Jump to content
POLITISTI.ro

Search the Community

Showing results for tags 'noul cod penal'.

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Public Forums
    • General discussions
    • Ask a cop
    • Citizens against Crime
    • Off-Duty
  • Professional Forums
    • Discussions on Professional Issues
    • Law Enforcement Legislation
    • Duty Gear
    • Private Area for Romanian Policemen
    • International Police Area
  • Administrative Forums
    • Technical Support
    • Suggestions and Complaints

Categories

  • Professional
  • Off Duty
  • Police equipment

Categories

  • Capitolul I - Dispoziţii generale
  • Capitolul II Cariera Poliţistului
  • Capitolul IV - Modificarea raporturilor de serviciu
  • Capitolul III - Drepturi, Obligaţii, Interdicţii
  • Capitolul V - Recompense şi sancţiuni
  • Capitolul VII - Dispoziţii tranzitorii şi finale

Categories

  • General aspects
  • Information
  • On-site research
    • The first police officers and others present at the scene
    • Research and investigation teams. Duties
  • Traces
    • Traces left / created by the human body
    • Traces created by objects / tools or found on them
  • Expertise
  • Video and audio recordings
  • Special methods of surveillance or investigation
  • Finding the flagrant crime
  • Information analysis
  • Hearing persons
  • Identification of people and objects
  • Reconstitution
  • The search
  • Economic-financial crimes
  • Crime with mode of operation

Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Found 5 results

  1. Legitima apărare în Noul Cod penal Conform art. 19 alin.2 N.C.p., este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului. În reglementarea anterioară, consacrată de art. 44 alin.2 V.C.p., era în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc. Aşa cum se poate observă din simplă comparare a celor două texte, noul Cod penal a renunţat la condiţia pericolului grav produs de atac, gravitatea atacului urmând ai fi luată în calcul pentru aprecierea condiţiei proporţionalităţii. În acest fel, se extinde posibilitatea invocării cauzei justificative a legitimei apărări şi cu privire la fapte care sub reglementarea anterioară erau excluse de plano datorită faptului că atacul nu producea un pericol grav. Aşa de pildă, dacă victima i-a aplicat inculpatului mai multe lovituri cu palma peste faţă, iar acesta a ripostat cu o lovitură de pumn care a determinat încetarea atacului, sub imperiul Codului penal din 1969 fapta inculpatului nu putea fi analizată pe terenul legitimei apărări, chiar dacă nu a cauzat o vătămare corporală, deoarece loviturile cu palmă peste faţă nu puneau în pericol grav integritatea fizică a inculpatului. În baza noului Cod penal, fapta inculpatului poate fi justificată în măsura în care nu a produs urmări disproporţionate în raport cu cele produse de atac. 1. Condiţiile atacului Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 19 alin.2 N.C.p., atacul trebuie să fie material, direct, imediat, injust şi să se îndrepte împotriva valorilor sociale arătate de art. 44. Aceste condiţii se regăseau şi în reglementarea Codului penal din 1969. a) caracterul material al atacului Caracterul material al atacului presupune că acesta trebuie să fie exercitat prin mijloace fizice şi să se îndrepte împotriva existenţei fizice a valorii sociale ocrotite. Atacul este material atunci când pentru efectuarea lui se recurge la violenţă fizică, cu sau fără folosirea unor mijloace ofensive (arme, narcotice, animale dresate etc.). Prin urmare, atunci când agresiunea constă exclusiv în cuvinte, scrieri nu se poate vorbi de un atac material care să legitimeze o apărare în sensul art. 19 N.C.p. Trebuie subliniat, însă, că şi omisiunea poate constitui un atac, în măsură în care ea creează un pericol pentru valoarea socială ocrotită. Aşa se întâmplă în cazul angajatului societăţii de transport feroviar care nu schimbă macazul, din dorinţa producerii unui accident. Dacă o altă persoană intervine şi exercită violente asupra acestui salariat pentru a putea schimbă ea macazul, vom fi în prezenţa unei fapte comise în legitimă apărare. b) caracterul direct al atacului Atacul este direct atunci când se pune în pericol nemijlocit valorarea socială ocrotită. Această condiţie nu trebuie, însă, înţeleasă în sensul obligativităţii unui contact direct al agresorului cu obiectul care încorporează valoarea socială ocrotită. Astfel, va există un atac direct şi atunci când atacatorul încearcă să scufunde o barcă în care se află o persoană ce nu ştie să înoate. Atacul nu va fi, însă, direct în măsură în care între agresor şi obiectul care încorporează valoarea ocrotită există un obstacol pe care