Jump to content
POLITISTI.ro

Comisarul şef Traian Berbeceanu


Postare recomandată

Publicat

sa fim cu totii alaturi de el . omul chiar este nevinovat. asta nu este scrisoare deschisa este un scenariu de film . parca am revazut filmul Tineretii  ,,La Piovra<<cu comisarul Corado Catanni... tragedia este ca totul se intampla in Romania

  • Membru
Publicat

Au vreo logica magistratii astia de la ICCJ?

Vasile Balint cunoscut ca "Sile Camataru" a fost eliberat din arest. Traian Berbeceanu este arestat preventiv pentru ca...asa au presupus niste procurori pe baza declaratiilor unor infractori prinsi de Traian Berbeceanu. :doh:

  • Apreciez 2
Publicat (modificat)

Trist, foarte trist.....cine va mai avea curajul sa se puna cu mafia locala dupa lectia pe care a primit-o Politia Romana la Alba Iulia prin persoana COMISARULUI?

Modificat de ionut72
Publicat

mare,mare adevar si la obiect a postat VOX. Suntem niste oi care ne bucuram ca nu ne-a papat lupul pe noi ci pe ... unul sau altul. Maine insa poate fi randul oricui dintre noi daca incercam ,,sa behaim ".

  • Moderator
Publicat

Christian Sabbagh Oficial :

Aparator lipsit de aparare ...

De cele mai multe ori, il intalnim pe strada, in goana nebuna spre ceea ce inseamna viata de zi cu zi a fiecaruia dintre noi. Nu ii aruncam mai mult de o privire. Nu avem curiozitatea sa incercam sa aflam ce se afla indaratul uniformei, undeva in dreptul inimii de politist. E om ca si noi! Doar ca isi traieste viata pe muchie de cutit. In rest si el este afectat de criza in care ne balacim cu totii, si el respira acelasi aer poluat ca noi toti. Dar mai are ceva, care il diferentiaza de noi toti: doua familii pe care le iubeste neconditionat si e gata sa se jertfeasca pentru ele in orice clipa. El este politistul roman. Poate avea multe nume: Berbeceanu, Ionescu, Popescu etc. Este omul care-si petrece 23 de ore in strada, aparand ingritatea celor din jur si doar 60 de minute in sanul proprie-i familii, alaturi de cei dragi. 
Curios! Acest om care imparte dreptatea intr-o tara sfasiata de interese, nu pare viu! Nu este nici vreo statuie, pentru ca in ultimele doua decenii, cineva a avut grija sa-i distruga soclul. Haina statului a ajuns sa fie blamata in Romania, pusa la zid, injurata sau terfelita dupa bunul plac al oricarui smecheras care a reusit sa ingenuncheze mii de oameni, gratie sistemului vulnerabil, numit tranzitie! 
Anii au trecut in schimb, iar eroul din romanele politiste a disparut. L-am ucis. Nici macar nu ne-am mai dorit sa-l aducem sub lumina reflectoarelor. Mai mult, ne-am ferit sa-l umplem de gloria pe care o merita, desi, candva ne salvase viata. Am invatat in schimb, cum sa-l ucidem. Mai mult, sa asistam la spectacolul grotesc al agoniei sale. Nu ma refer la noi, oamenii de rand, ci la ei. Pentru ca multe din aceste escadroane ale mortii sunt formate din ei, calaii care odinioara imparteau aceeasi paine amara cu victima. Sunt cei care fac parte din categoria refulatilor, a neadaptatilor, care traiesc doar pentru a distruge vieti,familii si destine. Aceasta este ratiunea lor de a trai. Nu sunt greu de recunoscut. Au asemanarea noastra ce-i drept, dar privirile le sunt stranii, au ticuri, placeri sadice si intotdeauna vor afisa un zambet inocent in coltul gurii.

  • Apreciez 2
Publicat (modificat)

Grav este ca din politie dispar politistii model! Dispar ,,politistii" omorati de acest sistem politic jegos!

Iar cei care vin din urma nu mai stiu la ce tipar sa se raporteze!

In marea lor majoritate cand vin din scoala vor la usurica insa nu stiu ca strada te caleste si te invata ce inseamana lupta cu infractorii!

Sa mai fi murit un erou al Pollitie Romane?

Eroi fara nume, nume si prenume, pe niste bucati de marmura in fata inspectoratelor de politie din tara.

Nu, inca MAI respira, nu este totul pierdut!

