Jump to content
POLITISTI.ro

Articole interesante in presa


LORD

Recommended Posts

Leonidas67

Un articol din Cotidianul.ro in care de data aceasta se specifica un foarte mare adevar !

http://www.cotidianu...-romana-175095/

Cum curăţa şi pedeliza ex-ministrul Igaş Poliţia Română

În toamna anului trecut, toată ţara a putut citi sau auzi din ziare, la radio ori la televizor următoarea ştire: „Şeful I.P.J. Giurgiu, 38 de capete de acuzare...". M-am întrebat atunci ce cred cei din afara sistemului poliţienesc, ce cred oamenii de rând când aud de „38 de capete de acuzare”. Chiar dacă, pe parcursul cercetărilor, din cele 38 de capete mai pică vreo 4, 5,10,15..., tot mai rămân vreo duzină, că doar nu-s chiar nebuni să-i pună-n cârcă omului 38 de fapte şi niciuna să nu se adeverească. Or mai fi ele şi inventate sau forţate, dar cele mai multe nu pot să nu fie reale!

Cam aşa gândeşte majoritatea românilor, deoarece, neavând nicio tangenţă cu sistemul poliţienesc, nu-i cunosc adevărata hidoşenie. N-au de unde să ştie că nu este vorba de 38 de infracţiuni, ci de 38 de aşa-zise nereguli găsite în urma unui control organizat special pentru decapitarea şefului unităţii, care este dictat de ministru, într-un context intens mediatizat şi de impact în rândul populaţiei. Uciderea în bătaie a baschetbalistului american a fost ocazia şi nu cauza controlului dispus de ex-ministrul Constantin Traian Igaş la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu. Dacă nu se întâmpla această nenorocire, găsea ministrul Igaş un alt pretext să-şi trimită marionetele să-l devoreze pe inspectorul şef Dobrin.

În continuare, vom încerca să scoatem în evidenţă modul în care au fost înlăturaţi din funcţiile de conducere din Poliţia Română toţi cei care au refuzat să jure loialitate PDL, ca partid principal de guvernământ, ori să-şi depună demisiile. Acest mod a devenit o practică, mai ales la nivelul inspectoratelor judeţene de poliţie şi mai ales de când a fost numit în funcţia de ministru, Constantin Traian Igaş.

Totul pleacă de la şeful inspectoratului judeţean. Dacă acesta a intrat în dizgraţia mediului politic portocaliu (chiar dacă pe plan local această culoare nu este predominantă), automat i se găseşte un înlocuitor, loial şi devotat PDL. In timp ce se organizează procedurile necesare decapitării şefului inspectoratului, conducerea locală a PDL, cu complicitatea conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) şi a ministrului Administraţiei şi Internelor, îi prezintă preconizatului înlocuitor echipa cu care va lucra. După ce sunt „bătuţi în cuie" (de regulă, în sediile locale ale PDL) noii şefi de structuri, MAI şi/sau I.G.P.R. organizează şi declanşează „jihadul", pentru „exterminarea" celor care refuză să plece.

De regulă, ministrul Igaş trimitea o echipă de 10-15 ofiţeri din Corpul de control al ministrului. De fiecare dată se prezenta unităţii controlate un plan de control tematic (adică pe un anumit domeniu de activitate), dar de fiecare dată se controla totul. Se întocmeau planuri de controale tematice deoarece controalele de fond trebuiau să se planifice la începutul fiecărui an şi să se comunice din timp unităţii controlate. Astfel, sub masca acestor controale tematice, se desfăşurau veritabile controale de fond, chiar dacă n-au fost planificate, n-au fost comunicate şi erau efectuate cu încălcarea flagrantă a ordinului ministrului care reglementează organizarea şi desfăşurarea inspecţiilor şi controalelor în M.A.I. Chiar dacă aceste controale durau, în medie, 3-4 săptămâni, nu se controlau toate structurile ci doar cele ale căror şefi erau vizaţi să fie înlocuiţi. Pentru a conferi o notă de legalitate şi imparţialitate, erau cuprinse în aceste controale, dar cu totul tangenţial, şi câteva dintre structurile ale căror şefi nu trebuiau să fie schimbaţi. De fiecare dată aceştia erau aspru... atenţionaţi. Şi cam atât.

În flagrantă discordanţă cu principiile care stau la baza acestor activităţi, controalele urmăreau, în exclusivitate, constatarea de nereguli care, într-un sistem atât de birocratizat cum este Poliţia Română, este imposibil să nu fie constatate. Dar, aproape în exclusivitate, aceste aşa-zise nereguli nu produceau niciun fel de consecinţe. Nu afectau cu nimic capacitatea operativă a unităţilor şi nici gradul de siguranţă al cetăţenilor. Se verificau hârtii în care se căutau nereguli. Şi, evident, se găseau. Ba că titlul vreunui document era scris cu nerespectarea dimensiunilor literelor prevăzute de procedură, ba că semnătura era în partea stângă şi nu în cea dreaptă, ba că anumite documente erau superficiale, ba că anumite analize erau sumare şi conţineau prea multe cifre, ba că au fost aprobate cu superficialitate anumite documente, ba că în planurile de muncă s-au omis a se trece anumite activităţi, ba că unele răspunsuri către petenţi erau neconvingătoare şi superficiale, etc.

Sunt câteva dintre „neregulile" pe care, de regulă, le constata Corpul de control al ministrului de Interne. Sunt şi unele şablonizate, care se regăseau la mai multe sau chiar la toate unităţile de poliţie controlate, multe dintre acestea datorându-se „managementului defectuos" exercitat la nivelul conducerii I.G.P.R. Dar nimeni de-acolo nu a fost şi nu va fi tras vreodată la răspundere. Unele dintre aceste „nereguli", puse în seama unor şefi din inspectoratele judeţene de poliţie şi aflate în judecarea unor curţi de apel sau a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, erau de-a dreptul halucinante:

- „...a manifestat superficialitate în aprobarea unor analize întocmite...".

- „...a lăudat performanţele poliţiştilor...la şedinţele de bilanţ... dovedind, prin aceasta, lipsă de preocupare pentru îmbunătăţirea performanţelor profesionale ale lucrătorilor."

- ,,...a aprobat, cu superficialitate, planul de acţiune..."

- „...nu s-a sesizat despre faptul că ofiţerul X face..."

- „...nu a urmărit ca ofiţerul X să execute ordinul trasat de către şeful Y..."

După constatarea acestor „grave carenţe", Corpul de control al ministrului întocmea un raport în care menţiona tot ce-a constatat, accentuând, evident, neregulile constatate la structurile ale căror şefi urmau a fi decapitaţi. Aşa, ca fapt divers, se mai amintea şi de alte structuri, din afara vizorului ministrului Igaş. Ce este foarte grav este faptul că toate aceste nereguli erau transformate de către oamenii ministrului Igaş în tot atâtea „abateri disciplinare", faţă de care se declanşa procedura „cercetării prealabile". După ce primea raportul, Constantin Traian Igaş dispunea (cu mâna şefului Corpului de control, evident) cercetarea prealabilă a tuturor celor care „nu şi-au îndeplinit sarcinile şi responsabilităţile menţionate în fişa postului" şi, drept urmare, trebuiau să plece. Cercetarea prealabilă se executa de către 1-2 ofiţeri desemnaţi de Igaş, de regulă din structura Corpului de control al ministrului, anume „dresaţi" şi specializaţi în „decapitări".

Analizând situaţia în care se aflau, înainte de declanşarea cercetării prealabile, cei mai mulţi dintre cei „vizaţi" îşi depuneau rapoarte prin care renunţau la funcţiile pe care le ocupau. Astfel cercetarea prealabilă fie nu se mai desfăşura, fie se făcea în mod formal, fără a se mai urma procedura şi fără a se mai propune vreo sancţiune. Dacă avea curaj şi refuza să-şi dea demisia, controlorii tăbărau imediat pe ofiţerul cercetat, cu ameninţarea „Te fac ca la Nufăru". Dacă nu-ţi puteau găsi nereguli consistente în activitatea proprie, se îndreptau spre subordonaţi, în activitatea cărora este imposibil să nu găsească ceva care s-ar putea raporta la actul managerial al cercetatului. La finele cercetării prealabile se întocmea un raport care se prezinta celui care a dispus-o, respectiv ministrului Igaş, care-l înainta, „spre competentă soluţionare", evident, cu dispoziţiile de rigoare, şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române(I.G.P.R) dacă erai şef sau adjunct de şef de inspectorat.

Primind raportul de cercetare prealabilă pe care erau menţionate, cu pixul, indicaţiile „preţioase" ale ministrului Igaş, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române se conforma acestora şi dispunea constituirea Consiliului Superior de Disciplină la nivelul I.G.P.R. În acest consiliu se numeau oamenii cei mai fideli, cei mai lipsiţi de scrupule, care ar face orice pentru a-şi păstra funcţiile. În aceste condiţii, cercetatul n-avea nicio şansă din start. Toată această aşa-zisă şedinţă a Consiliului de Disciplină, care se desfăşura la sediul I.G.P.R., nu era altceva decât o bătaie de joc, un spectacol ieftin regizat cu mult timp înainte, în care cercetatul se zbătea zadarnic să-şi dovedească nevinovăţia, în timp ce membrii Consiliului te ascultau şi te priveau, de regulă impasibili (deoarece ştiau care trebuia şi care va fi deznodământul) şi rareori cu compasiune.

De regulă, „verdictul" era cel trasat de şeful I.G.P.R., evident respectând întocmai dispoziţiile ministrului Igaş. Erai declarat „vinovat", ţi se propunea o sancţiune, după care erai trimis acasă să-ţi aştepţi „sentinţa". Foarte rare erau situaţiile în care membrii Consiliului de Disciplină propuneau o sancţiune mai uşoară decât cea indicată de şefii lor mai mari. Şi asta nu datorită obiectivitătii şi verticalităţii lor, ci fie datorită evidentei inexistenţe a abaterilor disciplinare, fie datorită modului defectuos şi vădit lipsit de profesionalism în care s-a desfăşurat cercetarea prealabilă şi/sau controlul. Dar, niciodată şi niciun membru al Consiliului Superior de Disciplină de la nivelul I.G.P.R., constituit la indicaţiile ministrului Igaş, nu a avut curajul să declare nevinovăţia vreunui poliţist pe care l-au analizat, deşi cele mai multe au fost astfel de situaţii, confirmate ulterior de instanţele de judecată.

În situaţiile în care propunerile Consiliului de Disciplină nu erau în concordanţă cu voinţa ministrului Igaş, din motivele mai sus menţionate, reintra în acţiune şeful I.G.P.R., care „normaliza" situaţia. Adică dispunea aplicarea sancţiunii cerută de ministrul Igaş, fără a ţine cont de propunerea Consiliului. Şi asta deoarece normativele interne îi permiteau şi aşa voiau muşchii lui. Şi nu dădea nimănui socoteală, chiar dacă legea-l îl obliga să motiveze aplicarea altei sancţiuni decât cea propusă de Consiliu.

Cu maximă operativitate, şeful I.G.P.R. emitea ordinul de sancţionare, care se aducea la cunoştinţa „împricinatului", pe bază de semnătură. Uneori, acesta îl contesta la „organul ierarhic superior", adică la ministrul Igaş. Adică, la cel care a dispus controlul, cercetarea prealabilă şi, cu pixul, judecarea sa în Consiliul de Disciplină. Halucinantă şi incredibilă procedură! Ce credeţi că făcea dom ministru Igaş? Bineînţeles că respingea contestaţia ca „neîntemeiată", fără niciun fel de verificări şi fără să-şi motiveze decizia. Pur şi simplu o respingea.

Următoarea cale de atac era instanţa de contencios administrativ. Dacă te mai ţineau nervii deschideai acţiune în contencios. Se stabilea primul termen după care începeau să curgă amânările, din diverse motive. Sunt poliţişti care se judecă de ani de zile. Unii au câştigat la tribunale şi au pierdut la curţi de apel, alţii au ajuns să câştige chiar şi la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Intrând în această „junglă a contenciosului administrativ", cu siguranţă erai deprimat de inconsecvenţa şi diversitatea soluţiilor date de astfel de instanţe în cazuri similare sau aproape identice. În aceste condiţii ajungeai să-ţi pui următoarea întrebare: „Dacă în ţara asta chiar şi instanţele de judecată au ajuns să fie controlate politic, cui, Doamne, ne mai putem plânge?!".

Pe lângă faptul că te dădeau jos din funcţie fără drept de apel, îţi mai diminuau şi calificativul anual (chiar dacă în toată cariera ta ai fost apreciat numai cu „foarte bine"), terfelindu-ţi, astfel, întreaga carieră pe care ai avut-o în Poliţie. Degeaba contestai calificativul şi te zbăteai să-ţi scoţi în evidenţă realizările că marionetelor ministeriale trimise să soluţioneze contestaţia li se rupea de împricinaţi. Dacă refuzai să-ţi dai demisia şi te hotărai să lupţi pentru drepturile tale, pe lângă controale, cercetări prealabile, judecăţi în consiliile de disciplină, etc, aveau grijă să te terfelească şi prin presa locală sau chiar centrală. Şi o făceau în aşa fel încât să apari în faţa oamenilor de-a dreptul infractor sau duşman de clasă. Atunci puteai observa cum colegii, vecinii, cunoscuţii încep să te ocolească, să se uite altfel la tine, cu suspiciune şi reticenţă. Ba chiar o să auzi tot felul de scenarii, cu tine în prim-plan şi, evident, în rol de personaj negativ. Este posibil să fii suspectat chiar şi de către membrii propriei tale familii care, oricum, suferă alături de tine. Cu siguranţă, vei avea momente în care te vei întreba dacă nu cumva au dreptate, dacă nu cumva eşti cu adevărat „inamicul public numărul 1", iar tu nu eşti conştient de asta! Nicio clipă să nu gândeşti astfel. Marionetele ministeriale recurg la astfel de controale deoarece nu te au cu nimic la mână pentru a te înlătura şi-ţi pun în cârcă tot felul de găinării, pe care le amplifică şi apoi le transformă în „abateri disciplinare".

