Jump to content
POLITISTI.ro

Plata orelor lucrate sâmbata, duminica si sarbatorile legale


Postare recomandată

Publicat

Totul tine de normele de aplicare ale ordonantei, care bineinteles ca vor fi elaborate de aceeasi specialisti care au intocmit si pe cele de la ordonanta privind transportul politistilor(ati vazut ce a rezultat) si in masura covirsitoare de opinia reprezentantilor sindicatelor, care ar trebui sa impuna aplicarea prevederilor codului muncii referitoare la echivalenta unei zile lucrate de sarbatoare legala sau simbata, duminica, cu doua zile lucratoare din cursul saptaminii.

  • Apreciez 2
Publicat

Complicat nu este: Zilele de sambata si duminica valorand dublu,se compenseaza cu o zi libera si se acorda sporul de 75%.

Curiozitatea mea este alta:Cum o sa acorde zilele libere in mediul rural?

Publicat

Postez o parte a unui articol,autoare fiind  dna judecator Cecilia Jabre (Tribunalul Bucuresti) si publicat in Revista de Drept Social (2012)

Regimul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru de pe parcursul săptămânii era reglementat distinct de prima teza a art. 16, alin. 1 din O.G. nr. 38/2003 şi implica şi el plata unui spor diferenţiat în funcţie de numărul de ore lucrat suplimentar.

