Jump to content
POLITISTI.ro

Postare recomandată

Publicat (modificat)

Va salut. De aproximativ 3 saptamani am primit in dotare pistolul U.M.C. Md.1998 (desi pe internet am gasit doar model 1995 si 2000) 9x19 (am inteles ca ar fi o copie aproape identica a pistolului IWI Jericho 941). Comparativ cu fostul Carpati este cu mult mai greu (900g fara incarcator), insa nu stiu cat este de precis pentru ca nu am avut nicio sedinta de tragere (sincer sa fiu, nici macar prea multe explicatii in privinta utilizarii nu am primit, pe motiv ca "ne vor arata (celor cu pistoale de 9mm) baietii de la Interventii inainte de tragerile din poligon"). Pe langa ca este destul de mare si greu, am mai primit si un toc pe masura. Am cautat pe internet ceva mai "suplu/aerisit/usor", dar fara reusita :( . Ramane de vazut ce modele vor mai primi si alti colegi (cand vor mai primi "de la Bucuresti").

Modificat de Ionutz88
  • Apreciez 1
  • Membru
Publicat

LP Cugir 9x19

Din experienta mea iti zic ca e un pistol greu, rugineste repede, se desface mai greu dar trage ok, are aparatele de ochire ”stranse”, cu antrenament poti trage foarte ok!

  • Apreciez 1
Publicat

@ionutz88 Depinde ce toc vrei. Daca vrei toc din polimer cu padela poti incerca pe zahal.org, tocurile pentru jericho, unele sunt pe la 40€ cu free shipping. Am vazut vreo doua pe olx. Daca vrei din piele, poti incerca sa cauti o firma care ti-l poate face pe comanda. Era un tip Vlad Cepraga ce facea tocuri pe comanda.

Apropo, stie cineva vreun Cugir model 95(lp5) la vanzare?

Publicat (modificat)

@eti: treaba cu greutatea o mentioneaza toti colegii care vad pistolul :lol: iar referitor la antrenament, nu stiu cum sunt altii, dar noi tragem "6 gloante pe an" si se asteapta ca, in caz de nevoie, sa fim experti :blink:

@bgi : tocul pe care l-am primit nu este extraordinar de mare, dar pare greu si lat. Sincer, as fi dorit sa fie un toc usor/compact si sa scad cat mai mult posibil (din greutatea totala): tocul are 160 g, pistolul 900 g, iar un incarcator are si el peste 100 g (de multe ori iau doar unul dintre incarcatoare). M-am uitat si la tocurile de pe site-ul mentionat si trebuie sa recunosc, ca sunt interesante si cu aproximativ 10 g mai usoare (pe olx nu am gasit, sau poate nu stiu eu sa caut).

Multumesc pentru informatii :emo-yessir:

P.S.: tocul actual si tocul de la fostul pistol (Carpati)

https://www.dropbox.com/s/mw0q5cxbrqjmya0/IMAG0809%5B1%5D.jpg?dl=0

https://www.dropbox.com/s/tp6j7uy2cto3f36/IMAG0810%5B1%5D.jpg?dl=0

https://www.dropbox.com/s/7ziy3lns3ienshq/IMAG0811%5B1%5D.jpg?dl=0

https://www.dropbox.com/s/0hlzuy2fta95lh1/IMAG0812%5B1%5D.jpg?dl=0

Modificat de Ionutz88
Publicat

Pistolul ala nu prea e facut pentru politie, este destul de greu, siguranta pozitionata pe manson iar  la introducerea glontului pe teava, daca nu ai antrenament, din greseala o poti actiona. Nu cred ca un toc poate sa faca sa il simti mai usor, eventual poate sa il tina mai fix pe centura. 