acesta nu îl poate depăşi (un zid, o poartă încuiată sau un spaţiu foarte mare). Desigur, se vor avea în vedere mijloacele de atac de care dispunea în concret agresorul, pentru a decide dacă obstacolul era într-adevăr o piedică serioasă în calea acestuia. c) caracterul imediat al atacului Caracterul imediat al atacului presupune că acesta trebuie să fie iminent sau în curs de desfăşurare. Pentru că atacul să fie iminent, trebuie că declanşarea lui să constituie o certitudine şi nu o simplă eventualitate. În ceea ce priveşte atacul în curs de desfăşurare, acesta legitimează o apărare atâta timp cât nu s-a epuizat. Din momentul în care atacul a încetat nu se mai poate vorbi de o apărare legitimă. d) caracterul injust al atacului Caracterul injust al atacului presupune lipsa autorizării acestuia de către ordinea juridică, astfel că, atunci când actul are loc în baza legii, nu se poate vorbi de un atac injust. Chiar dacă actul în sine este autorizat de lege, caracterul just se menţine doar atâta timp cât el rămâne în cadrul limitelor impuse de lege. Spre exemplu, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura penală, în caz de infracţiune flagrantă orice persoană poate să îl reţină pe infractor şi să-l conducă înaintea autorităţii. Prin urmare, în acest caz, lipsirea de libertate a autorului faptei flagrante nu are caracter injust şi nu poate da loc unei legitime apărări. În cazul în care, însă, persoană care l-a privat de libertate pe infractor nu îl conduce în faţă autorităţilor judiciare şi nici nu anunţă prinderea acestuia, transformând reţinerea într-o detenţiune privată, privarea de libertate dobândeşte caracter injust, iar persoană astfel reţinută se poate elibera. Pe baza condiţiei caracterului injust al atacului, doctrina şi jurisprudenţa din România au concluzionat că atacul nu poate proveni decât din partea unei persoane umane, fiind exclusă invocarea legitimei apărări atunci când atacul este exercitat de un animal. Trebuie precizat aici că este vorba de acţiunea spontană a unui animal şi nu de o acţiune a acestuia provocată de o persoană. Astfel, în cazul în care proprietarul unui animal determină atacarea unei persoane de către acesta, se poate vorbi de o legitimă apărare, cu precizarea că în această ipoteza atacatorul nu este animalul, ci proprietarul său, animalul fiind un simplu instrument. e) atacul să se îndrepte împotriva uneia dintre valorile prevăzute în art. 19 alin.2 N.C.p. În ceea ce priveşte sfera valorilor sociale care fac obiectul atacului şi care pot fi, în consecinţă, apărate, această nu este limitată la persoana celui ce se apară ori la o altă persoană, ci se extinde şi la drepturile acestora cât şi la interesul general. Astfel, pot fi aparate şi valori că siguranţă statului, bunurile aparţinând proprietăţii publice sau orice alt interes important al colectivităţii. Valorile menţionate pot fi apărate de orice persoană prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. 2. Condiţiile apărării O dată constatată întrunirea elementelor care caracterizează atacul, cel atacat poate în mod justificat să se apere prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Cu toate acestea, posibilitatea menţionată nu este nelimitată, altfel spus o stare de legitimă apărare nu justifică săvârşirea oricărei fapte penale. Pentru a beneficia de efectul justificativ, apărarea trebuie să îndeplinească, la rândul ei, câteva condiţii. a) apărarea să îmbrace formă unei fapte prevăzute de legea penală În măsură în care nu există o fapta prevăzută de legea penală, nu se pune problema verificării caracterului nejustificat şi deci nici problema identificării unei cauze justificative. Sub aspectul formei de vinovăţie, această fapta se poate comite atât cu intenţie cât şi din culpă, fiind necesar doar că persoană care se apară să aibă cunoştinţă de existenţa atacului şi să acţioneze animată de dorinţa de a se apară. b) apărarea să fie necesară Necesitatea apărării este o formulă generică, ce regrupează la rândul ei mai multe condiţii. Astfel, în primul rând, necesitatea apărării impune cerinţa că ea să intervină în intervalul de timp cât atacul este imediat, adică din momentul când acesta a devenit iminent şi până la încheierea atacului. Dacă riposta intervine după ce atacul a fost încheiat, nu mai vorbim de o apărare, ci de o răzbunare, care nu poate pretinde o justificare. În acelaşi timp, necesitatea apărării presupune că ea trebuie să aibă caracter potrivit, cu alte cuvinte, să fie aptă prin natură ei să înlăture atacul. Caracterul necesar al apărării nu implică însă faptul că ea trebuie să fie singura posibilitate de a înlătura atacul. În măsură în care persoană atacată are la dispoziţie mai