În cazul în care orele prestate sâmbăta şi duminica erau în acelasi timp şi ore suplimentare programului normal de muncă săptămânal de 40 ore, atunci se datora atât sporul prevăzut de teza întâi a art. 16, alin. 1 din O.G. nr. 38/2003, cât şi sporul prevăzut de teza a doua.
Se constată că prevederile legale citate mai sus nu sunt altceva decât o aplicaţie cu titlu particular în cazul funcţionarilor publici cu statut special – poliţişti – a prevederilor generale aplicabile oricărui raport juridic de muncă, conţinute de art. 132 Codul muncii (în forma în vigoare până la data de 01.01.2010, iar în prezent art. 137).
Astfel, legea specială, O.G. nr. 38/2003, face referire la regimul zilelor de repaus, fără a‑l descrie însă în detaliu.
Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului precizează în art. 39, alin. 1 că durata programului de lucru al poliţistului este de 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului poliţienesc şi refacerea capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de lege, adică în condiţiile prevăzute de legislaţia generală în materie, respectiv Codul muncii.
Art.132, alin.1 din Codul muncii arată că repausul săptămânal presupune 2 zile obligatorii de odihnă, acordate de regulă sâmbăta şi duminica.
Alineatul 2 prevede posibilitatea acordării celor două zile şi în alte zile decât sâmbăta şi duminică, însă acest lucru trebuie să rezulte din contractul colectiv de muncă aplicabil sau din regulamentul intern.
Pentru această derogare însă, alineatul 3 instituie o sancţiune în sarcina angajatorului constând în obligaţia de plată a unui spor.
În aplicarea textului de mai sus, angajatorul este obligat să stabilească în primul rând care sunt cele 2 zile ale fiecărei săptămâni ce vor fi considerate libere.
Pentru a nu exista discriminări între salariaţi, în principiu, cele 2 zile sunt aceleaşi pentru toţi.
Dacă angajatorul nu dovedeşte că ar fi convenit/stabilit (prin contractul colectiv de muncă sau regulament intern) ca alte două zile ale săptămânii să fie considerate libere, se va considera că ele au fost cele de sâmbătă şi duminică.
Potrivit art. 39, alin. 1 din Legea nr. 360/2002, serviciul poliţienesc are caracter continuu şi este organizat în schimburi, presupunând lucrul prin rotaţie inclusiv în zilele de repaus săptămânal şi în cele de sărbătoare legală.
În considerarea acestei particularităţi, s‑a exprimat atât în practica administrativă, cât şi în cea judiciară, opinia potrivit căreia cele 8 ore lucrate în aceste zile trebuie considerate normale şi că sporul s‑ar datora numai dacă ele ar fi depăşite prin lucru suplimentar.
S‑a mai susţinut că pentru cele 8 ore lucrate într‑o zi de repaus sau de sărbătoare legală, angajatul ar avea dreptul numai la acordarea unei zile libere, asimilându‑se astfel ziua de repaus lucrată cu o zi normală de muncă, justificat de caracterul continuu al serviciului poliţienesc.
Apreciem că acest raţionament este neîntemeiat.
Astfel, dreptul la repaus săptămânal conferit de legiuitor nu presupune doar stabilirea numărului de zile lucrîtoare ce se cuvin la un anumit numîr de zile libere (adică a proporţiei de 5:2 dintre ele), ci impune şi condiţia ca această proporţie să se respecte în fiecare săptămână, dreptul nefiind unul „la repaus”, ci unul la „repaus săptămânal”.
Cu alte cuvinte, nu este posibil să i se ceară salariatului să lucreze, de exemplu, 20 de zile continuu, pentru ca apoi să i se acorde 8 zile libere, ci este necesar ca după fiecare grupă de 5 zile lucrate consecutiv, să se acorde 2 zile libere (desigur, atât Codul muncii, cât şi art. 39, alin. 3 din Legea nr. 360/2002 prevăd anumite derogări de la regulă, în situaţii speciale sau chiar excepţionale, acestea nefăcând însă subiectul disertaţiei noastre).
Această interpretare se întemeiază pe scopul reglementării, acesta fiind acela de a permite refacerea fizică şi psihică a salariatului, după o anumită perioadă de lucru continuu şi de a asigura o anumită constantă a activităţii care să permită organizarea vieţii acestuia.
Mai exact legea nu stabileşte doar câte zile libere i se cuvin salariatului, ci şi când i se cuvin.
Cu alte cuvinte, salariatul nu are doar dreptul la o zi liberă, ci la o zi liberă în cadrul zilelor de repaus stabilite general de angajator, adică în zilele de sâmbătă şi duminică ca regulă generală.
Este adevărat că din considerente de interes general (caracterul continuu al serviciului de poliţie), dreptul de mai sus poate fi supus unei ingerinţe, în sensul că angajatorul poate impune salariaţilor exercitarea dreptului de mai sus în alte condiţii decât cele convenite iniţial, dar fără ca prin aceasta să fie afectat însuşi dreptul.
Mai exact, angajatorul poate cere poliţistului să se prezinte la serviciu într‑o zi stabilită iniţial ca fiind de repaus şi să îl oblige pe acesta să îşi ia ziua libera ce i se cuvenea într‑o altă zi.
Este de necontestat că ingerinţa de mai sus este prevăzută de lege şi este şi justificată obiectiv.
Problema care se ridică este cea a proporţionalităţii ei.
În acest sens, se observă că pentru a compensa această ingerinţă în condiţiile de exercitare a dreptului la repaus săptămânal, leguitorul român a instituit o sancţiune pentru angajator constând în plata unui spor la salariu, spor care în cazul poliţiştilor este reglementat de art. 16, alin. 1, teza a doua din O.G. nr. 38/2003.
Cu alte cuvinte, dacă salariatul şi, implicit, şi poliţistul, lucrează sâmbăta şi duminica în interiorul timpului normal de lucru, angajatorul trebuie să îi acorde repausul săptămânal în alte 2 zile ale săptămânii şi să îi şi plătească un spor (fie cel din contractul de muncă – la salariaţi, fie cel din O.G. nr. 38/2003 – la poliţişti).
Acordarea repausului săptămânal în alte 2 zile ale săptămânii nu reprezintă un beneficiu special acordat salariaţilor, ci este numai respectarea obligaţiei de acordare a repausului săptămânal.
Plata sporului reprezintă o reparaţie pentru faptul că salariatul şi‑a efectuat repausul în alte zile decât majoritatea salariaţilor şi, pe de o parte, a fost supus unei suprasolicitari, iar pe de altă parte, a fost privat astfel de unele din posibilităţile de recreere oferite de perioada de week‑end (timp petrecut alături de membri familiei, care în mod obişnuit îşi iau repausul în zilele de sâmbătă şi duminică, posibilitatea de a participa la anumite evenimente culturale ce se organizează de regulă în week‑end etc.).
Rezultă deci că simpla acordare a altor 2 zile libere pe săptămână nu este de natură să înlăture obligaţia de a plăti sporul prevăzut de O.G. nr. 38/2003.


Eu sint optimist si cred ca noua ordonanta va avea aplicabilitate.Dar pina nu ved negru pe alb,ma abtin de la orice comentariu.

  • Apreciez 2
  • Membru
Publicat

Initial, la conceperea ordinului pentru plata orelor lucrate sâmbata, duminica si sarbatorile legale, cei care l-au conceput au gandit-o la modul sa fie platiti sefii si personalul pentru care nu e ceva obisnuit sa lucreze in acele zile (ex: politistii de la ordine publica), iar pentru restul s-au gandit ca probabil e ceva normal sa lucreze sambata si duminica si nu are rost sa acorde sporul.

