insigna de poliţist sau legitimaţia de serviciu şi mijloacele de constrângere şi de protecţie din dotare, precum şi să utilizeze mijloacele din dotare necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege.
      Art. 352. - (1) Unităţile de poliţie trebuie să asigure pregătirea profesională a poliţistului cu privire la modul de acţiune în situaţia aplicării măsurilor poliţieneşti şi utilizarea mijloacelor de constrângere. Poliţistul este obligat să participe la programele de pregătire profesionale şi să menţină un nivel adecvat de pregătire fizică.
      (2) În cadrul pregătirii profesionale a poliţistului, potrivit alin. (1), va fi avută în vedere jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special în ceea ce priveşte dreptul la viaţă, interzicerea torturii, dreptul la libertate şi siguranţă, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi interzicerea discriminării.
      Art. 36. - (1) Poliţia Română poate interveni în forţă, în condiţiile legii, împotriva celor care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea persoanelor ori a organelor de ordine, precum şi împotriva celor care ameninţă cu distrugerea unor clădiri sau bunuri de interes public ori privat.
      (2) Folosirea mijloacelor din dotare se face numai după avertizarea şi somarea, prin mijloace de amplificare sonoră, a participanţilor la dezordine asupra necesităţii respectării legii şi ordinii publice. Dacă după avertizare se încalcă în continuare ordinea publică şi legile, poliţistul numit ca şef al dispozitivului de ordine sau şefii ierarhici îi somează pe participanţi folosind formula: Prima somaţie: "Atenţiune, vă rugăm să părăsiţi . . .Vom folosi forţa!", urmată de semnale sonore şi luminoase. Dacă după trecerea perioadei de timp necesare dispersării cei somaţi nu se supun, se foloseşte o ultimă somaţie, astfel: Ultima somaţie: "Părăsiţi. . . Se va folosi forţa!"
      (3) Dacă în astfel de situaţii, precum şi în cele prevăzute de art. 47 din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, cu modificările ulterioare, se impune uzul de armă, în prealabil se va folosi o ultimă somaţie, astfel: "Părăsiţi. . . Se vor folosi armele de foc!"
      (4) Folosirea mijloacelor de împiedicare şi constrângere încetează de îndată ce s-a restabilit ordinea publică.
      Art. 37. - Fiecare situaţie în care s-a făcut uz de armă se raportează de urgenţă ierarhic. De îndată ce va fi posibil, raportul va fi întocmit în scris. Dacă în urma uzului de armă s-a produs moartea sau vătămarea unei persoane, fapta se comunică de îndată procurorului competent, potrivit legii.
      Art. 38. - Poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care ameninţă ordinea publică sau siguranţa persoanelor, în toate situaţiile în care ia cunoştinţă direct ori când este sesizat despre acestea.
      (2) Poliţistul este îndreptăţit să pătrundă, în orice mod, într-o locuinţă sau într-un spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimţământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru:
      a) a salva viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spaţiu este o persoană aflată în pericol;
      b) a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spaţiu este o persoană decedată;
      c) a prinde autorul unei infracţiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante, prin violenţă, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta se află în acel spaţiu;
      d) a prinde autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spaţiu.
      (3) Dreptul prevăzut la alin. (2) se exercită inclusiv prin folosirea forţei:
      a) dacă există motive temeinice pentru a anticipa rezistenţă armată sau alte tipuri de violenţă ori există un pericol cu privire la distrugerea probelor;
      b) în cazul unui refuz sau dacă nu a fost primit niciun răspuns la solicitările poliţistului de a pătrunde în acel spaţiu.
      (4) Înainte de a pătrunde în spaţiul privat, poliţistul are obligaţia de a raporta verbal despre aceasta, ierarhic, cu excepţia situaţiei în care nu este posibil. În acest caz, raportarea se face în cel mai scurt timp posibil.
      (5) După înlăturarea pericolului ori prinderea autorului infracţiunii sau actelor de terorism, poliţistul are obligaţia de a părăsi spaţiul respectiv, cu excepţia situaţiei în care obţine consimţământul de a rămâne din partea persoanei îndreptăţite. Cu această ocazie nu se efectuează acte specifice percheziţiei domiciliare.
