Jump to content
POLITISTI.ro

Camataria


maximo

Postare recomandată

Publicat

Din declaraţiile pe care le-a dat domnul Şoric nu a dovedit decât faptul că este o persoană, un şef, care nu prea avea ce să caute pe acea funcţie. Şi eu ţin partea poliţiştilor buni sau răi aşa cum sunt ei, dar nu pot să uit faptul că prin declaraţiile mai mult decât ilare pe care le-a dat la vremea respectivă nu a făcut decât rău instituţiei pe care o reprezenta la acea dată. Cum să putem uita că domniei sale i se părea cămătăria un lucru obişnuit, mai ales în condiţiile comiterii acelei crime ? Nu mă bucur de răul nimănui ci doar vreau să subliniez un proverb românesc care are foarte mare priză în situaţia domnului Şoric " Dacă tăceai filozof erai " Nu este mai puţin adevărat că mulţi dintre avocaţii sau magistraţii în funcţie probabil nu ar mai putea lua examenul din ziua de azi. Şi deasemena să nu uităm că domnul Şoric a ales de bună voie să iasă pe sticlă cu acele declaraţii spumoase şi prin prisma acestui fapt a ajuns vrând nevrând persoană de interses public şi ştire de prima pagină.

Publicat

a luat 3 la civil si 6 la penal (din ce am auzit azi la stiri)!! sa imi spuna cineva daca o persoana in postul sau de comandant al IPJ Neamt, comisar (era echivalentul unui colonel pe sistemul vechi, nu?) nu trebuia sa stie mai mult penal/procedura? daca nu, ce trebuie sa stie cineva in functia respectiva? fizica cuantica? literatura rusa din sec XVIII?

pe de alta parte, sunt convins ca dl Soric suporta acum unele "razbunari" ptr faptele sale din vremea cind era sef si cind, probabil, o fi "flituit" pe ziaristi sau proprietari de ziare/oameni influenti. s-a intors roata si acum suporta consecintele unei posibile lipse de diplomatie. Atentie, nu confund diplomatia cu lipsa de coloana vertebrala - poti fi dur si profesionist chiar daca esti diplomat. Iar intr-o functie unde se incaleca interese, diplomatia este importanta.

personal nu am nici o treaba cu soric insa m-au distrat notele obtinute la o materie unde se presupune ca trebuia sa o stie macar de un 8-9.

poate ca sunt eu prea dur cu el insa sunt la fel si cu avocatii mei - or se stie materie ori "ura si la gara".

  • Moderator
Publicat

A fost o persoană publică atunci, pe perioada cât se afla într-o funcţie publică. Acum, după ce a fost dat afară, este o simplă peroană privată, ce ar trebui să se bucure de intimitate ca orice altă persoană privată.

Deşi la aceea dată, i-am dezaprobat şi condamnat modul în care a reacţionat, acum mi se pare că i se încalcă drepturile în mod flagrant de către ziariştii de căcat din ţara asta. Iar cei ce gândesc aşa ca voi, sunt doar victimele manipulării lor.

Da, a greşit, dar acum nu mai are dreptul să trăiască? Trebuie sacrificat şi omorât cu pietre într-o piaţă publică, numai aşa de dragul ratingului?

NU confundaţi setea românului naiv pentru senzaţional cu interesul public.

Reţineţi următorul lucru:

Şoric NU a fost dat afară pentru legături cu lumea interlopă

. Nu au existat dovezi că ar fi avut astfel de legături, pentru că atunci abaterile sale erau de natură penală şi ar fi trebuit să fie la puşcărie acum. Au existat doar nişte presupuneri ale ziariştilor şi asocieri făcute de aceştia fără a avea la bază vreo dovadă adevărată.
Şoric a fost dat afară pentru lipsa abilităţilor sale privind comunicarea şi relaţiile publice.
Pentru că în fond, acolo a fost buba la el. Nu a ştiut să gestioneze o situaţie intens mediatizată, iar asta nu este o infracţiune.
NU uitaţi că acel criminal a fost identificat şi prins foarte repede la accea vreme, de cei de la
IPJ
Neamţ sub coordonarea şi managementul lui Şoric ăsta, aşa cum este el
. Dar acest lucru nu a fost mediatizat şi pus pe televizor aşa cum ar fi trebuit. Aşa că nu
mai
cădeţi în demagogia şi manipulările ziariştilor obsedaţi de senzaţional.

