Jump to content
POLITISTI.ro

Postare recomandată

Publicat

Cetățean prins în flagrant

 

La data de 26.09.2013, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, au prins în flagrant un cetăţean în timp ce primea de la o denunţătoare suma de 200 lei pentru a-şi trafica influenţa pe lângă factorii de decizie din cadrul unei universităţi din municipiul Iaşi, în scopul obţinerii unui punctaj pe baza căruia să fie admisă la unitatea de învăţământ respectivă.

 

În fapt, în cursul lunii septembrie 2013, B.C.D. i-a promis denunţătoarei A.G.C. că, în schimbul sumei de 500 euro, poate interveni pe lângă rectorul unei universităţi din municipiul Iaşi şi o persoană din cadrul secretariatului universităţii, pentru a-i facilita obţinerea fictivă a unui punctaj mai mare la dosarul de candidat necesar pentru admiterea la unitatea de învăţământ în sesiunea de toamnă pe locurile rămase libere de la sesiunea din vară.

Din suma totală de 500 euro pretinsă, denunţătoarea a remis lui B.C.D. suma de 300 euro la începutul lunii septembrie, urmând ca ulterior să fie plătită şi diferenţa.

 

În urma denunţului formulat de A.G.C., în cursul zilei de 26.09.2013, ofiţerii Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au realizat acţiunea de prindere în flagrant, B.C.D. fiind surprins în momentul primirii sumei de 200 lei, reprezentând o parte din diferenţa de 200 euro.

 

În cauză, procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de B.C.D., pentru săvârşirea infracţiuni de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cercetările fiind continuate cu învinuitul în stare de libertate.

 

D.G.A. - Biroul Informare și Relaţii Publice

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

Desistare mită poliţist

 

Joi, 17 octombrie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Timiş, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), l-au prins în flagrant pe M.A., din jud. Timiş, în timp ce oferea suma de 400 euro unor poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara – Biroul Poliţiei Rutiere, pentru a nu-i întocmi dosar penal.

 

Tot în cursul zilei de ieri, la Serviciul Judeţean Anticorupţie Timiş a fost înregistrat denunţul inspectorului de poliţie B.B.I., din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara – Biroul Rutier, din care rezulta faptul că, M.A, conducător auto, i-a oferit iniţial suma de 100 euro, pe care a majorat-o la refuzul repetat al poliţistului la 400 de euro pentru a nu-i întocmi dosar penal întrucât fusese identificat conducând un autovehicul pe drumurile publice, cu permisul de conducere suspendat.

 

În fapt, în jurul orei 11.00, inspector de poliţie B.B.I., împreună cu agent principal de poliţie H.A.D., în timp ce desfăşurau activităţi de control rutier în municipiul Timişoara cu autospeciala de poliţie dotată cu aparat radar, au depistat autoturismul condus de M.A., având o viteza de 77 km/h pe un tronson unde limita de viteză era de 50 km/h. Cu ocazia verificării documentelor de identitate şi ale autoturismului, cei doi poliţişti au constatat că sus-numitul avea permisul de conducere suspendat din data de 11.10.2013.

 

În baza denunţului formulat, ofiţerii S.J.A. Timiş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi cu sprijinul D.I.P.I., au realizat acţiunea de prindere în flagrant, conducătorul auto fiind surprins în timp ce remitea celor doi poliţişti suma de 400 euro, pentru a nu i se întocmi dosar penal.

 

În cauză, faţă de M.A. a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 255 C.pen., rap. la art. 7 al. 2 din Legea nr. 78/2000, fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. Astăzi, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Timiş cu propunerea de arestare preventivă, fiind luată măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă 30 de zile.

 

Sursa: IPJ TIMIS

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Timiş, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu sprijinul tehnic al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), l-au surprins în flagrant, vineri, 1 noiembrie a.c., pe B.P., în timp ce remitea unui agent de poliţie 2.700 lei, reprezentând o parte din suma promisă, pentru a nu-i întocmi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În cursul zilei de 31.10.2013, agent şef principal de poliţie B.M., din cadrul Poliţiei Oraş Buziaş – Formaţiunea Rutieră, a depus un denunţ la S.J.A. Timiş, prin care sesiza faptul că B.P. i-a promis o sumă de bani, pentru a nu-i întocmi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În fapt, la data de 30.10.2013, lucrători din cadrul Poliţiei Oraş Buziaş l-au depistat în trafic pe B.P., conducând un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
În baza denunţului formulat, la data de 01.11.2013, ofiţerii S.J.A. Timiş, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, l-au surprins în flagrant pe B.P., în timp ce remitea poliţistului o parte din suma promisă, în cuantum de 2.700 lei, urmând a-i oferi o altă sumă neprecizată, după rezolvarea favorabilă a dosarului penal înregistrat.
În cauză, faţă de B.P. a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 255 C.pen., rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000. Inculpatul a fost prezentat Tribunalului Timiş cu propunerea de arestare preventivă, instanţa dispunând arestarea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.