      (6) În situaţia în care este necesară luarea unor măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă, poliţistul este îndreptăţit să îndepărteze temporar persoanele din spaţiul respectiv sau să solicite acestora să rămână pe loc până la identificarea lor.
      (7) Cu privire la pătrunderea în spaţiul privat şi măsurile adoptate, poliţistul întocmeşte un proces-verbal. O copie a procesului-verbal se predă persoanelor cărora le aparţine sau care folosesc spaţiul în care a pătruns poliţistul.
      Art. 381. - În toate situaţiile în care ia cunoştinţă direct ori când este sesizat despre posibile cazuri de abuz, neglijare, exploatare şi orice formă de violenţă asupra copilului, poliţistul este obligat să sesizeze direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, pentru luarea măsurilor prevăzute de lege.
      Art. 39. - Poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru ocrotirea vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor a căror pază o asigură şi, în special, să ia imediat măsuri ca îngrijirile medicale să le fie acordate de fiecare dată când acestea se impun.
      (2) Poliţistul este îndreptăţit să solicite intervenţia autorităţilor competente sau să sesizeze reprezentantul legal, atunci când, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, identifică persoane care, din cauza vârstei sau stării fizice ori psihice se află în dificultate şi este necesară luarea unor măsuri de protecţie. Autorităţile competente sau reprezentantul legal au/are obligaţia de a interveni de îndată.
      Art. 391. - (1) În vederea asigurării protecţiei persoanelor prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 11 şi 12, unitatea de poliţie competentă elaborează un plan de protecţie care va cuprinde cel puţin următoarele: date privind persoana a cărei protecţie se acordă, temeiul legal al protecţiei, măsurile de protecţie instituite, resursele logistice, umane sau de altă natură alocate, perioada în care se acordă protecţia, situaţiile în care protecţia încetează.
      (2) Protecţia se acordă dacă persoana care face obiectul măsurilor de protecţie sau, după caz, reprezentantul acesteia:
      a) îşi exprimă acordul cu privire la măsurile de protecţie;
      b) oferă informaţiile necesare implementării măsurilor de protecţie;
      c) se conformează măsurilor de protecţie stabilite;
      d) se abţine de la orice activitate care pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa, a poliţiştilor care asigură protecţia ori a altei persoane, sau ordinea publică.
      (3) Protecţia încetează în cazul în care una dintre condiţiile prevăzute la alin. (2) nu mai este îndeplinită. În cazul în care măsura de protecţie a fost instituită în baza normelor de procedură penală, pentru încetarea acesteia unitatea de poliţie sesizează organul judiciar care a dispus-o.
      Art. 392. - (1) În scopul realizării activităţilor de prevenire, depistare, investigare sau urmărire penală a infracţiunilor sau executării pedepselor, prevenire şi combatere a altor fapte ilegale, precum şi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice:
      a) acţiunile poliţistului în spaţii publice, precum şi intervenţia realizată în condiţiile art. 38 ori pentru executarea unui mandat pot fi înregistrate cu mijloacele foto-audio-video din dotare, fără consimţământul persoanelor vizate;
      b) Poliţia Română este autorizată să fixeze, ocazional, cu mijloace foto-audio-video sau prin alte mijloace tehnice din dotare, momente operative cu privire la activităţi publice desfăşurate în locuri publice, fără consimţământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile pentru a bănui că în aceste locuri publice ar putea fi comise infracţiuni sau alte fapte ilegale ori tulburată ordinea şi siguranţa publică.