Modificat de Elvis
Publicat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis marţi recursul comisarului şef Traian Berbeceanu şi a dispus eliberarea poliţistului din arest preventiv. Sentinţa este definitivă

 

Pronunţarea este realizată de completul de judecată nr. 10, cu judecătorii Silvia Cerbu şi Simona Daniela Encean, condus de Valentin Horia Şelaru. Marţi, 19 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerea procurorilor DIICOT privind prelungirea mandatului de arestare preventivă pe numele comisarului şef Traian Berbeceanu. Potrivit deciziei instanţei, mandatul de arestare preventivă pe numele lui Berbeceanu se prelungeşte de la 23 noiembrie până în 22 decembrie inclusiv. Avocatul comisarului Traian Berbeceanu a susţinut că dosarul instrumentat de DIICOT împotriva clientului său este consecinţa unor sesizări depuse de poliţist cu privire la ilegalităţi descoperite inclusiv în activitatea unor procurori. Daniel Tiliciu a cerut casarea sentinţei de la Curtea de Apel Bucureşti şi cercetarea comisarului şef în libertate cu interdicţia de a părăsi ţara.

Avocatul a invocat meritele obţinute de Berbeceanu în activitatea sa din cadrul BCCO Alba Iulia, precum şi campania socială fără precedent derulată pe Facebook în favoarea acestuia.

 

http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/iccj-arest-1_52944b2bc7b855ff563d6196/index.html

 

Doamne ajuta-l sa fie tare asa cum il stiu!

  • Apreciez 4
  • 3 luni mai târziu...
  • 3 săptămâni mai târziu...
  • Moderator
Publicat (modificat)

Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba Iulia, a înregistrat astăzi un nou succes în demersul care urmărește reabilitarea sa profesională. Acesta a obţinut revocarea măsurilor preventive luate în luna noiembrie 2013, de magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

 

”Instanţa a admis cererea depusă şi a dispus revocarea măsurilor preventive. Soluţia dată de Tribunalul Hunedoara nu este însă definitivă, ea putând fi contestată”, a precizat Ildiko Glăman, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Hunedoara.

Măsurile preventive în cazul fostului şef al BCCO Alba au fost dispuse după eliberarea sa din arest preventiv, în noiembrie 2013, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis transformarea măsurii arestului preventiv în cea a obligării acestuia de a nu părăsi ţara.  În plus Berbeceanu a fost obligat să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să nu comunice cu 46 de persoane care au diferite calităţi în dosarul instrumentat de procurorii DIICOT Alba.

Reamintim că fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia a stat în arest 32 de zile (între 24 octombrie și 26 noiembrie 2013), fiind acuzat de procurorii DIICOT că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. Procurorii arătau că Traian Berbeceanu i-ar fi ajutat pe membrii grupării, dându-le informaţii despre investigaţiile DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii acestei grupări. Berbeceanu i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, atenţionându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.

DNA informa, în 19 martie, că şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, Alin Muntean, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, şi Nicolaie Cean, fost procuror DIICOT, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această infracţiune, în legătură cu instrumentarea dosarului Berbeceanu, în care acesta ar fi fost reţinut fără probe. Dosarul lui Traian Berbeceanu ar fi fost fabricat după ce acesta ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureşan de a-l numi şef de serviciu pe ofiţerul Alin Muntean, reieşea din ordonanţa DNA privind urmărirea penală a şefului DIICOT Alba, a lui Muntean şi a unui procuror de la Parchetul Tribunalului Alba. Ulterior, Traian Berbeceanu afirma că încă de când a fost reţinut şi arestat în dosarul care i-ar fi fost fabricat şi-a pus încrederea în DNA şi a sperat că procurorii anticorupţie vor demonstra că este victima unei înscenări şi că odată aflat adevărul va fi repus în funcţie.

În prezent, Traian Berbeceanu lucrează pe o funcţie de execuţie în cadrul Departamentului de Logistică al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

 

http://www.ziarulunirea.ro/traian-berbeceanu-isi-recastiga-drepturile-dreptul-de-a-purta-arma-de-a-parasi-tara-dar-si-altele-255753.html#comment-133355

 

 

Forza Berbe!

Modificat de danpin
  • Apreciez 2
Publicat (modificat)

Si de ce jegurile alea de oameni mai sunt in libertate?

Care a fost reactia CSM-ului in urma celor intamplate?

Tin minte ca imediat ce comisarul Berbeceanu a fost arestat, CSM-ul a si sarit sa-i apere "reputatia" procurorului , care, vezi Doamne , a fost afectata.