D.G.A. - Biroul Informare şi Relaţii Publice
D.I.P.I. - Compartimentul Relații Publice
I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice

  • 2 săptămâni mai târziu...
  • Moderator
Publicat

Un poliţist doljean a refuzat mita oferită de un tânăr prins conducând fără permis 

 

Un ofiţer de poliţie doljean a refuzat mita oferită de un bărbat pentru a scăpa de dosarul penal întocmit pe numele său, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj. Tânărul în cauză, un doljean de 20 de ani din comuna Daneţi, a fost depistat zilele trecute conducând un moped fără a poseda permis de conducere. El i-a dat de înţeles ofiţerului care efectua cercetările că ar fi dispus să ofere o sumă de bani pentru nu i se întocmi dosar penal în conformitate cu prevederile legale. Ofiţerul a raportat acest aspect, fiind astfel informaţi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Anticorupţie Dolj care, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au făcut demersurile necesare organizării flagrantului.

 

Astăzi, în jurul orei 13:30, lucrători din cadrul DGA- Serviciul Anticorupţie Dolj l-au prins în flagrant pe doljean, care oferea subinspectorului de poliţie Bogdan Gheonea, din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 12 Daneţi, suma de 50 de euro. Tânărul a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea luării unei măsuri preventive pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

 

sursa: gds.ro

  • 2 luni mai târziu...
Publicat

 Un politist din cadrul IPJ Maramures a refuzat mita.

 

COMUNICAT

 

În baza ordonanţei de delegare a procurorului competent al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş, cu sprijinul tehnic al D.I.P.I., au organizat, la 21 ianuarie a.c., o acţiune în cadrul căreia a fost prins în flagrant un bărbat în timp ce încerca să ofere bani unui poliţist, pentru a-i fi restituit certificatul de înmatriculare, reţinut în contextul săvârșirii unei abateri rutiere.
Cercetările în acest caz au fost demarate ca urmare a sesizării depuse la data de 19.01.2014, la Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş de către agentul de poliţie P.F.V. din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş, cu privire la faptul că un cetățean, depistat în trafic cu abateri la regimul circulației rutiere, a încercat să îi ofere bani pentru a nu lua măsurile legale. 
Respectivul cetățean fusese depistat cu aparatul radar în timp ce circula cu un autoturism înmatriculat în Franţa, cu o viteză peste limita admisă legal pe sectorul de drum respectiv, agentul de poliție constatând în cadrul controlului și faptul că poliţa de asigurare auto obligatorie este expirată. Pentru abaterile constatate, polițistul a întocmit proces-verbal de sancţionare contravenţională şi a reţinut certificatul de înmatriculare al autoturismului.
În acest context, în schimbul restituirii certificatului de înmatriculare, P.Ş. a încercat să îi ofere oferit poliţistului 50 Euro, oferta fiind refuzată categoric. Cu privire la această situație, polițistul a sesizat în scris, în aceeaşi zi Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş.
În ziua de 20.01.2014, funcţionarul a fost căutat de P.Ş., la sediul unităţii de poliţie în care îşi desfăşoară activitatea şi i-a cerut acestuia să se întâlnescă a doua zi pentru a discuta în legătură cu rezolvarea favorabilă a situaţiei sale.
Astfel, la 21.01.2014, cei doi s-au întâlnit, P.Ş. solicitându-i din nou agentului de poliţie să îi restituie pe loc certificatul de înmatriculare, context în care i-a înmânat acestuia sumele de 100 euro şi 250 lei.
Echipa operativă a intervenit imediat după remiterea banilor, P.Ş fiind condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 Cod Penal, în condiţiile art. 7, alin. 2 din Legea nr. 78/2000 republicată.

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

sursa:http://www.mai-dga.ro/index.php?i=1769&t=27&l=ro

  • Apreciez 1
  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

O persoană a fost surprinsă în flagrant în timp ce încerca să mituiască un polițist

 

Luni, 3 februarie 2014, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mehedinţi, sub directa coordonare a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, l-au prins în flagrant pe M.G., din oraşul Strehaia,, care a încercat să mituiască un poliţist cu suma de 2.000 lei.

În fapt, la data de la 31.01.2014, sinsp. de pol. D.A.C., din cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Mehedinţi - Poliţia Oraşului Strehaia, a sesizat ofiţerii D.G.A. – S.J.A. Mehedinţi cu privire la faptul că, având spre instrumentare un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, în care M.G. este cercetat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, acesta i-a propus „să rezolve situaţia”, dându-i de înţeles că îi cere să-şi încalce atribuţiile de serviciu.