Publicat (modificat)

Din ce am citit pe net, nici nu a fost făcut pentru poliție. Meseriașii de la Sadu l-au conceput în cooperare cu cei de la Brigada Antiteroristă, în funcție de nevoile lor. Este destul de nasol, ca agent de siguranță să ai pe centură în timpul serviciului aproape două kg. de fier(1.1 kg. pistolul gol+ 0,66 kg. cele două încărcătoare pline). După ce predai pistolul la  terminarea serviciului o să ai impresia că te ridici de la pământ. Cei de la Brigada Antiteroristă, sau cei de la S.A.S nu stau cu pistolul la șold opt sau douăsprezece ore, așa că pentru ei greutatea nu a fost o problemă. În schimb are un încărcător cât un pătul (20 de cartușe). În cele două încărcătoare ai cartușe cât la un p.m, asta bineînțeles, dacă nu se găsește un deștept de pe la logistică care să considere unitatea de foc formată din 6 cartușe ca la Carpați. Acestea sunt caracteristicile pistolului, găsite pe net:

Pistol Md. 1998

Tip:Pistol automat

Loc de origine: România

Istoric producție

Proiectant:Uzina Mecanică Sadu

Producător:Uzina Mecanică Sadu

Date generale

Greutate:1,1 kg (fără încărcător)
încărcător gol: 0,1 kg
încărcător plin: 0,33 kg

Lungime:250 mm

Lungime țeavă:163 mm, 4 ghinturi poligonale

Lățime:30 mm

Înălțime:150 mm

Cartuș:9×18mm Makarov

Principiu:recul

Cadență de tragere: semiautomat
automat: 600-700 cartușe/minut (teoretică)

Bătaie eficace:50 m

Bătaie maximă:200 m

Încărcător:20 cartușe

Sistem de ochire:mecanic

http://www.wikiwand.com/ro/Pistol_Md._1998#/overview

Modificat de iav
Publicat (modificat)
On 5/10/2016 at 15:27, Ionutz88 a scris:

De aproximativ 3 saptamani am primit in dotare pistolul U.M.C. Md.1998 (desi pe internet am gasit doar model 1995 si 2000)

El a scris asta, sau nu mai știu să citesc? A scris că nu a găsit pe net date despre md.1998, doar despre md.1995 și md. 2000. Și după câte bag de seamă, md. 1995 și md.2000 sunt fabricate de Cugir, iar md.1998 este fabricat de Sadu.

Modificat de iav
Publicat (modificat)

Pe unele pistoale cugir md.2000 scrie md. 98, desi pe site-ul umcugir.ro e afisat ca model 2000. E o imbunatatire a pistolului md. 95, care e o copie fidela dupa IMI Jericho 941. 

La munca am vazut cateva pistoale Cugir md. 2000 pe care, la fel, scrie ca sunt Cugir md.98. 

Modificat de bgi
Publicat

Probabil. Nu am văzut pistolul.Am căutat doar md.1998  și am găsit Dracula. Oricum este un pistol prea greu pentru noi, cu încărcătoarele pline tot trece de 1 kg. Md.1995 este copie fidelă după IMI Jericho 941, care este copiat de israelieni, cu ajutorul italienilor după  CZ-75 al cehilor. Între md.1995 și md.2000 nu văd diferențe decât că ultimul este mai ușor cu 85 grame și are 6 ghinturi (probabil că primul are doar 4)

Publicat (modificat)

@iav: este asa cum spune @bgi, in sensul ca este pistol md. 2000, dar pe el scrie Cugir md. 98. Oricum, referitor la greutate, da cu virgula atunci cand vine vorba de stat 8-12 ore cu el. Chiar si colegii cu Makarov spun ca pistolul meu este prea greu. Pe site-ul romarm.ro se afla la categoria armament de infanterie, iar cel de la I.P.J. mi-a spus ca este folosit in Afganistan si in alte zone in care sunt prezente trupele armate, deci nu prea vad legatura cu Politia (insa, pana la urma, cine sunt eu sa ma opun :blink: ) .

@bgi: voi cauta orice solutie pentru a mai reduce din greutate (de aceea, de multe ori, iau doar un incarcator), sau macar de a-mi da impresia ca am redus din greutate (ca si exemplul tau, sa il tina fix de centura, sau ceva de genul). Referitor la antrenament, desi il am de aproximativ 3 saptamani, l-am desfacut de doua ori si inca nu am tras cu el. Nu ai unde sa te pregatesti, chiar daca iti doresti (ca doar nu te poti apuca sa desfaci pistolul prin nu stiu ce birou, sau sa exersezi folosirea fara munitie) si nici nu ii intereseaza (l-ai primit, te descurci).

