Forta probanta a cuvantului politistului

[dunelu]

Sunt convins ca pe acest forum veti mai gasi chichite prin care sa-i ajutati pe cei care incalca legea sa scape basma curata ! Cat despre ideea nobila de a ne cunoaste,, vorba si portul " ...numai de bine !!!

[maxu08]

Sunt convins ca pe acest forum veti mai gasi chichite prin care sa-i ajutati pe cei care incalca legea sa scape basma curata ! Cat despre ideea nobila de a ne cunoaste,, vorba si portul " ...numai de bine !!!

stiu ca sunt musafir pe forum, mai ales ca nu sunt politist ci doar avocat, insa imi permit sa nu fiu de acord cu afirmatia ta. Imi permit sa iau afirmatia ca o jignire adusa profesiei mele. Sunt profesionist si imi fac treaba in limitele legii, ca si voi. decizia o ia judecatorul ptr ca asa este sistemul si pina la ora asta este cel mai eficient sistem descoperit de omenire

Chestia cu incalcatul legii este relativa - nici politistul si nici avocatul nu stabilesc cine a incalcat legea, ci doar judecatorul asa ca suntem egali in aceasta privinta - ambele parti au o opinie legata de o stare fapt si un arbitru decide. de aceea niciodata nu am avut vreo problema cu politistii sau cu procurorii - fiecare are dreptul la opinia lui legata de o fapta daca este infractiune/contraventie sau nu iar eu o alta opinie. fiecare isi face meseria ca profesionisti ce suntem.

in rest, imi pastrez interesul fata de discutiile de pe acest forum.

[Ghost]

Insa tot CEDO a stabilit ca aceasta prezumtie de nevinovatie nu este absoluta, pentru ca retinandu-i caracterul absolut, s-ar ajunge la o rasturnare a sarcinii probei care ar reveni in totalitate organului constatator, ori o asemenea sarcina ar fi "impovaratoare si excesiva".

Este adevărat că prezumţia de nevinovăţie nu este absolută (a se vedea, doar ca exemplu, Hotărârea C.E.D.O. în cazul Salabiaku împotriva Franţei, 1988, paragraful 28), însă dacă această prezumţie ar fi fost una absolută, consecinţa nu ar fi fost răsturnarea sarcinii probaţiunii ci inadmisibilitatea probei contrare. Prezumţia absolută nu admite proba contrară, că de aia e absolută. De acord?

Acum, despre prezumţia de legalitate şi temeinicie în contravenţional, că văd că despre asta s-a discutat mai mult: s-a făcut mult prea mult caz de Hotărârea din cauza Anghel împotriva României. Acolo nu era vorba de o constatare directă ci de o faptă reclamată. Cu privire la constatarea directă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o mică surpriză, ignorată de unele instanţe de la noi. Pentru curiozitate, puteţi căuta Hotărârea C.E.D.O. dată în cazul Blum împotriva Austriei. Unora o să vă placă.

Altora nu.

[maxu08]

Este adevărat că prezumţia de nevinovăţie nu este absolută (a se vedea, doar ca exemplu, Hotărârea C.E.D.O. în cazul Salabiaku împotriva Franţei, 1988, paragraful 28), însă dacă această prezumţie ar fi fost una absolută, consecinţa nu ar fi fost răsturnarea sarcinii probaţiunii ci inadmisibilitatea probei contrare. Prezumţia absolută nu admite proba contrară, că de aia e absolută. De acord?

Acum, despre prezumţia de legalitate şi temeinicie în contravenţional, că văd că despre asta s-a discutat mai mult: s-a făcut mult prea mult caz de Hotărârea din cauza Anghel împotriva României. Acolo nu era vorba de o constatare directă ci de o faptă reclamată. Cu privire la constatarea directă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o mică surpriză, ignorată de unele instanţe de la noi. Pentru curiozitate, puteţi căuta Hotărârea C.E.D.O. dată în cazul Blum împotriva Austriei. Unora o să vă placă.

