Jump to content
POLITISTI.ro

Modificarea Statutului Politistului


Postare recomandată

  • Moderator
Publicat

Cu siguranta stiu, au primit si ei propunerea.

Liderii sindicatelor trebuie sa fie constienti de faptul ca ei pot fi primii vizati de aceste modificari legislative.

Publicat

Oare cine este initiatorul, nu cumva MAI-ul? De ce voit MAI-ul a uitat de Proiectul de modificare din 2009?

Proiectul nu a fost pus în dezbatere timp de 30 de zile pe site-ul MAI, conform legii privind transparenţa decizională şi legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000, asa cum ma asteptam.

Este transmis discret pentru consultare acum in ultimul ceas, în bătaie de joc, după ce deja a fost depus la Senat, motivat şi aranjat deja pentru dezbateri în comisia de specialitate.

Trebuie sa fim uniti si sa facem loby la Parlament, daca mai putem..., pe orice cale!

@Kmcoio.

Ai dreptate, dar traiesti in alta lume, cu postarea de mai sus.

Cu stima,

  • Moderator
Publicat

Dl. radusandu, stiti cumva daca exista in legislatia europeana prevederi aplicabile pt. acest caz?

Multumesc.

  • Membru
Publicat (modificat)

Domnule Radusandu, poate traiesc in alta lume, dar lumea in care traiesc eu se vrea a fi cu adevarat democratica si cu respect fata de drepturile cetatenilor, din care fac parte si politistii...insa se pare ca prevederile noastre cele mai sumbre, uneori afirmate in spirit de gluma(e.g. : Dictachiorul si alte apelative ce fac referire la comunism) urmeaza sa se transpuna in realitate. Pe scurt, incet, incet ne intoarcem la comunism. Si voi lupta din toate puterile mele limitate sa nu se intample acest lucru. Se vede clar ca domnii din conducerea MAI sunt doar niste marionete ale actualului regim si vor sa remilitarizeze, chiar daca figurativ vorbind, politia, ceea ce este in grav conflict cu prevederile si statutul unui stat membru al Uniunii Europene. Daca cineva din conducerea MAI imi poate da un exemplu de stat membru UE unde oamenii pot fi mutati/disponibilizati dupa buna placere a unui ministru, eu imi fac mea culpa pentru toate afirmatiile de mai sus. Un ministru azi vine, maine pleaca si intre timp, sefutii afiliati regimului aflat la putere distrug generatii intregi de oameni care ii tin in scaune. Oricum, din cate am inteles, nu prea sunt familiarizat cu procedura, legea a fost incalcata intrucat acest proiect nu a fost supus dezbaterii publice.

Sa vedem ce se va alege.

Modificat de Kmcoio
Publicat

Nici nu stim ce ne asteapta :( e atat de grav am 4 ani de minister si singura mea bucurie la munca este ca nu am rata la banca...... zambi-ti dragi colegi....

Publicat

din discutii fugare cu o persoana ce are ,,greutate'' il lumea sindicala am inteles ca prin aprilie va intra la discutii ,,proiectul''

pana atunci sindicatele au tot timpul sa se aseze de aceeasi parte a mesei si sa riposteze pe masura

cu stima :emo-yessir:

  • Moderator
Publicat

Părerea mea e că nu ar strica nici dacă ne-am mobiliza exemplar și să facem câteva mitinguri. Pe lângă loby-ul ce sper că se va face, ar fi o modalitate să ne facem auziți.

Pentru că după ce ne-au băgat mâna-n buzunar și ne umilesc în fiecare zi, acum vor să ne transforme și în niște sclavi, prin batjocorirea principiului stabilității în funcție a polițistului.

Ce părere aveți, credeți că ar merita să ieșim la un miting?

