Jump to content
POLITISTI.ro

Intrebari adresate conducerii SNPPC


Postare recomandată

Publicat

Oare nu a intampinat nici unul dintre colegi probleme cu programul de lucru la posturile de politie comunale, sau acest fenomen se intampla doar la IALOMITA?

Sunt unul dintre agentii de politie care au ramas sa isi desfasoare activitatea in cadrul unui post de politie, iar de la o vreme totul a devenit insuportabil si nu vorbesc aici despre faptul ca volumul de munca s-a dublat odata cu desfiintarea posturilor de politie, nefiind vreo diferenta in sens pozitiv fata de vechea forma de organizare cu privire la atributiile unui politist din cadrul posturilor de politie, ci problema cea mai grava este ca se incalca abuziv noua conceptie de organizare a politiei din mediul rural prin accea ca la un post de politie se lucreaza 24 h din 24, singurul lucrator de acolo neavand alta alternativa decat sa asigure <permanenta> la locul de munca.

In acest sens impreuna cu alti colegi de la sectia de politie la care sunt arondat am incercat sa facem ceva in acest sens insa am constatat ca ne luptam cu morile de vant, de fiecare data lovindu-ne de un raspuns sarcastic "programul de lucru la postul de politie este de 8 ore in 24 de ore", lucru pe care tot incerc sa-l inteleg. Initial nu aveam nici o zi libera, nici macar in week-end si tot nu intelegeam care este statutul meu in societate, acela de "SCLAV" sau cetatean cu drepturi. La un moment dat ne-a ajuns cutitul la os si am inceput sa ne impotrivim acestui fenomen daunator care ne afecta vietile si am solicitat sa ni se respecte drepturile. UNA dintre afirmatiile unui sef cu privire al acest aspect a fost acela "DACA NU VA CONVINE, DATI-VA DEMISIA" si asa cred ca am sa fac intrucat nu pot sta cu mainile in san si sa fiu un cobai al acestui sistem, totusi am si eu o DEMNITATE.

In prezent, tot noi lucratorii de la posturi raspundem la sesizarile prin 112 dupa orele de program ca de, asa se vrea iar cand e vorba de un week-end liber trebuie sa facem cu schimbul cu un lucrator de la un alt post vecin pentru a-i asigura si acestuia permanenta in localitate. OK, am zis ca totusi putem adopta o cale de mijloc, dar atunci cand s-a pus problema recuperarii zilelor libere in cursul saptamanii, pe romaneste "am fost taiat cu 7".

Nu stiu daca acest fenomen este generalizat la nivelul intregului judet, dar din cate am auzit de la alti colegi care sunt condusi de POLITISTI, lucrurile stau cu totul diferit in sensul bun al cuvantului, ceea ce ma face sa cred ca doar cei din zona, culmea mai apropiata de capitala, suntem cei mai horopsiti de soarta.

Vreau sa adresez si eu o intrebare conducerii acestui sindicat la care cotizez inca de la angajarea in Politia Romana : Oare pentru noi cei care ii tinem pe ai nostri sefi "in scaune" prin accea ca trudim din greu la buna functionare a acestui sistem nu avem nici o alta cale decat a renunta la aceasta meserie pe care am facut-o de foarte multe ori prin neglijarea totala a familiei. Oare nu se intereseaza nimeni si cu privire la noi OAMENII care purtam acele uniforme in slujba tarii? CUM PUTEM SA NE CEREM DREPTURILE FARA "A CADEA IN ABATERE". As dori in acest sens un raspuns chiar de la presedintele SNPPC daca se poate. Cu riscul de a ma expune unor probleme neasteptate, va multumesc!

Publicat (modificat)

Dedefan , fa un raport prin care sa aduci la cunostinta sefilor tai problemele pe care le intampini.

Ii dai numar de inregistrare si il intocmeesti in doua exemplare.

Daca raspunsul pe care il vei primi este unul negativ, afiseaza programul de lucru 08-16 de luni pana vineri pe usa postului, dupa care incepand cu ora 16.00 iti inchizi telefonul.

Sesizeaza sindicatul din care faci parte.

Parerea mea.