Altora nu.

din ce an este decizia Blum vs Austria?

mersi

[Ghost]

2005

[maxu08]

2005

o gasisesm deja, mersi ptr info. nu este aceeasi situatia ca atunci cind te opreste un politist si te sanctioneaza prin restringerea drepturilor civile (iti suspenda permisul) ptr ca nu ai cedat trecerea unui pieton. Problema cu prezumtia apare in cazuri de 1/1 si atunci cind iti sunt afectate drepturile civile - Curtea nu considera ca sunt probleme in cazurile amenzilor pecuniare. daca politistii ar avea dotarile necesare atunci nu ar fi probleme deloc - ar fi totul inregistrat audio/video si sa vezi ce cuminti ar fi toti betivii

Cazul Blum era mai simplu, ptr ca Inspectoratul austriac avea deja probe strinse cum ar fi fost declaratia contravenientului si cea a polonezilor. Adevarul este ca austriacul a fortat nota cu plingerea lui la CEDO

[Ghost]

Curtea nu a analizat probele inspectoratului de muncă şi s-a pronunţat pe modul în care austriecii au soluţionat cauza, invitându-l pe petent să dovedească contrariul celor reţinute de ofiţerul inspectoratului de muncă. Persoana care a fost găsită muncind fără permis de muncă nu a fost audiată de autorităţile administrative care au soluţionat plângerea.

Mult mai nepotrivită este invocarea deciziei din cauza Anghel contra României pentru faptele constatate direct de agenţii constatatori. Între noi fie vorba, speţa respectivă a fost prost instrumentată, pentru că şi acolo jandarmul avea probe - colega arhivarei a confirmat întocmai starea de fapt reţinută iar domnul acela prezent la arhivă a spus că a auzit discuţii pe ton ridicat dar nu a remarcat ce se discuta - deci nu a confirmat, dar nici nu a infirmat.

În fine, mai este problema cu implicarea noastră, a tuturor, spiritul civic - greu găseşti pe cineva care să vrea să fie martor şi mai spune şi adevărul. Astfel, de multe ori e greu de probat contravenţia şi de aceea unii care a săvârşit cu adevărat contravenţiile obţin anularea lor. E adevărat, există şi posibilitatea ca agentul constatator să forţeze o sancţiune când nu e cazul, dar e puţin probabil. Să nu uităm că niciun leu din amenzi nu merge la poliţie, toţi se duc, după caz, la bugetul statului sau la bugetele locale.

Cu privire la refuzul românului de a depune mărturie, pe principiul ”nu-mi fac de lucru” sau „nu fac altuia rău”, e bine să reflectăm puţin când auzim de oameni loviţi de maşini pe trecerile pentru pietoni. Poate că dacă nu ar fi atât de uşor de anulat o amendă sau dacă martorii nu s-ar da înapoi de la a participa la eventualul proces în această calitate, şoferii ar fi mai grijulii cu propriile permise de conducere şi s-ar întâmpla mai puţine nenorociri. Mă gândesc la un caz concret cu un viteaz care, la scurt timp după anularea unei amenzi pe motiv că agentul constatator nu a probat contravenţia, a omorât un om cu o faptă identică.

[eugencinaru]

Va salut!

Eu sunt ag. la politia municipiului ,B.O.P-urban..si lucrez in tura a cate 8 ore ...as fi de acord sa ne monteze camere pe noi politistii ... nu toti au masini in dotare,iar de carburant nu mai vorbim..si cand esti pe strada sa se poata filma tot ca sa nu mai ai nevoie de martori..si asa poti sanctiona fara a mai avea stresul ca o sa iti conteste p.v.-ul ca nu ai martor,sau in cazurile de ultraj(ca sunt o gramada-incepand de la injuraturi,amenintari pana la batai)...asta ar fi cea mai buna solutie

[maxu08]

nu am vazut nicaieri asa ceva o sa ajungi Robocop trebuie reglementat sub o forma clara problema prezumtiei de veridicitate unui proces verbal in sensul ca pentru anumite probleme/cauze sa nu fie nevoie de dovezi suplimentare si sa se dea crezare politistului pina la proba contrarie.

Pentru alte fapte, mai grave, care au drept sanctiune restringerea de drepturi civile - inchisoare contraventionala, munca in folosul comunitatii ca sanctiune principala, suspendare de licente, autorizatii, etc - sa se solicite si sa se ofere posibilitatea reala de a proba.

de exemplu - am vazut cauze pe lg 61 privind ordinea publica (sper ca nu gresesc numarul legii) unde politistii au amendat pe toata lumea implicata fara sa faca o minima analiza a faptelor, analiza care ar fi evidentiat chiar o legitima aparare din partea unei parti amendate. evident, prin martori (nu erau mincinosi ) am anulat pv insa lipsa de profesionalism existenta in societatea romaneasca submineaza orice tentativa de a oferi organelor statului un plus de crezare raportat la cele constatate. Asta este problema de fapt, lipsa de credibilitate a organelor statului datorata unor persoane care nu au ce cauta in respectivele meserii posturi.

degeaba ai 99% din pv corecte daca in presa iti apar tocmai cele 1% facute pe pile si relatii ptr ca politistul comunitar il cunostea pe respectivul ca era finul consilierului local, etc etc

[Elvis]

Va salut!

