Moderator Marius Posted July 3, 2014 Moderator Share Posted July 3, 2014 Rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este dat de prima prelevare de mostre biologice Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a emis o hotărâre pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, în sensul de a se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice. Noul Cod penal, în art. 336 alin. (1), a incriminat fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, iar legiuitorul nu a preluat textul din vechea reglementare, ci a modificat condiţiile de incriminare în ceea ce priveşte momentul în care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sângele conducătorului auto. Dacă din reglementarea anterioară se desprindea concluzia că îmbibaţia alcoolică peste limita prevăzută de lege trebuie să se găsească în sângele conducătorului auto la momentul conducerii autovehiculului, noua reglementare prevede că momentul relevant este cel al prelevării mostrelor biologice. Problema de drept ridicată, în legătură cu modificarea textului de lege, este aceea de a şti care este rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări, în condiţiile în care, conform aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1512/2013, la art. 10 alin. (1) se prevede că pentru determinarea alcoolemiei se vor recolta tot două probe de sânge. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis sesizarea şi a decis (Decizia nr. 3/2014, în vigoare de la 28 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 392/2014) că, în aplicarea art. 336 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală (pentru reţinerea infracţiunii de "conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe") este cel dat de prima prelevare. 5 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now