multe posibile mijloace de respingere a atacului, ea poate în principiu uza de oricare dintre ele, sub rezervă respectării condiţiei proporţionalităţii. c) apărarea trebuie să fie proporţională cu gravitatea atacului Fapta săvârşită în apărare trebuie să prezinte o gravitate mai mică sau aproximativ egală cu cea a atacului. Desigur că nu este vorba aici de un calcul matematic, ci de o apreciere globală, aşa cum se putea ea realiza în condiţiile atacului. Examenul de proporţionalitate trebuie să pornească de la urmările celor două acţiuni, adică urmarea pe care cel mai probabil ar fi produs-o atacul şi urmarea produsă în urmă apărării. Trebuie însă avute în vedere şi valorile sociale în conflict, mijloacele utilizate în atac şi apărare, raportul de forţe dintre agresor şi victima precum şi toate circumstanţele în care s-a desfăşurat atacul. 3. Efectele legitimei apărări Întrunirea tuturor condiţiilor analizate anterior face că fapta comisă să fie justificată. Astfel, pentru o fapta comisă în legitimă apărare nu este posibilă aplicarea unei sancţiuni sau a altei măsuri cu caracter penal (măsuri de siguranţă). În plus, legitimă apărare înlătura şi răspunderea civilă pentru prejudiciul suferit de atacator. Mai mult decât atât, va fi exclusă răspunderea civila si pentru prejudiciul cauzat prin deteriorarea instrumentelor sau mijloacelor folosite la desfăşurarea atacului, chiar dacă nu aparţin atacatorului. Dacă, spre exemplu, atacatorul s-a folosit de un câine care nu îi aparţinea şi acesta a fost ucis, persoană care a beneficiat de efectul justificativ al legitimei apărări nu va fi ţinută să repare prejudiciul astfel suferit de proprietarul câinelui. Acesta se va putea însă îndrepta împotriva atacatorului, potrivit dreptului comun. 4. Legitima apărare prezumată Conform art. 19 alin.3 N.C.p., se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin.2, acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţa, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de această, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii. Textul reia în principiu reglementarea conţinută în art. 44 alin.21 C.p. (introdus prin Legea nr. 169/2002 şi modificat prin Legea nr. 247/2005), potrivit căreia se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeste fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţa, încăpere, dependinta sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. Cel puţin două modificări pot fi remarcate între cele două reglementări, astfel: textul noului Cod penal restrânge sfera spaţiilor protejate de prezumţia de legitimă apărare la spaţiile legate direct de o locuinţa, înlăturând incidenţa prezumţiei în cazul altui loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. Într-adevăr, nu există nicio raţiune pentru a admite incidenţa prezumţiei în cazul pătrunderii, de pildă, pe terenuri agricole situate în extravilanul localităţii. textul noului Cod penal consacră o nouă ipoteză în care prezumţia devine incidenta – situaţia în care pătrunderea se face în spaţiile menţionate în timpul nopţii. În acest caz, nu mai este necesar că pătrunderea să fie făcută în modalităţile arătate (violenţă, efracţie etc.). În consecinţă, prezumţia devine aplicabilă şi atunci când cineva pătrunde noaptea în curtea locuinţei, profitând de faptul că proprietarul a uitat să încuie poartă. La fel că în vechea reglementare, şi în noul Cod penal este vorba de o prezumţie relativă, ce are drept consecinţă o răsturnare a sarcinii probei, în sensul că nu persoană care invocă legitimă apărare trebuie să dovedească îndeplinirea condiţiilor cerute de lege cu privire la atac şi apărare, ci parchetul trebuie să probeze eventuală neîndeplinire a acestor condiţii. Prin urmare, instituirea prezumţiei de legitimă apărare nu înlătura cerinţă îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru atac. Astfel, prezumţia de legitimă apărare este înlăturată atunci când s-a stabilit că inculpatul şi-a dat seama că nu era vorba de un atac (intrusul a pătruns din eroare în curtea să, fiind în stare de ebrietate), sau că apărarea era vădit disproporţionată faţă de atac. Mai trebuie precizat că apărarea legitimă prezumată de art. 19 alin.3 N.C.p. poate fi exercitată nu doar de proprietarul locuinţei sau de cel care o foloseşte, ci de orice persoană care sesizează încercarea de pătrundere sau pătrunderea fără drept în spaţiile arătate. Un alt aspect de noutate este că actuala reglementare din Noul Cod penal nu mai tratează în cadrul legitimei apărări aşa‐numitul exces justificat de legitimă apărare prevăzut de art. 44 alin. 3 în V.C.p. care devine, conform N.C.p. o cauză ce înlătură vinovăţia, respectiv art. 26 N.C.p.. - Excesul neimputabil.