Modificat de Elvis
Publicat

In prezent, tot noi lucratorii de la posturi raspundem la sesizarile prin 112 dupa orele de program ca de, asa se vrea iar cand e vorba de un week-end liber trebuie sa facem cu schimbul cu un lucrator de la un alt post vecin pentru a-i asigura si acestuia permanenta in localitate.

dedefan voi nu aveţi patrule care intervin la 112 ?! La noi la Mangalia patrulele din teren sunt taman invers. Intervin non-stop la toate evenimentele, inclusiv 112, cercetari, etc. În timp ce fostul şef de post îl doare la bască, lucrează 08-16 (dacă lucrează), sâmbăta, duminica liber, plus că cei de la secţie îi mai lucrează şi prin dosare. Afişează programul pe uşă, închide telefonul sau nu mai răspunde la el după orele de program, mai ales dacă îţi aparţine şi să vezi ce repede se rezolvă problemele. Părerea mea.

P.S. Fără supărare, dacă acceptaţi ceea ce ai postat însemană că vă meritaţi soarta.

Publicat

Sunt de acord dar "cu o floare nu se face primavara". Nu mai exista unitate in acest sistem. Se merge pe principiul "daca nu mi se intampla mie nu ma intereseaza". Nu cred ca sindicatul poate face mare lucru intrucat m-am convins total in acest sens.

Publicat

Eu zic mai bine să mergi pe principiul "ce mi se întâmplă mie mă interesează" ca să te parafrazez puţin pentru că este mult mai sănătos. În câţiva ani ori vei ajunge la pensie ori îţi vei da demisia dacă vei continua în acest ritm. Respectă OMIRA 577/2008 privind programul de lucru şi repausul săptămânal acordat poliţiştilor şi o să vezi că nu păţeşti nimic. E scris negru pe alb. Iar dacă se va găsi vreun şefuleţ care să te ia la rost dă-i cu acest ordin în cap până înţelege că nu eşti sclav pe plantaţie. Dacă doar ne plângem unul altuia de milă nu o să rezolvăm nimc. Ia întâi de toate atitudine în loc să aştepţi ajutor de la sindicate. Doar dacă vei fi luat atitudine şi şefii tăi vor înecepe să facă presiuni asupra ta abia atunci sesizează şi sindicatele. Apropos aici nu este locul unde se depun plângeri împotriva şefilor pentru că tot am văzut că vrei să sesizezi sindicatul. Chiar dacă suntem cotizanţi pe la sindicate trebuie să ne asumăm un minim de atitudine dacă vrem să nu ajungem preşuri.

  • Apreciez 1
Publicat

copman...

sunt de acord, cu parerea ta. romanul e in general, tolerant...dar si multumit uneori de aceasta atitudine. de ex. ce poti face astazi, lasa pe maine...sau pe poimaine...ca poate nu mai trebuie facut.

clar, asteptam dupa cei din sindicate, sa faca "ceva"...si? clar, ca nu pot face singuri.clar, ca si noi trebuie sa contribuim. desi, contribuim totusi cel putin cu bani. nu multi, bani pe cap de sindicalist. dar matematic se aduna 1+1=2

unde muncesc eu isi faceau, griji ca vezi Doamne nu au facut cate ar fi ...trebuit.

ce am invatat eu? ca fiecare isi pazeste oile proprii, si nimeni altcineva. respect.

  • Displace 1
  • 1 lună mai târziu...
Publicat

Alooooo, banii nostri din cotizatie nu va mai pun la munca? Nu sunt de ajuns? Mari surprize va asteapta "DRAGI CONDUCATORI" din fruntea sindicatului. Ma refer la cotizatia noastra benevola!

  • Apreciez 1
  • Displace 1
Publicat (modificat)

Ce fac acum ceI de la BEC in legatura cu declaratiile analfabetului de la conducerea MAI cu privire la disparitia unor cantitati de combustibil , declaratii in care a folosit termenul de politisti hoti? Normal, ar fi trebuit s-ai sara la gat ! Si sper ca fiecare politist din acel judet sal dea in judecata pentru calomnie !

http://observator.in...eaza-cazul.html

Modificat de Leonidas67
Publicat (modificat)

Nu o sa sara la gatul nimanui minunatul nostru snppc pt. ca tocmai am vazut ca ministerul a facut pasul inapoi in legatura cu retinerea cotizatiei direct pe fluturas cica s-a prorogat termenul de la care se aplica dispozitia care prevedea ca nu se mai retine nimic pe fluturas.Asta miroase a intelegere -sindicatul ofera liniste ministerul colecteaza cotizatiile! Asa ca snppc va avea in continuare bani pt. agende la ce bun sa-i mai intereseze problemele noastre- agende si cadouri la copii parca ar fi o organizatie de binefacere nu una care sa ne apere drepturile!

