Jump to content
POLITISTI.ro

Ce presupune munca la Poliţia Autostrăzi? Nelămuriri şi particularităţi.


Postare recomandată

Publicat (modificat)

În primul şi primul rând, o să trebuiască să vă formaţi nişte nervi de oţel. Asta cred că e cea mai grea parte din munca asta. Să nu vă sară muştarul imediat şi să aveţi un control şi o stăpânire de sine, ieşite din comun. Pentru mine, cel puţin în perioada cât am lucrat pe această linie, asta a fost cea mai grea parte, restul le înveţi dacă există puţină voinţă. Ajungeam un pachet de nervi acasă ...

De aceea, ce este cel mai greu, după părerea mea este să-ţi formezi aceea stăpânire de sine ieşită din comun.

După o vreme veţi cunoaşte toate "scuzele penibile", posibile şi imposibile pe care şoferii vi le servesc, atunci când îi opriţi. Dar în esenţă vă veţi convinge că majoritatea încearcă să vă convingă despre acelaşi lucru, respectiv că ei sunt mai cu moţ, mai speciali şi că nu ai făcut tocmai bine că l-ai oprit tocmai pe el. Deci în esenţă cam asta vă vor spune toţi, numai că sub diferite forme. Absolut toţi vor să se aplice legea la sânge, DAR începând cu următorul, nu cu el. Toţi sunt un caz mai special, etc, etc

Repet, partea cea mai grea este să te autocenzurezi, mai ales când veţi opri tot felul de cocalari, mai proşti ca noaptea, dar plini de băşini şi aere de superioritate sau patroni parveniţi, ce sunt analfabeţi şi scriu cu dificultate câteva rânduri, dar care vor afişa nişte aere şi ifose greu de imaginat pentru un om sănătos la cap. O să vedeţi că de cele mai multe ori, cei săraci sunt mult mai demni şi cu onoare în comparaţie cu îmbuibaţii plini de bani ce conduc maşini scumpe, dar care se milogesc în ultimul hal pentru a nu primi o amărâtă de amendă.

După ce veţi căpăta ceva experienţă, veţi vedea că după primele replici shimbate cu un şofer îl veţi citi imediat şi veţi intui comportamentul pe care îl are, veţi mirosi scandalagii imediat sau pe cei ce au caracter şi îşi asumă greşala ori pe cei băşicaţi pe viaţă şi pe ţară, ce trăiesc cu impresia că sunt buricul pământului, că sunt urmăriţi, vânaţi sau persecutaţi de te miri cine şi care cred că de vină pentru amenda pe care o primesc este Obama sau Ceauşescu.

Totuşi, foarte important este să nu vă pierdeţi demnitatea şi să vă murdăriţi, indiferent de greutăţile prin care treceţi, pentru că acum la început vă veţi forma, iar dacă o veţi lua pe calea ciubucărelilor, nu mai există drum de întoarcere. Aşa veţi rămâne atât timp cât veţi sta prin această meserie. Deci aveţi grijă să nu vă murdăriţi cu lăturile şoferilor, fiţi mândri şi demni de voi!

Cam atât deocamdată, dar ţineţi aproape şi să nu vă fie ruşine să întrebaţi absolut orice, nimeni nu s-a născut ştiindu-le pe toate.

cataline m-ai lasat praf.

bravo.

o sa copiez textul sa-l pun pe forumul moto, daca n-ai nimic impotriva

Modificat de cezar1
  • Apreciez 1
  • Moderator
Publicat

Postul meu se adresează colegilor mei. Sigur că din moment ce nu este în secțiunea privată, îl poți copia, dar cinstit ar fi să o faci indicând sursa (respectiv acest forum) printr-un link către acel post. Așa ar fi corect.

Publicat (modificat)

Postul meu se adresează colegilor mei. Sigur că din moment ce nu este în secțiunea privată, îl poți copia, dar cinstit ar fi să o faci indicând sursa (respectiv acest forum) printr-un link către acel post. Așa ar fi corect.

:)

sa stii ca daca nu-mi raspundeai nu il copiam. e al tau si, chiar pe un forum public e parte din tine. consider ca e civilizat asa.

o sa mai astept un raspuns de la tine.

odata pus acolo, e posibil ca teribilisti moto (si d-aia care au numarul "ascuns" sub sea), sa va invadeze forumul. numai de astea n-aveti voi timp sa va enervati la posturile teribilistilor ghost-rider.

decat sa fac asta, mai bine nu il pun deloc, nici link-ul, nici textul.