      (2) Poliţia Română este autorizată să acceseze, în mod direct şi gratuit, sistemele de supraveghere a spaţiilor publice ce sunt instalate în scopul prevenirii criminalităţii, pazei bunurilor şi protecţiei persoanelor sau supravegherii traficului rutier şi care aparţin organelor administraţiei publice centrale sau locale, cu excepţia celor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, atunci când:
      a) există motive verosimile pentru a bănui că imaginile fotografice ori înregistrările audio şi/sau video prelucrate prin aceste sisteme pot servi la identificarea:
      1. persoanelor care pregătesc, săvârşesc sau au săvârşit o infracţiune;
      2. persoanelor care au fost prezente la locul săvârşirii unei infracţiuni ori au cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
      3. persoanelor date în urmărire sau căutate potrivit legii;
      4. bunurilor supuse confiscării, interzise la deţinere, căutate potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară;
      b) imaginile fotografice ori înregistrările audio şi/sau video prelucrate prin aceste sisteme sunt necesare pentru:
      1. constituirea şi adaptarea dispozitivelor de menţinere a ordinii publice, cu ocazia adunărilor publice sau a evenimentelor ce implică prezenţa unui public numeros, precum şi pentru realizarea intervenţiei în cazul în care adunările publice îşi pierd caracterul paşnic şi civilizat;
      2. îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie rutieră.
      (3) Se interzice prelucrarea datelor cu caracter personal conţinute de imaginile fotografice ori înregistrările audio şi/sau video în alte scopuri decât cele în care au fost colectate, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege şi numai dacă sunt asigurate garanţiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate.
      (4) Poliţia Română poate păstra imaginile fotografice ori înregistrările audio şi/sau video obţinute potrivit alin. (1) sau (2) pe o perioadă de 6 luni de la data obţinerii acestora, cu excepţia situaţiilor în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor. La împlinirea acestui termen imaginile şi/sau înregistrările se distrug, prin proceduri ireversibile.
      Art. 40. - (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul este obligat să îşi facă, în prealabil, cunoscută calitatea, astfel:
      a) dacă este în uniformă, prin prezentarea verbală a numelui şi prenumelui, precum şi a unităţii de poliţie din care face parte;
      b) dacă este în ţinută civilă, prin prezentarea datelor prevăzute la lit. a), precum şi a legitimaţiei de serviciu sau a insignei.
      (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), atunci când siguranţa poliţistului sau rezultatul intervenţiei ar putea fi periclitate, poliţistul îşi face cunoscută calitatea imediat ce acest lucru este posibil. În acest caz, intervenţia poliţistului se face prin anunţare: «Poliţia!».
      Art. 41. - (1) Poliţistul este obligat să verifice permanent competenţa acţiunilor sale.
      (2) În efectuarea investigaţiilor poliţistul este obligat să se bazeze pe date sau informaţii privind săvârşirea unor fapte ilegale.
      CAPITOLUL VI
      Asigurarea logistică, materială şi financiară
      Art. 42. - (1) Poliţia Română poate deţine în folosinţă imobile, armament, muniţie, echipamente şi aparatură tehnică specifică, necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege.
      (2) Unităţile de poliţie utilizează, potrivit legii, un parc propriu de mijloace de transport, animale de serviciu şi alte mijloace necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege.
      (3) Pe lângă unităţile de poliţie se pot constitui secţii sau asociaţii sportive.
      (4) Inspectoratul General al Poliţiei Române şi unităţile teritoriale ale poliţiei pot avea cabinete medicale care să asigure asistenţa medicală la locul de muncă, pot deţine în folosinţă baze de tratament şi unităţi de cazare a personalului şi a membrilor lor de familie pe timpul cât se află în misiune, concedii de odihnă sau tratament medical.
      Art. 43. - Inspectoratul General al Poliţiei Române şi unităţile teritoriale ale poliţiei folosesc locuinţe de protocol, de serviciu, de intervenţie şi sociale ce pot fi repartizate poliţiştilor, celorlalţi funcţionari publici şi personalului contractual, precum şi familiilor acestora.
      Art. 44. - Dotarea Poliţiei Române se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne din fondurile alocate cu această destinaţie prin legea bugetului de stat şi din alte surse constituite potrivit legii.