  2. După cum ştiţi de astăzi avem un nou Cod Penal şi un nou Cod de Procedură Penală. Bune sau rele, noi trebuie să le aplicăm. Vă propun să strângem aici cât mai multe modificări sau elemente de noutate ce afectează şi faza urmării penale, deci şi activitatea noastră. Să le sintetizăm şi dezbatem aici, astfel încât orice coleg să le poată parcurge uşor şi să-şi poată face o idee despre ce s-a modificat sau este nou în faza de urmărire penală. Aşa că am să postez aici câteva noutăţi sintetizate frumos pe care le-am citit pe blogul judecătorului Dănileţ. Citiţi-le sunt utile. Actele normative şi modificările lor până în prezent Noul Cod Penal este Legea 286/2009 (modificat şi însoţit de Legea nr.187/2012 de punere a sa în aplicare); Noul Cod de procedură penală este Legea nr. 135/2010 (modificată şi însoţită de Legea nr.255/2013 de punere a sa în aplicare, modificată la rândul ei prin OUG nr. 116/2013; de Hot.CSM 79/2014 de modificare a Regulamentului de ordine interioară a instanțelor); Legea nr.252/2013 privind sistemul de probațiune (însoțită de Regulamentul său de aplicare aprobat prin HG 1079/2013); Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal; Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (însoțit de Regulamentul de organizare a activităţii judecătorului de supraveghere a privării de libertate aprobat prin Hot.CSM 89/2013); Legea 300/2013 privind îmbunătățirea Legii nr.303/2004 privind cooperarea internațională în materie penală Dacă există erori vă rog să corectaţi. Infracţiunea are o nouă definiție: fapta prevăzută de legea penală (Codul penal și legile speciale cu dispoziții penale), comisă cu vinovăție (intenție, culpă, praeterintenție), nejustificată (sunt cauze justificative: legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații, consimțământul persoanei vătămare) și imputabilă celui care a săvârșit-o (sunt cauze de neimputabilitate: constrângerea fizică, constrângerea morală, excesul neimputabil, minoritatea făptuitorului, iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea, cazul fortuit). Faze procesuale şi organe judiciare Procesul penal va avea patru faze: urmărirea penală (care se desfăşoară cu privire la faptă imediat după sesizare, şi apoi cu privire la persoana), camera preliminară, judecata (în primă instanţă şi, eventual, în calea de atac a apelului) şi executarea a hotărârii judecătoreşti definitive. Organele de urmărire penală sunt procurorul şi organele de cercetare penală (cele ale poliţiei judiciare şi cele speciale). În cursul urmăririi penale, drepturile omului sunt ocrotite în mod special: măsurile preventive, măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, percheziţia, folosirea tehnicilor speciale de supraveghere vor fi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care apoi devine incompatibil să soluţioneze cauza pe fond. Acest judecător, la cererea procurorului, procedează şi la audierea anticipată a martorului dacă există riscul să nu mai poată fi audiat ulterior în faza de judecată. Legalitatea probelor administrate şi a trimiterii în judecată sunt verificate în termen de cel mult 60 zile de la sesizarea instanţei de către un judecător în cadrul activităţii de cameră preliminară, eliminându-se astfel posibilitatea ca mai târziu dosarul să fie returnat de instanţa de judecată la procuror. Judecata revine completului de judecată alcătuit dintr-un judecător în primă instanţă (3 la ICCJ) şi doi judecători în apel (5 la ICCJ). Competenţă: S-a restrâns categoria infracţiunilor pentru care procurorul era obligat să efectueze urmărire penală proprie. Tribunalul nu va mai judeca căi de atac, ci de la Judecătorii şi Tribunale, hotărârile vor fi apelate doar la curtea de apel. Se desfiinţează Tribunalul Militar Teritorial şi parchetul aferent. Dacă urmărirea penală este efectuată de DNA, procurorul DNA trebuie să participe la soluţionarea oricărei plângeri, cereri, contestaţii. După începerea cercetării judecătoreşti nu mai este posibilă declinarea de competenţă decât în favoarea unei instanţe superioare. Dacă un demnitar al statului este judecat de ICCJ, demisia lui din acea calitate nu va mai atrage schimbarea instanţei, dacă fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu sau deja s-a pronunţat prima hotărâre. Justiţia este lăsată aproape de cetăţean chiar şi în caz de strămutare: astfel, un dosar se poate muta