Jump to content
POLITISTI.ro

Comisarul şef Traian Berbeceanu


NewsBot

Recommended Posts

Poliţia Română sprijină permanent combaterea faptelor de corupţie

 

Astfel, prin structurile specializate, Poliția Română a acționat împreună cu D.N.A. și D.G.A., în cadrul acțiunii desfășurate în cursul zilei de ieri, în punctul de trecere al frontierei Albiţa (judeţul Vaslui), pentru probarea activității infracționale a 23 de suspecți într-o cauză complexă privind infracţiuni de corupţie în legătură cu transportul de mărfuri peste frontiera de est.

De asemenea, în cursul acestei zile, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Poliției Române, respectiv din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia, I.P.J. Alba și I.P.J. Hunedoara au acționat împreună cu procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Alba în vederea destructurării unei grupări infracționale organizate, în cauză existând suspiciunea rezonabilă că aceasta ar fi fost sprijinită de un lucrător de poliție cu funcție de conducere în structura B.C.C.O. Alba Iulia.

Totodată, Poliția Română, prin I.P.J. Ilfov, a sprijinit acțiunea D.G.A. și a Parchetului de pe lângă Tribunalul București în vederea probării eventualei activități infracționale a unor lucrători de poliție de la o poliție orășenească, suspectați de fapte de corupție.

Reiterăm faptul că, pentru Poliția Română combaterea faptelor de corupție, inclusiv a celor comise de lucrători de poliție, rămâne o prioritate și că va acționa în continuare, împreună cu instituțiile competente în domeniu, pentru prevenirea, combaterea și soluționarea cazurilor similare.

I.G.P.R. - Centrul Informare și Relații Publice

Link to comment

La o simpla cautare pe youtube a numelui Traian Berbeceanu poti gasi o multime de clipuri cu descinderi BCCO Alba si interviuri ale comisarului Berbeceanu, eu am urmarit multe dintre acestea si acest om mi-a facut o impresie foarte buna, mereu in prima linie, a facut arestari cu nemiluita, a iesit mereu in fata fara frica ca numeroasele grupari infractionale pe care le-a destructurat vor vrea razbunare. Dar noi traim in Romania si nu a trebuit ca cineva sa apeleze la crime sau amenintari, aici daca ai suparat 'caracatita' nepotrivita aceasta se va razbuna. Si uite cum un politist care actiona pe raza a 3 judete cu rezultate exceptionale, este invinuit de favorizarea unei grupari infractionale. Aceasta este doar parerea mea, unii dintre voi probabil ca sunteti la curent cu subiectul sau il chiar cunoasteti pe acest om si ne puteti spune mai multe.

http://www.youtube.com/watch?v=__UH1GvJxKk

http://www.youtube.com/watch?v=nLRCij9JAN8

http://www.ziarulunirea.ro/traian-berbeceanu-seful-bcco-alba-suspect-de-implicare-intr-un-grup-infractional-222680.html

Link to comment

Recunosc ca nu stiu prea multe despre acest om, dar am citit astazi undeva ca avea niste plangeri penale pe numele lui din partea unor persoane destul de "importante", cum ar un fost sef al S.R.I. . Persoane care erau inculpate in celebrul dosar al utilajelor furate din afara tarii. 

 

Mna, lucrurile sunt destul de clare si grave: cei care se lupta cu marii infractori sunt intimidati/eliminati. Grav ce se intampla in tara asta. 

Edited by DOD
Link to comment
  • Member

L-am remarcat si eu pe youtube si am ramas surprins dupa ce am vazut astazi stirile. Sper sa se clarifice cat mai repede problema deoarece din cate am vazut este un politist bun!

Link to comment
  • Active member

Prin comunicatul de mai sus IGPR arata cat de repede se spala pe maini ca niste lasi si "doamne" de pe centura. Deja il condamnara si il gasira vinovat. Prezumtia de nevinovatie nu exista in cazul politistilor.