Ulterior, M.G. a insistat telefonic, să se întâlnească neoficial pentru a-l determina pe poliţist să propună o soluţie de neurmărire penală şi pentru a-i furniza date confidenţiale privind mersul anchetei, în schimbul sumei de 2.000 lei.

În urma sesizării, sus-numitului i-a fost întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 290 N.C.P, iar la data de 03.02.2014, a fost organizată şi desfăşurată acţiunea de prindere în flagrant.

M.G. a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi în vederea audierii pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile
În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Operaţiuni Speciale Craiova – Operaţiuni Speciale Mehedinţi.

D.G.A. - Biroul Informare și Relații Publice

  • 4 săptămâni mai târziu...
Publicat

Un polițist a refuzat 150 euro mită

 

La data de 28 februarie 2014, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mehedinţi, sub directa coordonare şi îndrumare a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, au prins în flagrant o persoană care a încercat să mituiască un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi cu suma de 150 Euro.

În fapt, la data de la 28.02.2014, un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi - Serviciul Rutier a sesizat ofiţerii D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, aflându-se în serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe DN 6 (E70), pe raza localităţii Tîmna, judeţul Mehedinţi, a depistat un autoturism înmatriculat în Spania care se deplasa cu viteza de 107 Km/h în localitate, iar conducătorul auto i-a oferit iniţial suma de 50 Euro pentru nu lua măsura sancţionării contravenţionale.

Fiind invitat la sediul I.P.J. Mehedinţi în vederea efectuării celorlalte verificări, conducătorul auto a insistat în demersul său, oferindu-i agentului de poliţie suma de 150 Euro pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi a nu lua împotriva sa măsura sancţionării contravenţionale şi reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În urma sesizării, conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 290 alin. 1 C.pen, în aceeaşi dată fiind organizată şi desfăşurată acţiunea de prindere în flagrant.

Conducătorul auto a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi în vederea audierii pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi luării măsurilor ce se impun, iar procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a dispus faţă de acesta măsura preventivă a controlului judiciar. 

DGA - Biroul Informare şi Relaţii Publice

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

Un polițist a refuzat să primească mită

La data de 13.03.2014, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mehedinţi, delegaţi în cauză au finalizat cercetările, iar procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a emis acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi a propus condamnarea inculpatului D.T., din Teleorman la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită faptă prev. şi ped. de art. 290 alin 1 C. pen.

De asemenea s-a propus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilindu-se ca termen de supraveghere 2 ani, cu respectarea măsurilor prevăzute de art. 93 alin 1 C. pen şi prestarea, pe o perioadă de 70 zile lucrătoare, a unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, la Primăria Turnu Măgurele, judeţul Teleorman.

În fapt, la data de la 28.02.2014, un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi - Serviciul Rutier a sesizat ofiţerii D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, aflându-se în serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe DN 6 (E70), pe raza localităţii Tîmna, judeţul Mehedinţi, a depistat un autoturism înmatriculat în Spania care se deplasa cu viteza de 107 Km/h în localitate, iar conducătorul auto i-a oferit iniţial suma de 50 Euro pentru nu lua măsura sancţionării contravenţionale.

Fiind invitat la sediul I.P.J. Mehedinţi în vederea efectuării celorlalte verificări, conducătorul auto a insistat în demersul său, oferindu-i agentului de poliţie suma de 150 Euro pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi a nu lua împotriva sa măsura sancţionării contravenţionale şi reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În urma sesizării, conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 290 alin. 1 C.pen, în aceeaşi dată fiind organizată şi desfăşurată acţiunea de prindere în flagrant.

Prin ordonanţa procurorului din 28.02.2014 a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 zile faţă de inculpat.

Dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaşterea a vinovăţiei au fost înaintate Tribunalului Mehedinţi.

D.G.A. - Biroul Informare și Relații Publice

Publicat
Vrancea: Un politist a refuzat 300 USD mită
 
La data de 19.03.2014, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Vrancea, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, au prins în flagrant pe B.R., cetăţean ucrainean, în vârstă de 38 ani, care a încercat să mituiască un ofiţer de poliţie din cadrul Serviciului rutier al I.P.J. Vrancea cu suma de 300 USD pentru a nu fi luată măsura reţinerii permisului de conducere, după ce fusese depistat conducând o autoutilitară înmatriculată în Ucraina, cu viteza de 103 km/oră în zona de limitare de 50 km/ oră, de pe DN2, pe raza comunei Popeşti, jud. Vrancea.
 