Abia atunci, după ce vei fi „decapitat", vei vedea adevărata faţă a colegilor tăi, şi, cu siguranţă, vei fi profund dezamăgit. Dacă nu cu mult timp în urmă, când erai în funcţie, erau în stare să te pupe oriunde, acum nu numai că te ignoră, dar chiar se feresc de tine. De frică, pentru că dacă altceva n-a creat această instituţie, a creat, în mod evident, fricoşi, pupincurişti sau jigodii. Nu beţivi şi nenorociţi, cum spunea inspectorul general Popa. Sigur că toate astea le poţi evita dacă-ţi încovoi puţin coloana şi dacă-ţi vei obişnui limba să facă pendulări verticale în faţa sau în spatele unor lideri PDL. Alegerea este a ta!

Dacă acesta este purul adevăr, poate fi verificat la inspectoratele de poliţie din judeţele Galaţi, Arad, Neamţ, Dolj, Giurgiu, Bistriţa-Năsăud, Timiş şi altele. Dacă vor fi întrebaţi, oamenii vor vorbi! Şi vă veţi cruci câte veţi mai afla că s-au întâmplat în ultima vreme în Poliţia Română şi în Ministerul Administraţiei şi Internelor, care au parcurs cea mai neagră perioadă a existenţei lor sub ministrul Constantin Traian Igaş, "tânărul şi capabilul jurist" promovat, cu multă speranţă şi cu mare tam-tam, de preşedintele Traian Băsescu şi de PDL.

Senator

Valer Marian

Edited by Leonidas67
Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...
  • Replies 128
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • LORD

    58

  • Ben

    9

  • Catalin

    9

  • Kayne

    6

Top Posters In This Topic

Popular Posts

Marina Chirca. Moartea pentru care România nu va vărsa lacrimi   A murit Marina Chirca. Ar trebui ca România toată s-o plângă, oamenii să găsească în memoria ei măcar câteva clipe de pioasă aducere

Un articol bine scris ,care misca si o inima de piatra despre destinul crud al unei familii de militian. Merita citit ! Femeia care a învins iadul. Sursa Adevarul.ro din 16 iunie 2011 „Ade

Din păcate realitatea ne dovedeşte că aşa se cam întâmplă. Ţara asta a ajuns să fie condusă în funcţie de agenda televiziunilor şi ce apare în presă. Şi nu e valabil numai în Poliţia Română, ci în toa

Cerasela

Poliţiştii buzoieni au lansat, joi, un volum de poezii intitulat "Amprente în versuri", operele fiind scrise de angajaţii IPJ Buzău, între care adjunctul comandantului unităţii, comisarul şef Laurenţiu Pantazi, în timpul manifestării poliţiştii recitând chiar câteva dintre creaţiile reprezentative. În timpul lansării albumului de poezii, poliţiştii ale căror poezii au fost publicate în volumul "Amprente în versuri" au recitat câteva dintre creaţiile cele mai reprezentative, iar un ofiţer din cadrul inspectoratului chiar a pus pe ritmuri muzicale versurile, interpretând în plus, vocal şi la chitară, poezii scrise de Adrian Păunescu şi Grigore Vieru. Gheorghe Petcu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cel care a scris prefaţa albumului de poezie al poliţiştilor buzoieni, menţionează: "Sunt încântat să dau cuvântul înainte unor poeţi - poliţişti. Aceasta nu ar fi nimic. Extraordinar este că şi mascaţii scriu. Şi nu oricum: de la mascatul Otilia Dragomir, la şeful Serviciului de Intervenţie Rapidă, domnul Mihai Tărtăreanu. Să nu uităm Serviciul Poliţiei Rutiere, care are un reprezentant de seamă, pe doamna Gina Zaharia, primul scriitor de romane poliţiste din judeţul Buzău, dar şi o romantică incurabilă, după cum se vede din: «Romanţă pentru mine»: «Am aşteptat, pe-o frunză de pelin/cu sufletul pictat în flori de crin/să plece Luna în colind la Care/Şi să pornim de mână la plimbare». Ei, o demnă urmaşă a lui Minulescu".

Referindu-se la Otilia Dragomir, singura femeie din rândul poliţistilor-mascaţi din IPJ Buzău, Gheorghe Petcu a spus: "Am citit la Otilia Dragomir, un mascat ce scrie versuri, poezia: «Teamă de sine: Eşti atât de aproape/încât te ating/dar mult prea departe /să te pot simţi». Acum nu ştiu dacă versurile sunt adresate iubitului care este aproape sau infractorului care este departe....dar care va fi prins".

Otilia Dragomir este singurul poliţist-mascat femeie din cadrul IPJ Buzău, "Cu şi fără mască" fiind doar una din poeziile sale: "Sunt ochii mei puţin mai calzi decât de obicei/azi nu pot masca/mi-e prea greu să mă prefac/e mai uşor să-ţi zâmbesc.../prea sincer zâmbet? prea deschis? vai, nu! Unde mi-e masca? Tu! Ai sfărâmat-o în bucăţi? de ce? Eu vreau s-o port/ e mai comod....sau nu?".

Printre semnatarii poeziilor adunate în volumul "Amprente în versuri" se numără şi adjunctul comandantului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, comisar şef Laurenţiu Pantazi, una din poeziile sale fiind "Primăvara nouă": "Iată că a venit Primăvara-minune neîntâmplată de un an! Iată-te şi pe tine, cum pleci-minune ce nu mi te vei mai întâmpla pe veci! Ce caldă-i primăvara nouă, iar noi cei vechi-ce reci".

Laurenţiu Pantazi a publicat primadată înainte de a intra în Poliţie când Adrian Păunescu i-a publicat în revista ”Flacăra" două poezii, în rubrica rezervată debutanţilor. Poliţistul, adjunct al comandantului IPJ Buzău, scrie şi acum, fără ca versurile să fie inspirate din lumea interlopilor sau a infractorilor, dar nici nu creează o imagine romanţată a lumii poliţiştilor. De altfel, Gheorghe Petcu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cel care a scris prefaţa albumului lansat de poliţiştii buzoieni scrie că este un volum de poezii "plin de metafore şi sentimente, de sonorităţi armonioase pline de romantism, de melancolie, ce confirgurează personalităţile autorului!".

Sursa: ziarul gandul

Link to post
Share on other sites

Portret de terorist, fanatic musulman

Bestia din Toulouse. A pândit 12 ORE NEMIŞCAT în baie, ca să nu fie detectat de senzorii de căldură. Ferocitatea lui a uimit trupele speciale

Mohammed Merah, 23 de ani, 15 condamnari, 7 victime, 10 zile de crime, 32 de ore de asediu cu 300 de trupe speciale, 300 de gloante trase de ambele parti in ultimele 5 minute (30 din Colt 45-ul lui Merah), 5 politisti raniti.

De profesie mecanic auto, Mohammed Merah si-a dat demisa acum cateva saptamani pentru a-si pregati operatiunea. "Vorbesti cu un inger", i-a spus Merah unei cunostinte pe 17 martie, cu 5 zile inainte sa moara si la 6 zile dupa ce-si incepuse campania de teroare.Nu intamplator, aceasta a inceput pe 11 Martie, ca si atacurile de la Madrid din 11 Martie 2004.

Nascut intr-o familie cu 5 copii, destramata, tata francez si mama algeriana, in banlieue-ul sarac Les Izards, Toulouse, Mohammed Merah s-a afundat in delincventa juvenila, multiple (15) condamnari pentru delicte minore si scurte (2) stagii in inchisoare.

A incercat sa se alature armatei franceze, dar a fost refuzat pentru cazier.A incercat sa se alature Legiunii Straine dar a renuntat sa dea testele a doua zi, nu se stie de ce.Mohammed iubea fotbalul, fetele, motocicletele si… Jihadul.Două calatorii pentru antrenament in Afganistan si-n zona tribala pakistaneza (Waziristan).

Cunoscut serviciilor de securitate franceze si interogat pentru calatoriile sale, le a aratat fotografii turistice si le a replicat scurt : turism !

Pus pe un no-fly list de Guvernul Statelor Unite.Parcursul sau exact in Afganistan si Waziristan e inconjurat de mister.Se spune ca ar fi fost arestat de politia afgana si predat americanilor, ca ar fi facut inchisoare in Afganistan, ca a evadat cu ajutorul talibanilor, al caror expert in explozibili era. Ma indoiesc: niciunul dintre cazurile de mai sus nu i-ar fi permis sa se intoarca nestingherit in Franta, de 2 ori !Cert este ca a beneficiat de antrenament militar, ale carui "roade" se vor vedea mai tarziu in precizia cu care isi va executa victimele in cap si ferocitatea cu care a facut fata asediului " "Nu am mai vazut niciodata asa ceva", spuneau ofiterii francezi.

A contractat hepatita A si s a reintors in Franta, pentru tratament.In Franta, nimic neobisnuit, cel mai comun vecin de scara, coechipier de fotbal, tovaras de cluburi si plimbari cu masina.Isi facea cele 5 rugaciuni zilnice, nu bea alcool, dar nu vorbea religie, politica, prieteni buni nici nu stiau ca se roaga.

Calm, politicos si extrem de rational, pe 21 martie, la 1 AM, cu 2 ore inainte ca trupele anti-tero sa-i inconjoare apartamentul, Mohammed Merah suna la France 24, de la o cabina telefonica, pentru a se "explica" si ameninta Franta cu continuarea pe termen nelimitat a valului de teroare.

Merah isi filmase atacurile (inclusiv scena in care prinde o fetita evreica de 8 ani si o tine in timp ce o impusca in cap...), cu o micro-camera atasata la piept, urmand indicatiile lui Anders Breivik, autorul hecatombei de la Oslo, din celebrul sau manifest...Spunea ca in scurt timp le va posta online.

Nu se stie daca a mai avut timp sa o faca, pentru ca peste 2 ore, la 3 AM, un echipaj de politie ii batea la usa, fiind intampinat cu rafale de mitraliera, prin usa, 3 politisti fiind impuscati.

Il gasisera dupa IP, sortarea IP-ului userilor care citisera anuntul de vanzare al scuterului folosit in crime, scuter apartinand, culmea, primei victime, si confruntarea cu o baza de date, in care, desigur, conform profilului, Merah era cap de lista.Inconjurat de sute de oameni inarmati, Merah a anuntat ca se va preda la pranz.

Foarte comunicativ intre 7 AM si 10.45 PM, acesta le a povestit politistilor, cu lux de amanunte, printr-un walkie-talkie, schimbat cu unul dintre Colt 45-urile sale, cum a fost antrenat de Al Qaida in Waziristan, cum intentiona sa omoare miercuri inca un soldat, daca nu era prins, unde se afla scuterul si inregistrarile crimelor.

Pranzul s-a facut seara, iar seara, 12 ore, Mohammed Merah nu a dat niciun semn de viata, toti il credeau mort, nu l-au putut localiza nici macar cu senzorii de caldura.12 ore, Mohammed Merah a stat la panda in baie, fara sa se miste, imun la faptul ca nu avea lumina, apa, hrana, somn, ca cei de afara detonau bombe (cca. 15), ca sa-l mentina sub presiune si sa-l faca sa cedeze.

"Este pentru prima data in viata mea cand am vazut pe cineva care atunci cand noi lansam un asalt impotriva lui, el lanseaza un asalt impotriva noastra", - comandantul trupelor RAID.

Cand trupele au patruns in apartament, inspectand cu camere camera dupa camera, temandu-se de booby traps, "Merah a iesit din baie, inarmat cu mai multe arme, tragand cu o extrema ferocitate. Un ofiter RAID, care a luat parte la multe operatii, mi-a spus ca nu a vazut niciodata un asalt atat de intens si violent" - Claude Gueant, Ministrul de Interne

Purtand blugi, vesta antiglont si o djellaba (port arab) neagra, Merah a iesit in intampinarea trupelor speciale, tragand runda dupa runda si indreptandu-se spre fereastra.A sarit prin geam, tragand pana in ultimul moment. Cand glontul sniperului RAID l-a lovit in cap, mai avea doar 2 gloante in incarcator.

"Am ingenuncheat Franta!".

"Voi merge la inchisoare cu capul sus sau voi muri cu zambetul pe buze".

"Singurul meu regret e ca nu am avut mai mult timp sa omor mai multi oameni".

" Nu am suflet de martir, vreau sa ucid dar sa raman in viata".

"Actiunea a fost planificata din timp, am vrut sa actionez mai devreme, dar doar acum am avut mijloacele materiale sa o pun in practica".

"Voi ii omorati pe fratii mei, eu o sa va omor pe voi".

"Vreau sa mor ca un mujahedin, cu arma in mana".

"Daca eu mor, cu atat mai rau, voi merge in Paradis, daca voi muriti, cu atat mai rau pentru voi".

"Franta nu e in siguranta, asteptati-va la mai multe atacuri, la Toulouse, Paris, Marseille si Lyon, ca protest impotriva prezentei franceze in Afganistan, interzicerii niqabului (voalul integral) si razbunare fata de crimele comise de evrei asupra copiilor din Palestina".

Sursa : O sinteză realizată de Romulus Sultan, preluata din jurnalul.ro din 24 mart.2012

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites
Eduard

Șefi ai Poliției făcuți la "apelul bocancilor". Cum au ajuns şefi de Inspectorate foşti sergenţi cu şcoala la FF

În multe funcții de conducere din cadrul MAI au ajuns, de multe ori, în locul specialiștilor și a ofițerilor de carieră, comandanți neșcoliți.

Ultimele evenimente sângeroase în care au fost implicaţi poli ţişti au condus , pe lângă anchetele aflate în derulare, şi la schimbări la vârful Poliţiei Române. Ministrul de Interne Gabriel Berca a promis că va face "curăţenie" printre poliţiştii făcuţi "pe puncte", aflaţi în toate structurile ministerului.

Boala unui sistem

Însă lucrurile nu merg bine în cadrul Poliţiei Române şi pentru că întreg aparatul de comandă s-a deprofesionalizat. În funcţiile de conducere, în loc să ajungă ofiţeri de carieră, în baza unor concursuri reale, în schema actuală şi-au făcut loc pilele politice şi ofiţeri care în decursul timpului au fost subofiţeri, dar au ajuns azi chiar şi la gradul de chestor (general - n.n.). În ultimii 20 de ani, foarte mulţi agenţi de poliţie au fost admişi în corpul ofiţerilor fără să fi urmat cursurile Academiei de Poliţie.