[ ... ]

deci Catalin, tu-mi spui daca esti okay sa copiez textul si sa pun si sursa, acum ca-mi stii gandurile.

eu respect politistul pentru ca stiu ca e acolo pentru a ma proteja pe mine si familia mea, si-a facut o cariera din asta si o face cu daruire.

salariul nu e motivatie, asta o stiu, iar, de cand am venit in romania, 3 cazuri in care nu numai ca n-au luat mita, dar m-au si amenintat:

"domnule draga, va rog eu, nu incercati prostii, chiar daca va retin talonul si va dau 5,000 amenda, nu merita un dosar penal. n-aveti nici un punct penalizare, sunteti civilizat.., nu ma obnligati!"

mi-a fost mie rusine.

se intampla la capatul autostrazii turda-gilau, la intrarea dinstre cluj, m-a oprit pentru ca n-aveam luminile de drum pornite; cu cativa km in amonte a fost drum in lucru si le-am pus de pe drum pe pozitie.

am dat din mana initial, ca "am uitat fir-ar sa fie..., asa e!", si mi-a spus: "pregateste actele, daca esti in regula, ai scapat!", in regula n-am fost caci n-aveam rovignetta lipita si nici nu era la mine. havar n-aveam. era acasa in acte, in bucuresti.

ametit. abia ajuns din canada..., de 2 ori am condus pana in nantes in franta, crezand ca vignetta e valabila in toata europa. deci noroc urias ca nu m-au oprit nici ungurii si nici austriecii, hmm, si nici romanii, si mai credeam ca vignetta e aptipildul ala rotund de la asigurare... :lol:

la final politistul de la gilau mi-a dat amenda si 2 puncte pentru lumini.

scuze pentru polologhie.

o zi buna sa aveti si daca nu-mi raspunzi, nu intreprind nici o actiune.

sincer, mi-ar place sa pun gandurile unui politist pe forumul ala. ma lupt cu ei pentru legalitate cat pot.

cezar

Modificat de Administrator
Eliminare text şi link care încalcă regulamentul forumului
  • Moderator
Publicat

Ţi-am zis şi mai sus, poţi copia postul ăla, dar să postezi acolo şi link-ul postului indicând sursa.

După cum spuneam şi în post avem răspunsuri, pentru absolut toate inepţiile şi aberaţiile tuturor celor ce încearcă să-şi justifice alegerea de a încălca regulile. Şi acestea sunt răspunsuri bazate pe argumente, civilizate şi nu bazate pe stereotipuri sau legende urbane ori care se rezumă la jigniri sau înjurături. De asemenea te pot asigura că şi în domeniul jignirilor sau al înjurăturilor, tocmai datorită mediului deloc academic de unde provin majoritatea "clienţilor" de la serviciu, atât eu cât şi colegii mei suntem posesorii unui vocabular suburban greu de egalat şi chiar imposibil de imaginat pentru cei ce nu fac parte din păturile rău-famate ale societăţii. Sunt avantaje sau dezvantaje ce vin la pachet cu profesia asta. Numai că regulamentul acestui forum nu ne permite demonstraţiile referitoare la astfel de aptitudini. Iar cei ce îşi vor crea un cont de membru aici doar pentru a se limita să ne înjure, vor constata că doar şi-au irosit din timpul lor. Dar te asigur că şi noi poliţiştii, putem să ne limităm la înjurături, jigniri sau generalizări nedrepte şi chiar într-un mod mult mai usturător şi incisiv decât o fac mulţi concetăţeni ignoranţi.

Cam atât cu off-topicul, aici se discută despre altceva.

  • Apreciez 2
Publicat

nu pot sta pasibil la violenta, verbala sau fizica. nu as replica decat daca n-am incotro.

si mai mult ca sigur ca n-as sta nici pe un forum in care se injura.

gata si cu off-topicul meu. mersi de raspuns.

  • 9 luni mai târziu...
  • Moderator
Publicat

@Catalin, ai dreptate, tehnica vizeaza protejarea politistului si a soferului oprit, insa ce facem cu circulara de la logistica care ne avertizeaza sa oprim autospecialele cat mai in afara carosabilului ca nu cumva sa ne loveasca vreun "indragostit la volan"?!

  • Apreciez 1
Publicat

Ai dreptate, Cătălin! Dar, cred că pe lângă protecţia fizică a poliţistului se are în vedere şi camera video instalată pe maşina de serviciu, pentru ca filmarea să surprindă momentul controlului, tot pentru protecţia poliţistului.

  • Apreciez 2
Publicat

Și în plus ei au tot felul de "licurici" pe autospeciala sa fie văzuți din timp nu ca ale noastre, o rampa și gata. 

  • 2 ani mai târziu...
Publicat

Salut, la repartitie mi-am ales loc la B.P.A, A 3 Bucuresti-Brasov, cu sediul in Snagov, Ilfov, este cineva pe aici care lucreaza acolo ?

  • 2 ani mai târziu...
Publicat

off...

ce chin!...

se doarme acasa in timpul serviciului de noapte, ( cu acordul sefilor ) toate faptele sesizate pe autostrazi, inclusiv 112-uri-le sunt preluate de subunitati, sectii sau posturile din zona pe unde trece autostrada, cu scuza ca nu sunt competenti sa solutioneze alte fapte cu exceptia accidentelor si tamponarilor si culmea tupeului sunt cazuri in care ei suna la 112, sesizeaza o fapta, dupa care fug, la propriu de acolo...

vara, la toate iesirile de pe autostrazi stau alti politisti, nu cei de la politia autostrazi, cei de la autostazi se ascund prin diferite locuri, pe la umbra...

iar iarna cand se inchid drumurile, se sta la caldura, in strada se pune o basculanta in care e un sofer civil, iar in strada stau cei de la posturi, sectii si subunitati...

ai nimerit rau! asta-i munca la politia autostrazi (A2)

(daca vrea cineva poze, pot sa revin si cu asa ceva)

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.