În urma denunţului formulat de poliţist, a fost organizată acţiunea de prindere în flagrant, în condiţiile în care B.R. s-a deplasat la sediul Serviciului Rutier al I.P.J. Vrancea, pentru a discuta cu acesta, după ce, la scurt timp după prima, a mai săvârşit o contravenţie pe raza mun. Focşani, jud. Vrancea, pentru care a fost din nou sancţionat de alt echipaj rutier cu amendă şi reţinerea dovezii înlocuitoare a permisului de conducere reţinut anterior.
 
Faţă de cel în cauză a fost începută urmărirea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 290 Cod penal.
 
Directia Generala Anticoruptie
Publicat

Un polițist de frontieră a refuzat să primească mită

 

Luni, 24 martie a.c., ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Satu Mare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, l-au prins în flagrant pe B.B.I., de 35 de ani, din Arad, în timp ce încerca să mituiască un ofiţer de poliţie de frontieră cu suma de 300 euro.

În schimbul banilor, poliţistul ar fi trebuit să intervină pe lângă procurorul de caz în vederea restituirii autoturismului indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş, utilizat anterior de mituitor la comiterea infracţiunii de contrabandă cu produse din tutun.

În fapt, la data de 22 martie a.c., în urma unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei şi traficului ilicit cu ţigări de provenienţă ucraineană derulată de lucrători ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti-Oaş, B.B.I. a fost identificat în trafic în timp ce conducea un autoturism despre care existau suspiciuni că transportă ţigări de contrabandă.

Acesta a fost condus la sediul S.P.F., iar în urma efectuării controlului amănunţit al maşinii, s-a constatat că avea ascunse în locaşuri special amenajate cantitatea de 3.950 pachete de ţigări. Cetăţeanul l-a contactat pe adjunctul şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti-Oaş (denunţătorul în cauză) care coordona activitatea, propunându-i ca în schimbul sumei de 1.500 lei să fie lăsat să plece fără a i se întocmi acte procedurale. Ofiţerul a refuzat ferm oferta, atrăgându-i atenţia că săvârşeşte o infracţiune de corupţie. Totodată, lucrătorii poliţiei de frontieră şi-au continuat activitatea, întocmind în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale.

Cu toate acestea, luni 24 martie a.c., B.B.I., s-a prezentat la sediul SPF Negreşti Oaş unde l-a căutat din nou pe poliţist, propunându-i de această dată ca, în schimbul unei sume de bani, să intervină pe lângă procurorul de caz în vederea restituirii autoturismului indisponibilizat.

În urma denunţului formulat de poliţist, echipa operativă a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, B.B.I fiind prins în timp ce oferea ofiţerului de poliţie de frontieră suma de 300 euro în scopul mai sus arătat.

Împotriva lui B.B.I. s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă şi, ulterior, în urma administrării probatoriului, a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru aceeaşi infracţiune.

D.G.A. - Biroul Informare și Relații Publice

  • 3 săptămâni mai târziu...
  • Membru
Publicat (modificat)

Instanţa supremă i-a condamnat definitiv, luni, în dosarul permiselor eliberate fraudulos în Argeş, pe fostul şef al Serviciului Permise de Conducere Gheorghe Vlăsceanu şi pe fostul său adjunct Vasile Voinea la câte şase ani de închisoare cu executare.

 

Astfel, în rejudecare, instanţa supremă i-a redus pedeapsa lui Gheorghe Vlăsceanu de la 14 ani la şase ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, dispunând ca pedeapsă complementară interzicerea unor drepturi timp de trei ani. Pedeapsa va fi redusă cu perioada în care acesta a fost reţinut şi arestat, respectiv din 14 iunie 2008 până în 7 august 2009.

Vasile Voinea, fostul adjunct al lui Vlăsceanu, a fost condamnat pentru luare de mită tot la şase ani de închisoare cu executare, pedeapsa fiind redusă şi în cazul lui, de la 11 ani şi opt luni. Instanţa a mai dispus ca Voinea să aibă interdicţie de a exercita anumite drepturi încă trei ani după executarea pedepsei principale. Din pedeapsa de şase ani de închisoare va fi scăzută perioada în care Voinea a fost reţinut şi arestat, respectiv 14 iunie 2008 - 7 august 2009.

 

Decizia instanţei supreme este definitivă, condamnaţii urmând să fie încarceraţi.

 

Sursa: gandul.info

Modificat de Alex87
  • 2 luni mai târziu...
  • Membru
Publicat

Un şofer din Mediaş a fost a fost prins în flagrant, vineri, în timp ce îi dădea bani unui poliţist din cadrul Poliţiei oraşului Teiuş pentru a-l convinge să-l scape de amendă. Poliţistul a anunţat procurorii, iar şoferul are acum dosar penal dare de mită.