Eu sunt ag. la politia municipiului ,B.O.P-urban..si lucrez in tura a cate 8 ore ...as fi de acord sa ne monteze camere pe noi politistii ... nu toti au masini in dotare,iar de carburant nu mai vorbim..si cand esti pe strada sa se poata filma tot ca sa nu mai ai nevoie de martori..si asa poti sanctiona fara a mai avea stresul ca o sa iti conteste p.v.-ul ca nu ai martor,sau in cazurile de ultraj(ca sunt o gramada-incepand de la injuraturi,amenintari pana la batai)...asta ar fi cea mai buna solutie

Bravo, asta da idee!

Iar inregistrarile sa le dam la antene si realitati sa vada cam cu ce se confrunta talpa politiei.

Inca odata bravo!

Respect.

Modificat 9 August, 2010 de Elvis

[eugencinaru]

Pana nu facem ceva in sensul acesta ,cetateanul platiror de taxe si impozite nu se potoleste..a-ti vazut ce frica au cand vad radarele astea noi?

Sa ne doteze cu camere de luat vederi,iar la intrarea in tura sa o iei pe tine cu iti iei si pistolul de la rastel..nu mai zic pentru cei de la posturi ca aceste camere ar fi mana cereasca..sa speram ca vor face si "ei" ceva bun in sensul asta ...

[maxu08]

ar fi ok ptr toata lumea - si ptr cetatean si ptr politist. insa nu sper ca s-ar rezolva asa de repede.

[Marius]

Asa ceva:

[dunelu]

Marius cum ai reusit sa intri in posesia filmului cu dotarea politistilor romani din anul 3001 ?

[alexandruerdei]

Aveti si la politia de frontiera astfel de...scursuri?

[Ecou]

Procesul-verbal de aplicare a sanctiunii contraventionale / de constatare al unei infractiuni beneficiaza de prezumtia relativa de temeinicie si legalitate. Documentele respective sunt intarite sau combatute prin administrarea altor probe.

Intr-un stat de drept in care predomina asa-zisa stare de normalitate si se aplica principiile democratice, este normal ca si cuvantul agentului constatator sa nu fie egal cu cel al persoanei sanctionate. Nu se poate aplica principiul egalitatii - "in dubio pro reo" - la o constatare 1 vs 1.

Eu, ca si agent constatator, afirm ca ai savarsit o abatere si intocmesc documentatia necesara. Nimeni nu poate refuza sau omite administrarea de probatoriu suplimentar care sa confirme sau sa infirme ce am constatat eu.

Nicaieri, in lumea asta, intr-un stat de drept, nu exista prezumtie de temeinicie si legalitate absoluta, pentru ca acest lucru ar presupune refuzul dreptului la aparare...

Extrapoland cumva spre penal, nu trebuie sa uitam si de "rolul activ al organului de urmarire penala - obligatia acestuia de a administra probe in acuzare cat si in aparare (principiu specific sistemului de drept romano-germanic, nu si celui anglo-saxon).

Totodata, trebuie sa subliniem si faptul ca intr-o cauza penala, declaratia invinuitului/inculpatului constituie proba numai in masura in care poate fi coroborata cu alte probe.

Din studiul catorva sisteme politienesti din UE am constatat ca modul de lucru este oarecum similar, uneori chiar mai birocratic decat la noi, dar diferenta o realizeaza atitudinea instantelor care nu trateaza cu atata lejeritate ca la noi problema exercitiului autoritatii de stat. Cu alte cuvinte, judecatorii "tin cu ursul"

Nu se poate ca eu sa vin sa te sanctionez repetat ca nu respecti programul muzical si produci zgomot in exces, iar instanta sa imi anuleze procesele-verbale motivand ca "fapta nu prezinta pericol social, iar sanctiunile multiple nu se impuneau". Din pacate lejeritatea instantelor, lipsa de pregatire, traficul de influenta, desconsiderarea politistilor, si, cel mai important, neexecutarea amenzilor, afecteaza in mod direct exercitiul autoritatii publice. Daca aplic sanctiuni, nu e bine, daca intru cu japca si confisc boxele, iar nu e bine...oricum ai da-o, lumea are mai multe drepturi decat obligatii, din pacate...

Nu cred ca USA este un exemplu elocvent cu privire la modul de exercitare al autoritatii publice. Acolo se aplica principiul actiune-reactiune. Riposta politistilor este direct proportionala cu pericolele la care sunt supusi permanent.

Modificat 16 Decembrie, 2011 de Ecou

[EneaGabriel]

Poate si la noi ar fi timpul de o schimbare ...