Cu o diplomă a unei facultăţi de drept în buzunare, poliţiştii s-au trezit peste noapte ofiţeri. De exemplu, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj este condus de trei ofiţeri: un chestor de poliţie cu o stea şi doi comisari şefi. Actualul inspector şef, chestorul Ioan Păcurar, a fost plutonier de poliţie. În ’92 a fost promovat în corpul ofiţerilor cu grad de sublocotenent, iar în ’99 era să fie trecut în rezervă deoarece împlinea vârsta de 40 de ani şi avea gradul de locotenent, iar, conform legii, trebuia trecut automat în rezervă.

PROMOVĂRI

Promovări instant

pol.jpg

Pe 24 decembrie 1999, Ion Păcurar (foto) a fost avansat la excepţional, la gradul de căpitan. În 18 ani, timp în care alţi ofiţeri promovează trei grade profesionale, Păcurar a promovat şapte grade profesionale. Din 2007 este comandantul IPJ Cluj, fiind promovat până în prezent de trei ori la excepţional. Un alt exemplu este cel al comisarului şef Alexandru Mureşan. În ‘97 era sergent major la Inspectoratul de Poliţie Sălaj. S-a transferat la Cluj şi a ocupat doar funcţii de şef în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj. A intrat în atenţia opiniei publice din cauza afacerilor imobiliare de milioane de euro pe care le derulează soţia lui.

LISTA NEAGRĂ

Comandanţi cu studii, o raritate

Lista poliţiştilor făcuţi peste noapte ofiţeri este foarte lungă. Cei mai mulţi se regăsesc la Serviciul Poliţiei Rutiere Cluj şi la Serviciul de Ordine Publice. Actualul şef de la Rutieră, comisarul şef Ambrozie Crişan, a fost şi el subofiţer. La SPR CLuj mai activează alţi cinci ofiţeri făcuţi peste noapte ofiţeri. În prezent, Statutul Poliţistului interzice ca agenţii de poliţie să mai poată ajunge ofiţeri dacă nu au urmat cursurile Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza. Comisarul şef Marcel Bonţidean este comandantul Poliţiei Cluj Napoca, fiind printre puţinii care a urmat cursurile Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

CAZUL FARIS

A intrat în Poliţie ca şofer, a ajuns colonel de jandarmi şi şef la Rutieră

La începutul anului trecut, alt scandal a zguduit din temelii MAI. Întreaga conducere a Jandarmeriei Române a fost demisă, dar şi alţi chestori şi comisari şefi cu funcţii foarte mari, pentru că au trucat, fără nicio ruşine, un examen de promovare a trei civili în rândul ofiţerilor de jandarmerie. Unul a ajuns direct colonel, iar alţi doi au fost unşi locotenenţi. Dintre cei trei civili, unul a atras atenţia în mod special. În urma unui simulacru de examen, Cornel Faris, un fost poliţist ajuns între timp om de afaceri în comuna Bragadiru, de lângă Bucureşti, a ajuns colonel de jandarmi, iar după o zi comisar şef, şef al unui serviciu din cadrul Direcţiei Poliţiei Rutiere. Trecutul său în cadrul MAI a fost construit pe fraudă şi pe diplome de licenţă ale Universităţii de Ştiinţe şi Artă "Gheorghe Cristea", din Bucureşti, cunoscută sub numele de "facultatea de poliţişti".

Nu avea nici liceul

Faris a intrat în MAI, pentru prima dată, în ‘95. A fost încadrat cu gradul de plutonier pe o funcţie de şofer. Aspiraţiile tânărului subofiţer nu s-au oprit aici. În ’99, el este făcut ofiţer, după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Drept tot de la "Gheorghe Cristea", sus ţinând licenţa la o altă universitate, atunci, acreditată. În 2002, a fost obligat să demisioneze fiindcă diploma sa de liceu era falsă!

sursa: evz.ro

Edited by Eduard
Link to post
Share on other sites

Va supun atentiei mai jos un articol, merita citit mai ales nu din prisma politica ci doar pur si simplu pe linie profesionala este interesant prin tehnici de persuasiune si manipulare a populatiei, mijloace tehnice folosite, o adevarata teorie a conspiratiei.

Cine este agentul CIA care lucrează pentru Băsescu?

preluare articol din cotidianul.ro din 2 febr.2012

Circulă pe net de ceva vreme un text în care se explică modul în care CIA l-ar fi ajutat pe Traian Băsescu să câștige alegerile.

Cititi mai jos textul:

"Maşinăria PDL de fraudare a alegerilor a folosit toate mecanismele posibile: Poliţie, Jandarmerie, SRI, SIE, Prefecturi, servicii deconcentrate şi agenţi economici de stat. Şi, nu în ultimul rînd, ambasade străine. În campania prezidenţială, Traian Băsescu a folosit Centrul SECI şi proiectul militar MONSAT pentru a-şi vedea visul cu ochii.

Achiziţionarea şi instalarea echipamentelor speciale pentru reţeaua MONSAT s-au făcut şi cu sprijinul National Security Agency (NSA). Actul de naştere a sistemului MONSAT este Hotărîrea 045/2005 a CSAT. Reţeaua de sateliţi MONSAT de joasă altitudine, la care SRI şi SIE au acces, nu e lansată de Statul Român, ci de SUA, în colaborare cu o serie de ţări europene. România „închiriază" accesul la aceşti sateliţi, pe baza unor înţelegeri între Serviciile Secrete ale ţărilor NATO. Ei sînt folosiţi pentru pedepsirea dizidenţilor, în mod ilegal, prin urmărirea, monitorizarea şi hărţuirea sau tortura aplicată persoanei vizate.

Reţeaua de sute de sateliţi care acoperă Europa nu numai că receptează, dar e capabilă să şi transmită, în mod egal. Dispozitive radar, bazate pe unde milimetrice, au posibilitatea de a urmări o persoană, după caracteristicile biometrice, oriunde pe pămînt şi, mai mult de atît, de a vedea omul prin acoperişurile clădirilor în care se află acesta. Cu ajutorul agentului special secret al DEA, din zona Balcani (Drug Enforcement Administration), Harry Giknavorian, Traian Băsescu are acces direct la Centrul SECI.

Acest Harry Giknavorian este, în fapt, agentul acoperit al CIA, delegat de SUA pe lîngă Traian Băsescu, încă din anul 2004. Este singura persoană din România care nu are numere de identificare la maşina cu care se deplasează prin Bucureşti. El conduce un SUV Ford Explorer blindat, de culoare verde. Agentul american are relaţii strînse cu autorităţile Statului Român, în special cu Traian Băsescu şi cu consilierul prezidenţial pe probleme de Securitate, Iulian Fota. Este căsătorit, are 2 copii, băiat şi fată, şi locuieşte în Băneasa, în Complexul ZODIAC; are un cîine labrador. America, prin rezidenţii CIA şi prin Harry Giknavorian, a aservit conducerea structurilor din MAI: DGCCO, SIPI şi DIICOT. Pentru a-şi pune planul în aplicare, a trebuit să-l schimbe pe Dan Nica de la conducerea Ministerului de Interne. Astfel, americanii au putut să utilizeze aplicaţii ale softului de la RASIROM, folosit de Institutul Naţional de Statistică şi agreat de BEJ şi BEC. Agentul CIA din România şi omul său sub acoperire de agent DEA, de la Centrul SECI, au putut să supravegheze, să controleze, să influenţeze şi să centralizeze datele din secţiile de votare în timp real. Totul s-a petrecut cu sprijinul SIE şi STS, deoarece aplicaţii ale acestui soft de la RASIROM sînt folosite şi în lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate din Europa. Astfel, Traian Băsescu, prin acoliţii săi şi cu sprijinul guvernului american, foloseşte independent şi fără control parlamentar Sistemul Naţional de Monitorizare a Comunicaţiilor prin Satelit-MONSAT. Acest sistem are la bază o serie de proiecte realizate în ultimele decenii în Statele Unite şi în Europa, iar sateliţii lansaţi în spaţiu sînt de provenienţă americană şi operează la joasă altitudine. Pentru a intra, cît de cît, în legalitate şi a-şi pune planul în aplicare, SUA au impus Guvernului Tăriceanu adoptarea unui cadru legislativ astfel încît românilor să le fie monitorizate toate convorbirile telefonice şi toate e-mailurile. Aşa a apărut subit Legea nr. 298/2008, promulgată rapid de Traian Băsescu, privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţelele publice de comunicaţii. Legea se referă atît la persoanele fizice, cît şi la cele juridice. MAI, Parchetul General, SRI şi SIE au, astfel, oricînd acces la date pe baza unei simple ordonanţe semnate de orice procuror, fără a mai exista un mandat emis de judecător. Acest sistem MONSAT permite interceptarea poştei electronice utilizate de oameni de afaceri sau politicieni. În timpul campaniilor electorale, mesajele transmise prin Internet pot fi interceptate neautorizat şi folosite de adversarii politici.

Pregătirea pentru fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009 s-a făcut în timpul campaniei europarlamentare. Apoi, terminale mobile ale STS au fost amplasate la sediul central SECI de la Bucureşti şi au fost folosite la monitorizarea comunicaţiilor şi a transmisiilor de date-voce tip SMS. Acest lucru a fost posibil pentru că RASIROM (regie aflată în subordinea Serviciului Român de Informaţii) a proiectat un sistem care a putut fi folosit de către prefecţii PDL şi de către membri ai acestui partid, care ştiau numerele de telefon ale fiecărei secţii de votare, transmiţînd date în timp real la Bucureşti. Dispozitivul de ascultare a telefoanelor mobile are un sistem de funcţionare destul de simplu şi poate fi introdus, cu uşurinţă, într-o valiză de voiaj. Agentul trebuie să scaneze codul personal al telefonului care urmează să fie ascultat. Pentru acest lucru, el se apropie de posesorul telefonului mobil, la o distanţă mai mică de 25 de metri, în timp ce acesta are o convorbire. Fiecare celular are un mod de identificare, denumit IMEI, care poate fi aflat tastînd pe telefon steluţă diez 06 diez (*#06#). Rezultă un cod format din 15 cifre. Acesta este personalizat pentru fiecare telefon celular în parte şi nu poate fi acelaşi pentru două aparate. La sediul central al PDL, în noaptea alegerilor, a fost instalat un dulap cu routere. Numărul posturilor ocupate a fost de aproximativ 500; acestea au fost instalate pentru conexiuni interne cu secţiile de votare din ţară, iar la secţiile din afara României nu au fost distribuite terminale STS, deoarece nici măcar Băsescu şi acoliţii săi nu pot transporta aceste terminale fără a atrage atenţia autorităţilor din Uniunea Europeană.

În ţară, STS, împreună cu prefecţii şi subprefecţii, ajutaţi de membrii PDL, au fost cei care au condus operaţiunile de centralizare a alegerilor (întrucît cele 500 de aparate telefonice mobile ale STS au fost în custodia membrilor PDL), iar aceştia au trimis SMS-uri cu mesaje electorale pe telefoanele speciale. SMS-urile au fost expediate de pe cartele preplătite doar de la nivel judeţean spre centrul din Aleea Modrogan. De altfel, euroalegerile şi Referendumul pentru introducerea votului uninominal au permis Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, să monitorizeze, prin intermediul telefoanelor mobile şi al cartelelor prepaid pe care le-a pus la dispoziţia Biroului Electoral Central şi preşedinţilor secţiilor de votare, întreg procesul de transmitere a rezultatelor şi a prezenţei la vot.

Conducerea PDL şi Traian Băsescu au avut timpul necesar să întoarcă rezultatul alegerilor cu voturi fictive din străinătate. Aceste voturi nu au putut fi niciodată numărate. Generalii numiţi de Traian Băsescu la conducerea STS au primit sarcina să rezolve această problemă. Este vorba de 3 generali care s-au ocupat de monitorizarea alegerilor: Marcel Opriş (director STS), Corneliu Grigore (prim-adjunct al directorului STS, managerul liniei de urgenţă 112) şi Ioan Balaure (directorul adjunct pe probleme economice al STS). După executarea ordinelor primite de la Cotroceni, generalul cu două stele Corneliu Grigore a mai primit o stea şi a fost trecut în rezervă.

Au fost concepute planurile de protecţie contrainformativă prin care Traian Băsescu a dispus demararea operaţiunilor de bruiaj online, pe bani publici, încă din luna septembrie a anului 2008. Consilierii loiali au fost însărcinaţi cu crearea unui departament secret pentru protejarea imaginii miniştrilor PDL şi a preşedintelui, pe Internet. Angajaţii acestui serviciu privat, plătit din banii Ministerului Turismului şi Dezvoltării Regionale, trebuie să pornească o campanie agresivă împotriva celor ce îl blamează pe Traian Băsescu, sau să posteze pe Internet tot felul de comentarii, care să schimbe sensul informaţiilor negative despre acesta din articolele de presă. Sînt vizate în principal marile ziare cu domenii de Internet, agenţiile de presă, blogurile de atitudine care înregistrează trafic etc. Serviciul nu se află în clădirea Ministerului Turismului şi Dezvoltării Regionale, dar de el se ocupă direct unul dintre consilierii personali ai Elenei Udrea, respectiv Ana Maria Topoliceanu.

În 2009, am asistat la o fraudă prefabricată, cu CNP-uri inventate, cu voturi ale morţilor, cu semnături în fals, cu Procese Verbale falsificate, cu rezultate inversate, cu mită în sediile electorale şi un proces electoral dirijat. Agenţii STS, SRI şi SIE ai lui Băsescu, ajutaţi de americani şi de agenţii SISROM din afara ţării, au cumpărat, au furat şi dirijat sute de mii de voturi, pentru ca rezultatele să corespundă cu cele din softul comandat de Traian Băsescu, cu 4 minute înainte de exit-poll-uri, live, în faţa naţiunii. Autoritatea Electorală Permanentă, din obedienţă faţă de stăpîn, a muşamalizat informaţia că au fost aproape 14.000 de votanţi multipli, sau că au existat numeroase Procese Verbale măsluite, cu rezultate inversate în favoarea lui Traian Băsescu.