Multumesc pentru informatii.

Modificat de Ionutz88
Publicat

Ba poti exersa fara munitie. La rece. Poti sa tragi intr-un poligon care are cz 75. Sunt destul de asemanatoare si la greutate si la functionare. Dar costta.

Publicat

@bgi: nu, m-am referit ca nu pot exersa scoaterea din toc, executare focuri, introduce in toc, in ceva birou, unde intra, sau ies, persoane (nu de alta, dar poate unii sunt mai sensibili si au un soc in momentul in care deschid usa si se trezesc, cu un pistol indreptat spre ei :lol: ). Iar acasa nu pot lua arma pentru a exersa. Ideea cu poligonul nu este rea si voi incerca sa ajung macar de doua-trei ori anul acesta (oricum ar fi cam cat tragerile cu arma de serviciu in decursul a cativa ani :( ), ca sa ma obisnuiesc (daca exista si pistoale asemanatoare).

Publicat (modificat)

Iav........,,Din ce am citit pe net, nici nu a fost făcut pentru poliție. Meseriașii de la Sadu l-au conceput în cooperare cu cei de la Brigada Antiteroristă, în funcție de nevoile lor. Cei de la Brigada Antiteroristă, sau cei de la S.A.S nu stau cu pistolul la șold opt sau douăsprezece ore, așa că pentru ei greutatea nu a fost o problemă. În schimb are un încărcător cât un pătul (20 de cartușe). În cele două încărcătoare ai cartușe cât la un p.m, asta bineînțeles, dacă nu se găsește un deștept de pe la logistică care să considere unitatea de foc formată din 6 cartușe ca la Carpați."

Iav de ce credem noi politistii ca le stim pe toate si tot timpul ne uitam in gradina altora ? Suntem foarte interesati de activitatile pe care le desfasoara alti colegi de la alte structuri.... Crezi ca unii suntem mai importanti decat altii? Te asigur ca politistii de la S.A.S. nu au fost intrebati niciodata ce echipament sau ce armament isi doresc de catre meseriasii din minister. Celor de la Cugir li se rupe de parerea politistilor de la S.A.S. Am aflat cu surprindere, din ce scrii tu mai sus, ca cei de la S.A.S. nu fac parte din politie. Majoritatea formatiunilor S.A.S. au un program 24/72 sau 12/24, 12/48. Echipamentul unui luptator S.A.S. este format din casca atiglont, vesta antiglont, pistol Glock, pistol mitraliera AK 47, bocanci, cotiere, aparatori etc. Oare daca casca antiglont are 1,5 - 2 kg in functie de marime, vesta antiglont fara absolut nimic pe ea are 5 - 6 kg nivel III, plus 2 placute antitrauma cam 1 kg fiecare, iar daca vesta este nivel IV are inca doua placute ceramice care cantaresc 3,5 kg fiecare luptatorii S.A.S. crezi tu ca ,,considera" greutatea armamentului un ,,amanunt neimportant"? Iar asta cu luptatorii S.A.S. nu stau cu pistolul la sold 8 ore m-a racorit de tot ! 

Indiferent de armamentul care a fost trimis in teritoriu este un mare pas inainte si cred ca dupa ce vor face niste,,experimente" o sa achizitioneze pistoale pentru cei din operativ. Pentru toti !

Modificat de Elvis
  • Apreciez 2
  • Moderator
Publicat

@Ionutz88, referitor la greutate, e doar o chestiune de obişnuinţă. După ceva vreme dispare acest "neajuns". E un pas înainte.

  • Apreciez 2
Publicat (modificat)

Interesanta atitudine.Am vazut cazuri cand pana si Carpatiul era tinut in rastel ca ,,e greu da-l dreaq de fier,,...