Maxu, ţi-am explicat mai sus, nu te face că nu pricepi. Un inspector şef, nu face cercetare penală şi nici activităţi operative. Majoritatea activităţilor sale sunt referitoare la politica privind resursele umane şi ceea ce implică datorită faptului că este coordonator principal de credite. Iar Şoric spre deosebire de alţi inspectori şefi sau comandanţi de prin IGPR, a intrat în Poliţie pe uşa din faţă, a făcut Academia de Poliţie, a fost în teatrele de operaţiuni din afară, ba chiar a fost şi decorat pentru ceea ce a făcut acolo. Deci despre profesionalismul său nu se poate vorbi numai în urma unui examen.

Că aşteptările tale erau mai ridicate, e altă treabă ce nu are nicio legătură cu interesul public şi nici nu înseamnă că e prost sau incapabil. Poate că nu s-a pregătit pentru examen, e o alegere ce-i aparţine. Asta nu înseamnă absolut nimic.

Publicat

tocmai ptr ca este o persoana privata pot vorbi despre profesionalismul sau - asa cum tratezi un examen vei trata si un dosar sau client.

un inspector sef nu o face cercetari penale dar pina ajunge acolo trebuie sa fi inceput de jos unde se faceau activitati legate de CP sau CPP? sau le stia asa de bine ca le-a uitat in timp ce era ocupat cu sefia?

ma rog, poate sunt eu mai pretentios asa ca ma opresc.

Publicat (modificat)

maxu08, dacă te bag în niște probleme controversate în doctrină, îți pun întrebări ce vizează numai excepții sau de natura celor care au fost soluționate prin intermediul recursurilor în interesul legii ori decizii CEDO, fac pariu cu tine că nici tu nu iei mai mult de 6.

Dar, ceea ce vreu să scot în evidență nu este lipsa ta de profesionalism, a unuia sau a altuia care participă la un astfel de examen.

Trebuie ținut cont de faptul că în momentul în care participi la un astfel de examen, și trebuie subliniat faptul că este vorba de un examen, nota obținută nu este dovada profesionalismului.

Până la urmă ce este un profesionist? Este oare, cel care știe toate codurile ca pe tatăl nostru, jurisprudența, doctrina, RIL, deciziile CEDO, un astfel de profesionist? Se prea poate, dar asta este valabil numai în teorie.

După părerea mea, un profesionist în branșa lui este acela care știe unde să caute soluția problemei. Asta înseamnă că are cunoștiințele de bază, iar pentru chestiunile delicate, să știe că există posibilitatea lămuririi lor, consultând alte mijloace de informație de natura celor amintite mai sus.

p.s. este valabilă și reciproca, adică în ceea ce îi privește pe avocați sau orice altă categorie profesională.

Mi-amintesc de perioada când infracțiunile săvârșite de avocați nu erau date în competența parchetelor de pe lângă curțile de apel și în timpul unor cercetări privind infracțiuni de falsuri, mi-au ajuns în mână niște lucrări ale avocaților de intrarea în barou...Doamneee, ce mia dat ochilor să văd!

Dar, nu trebuie generalizat!

”Nulla presumtio sine lege”

Modificat de lionn
  • Apreciez 2
Publicat

Maxu, la vremea respectiva recunosc ca si eu am fost la fel de dur ca si tine.

Insa cand am vazut cat il iubeau oamenii de jos din acea institutie, in speta I.P.J. Neamt, politistii cu functii de executie si sefii de post, am mai reflectat.

Oare sa fi facut decat lucruri rele cat a stat in functie?

Publicat

Buna ziua tuturor! La fel cum spunea si Elvis, Soric este la pamant...ce rost mai are sa-l lovesti? A gresit, a platit! Prea mult s-a scris, spus despre el incat inclin sa-i dau dreptate lui Catalin, sa-i dea in judecata pe acei ziaristi care-l hartuiesc in continuare...poate asa se invata minte! Poate nu tot ce a facut este rau, poate a facut si lucruri bune...da, a pus politia intr-o postura urata la vremea respectiva, dar noi nu cunoastem toate fatetele problemei, stim ce s-a declarat in media!