 

Mai exact, vineri, 11 iulie, la nivelul Poliţiei oraşului Teiuş a fost organizată o acţiune pe linia poliţiei rutiere având ca scop creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la trafic prin prevenirea şi combaterea încălcării normelor legale care reglementează regimul de viteză şi efectuarea manevrei de depăşire, principale cauze ale accidentelor rutiere grave, soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.

 

"Astfel, în jurul orei 11:00 poliţiştii rutieri acţionau cu aparatul radar pe DN 14B pe un sector de drum unde efectuarea manevrei de depăşire era interzisă, restricţie semnalizată corespunzător prin indicator şi marcaj rutier. La ora 11.30, Adrian B., în timp ce conducea un autoturism, nu respectă regulile de circulaţie şi efectuează manevra de depăşire pe sectorul de drum cu restricţie, fapt pentru care poliţiştii au procedat la oprirea acestuia în vederea luării măsurilor legale care se impuneau. La solicitarea documentelor, conducatorul auto a încercat să-i ofere poliţistului o sumă de bani ca mită pentru a-l determina să nu-l sancţioneze şi să nu-i reţină permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

 

Despre această încercare de mituire au fost sesizaţi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba care au procedat la delegarea ofiţerilor din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba pentru realizarea prinderii in flagrant si efectuarea altor acte de urmărire penală.

În jurul orei 13:30 Adrian B. a fost prins in flagrant in timp ce oferea poliţistului suma de 150 lei pentru a nu-si îndeplini atribuţiile de serviciu si a nu lua masurile legale împotriva sa.

În cauză procurorii Parchetul de pe Linga Tribunalul Alba a dispus începerea urmăririi penale fata de Adrian B. pentru săvârşirea infracţiunii de “dare de mită” pedepsită de art. 290 alin. 1 Cod Penal, cercetările fiind continuate cu suspectul in stare de libertate.

 

sursa VoceaTransilvaniei

  • Apreciez 3
  • 3 luni mai târziu...
Publicat
Un poliţist a refuzat 3.000 de lei mită
 
Ieri, 20 octombrie a.c., în urma desistării unui poliţist, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, au prins în flagrant un bărbat de 51 de ani, din Braşov, în timp ce a oferit 3.000 de lei unui poliţist din cadrul I.P.J. Covasna, pentru ca acesta să nu dispună măsura legală de sancţionare contravenţională, conform OUG 195/2002, precum şi măsura complementară de reţinere a permisului de conducere.       
 
În fapt, în cursul aceleiaşi zile, acesta a fost depistat în trafic pe DN 11, pe raza localităţii Ozun, judeţul Covasna, în timp ce conducea o autoutilitară, având o îmbibaţie alcoolică de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
În cauză, procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de bărbat, sub aspectul săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 C.p., cercetările fiind continuate cu suspectul în stare de libertate.

 

Sursă: IGPR

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

UN POLIŢIST A REFUZAT 500 DE EURO MITĂ

 

Miercuri, 29 octombrie a.c., un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Timiş, cu privire la faptul că un cetăţean i-a dat de înţeles că este dispus să ofere o sumă de bani pentru a nu-i întocmi dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără permis de conducere.

 

În fapt, la data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 07.30, poliţistul care a depus denunţul, în timp ce desfăşura activităţi de control rutier în Timişoara, împreună cu un coleg, a oprit, pentru control, o autoutilitară marca VW Transporter, condusă de M.D.I., ocazie cu care a constatat că acesta nu deţine permis de conducere.

 

În baza denunţului formulat, ofiţerii S.J.A. Timiş, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, l-au prins în flagrant pe M.D.I., în timp ce promitea poliţistului că îi va remite suma de 500 de euro, pentru a nu i se întocmi dosar penal.

 

În cauză, faţă de M.D.I. a fost începută urmărirea penală, pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de articolul 290 C.p. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

 

Întrucât bărbatul a recunoscut săvârșirea faptei în totalitate, procurorul a dispus continuarea cercetărilor cu acesta în stare de libertate.
 

Sursa: IPJ TIMIS

Publicat

DOI POLIŢIŞTI AU REFUZAT 400 DE LEI MITĂ

 

La data de 30 octombrie a.c., ofițerii Direcției Generale Anticorupție(D.G.A.) - Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dâmbovița, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, l-au prins în flagrant pe G.M., care a încercat să mituiască cu 400 de lei doi lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Biroul Poliției Rutiere.