  • Membru
Publicat

Sunt de acord, mai ales ca intru in CO si sunt disponibil...emo-yessir.gif

  • Membru
Publicat

Eu cred ca vor sa ne ia ochii prin chestia asta, ca sa uitam de salarii/lipsa logistica/lipsa cadru legislativ si asa mai departe si sa fim multumiti pe banii astia si ca se poate si mai rau...apoi, ma intreb asa.. am semnat contractele cu ministerul, oare nu pot fi anulate printr-o actiune in instanta pe motivul ca, noi, parte a contractului, daca am fi stiut ca se pot schimba conditiile de munca/angajare in asa fel incat nu ne-ar avantaja deloc, nu am mai fi semnat contractul respectiv?

Cadru legal : "...Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executarii unui contract, savârşita în aşa fel încât fara aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneaza cu pedeapsa prevazuta în alin. precedente, dupa distincţiie acolo aratate." - art. 215 din Codul penal - infractiunea de inselaciune...astept parerile dvs.

  • Moderator
Publicat

Ba din contră, modul parșiv prin care e promovat acest proiect de modificare al legii 360 dovedește că s-a dorit a fi ceva de neobsevat, care să nu atragă atenția și să nu îi fie acordată importanța cuvenită.

Probabil că cei care nu ați apucat vremurile acelea, la care acum se dorește să se revină, NU realizați care e adevăretul pericol ce ne paște, dacă se concretizează această propunere de modificare a statutului.

  • Membru
Publicat

Nici nu vreau sa realizez.... ne intoarcem la comunism? Noi trebuie sa fim demilitarizati, conditie sine qua non impusa de UE cand am aderat...pai, prin aceasta modificare a Statutului Politistului ne cam intoarcem la vremurile militarizate...vom fi mai ceva ca jandarmii. Totusi, nu pot schimba asa de capul lor Statutul, fara sa se conformeze Legislatiei Europene in vigoare. Parerea mea e ca ii putem castiga in cazul unui proces.

  • Moderator
Publicat

Scuze pt OFF TOPIC

Kmcoio, in postul anterior cred ca faci o confuzie, nu ai semnat niciun contract, ai semnat un angajament. :clip:

  • Membru
Publicat (modificat)

Angajamentul respectiv se incadreaza in categoria contractelor sinalagmatice...Codul civil defineşte în art. 942 contractul ca fiind "acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânşii un raport juridic”. Contractul bilateral (sinalagmatic), după definiţia dată în art. 943 Cod civil, este acel contract în care părţile se obligă reciproc una către alta.

Acest tip de contract se caracterizează prin reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor. Cred ca ne incadram aici, ce zici? Angajamentul respectiv este incheiat intre noi, persoane fizice si MAI, persoana juridica, in scopul de a constitui un raport juridic intre noi. Nu?

Modificat de Kmcoio
Publicat

De cate ori se intampla atunci cand "suparam" vreun figurant cu relatii acesta sa ne promita ca vom fi mutati cu prima ocazie sau chiar destituiti... se pare ca acum nu vor trebui sa`si incalce promisiunea din cauza cadrului legislativ "defectuos". Foarte incurajator, maifa prinde din ce in ce mai multe radacini pe cand noi suntem legati la maini. slapb.gif

  • Moderator
Publicat

Kmcoio

Nu as vrea sa dezvoltam acest subiect aici, intrucat nu are legatura aceasta discutie cu subiectul topicului.

  • Membru activ
Publicat

observ ca dispae califatvul "exceptional";

cum vor mai fi avansti sefii aproape in fiecare an?

Publicat (modificat)

Domnule Radusandu, poate traiesc in alta lume, dar lumea in care traiesc eu se vrea a fi cu adevarat democratica si cu respect fata de drepturile cetatenilor, din care fac parte si politistii...

Si crezi ca Romania va fi vreodata asa ceva? Daca vrei o astfel de tara caut-o in alta parte. Uita-te la istoria romanilor (nu a Romaniei), si vei vedea ca in tara asta, cu unele foarte mici exceptii, nu a fost nicioadata cu adevarat bine. Tot acolo vei gasi indicii bune despre tendinta conducatorilor romani spre dictatura si bagarea pumnului in gura.