de ICCJ de la o curte de apel doar la o alta învecinată, iar strămutarea de la o judecătorie sau un tribunal se dispune de curtea de apel doar la o instanţă din circumscripţia ei şi numai pentru suspiciuni care vizează imparţialitatea tuturor judecătorilor instanţei. Şi procurorul poate cere de acum recuzarea judecătorului şi strămutarea judecării cauzelor, păstrând de asemenea dreptul de a cere desemnarea unei alte instanţe înainte de emiterea rechizitoriului. Părţile şi subiecţii procesuali principali: Victima infracţiunii este introdusă în proces ca persoană vătămată, iar dacă nu vrea să participe, trebuie să declare expres acest lucru, caz în care va putea fi audiată ca martor; când pretinde repararea prejudiciului, persoana vătămată se numeşte parte civilă. Persoana cercetată se va numi suspect, iar când se pune în mişcarea acţiunea penală împotriva lui va fi inculpat. Asigurătorul va fi parte responsabilă civilmente. Măsuri preventive: Reţinerea poate fi dispusă de poliţist sau procuror pe 24 ore cu privire la suspect sau inculpat. Controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune nu mai sunt acum măsuri subsecvente arestării preventive, ci alternative la arestare; ele se dispun în fiecare fază procesuală de cel care exercită funcţia respectivă; cauţiunea este de minim 1.000 lei. Apare o nouă măsură preventivă: arestul la domiciliu, pe care o poate dispune doar un judecător pe 30 zile în cursul urmăririi penale, respectiv pe durată nedeterminată în cursul judecăţii. Arestarea se poate dispune numai în patru situaţii (fugă, influenţare martori, presiuni victimă, altă infracţiune), iar pe motivul pericolului pentru ordinea publică o persoană poate fi arestată numai în cazul suspectării de comitere a unor infracţiuni foarte grave enumerate expres de lege. Măsura se ia pentru 30 zile cu posibilitatea prelungirii, fără a depăşi 180 zile în cursul urmăririi penale, respectiv jumătatea maximului special (dar fără a depăşi 5 ani) în faza de primă instanţă. Cu excepţia reţinerii care se poate dispune daca sunt indicii temeinice sau probe care să fundamenteze o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea faptei, pentru celelalte măsuri sunt necesare neapărat probe. Împotriva Doar reţinerii se poate face plângere la procuror, iar împotriva celorlalte măsuri numai contestaţie la judecător. Forme restrânse ale procesului: Va fi posibilă desfăşurarea unui proces în formă abreviată: în faza de urmărire penală, pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani închisoare, între procuror şi inculpat se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei dacă inculpatul recunoaşte fapta, acceptă încadrarea juridică, şi e de acord cu cuantumul pedepsei şi modul de executare propuse de procuror; acordul va fi avizat de procurorul ierarhic superior şi va fi încuviinţat de instanţa de judecată. E posibil ca procesul să se desfăşoare în formă simplificată: în faţa instanţei, pentru orice infracţiune în afară de cele sancţionate cu detenţiune pe viaţă, inculpatul poate recunoaşte învinuirea şi judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, caz în care se vor reduce cu o treime limitele de pedeapsă legale. Nesancţionarea inculpatului: Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani, procurorul poate decide în anumite condiţii să renunţe la urmărirea penală dacă nu există interes public (principiul oportunităţii urmăririi penale), dispunând ca inculpatul să îndeplinească anumite obligaţii. Dacă dosarul ajunge totuşi în faţa instanţei, aceasta poate decide renunţarea la aplicarea pedepsei aplicând un avertisment dacă pedeapsa legală este până în 5 ani. Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani şi dacă pedeapsa stabilită este amenda sau închisoare de cel mult 2 ani, judecătorul poate constata vinovăţia inculpatului şi acorda un termen de doi ani în care el să îndeplinească anumite obligaţii, iar la finalul perioadei va decide dacă va mai aplica pedeapsa – amânarea aplicării pedepsei. Apărarea Apărarea are noi drepturi şi obligaţii faţă de acum: avocatul are dreptul să participe la audierea oricărei persoane în cursul procesului şi are acces la dosar oricând, limitarea acestui drept fiind foarte strictă; ca urmare, nici nu mai este obligatorie prezentarea materialului de urmărire penală. Când avocatul ales nu se prezintă şi este înlocuit de unul