Link to comment
  • Member

Incredibil cat a "deranjat" acest politist.

Bine ca se tine tare si sper sa nu renunte dupa ce isi va castiga dreptatea. Ar fi o pierdere pentru toti sa plece si el din Politia Romana.

  • Upvote 2
Link to comment
  • Moderator

Pare că toată treaba a pornit de la dorinţa procurorului şef de a fi numit şef de serviciu ofiţerul pupăcios. Interesantă această obsesie a procurorilor de a deveni şefi peste poliţişti şi de a controla absolut tot. Nici nu vreau să-mi imaginez ce matrapaslâcuri vor fi posibile dacă se realizeză aceea dorinţă a procurorilor ca poliţia judiciară să treacă în subordinea lor. Cam ce aveţi de spus cei ce susţineaţi cu tărie cu ceva vreme în urmă că dacă procurorii vor deveni şefii poliţiştilor, putând să evalueze activitatea, să acorde calificativele anuale, să dispună după bunul plac de posibilităţile de a modifica complet cariera poliţiştilor, va fi mult mai bine?

Link to comment
  • Active member

Evident ca isi doresc controlul absolut al politistilor. Fara nici cea mai mica exagerare, fara noi, politistii, procurorii ar fi morti. Ar ramane fara obiectul muncii. Nu e ingamfare. Asta e purul adevar. Nu ei sunt pe teren sa faca investigatii, sa se supuna unor riscuri, sa faca perchezitii, arestari, sa desfasoare munca informativa, CFL-uri. Sunt multi procurori care constientizeaza aceste lucruri si aprecieaza, colaboreaza fara a avea vreo ingamfare, dar sunt si cei din categoria care se vor stapani absoluti.


Ca sa nu mai vorbesc de partea de urmarire penala, in care politistul, asa cum e el, "nemagistrat", militian cu 4 clase cum il considera unii, intocmeste actele intr-un dosar penal, chiar si in cele in care sunt infractiuni care nu sunt de competenta lui. Multe din referatele cu propuneri facute de politist sunt preluate mot-a-mot si insusite in ordonanta sau rechizitoriul procurorului.

Edited by Ben
  • Upvote 1
  • Downvote 1
Link to comment
  • Moderator

Totuşi, văd că nu a apărut nimic pe media despre rezultatul audierii în vederea arestării preventive. Oare la ora asta încă se judecă?

Link to comment

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, astăzi, propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a şefului BCCO Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, pentru 29 de zile. Acesta este cercetat pentru sprijinirea unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.

Alături de el, au mai fost arestaţi preventiv şi Titus Gabriel şi Anişoara Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupului infracţional specializat în comerţ ilegal cu produse petroliere, tot pentru 29 de zile.

Pe toată perioada derulării procesului, timp de aproape opt ore, holurile Curții de Apel Alba Iulia au fost pline de colegi din Brigadă, veniți să îl susțină pe Berbeceanu.Berbeceanu și celelalte două persoane cercetate din dosar nu au fost prezenți în sală când judecătoarea Dana Ghițoaica s-a întors să pronunțe sentința. La pronunțarea hotărârii prin care s-a anunțat admiterea propunerii de arestare preventivă, din grupul celor prezenți în sala de judecată s-a strigat: „Rușine! Rușine!”.

Mda, cei care musca politisti si fac alte fapte grave sunt cercetati in stare de libertate, cum se poate vedea intr-un topic aici pe forum si acest om care a bagat atati infractori dupa gratii este arestat preventiv. Ma dezgusta sistemul justitiei din Romania!

Sentința Curții de Apel Alba Iulia a fost atacată cu recurs și se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Link to comment
  • Member

Stiu ca pare gay, dar de jumatate de ora plang, pentru ca am speranta ca omul e nevinovat si la mijloc e un mare complot.