[LORD]

In timp ce noi ne chinuim sa pledam pentru forta probanta a cuvantului politistului, dupa modelul altor state, iata ca d-nii avocati (ma rog, unii avocati ) sunt nemultumiti de faptul ca raportul politstului  este luat in considerare de catre instantele care judeca contestatii la procesul verbal de contraventie .Bineinteles ca nu pot fi de acord cu acest articol, dar este interesant de lecturat, pentru a vedea ce gandesc avocatii , cum se lamenteaza ei cand pierd astfel de procese si cum ar vrea ca politistul sa nu argumenteze cu nimic sanctiunea constatata si aplicata.

Dilema este : Raportul politistului poate fi considerat sau nu proba in proces ?

 

articol scris de  Andrei Pap si  preluat din juridice.ro ( interesante sunt si comentariile juristilor  la articol  de  pe acelasi forum )

 

Natura juridică şi valoarea probatorie a raportului agentului constatator. Aspecte din practica judiciară în materie contravenţională

 

 

Prin prezentul demers dorim să atragem atenţia asupra unui aspect important, dar devenit extrem de periculos în ultima perioadă în măsura în care practica judiciară relevă situaţii în care instanţele învestite cu soluţionarea plângerilor contravenţionale menţin procesele-verbale contravenţionale ca temeinice şi legale, reţinând uneori ca unic mijloc de probă raportul agentului constatator, ajungându-se astfel în situaţii absurde în care vinovaţia petentului-contravenient să fie stabilită în baza unui înscris al aceluiaşi agent constatator al cărui proces verbal contravenientul îl contestă, ceea ce în opinia noastră este inadmisibil.

1. Consideraţii teoretice

Dacă în privinţa procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este unanim admis că acesta reprezintă un act administrativ cu caracter individual, în ceea ce priveşte raportul întocmit de agentul care constată o contravenţie încă nu s-a stabilit cu certitudine natura juridică a unui asemenea înscris, deşi, aşa cum vom arăta, instanţele ajung să reţină vinovăţia contravenientului raportându-se la ceea ce descrie agentul constatator în cadrul acelui raport care de multe ori este întocmit pro causa  – după formularea plângerii contravenţionale şi comunicarea exemplarului nr. 2 către intimată –  spre a fi anexat la întâmpinare şi în care se fac apărări de fond sau chiar se ridică excepţii, în pofida faptului că agentul constatator nu deţine calitatea de avocat sau de consilier juridic şi nici măcar nu figurează (personal) ca parte în proces, fiind bine cunoscut faptul că procedura judiciară având ca obiect „plângere contravenţională” se desfăşoară între petentul-persoană fizică/juridică şi instituţia din care face parte agentul constatator, în calitate de intimată.

După o analiză asupra legislaţiei în vigoare, în încercarea de a afla textele de lege care impun obligativitatea întocmirii unui asemenea raport, am putut identifica doua texte care prevăd că agenţii de poliţie sunt obligaţi să întocmească în scris un asemenea raport.

Astfel, potrivit art. 38 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţei Române[1]:„Fiecare situație în care s-a facut uz de armă se raportează de urgență ierarhic.De îndată ce va fi posibil, raportul va fi întocmit în scris. Dacă în urma uzului de armă s-a produs moartea sau vătămarea unei persoane, fapta se comunică de îndată procurorului competent, potrivit legii.”

Acelaşi text de lege îl regăsim la art. 26 din Legea nr. 155/2010 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Locale[2], unde se arată de asemenea că: „Fiecare situatie in care s-a facut uz de arma se raporteaza de urgenta ierarhic. De îndata ce va fi posibil, raportul se întocmește în scris. Dacă în urma uzului de armă s-a produs moartea sau vătămarea unei persoane, fapta se comunică de îndata procurorului competent, potrivit legii.”

Din interpretarea literală a dispoziţiilor mai sus amintite reţinem că agentul de poliţie, fie că face parte din cadrul Poliţiei Române sau Poliţiei Locale, este obligat să întocmească în scris un raport, de îndată ce va fi posibil, doar în cazul în care în exercitarea atribuţiilor de serviciu a fost nevoit să facă uz de armă.