PS. Despre aceasta prorogare am citit pe site-ul unui sindicat din politie

Modificat de ionut72
  • Apreciez 3
Publicat

Corect Ionut, ai mare dreptate. Se pare ca in sfarsit conducerea MAI a pus saua pe Sindicatele din MAI.

Le- aratat doar pisica, iar la urmatoarele ,,momente de ratacire'' ale sindicatului le va comunica data de la care nu se mai colecteaza ,,alocatia'' :naughty:

Solutia ar fi ca Sindicatele MAI sa isi creeze propriul mod de incasare a cotizatiei, altfel sfarsitul va fi aproape

Publicat

Daca nu isi fac acest sistem de colectare independenta a cotizatiilor si daca continua sa "joace mai abitir" dupa cum cand MAI, vor ramane doar cei din staff ca si membri cotizanti....

Publicat

In urma presiunilor sindicale ,s-a postat vineri o adresa pe intrapol care , (reproduc din memorie ) stipuleaza ca ,, termenul de intrare in vigoare a dispozitiei nr... se proroga pana la o data care va fi comunicata ulterior ,, .

In consecinta toate cotizatiile se vor retine ca si luna trecuta .

Publicat

desi sunt un fost cotizant, cu cotizatia la zi...simt o oarecare parere de rau ca miscarea asa zisa sindicalista va disparea...dar e pe cale de consecinta.

si-au manjit numele lor cat si al nostru prin intelegeri ciudate.

intrebarea mea, este, de ce?

  • Apreciez 1
  • Displace 1
  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

Daca SNPPC anul acesta mai da un mic cadou cotizantilor, sa nu uite si de detasatii de la Serviciile Publice Comunitare ptr Evidenta Persoanelor.Multumesc!

  • Displace 5
Publicat

Daca SNPPC anul acesta mai da un mic cadou cotizantilor, sa nu uite si de detasatii de la Serviciile Publice Comunitare ptr Evidenta Persoanelor.Multumesc!

Bai da' tare esti!

Noi ne dam de ceasul mortii ca fac astia ce vor cu sindicatele si tu asteptai cadoul de sarbatori de la sindicat.

Stai la buletine acolo ca stai bine..

Publicat

as intreba pe nea sindicat daca are vreo strategie pentru anul ce bate la usa ,vorbesc de unificarea luptei sindicale si de ce nu implicarea macar neoficiala a militarilor din MAI sa nu uitam ca ei nici macar sa gandeasca de rau nu au voie

  • Displace 3
Publicat

Da,ma astept la cadou,ca ei oricum si-l fac singuri..na ca vreau sa-mi faca si mie. Si de ce sa ma intereseze ca fac ce vor cu sindicatele? Nu e clar ca daca ridica unul capul, ori ii propun un post cald in Minister, sa taca si sa plece, ori e cercetat penal daca se crede invincibil? Oricum, nu-s in stare sa raspunda la simpla intrebare cum stam cu procesul pentru cei 25 %..asa ca da,vreau agenda si calendarul ala, ca de 5 ani nu am vazut nimic de la ei,si-s sigur ca pe lista apar la sindicat si cnp ca am primit de toate si s-au cheltuit sute de lei cu mine si altii de prin tara si banii se duc pe campanii electorale, te pomeni:))

Publicat (modificat)

As dori sa stiu daca in calitate de reprezentanti ai nostri ati incercat sa luati legatura cu d-nul ministru referitor la declaratia domniei sale la Iasi cu privire la plata restantelor pana la sfarsitul anului. Sarbatori Fericite !Din luna august senor gygabyte nu mai onoreaza aceasta sectiune, poate gasiti un reprezentant mai imlicat!

Modificat de innuendo
Publicat (modificat)

Bai da' tare esti!