Modificat de barancris
  • 1 lună mai târziu...
  • Moderator
Publicat
Lovitură de teatru în cazul Berbeceanu: Ioan Mureșan, procurorul șef al DIICOT Alba, pus sub CONTROL JUDICIAR 
 
Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii CONTROLULUI JUDICIAR faţă de inculpatul MUREŞAN IOAN, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, represiune nedreaptă și fals intelectual.
 
Măsura a fost dispusă pe toată durata urmăririi penale, începând de la data de 5 mai 2014, până la finalizarea urmăririi penale în cauză.
 
În ordonanţa de dispunere a controlului judiciar se arată că, la sfârșitul lunii aprilie 2014, după ce i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea lui MUREŞAN IOAN, în prezentul dosar, acesta i-a prezentat unui martor audiat în aceeași cauză penală, o declarație a unei alte persoane, pe care o obţinuse de la apărătorii săi.
 
Cu aceeași ocazie, inculpatul MUREŞAN IOAN i-a precizat că acesta își schimbase declarația și în cuprinsul ei făcea diferite referiri la persoana martorului.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul MUREŞAN IOAN trebuie să respecte următoarele obligaţii:
 
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu depăşească raza teritorială a mun. Alba Iulia (loc de muncă) şi a localităţii Rişculiţa, jud. Hunedoara (domiciliu), cu localităţile de tranzit, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
e) să nu se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, respectiv persoanele anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
 
”Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DNA.
 
Decizia DNA de luare a măsurii CONTROLULUI JUDICIAR față de procurorul Ioan Mureșan a fost comunicată miercuri seara, în completarea informaţiilor legate de dosarul mediatizat prin comunicatele din 19 martie 2014 și 6 mai 2014, având ca obiect urmărirea penală faţă de MUREŞAN IOAN, procuror şef al DIICOT – ST Alba, MUNTEAN ALIN, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba şi CEAN NICOLAIE, fost procuror DIICOT, actualmente procuror PT Alba.
 
Marți, 6 mai, DNA a anunțat că în cadrul aceleiași anchete a fost luată măsura controlului judiciar față de procurorul Cean Nicolae, cercetat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție. Procurorii au precizat că, în cursul săptămânii 17-21 martie 2014, după ce i-a fost adusă la cunoștință învinuirea în dosar, procurorul Cean a contactat telefonic doi martori din dosarul respectiv pentru a le comunica aspecte rezultate din ordonanța de începere a urmăririi penale, privind relațiile sale cu aceștia și totodată le-a transmis că a fost întrebat de anchetatori despre ei.
 
”Prin acest demers Cean Nicolaie Ion a avut drept scop să le conserve teama (ce fusese indusă în perioada în care asupra unuia dintre ei s-au făcut presiuni pentru a da declarații în dosarul privindu-l pe Berbeceanu Traian), astfel încât respectivul martor să nu declare adevărul în prezenta cauză cu privire la modul în care fusese audiat în dosarul Berbeceanu”, au concluzionat reprezentanții DNA.
 
Referitor la punerea sub control judiciar a procurorului Cean – unul dintre acuzatorii săi, Traian Berbeceanu a declarat, marți: ”Din punctul meu de vedere este o decizie corectă, nu mă surprinde având în vedere că eu cunosc aceste persoane. Repet, nu mă surprinde atitudinea pe care inculpatul respectiv a avut-o. Din punctul meu de vedere e o confirmare a tot ceea ce am susţinut încă din momentul în care am fost reţinut, arestat, în baza unui dosar fabricat. Mereu am afirmat cu sinceritate că am deplină încredere în justiţie şi în mod deosebit în DNA. Sper ca această anchetă să se finalizeze aşa cum este firesc, cu scoaterea mea de sub urmărire penală şi întoarecerea mea la locul meu de muncă, la echipa mea, la activităţile mele pe care le desfăşor, zic eu, impecabil de atâţia ani de zile”.
 
sursa: ziarulunirea.ro
  • Apreciez 1
Publicat

Nu stiu ce sa cred, dar Cean si cu Muresan au acelasi domiciliu? Ciudat...

Publicat

impart aceeasi chirie...chirie platita de stat. saracii nu-si permit o locuinta a lor :)

Publicat

Dupa cum spuneam:

Eu il cunosc personal si am lucrat de nenumarate ori impreuna. E un om extraordinar care a fost propus anul trecut la sefia DCCO,dar a refuzat. Nu pot sa cred ceea ce scrie prin ziare si parerea tuturor colegilor este ca acest dosar este o facatura. A cam suparat multe personaje importante din lumea politica. Se vorbeste de o razbunare a acestor personaje. Vom vedea ceea ce urmeaza dar eu cred in continuare in nevinovatia lui.