 

În fapt, tot ieri, doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Biroul Poliției Rutiere, au sesizat lucrătorii D.G.A. – S.J.A. Dâmbovița cu privire la faptul că G.M., de 39 de ani, din județul Prahova, le-a oferit 400 de lei pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu cu ocazia depistării sale în trafic, la aceeași dată, în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism înmatriculat în Germania care, în urma verificărilor, a rezultat că fusese radiat din circulație.

 

În urma sesizării, după înregistrarea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a fost organizată și desfășurată acțiunea de prindere în flagrant, cu participarea procurorului de caz. În cauză, s-a beneficiat de sprijinul conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa.

 

Împotriva lui G.M. s-a dispus începerea urmăririi penale, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de dare mită.
 

Sursa: IPJ DAMBOVITA

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

UN POLIȚIST A REFUZAT 1.000 DE LEI MITĂ

 

La data de 11 noiembrie a.c., ofiţeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov (D.A.M.B.J.I.), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au procedat la prinderea în flagrant a două persoane, în timp încercau să mituiască un polițist din cadrul D.G.P.M.B., cu 1.000 de lei.

 

Polițistul ar fi trebuit să nu dispună măsuri de sancţionare contravenţională şi să nu procedeze la confiscarea unei cantităţi de materiale neferoase, pe care unul dintre cei doi le transporta fără a deţine documente de însoţire şi provenienţă a acestora.

 

La data de 11 noiembrie a.c., la D.A.M.B.J.I. a fost consemnat denunţul polițistului, care a sesizat faptul că, în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu, împreună cu doi colegi, a identificat în trafic o persoană care transporta, cu un autovehicul, aproximativ 100 de kg. de cupru şi alamă, marfă pentru care s-a constatat că nu deţinea aviz de însoţire sau acte de provenienţă.

 

Cu această ocazie conducătorul auto a promis o sumă de bani pentru a nu se dispune măsurile legale de sancţionare contravenţională şi confiscare a mărfii.

 

Denunţul a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind înregistrat dosar penal în care ofiţeri din cadrul  D.G.A. – D.A.M.B.J.I. au fost delegaţi să efectueze activităţi procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Ulterior, fiind condus la sediul secției de poliţie, conducătorul auto a apelat la o cunoştinţă care, la solicitarea acestuia, s-a prezentat cu 1.000 de lei, pentru a fi dați polițistului.

 

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii pentru 24 de ore a conducătorului auto pentru săvârşirea a trei infracţiuni de dare de mită, din care două sub forma promisiunii şi una sub formă de dare, şi a cunoștinței acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, urmând să înainteze instanţei de judecată propunere de arestare preventivă.       

 

La activitatea de prindere în flagrant, ofițerii Direcţiei Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov au beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic din cadrul D.G.A..

 

Sursa: DGPMB

  • 1 lună mai târziu...
Publicat
UN POLIŢIST A REFUZAT MITĂ
 
Un poliţist din Mureş a refuzat 250 de lei oferiţi drept mită, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. În anul 2014, poliţistul a refuzat de 4 ori să fie mituit şi a denunţat intenţia cetăţenilor de a-l mitui.
 
La data 5 ianuarie a.c.,  şeful Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Mureş s-a prezentat la sediul Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş şi a denunţat faptul că un bărbat, din judeţul Dolj, i-ar fi oferit o sumă de bani, pentru a-i restitui un certificat de înmatriculare  reţinut la data de 20 decembrie 2014 de către organele de poliţie, în urma unui control în trafic.
 
Ca urmare a denunţului formulat, în aceeaşi zi, ofiţerii S.J.A. Mureş, cu sprijinul poliţiştilor de la Direcţia Operaţiuni Speciale - I.G.P.R., sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au organizat acţiunea de prindere în flagrant delict, bărbatul  fiind surprins în timp ce oferea poliţistului 250 de lei, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
 
După audierile efectuate de procuror, a fost luată măsura controlului judiciar faţă de bărbat, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită.
 
Este pentru a patra oară când ofiţerul de poliţie denunţă tentativa unor cetăţeni de  a-l mitui. Astfel, în lunile aprilie, octombrie şi decembrie 2014, acesta a refuzat 400 de lei, 200 de lei, respectiv 80 de euro, de la cetăţeni cărora li s-au întocmit dosare penale pentru dare de mită.
 
Sursa: IPJ MURES
  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

DOI POLIŢIŞTI AU REFUZAT MITĂ

 

Doi poliţişti din Galaţi au refuzat 1.500 de lei şi au sesizat ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – S.J.A. Galaţi, care i-au surprins în flagrant delict pe cei doi bărbaţi care ofereau mita, cu scopul ca dosarul în care sunt cercetaţi pentru infracțiuni privind regimul circulației pe drumurile publice să fie soluţionat favorabil./ Cei doi au fost reţinuţi, iar ulterior arestaţi preventiv, pentru dare de mită.