Referitor la agentul american Harry Giknavorian, acesta are relaţii strînse cu Mafia ţigănească şi cu Serviciul Secret al romilor, pe care îl finanţează din fondurile de stat americane ale CIA. Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Romilor – SISROM este un serviciu secret, protejat şi de către Traian Băsescu şi camarila sa din SRI. Acesta este folosit la controlarea clanurilor şi a grupărilor infracţionale, prin regizarea unor scandaluri între bande. SISROM-ul îl ajută pe Traian Băsescu să cumpere voturi în cadrul etniei (vezi Clanul Bercea Mondialul).

Serviciul Secret al ţiganilor are, în principal, menirea „să apere interesele şi drepturile etniei romilor, precum şi dezvoltarea unei reţele de informare şi comunicaţii interne şi externe". El colaborează cu toate Serviciile Secrete clasice, respectiv: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, structurile de informaţii ale Ministerului de Interne, INTERPOL şi EUROPOL. SISROM, avînd centrul la Bucureşti, funcţionează după reţeta clasică a structurilor de informaţii. Îşi desfăşoară activităţile „în paralel cu serviciile secrete existente şi dă raportul către U.M. 0215 (Serviciul de informaţii şi protecţie a cadrelor din Ministerul de Interne)". Ca structură informativă, SISROM se ocupă de culegerea de informaţii din domeniile social, politic, cultural şi economic, cu accent pe următoarele problematici: emanciparea socială şi formele de dialog cu organizaţiile non-guvernamentale. Are constituite reţele de informatori, care culeg date şi informaţii din teritoriu. Acestea sînt transmise, apoi, sub formă de Note informative, dar şi de informaţii brute, direct lui Traian Băsescu. ,,Părinţii" acestui sistem sînt Virgil Măgureanu şi Ioan Talpeş, care au înţeles rostul SISROM, permiţînd înfiinţarea lui fără a-i crea probleme. Administraţia Prezidenţială a lui Traian Băsescu a acordat girul membrilor acestei structuri.

Spionajul Ţigănesc SISROM – Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Romilor din România este o structură particulară, iniţiată şi condusă discret de acelaşi Virgil Măgureanu. Acest Serviciu Secret ilegal, care funcţionează sub protecţia lui Traian Băsescu, a camarilei din SRI şi cu ajutorul oamenilor SIE de la Ambasadele României din marile capitale europene, a schimbat rezultatul alegerilor din exteriorul României, prin implicarea sa activă în direcţionarea voturilor etniei rome din Spania, Italia şi Franţa către candidatul Traian Băsescu.

Tot agentul Harry Giknavorian este cel ce controlează SIPI – Serviciul de Supraveghere Operativă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

SIPI, Serviciul Independent de Protecţie Internă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, folosit şi de către americani, şi de către Traian Băsescu, este beneficiarul unor informaţii ale sistemului MONSAT. Acest serviciu captează ilegal informaţii, operaţiuni care se pot realiza fără probleme de către unii angajaţi politici ai sistemului, dar şi de către beneficiarii legali ai acestuia. Interceptările ilegale se pot efectua de către operatorii MONSAT, care au libertatea aproape totală de a accesa pachete de date transmise prin zecile de sateliţi ce asigură comunicaţiile dintre utilizatorii serviciilor specifice. Acest lucru se datorează tehnologiei avansate şi posibilităţilor reduse de exercitare a unui control pertinent asupra sistemului. El funcţionează după principiile de interceptare a comunicaţiilor clasice, precum telefonia în sistemul naţional. Astfel, operatorii MONSAT pot interveni pentru captarea unor informaţii, imediat după emiterea semnalului antenei de emisie, sau pot să capteze semnalele satelitului de comunicaţii folosit de operatorii de astfel de servicii din România ori din ţara de origine a utilizatorului.

Cei aproape 2.000 de angajaţi ai SIPI răspund instituţional numai în faţa ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.

Sistemul MONSAT are aprobarea CSAT şi utilizează informaţii şi aplicaţii americane KOFAX, Microsoft şi XEROX.

Sateliţii americani sînt rezervaţi pentru situaţiile în care victima iese din raza în care acţionează grupările criminale, deplasîndu-se în afara oraşelor, în campinguri, la ţară etc.

Reţeaua de sateliţi la care SRI şi SIE au acces este folosită, într-adevăr, în mod ilegal, de către personalul Administraţiei Prezidenţiale, cu acordul deplin şi sub îndrumarea Serviciilor Secrete româneşti, aflate sub comanda serviciilor străine care le-au pus la dispoziţie tehnologia. Elemente corupte din conducerea acestor Servicii Secrete româneşti şi din fruntea Statului Român utilizează, de cîţiva ani buni, în mod ilegal, această tehnologie împotriva propriilor cetăţeni.

Comunitatea Naţională de Informaţii, din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, deci şi Traian Băsescu, are acces la un Sistem Informatic Integrat, racordat la toate Serviciile Speciale, şi unde sînt stocate informaţiile secrete de importanţă strategică, inclusiv cele obţinute în urma interceptărilor legale sau ilegale pe care le efectuează Serviciile de Informaţii din România.

Această bază de date, care este permanent actualizată, este pusă la dispoziţia preşedintelui României, iar serverele în care sînt stocate datele se află într-un Centru de Management al Sistemului Informatic Integrat, care, potrivit celor stabilite printr-un document secret (Hotărîrea nr. 0216/27.10.2004, emisă de CSAT), ocupă două spaţii: unul principal, aflat în Bucureşti, şi altul de rezervă. Potrivit unor informaţii neoficiale, Centrul de Management al Sistemului Informatic Integrat este administrat de Serviciul Român de Informaţii.

Această bază de date în format electronic, aflată în serverele Centrului de Management al Sistemului Informatic Integrat, permite Serviciilor Secrete din România să obţină, în timp real, orice informaţie despre o persoană fizică sau juridică, în funcţie de interesele urmărite.

Funcţionarea Centrului de Management al Sistemului Informatic a fost reglementată prin Hotărîrea de Guvern nr. 952 din 14/08/2003, contrasemnată de directorul SRI. Accesul operatorilor la date este permis în funcţie de Certificatul de securitate (eliberat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat). Centrul de Management al Sistemului Informatic Integrat este stabilit, printr-un document secret (Hotărîrea 0216/27.10.2004, emisă de CSAT) în două sedii: unul principal, aflat în Bucureşti – Centrul SECI, şi cel de rezervă, în cadrul Biroului de Informaţii Militare (BIM) din cadrul DGIA (o structură departamentală formată din Direcţia de Informaţii Militare şi Direcţia Siguranţă Militară, din cadrul MApN). Brigada de Informaţii Militare (BIM) reuneşte, sub comandament unic, cele trei batalioane care funcţionaseră şi pînă acum, respectiv HUMINT, IMINT şi SIGINT.

Brigada de Informaţii Militare a fost constituită în urma unei Hotărîri a CSAT, din 31 martie 2010, şi este subordonată direct ministrului Apărării, Gabriel Oprea. Serviciile Secrete ale Armatei au primit undă verde pentru înfiinţarea Brigăzii de Informaţii Militare de la directorul Comunităţii de Informaţii a Statelor Unite ale Americii (DNI), James R. Clapper. Beneficiarii acestui Serviciu Secret al Armatei Române sînt: fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, actualul ministru al aceleiaşi structuri, Traian Igaş, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, consilierul prezidenţial pe probleme de Securitate, Iulian Fota, preşedintele României, Traian Băsescu, precum şi ambasadorul SUA, Mark Gittenstein. Chiar dacă, oficial, singura autoritate naţională în domeniul interceptărilor este Serviciul Român de Informaţii (SRI), se ştie că Statul Român, printr-o Hotărîre strict secretă, a autorizat Serviciul de Informaţii Externe (SIE) să îşi procure şi să folosească cele mai sofisticate echipamente pentru ascultarea telefoanelor românilor şi a tuturor comunicaţiilor pe Internet, prin sistemul MONSAT.

Serviciul de Informaţii Externe face parte din Sistemul Naţional de Apărare al României şi funcţionează în baza Legii nr.l din 6 ianuarie 1998. La 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a adoptat Hotărîrea nr. 0063, clasificată STRICT SECRET, prin care autoriza Serviciul de Informaţii Externe să desfăşoare activităţi de tip SIGINT (SIGINT – SIGnal INTelligence reprezintă informaţii obţinute din surse care acţionează în spectrul electromagnetic şi constau din mai multe subdomenii), pentru interceptarea comunicaţiilor efectuate prin satelit. Din acest moment, SIE dispune de baza legală pentru a-şi procura cele mai performante dispozitive necesare interceptărilor de voce şi date transmise prin mijloace electromagnetice (telefoane, calculatoare sau orice alt tip de radioemiţător).

SIE se ascunde în spatele unor legi care îi permit să asculte pe oricine şi oricînd, chiar şi fără mandat.

DGIA şi DGIPI îşi prezintă rapoartele doar miniştrilor de resort şi nu sînt controlate de Parlament.

Atît SRI, SIE, cît şi STS, prin Marcel Opriş, au folosit în campania electorală baza sistemului MONSAT, aflat la Centrala Regională SECI de la Bucureşti, condusă din umbră de agentul Harry Giknavorian. MONSAT poate monitoriza orice convorbire telefonică sau transmisie de date-voce care se realizează printr-un terminal cu acces la satelit. Acelaşi lucru este valabil şi pentru telefonia fixă sau tehnologia GSM. Datele centralizate la sediul de campanie din Aleea Modogran au fost, astfel, operate şi trimise, cu ajutorul STS, din Centrala SECI.

Softul folosit de BEC include o aplicaţie KOFAX, tip vierme sau tip buclă, care are drept scop redistribuirea voturilor în favoarea unui candidat prestabilit. De aceea, toate sondajele de la ieşirea din secţiile de votare care dădeau cîştigătoare PRM sau alte partide din Opoziţie nu au corespuns, deoarece au fost făcute prin luarea în calcul a unei opţiuni reale de vot, de 70%, a populaţiei, cînd în fapt aceasta nu a depăşit cota de 20%.

Net-Consulting, în colaborare cu firma americană KOFAX (o filială CIA), împreună cu firmele Asesoft şi ASSECO, au construit, pe baza programului de la RASIROM (fosta UM 05099, în fapt, o societate patronată de SRI), un soft folosit în ultimele două campanii ale alegerilor, care conţine o cheie-buclă conspirată, pentru direcţionarea voturilor nule şi a celor de pe listele suplimentare, în favoarea lui Traian Băsescu, la ordinul SUA. Programul dirijează voturile dintre BEJ si BEC la orice candidat ales.

NOTE:

* Drug Enforcement Administration (DEA) este o agenţie federală de aplicare a legii în Statele Unite, din cadrul Departamentului de Justiţie American, însărcinată cu combaterea traficului şi consumului de droguri în Statele Unite. De asemenea, DEA, împreună cu alte agenţii americane de investigaţii, are ca responsabilitate exclusivă coordonarea şi urmărirea de către SUA a investigaţiilor legate de droguri – şi nu numai – în străinătate.

* DGIA- Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, se ocupă cu culegerea de date şi informaţii în vederea informării factorilor de decizie asupra fenomenului militar şi politico-militar din zonele de interes pentru România. Totodată, are ca obiect extinderea cooperării cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, precum şi cu Serviciile de Informaţii militare ale statelor membre NATO. Se ocupă şi de îmbunătăţirea reprezentării militare externe (este vorba despre ataşaţii militari) şi de identificarea acţiunilor care ar putea aduce atingere capacităţilor operaţionale, personalului şi patrimoniului Armatei. Are ca sarcină şi descoperirea şi prevenirea actelor de corupţie şi altor activităţi ilegale în care ar fi putut fi implicat personalul Armatei.

* MONSAT – Sistemul Naţional de Monitorizare a Comunicaţiilor prin Satelit.

* RASIROM – Regie autonomă aflată în subordinea Serviciului Român de Informaţii, avînd ca principal obiect de activitate proiectarea, realizarea şi instalarea sistemelor de pază şi de alarmare la efracţie şi început de incendiu, stingerea automată a acestuia, controlul accesului persoanelor şi autovehiculelor, controlul biometric şi autentificarea identităţii, TVCI, CATV. Firma mai oferă instalaţii şi echipamente de protecţie fizică şi electronică a incintelor şi a perimetrelor, cu centralizarea informaţiilor în dispecerate specializate, precum şi reţele de comunicaţii voce-date. RASIROM deţine o tipografie proprie."

Edited by LORD
  • Upvote 1
Link to post
Share on other sites

Mașina în care se aflau prefectul Mircea Băcală și deputatul Alin Popoviciu, surprinsă şi înregistrată de poliţişti în timp ce depășea printr-un loc nepermis, în urmă cu circa o săptămână, a iscat un adevărat scandal în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș. Responsabilii acestei instituţii susţin că maşina Prefecturii Timiș a încălcat legea şi încearcă să afle pe cale oficială cine se afla la volanul autoturismului, pentru că şoferul se va alege cu permisul suspendat.

Ce mi se pare mai interesant e asta,oare chiar s-a avut nesimtirea sa le ceara asa ceva sau e infloritura de la PSD?

tot agenţii de poliţie să fie scoşi ţapi ispăşitori. Ba mai mult, să fie obligaţi să-şi ceară mutarea în interesul serviciului la posturi comunale de poliţie, aflate la mare distanţă de domiciliu, în caz contrar fiind forţaţi ca, până luni dimineaţa, să-şi facă cererile de trecere în rezervă”,

sursa http://www.tion.ro/p...sina-sa/1084730

Edited by CristiXP
Link to post
Share on other sites

Va recomand o carte interesanta : Procesul lui Iisus. Este o carte interesanta scrisa de un reputat profesor universitar, doctor in drept care abordeaza intr-o maniera originala , stiintifica procesul , care este tratat din punct de vedere juridic dar si cultural si social , in contextul acelei epoci.