Unii se plang peste tot si incearca sa schimbe dotarea cu armament,iar altii,cand primesc alt pistol se plang de el ca e greu si a Aghanistan ca SAS etc..

Pai eu zic ca , compenseaza greutatea lui cu puterea lui de foc.Cu arma asta,nu mori usor.

Cu Walther PPK au murit politisti...vezi Sasa Disici cand gloantele lui au penetrat tabla portierei dar nu si fata interioara a acesteia...si a murit din cauza asta...

 

20 de cartuse?E un imens pas inainte fata de 6...desi eu cand l-am avut parca avea 15 ....dar nah...a trecut ceva timp..

L.E.

de pistolul asta te poti plange de multe..de laserul(daca l-ai primit ) prost facut.De aparatele de ochire care se deplaseaza foarte usor...

Dar, este foarte precis(cand nu e dereglat) , are o putere mare de foc,greutatea e un avantaj pentru ca sta bine in mana, ..multe alte avantaje...arma asta iti salveaza viata pe bune.

LLE. Acum am observat ca e vorba de modelul 2000 ala care trage si foc automat. E si mai bun decat 95`...focul automat e un mare...imens avantaj in plus..

 

SI ultimul LE

Sunt curios cam ce antrenament vrei sa faci cu el daca spui ca nu ai vrea sa iti sperii colegii intrand peste ei cu pistolul. Faci un film ceva?

Modificat de arcan
  • Apreciez 3
  • Displace 1
Publicat

 

Sa incep cu inceputul. Faptul ca pistolul este greu si mare, nu inseamna ca mi se pare o prostie ca se schimba armamentul si ca as fi vrut sa raman cu vechiul pistol. Apreciez enorm munca depusa de toata lumea pentru a face posibil acest pas inainte spre normalitate.

@Marius: exact asta imi si doresc, pentru ca sunt constient ca nu am cum sa reduc prea mult din greutatea totala (toc, pistol, incarcatoare).

@arcan: mentiunea cu Afganistan si armata (cu exceptia site-ului romarm.ro) a fost facuta de persoana de la I.P.J., care mi-a predat pistolul. Puterea sa de foc? Aici nu pot confirma, sau infirma parerea ta, pentru ca nu am tras cu el. Da, am primit si laserul, dar mi s-a spus sa il las in cutie, pentru ca este sensibil si nici nu il voi folosi. Referitor la ultima parte din mesajul tau: folosirea vechiului pistol era deja instinctiva (dupa montare, demontare, curatare si folosire cativa ani in scoala, apoi alti cativa ani in care a fost depozitat la domiciliu in cutia sa, deci am putut sa ma obisnuiesc, cu el) si fix acelasi lucru as vrea sa se intample si cu noul pistol. Din cauza ca acum sta in rastel la sediu, nu pot sa ma obisnuiesc, cu acesta decat in timpul serviciului, deci, intr-un birou (fara munitie si cu usile inchise), unde mai pot intra si alti colegi/colege, care s-ar putea speria daca fix in momentul in care intra pe usa, eu exersez scoaterea pistolului din toc, armarea si executarea focului. Sper ca am explicat destul de bine, incat sa evit posibile neintelegeri.

Imi cer scuze daca am jignit pe cineva cu afirmatiile mele, dar au fost doar pareri personale referitoare la pistolul in sine (nu la colegii de la S.A.S., sau de la alte structuri, nu la faptul ca nu este ok schimbarea armamentului, nu la programul de lucru, etc.)

Multumesc.

  • Moderator
Publicat

@Ionutz88 n-ai de ce să-ţi faci mea culpa. E dreptul fiecăruia să aibă o părere.
De exemplu, după părerea mea, pistoalele ălea n-au ce căuta în poliţie. Sunt nişte "puşcării" de pistoale dpdv al nevoilor poliţistului. De asemenea sfatul meu este să nu te mai uiţi în gura magazionerilor de pe la IPJ, ce pozează în nişte superspecialişti în ale armelor de foc. În marea lor majoritate acei gestionari ... prind fluturi cu damigeana. Habar n-au pe ce lume trăiesc! 