Sper sa isi dovedeasca nevinovatia si sa fie sustinut in continuare de colegi, pentru ca altfel e un semn rau. :shock:  :(

  • Upvote 5
Link to comment

Faptul ca acest om e sustinut de toti politistii de la crima organizata, inseamna ceva! Faptul ca la instanta a fost insotit de colegii lui, inseamna ceva! Si eu doresc, la fel ca multi altii, sa se dovedeasca ca totul e un complot marsav, fiindca e deja prea mult! Sunt convins ca vor fi dezvaluiri hotaratoare, in perioada ce urmeaza!

  • Upvote 1
Link to comment

asta este de cind lumea...deranjezi...dispari.. si Traian a deranjat multa lume.....Doamne da-i taria de a trece peste toate da-i intelepciunea de a-si administra probele cu mult tact 

  • Upvote 2
Link to comment

Cum poţi să arestezi un om în baza acestor declaraţii: 

 

 

Asta pe lângă faptul că judecătoarea care a judecat propunerea de arestare este fost procuror D.I.I.C.O.T.- S.T. Alba.

  • Upvote 1
Link to comment
  • Active member

http://www.realitatea.net/berbeceanu-il-folosea-pe-constantin-litera-interlop-si-informator-pentru-invrajbirea-clanurilor_1301727.html

 

in dosarul procurorilor DIICOT în care s-a cerut arestarea preventivă pentru fapte de favorizare a infractorului şi divulgarea de informaţii în cazul comisarului şef Traian Berbeceanu, anchetatorii arată pe larg modul în care acesta îl proteja pe unul dintre informatorii săi, Constantin Litera, lider de grupare interlopă.

Astfel, se arată în documentele procurorilor, relaţia dintre Constantin Cristian Litera şi Traian Berbeceanu a început în anul 2004, când Iosif Liviu Montaldo a fost prins în flagrant de organele judiciare din cadrul BCCO Alba, conduse de Berbeceanu, cu droguri pe care le deţinea, consuma şi oferea spre vânzare, acesta declarând la acea dată, împreună cu alte persoane din cauză, că drogurile au fost cumpărate de la Litera.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu nr. 220/P/2004 şi soluţionată cu rechizitoriu în 17 martie 2004. Prin acest rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe Litera şi alţii cercetaţi pentru trafic şi consum ilegal de droguri de risc.

Acest dosar, disjuns din cauza 220/P/2004, a fost înregistrat cu nr. 268/P/2004 şi s-a finalizat cu rechizitoriu, dar privindu-i pe numiţii Duţu Florin, Hăncilă Cătălin şi alţii, fără nicio referire şi fără nicio legătură cu Litera.

Prin rechizitoriul nr. 268/P/2004, s-a dispus "disjungerea cauzei cu privire la celelalte persoane implicate în traficul şi consumul ilicit de droguri în vederea efectuării urmăririi penale sub acest aspect", cauză care însă nu a mai fost înregistrată şi nu s-a mai făcut nicio verificare, respectiv nu s-a pronunţat nicio soluţie în ceea ce-l priveşte pe Litera, care a făcut expres obiectul disjungerii din dosarul nr. 220/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Deşi nu s-au mai făcut cercetări în ce-l priveşte pe Litera, anchetatorii arată că Berbeceanu a ţinut constant să-i amintească acestuia despre existenţa dosarului şi despre faptul că ştie că el vindea droguri, arătându-i că îl are la mână, modalitate prin care l-a determinat pe interlop să devină informatorul său şi, mai mult decât atât, să-i comunice toate activităţile sale infracţionale şi ale membrilor grupului său, precum şi să transmită diferite mesaje la solicitarea comisarului şef, menite să creeze tensiuni între grupările interlope, violente, din judeţul Hunedoara.