 

La data de 21 ianuarie a.c., ofiţerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au surprins în flagrant delict doi bărbaţi, ambii fără ocupație, în timp ce ofereau 1.500 de lei unor polițişti din cadrul Postului de Poliție Rurală Fârțănești - I.P.J. Galați,  pentru ca dosarul penal în care sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni privind regimul circulației pe drumurile publice să fie soluționat favorabil.

 

În fapt, în cursul lunii august 2014, cu ocazia desfășurării unor activități pe linia respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, un poliţist din cadrul Postului de Poliție Rurală Fârțănești - I.P.J. Galați i-a surprins pe S.T. și A.M., în timp ce se deplasau cu un moped în comuna Fârțănești, judeţul Galați.

 

În urma verificărilor, a reieşit că S.T., cel care conducea mopedul, nu deținea permis de conducere, iar mopedul era neîmatriculat.

 

De asemenea, din verificări a rezultat că mopedul aparține lui A.M., pe numele căruia a fost întocmit dosar pentru încredințarea cu știință a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere, precum și pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, fapte prev. și pedepsite de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.    

 

În cursul lunii ianuarie a.c., după ce poliţiştii i-au audiat şi le-au adus la cunoștință drepturile procesuale și infracțiunile pentru care sunt cercetați, S.T. și A.M. le-ar fi promis acestora 2.000 de lei, pentru a le soluționa favorabil dosarul penal în care sunt cercetați.

 

În urma denunţului formulat de către unul dintre polițiști, ofițerii din cadrul S.J.A. Galați, sub coordonarea procurorului de caz, au organizat activitatea de prindere în flagrant a celor doi, în momentul în care înmânau polițiştilor  1.500 de lei, din cei 2.000 de lei promiși, în sediul Postului de Poliție Rurale Fârțănești.

 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.

 

Cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 290 din Codul Penal, iar în cursul zilei de ieri, au fost prezentaţi magistraţilor, care au dispus arestarea preventivă a acestora.
 

Sursa: DGA

  • Membru
Publicat

Potrivit unui comunicat de presă, la sfârşitul lunii decembrie a anului 2014, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei L.F., angajată a unei societăţi comerciale din Râmnicu Vâlcea, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. S-a stabilit faptul că în data de 5 decembrie 2014, un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a sesizat la Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea că în aceea zi, împreună cu reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Vâlcea, a efectuat o acţiune de control a agenţilor economic în zona Bazarului Poiana, iar inculpata L.F. le-a remis suma de 200 lei pentru a nu dispune măsuri de sancţionare contravenţională ca urmare a neregulilor constatate la societatea comercială administrată de fiul său. Denunţul a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea au desfăşurat activităţi procedurale în continuare, conform ordonanţelor de delegare emise de procuror. „În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, la data de 05.12.2014, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Vâlcea, au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, de verificare a respectării dispoziţiilor legale privind comercializarea produselor specifice sărbătorilor de iarnă, iar cu această ocazie au fost efectuate verificări şi la societatea comercială administrată de fiul inculpatei L.F., cu punct de lucru în zona Pieţei Centrale. În timpul verificărilor efectuate, observând că membrii echipei de control au constatat nereguli, inculpata L.F. a remis acestora suma de 200 lei pentru ca aceştia să nu procedeze la sancţionarea contravenţională a administratorului societăţii”, se arată în comunicat de presă al Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea.

Sursa : viatavalcii.ro

  • Apreciez 3
  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

UN OFIȚER DE POLIȚIE A REFUZAT PENTRU A CINCEA OARĂ SĂ FIE MITUIT

 

Miercuri, 4 februarie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, l-au prins în flagrant delict pe un cetăţean, din judeţul Mureş, care a oferit suma de 400 lei unui polițist din cadrul I.P.J. Mureş pentru a nu-i întocmi un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

În fapt, în cursul zilei de ieri, în jurul orelor 08.30, poliţistul a sesizat SJA Mureş cu privire la faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza municipiului Sighișoara, un cetăţean i-ar fi oferit o sumă de bani pentru a nu-i întocmi dosar penal pentru conducere a unui moped fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie.

 

Ca urmare a denunţului formulat, ofiţerii SJA Mureş sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au organizat acţiunea de prindere în flagrant, prilej cu care T.G. a fost surprins în timp ce oferea ofiţerului de poliţie suma de 400 lei, în scopul mai sus arătat.

 

T.G. este cercetat în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 aliniatul 1 Cod Penal.

 

Precizăm faptul că este pentru a cincea oară când ofițerul de poliție denunță tentativa unor cetățeni de a-l mitui. Astfel, în lunile aprilie, octombrie și decembrie 2014, precum şi în ianuarie 2015, acesta a refuzat diverse sume de bani de la cetățeni cărora le-au fost întocmite dosare penale pentru dare de mită.