din oficiu, acestuia i se dă un termen pentru a pregăti apărarea, care în faza de judecată este de minim 3 zile. Dacă persoana ascultată de organul judiciar este obosită sau bolnavă şi îi este afectată astfel capacitatea fizică sau psihică, se întrerupe audierea. Atunci când inculpatul este trimis în judecată, lui i se va comunica rechizitoriul. Părţilor li se comunică sub semnătură drepturile şi obligaţiile procesuale. Orice audiere în această fază procesuală este, de regulă, înregistrată audio sau chiar audiovideo, în declaraţia luată se consemnează cine a pus întrebarea şi se semnează declaraţia de avocaţii tuturor părţilor, prezenţi. Medierea: Dreptul la un mediator se comunică părţilor şi subiecţilor procesuali principali înainte de audiere. Există în continuare posibilitatea ca victima şi infractorul să încheie înţelegeri cu privire la pretenţiile civile, fie direct între ele (tranzacţie), fie prin intermediul unui terţ (mediere civilă în procesul penală) – în latura civilă a procesului aceasta va duce la soluţionarea acţiunii civile potrivit voinţei părţilor, iar în latura penală a procesului va constitui un element ca judecătorul să dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ori să reţină circumstanţe atenuante având ca efect reducerea pedepsei cu o treime şi chiar să dispună liberarea condiţionată a celui închis în penitenciar înainte de executarea în întregime a pedepsei. Noul cod permite şi medierea penală, iar din acest punct de vedere vor exista două categorii de infracţiuni. O primă categorie este cea pentru care încheierea unui acord de mediere între infractor şi victimă va împiedica începerea sau desfăşurarea procesului penal (infracţiunile urmăribile la plângerea prealabilă şi cele urmăribile din oficiu dar pentru care este posibilă împăcarea). O a doua categorie este cea pentru care acordul de mediere poate constitui un element ca procurorul să renunţe la urmărirea penală şi să acorde infractorului un termen de 9 luni în care să îndeplinească obligaţiile asumate prin acord. Sesizarea organului judiciar: Apar modificări la plângerea prealabilă: de la termenul de 2 luni de la data cunoaşterii făptuitorului se trece la termenul de 3 luni de la data cunoaşterii comiterii faptei. Celeritate: Sunt prevederi care va duce la urgentarea soluţionării unui dosar: Când dosarul ajunge în faţa completului de judecată după ce a trecut de camera preliminară, cauza nu mai poate fi restituită la procuror. Orice schimbare de domiciliu a părţii se comunică în 3 zile, altfel citarea ei la domiciliul iniţial rămâne valabilă. Dacă inculpatul este arestat, termenele de judecată se dau la interval de maxim 7 zile. Inculpatul arestat poate solicita să fie judecat în lipsă. Se poate acorda doar un singur termen pentru angajarea apărătorului. În faza de judecată se vor readministra probele din faza de urmărire penală numai dacă acestea sunt contestate. Dacă urmărirea penală sau judecata în primă instanţă durează mai mult de un an, respectiv în apel durează mai mult de 6 luni, se poate face contestaţie cu privire la durată la judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv la instanţa ierarhic superioară. Minorii: Dacă victima este o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acordarea asistenţei juridice este obligatorie. Pentru minorul păgubit, procurorul este cel care poate exercita acţiunea civilă dacă nu o face reprezentantul legal. Dacă suspectul/inculpatul este minor, în proces se citează Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a minorului (în faza de urmărire penală), respectiv Serviciul de probaţiune (în faza de judecată) şi e obligatorie efectuarea unui referat de evaluare de către acest serviciu. Reţinerea şi arestarea pot fi dispune numai excepţional. Minorii pot fi condamnaţi doar la măsuri educative neprivative sau privative de libertate. Soluţionare: Procurorul poate dispune netrimiterea în judecată prin clasare (când sunt impedimente legale la declanşarea sau desfăşurarea urmăririi penale) sau renunţare la urmărirea penală (când nu există interes public) – aceste soluţii pot fi atacate cu plângere la judecătorul de cameră preliminară. Trimiterea în judecată se dispune prin rechizitoriu, şi numai ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţă care se emite obligatoriu când există probe de vinovăţie a inculpatului. În faţa instanţei de