Am inteles ca s-au agitat sindicatele si lucrurile ar trebuie sa revina la normal si sa fie platita si "prostimea".

Publicat

Si pana la urma cum se va aplica ordonanta 37/2014 ca eu tot nu pricep? De exemplu daca lucrez intr-o sambata angajatorul trebuie sa imi de-a liber intr-o alta zi nelucratoare cand imi pica tura, drept compensatie sau sa imi acorde un liber intr-o zi lucratoare din cursul saptamanii si sporul de 75%?

Publicat

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din  salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

Art. I

(5) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4)

 

Deci dacă lucrăm sâmbăta și duminica dar ni se dă timp liber corespunzător nu se mai acordă acel spor.

Publicat

Da ,dar ce inseamna timp liber corespunzator?Un liber,doua libere pentru o zi lucrata duminica sambata,in sarbatorile lega? Asta e adevarata intrebare.................

  • Moderator
Publicat

Adica iti iei apoi liber un numar echivalent de ore cu orele lucrate.

  • Membru
Publicat

Intr-o sambata sau duminica execut un serviciu de 8 ore.Intrebare:cate zile libere trebuie acordate pentru a NU beneficia de sporul de 75%?

Intr-o sambata sau duminica execut un serviciu de 24 de ore(O S).Cate libere trebuie acordate pentru a NU beneficia de sporul de 75%?

Prefer raspunsuri de la cei care stiu cu adevarat cum se calculeaza liberele nu presupuneri.

  • Apreciez 1
  • Displace 1
Publicat

Exact,pentru ca eu lucrand sambata sau dumunica sau in sarbatorile legale ar trebui sa iau 175 ron(sa zicem-ca sa fie mai usor de calculat-unde 100 ron ar reprezenta plata unei zi de munca). Daca imi iau o recuperare intr-o zi lucratoare recuperez practic 100 ron.......Cu restul ce se intampla?...........Un raspuns de la cineva care e pe problema,stie cu varza si eventual da cu mistria pe la financiar,nu filozofi de prin birouri care acu au gasit un subiect nou si nu se mai plictisesc.........................

  • Apreciez 2
  • Displace 2
Publicat

A lucra simbata si duminica,nu este un privilegiu.In alte sectoare codul muncii se respecta .Numai aici la noi nu.Trebuie sa dea o ordonanta,ca sa poata respecta legea.Spun cum este intr-o Regie Autonoma.Nu-i dau numele.Cei ce sunt chemati de acasa,orele se compenseaza in bani.Cei ce lucreaza in ture,in zilele mentionate,pe linga liberul acordat,se compenseaza si cu bani.Se asigura continuiitatea pentru ca nu pot intrerupe productia.La noi de ce nu poate fi tot asa.Chemi omul de acasa, ca este in grupa operativa,recompenseaza-l cu bani.Lucreaza in ture,la fel.Ce atitea metodologii.De fapt la cit de incilcite sunt articolele din Ordonanta,sigur trebuie metodologie.Nu puteau scrie in ea.Paie,paie.Fin,fin.Si se intelegea ce si cum.Vom vedea ce se intimpla in august.

Publicat

Mda .... va fi ca si cu decontarea navetei... il pune pe sef sa semneze ca nu sunt mijloage de transport in comun.

Aici il pune pe sef sa semneze de ce nu s-a dat timp liber corespunzator. Sefului ii e rusine sa semneze si te trimite in liber fortat. Cam asa prevad eu metodologia. Si bani...

  • Apreciez 1
Publicat

teapa..... nu vom primi nimic. tot cei de la birouri vor beneficia de 75% la sambete si duminici asta daca vor fi chemati la munca in zilele nelucratoare ,deci,sa ne pregatim de miting

Publicat

deci in perioada 07-11.07 miting zilnic.


Federația Sindicatelor Naţionale al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (F.S.N.P.P.C.), în conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991 republicată, a solicitat Primariei Municipiului Bucuresti aprobarea desfăşurării unei adunări publice (miting de protest), în perioada 07-11.07.2014, între orele 09.30-12.00, în parcul din fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, la care vor participa circa 200 de persoane/zi.

 

Scopul mitingului publice îl constituie protestul faţă de:

- aplicarea O.U.G. 37/2014 pentru modificarea si completarea art. 13 din O.U.G. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice;

- aplicarea deficitară a Ordinului M.A.I. nr. 51/2014 privind decontarea drepturilor de transport la și de la locul de muncă;

- neacordarea sporului pentru munca de noapte unor categorii de polițiști;

- tergiversarea elaborării proiectului statutului polițistului.