Înainte de a proceda la publicarea prezentului material, am solicitat informaţii de la mai multe inspectorate judeţene de poliţie în legătură cu natura juridică şi obligaţia agentului de poliţie de a întocmi la sfârşitul fiecărei zile de serviciu un asemenea înscris denumit RAPORT, comunicându-ni-se faptul că raportul agentului constatator întocmit la sfârşitul programului de lucru este instrumentul de evaluare a activităţii agenţilor constatatori şi se întocmeşte în baza normelor interne existente.[3]

Deşi se susţine că agentul constatator este obligat, în baza normelor interne existente la nivelul instuţiilor din care face parte, să întocmească la sfârşitul programului de lucru, în scris, un raport spre a servi ca instrument de evaluare a activităţii acestuia, aşa cum vom arăta în continuare, în cazul formulării unei plângeri contravenţionale împotriva unui proces verbal contravenţional şi după comunicarea exemplarului nr. 2 către instituţia-intimată, agentul constatator care a încheiat procesul verbal contravenţional atacat este pus să întocmească (olograf/tehnoredactat) pro causa un asemenea raport, pentru a fi anexat la întâmpinare, neezitând ca în conţinutul raportului cu pricina să facă apărări de fond sau să ridice excepţii, iar în final instanţele ajung să considere un asemenea încris ca probă suficientă pentru a reţine vinovăţia contravenientului-petent, conferindu-i chiar o valoare probatorie mai mare şi decât cea a depoziţiei martorului care apare în faţa instanţei şi depune mărturie, sub jurământ, cu consecinţa tragerii la răspundere penală în situaţia unei mărturii mincinoase, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 260 Cod penal.

2. Consideraţii practice

Analizând practica judiciară contravenţională din ultimii ani, am putut constata cu regret situaţiile ridicole (ne scuzăm pentru termenul mai puţin academic, dar este singurul pe care l-am apreciat ca fiind potrivit) în care s-au complăcut instituţiile care au emis procesele-verbale împotriva cărora au fost formulate plângeri contravenţionale, mai regretabilă fiind toleranţa instanţelor faţă de discrepanţele agenţilor care au întocmit procesele verbale contestate şi modul superficial în care au înţeles instanţele să soluţioneze plângerile contravenţionale, motivate probabil de celeritatea cu care trebuie să soluţioneze dosarele sau de miza mică a litigiului, dar omiţând impactul major pe care un astfel de litigiu îl are asupra situaţiei patrimoniale a contravenientului care este pus în situaţia să dovedească faptul că a fost sancţionat pe nedrept.

Astfel, într-o speţă dedusă spre soluţionare Judecătoriei Reşiţa, contravenientul a arătat instanţei că a fost oprit în trafic fără niciun motiv, agentul de poliţie dorind să-l sancţioneze iniţial pentru lipsa centurii de siguranţă, aplicându-i în final – după ce a observat în momentul legitimării că totuşi şoferul purta centura de siguranţă – o amendă contravenţională pentru că ar fi vorbit la telefonul mobil în timp ce conducea.

În conţinutul plângerii contravenţionale, petentul a arătat că la data de 02.03.2011 se afla singur în autovehicul, purta centura de siguranţă şi nu vorbea la telefonul mobil, astfel încât, deşi procesul verbal contravenţional se bucură de o prezumţie relativă de adevăr, aceasta operează, astfel cum a subliniat şi C.E.D.O. în jurisprudenţa sa constantă, până în momentul în care contravenientul s-ar afla în postura de a nu se putea apăra efectiv, fiind exact situaţia în care se afla el, în dovedirea celor susţinute în plângerea contravenţională, neputând propune nici o probă, cu atât mai puţin eventuali martori („mincinoşi”) pentru că ar risca să fie cercetat pentru infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă.

Judecătoria Reşiţa, prin sentinţa pronunţată în acest dosar[4], a respins plângerea contravenţională, stabilind vinovăţia contravenientului în baza faptului că procesul-verbal atacat se bucură de prezumţia relativă de adevăr, fiind susţinut de raportul agentului constatator (cel care a întocmit procesul-verbal atacat) şi de raportul colegului agentului constatator.

Ca o scurtă notă critică, arătăm că în speţa în cauza, pe lângă faptul că (i) instanţa a ignorat total cele statuate de C.E.D.O. în materie contravenţională, nu a observat nici că (ii) rapoartele în cauza au fost întocmite (09.04.2011) după o lună de la întocmirea procesului-verbal şi că de fapt acele înscrisuri prin care se răspundea argumentelor petentului au fost întocmite pro causa  – după ce exemplarul nr. 2 al plângerii contravenţionale a fost comunicat intimatei –  spre a fi anexate la întâmpinarea intimatei, astfel că la dosar au fost depuse de fapt trei întâmpinări şi nici că (iii) dispoziţiile art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor[5], înterzic expres colegului agentului constatator de a fi chiar şi martor asistent, cu atât mai puţin martor într-un eventual proces având ca obiect „plângere contravenţională” şi implicit ca un eventual înscris a lui întocmit pro causa să constituie mijloc de probă care să stea la baza stabilirii vinovăţiei contravenientului-petent.