Noi ne dam de ceasul mortii ca fac astia ce vor cu sindicatele si tu asteptai cadoul de sarbatori de la sindicat.

Stai la buletine acolo ca stai bine..

Qestia e ca pana anul trecut se primeau acele mici atentii....acu nici cadou pt. copilasi, nici sperante la restante, nici macar un comunicat ca mai traiesc! Rusine !Lupta sindicala nu poate fi sustinuta cu o agenda si un calendar . QED - sunteti la mila noastra, si la cheremul lor .

Modificat de innuendo
Publicat

Gresit!

Gigabyte este in continuare admin si il conduce dupa bunul plac.

Toti care nu posteaza cum doreste Gigabyte sunt banati.

Pot sa dau exemplu peste 10 banati

Ori forumistii SNPPC sunt batuti in cap, ori adminul e la furat... :ner:

Admin Gigabyte, aici sunt pe ,,taram sfant'', nu mai poti sa-mi faci nimic...

Dumnezeu nu doarme... NICIODATA!

Sarbatori fericite!!!

Publicat

Desi nu-mi face nici o placere sa raspund unei postari de genul celei scrisa de cincin si nici personajul nu-mi inspira incredere, pentru ca il cunosc, o sa trec peste acest aspect de data asta:

Pai aici ai curaj sa injuri membrii forumului?

Daca 1800 de forumisti SNPPC ti se par tie batuti in cap... Ma bucur ca cel putin tu nu esti!

Cauti numai galceava, oriunde ai fi. Daca nu mai esti membru la SNPPC, de ce ti-ai facut atatea conturi ca sa intri pe forum? Ca sa injuri membrii si sa vorbesti urat cu ei? Sa stii ca acei membri sunt politisti, colegi de-ai tai si chiar daca nu ar fi, nu esti tu persoana care sa ii jigneasca. De fapt, nimeni nu are dreptul sa jigneasca un alt om sau, in cazul despre care vorbesc, un coleg.

Daca sindicatul te-a nemultumit si ai ales sa pleci, care mai este treaba ta cu acel sindicat? Frustrarile nu te lasa sa iti vezi de treaba si sa fii un independent?

Nu trebuie sa imi raspunzi pentru ca noi doi nu avem ce discuta.

Imi cer scuze catre ceilalti useri dar era necesar sa raspund acestui personaj.

@ innuendo:

Intrucat la congresul SNPPC s-au produs anumite schimbari, nu mai pot posta ca reprezentant al SNPPC. E randul altora s-o faca dar din cate vad, nimeni nu se incumeta.

Ar fi bine sa stiti ca sunt aici lideri ai SNPPC dar, nevand curajul sa va raspunda intrebarilor, stau ascunsi sub diferiti useri si nu fac altceva decat sa informeze pe anumiti membri ai BExC. Si daca ar informa corect ar fi ok. Sau daca ar sesiza starea de spirit a membrilor sau a politistilor, asa cum reiese din postarile de pe forumuri si ar transmite mai departe, tot ar fi un inceput. S-ar apropia de oameni. De oamenii pe care cred ei ca ii reprezinta.

  • Apreciez 3
  • Displace 2
Publicat

Daca sindicatul te-a nemultumit si ai ales sa pleci, care mai este treaba ta cu acel sindicat? Frustrarile nu te lasa sa iti vezi de treaba si sa fii un independent?

De fapt cand sindicatul a ales sa faca troc cu interesele sociale si profesionale ale membrilor cotizanti, efectele acestui troc a afectat pe toata lumea, indiferent daca era membru sau nu a vreunui sindicat.

De exemplu faptul ca nu s-au dat anumite restante din urma a afectat pe toata lumea, mai putin staff-ul sindicatelor si CNP-ului care si-au "completat" la timp veniturile proprii din alte "locuri".

Nu cunosc activitatea lui cincin de pe forumul SNPPC dar eu am renuntat sa mai intru acolo, acum mai bine de un an, cand am observat ca daca discutia nu decurgea in directia si in modul in care dorea moderatorul erai banat. Nu sunteti cel mai bun exemplu de deschidere la discutii si de democratie.

Publicat

Giga, unii nu au timp pentru ca scriu poezii ori au slujbe de facut :ner: La multi ani! Fara rautati la sfarsit de an. :good:

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.