Sursă: IGPR

Publicat

La frontiera de vest a României se mai întâmplă și minuni. Un polițist de frontieră din Timiș a refuzat o mită de 22.000 de euro propusă de un cetăţean sârb. Mituitorul i-a cerut polițistului ca în schimbul banilor să-l lase să introducă în ţară ţigări de contrabandă. Bărbatul a fost prins în flagrant chiar când încerca să-i dea mită poliţistului. Suspectul urma să introducă în România o cantitate mare de ţigări de contrabandă, iar vameşul trebuia să la furnizeze contrabandiştilor informaţii din baza de date a poliţiei. Cel mai probabil acesta trebuia să îi ofere locaţiile în care sunt echipajele poliţiei de frontieră, pentru ca suspecţii să poată introduce tutunul în ţară fără a fi controlaţi. Cetăţeanul sârb şi două femei au ajuns la audieri, la sediul DNA Timişoara, iar bărbatul este cercetat pentru cumpărare de influenţă.

 

http://ziuadevest.ro/eveniment/51553-minune-la-frontiera-un-politist-a-refuzat-o-mita-de-22-000-de-euro

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

UN POLIȚIST A REFUZAT 2.000 DE LEI MITĂ

 

Un polițist de la rutieră din Bistrița-Năsăud  a denunțat la Direcția Generală Anticorupție intenția unui bărbat de a-l mitui. Acesta a fost surprins în flagrant delict în timp ce îi oferea polițistului 2.000 de lei pentru a nu-i întocmi dosar penal.

 

La data de 22 februarie a.c., ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Bistrița-Năsăud, în baza denunţului depus de un agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Năsăud, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au surprins în flagrant delict un bărbat în timp ce remitea polițistului 2.000 de lei, cu titlu de mită.

 

Banii erau oferiți pentru ca polițistul să nu-i întocmească dosar penal ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, să nu ia măsura sancționării contravenționale pentru depășirea vitezei legale peste limita admisă în localitate și să întocmească pe numele soției actele procedurale.

 

Procurorul competent  a început urmărirea penală împotriva lui bărbatului pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate cu cel în cauză în stare de libertate.
 

Sursa: IPJ BISTRITA-NASAUD

Publicat

UN POLIŢIST A DENUNȚAT INTENȚIA UNEI FEMEI DE A-L MITUI

 

Un polițist de la rutieră din Ilfov a refuzat să fie mituit de o femeie, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu. Aceasta a fost surprinsă în flagrant delict de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie și este cercetată pentru dare de mită.

 

La data de 22 februarie a.c., ofițerii de poliție judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Direcția Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti și Județul Ilfov (D.A.M.B.J.I.), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au surprins în flagrant delict o femeie, imediat după ce ar fi dat cu titlu de mită 400 de lei unui poliţist.

 

În fapt, la data de 21 februarie a.c., un polițist al Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov – Poliţia Oraşului Măgurele, a sesizat faptul că, în aceeaşi zi, o femeie i-ar fi promis 500 de lei pentru a nu-şi îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv înregistrarea unui dosar penal privind infracţiunea de conducere a unui autoturism fără permis de conducere săvârșită de aceasta.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a dispus, față de cea în cauză, măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

 

La activitatea de prindere în flagrant delict, ofițerii Direcţiei Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov au beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic din cadrul D.G.A..
 

Sursa: IPJ ILFOV

Publicat
DOI POLIŢIŞTI AU REFUZAT 200 EURO MITĂ ŞI AU SESIZAT DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE
 
La data de 26 februarie a.c., lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, sub coordonarea procurorului competent de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, au prins în flagrant un bărbat, care a încercat să mituiască, cu 200 de euro, doi poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Snagov – Formaţiunea Rutieră. 
 
În schimbul banilor, poliţiştilor li s-a cerut să nu continue cercetările şi să-i restituie permisul de conducere, ca urmare a constatării conducerii unui vehicul având permisul reţinut, dar nepredat organelor competente.
 
 În cursul aceleiaşi zile, cei doi poliţişti au formulat denunţ la D.G.A., prin care au sesizat faptul că li s-a promis o sumă de bani pentru a efectua un act contrar îndatoririlor de serviciu, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, unde s-a întocmit dosar penal.
 
 Faşă de persoana în cauză, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin. 1 Codul Penal şi s-a  luat măsura controlului judiciar.
 
 La activitatea de prindere în flagrant, lucrătorii Direcţiei Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov au beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic din cadrul DGA.
 
Sursa: IGPR

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.