Mircea Dutu despre cel mai important proces din istorie

articol preluat de pe juridice.ro din 23 martie 2012

Noi perspective asupra celui mai important proces din istorie, în dialogul dintre prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, și dr. Andrei Săvescu

Apropierea Sărbătorilor Sfintelor Paşti (15 aprilie) ne face să ne găndim, tot mai mult, la semnificaţiile celui mai important proces judiciar din istorie: procesul lui Iisus. Pentru credincioşi, el deschide calea mântuirii, din perspectivă biblică lumea fiind absolvită astfel de judecata pentru păcat; totodată, în urma suferinţelor îndurate, Iisus devine prototipul însuşi al condamnatului nevinovat, şi judecarea şi condamnarea lui simbolul erorii judiciare. Dar semnificaţiile sale rămân inepuizabile. În acest sens, am stat de vorbă cu prof. univ. dr. Mircea Duţu, Directorul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, autorul unei lucrări unicat Procesul lui Iisus, (2007, 2011) şi care, în fiecare an, de Sfintele Paşti adaugă noi file acestui dosar judiciar complex şi etern.

Andrei Săvescu: Să începem, dle profesor, cu tema pe care aţi înţeles să o dezvoltaţi în 2012 în cadrul subiectului mai larg al Procesului lui Iisus, care, înţeleg, reprezintă o permanenţă în activitatea dumneavoastră ştiinţifică…

Mircea Duţu: După ce, de-a lungul timpului şi cu precădere în cele două ediţii de până acum ale lucrării, l-am prezentat în ipostazele de proces al umanităţii, al credinţei, de cea mai mare eroare judiciară din toate timpurile, ca un proces de ruptură sau unul de convenienţă, în acest an m-am oprit la interpretarea procesului judiciar, din (cel mai probabil) 7 aprilie anul 30, ca unul intentat şi desfăşurat „la comandă politică”. Şi aceasta, poate şi sub influenţa faptului că sunt în plin efort de elaborate a unei lucrări consacrată „procesului filosofiei”, cel al judecării şi condamnării la moarte a lui Socrate. Ceea ce m-a determinat să abordez şi această faţetă a procesului lui Iisus din Nazaret a fost, mai ales, constatarea că în lumea antică greacă, la fel ca în imperiul roman, din acesta din urmă făcând parte şi Iudeea timpului, instituţia judiciară se afla în centrul unei vieţi publice fondată pe drept, deopotrivă ca ideie şi ca reglementări. Atunci, se pune legitima întrebare: pentru ce Socrate şi Iisus, două mari personalităţi ale lumii, sunt judecaţi şi condamnaţi la moarte, în condiţiile în care nu săvârşiseră nicio crimă? Răspunsul cel mai potrivit mi s-a părut a fi acela că, victime ale intoleranţei concetăţenilor lor, ei au plătit, mai degrabă, primul dictatul ideologic al unui tribunal popular, iar nazarineanul intransigenţa autorităţilor iudee şi incapacitatea magistratului roman Pontiu Pilat de a face faţă presiunilor politice ale acestora.

Andrei Săvescu: Ce ar însemna un „proces la comandă”? Alte exemple majore de acest gen? Din istorie, firește…

Mircea Duţu: Potrivit aprecierilor unui binecunoscut istoric francez al dreptului, patru ar fi caracteristicile cauzelor judiciare supuse logicii „justiţiei la ordin”, „proceselor la comandă”: un stat (regim) veleitar, chiar coercitiv, magistraţi dacă nu servili, cel puţin receptivi la dorinţele evidente ale mai marilor zilei, acuzaţi a căror vinovăţie nu e, în mod obligatoriu, evidentă, sentinţe ce se vor exemplare. Asemenea dimensiuni trebuie relativizate, după context, cauze şi protagonişti, pentru că, de exemplu, o „justiţie la ordin” poate fi formal legală, dar departe de morală şi dreptate!

Exemple din istorie? Iisus din Nazaret renegat, Socrate otrăvit cu cucută, Templierii deposedaţi, Ioana d’Arc sacrificată, Galileo Galilei umilit, Dreyfus degradat… , toţi din raţiuni politice.

Pentru a rămâne la cazuri celebre şi străine, spre a nu fi atinşi, la rându-ne, de orice umbră a unei implicări politice.

Andrei Săvescu: Care sunt reperele unei asemenea abordări în cadrul Procesului lui Iisus?

Mircea Duţu: Din relatările evanghelice şi rarele surse istorice de care dispunem, rezultă şi ideea de proces la „comandă” a judecării şi condamnării la moarte a lui Iisus. Principalii săi duşmani, care acţionează pe faţă în această calitate, sunt reprezentanţii autorităţilor iudee din Ierusalim, în frunte cu fostul şi marele preot în funcţie, Ana şi, respectiv, Caiafa. Aceştia sunt afectaţi, în primul rând, de atacurile constante din predicile galileanului prin care li se reproşază, în principal, că folosesc ca pretext interdicţiile religioase spre a-şi menţine şi întări puterea, mai ales cea economică, dar şi cea religioasă. La rândul său miscarea iniţiată de nazarinean începe să deranjeze ordinea religioasă iudaică existentă, cu atât mai mult prin apariţia unei noi secte, chiar în cadrul său. Faptul că Iisus din Nazaret se prezenta drept Mesia, venit să elibereze oamenii de păcat, lasă a se subînţelege, la iudei, ideea expulzarii ocupanţilor romani. Ori, el afirmase de nenumărate ori că nu venise pe pământ spre a juca un rol politic, anunţănd o nouă eră în care nu va mai fi nicio diferenţă pe criterii sociale între indivizi, popoare şi rase şi unde toţi cei care cred în el vor fi eliberaţi de păcatele lor. Tensiunea dintre autorităţile iudee şi Iisus atingea punctul culminant prin episodul alungării negustorilor din templu, fapt care ameninţa baza materială, sursa de venituri a căpeteniilor religioase, ceea ce le determină să hotărască eliminarea fizică a prigonitului. Iar pentru aceasta este întocmit un plan complex, ce va fi urmărit minuţios în aplicarea sa de Marele Preot Caiafa. Ostilitatea creştea treptat, şi odată cu ea se declanşază încercările de reprimare. Se întind, în acest scop, adevărate curse, „ispite”, în care, dacă Iisus ar fi căzut, putea fi pedepsit şi mişcarea sa lichidată. Printre acestea un loc important îl ocupă episodul care vizează relaţia dintre iudei şi puterea romană de ocupaţie, prin delicata problemă: se cuvine ca noi, iudeii, să dăm dajdie cezarului sau nu ? Dar Iisus găseşte, şi de această dată, ieşirea cuvenită prin celebrele vorbe: „Daţi cele ce sunt ale cezarului, cezarului, şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu” (Luca 20,25).

Andrei Săvescu: Care au fost „actorii” politici implicaţi şi ce magistraţi le-au făcut jocul atunci?

Mircea Duţu: Marii preoţi, căpeteniile religioase ale Ierusalimului în general au folosit Sinedriul, ca reprezentant politico-religios pentru a determina judecarea şi condamnarea, pâna le eliminarea fizică a lui Iisus din Nazaret.

Mai întâi, Caiafa încearcă linşajul acestuia de către membrii conclavului, convocat intempestiv noaptea, când legal nu putea judeca, ceea ce arăta clar adevărata intenţie urmărită, dar în faţa reacţiei acuzatului de a recurge la ceea ce am denumi astăzi „dreptul la tăcere” stratagema nu reuşeşte. Obţine, totuşi, sentinţa de condamnare la moarte pentru blasfemie, care însă, nefiind executorie este nevoie de ratificarea şi punerea sa în aplicare de către autorităţile romane. Aşadar, comanda politică pătrunde astfel în pretoriu, prin prezentarea lui Iisus, spre simpla confirmare a verdictului Sinedriului, în faţa lui Pontiu Pilat, prefectul roman al Iudeei. Iniţial, acesta se comportă ca un adevărat magistrat şi negăsindu-i nicio vină conform dreptului roman este chiar pe cale a-l elibera, dar la presiunea mulţimii, aţâţată de căpeteniile religioase, sfârşeşte a ceda influenţelor politice, „spălându-se pe mâini” de responsabilitatea de magistrat şi decizând în interes politic. El este forţat astfel să-şi amintească de faptul că rămâne, înainte de toate garantul acelei pax romana în Iudeea, reprezentantul puterii Romei şi mai apoi şi magistratul ei. Este semnificativă, în acest context, şi alegerea mulţimii manipulate transformată în judecător, între răsvrătitul politic Barabas şi inocentul absolut Iisus, ceea ce arată victoria politicului.

Andrei Săvescu: Şi, totuşi, cine poate fi considerat responsabil pentru moartea lui Iisus?

Mircea Duţu: O întrebare care persistă de aproape 2000 de ani şi născută la puţin timp după proces, în rândurile primilor creştini. Răspunsurile formulate au generat, de-a lungul timpului, consecinţe diverse, de la simple confruntări de idei între teologi sau jurişti şi până la excese regretabile la scara istoriei. De aceea, prefer, în locul unui răspuns tranşant, câteva consideraţii în spiritul temei generale evocate în această discuţie. Este de domeniul evidenţei că motivaţiile de ordin religios şi politic au coexistat şi s-au manifestat de-a lungul diferitelor faze ale procesului. Sinedriu a avut un rol decisiv prin condamnarea pentru blasfemie a unui om a cărui activitate şi popularitate printre iudei devenise periculoasă, riscantă pentru marea parte din membrii săi. Dar, prin pronunţarea verdictului de condamnare la moarte şi punerea în aplicare a sa prin crucificare, singura instanţă competentă în materie, prefectul roman Pontiu Pilat a scăpat de o cauză, jenentă din punct de vedere politic, „ spălându-se pe mâini”, gestul simbolic de derobare de responsabilitatea de magistrat. Atunci cine a învins? În plan concret, interesul politic. Deopotrivă, chiar dacă diferite, cel al Sinedriului şi al lui Pilat din Pont. În cel spiritual, etern, prin jertfa sa Iisus devine fundamentul pe care s-a ivit şi apoi afirmat noua religie, creştinismul. Iar valorile iudeo-creştine au triumfat stând la baza lumii occidentale de azi.

Procesul lui Iisus din Nazaret în sine, ca eveniment istorico-judiciar nu a reprezentat pentru contemporanii săi decât un fapt divers, limitat la o parte a Ierusalimului şi repede uitat. Dar discipolii săi, adăugându-i minunea Învierii de peste trei zile de la crucificare, au făcut din acesta un act capital, care va da naştere unei noi religii, creştinismul, ale cărei valori vor sta la baza civilizaţiei occidentale de mai târziu şi, întrucâtva, a mondializării de astăzi.

În fiecare an, în săptămâna Patimilor, încheiată cu judecarea, condamnarea la moarte şi crucificarea lui Iisus, creştinii ar trebui să-şi amintească cuvintele Mântuitorului: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi” (Luca 6, 37).

Andrei Săvescu: Vă multumesc, stimate domnule Profesor, și sper ca lumina Sărbătorilor să ne bucure pe toți.

Mircea Duţu: Și eu vă mulțumesc.

Un link pentru cei care care vor sa cumpere cartea Procesul lui Iisus.

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites
catalinxmi

Șefi ai Poliției făcuți la "apelul bocancilor". Cum au ajuns şefi de Inspectorate foşti sergenţi cu şcoala la FF

În multe funcții de conducere din cadrul MAI au ajuns, de multe ori, în locul specialiștilor și a ofițerilor de carieră, comandanți neșcoliți.

Ultimele evenimente sângeroase în care au fost implicaţi poli ţişti au condus , pe lângă anchetele aflate în derulare, şi la schimbări la vârful Poliţiei Române. Ministrul de Interne Gabriel Berca a promis că va face "curăţenie" printre poliţiştii făcuţi "pe puncte", aflaţi în toate structurile ministerului.

Boala unui sistem

Însă lucrurile nu merg bine în cadrul Poliţiei Române şi pentru că întreg aparatul de comandă s-a deprofesionalizat. În funcţiile de conducere, în loc să ajungă ofiţeri de carieră, în baza unor concursuri reale, în schema actuală şi-au făcut loc pilele politice şi ofiţeri care în decursul timpului au fost subofiţeri, dar au ajuns azi chiar şi la gradul de chestor (general - n.n.). În ultimii 20 de ani, foarte mulţi agenţi de poliţie au fost admişi în corpul ofiţerilor fără să fi urmat cursurile Academiei de Poliţie.

Cu o diplomă a unei facultăţi de drept în buzunare, poliţiştii s-au trezit peste noapte ofiţeri. De exemplu, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj este condus de trei ofiţeri: un chestor de poliţie cu o stea şi doi comisari şefi. Actualul inspector şef, chestorul Ioan Păcurar, a fost plutonier de poliţie. În ’92 a fost promovat în corpul ofiţerilor cu grad de sublocotenent, iar în ’99 era să fie trecut în rezervă deoarece împlinea vârsta de 40 de ani şi avea gradul de locotenent, iar, conform legii, trebuia trecut automat în rezervă.

PROMOVĂRI

Promovări instant

pol.jpg

Pe 24 decembrie 1999, Ion Păcurar (foto) a fost avansat la excepţional, la gradul de căpitan. În 18 ani, timp în care alţi ofiţeri promovează trei grade profesionale, Păcurar a promovat şapte grade profesionale. Din 2007 este comandantul IPJ Cluj, fiind promovat până în prezent de trei ori la excepţional. Un alt exemplu este cel al comisarului şef Alexandru Mureşan. În ‘97 era sergent major la Inspectoratul de Poliţie Sălaj. S-a transferat la Cluj şi a ocupat doar funcţii de şef în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj. A intrat în atenţia opiniei publice din cauza afacerilor imobiliare de milioane de euro pe care le derulează soţia lui.