  • Apreciez 1
Publicat

Să-i ia și să-i bage acolo unde ei au trimis un om nevinovat,nu să-i țină sub control judiciar.Fapta lor este incalificabilă.Traian Berbeceanu a fost arestat cu probe fabricate de ei.

  • 2 luni mai târziu...
Publicat

Asa suntem noi sustinuti de sefii nostri:

ȘEFII POLIȚIEI NU AȘTEAPTĂ JUSTIȚIA. Postul lui Berbeceanu, scos la concurs!

in Eveniment / _Newsletter | de Bogdan Hăulică | 23 iulie 2014Avocatul comisarului șef Traian Berbeceanu susține că șefii IGPR forțează legea și că aceștia ar trebui să aștepte o decizie definitivă a instanțelor de judecatăPostul este ocupat în prezent, cu delegaţie, de către Mircea Mărginean, originar din judeţul Alba, care a confirmat pentru Alba24 că se va înscrie la concurs.Contactat de Hunedoara Liberă.ro, avocatul comisarului șef Traian Berbeceanu, Daniel Tiliciu a declarat că prin această acțiune se forțează limitele legalității.„Se pune problema de oportunitate, dar se forțează legea. În mod normal, postul trebuie păstrat până la o soluție definitivă și revocabilă pentru că, în cazul în care Traian Berbeceanu va câștiga în instanță, va putea redobândi funcția de șef al BCCO Alba Iulia”, a declarat avocatul Daniel Tiliciu pentru publicația noastră. Reprezentantul legal al comisarului șef Berbeceanu spune însă că „în situația în care postul se va ocupa prin concurs, nu înseamnă că domnul Berbeceanu nu va putea reveni pe post dacă va câștiga.”Comisarul șef Traian Berbeceanu a condus BCCO Alba Iulia din 2006 până în octombrie 2013 când, în urma unui dosar instrumentat de procurorii DIICOT Alba Iulia a fost reținut și mai apoi arestat. Astăzi, autorii respectivului dosar se află sub control judiciar și sunt trimiși în judecată de DNA fiind acuzați că au fabricat probele care au stat la baza acuzațiilor.Funcţia de șef al BCCO este prevăzută cu gradul profesional de comisar-şef de poliție, iar recrutarea va fi din sursă internă. Concursul este programat pentru data de 6 august şi constă într-o probă unică de selecţie, respectiv interviu pe subiecte profesionale, pentru care candidaţii trebuie să primească minimum nota 7. Un criteriu de departajare este vechimea mai mare în studiile necesare postului scos la concurs, indormează alba24.ro.Potrivit anunțului IGPR, înscrierile se fac la sediul IGPR din Bucureşti, până vineri, 25 iulie.

http://hunedoaralibera.ro/sefii-politiei-nu-asteapta-justitia-postul-lui-berbeceanu-scos-la-concurs/

  • 3 luni mai târziu...
  • Membru
Publicat

Cateva cuvinte spuse de catre Traian Berbeceanu la un an dupa ce s-a incercat a-l aduce la tacere.

 

 

La exact un an de când anchetatorii au intrat cu mascaţii în locuinţa comisarului-şef Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba Iulia dezvăluie cum a trăit în ultimul an, dar şi de ce anume se leagă speranţele sale într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei HunedoaraLiberă.ro

 

Hunedoara Liberă.ro: Cred că şi românii îşi schimbă percepţia despre clasa politică…

Traian Berbeceanu: S-au schimbat toate… S-a schimbat faptul că nu mă mai simt poliţist. Pentru mine, noţiunea de muncă de poliţie înseamnă ceea ce am făcut înainte, nu ce fac acum, deşi nu desconsider celelalte activităţi. S-au schimbat abordările mele în ceea ce priveşte societatea românească, clasa politică, sistemul per ansamblul lui cu instituţiile statului, s-a schimbat percepţia mea despre ce înseamnă dreptate, despre cum se face dreptate.

Hunedoara Liberă.ro: În ultimul an a crescut încrederea românilor în DNA, instituţie alteori criticată pentru presupuse implicaţii politice. De ce oare?

Traian Berbeceanu: În accepţiunea mea şi în mintea mea, politica este altceva: ideologii, concepte cu care să convingi oamenii să te aleagă. Din păcate, nu găsesc nicăieri nici ideologii, nici concepte, nici strategii, observ numai o mare golănie. Nimic altceva.