  • Apreciez 3
  • Displace 1
Publicat

@Catalin: am vrut doar sa evit alte discutii, bazate pe intelegerea gresita a celor spuse de mine. Referitor la "situatia" persoanelor din cadrul I.P.J., ce se ocupa de arme, nu esti prea de adevar (cel putin la I.P.J.-ul din care fac parte).

Publicat

@Elvis, unde am scris că cei de la S.A.S nu sunt polițiști? Știu ce program au cei de la S.A.S, ce echipament au și cam ce greutate are acest echipament. Chestia este că nu stau cu acest echipament pe ei tot timpul respectiv cele 12 sau 24 ore de serviciu, așa cum sunt obligați să poarte echipamentul cei de la siguranță publică, sau cei de la posturi. Te rog să mă crezi că după ce dau jos centura cu toate cele prevăzute, parcă levitez și asta cu „Carpați”-ul  din dotare. Referitor la „Dracula”, am înțeles că doar la un singur inspectorat, polițiștii din cadrul S.A.S au în dotare această armă, la celelalte „Glockul” este la putere.

  • Apreciez 2
  • Displace 2
Publicat

Iav nu se stie niciodata cat stai cu echipamentul pe tine. Depinde de ce zi prinzi la serviciu. In marea lor majoritate cei de la S.A.S. au Glock in dotare. 

Publicat

Agentul de siguranță știe exact cât  stă cu echipamentul pe el, adică tot programul( 8-12 ore ) și dacă-i mai dă și un „obuzier” de peste 1kg. greutate la șold nu-i va face nicio plăcere.

În altă ordine de idei, să știi că m-am cam săturat de atâtea experimente care s-au făcut în Poliția Română, experimente care în marea lor majoritate au eșuat și s-a luat totul de la capăt.Majoritatea acestor experimente s-au făcut pe principiul „facem și nu gândim”. Este cazul să inversăm chestia asta.Ce mare scofală era dacă stabileau care sunt caracteristicile pistolului ce trebuie achiziționat ( calibru, număr cartușe în încărcător - cât mai multe, preț/ bucată - cât mai mic),vedeam câte oferte sunt și de la fiecare luam unul sau două arme pe care le dădeam spre examinare la polițștii din teren și le ceream părerea, după care le luam pe toate de la același producător, standardizând astfel armamentul. Să vezi ce bătaie de cap au cei care coordonează tragrea când vin 100 cu „Carpați”, 20 cu Makarov, 3 cu „Glock” și ei trebuie să aibă muniție pentru fiecare.

  • Apreciez 1
  • Displace 1
  • Moderator
Publicat
în urmă cu 13 ore, iav a scris:

Ce mare scofală era dacă stabileau care sunt caracteristicile pistolului ce trebuie achiziționat 

Nu a existat absolut nicio achiziţie. Toate armele distribuite provin doar din stocurile dosite prin magaziile de armament.

Publicat

Confirm cele spuse de @Marius, respectiv, arma mea a fost a unui alt coleg (din alt judet) care s-a mutat la alta structura. Cred (nu sunt sigur) ca doar armele colegilor de la Brigada Rutiera sunt noi, in rest, sunt din depozit, sau de la alti colegi care s-au pensionat/mutat.

  • Moderator
Publicat

Nici armele distribuite la Brigada Rutieră din Bucureşti nu sunt achiziţionate recent, pentru că au fost distribuite Glock-uri generaţia a III a produsă din 1998 - 2010. Dacă ar fi fost achiziţionate recent, trebuia să fie Glock-uri generaţia a IV a.
Sunt doar pistoale distribuite din stocurile "de rezervă" dosite de trântorii magazioneri/gestionari obsedaţi de secretomanie şi suferinzi de disposofobie (aşa se numeşte afecţiunea psihologică ce se dezvoltă progresiv şi se manifestă prin obsesia de a strânge şi a aduna diferite obiecte într-un mod compulsiv, cu scopul de a le utiliza numai în caz de necesitate, la persoane care nu pot renunţa la ele).

  • Apreciez 2

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.