LISTA NEAGRĂ

Comandanţi cu studii, o raritate

Lista poliţiştilor făcuţi peste noapte ofiţeri este foarte lungă. Cei mai mulţi se regăsesc la Serviciul Poliţiei Rutiere Cluj şi la Serviciul de Ordine Publice. Actualul şef de la Rutieră, comisarul şef Ambrozie Crişan, a fost şi el subofiţer. La SPR CLuj mai activează alţi cinci ofiţeri făcuţi peste noapte ofiţeri. În prezent, Statutul Poliţistului interzice ca agenţii de poliţie să mai poată ajunge ofiţeri dacă nu au urmat cursurile Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza. Comisarul şef Marcel Bonţidean este comandantul Poliţiei Cluj Napoca, fiind printre puţinii care a urmat cursurile Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

CAZUL FARIS

A intrat în Poliţie ca şofer, a ajuns colonel de jandarmi şi şef la Rutieră

La începutul anului trecut, alt scandal a zguduit din temelii MAI. Întreaga conducere a Jandarmeriei Române a fost demisă, dar şi alţi chestori şi comisari şefi cu funcţii foarte mari, pentru că au trucat, fără nicio ruşine, un examen de promovare a trei civili în rândul ofiţerilor de jandarmerie. Unul a ajuns direct colonel, iar alţi doi au fost unşi locotenenţi. Dintre cei trei civili, unul a atras atenţia în mod special. În urma unui simulacru de examen, Cornel Faris, un fost poliţist ajuns între timp om de afaceri în comuna Bragadiru, de lângă Bucureşti, a ajuns colonel de jandarmi, iar după o zi comisar şef, şef al unui serviciu din cadrul Direcţiei Poliţiei Rutiere. Trecutul său în cadrul MAI a fost construit pe fraudă şi pe diplome de licenţă ale Universităţii de Ştiinţe şi Artă "Gheorghe Cristea", din Bucureşti, cunoscută sub numele de "facultatea de poliţişti".

Nu avea nici liceul

Faris a intrat în MAI, pentru prima dată, în ‘95. A fost încadrat cu gradul de plutonier pe o funcţie de şofer. Aspiraţiile tânărului subofiţer nu s-au oprit aici. În ’99, el este făcut ofiţer, după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Drept tot de la "Gheorghe Cristea", sus ţinând licenţa la o altă universitate, atunci, acreditată. În 2002, a fost obligat să demisioneze fiindcă diploma sa de liceu era falsă!

sursa: evz.ro

Buna seara,

sincer nu sunt deloc de acord cu cele ce scrieti dumneavoastra in aceasta prezentare si va explic si de ce:

- in primul rand observ ca aveti personal ceva cu fostii subofiteri/actualii agenti de politie, totul se rezuma la dumneavoastra ca nu au absolvit Academia de Politie, deci acestia indiferent de studiile ce le obtin (si ma refer la universitati de renume, facute la zi, drept, bineinteles), nu trebuie sa avanseze niciodata, pentru ca dumneavoastra nu aveti chef.

draga domnule tin sa va aduc la cunostinta ca lucrez in sistem, am obtinut o diploma la scoala de politie pe care atata o urati dumneavoastra, am urmat si cursurile unei universitati de prestigiu, la zi, drept si am obtinut o licenta, acum va rog sa-mi spuneti corect dumneavoastra cu ce este mai presus de mine ce am si 15 ani experienta, un domn subinspector ce a terminat Academia de Politie (care mai nou nu mai acorda nici diploma de jurist), domn subinspector care din start are mai putini ani de "carte" decat mine, domn subinspector ce este lasat un an in custodia unui ofiter de politie "cu experienta", si care la randul lui il plaseaza strategic pentru a invata ceva .....culmea langa un agent de politie? Pai nu trebuia acesta sa fie doar inarmat si trimis in strada unde in doi timpi si trei miscari ar instaura ordinea?......ca de.......a terminat academia?????

- va rog sa imi mai spuneti ca tot ati facut referire la agentii de politie, de ce un civil ce se incadreaza in Politie primeste gradul conform varstei (cu toate ca este lipsit total de experienta) iar un "subofiter" ce a obtinut o diploma de licenta in studiile necesare muncii de politie, "subofiter" cu state vechi in spate, reuseste sa fie umilit si primeste gradul de subinspector, practic luand totul de la zero?

- tot apropos de agentii de politie, cine credeti dumneavoastra ca munceste, cine credeti dumneavoastra ca aplica legea, cine va apara, cine se ia de piept cu toti nenorocitii?.......va pot spune ca nu ofiterii, va pot spune ca niciun ofiter nu pleaca singur in teren in unifrma, nu el trebuie insotit de agent, pentru ca nu se poate apara, dar pe agent, care pleaca tot timpul singur, cine il mai apara?......poate imi puteti raspunde.

- tot vorbiti de ofiteri de cariera, care sa faca ce......? sunt curios si eu ce trebuie sa faca ofiterul de cariera. Personal cred ca sistemul este invechit, daca tot nu mai suntem militarizati, nu ar trebui toti sa avem studii superioare, toti sa muncim la fel ?(ofiterii sa fac altceva decat sa numere la sfarsit de tura amenzile), iar sefii sa fie manageri si sa se ocupe exclusiv de eficientizarea muncii de politie, sa faca pe dracu' n' patru si sa aduca tehnica, masini, hartie, pixuri, indigouri(suntem singurii din tara ce am ramas cu asa ceva), sa faca propuneri de legis ferenda?....nu credeti ca asa ar trebui?

- dar ce inteleg din postarea dumneavoastra este ca aveti ceva cu cei din Cluj (probleme dvs.), ce ma face sa trag concluzia ca inca sunteti subinspectorul ce incearca sa iasa din "tutela subofiterului"

O seara buna sa aveti.

P.S. sincer nu vreau deloc sa ajung ofiter, imi este prea scarba.

Edited by catalinxmi
  • Upvote 1
  • Downvote 2
Link to post
Share on other sites
  • Moderator
Catalin

catalinxmi ce a postat colegul nostru acolo, este un articol din presă, mai exact din evenimentul zilei. Nu sunt părerile lui, ci doar a citat un articol. De aceea la sfârșit este indicată și sursa.

  • Upvote 2
Link to post
Share on other sites
Eduard

Dl. catalinxmi, dvs. nu ati observat ca in proportie de 90% din acest topic sunt articole din presa, asa cum specifica si titlul " Articole interesante in presa " . Nu sariti la gatul colegilor, cititi pana la capat !

Pentru a va face inteles la ce ati scris in postul anterior, o puteti face printr-un email trimis chiar autorulul de drept al articolului, pe care o sa-l gasiti rasfoind articolul dupa ce dati click pe sursa.

gsgi.jpg

Apropo, sunt agent de politie, am 16 ani vechime in minister ( mai mult ca tine :clip: ) ,toti la BOP -Urban, Siguranta si Patrulare ( cu o mica intrerupere si pe la BIC ) :emo-yessir:

  • Upvote 4
Link to post
Share on other sites

Preluare articol din gandul.info din 04 .04.2012

Preşedintele sârb Boris Tadici şi-a anunţat demisia miercuri, cu nouă luni înainte de încheierea mandatului său, pentru a permite organizarea alegerilor generale la 6 mai, a anunţat televiziunea publică din Serbia (RTS), citată de AFP.

"Am decis să îmi scurtez mandatul pentru a permite organizarea alegerilor prezidenţiale la 6 mai (...) şi voi candida", a declarat Tadici, citat de RTS.

blank.gif

x0.gif?sdtrnd=0.02411041408777237&&snocache=1333558997329_38453371939249336&spgid=4070468898862600&sck=y&sfver=11&f1pgad=4&__x1ts=2c77ece4&sww=1152&swh=773&sifr=0&pub=62&site=3224&section=135&zone=2533&size=0x0&xcrid=0&xgeo=RO|07|0|Botosani||0|&x1guid=382360119171534901

"Aceste alegeri vor fi o ocazie pentru cetăţeni să aleagă calea pe care vor să o urmeze. Eu o propun pe cea a integrării europene şi menţinerea integrităţii" teritoriale a ţării, a adăugat Tadici.

Iniţial, alegerile locale, regionale şi legislative au fost convocate pentru 6 mai, dar oamenii politici şi presa locală au evocat în ultimele zile o astfel de decizie a preşedintelui. Confirmarea organizării alegerilor prezidenţiale în acceaşi zi îi revine preşedintelui Parlamentului.

Comentariu propriu (rationament mai mult ) : Deci presedintele Germaniei si-a data demisia cu circa 4-5 saptamani in urma, presedintele Ungariei si-a dat demisia cu cateva zile in urma, iar acum si-a dat demisia presedintele Serbiei. Dragi colegi sa stiti ca nu imi este rusine la ce ma gandesc acum , daca urmez un rationament logic si geografic, oare chiar tremura poarta la Cotroceni ??

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites
catalinxmi

Buna seara,

da, este corect asa ca eu imi cer scuze, dar asa rau m-am enervat....ca nu am mai vazut "sursa"

  • Upvote 2
Link to post
Share on other sites
  • 2 weeks later...

Un poliţist s-a trezit în casă cu un individ care dormea învelit cu haina de la uniformă

(preluare de pe monitorul de suceava.ro din 13 apr.2012 )

Un agent din cadrul Poliţiei Cajvana s-a trezit în casă, joi dimineaţă, în jurul orei 5:00, cu un individ care dormea în sufragerie şi care era învelit chiar cu haina de la uniforma omului legii.

Povestea, cu accente comice, s-a petrecut pe raza comunei Arbore, unde poliţistul are casă.

Joi dimineaţă, agentul a auzit zgomote prin casă şi s-a dus să vadă ce se întâmplă. A observat lumina pe hol aprinsă şi s-a dus în sufragerie, unde şi-a găsit “musafirul” dormind.

Respectivul, identificat în persoana unui tânăr de etnie romă din comună, Ion Băcilă, de 20 de ani, s-a învelit cu mai multe obiecte de îmbrăcăminte, printre care şi o haină de la uniforma poliţistului.

Trezit din somn şi luat la întrebări, tânărul a declarat că voia doar să tragă un pui de somn şi credea că imobilul este nelocuit.

Băcilă le-a povestit poliţiştilor chemaţi prin 112 de colegul lor că a găsit poarta şi uşa de la intrare în casă descuiate.

Ion Băcilă nici nu s-a odihnit aşa cum ar fi vrut şi, chiar dacă a “purtat” uniforma de poliţist pentru o bucată de noapte, s-a ales cu dosar penal pentru violare de domiciliu.

Edited by LORD
  • Upvote 1
Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...

41 de politisti falticeneni au castigat la LOTO cate 100 de euro

sursa : obiectiv de suceava.ro din 01 mai 2012

Extragerea de duminica seara a adus un castig de 220 de milioane de lei vechi politistilor falticeneni, suma care va trebui impartita la 41, fiecare dintre ei primind putin peste 100 de euro n “Daca ne mai iesea un numar, castigam 1,8 milioane de euro” declara seful Politiei Falticeni, comisarul sef Ioan Nichitoi el spune ca jocul la Loto este de bun augur pentru unitatea colectivului cat si pentru activitatea viitoare a politistilor falticeneni

Un numar de 41 de lucratori de la Politia Falticeni au devenit mai bogati cu 100 de euro dupa ce au castigat la Loto.

Banii, in total 220 de milioane de lei vechi au fost impartiti frateste fiindca lucratorii politiei municipale din Falticeni au jucat un bilet comun. Seful poliliei municipiului, comisarul sef Ioan Nichitoi a declarat ca in urma cu o saptamana, politistii au castigatin baza unei scheme pe care o utilizasera in perioada anterioara, suma de 940 de lei. Acesti bani au fost reinvestiti intr-un singur bilet, depus la o agentie Loto din Falticeni la sfarsitul saptamanii trecute, pentru extragerea de duminica, 29 aprilie. “Am obtinut pe biletul jucat un castig la categoria a treia – patru numere si joker-ul. Daca ne mai iesea un numar, castigam 1,8 milioane de euro. Am castgat insa numai 220 de milioane de lei vechi, iar dupa impozitare a revenit de caciula ceva peste 100 de euro”, a declarat seful politiei , care a dat asigurari ca politistii vor continua sa joace pana la obtinerea premiului cel mare. El a dat asigurari ca, indiferent de valoarea premiului castigat, angajatii politiei Falticeni vor ramane in structurile politiei. “Participarea comuna la acest joc confirma unitatea in randul cadrelor de la Politia municipiului Falticeni. Noi speram ca acest castig va fi de bun augur si pentru unitatea colectivului cat si pentru activitatea viitoare a politistilor”, a declarat comisarul sef Ioan Nichitoi.

Cei 41 de lucratori ai politiei falticenene castigatori la Loto in echipa comuna reprezinta cam o treime din numarul total de angajati ai subunitatii .

Comentariu propriu : Sa mai spuna cineva proverbul : La omul sarac nici boii nu trag dar ..... are erectie in biserica ( na, sa fiu academic desi nu mai are farmec proverbul !) .

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites
Tyropol

Am gasit un articol in presa, mai vechi, insa mi s-a parut interesant deoarece eu personal nu stiam ca exista o competitie internationala pentru fotografii dedicate politistilor. Din acest motiv asa cum reiese si din articol, slaba mediatizare a facut ca politistii romani sa nu se afle printre premianti. Daca sunt persoane care imbratiseaza si fotografia ca un hobby, atunci nu vad decat o sansa sa ne facem si noi cunoscuti peste hotare. Cine stie, poate anul acesta vom ocupa un loc pe podium. :good:

Europol a anuntat premiile 2011 pentru fotografiile dedicate politistilor - Law Enforcement Photo Competition

Pe situl Europol au fost daţi publicităţii miercuri câştigătorii concursului de fotografie deschis tuturor membrilor serviciilor de aplicare a legii din statele membre ale Uniunii Europene (Law Enforcement Photo Competition)

Premiul I a fost atribuit spaniolului Rafael Corral Estacio, pentru fotografia sa reprezentând un ofiţer al Gărzii Civile spaniole aflat la datorie. Imaginea reuşeşte să redea în toată splendoarea schimbările pe care natura le aruncă asupra muncii de poliţie.

Premiul al II-lea a revenit irlandezlui Mark Condren, de la poliţia din Dublin, pentru o imagine care imortalizează o echipă de poliţişti în acţiune, căutând în apele unui râu arme aruncate de răufăcători şi alte probe.

Premiul al III-lea a fost câştigat de Stéphanie Adzou Colongo, din Franţa, pentru fotografia sa reprezentând un criminalist care compară ampentele papilare ridicate de la locul unei infracţiuni.

Directorul Europol, Rob Wainwright, a mai premiat şi o altă fotografie prezentată în concurs de irlandezul Mark Condren, câştigătorul premiului secund, în care este reprezentat un ofiţer de poliţie aflat în patrulare, împreună cu nepoţelul său, în localitatea irlandeză County Cork

În acest al treilea an, competiţia fotografică a atras mai mulţi concurenţi decât oricând, din toată Uniunea Europeană şi din alte ţări, participanţii provenind din toate structurile de aplicare a legii: poliţie, poliţie de frontieră, jandarmerie, vamă, servicii de intervenţie rapidă etc.