      Art. 45. - Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat:
      a) să aprobe, în limitele competenţelor sale, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările proprii de investiţii şi să urmărească executarea acestora la termenele stabilite;
      b) să stabilească normele de întrebuinţare, întreţinere şi reparare pentru tehnica specială din dotare;
      c) să execute controlul mijloacelor materiale şi băneşti repartizate unităţilor subordonate;
      d) să exercite orice alte atribuţii conferite prin actele normative, în domeniile asigurării materiale şi financiare.
      CAPITOLUL VII
      Dispoziţii finale
      Art. 46. - Poliţia Română cooperează cu instituţii similare din alte state şi cu organisme internaţionale de profil, pe baza înţelegerilor la care România este parte, inclusiv prin ofiţeri de legătură.
      Art. 47. - (1) În interesul asigurării ordinii publice şi securităţii colective, la solicitarea Preşedintelui României, cu aprobarea Parlamentului, efective ale Poliţiei Române pot participa, în afara teritoriului naţional, la constituirea forţelor internaţionale de poliţie destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi cooperare poliţienească, precum şi pentru acţiuni umanitare.
      (2) Pe timpul îndeplinirii misiunilor prevăzute la alin. (1) efectivele de poliţie participante vor avea statutul personalului detaşat la organizaţii internaţionale şi vor beneficia de drepturile cuvenite potrivit legii.
      Art. 48. - Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea poliţiei comunitare pentru ordinea publică la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale se reglementează prin lege.
      Art. 49. - Ziua Poliţiei Române este 25 martie.
      Art. 50. - Uniforma de poliţist, forma şi conţinutul insignei şi ale documentelor de legitimare a poliţiştilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
      Art. 51. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 18 mai 1994, cu modificările şi completările ulterioare.
    • Catalin
      By Catalin
      Vă propun să aruncăm o privire peste modul în care a evoluat instituţia poliţiei în Olanda, întrucât am observat în repetate rânduri faptul că foştii gardieni publici, atunci când nu au argumente în discuţiile privind necesitatea şi utilitatea existenţei aşa-zisei poliţii locale, invocă faptul că înfiinţarea acesteia s-ar fi făcut pe considerentul că în toate statele europene ar exista o astfel de structură. Aşa că atunci când mai auziţi vreun gardian public sau pe oricine altcineva cum povesteşte despre faptul că în toate ţările civilizate europene există poliţii locale/autonome ce sunt conduse de primari sau politicieni locali, să ştiţi că staţi de vorbă cu un hanarnist ce bate câmpii grav.
      Evoluţia şi reforma Poliţiei Olandeze
      Între anii 1945 şi 1993 olandezii au avut două poliţii, un locală, la nivelul municipiilor (municipal police - Gemeentepolitie) şi una naţională (Rijkspolitie). Exact cum se întâmplă azi în România.
      În anul 1994, întregul sistem de aplicare a legii a fost reorganizat în 25 structuri regionale (Regiokorpsen) şi o structură centrală (KLPD). Practic Olanda a renuţat la conceptul de „poliţie locală”, aşa cum este la noi astăzi, încă din anul 1994. Noile structuri de poliţie regionale erau conduse de un consiliu la nivelul regiunii respective. Exact ce doresc politicienii români să facă prin regionalizarea mult lăudată, în Olanda s-a întâmplat încă din anul 1994.
      Numai că în privinţa poliţiei, această regionalizare nu a fost suficientă, olandezii şi-au dat seama că în acest domeniu regionalizarea are limitele ei şi nu e deloc eficientă, drept urmare în ianuarie 2013 poliţia din Olanda a fost reorganizată într-o singură structură, astfel că noua Politie din Olanda este în prezent o singură instituţie (Korps Nationale Politie), formată din 10 unităţi regionale şi o unitate la nivel central.
       IMPORTANT: 
      Să nu credeţi că „localii” primărilor au fost transformaţi în poliţişti peste noapte, cum s-a întâmplat în România şi cum ar fi tentaţi unii să creadă.