 

Biroul Executiv Central

  • Apreciez 2
Publicat

Nu stiu daca este locul corespunzator ptentru intrebarea mea, dar nu am mai deschis alt topic.

Care sunt toate acele sporuri ce au fost introduse in salariul de baza si care este procentul acestora?Pe fluturas nu apar decat orele de noapte si sporul pentru conditii grele.

Si inca ceva:care este modalitatea de calcul al sporului de 75%,la care face referire topicul(asta daca stie cineva,bineinteles)?

De ex:la un salariu de baza de 2000 lei cu 168 de ore lucrate intr-o luna, rezulta circa 11,9 lei/ora. 75%*11,9lei=8,9 lei(sporul de 75%).Daca aceasta este modalitatea de calcul, am avea la un nr. de 30 de ore lucrate in week-end sau sarbatori 8,9 lei * 30 de ore = 267 lei, bani pe care ar trebui sa ii primim.Corectati-ma va rog daca gresesc.

Publicat (modificat)

nu va mai faceti sperante fratilor! omai-ul referitor este asa cum ma asteptam, demolator; ordonanta e apa de ploaie si au dat-o sa inchida gura fraierilor talpasi, interpretarea este specifica structurii si duminica e egala cu martea! ramine sa aranjam cu preotul sa tina slujba de duminica miercurea si sa echivaleze ziua de paste cu joia mare! lasati calculele ca nu isi au rostul.

Modificat de sorinel
  • Apreciez 3
Publicat

Lucrez în MAI dar nu am reușit să-mi fac cont specific! Stimați colegi nu știu de ce vă stresați atât, noi nu vom lua niciodată acel spor pe care îl au alte regii autonome (inclusiv anumite sectoare de administrație publică care și-au recâștigat drepturile pe instanță), [cenzurat] sindicatelor plătite din banii noștri!!! 

Haideți să vă explic:

Sporul (între 75%-100%), pentru munca sâmbăta/duminica, cu recuperare timp liber, trebuia să fie prevăzut în mod expres în contractul colectiv de muncă după care se acorda în temeiul art. 137 alin. 2 din Codul Muncii... 

Contractul colectiv de muncă aplicabil MAI, nr. 59.395 din 26.11.2012 nu prevede un astfel de spor, deși în cel abrogat era prevăzut... Schimbarea C.C.M. a fost una silențioasă, fără prea multe surle și trâmbițe, fiind semnat, din partea sindicatelor de dl. Marin Gruia, dl. Ioan Stoica și dl. Ilie Florin Vîlnei, sindicatele reprezentate le găsiți pe net!

Astfel, cu bună știință, s-a emis acest ordin care este aplicabil doar celor care vor lucra efectiv 14 zile, neîntrerupt, pentru un spor de 75%, acordat pentru două zile, calculat la nivelul salariului din 31.12.2009!

Acest OMAI 101/2014 este praf în ochi! Rușine celor ce au negociat CCM-ul, că au salarii de 10 000 lei din cotizațiile noastre! 

  • Apreciez 2
Publicat

Acum citeam OMAI 101/2014 și am aflat cui îi este aplicabil! Printre cei pretabili a primi acest spor, conform art. 4 alin. 2 lit. e, sunt acdrele de asigurare a continuității în serviciile de permanență, deci d-l ofiței la continuitate, nu intervine la apeluri 112 în week-end (excepție fapte deosebite sau acțiuni), vine luni la muncă, vorba aia - e odihnit - și când bagă plasticul în perete, surpriză!!! A încasat sporul de 75%! 

  • Apreciez 1
  • Displace 1
Publicat

si in continuare ,revelionul vine pentru politisti in 5 ianuarie,craciunul in 10 ianuarie,conform planificarii,si asta e...teoria relativitatii timpului si spatiului ni se aplica ...

  • Apreciez 1
Publicat

in CCM prevede un protocol pe ultima pagina.Protocol care a si fost facut .Dar unui STATUL si cine se pune cu statul nu-i asa d-le ministru?

Publicat

Au facut lege pentru ei, ei iau spor de 75%, ei iau premii d3 excelenta.... si multe altele, la care noi talpasii doar ne facem iluzii. Bravo sindicatelor, au luptat pana au obtinut ce si-au dorit. Tot cei de la conducerea sectiilor, ipj, samd.

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.