Credem însă că dacă această competiţie ar fi fost mai bine mediatizată şi în ţara noastră, cu siguranţă poliţiştii amatori de fotografie din România s-ar fi aflat pentru premianţi. Poate la anul!

sursa: http://www.optimalme...ompetition/5313

Premiul I

c_rafael_corral_estacio-europol.jpg

Premiul II

c_markcondren-europol-.jpg

Premiul III

c_stephanieadzoucologo-europol.jpg

Mentiune

c_markcondren-europol.jpg

Link to post
Share on other sites
Dan

sursa cancan.ro din 01.05.2012

Cum încearcă poliţiştii să-i împiedice pe tineri să se urce beţi la volan: Au trimis un grup de bocitoare la ieşirea din cluburi şi le-au legat prosoape la oglinzi! Poliţia Rutieră Română a gândit o campanie inedită pentru a-i determina pe tineri să nu se mai urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Aceasta se numeşte "Am adus moartea la club. Dacă ai băut, conduci pe ultimul drum". Un grup de bocitoare a fost trimis la uşa unui club, iar cei care ieşeau erau imediat abordaţi de femeile în doliu care plângeau cu vorbe. Mai mult, maşinilor din parcare li s-au pus la oglinzile retrovizoare prosoape, ca la o adevărată înmormântare, cu mesajul: "Dacă ai băut, conduci pe ultimul drum". Reacţiile tinerilor au fost diverse. Unii s-au distrat şi au schiţat mişcări de dans pe cântecul bocitoarelor, alţii s-au enervat şi au înjurat.

P.S. Nu am mai postat clipul pentru că a mai fost postat pe alt topic. Ce a uitat să menţioneze autorul articolului ? Sursa de unde a preluat clipul postat, adică politisti.ro.

  • Upvote 1
Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...

sursa jurnalul.ro

Legea privind Statutul poliţistului prevede la art. 41 că "poliţistul este dator să dovedească solicitudine şi respect faţă de orice persoană şi, prin întregul său comportament, să se arate demn de consideraţia şi încrederea impuse de profesia de poliţist".

În toamna lui 2008, pe vremea când era şef al IJP Bihor, Liviu Popa sărea la gâtul unei doamne procuror care-şi permisese să-i cerceteze penal un subordonat. Când cele două dosare au fost trimise în instanţă, iar cererea de strămutare a proceselor a fost admisă, actualul şef al Poliţiei Române a trecut la atac direct, într-o conferinţă de presă. "Este revoltător ce s-a întâmplat", declara el în data de 2 octombrie 2008. "Dintre toate cererile de strămutare judecate în această zi, a fost singura care a fost admisă. Avem informaţii că procurori din Oradea au intervenit la Bucureşti pentru a obţine această soluţie. Motivul este că au rămas în curu’ gol în faţa instanţei (n.r. - procurorii, adică). Rechizitoriul a fost contrazis de cercetarea judecătorească, iar acuzaţiile care i s-au adus acestui poliţist s-au dovedit nişte născociri. Acum, ca să salveze aparenţele, au făcut presiuni la Bucureşti pentru a muta dosarul, folosindu-se de pretexte născocite. Este aberant ce se poate întâmpla, toate din cauza orgoliilor unei procuroare bolnavă psihic. Şi spun asta cu probe, problemele ei psihice fiind dovedite cu acte în regulă", declara jurnaliştilor Liviu Popa despre procuroarea Saşa Cercel.

A doua zi, declaraţia lui a apărut "ad litteram" în presa locală. Saşa Cercel, care avea o vechime de 32 de ani în funcţia de procuror, s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu o cerere de apărare a reputaţiei profesionale. Fără să pară foarte deranjat de faptul că un şef de inspectorat de poliţie îşi permite formulări de genul "(procurorii) au rămas în curu' gol în faţa instanţei", Plenul CSM a comunicat că informaţiile din declaraţia publicată de presa locală nu corespund situaţiei de fapt existente. "Măsura strămutării judecării cauzelor a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la solicitarea părţilor vătămate care au formulat cereri în acest sens, şi nu a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea".

În ceea ce priveşte starea de sănătate psihică a doamnei procuror despre care Liviu Popa afirmase că ar avea "probleme dovedite cu acte în regulă", CSM precizează că "din verificările efectuate de Inspecţia Judiciară a rezultat că, în baza ordinul nr. 5/20.01.2003 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a efectuat şi de către doamna procuror controlul medical obligatoriu, care nu a evidenţiat niciun element care să sugereze indiciile unei boli psihice. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit şi faptul că în perioada 2003 – 2008, după intrarea în vigoare a Legii 303/2004, doamna procuror nu a beneficiat de concedii medicale şi nu a urmat tratamente medicale de specialitate care să impună declanşarea procedurii de expertizare medicală". Plenul CSM a considerat întemeiată cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de doamna procuror Saşa Cercel şi a procedat la admiterea ei. Pe Liviu Popa însă nu l-a cercetat nimeni. Deşi, în declaraţia făcută jurnaliştilor, el a folosit cuvinte insultătoare la adresa unui procuror, pentru fapte îndeplinite de acesta în exerciţiul funcţiunii.

Popa a sărit, scut şi pavăză, pentru a apăra un subordonat (trimis în judecată, şi nu într-un lagăr de concentrare), chiar dacă sub bocancii lui se afla demnitatea unui magistrat... Era oare capabil cel care, odată ajuns la conducerea IGPR i-a numit pe poliţişti "beţivi", "nenorociţi" şi "plângăcioşi", să comită astfel de sacrilegii pentru oricare dintre subordonaţii săi?

Flavius Secan a avut parte de un tratament deosebit. În noaptea de 12/13 mai 2009, lucra în schimbul 3 la Poliţia Rutieră a IJP Bihor. El susţine că a fost victima unei înscenări. Era afară, fuma în faţa inspectoratului, iar un individ a venit la el, au dat noroc şi, într-un moment de neatenţie, i-a băgat 1000 de euro în buzunar. De dosarul "mituitorului", o tamponare, se ocupa colegul lui, Ciprian Câmpan. Secan spune că s-a prins că ceva e în neregulă abia când i-a văzut pe ofiţerii DGA intrând în sediu IJP. Atunci a găsit banii, s-a speriat, zice el, şi i-a aruncat pe geamul WC-ului din clădire. "Pe la ora 1:30 a venit procurorul Gavra, împreună cu Liviu Popa", îşi aminteşte Secan. "Popa apare, de altfel, şi în procesul verbal de constatare a flagrantului". În calitate de martor asistent? "Nu. Semnează acel proces verbal, ca şef al IPJ Bihor".

Un rol a jucat totuşi şi Popa, în acea noapte. Rolul durului. "Mi-a dat prima palmă", povesteşte Secan, "zicându-mi ceva de genul cum e posibil ca eu, poliţist, să iau mită... Am rămas perplex. L-am întrebat "de ce daţi, domnu' comisar?" şi s-a enervat şi mai tare. Mi-a mai dat o palmă şi a început să mă facă ca la uşa cortului, să mă înjure de mamă. Atunci eu m-am întors, să plec de acolo, şi el a venit după mine şi mi-a mai dat o palmă, după ceafă". De faţă, spune Secan, erau şi ofiţerii DGA care organizaseră flagrantul, însă niciunul n-a mai vrut apoi să povestească incidentul. "Există însă la dosar o declaraţie a unui martor asistent care a avut curajul să scrie că Popa mi-a vorbit urât".

La câteva minute după ce l-a blagoslovit cu cele trei palme, Popa l-a pus pe Secan să-şi scrie demisia. Agentul lucra de 5 ani în poliţie. "I-a cerut ofiţerului de serviciu o foaie şi un pix, s-o scriu acolo, în faţa lui. N-am vrut, da' unul dintre ofiţerii DGA mi-a zis că poate o fi mai bine pentru mine, dacă asta zice şefu', că o fi mai simplu dacă nu's cercetat ca poliţist". Şi-a scris-o. Acum, îi pare rău. "Dânsul (n.r. - Liviu Popa) vorbea într-un articol despre prezumţia de nevinovăţie. Pe care eu nu am avut-o. Pentru că pe mine m-a pus să-mi scriu demisia chiar în acea noapte". De fapt, conform art.89 din Statutul Poliţistului, agentul urma să fie "pus la dispoziţie", şi nu obligat să înceteze, la cerere, raporturile de muncă.

Secan a aflat că, în şedinţa fulger pe care a avut-o a doua zi cu conducerea IJP şi cu toţi colegii lui de la Rutieră, Liviu Popa ar fi mărturisit: "îmi pare rău acum că l-am plesnit, dar nu a procedat corect". Ştiind că demisia este un gest unilateral, asupra căruia putea reveni, dacă exista şi acordul angajatorului, în iulie 2009, imediat după ce a ieşit din arest, Secan a făcut o cerere de revocare a actului. Nu i-a fost aprobată. Cum instanţele din România nu i-au dat câştig de cauză, luna trecută el a făcut plângere la CEDO.

La sfârşitul anului 2009, el a depus la Parchetul Curţii de Apel Oradea o plângere penală, acuzându-l pe Liviu Popa de abuz în serviciu. Parchetul nu i-a dat niciun răspuns, deşi au trecut de atunci doi ani. "Cred că solicitarea e clasată, cu răspuns cu tot", mărturiseşte Secan.

O procuroare este lovită cu apelativul de "bolnavă psihic", un poliţist încasează trei palme, iar ofiţeri ai DGA sunt trimişi la controlul psihiatric. Se poate mai mult de atât? Se poate, mai ales atunci când vine vorba de bani...

Învăţător suplinitor şi revizor contabil la Poştă

Liviu Popa s-a născut în satul Săud (Bihor) la 14 iulie 1968. A absolvit Liceul Economic "Partenie Cosma" din Oradea, în 1986. În CV-ul său oficial, între această dată şi anul 1991, când intră la Academia de Poliţie, e o pauză. Ce-a făcut Popa în acest timp? Doi ani a fost învăţător suplinitor în satul natal, iar din 1989 a devenit revizor contabil la Poştă. A lucrat aici 2 ani, după care a fost admis la Academie, pe care a absolvit-o în 1995. A devenit ofiţer în cadrul Serviciului Economic din cadrul IPJ Bihor, evidenţiindu-se în activitate. Din 2001 s-a ocupat de investigarea cauzelor complexe, în cadrul Secţiei Cercetări Penale. De la 1 ianuarie 2003 a lucrat detaşat la Parchetul Naţional Anticorupţie, iar în 23 mai 2005 a fost numit şef al IJP Bihor. Din 5 octombrie 2009 a fost director general al DGA, iar din noiembrie 2010 ocupă funcţia de inspector general al IGPR.

Nepotul lui Vasile Blaga

La sfârşitul lui 2009, mama lui Flaviu Secan a fost în audienţă la Vasile Blaga, pe atunci ministru de Interne, deranjându-l cu o nelămurire: "Domnule, dacă băiatul meu a greşit, va plăti, există lege pentru asta. Da' de ce a dat în el, domnule minstru?". Blaga a pus-o să scrie un memoriu şi i-a promis că va cerceta cazul. Nici până în ziua de azi femeia nu a primit vreun răspuns. În ziarul "Bihoreanul" din 8 august 2011, Liviu Popa recunoştea că "în ce priveşte faptul că sunt nepotul domnului ministru Blaga, nu am negat niciodată acest lucru, pentru că nu am crezut că este cazul, şi vă asigur că n-am ştiut acest lucru decât după ce am ajuns inspector-şef. Până atunci, nu numai că nu l-am cunoscut, dar nici nu l-am văzut vreodată".

Obsesie pentru "deranjamente la mansardă"

Pe 12 decembrie 2008, Liviu Popa, pe atunci şef al IJP Bihor, îi acuza pe ofiţerii de la Direcţia Generală Anticorupţie că "se ocupă de găinării în loc să instrumenteze cazurile reale de corupţie".

În timpul conferinţei de presă, organizată pentru mediatizarea cazului unui subofiţer arestat sub acuzaţia de înşelăciune, Popa s-a lansat într-un atac virulent împotriva ofiţerilor DGA Bihor, acuzându-i că inventează dosare şi chiar instigă oamenii să dea mită poliţiştilor, în timp ce sesizările cu suport real sunt ţinute la sertar. "Liviu Popa susţine că poliţiştii Anticorupţie nu l-au iertat nici pe el, căutându-l de vile inventate, despre care se spunea că ar fi deţinute de şeful Poliţiei în Sânmartin", notau jurnaliştii de la "Bihoreanul". "Mai mult, comisarul nu s-a sfiit să pună la îndoială sănătatea mintală a ofiţerilor DGA. <>", declara Liviu Popa în 2008.

  • Upvote 1
Link to post
Share on other sites
  • 4 weeks later...

un articol interesant din perspectiva unui roman plecat din tara despre alti romani... si ne miram de ce suntem priviti intr-un fel....

sursa aici: http://www.gazetaromaneasca.com/observator/38-prim-plan/3571-sinistrai-romani-in-italia-qii-indesau-mancare-in-poete-i-nici-mulumesc-nu-au-zisq.html

"Românii din Italia care trăiesc în zonele afectate de cutremurul din Emilia Romagna au fost trataţi ca şi italienii. Dar nu au ştiut întotdeauna să le mulţumească celor care i-au ajutat"- iată cealaltă faţă a conaţionalilor noştri, văzută de o voluntară româncă la Protecţia Civilă.

Nicoleta Marilena Pricop, 31 de ani, rezidentă la Città di Castello (Perugia) este voluntară la Protecţia Civilă şi a făcut parte din pricop101.jpgechipele care au intervenit după cutremurul din Emilia Romagna. Comportamentul unor români a nemulţumit-o profund. «Aş fi vrut să văd demnitate la românii mei. Dar am văzut români care îşi îndesau în poşete sau sacoşe bucăţi de carne sau pâine de pe masă. Şi nu am auzit de la ei un singur “mulţumesc”.»