judecată sarcina probei revine în principal acuzării, iar inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Probele nelegal obţinute sunt excluse din proces. Instanţa poate dispune achitarea sau încetarea procesului penal, respectiv condamnarea (numai când îşi formează convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă), amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei. Atunci când stabileşte anumite obligaţii în sarcina sa, procurorul, respectiv instanţa de judecată pot stabili prestarea unei munci în folosul comunităţii numai cu acordul inculpatului/condamnatului (ca obligaţie în caz de renunţare la urmărire penală, de amânare a executării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei, respectiv în caz de înlocuire a amenzii penale neplătite din motive neimputabile). Atunci când amenda penală nu se plăteşte cu rea-credinţă, sancţiunea este înlocuirea ei în închisoarea. Căi de atac: Dispare calea de atac a recursului, astfel că sentinţele pronunţate în primă instanţă vor putea fi atacate doar cu apel, care este devolutiv în întregime. Hotărârea astfel pronunţată este definitivă şi se pune în executare. Numai pentru 5 motive care vizează doar legalitatea poate fi exercitată calea extraordinară de atac numită recurs în casaţie, care se soluţionează de ICCJ. Mai sunt căi extraordinare contestaţia în anulare (pentru vicii de procedură, nelegală constituire sau compunere a completului, lipsa asistenţei juridice) şi revizuirea (pentru aspecte noi, ivite ulterior pronunţării hotărârii definitive, inclusiv declararea ca neconstituţională a textului de lege pe care s-a întemeiat hotărârea definitivă sau statul român a fost condamnat la CEDO), care se depune numai la instanţă. Un proces poate fi redeschis numai la cererea persoanei condamnare în lipsă, dacă nu a ştiut de proces. Practică unitară: Ca şi până acum, pentru soluţii definitive diferite în ce priveşte dezlegarea unor probleme de drept, ICCJ poate fi sesizată să pronunţe o decizie în interesul legii. Noul cod prevede că pentru procesele pe rol, instanţei de control judiciar unde se află cauză poate sesiza de asemenea ICCJ pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă cu privire la chestiunea în drept ce comportă discuţii. Executarea Executarea pedepsei închisorii poate fi amânată sau întreruptă numai pentru două motive: boală gravă care nu poate fi tratată nici în sistemul penitenciar, nici sub pază permanentă în sistemul civil şi dacă lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică; starea de graviditate sau copil mai mic de un an. S-a eliminat cazul privind considerentele familiale sau de la locul de muncă. cristidanilet.wordpress.com
  3. Rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este dat de prima prelevare de mostre biologice Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a emis o hotărâre pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, în sensul de a se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice. Noul Cod penal, în art. 336 alin. (1), a incriminat fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, iar legiuitorul nu a preluat textul din vechea reglementare, ci a modificat condiţiile de incriminare în ceea ce priveşte momentul în care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sângele conducătorului auto. Dacă din reglementarea anterioară se desprindea concluzia că îmbibaţia alcoolică peste limita prevăzută de lege trebuie să se găsească în sângele conducătorului auto la momentul conducerii autovehiculului, noua reglementare prevede că momentul relevant este cel al prelevării mostrelor biologice. Problema de drept ridicată, în legătură cu modificarea textului de lege, este aceea de a şti care este rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări, în condiţiile în care, conform aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1512/2013, la art. 10 alin. (1) se prevede că pentru determinarea alcoolemiei se vor recolta tot două probe de sânge. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis sesizarea şi a decis (Decizia nr. 3/2014, în vigoare de la 28 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 392/2014) că, în aplicarea art. 336 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală (pentru reţinerea infracţiunii de "conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe") este cel dat de prima prelevare.