      Nu, în Olanda primarii au şi ei un aparat de control şi reglementare, cu atribuţii asemănătoare localilor de la noi, atribuţii privind disciplina în construcţii, sănătatea publică şi alte asemenea atribuţii specifice primăriilor. Numai că aceştia nu sunt poliţişti, denumirea lor este Handhaving, care în traducere înseamnă ceva „întreţinere” sau „punere în aplicare” (sau dacă vă este mai uşor, în engleză se traduce în „maintenance”).
      În concluzie „poliţia locală” de la noi, în Olanda nu este „poliţie”. Acolo nu s-a instituit impostura prin lege şi nu se doreşte ca aceştia să fie confundaţi cu poliţia, ci sunt o structură a primăriei ce au printre atribuţiile specifice şi unele privind parcările, ordinea publică în pieţele turistice, combaterea cerşetoriei, etc
      Iar pentru liniştea cârcotaşilor vă asigur că i-am văzut pe viu. În prima fotografie puteţi vedea doi angajaţi ai primăriei pe două scutere în piaţa Palatului Regal din Amstredam. Sunt dotaţi cu staţii de emisie recepţie, cătuşe, baston, dar nu purtau armă de foc. Iar în a doua fotografie puteţi vedea o maşină aparţinând Handhaving, iar în spate o maşină a poliţiei. După cum puteţi observa, au locuri speciale pentru staţionare, iar maşina angajaţilor primăriei nu are rampă de girofaruri şi inscripţionarea acesteia diferă de cea a poliţiei.
         
      Aici puteţi urmări un clip de pe canalul oficial al poliţiei olandeze, ce ne arată o scurtă istorie a evoluţiei poliţiei:
      Iar exemplele în privinţa angajaţilor primăriei pot continua cu Marea Britanie, unde în Londra poartă denumirea de traffic warden şi au ca principală atribuţie sancţionarea parcărilor şi a staţionărilor auto. 
    • Catalin
      By Catalin
      Nu de puţine ori am întâlnit cazuri în care concetăţenii compară modul de intervenţie al poliţistului român cu cel american. Trecând peste faptul că , în marea lor majoritate, românii şi-au format o imagine a poliţiei americane bazată doar pe ce văd prin filme, iar acea imagine nu e tocmai identică cu ce se întâmplă în realitate, am să supun atenţiei dvs. un exemplu privind modul de acţiune în cazurile de violenţă în familie. Din păcate, sunt puţini cei care realizează dificultatea acestei munci de poliţie şi faptul că deseori poliţiştii ajung în situaţii unde sunt între ciocan şi nicovală. Datorită legislaţiei din ultimii ani, în munca noastră a devenit ceva firesc ca poliţistul să fie omul de sacrificiu, cel ce se face vinovat de ceva, indiferent de ce ar face sau cum ar acţiona. Şi am să vă explic de ce:
      Să luăm exemplul violenţei în familie. Un beţiv îşi snopeşte în bătaie nevasta. Soţia sună disperată la poliţie şi cere ajutor. Poliţistul merge acolo cu cele mai bune intenţii, el vrea să o ajute pe nefericită. Numai că societatea românească, prin aleşii săi, e puţin cam ipocrită, îi cere poliţistului să rezolve o problemă, dar nu-i oferă ustensilele necesare, adică o lege care să-i confere drepturile şi competenţele necesare pentru a putea acţiona la fel ca poliţistul american. 