Hunedoara Liberă.ro: Aţi avut vreodată, ca poliţist, frustrarea că duceţi o acţiune penală până la capăt, dar prejudiciile rămân nerecuperate?

Traian Berbeceanu : Este o structură care a dovedit că este independentă, că ştie să-şi facă treaba, că ştie să identifice marile probleme penale din România şi ştie să-i tragă la răspundere pe cei implicaţi în activităţile de corupţie complexe. Este foarte important că acum se recuperează prejudiciile imense create statului român. Pe mine, ca cetăţean, asta mă intersează până la urmă: să se recupereze prejudiciile.

Traian Berbeceanu:
 Ca poliţist am avut frustrări de genul ăsta, însă totdeauna eu şi echipa mea, în cazurile de macro-criminalitate economico-financiară, am identificat bunuri sau valori care ar fi putut să ajute la recuperarea prejudiciului stabilit într-o cauză penală. Dar tot ca poliţist, până acum un an, nu am crezut în sinea mea că este posibil ca o persoană nevinovată să fie cercetată, arestată sau condamnată…

„Aşa îi trebuie lui Berbeceanu, să vadă şi el cum e!”

Hunedoara Liberă.ro: Au fost voci care au spus „Lasă că aşa îi trebuie lui Berbeceanu, să vadă şi el cum e să fi legat fără motiv”. Ce le spuneţi acum?

Hunedoara Liberă.ro: Puţini români şi-au închipuit că România reală este România care ne este descrisă, de exemplu, în rechizitoriul în care cei trei autori ai dosarului dvs. sunt trimişi în judecată. Puţini şi-au închipuit că sunt posibile acele lururi.

Traian Berbeceanu: Noi ne-am făcut datoria din punctul meu de vedere cu vârf şi îndesat, am muncit adesea peste limitele biologice ale organismului uman. Niciodată eu sau vreun subordonat de-al meu nu ne-am gândit măcar să fabricăm probe împotriva cuiva, oricât de convinşi am fost noi că o anumită persoană comite infracţiuni, dacă nu am reuşit să dovedim dincolo de orice dubiu lucrul ăsta, nu am luat nicio măsură. Un procuror din structura DIICOT spunea că cel mai mare păcat în lumea asta judiciară este să arestezi sau să trimiţi în judecată un om nevinovat. Este şi o vorbă: decât să arestezi un om nevinovat, mai bine laşi unul vinovat liber până îi dovedeşti vinovăţia. „Sunt foarte dezamăgit de ceea ce înseamnă Poliţia Română şi DIICOT” Traian Berbeceanu: Şi mai puţini sunt cei care au crezut că eu am sesizat oficial instituţiile statului, şi le-am atras atenţia că avem informaţii, avem probe…  Din nefericire sistemul, persoane importante din sistem au reacţionat invers, s-au calat împotriva mea şi au pus umărul la ceea ce s-a dovedit a fi o represiune nedreaptă în România, ţară membră UE, NATO… Nu aş vrea să par naiv, dar am mari speranţe că nu se va mai întâmpla aşa ceva vreunui poliţist. Am încredere în justiţie şi acum.

Hunedoara Liberă.ro: 23 octombrie 2013, o dimineaţă plină de emoţie. Când aţi ştiut că se va întâmpla asta, că veţi fi arestat?

Hunedoara Liberă.ro: De ce?

Traian Berbeceanu: Ştiam că se va întâmpla la modul acesta, nu ştiam când. Am ţinut foarte mult la instituţia Poliţiei şi la structura DIICOT, iar prejudiciile de imagine la adresa celor două instituţii sunt incomensurabile. DIICOT s-a înfiinţat pe structurile de combatere a criminalităţii organizate. Fără falsă modestie, noi i-am crescut pe procurorii DIICOT, de la noi au învăţat toate metodele investigative, am crescut împreună. Astăzi, o spun cu toată durerea, că sunt foarte dezamăgit de ceea ce înseamnă Poliţia Română şi DIICOT… Traian Berbeceanu: Vă amintiţi grupările care terorizau Deva şi judeţul Hunedoara, astfel de grupări au existat şi la Sibiu şi la Alba. I-am destructurat, i-am trimis în judecată pentru fapte deosebit de grave, pentru fapte de crimă organizată, pentru infracţiuni cu violenţă, pentru toate felurile de crimă organizată. Aceste persoane au depus reclamaţii împotriva mea, cei mai mulţi la intervale de 10-12 ani de când i-am cercetat. Unii sunt şi condamnaţi, au apărut în faţa a zeci de instanţe, la zeci de termene, niciodată vreunul nu a făcut vreun denunţ mincinos împotriva mea. Acum, pentru că a fost terenul fertil, au făcut declaraţii care mai de care mai halucinante. “Cum aș putea să-mi doresc ca băiatul meu să crească în această țară?!