Acum nu mai este decat un simplu om care dupa o cariera in politie(nu pot sa cred ca a trecut ca gasca prin apa in politie!) doreste sa-si continue viata, asa cum poate! Eu personal cunosc acest sentiment, dupa 21 de ani in politie, am dat interviuri, care mai de care mai tampite...de ajunsesem sa cred ca nu mai sunt bun de nimic!!!! Si culmea, toti ma intrebau de ce am plecat din politie, nu era bine? Iar eu raspundeam ca NU, nu mai era bine, odata ce nu mai puteam sa trec si peste ultimele schimbari(pe care le stiu cei care sunt in sistem) si am dorit sa plec din politie pt. a-mi menaja sanatatea si viata de familie!!!!

De aceea, eu cred ca trebuie sa-l lasam in pace pe Soric, sa-si traiasca viata asa cum considera el( nu trebuie neaparat sa devina avocat, poate sa faca orice implica minimum de cunostinte juridice....

  • Apreciez 1
Publicat

maxu08, dacă te bag în niște probleme controversate în doctrină, îți pun întrebări ce vizează numai excepții sau de natura celor care au fost soluționate prin intermediul recursurilor în interesul legii ori decizii CEDO, fac pariu cu tine că nici tu nu iei mai mult de 6.

nu as vrea sa ma laud cu notele obtinute la examene de la Barou ca as fi laudaros si neserios. :naughty:

ideea este ca nu am nimic cu Soric, nici nu am auzit de el pina la incident insa aveam aceasta problema legata de notele obtinute raportate la ce crede eu ca era normal sa se intimple.

dar daca voi spuneti ca este ok si normal asa, nu vreau sa ma contrazic cu voi pe tema asta. va cred pe cuvint.

  • Moderator
Publicat

tocmai ptr ca este o persoana privata pot vorbi despre profesionalismul sau - asa cum tratezi un examen vei trata si un dosar sau client.

un inspector sef nu o face cercetari penale dar pina ajunge acolo trebuie sa fi inceput de jos unde se faceau activitati legate de CP sau CPP? sau le stia asa de bine ca le-a uitat in timp ce era ocupat cu sefia?

ma rog, poate sunt eu mai pretentios asa ca ma opresc.

Chiar în interviul de tristă amintire, postat de Dan mai sus, spune că a fost numit ca inspector şef încă din 2006. Iar dacă anterior acestei numiri a mai petrecut şi câţiva ani buni în misiuni externe, unde este evident că nu s-a lovit de probleme ale sistemului de drept românesc, e normal, după părerea mea, ca atunci când nu mai foloseşti sau utilizezi anumite cunoştiinţe, chiar dacă ele au existat să le uiţi sau să nu mai fii la curent cu ele. Asta nu înseamnă că dacă acum, în urma acestui duş rece, a avut un eşec la acest examen, nu poate ca pe viitor să se pregătească temeinic şi să treacă de acest examen. Poate omul si-a supraapreciat cunoştiinţele şi a crezut că va reuşi fără vreun prea mare efort. Nu înseamnă că nu poate să devină un avocat profesionist şi de succes. Totuşi, îl putem suspecta de lene, dar nu-l putem bănui că este un tâmp, dacă privim cu obiectivitate activitatea sa anterioară.

Cu câteva posturi mai sus, am spus că după părerea mea, a fost prea aspru pedepsit. Pentru că până la urmă el atunci a greşit pentru că s-a pierdut cu firea şi nu a fost diplomat. Oferind spre deliciul presei, un motiv pentru a fi linşat mediatic. Dar asta nu e o infracţiune şi de aceea consider că a fost aruncat ca şi o măsea stricată, prea repede şi fără a se ţine cont de ceea ce a făcut el în cei aproape 20 de ani cât a fost poliţist. Nu e deloc uşor să pierzi 20 de ani din viaţă! Nimeni nu e perfect, toţi avem părţi slabe sau defecte, a lui este lipsa abilităţilor de comunicare. Dar referitor la tratamentul pe care-l primeşte acum, e total nedrept şi lipsit de orice formă de respectare a demnităţii unei persoane.

Acum am văzut că ziariştii îi mediatizează şi o simplă contravenţie la regimul de viteză. A primit o amendă pentru 90 km/h într-o localitate. Vă daţi seama ce faptă extraordinară!? Mi se par chiar penibili ziariştii autohtoni, lipsiţi de orice urmă a profesionalismului.

Nu ne contrazicem aici, ci doar vrem ca măcar tu, care eşti mai apropiat de poliţişti, să priveşti lucrurile un pic diferit şi să nu cazi în capcanele mediatice, cum o fac majoritatea românilor. Vrem ca măcar cei apropiaţi de noi să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă, decât ceea a "deontologilor rataţi" de pe la televizor.

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.