"Astfel, aşa cum reiese din probele administrate în cauză, inclusiv din declaraţiile martorilor, Litera Cristian şi Litera Simina, persoane care au fost testate cu aparatul poligraf pentru a se vedea dacă afirmaţiile lor corespund adevărului şi au trecut acest test, precum şi din declaraţia martorului cu identitate protejată Constantinescu Emil, reiese că Berbeceanu Traian era informat de Litera Constantin Cristian cu privire la tot ceea ce acesta comitea împreună cu membrii grupării sale ca fapte penale, ocazie cu care, spre exemplu, Litera Cristian i-a spus lui Berbeceanu Traian despre implicarea lui Simota Alin care comanda agresiunile, precum şi despre bătăile şi şantajele organizate asupra părţilor vătămate Gherasim Paul, fotbaliştilor de la Jiul Petroşani şi chiar a unei persoane bătute la Bucureşti, la solicitarea soţilor Biriescu - Dragodan", se arată în documentele citate.

Răspunsurile lui Traian Berbeceanu la relatarea acestor aspecte infracţionale a fost fie de genul "lasă că nu ţi se întâmplă nimic, că nu sunt probe", sau a râs, întrebându-l pe Litera, cu referire la soţii Biriescu, dacă Anişoara Biriescu i-a cerut expres să bată victima din Bucureşti, pe nume Dragodan, aşa de tare, Litera răspunzându-i afirmativ.

"Legal şi conform atribuţiilor de serviciu ale comisarului şef Berbeceanu Traian, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, acesta ar fi trebuit să ia măsuri pentru cercetarea grupului infracţional şi stoparea infracţiunilor comise de care a luat cunoştinţă şi cu privire la care avea competenţă, şi nu să acorde protecţie şi sfaturi liniştitoare liderilor grupării (Litera şi Şimota), sau măcar să sesizeze ori să transmită informaţiile deţinute altor organe judiciare ale statului, deşi scopul înfiinţării BCCO era tocmai acela al combaterii fenomenului de criminalitate organizată şi al unor astfel de grupări", se mai arată în dosarul DIICOT.

Mai mult, notează anchetatorii, după ce Litera a început să aibă o relaţie cu Simina Litera, acesta a vrut să renunţe la gruparea sa violentă, aspect împărtăşit lui Berbeceanu, care l-a determinat să continue activităţile infracţionale, respectiv să-şi menţină calitatea sa de lider al grupării şi apartenenţa la aceasta, spunându-i că nu este bine să renunţe, întrucât după ce se vor elibera din închisoare membrii grupării rivale Pera şi Mărganu nu va avea nicio protecţie.

Tot astfel, Traian Berbeceanu i-a cerut lui Litera să lanseze mesaje de natură a învrăjbi grupările infracţionale din judeţul Hunedoara, astfel că, spre exemplu, cu ocazia unei gale de box, Berbeceanu l-a pus pe Litera să spună membrilor grupării sale că Pera şi gruparea acestuia i-au jignit, făcându-i slabi şi trădători către organele judiciare, precum şi că îi vor bate, provocându-i.

Ca urmare a acestui mesaj, membrii grupării Litera s-au adunat cu bâte şi alte obiecte contondente, în număr de aproximativ 12 persoane, şi i-au aşteptat pe membrii grupării Pera pentru a-i bate, dar aceştia nu au venit.

"Tot în acelaşi mod, Berbeceanu Traian i-a spus lui Gheorghe Bota, în 2012, că Litera l-ar fi vândut pe el lui Mărganu pentru ca acesta să-l poată bate (pe Bota), iar Mărganu trebuia, în schimb, să-l lase pe Litera să îl bată pe Pera. Din acest motiv Bota Gheorghe s-a organizat şi a vrut chiar să-l bată pe Litera. Aceste fapte s-au petrecut după ce Bota a fost bătut de Mărganu şi sunt confirmate parţial de martorul Micluţa şi chiar de Bota, care a refuzat însă să dea declaraţii, formulând doar unele afirmaţii către comisarul Muntean Alin", mai notează procurorii.