E drept ca tot de acolo se desprinde si tendinta poporului de a-si omora conducatorii proveniti din sanul poporului (prin tradare, executie, etc.), tendinta pusa sarguincios in aplicare. Exceptie a facut Casa Regala Romana, despre care se stie ca e de sorginte germana.

Modificat de SandoKhan
Publicat

Le-am dat fiori prin exemplul nostru de la mitinguri şi acum vor ca prin aceste modificări să se acopere legal pentru abuzurile care vor urma.

Acum trebuie să fim mai uniţi ca oricând să nu acceptăm aceste modificări.Spontanele ne scapă luaţi aminte.

Publicat

Nu le-am dat nici un fior. Ii doare drept la basca de noi. Ei se conduc dupa principiul "cainii latra, ursul trece!"

Te asigur ca aveau de gand sa faca modificarile cu mult inaintea mitingului, de aceea, spre surprinderea multora, fostul ministru Blaga a aratat o letargie surprinzatoare fata de sistem, cu deosebire de alte dati cand a fost ministru a-l MAI. Stia el ce stia.

Publicat (modificat)

Daca nici la urmatorul miting politistii nu isi vor misca fizicul de pe canapelele din fata televizoarelor atunci cand unii colegi ai lor sunt la miting la Bucuresti inseamna ca ne meritam soarta.

Si tare imi este frica ca atunci cand canapelele vor fi foarte reci nu o sa mai putem face nimic.

Sandokhan inca odata dovedesti ,daca mai era nevoie, ca intr-un sistem militarizat cultura sindicala este egala cu zero.

Din cauza asta eu personal doresc ca jandarmii si granicerii sa ramana unde sunt.

Spontane-spontane..............

Modificat de Elvis
Publicat

ART.16.

Propun să fie menţinută modificarea ca în Proiect

ARGUMENT:

Se impune, în contextual actual, ca prin acest Proiect să dispară excepţia:

…”cu excepţia comisarilor-şefi de poliţie cu o vechime minimă de 2 ani în gradul profesional, care au îndeplinit cel puţin 5 ani funcţii cu gradul profesional de chestor de poliţie sau general de brigadă ori superioare”;<br style=""> <br style="">

ART. 22.

Propun să fie menţinută modificarea ca în Proiect la alin 7.

(7) Competenţele emiterii actelor administrative privind naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în condiţiile legii.

Propun să ca în Proiect, alin. 8 să aibă următorul cuprins:

(8) În situaţii temeinic justificate, altele decât cele prevăzute la art.65, menţionate în actele administrative emise în acest scop, poliţistii pot fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 3 luni, timp în care vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de conducere, după caz.

ARGUMENT:

Prin OUG nr. 153/2008 La articolul 22, alineatul (8) s-a modificat si are in prezent urmatorul cuprins:

"(8) In situatii temeinic justificate, altele decat cele prevazute la art. 65, stabilite prin ordin al ministrului internelor si reformei administrative, politistii pot fi pusi la dispozitia unitatii pe o perioada de cel mult 6 luni, timp in care vor beneficia de drepturile banesti avute, cu exceptia indemnizatiei de comanda, dupa caz."

Se impune, în contextual actual, ca prin acest Proiect să dispară excepţia, iar termenul de punere la dispoziţie să fie de 3 luni de luni, aşa cum a fost si cum susţine şi CNP-ul.

ART. 26

(1) s-a eliminat calificativul „excepţional ” la evaluarea de serviciu.

Propunem să fie menţinută modificarea ca în Proiect, inclusiv alin 2 şi 3.

(1) Activitatea şi conduita poliţistului sunt evaluate o dată, pe an, iar concluziile se consemnează în evaluarea anuală de serviciu, cu acordarea uneia dintre următoarele calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător", "nesatisfăcător".