Hunedoara Liberă.ro: Acum un an spuneaţi că nu vreţi ca băiatul dvs. să crească în această ţară. V-aţi schimbat atitudinea?

Traian Berbeceanu:
  Nu. Îmi doresc tot
mai
mult lucrul ăsta. În acest an, eu şi familia mea, echipa mea, am fost hăituiţi şi hărţuiţi şi terorizaţi. Cum aş putea să-mi schimb punctul de vedere? Eu sunt tot suspendat.
Echipa mea, din primul loc pe ţară, a ajuns pe ultimul, penultimul loc…
Cum să-mi doresc ca fiul meu să crească aici? Înainte de 23 octombrie 2013, cu câteva luni, copilul meu nu
mai
dormea acasă. Nici asta nu s-a schimbat! Aseară, după ce l-am lăsat pe Bogdan la socrii mei, i-am spus soţiei mele: 
îţi aminteşti că exact în urmă cu un an l-am lăsat aici pe Bogdi şi nu l-am
mai
văzut 33 de zile?…

Hunedoara Liberă.ro: În munca de combatere a criminalităţii organizate, aţi avut de-a face cu politicieni?

Hunedoara Liberă.ro: Aţi simţit vreodată presiuni din partea acestor cercuri?

Traian Berbeceanu:  Când lucrezi în zona de macro-criminalitate economico-financiară, ai de-a face cu elementele cele mai josnice din societate, cele mai perfide, dispuse la orice fel de acţiune menită să-i scape de răspundere în faţa legii. Te loveşti şi de oameni extrem de potenţi financiar susținuți de cercuri politice, economice şi de interese foarte puternice. Asta e munca de crimă organizată. Cum ar putea un poliţist să mai rişte să se infiltreze, să obţină informaţii, ştiind că i se poate întâmpla ceea ce am păţit eu.

Traian Berbeceanu:
  Categoric, la fiecare dosar important. Dar nu am ţinut cont, am mers
mai
departe. Am crezut că, dacă eşti cinstit şi îţi faci datoria, statul te protejează. Eu refuz să cred că statul este constituit de aceşti oameni. Trăiesc încă cu speranţa că, în structurile statului sunt şi oameni de calitate, deşi totul este foarte politizat.

 

 

Hunedoara Liberă.ro: Apropo de speranţe. În aceste zile unii îşi adâncesc speranţele, alţii renunţă la ele.

Traian Berbeceanu:
  La nivel practic, nu e destul să sperăm. Nici la mine-n ogradă nu va fi
mai
bine dacă nu pun mâna să fac ceva. Trebuie şi muncă şi responsabilitate. Nu-i suficient să speri, trebuie să şi acţionezi. Acum de exemplu, poporul român va avea posibilitatea să acţioneze, urmează alegeri prezidenţiale, foarte importante. 
Eu ştiu categoric pe cine nu trebuie să votez! Asta îmi este cel
mai
clar în minte şi în suflet. Sunt foarte hotărât şi determinat să merg şi să-mi exercit dreptul la vot. Dar din ofertă ştiu pe cine nu trebuie să votez.

Hunedoara Liberă.ro: Sunt mulţi cei care nu merită votaţi?

Traian Berbeceanu: Nu o să votez niciodată un preşedinte când nu am certitudinea că acea persoană poate să se ridice deasupra luptelor de partid, că poate să se ridice deasupra luptelor dintre structurile statului, că poate să garanteze cu adevărat că justiţia funcţionează în România fără implicaţii din partea politicului, fără presiuni, n-am să votez niciodată un om de genul ăsta. Sunt foarte mulţi candidaţi care mie nu-mi oferă în niciun fel astfel de garanţii. Niciodată nu o să ne redresăm economic, dacă instituţiile statului nu funcţionează. Dacă stopăm tot ce se fură, vom fi foarte bogaţi.

 

 

Sursa : http://hunedoaralibera.ro/interviu-exclusiv-berbeceanu-stiu-cu-cine-nu-o-sa-votez/

  • Apreciez 3
  • 1 an mai târziu...

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.