      Opinia publică vrea ca nenea poliţistul să meargă acolo şi să-l tăvălească imediat pe beţiv, să-l călărească puţin pe nenorocit şi exact ca în filmele americane, să-l ducă în arest până o să apară în faţa unui judecător sau eventual să-i dea un ordin de restricţie/protecţie, astfel încât mizerabilul să nu se mai apropie de soţia sa până se lămuresc lucrurile şi îşi bagă minţile-n cap. Corect, just şi frumos, da? Da, de pe margine şi teoretic aşa ar fi corect şi frumos, într-o societate civilizată, populată cu cei mai deştepţi, frumoşi şi grozavi oameni de pe planetă. Numai că un astfel de mod de acţiune pe care opinia publică şi-l doreşte, nu se regăseşte şi în legislaţie. Ca să vă convingeţi cum stă treaba cu legislaţia privind violenţa în familie, o să-mi permit să citez un coleg de aici de pe forum. În anul 2012 colegul nostru, dezamăgit de noile modificări legislative privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ne spunea:
      După cum puteţi vedea, nenea poliţistul se duce acolo mai mult la mişto, pentru că după legea aia grozavă, nu prea poate face mare lucru. Iar dacă derbedeul se întoarce şi-i aplică o corecţie nevestei pentru obrăznicia de a cere ajutor la 112, cine credeţi că va fi de vină şi va fi blamat de opinia publică sau de mass-media? Aţi ghicit! Poliţistul ăsta nemernic, pentru că nu a acţionat cum o fac şi americanii, nu l-a băgat la beci. Nimeni nu-şi îndreaptă atenţia către ce prevede legea sau către cei ce au iniţiat şi adoptat o asemenea lege. De curiozitate, vă invit să o studiaţi. Veţi constata că cea mai mare parte a legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie se ocupă de înfiinţarea, funcţionarea şi finanţarea a tot felul de unităţi şi centre, complet inutile, dar care sunt finanţate de la buget. 
      În concluzie, dacă poliţistul român acţionează într-o astfel de speţă ca cel american, riscă să ajungă la puşcărie pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă, lipsire de libertate, etc. Pentru că nu-i aşa, deşi poliţistul ajunge la faţa locului şi vede femeia cu ochii umflaţi, tăvălită şi cu hainele rupte, nu este el în măsură să aprecieze dacă într-adevăr beţivul şi-a bătut nevasta sau nu. O astfel de stare de fapt o poate constata numai un judecător, în urma pledoariei a tot felul de asistenţi sociali sau psihologi ce poartă tot felul de titulaturi pompoase. Numai că până atunci, derbedeul trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie. El are o grămadă de drepturi, ce nu trebuie lezate.
      Şi uite aşa, dacă nu vrea să încalce legea şi să ajungă la puşcărie, poliţistul trebuie să suporte oprobriul semenilor săi ce analizează superficial lucrurile. Din păcate, poliţiştii se lovesc zilnic de aceste probleme în cel mai palpabil şi real mod cu putinţă. Numai că nimeni nu e interesat de problemele lor.
      Exemplele pot continua şi în cazul altor genuri de speţe. Imaginează-ţi că te duci să intervii la un scandal iscat într-o cârciumă de cartier, iar acolo un beţiv sparge o sticlă şi nu sare la tine, ci doar te ameninţă că-ţi taie beregata, ca şi cum ai fi cel mai mare duşman al său, deşi tu acolo nu te-ai dus să-i faci lui vreun rău, ci doar pentru a aplana un conflict, doar pentru a-ţi face datoria. Ce faci? Scoţi pistolul şi bagi cartuş pe ţeavă? Pentru că eşti conştient de faptul că dacă beţivul trece la fapte, într-o secundă, maxim două (timp în care tu nu vei putea să scoţi pistolul din toc) te va face franjuri cu sticla aia spartă pe care o are în mână. Dar pe de altă parte, ştii foarte bine că domnii procurori şi judecători, în caz de ceva, îţi vor povesti despre grozavul şi mirificul principiu al intervenţiei proporţionale cu atacul. Îţi vor spune că arma ta e mult mai puternică decât sticla ăluia şi că dacă ai scos arma, acest detaliu a dus la iritarea beţivului. Şi alte asemenea principii şi dezabateri făcute la rece din spatele unui birou confortabil.
      Iar ca tacâmul să fie complet, îţi mai trece prin căpşor şi imaginea familiei tale, cu soţia şi copiii. Care în ambele cazuri, dacă situaţia degenerează, vor avea de suferit: copiii tăi îşi vor pierde tatăl, iar nevasta, soţul. Deoarece dacă-l împuşti, sunt mari şanse să te duci la puşcărie, iar dacă nu o faci, s-ar putea să ajungi într-un sicriu sau chiar mai rău, o povară pentru familie, dacă rămâi infirm ori schilodit.
      Nu-i aşa că viaţa de poliţist e grozavă?
  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.