(2) În cazul în care poliţistul nu a desfăşurat activitate pe durata întregului an calificativul acordat ca urmare a evaluării întocmite pentru perioada sau perioadele lucrate constituie calificativ anual numai dacă activitatea desfăşurat depăşeşte cumulat 6 luni.

(3) Metodologia privind evaluarea poliţistului se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. <br style=""> <br style="">

ART. 47.

Propunem să nu se abroge art.47, alin. 3 şi 4, iar acestea vor avea următorul cuprins:

(3) La încetarea detaşării, poliţistul va fi numit într-o funcţie echivalentă celei din care a fost detaşat, dacă este vacantă, sau în altă funcţie corespunzătoare gradului profesional deţinut, în condiţiile prezentei legi.

(4) Prevederile alin. (3) se aplică şi poliţiştilor care au desfăşurat misiuni internaţionale sau au participat la cursuri în străinătate, la încetarea acestor situaţii.<br style=""> <br style="">

ART.78.

Propunem să fie ca în lege şi să nu se modifice, cu următorul cuprins:

„Art. 78 - Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată şi ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcţionarului public numai în situaţia în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică poliţistului.”

ARGUMENT:

În legea nr. 188/1999 la art. 6 nu se specifică că” Prevederile prezentei legi nu se aplică:..” poliţiştilor cu statut special.

În cadrul raporturilor juridice de serviciu se nasc obligatii ce trebuie îndeplinite de către ambele parti, dar şi drepturi pe care acestea le exercită.

În cazul politiştilor, legea specială, Legea nr. 360/2002, trebuie să tină cont de dispoziţiile

Legii nr. 188/1999, Statutul functionarilor publici, care constituie dreptul comun ,,primar” în materie şi de art. 39 din Codul muncii, dar prevede şi alte drepturi pentru această categorie profesională.

Specific poliţiştilor este faptul ca nu pot negocia nici existenţa şi nici întinderea drepturilor lor, acestea fiind stabilite prin acte normative.

Conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome.

Astfel, observăm că funcţia publică poate fi privită din mai multe puncte de vedere:

-în sens organic – funcţia publică este ansamblul personalului;

-în sens formal – funcţia publică desemnează regimul juridic

aplicabil ansamblului personalului;

-în sens material – funcţia publică este o activitate care constă în a participa în mod constantţi cu titlu profesional la activităţile instituţiei publice.

Publicat

Sandokhan inca odata dovedesti ,daca mai era nevoie, ca intr-un sistem militarizat cultura sindicala este egala cu zero.

Din cauza asta eu personal doresc ca jandarmii si granicerii sa ramana unde sunt.

Vorbesti de parca Politia, era inainte de demilitarizare, civila. Sa iti amintesc ca aveati grade militare?

Si crezi ca sistemul de acum e foarte diferit ca organizare fata de ce era inainte? Sau voi ati avut enorm de multa cultura sindicala....?

S-a dovedit deja ca mitingurile nu au nici un afect acolo "sus"! Asta e clar. Putem sa facem cate un miting in fiecare zi, ei tot dupa principiul aratat de mine mai sus se conduc. In schimb spontanele ii deranjeaza.... enorm. Un bun exemplu a fost ala de la Finante.... Dar cum spuneai chiar d-ta, intr-un sistem organizat pe principii militare spontanele de amploare sunt excluse.

p.s. Spontan nu e ala facut de colegii de la PFR care au refuzat sa dea testare. Spontan e incetarea totala a lucrului.....

Publicat

Apropo, acum am stabilit ca proiectul de modificare este inaintat de Parlament la MAI, fiind initiat de un numar de 12 deputati si depus la Camera Deputatilor din martie 2009.

Cred ca nu va avea mare succes, pentru ca urmeaza sa fie depus si proiectul MAI, unde am fost consultati, dar...intotochiate sunt caile domnului.Acest proiect al MAI este de la guvernarea din 2009 si MAI era de alt partid...

Cred ca mai bine ne-am uni eforturile pentru noua lege cadru de salarizare pentru anul 2011.

Sa auzim de bine!.

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.