  4. Pe 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal, acesta aducând modificări majore faţă de Codul penal din 1968, valabil până la această dată şi aş vrea să enumerăm aici infracţiunile în cazul cărora durata pedepsei (cu închisoarea) a fost redusă în noul Cod Penal. Rele tratamente aplicate minorului - art. 197 pedeapsă 3 - 7 ani NCP - art. 306 pedeapsă 3 - 15 ani VCP Lipsirea de libertate în mod ilegal - art. 205 pedeapsă 1 - 7 ani NCP - art. 189 pedeapsă 3 - 10 ani VCP Hărţuirea sexuală - art. 223 pedeapsă 3 luni - 1 ani NCP - art. 2031 pedeapsă 3 luni - 2 ani VCP Violarea de domiciliu - art. 224 pedeapsă 3 luni - 2 ani sau amendă NCP - art. 192 pedeapsă 6 luni - 4 ani VCP Înşelăciunea - art. 244 pedeapsă 6 luni - 3 ani NCP - art. 215 pedeapsă 6 luni - 12 ani VCP Delapidarea - art. 295 pedeapsă 2 - 7 ani NCP - art. 2151 pedeapsă 1 - 15 ani VCP Mărturia mincinoasă - art. 273 pedeapsă 6 luni - 3 ani sau amendă NCP - art. 260 pedeapsă 1 - 5 ani VCP Dacă mai identificaţi şi voi alte situaţii de acest gen, vă rog nu ezitaţi să postaţi. NCP - noul Cod Penal VCP - vechiul Cod Penal
  5. Deputatul Stefan Daniel Pirpiliu a initiat un proiect de lege privind interzicerea activitatii de cersetorie, care prevede ca vor fi sanctionati atat cersetorii, cat si persoanele care, impresionate de povestea acestora dau bani de pomana. Propunerea de modificare legislativa a fost prezentata in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor si a fost trimisa, la 19 decembrie 2011, la Senat. Initiativa legislativa, care are sase articole, include cersetoria printre infractiunile penale, iar persoanele care obtin bani din pomana risca sa fie pedepsiti cu inchisoarea de la 6 luni la 2 ani. Persoanele care sunt surprinse dand bani cersetorilor (n.r. „darea de bani catre o persoana care practica cersetoria”) pot fi amendate cu sume cuprinse intre 300 si 600 de lei. In plus, statul poate confisca, potrivit noilor dispozitii, banii proveniti din activitatea de cersetorie. „Sumele de bani obtinute prin cersetorie se confisca”, se arata la punctul 5 din proiectul de lege. Proiectul de lege stabileste si termenii „cersetor, (-oare)” ca fiind „persoana care solicita publicului ajutor material”, iar „cersetorie” ca fiind „actiunea de a cersi si rezultatul ei; strangere de bani ca mijloc de existenta.” Identificarea cersetorilor si a „cetatenilor care procedeaza la inmanarea unor sume de bani catre acestia”, sanctionarea contraventionala a acestora va reveni in sarcina autoritatilor cu atributii in domeniul asigurarii ordinii publice. Parlamentarul mai precizeaza ca in Noul Cod penal s-a renuntat la incriminarea cersetoriei, „fiind insa sanctionate alte doua activitati conexe acesteia si anume exploatarea cersetoriei practicate asupra unui minor sau a unei persoane cu dizabilitati si folosirea unui minor de catre majorul care poate munci pentru a obtine bani. Potrivit deputatului, desi cersetoria este considerata infractiune, practica instantelor a dovedit ca numarul condamnarilor este mult redus, pe considerentul ca nu reprezinta pericol social. De asemenea, amenzile ajung in faza de prescriere si nu sunt incasate de stat, cersetorii neputand fi executati de Fisc, deoarece nu detin bunuri inregistrate pe numele lor. Pareri?
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.