Or, dacă instanţa considera că poate avea calitatea de martor (care să fie şi obiectiv!) în proces chiar şi colegul agentului constatator, considerăm că trebuia să procedeze la citarea şi audierea acestuia, urmând ca şi acesta să-şi asume responsabilitatea asemenea oricărui cetăţean care respectă legile ţării sale şi să dea o depoziţie sub jurământ şi sub sancţiunea tragerii la răspundere penală în cazul unei mărturii mincinoase, în opinia noastră, această modalitate în care putea să procedeze instanţa ar fi constituit o garanţie în plus asupra justeţei soluţiei care urma să o pronunţe şi totodată o formă de responsabilizare a agenţilor constatatori care aplică sancţiuni nelegale, ştiind că nu vor ajunge niciodată în faţa instanţei pentru a da socoteală.

De asemenea, într-o altă speţă soluţionată de Judecătoria Reşiţa, petentul a solicitat în cadrul plângerii contravenţionale să se constate că procesul verbal atacat, sub aspectul legalităţii este lovit de nulitate absolută întrucât agentul constatator a menţionat în cuprinsul procesului-verbal la data constatării faptei „18/19.01.2013, ora 18:30”, iar din raţiuni de timp acest lucru este imposibil pentru că nu putem vorbi de trecerea de la o zi la alta la orele 18:30, iar sub aspectul temeiniciei, a arătat că nu se face vinovat de fapta reţinută în sarcina sa, faptă asupra căreia agentul constatator nici măcar nu a făcut o constatare ex propriis sensibus, ci a dedus-o din împrejurări numai de el ştiute, astfel încât procesul-verbal întocmit nici nu se bucură de prezumţia relativă de adevăr, dat fiind faptul că aspectele consemnate de un agent constatator în cuprinsul procesului-verbal, în legătură cu fapta contravenţională, se bucură de o prezumţie de adevăr până la proba contrară, doar dacă împrejurările au fost percepute de agent cu propriile simţuri (în speţa în cauză, fapta nefiind constatată nici prin alte mijloace de probe).

Prin sentinţa pronunţată, Judecătoria Reşiţa a respins plângerea contravenţională[6], făcând abstracţie de faptul că procesul-verbal era lovit de nulitate absolută, iar sub aspectul temeiniciei, deşi nu a procedat la audierea martorilor propuşi de petent, a apreciat că procesul-verbal este temeinic, luând din nou în considerare ca probă decisivă la stabilirea vinovăţiei, raportul agentului constatator (din data de 20.02.2013 – întocmit la o lună de la încheierea procesului verbal), în care acesta aduce lămuriri cu privire la data şi ora constatării faptei şi descrie în detaliu că în urma sesizării din data de 21.01.2013, a efectuat verificări în teren, constatând că fapta contravenţională la care se face referire în procesul-verbal a fost săvârşită de contravenient în perioada 18.01.2013 (ora 15:00)-19.01.2013 (ora 18:30).

Opinăm că soluţia instanţei este nelegală, întrucât a fost luat în considerare un înscris întocmitpro causa cu scopul de a fi acoperită o nulitate absolută a procesului verbal, fiind omise dispoziţiile imperative ale art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care stipulează că procesul-verbal contravenţional trebuie să conţină, inter alia, sub sancţiunea nulităţii absolute, data (exactă – s.n.) constatării faptei contravenţionale.

Cu privire la acest aspect, se impune să arătăm că atât în doctrină cât şi în practica judiciară, s-au conturat opinii în sensul că lipsa datei comiterii faptei atrage nulitatea absolută a procesului verbal, întrucât nu se poate determina momentul săvârşirii contravenţiei, iar contravenientul  este pus în situaţia de a nu se putea apăra efectiv. Pe de altă parte, echivalează cu lipsa datei şi situaţia datei inexacte, deci situaţia în care agentul constatator trece în procesul verbal – intenţionat sau din eroare – o altă dată decât cea reală[7].

De asemenea, s-a mai subliniat că sancţiunea nulităţii absolute a procesului verbal intervine în cazul lipsei sau menţionării inexacte a datei, datorită faptului că menţiunea datei săvârşirii contravenţiei este importantă pentru calcularea termenului de prescripţie şi a termenului de depunere a plângerii, în cazul recurgerii la această cale de atac.