Potrivit procurorilor, Berbeceanu i-a cerut, la un moment dat, lui Litera, care a fost audiat ca martor într-o cauză penală, la propunerea sa, să facă şi afirmaţii mincinoase, respectiv să susţină că a văzut o întâlnire dintre mai multe persoane trimise în judecată, deşi acest lucru nu era adevărat.

"Litera Cristian a arătat că nu a făcut însă astfel de afirmaţii şi nu a dat curs solicitării de acest gen a lui Berbeceanu Traian, deşi îi era foarte frică de acesta, întrucât Berbeceanu îi spunea expres că ştie că Litera s-a ocupat cu droguri, că îl are la mână cu «dosarul Montaldo», precum şi cu alte vânzări de droguri de la o persoană din Valea Jiului, de la care Litera cumpăra droguri şi pe care acesta le obţinea de la Spitalul Municipal. Litera i-a arătat chiar, la solicitarea lui Berbeceanu Traian, unde domiciliază acea persoană, precum şi de unde cumpăra drogurile în cauza Montaldo. Mai mult, Berbeceanu era cunoscut ca o persoană cu foarte multă putere şi care, dacă voia «să facă» pe cineva, susţine Litera Cristian, se ţinea de acesta şi se răzbuna", se arată în dosar.

Anchetatorii notează că "în sensul protecţiei acordate inculpatului Litera Cristian este şi faptul că faptele sale de înşelăciune, şantaj şi cămătărie comise în dauna lui Vlaiconi Cristian şi Ştefoni Alin au fost aduse la cunoştinţa lui Traian Berbeceanu de către aceştia din urmă în cazul unor plângeri penale verbale formulate de către aceştia, aspecte confirmate de părţile vătămate şi martori, dar Berbeceanu nu a luat nicio măsură faţă de Litera, deşi avea această competenţă şi obligaţie profesională, şi nici nu a sesizat alte organe judiciare pentru a se lua măsuri şi a se stopa fenomenul infracţional".

Şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost arestat preventiv, joi seară, pentru 29 de zile, în baza unei decizii a Curţii de Apel Alba Iulia, care a admis propunerea procurorilor DIICOT, acesta fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, joi seară, că instanţa a admis propunerile de arestare preventivă înaintate de către procurorii DIICOT atât pentru şeful BCCO Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, cât şi pentru celelalte două persoane cercetate în acest dosar, respectiv Titus Biriescu şi Ramona Biriescu.

Cosmin Muntean a spus că decizia Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, iar inculpaţii au declarat recurs în sală, care va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Miercuri, după ce a fost ridicat de anchetatori din locuinţa sa, Berbeceanu spunea că mai multe persoane pe care le-a arestat şi cercetat de-a lungul timpului pentru infracţiuni deosebit de grave sunt forţate să depună plângeri împotriva sa şi că acestea ar fi spijinite de structuri ale statului.

Întrebat dacă crede că există o implicare a politicului în acest dosar, el a răspuns: "Este posibil, dar refuz să discut la momentul acesta. O să aflaţi în curând foarte multe detalii...".

Procurorii DIICOT au făcut, miercuri, 11 percheziţii în judeţele Alba şi Hunedoara, la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală cu produse petroliere de peste 3,5 milioane de lei, într-un dosar în care este cercetat şi şeful BCCO Alba Iulia, fiind acuzat că a sprijinit grupul infracţional.

Procurorii au stabilit că şeful BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a ajutat învinuiţii, dându-le informaţii despre activităţile investigative desfăşurate de DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii grupării infracţionale. Acesta i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi dat spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, atenţionându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.

 

 

 

De aici nu reiese ce foloase a avut pentru ce a facut. E probabil si sper ca a obtinut informatii doar. Stim cu totii ca nimeni nu ofera informatii degeaba, daca nu il ai cu ceva la mana, mai ales informatii atat de greu de aflat.

  • Upvote 5
Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.