În fine, într-o altă speţă soluţionată de data aceasta de către Judecătoria Timişoara, contravenientul a arătat în plângerea contravenţională că a fost oprit în trafic la data de 18.11.2012, fiind legitimat de un agent de la poliţia rutieră care i-a adus la cunoştinţă că îi va reţine permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a mai conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile pentru că ar fi fost filmat trecând pe culoarea roşie a semaforului.

În dovedirea celor susţinute în plângerea contravenţională, petentul a propus ca martor în apărare persoana care se afla cu el în autovehicul şi care a fost audiată în cauza, răspunzând atât la întrebarea instanţei cât şi celei adresate de către contravenient că înainte de a trece cu autovehiculul de semafor acesta indica culoarea verde, aspect consemnat în depoziţia sa pe care a semnat-o. La dosarul cauzei, intimata I.P.J. Timiş, deşi nu a formulat întâmpinare, a depus procesul verbal în original şi raportul agentului constatator (întocmit şi în acest caz după formularea plângerii contravenţionale) în care acesta descria fapta contravenţională reţinută în sarcina petentului fără a depune proba video/foto pe care pretindea iniţial că o deţine, solicitând totodată respingerea plângerii contravenţionale întrucât contravenientul nu poate dovedi că este nevinovat.

Prin sentinţa pronunţată în acest dosar, Judecătoria Timişoara[8], după ce a audiat martorul, care, aşa cum arătam mai sus, a declarat de două ori că autovehiculul în care se afla cu petentul-contravenient a trecut pe culoarea verde a semaforului, a dispus respingerea plângerii contravenţionale, instanţa ajungând astfel să acorde o valoarea probatorie mai mare înscrisului olograf denumit RAPORT, întocmit de agentul constatator, faţă de depoziţia martorului luată în şedinţă publică sub jurământ şi sub sancţiunea tragerii la răspundere penală în caz de mărturie mincinoasă.

Încă o dată ne exprimăm regretul să constatăm că o asemenea soluţie profund injustă a putut fi pronunţată într-un dosar cu o miză relativ mare, în speţă fiind vorba despre un permis de conducere al cărui posesor lucra ca şofer, instanţa înţelegând să înlăture depoziţia martorului propus în apărare şi să acorde o valoare probatorie mai mare raportului agentului constatator, care nici măcar nu a fost comunicat petentului. Or, dacă instanţa ar fi apreciat ca nesinceră depoziţia martorului audiat, considerăm că ar fi trebuit să dispună reaudierea acestuia sau chiar confruntarea cu agentul constatator, aspect care din nou ar fi constituit o garanţie în plus pentru o soluţionare justă a cauzei.

În continuare vom rezuma câteva hotărâri pronunţate în ultimii ani de instanţele naţionale în care s-a subliniat că raportul agentului constatator nu are valoare probatorie pentru a putea servi la stabilirea vinovăţiei contravenientului. Astfel:

În cuprinsul sentinţei civile nr.  4828/05.12.2008 a Judecătoriei Deva[9], s-a reţinut că „In privinţa raportului agentului constatator, neexistând niciun text de lege care să-i confere valoare probatorie, instanţa nu-l va analiza ca probă în prezenta procedură”.

De altfel, prin sentinţa civilă nr. 1752 din 8.11.2006, Judecătoria Mangalia[10] reţine că: “Menţiunile înscrise în raportul agentului constatator (…) nu pot fi reţinute întrucât procesul-verbal nu poate fi completat cu înscrisuri sau alte probe extrinseci.”

Totodată, în cuprinsul sentinţei civile nr. 106/C/16.01.2009, Judecătoria Mangalia[11] subliniază: ”(…)Chiar dacă în raportul său, agentul constatator menţionează că petentul ar fi (…), aceste precizări, nu au fost făcute în chiar actul prin care s-a constatat contravenţia, motiv pentru care instanţa a apreciat acest raport ca fiind un act extrinsec procesului verbal, care nu îl poate completa pe acesta.”

3. Concluzii

Ca o concluzie asupra celor arătate mai sus, considerăm că în procedura de soluţionare a plângerilor contravenţionale, NU se impune ca raportul agentului constatator, întocmit pro causa, (după momentul întocmirii procesului-verbal atacat şi imediat după formularea şi comunicarea exemplarului nr. 2 al plângerii contravenţionale) spre a fi anexat la întâmpinare, să fie reţinut ca mijloc de probă, pentru că s-ar ajunge la situaţia absurdă ca eventuala vinovăţie a petentului-contravenient să fie stabilită în baza unui înscris întocmit de acelaşi agent constatator al cărui proces-verbal este contestat sub aspectul legalităţii/temeiniciei şi s-ar admite implicit că nulitatea absolută a unui proces-verbal (pentru neindicarea datei constatării faptei, a nedescrierii corespunzătoare a faptei, etc.) poate fi acoperită printr-un asemenea înscris, situaţie în care dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 ar rămăne fără substanţă şi fără finalitate juridică, or nu acesta a fost scopul urmărit de legiuitor la edictarea textului de lege de la articolul menţionat.

Dimpotrivă, din interpretarea teleologică a art. 17, deducem că legiuitorul a urmărit ca în situaţia în care, în urma controlului de legalitate, instanţa constată chiar ex officio că procesul-verbal contravenţional este lovit de nulitate absolută, va dispune anularea actului sancţionator fără a fi permisă acoperirea nulităţii prin alte mijloace.

Aşa cum am arătat şi cu altă ocazie[12], instanţa învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale este singura care trebuie să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă, în baza probatoriului administrat, eventuala vinovăţie a contravenientului, ci nu să facă o aplicare strictă a regulii onus probandi incumbit actori, iar în măsura în care contravenientul se află în situaţia de a nu putea propune probe şi deci de a nu se putea apăra efectiv, să-i fie respinsă plângerea contravenţională pe considerentul că nu a putut să dovedească cele susţinute în plângerea contravenţională şi să răstoarne prezumţia relativă de adevăr a procesului-verbal contravenţional, deoarece într-o asemenea situaţie instanţa nu ar face altceva decât să (re)confirme “vinovăţia” contravenientului reţinută într-un act administrativ cu caracter individual întocmit de un agent al statului care nu prezintă garanţii de independenţă şi imparţialitate asemenea unui judecător.

Sub acest aspect amintim că însăşi Curtea Constituţională a României a subliniat în cuprinsulDeciziei nr. 1096/2009[13] că: ”Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovătțe(…). Chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Anghel împotriva Romaniei, 2007, a statuat că, <<deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenționala decât pe cale penală, autorii infracțiunilor nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală>>. O asemenea poziție este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenții, din punct de vedere al protecției juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracțiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte țin de materia penală în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”

Conchidem prin a ne exprima convingerea că în viitorul cel mai apropiat plângerile contravenţionale vor fi judecate cu mai multă seriozitate şi responsabilitate, chiar dacă aparent unele nu prezintă o miză prea mare pentru judecătorul cauzei, nu trebuie omis că pentru petenţii nevinovaţi, o plângere tratată cu superficialitate şi în final respinsă, ar putea avea consecinţe dintre cele mai nefaste, iar sentimentul de nedreptate încercat este incomensurabil, iremediabil şi de natură a conduce la creşterea gradului de neîncredere în sistemul judiciar, care în momentul de faţă este oricum unul destul de ridicat.

Modificat 30 Aprilie, 2013 de LORD

[Catalin]

Vai, vai, s-au băşicat avocaţii rataţi, pentru că doar ăia stau ca şemnarii să agaţe un client cu o plângere contravenţională, că nu mai pot ei să câştige plângerile contravenţionale cu unul sau doi martori mincinoşi.

 

Ar trebui ca cei din minister să propună o modificare a OG 2 prin care să se introducă o prevedere similară cu cea din cazul uzului de armă, care să prevadă posibilitatea întocmirii unui raport în cazul în care contravenientul depune plângere.

[Warren]

Am 20 de ani si o experienta minima referitoare la ineptiile scrise in articolul de mai sus cu care ii fac praf fiecare argument adus de Nea' Andrei Pap. Cum sa faci referire la data si ora din descrierea si apoi sa invoci nulitatea absoluta sub inexistenta datei constatarii faptei, sau cu cata banalitate se invoca necesitatea cunoasterii exacte a orei si minutului savarsirii faptei, fapt imperios in stabilirea momentului prescriptiei raspunderii sau a termenului limita de depunere a unei plangeri impotriva pv, ca sa nu ma mai leg de imprejurarile de constatare a unei fapte contraventionale "numai de el stiute". Nea Andrei Pap este un vorbaret veritabil, care in vreo 4 pagini a reusit sa traga de urechi niste instante, ca ele de ce nu resping mijloacele de proba aduse de catre agentul constatator precum fac alte instante...ca in alte parti e mai usor sa iti satisfaci clientii care contesta pv-urile, dar, vezi Doamne, p-acolo pe la el inca n-au aparut mintile luminate. Un mare vorbaret, care, daca observati, inainte sa isi puncteze interesele, ataseaza niste cuvinte latinesti sau cu o semantica de te crucesti citindu-le, facandu-l pe clientul sau sa creada "Ma...daca asta vorbeste asa, o sti el ceva".