Iată cum s-a înrolat Nicoleta Pricop în Protecţia Civilă italiană. “În anii petrecuţi în Italia am încercat să mă comport exemplar. Am vrut şi vreau să dovedesc că noi, românii, suntem şi buni şi educaţi şi generoşi. Generoşi în măsura în care putem fi, iar eu nu îmi puteam permite să dau decât sprijinul meu sufletesc şi forţa fizică, atâta câtă am, persoanelor care au nevoie. Am urmat un curs de voluntariat pentru Protecţia Civilă, iar în ziua examenului am fost plăcut surprinsă să întâlnesc un alt român, voluntar de mai mulţi ani, Emanuel Acatrinei, care mi-a fost instructor la montarea corturilor. Sunt convinsă că sunt şi alţi voluntari români pe care nu am avut ocazia să îi cunosc.” Până în urmă cu două săptămâni a participat la diverse sărbători locale sau regionale.

Cutremurul din Emilia a marcat momentul primei intervenţii a româncei Nicoleta Pricop, ca voluntar al Protecţiei Civile. Iată cum descrie românca sosirea în zonele afectate de cutremur: “Despre cutremurul din Emilia Romagna am auzit la televizor. L-am sunat pe preşedintele sediului de Protecţie Civilă din Castello care aştepta ordine de la Regiune. Ne-au anunţat la orele 18:00 că plecarea este peste două ore şi cereau disponibilitatea tuturor celor care puteau veni. Am fost 17 colegi şi ne cunoşteam cu toţii. A fost prima mea intervenţie de urgenţă. Până atunci auzisem doar poveşti de la colegii mei despre cutremurul din Aquila din 2009. Văzusem poze destule cu alte urgenţe de tip inundaţii, urgenţă de iarnă, surpări de teren, dar acum era totul real.”

“Am ajuns în Emilia Romagna la 5 dimineaţa, la Massa Finalese, cu Coloana Mobilă de Protecţie Civilă Umbria. Mă uitam în stânga şi în dreapta şi vedeam persoane dormind în maşini, geamuri aburite. Cei care se trezeau ne salutau timid şi plini de speranţă. Ploua des şi rece. Până când ne-au chemat la micul dejun, am montat corturi. Două colege sau ocupat de câţiva bătrâni flămânzi, uzi, îngheţaţi şi speriaţi. Am montat şi cortul nostru. Eu nu mai dormisem în cort niciodată!”

Români nemulţumiţi

Una din surprizele cele mai neplăcute a fost contactul cu românii. “M-aţi întrebat despre comportamentul românilor din taberele de sinistraţi. Mă ruşinez să răspund la întrebarea asta. Deşi sunt convinsă că sunt mulţi alţi români cu care m-aş mândri, la mesele organizate de regiune au venit în mare parte români nemulţumiţi.

pricop20.jpg

Nemulţumiţi că erau paste pentru prânz sau că paharele de la micul dejun în care se servea laptele sau ceaiul erau de plastic. Nemulţumiţi că nu sunt brioşe pentru micul dejun, ci biscuiţi. Am văzut romani care făceau coada de două sau trei ori pentru a lua de mâncare, deşi erau alţii care încă nu mâncaseră deloc. Noi cel puţin, voluntarii, aşteptam să mănânce ei toţi şi apoi mâncăm noi. Am văzut români care îşi îndesau în poşete sau sacoşe bucăţi de carne sau pâine de pe masă. Aş fi vrut să văd demnitate la românii mei. Cei de acolo bineînţeles”.

Nicoletei Pricop îşi aminteşte o scenă pe care spune că nu o va putea uita uşor: “Mi-a rămas întipărită în minte o familie de români cu o fetiţă mică de cel mult 2 luni. Am şi eu o fetiţă care luna asta împlineşte 4 ani şi îmi aduc aminte perfect când, micuţă fiind, nu putea să îmi spună că îi este foame, dar îşi freca mânuţele în jurul guriţei şi năsucului. Fetiţa acestora era flămândă. Părinţii ei mâncau, m-am apropiat de copilă care plângea pusă pe masă şi am întrebat mămica dacă este nevoie să mă duc să cer eu la bucătărie un pahar cu lapte. Mi-a răspuns că nu este nevoie pentru că nu are biberonul cu ea. Chiar şi acum mi se face pielea de găină când îmi amintesc. Într-o asemenea situaţie dezastruoasă precizez că în faţa autorităţilor nu conta naţionalitatea, ci cu toţii erau trataţi la fel. Pot să spun chiar că majoritatea corturilor au fost ocupate de străini, italienii preferând să doarmă în maşini în faţa caselor lor. Colegii mei, când vedeau venind un român, mă luau peste picior: «questa e roba tua». Nu puteam să mă supăr, nu spuneau cu răutate.”

O concluzie dureroasă a Nicoletei după experienţa săptămânii petrecute în zonele sinistrate, e că românii nu ştiu să mulţumească. “Ce mă doare cel mai mult? Că nu am auzit de la românii mei un singur “mulţumesc”. Printre lacrimile şi aplauzele italienilor, încă mi-a rămas în inima o propoziţie care a răsplătit toată munca, frigul, apă şi oboseala acumulată: «Voi sunteţi eroii noştri». Spusă de italieni.”

Nicoleta Pricop s-a născut în Babadag, Tulcea. “În Italia am venit în 2006, în vacanţă. Părinţii mei deja erau aici de câţiva ani. Atunci eram redactor la publicaţia “Constanţa online” şi colaboram cu televiziunea OTV Constanţa. Din motive personale, am hotărât să rămân aici. Am început să lucrez într-un agroturism, apoi ajutor de bucătar, ospătăriţă, am lucrat în fabrică, unde făceam contactoare de gaz, iar în timpul liber filmam partidele de fotbal regionale pentru o televiziune locală. Acum sunt în probe pentru o altă televiziune locală vizând postul de crainic pentru ştirile serale.” A avut probleme din cauza imaginii negative pe care o au românii. “Noi, românii, suntem catalogaţi în cele mai multe cazuri ca delincvenţi, iar femeile uşuratice. Città di Castello e un oraş mic, circa 40.000 de locuitori, dar am auzit de un român prins fără permis, de unul care a dat foc la un bar, de un altul băut la volan şi care a intrat cu maşina într-un magazin... Iar localele nocturne sunt pline de românce. E dificil să câştigi încrederea italienilor, când o parte din conaţionali se comportă greşit.”

Andi Rădiu

Link to post
Share on other sites
  • 1 month later...

50 de lucruri neobisnuite pe care nu le stiai despre tine

articol preluat integral din descopera.ro

Credeai ca te cunosti atat de bine incat secretele corpului tau, pur si simplu, nu mai exista pentru tine? Ei bine, vei fi surprins sa afli cat de putine lucruri cunosti, de fapt, despre propria ta persoana. Citeste cele 50 de informatii de mai jos si verifica-ti singur cunostintele generale. Vei afla, cu siguranta, ca trupul tau este un univers despre care nici macar nu iti imaginai ca poate exista.

  • Persoanele care fumeaza un pachet de tigari pe zi beau, practic, o ceasca de gudron pe an.
  • Oamenii sunt singurele animale capabile sa traseze o linie dreapta.
  • ADN-ul unui om contine 80.000 de gene.
  • Asa cum amprentele digitale sunt unice, amprenta limbii fiecarei persoane este diferita fata de celelalte.
  • Un adult are mai putine oase in organism decat un copil. Ne incepem viata cu 350 de oase dar, pentru ca anumite oase se unesc in timpul cresterii, la maturitate mai avem doar 206.
  • Chiar daca nu este la fel de sensibil precum cel al unui caine, nasul uman poate percepe pana la 50.000 de mirosuri diferite.
  • Acizii digestivi prezenti in stomacul uman sunt atat de puternici incat pot dizolva zincul si coroda otelul. Din fericire pentru noi, celulele din mucoasa gastrica a stomacului se innoiesc la maxim 3-4 zile, nelasand timp acizilor sa le dizolve.
  • Un plaman uman contine peste 300.000 de milioane de vase capilare. Daca aceasta ar fi puse cap la cap, s-ar intinde pe o distanta de 2400 de kilometri.
  • Testiculele unui barbat produc 10 milioane de spermatozoizi in fiecare zi - suficient pentru ca acesta sa poata repopula planeta in doar sase luni.
  • Oasele umane sunt le fel de rezistente precum granitul. Un os de marimea unei cutii de chibrituri poate suporta presiunea unui bloc de 9 tone - de patru ori mai mult decat poate suporta betonul.Cel mai mare organ al corpului uman este pielea. Ea poate acoperi, in cazul unui adult, o suprafata de 1,9 metri patrati. De asemenea, in timpul vietii unui om, acesta pierde pana la 18 kilograme de piele moarta.
  • Cand doarme, un om creste in medie cu 8 milimetri, pentru ca dimineata sa revina la inaltimea initiala. Motivul este simplu... forta gravitationala care actioneaza asupra cartilagiilor.
  • Un om consuma, in medie, 50 de tone de mancare si bea circa 50.000 de litri de lichide de-a lungul vietii.
  • Muschii unui ochi se misca de circa 100.000 de ori pe zi. Pentru a ne imagina ce inseamna acest lucru, ganditi-va ca echivalentul unui asemenea efort pentru muschii picioarelor inseamna un traseu de 80 de kilometri in fiecare zi.
  • In 30 de minute, corpul uman degaja suficienta caldura incat sa poate fierbe 3,5 litri de apa.
  • O picatura de sange are nevoie de numai 30 de secunde pentru a face un circuit complet al corpului uman.
  • Ochiul uman percepe doar 90% dintre informatiile pe care le primeste.
  • Ovarele contin aproximativ jumatate de milion de ovule. Cu toate acestea, doar 400 dintre ele vor avea ocazia de a da nastere unei noi vieti.
  • Fiecare centimetru patrat de piele contine cel putin 32 de milioane de bacterii. Din fericire, cele mai multe dintre ele sunt inofensive.
  • Numai picioarele contin peste 500.000 de glande sudoripare, glande care pot elimina pana la jumatate de litru de transpiratie pe zi.
    • Viteza cu care aerul este eliminat in timpul unui stranut este de cel putin 160 de kilometri pe ora.
    • In timpul unei vieti, un om poate produce pana la 24.000 de litri de saliva, suficient cat pentru a umple doua piscine olimpice.
    • Un om poate rezista pana la 40 de zile fara mancare, 6 zile fara apa si 6 minute fara aer. De asemenea, el nu poate rezista, in mod normal, fara sa doarma mai mult de 11 zile.
    • Capul unui copil cantareste cat un sfert din greutatea corpului acestuia. La maturitate, capul reprezinta doar a opta parte din greutatea trupului.
    • Unghiile de la degetele mainilor cresc, in medie, de sase ori mai repede decat cele ale picioarelor.
      • Aproximativ 50.000 de celule din corpul tau au murit si au fost inlocuite chiar in timp ce citesti acest articol. Scheletul tau este unul nou la fiecare trei luni si ai o piele noua in fiecare luna.
      • Fiecare centimetru patrat din pielea ta contine 6 metri de vase de sange, 3,5 metri de nervi, 1300 de celule nervoase, 100 de glande sudoripare si 3 milioane de celule.
      • Pentru a te incrunta, esti nevoit sa folosesti 43 de muschi ai fetei. Pentru a zambi nu ai nevoie decat de 17.
      • Din cele 206 oase ale corpului uman, mai mult de jumatate din ele se afla in maini si picioare.
      • Inima unui om bate de aproximativ 3 miliarde de ori in timpul vietii acestuia.
        • Aorta este cel mai mare vas sanguin din corpul uman. In cazul unui om adult, ea are diametrul unui furtun de gradina. La polul opus se afla capilarele. Acestea sunt atat de subtiri, incat este nevoie de 10 astfel de vase, puse unul langa altul, pentru a egala grosimea unui fir de par.
        • Orice persoana pierde, in medie, 100 de fire de par pe zi si peste 10 miliarde de particule de piele moarta.
        • Ochiul uman este capabil sa distinga aproximativ 1 milion de culori diferite si sa obtina mai multe informatii decat cel mai performant telescop construit vreodata.
        • Atunci cand atingi un obiect, semnalul circula prin corp, prin intermediul nervilor, cu peste 200 de kilometri pe ora.
        • Un om inspira si expira de circa 23.000 de ori pe zi.

        [*]Locul in care parul uman creste cel mai repede este barba. Daca nu ar fi taiata periodic, o barba ar putea atinge pana la 10 metri lungime.

        [*]In prima luna de viata, un copil invata atat de multe lucruri, incat sinapsele din creierul sau cresc de la 50 de trilioane la 1 quadrilion. Daca si corpul sau s-ar dezvolta cu aceeasi viteza, copilul ar cantari 77 de kilograme dupa numai o luna de viata.

        [*]Stomacul unui adult poate cuprinde pana la 1,5 litri de hrana.

        [*]Unghiile si parul sunt alcatuite din aceeasi substanta: cheratina.

        [*]Degetele mari de la picioare sunt unele dintre cele mai importante structuri ale corpului nostru. Datorita acestor degete, un om isi poate pastra pozitia verticala si isi poate mentine echilibrul.

        [*]Barbatii mai scunzi de 1,28 metri si femeile mai scunde de 1,18 centimetri sunt considerati pitici.

        [*]Fiecare om isi indoaie degetele de 25 de milioane de ori intr-o viata.

        [*]Marimea inimii unui om este egala cea cea a propriului sau pumn.

        [*]Creierul uman genereaza intr-o zi mai multe impulsuri electrice decat toate telefoanele mobile din lume la un loc.

        [*]In corpul fiecaruia dintre noi traiesc bacterii a caror greutate insumata ar atinge cifra de 2 kilograme.

        [*]Plamanul drept retine, intotdeauna, mai mult aer decat cel din partea stanga.

        [*]Numai in gura, un om are pana la 40.000 bacterii.

        [*]In momentul nasterii, creierul unui copil contine circa 14 miliarde celule, numar care nu mai creste pana la sfarsitul vietii. Dupa varsta de 25 de ani, creierul uman incepe sa piarda pana la 100.00 de celule zilnic. Dupa varsta de 50 de ani creierul uman isi reduce simtitor volumul.

        [*]Femeile clipesc de doua ori mai des decat o fac barbatii.

        [*]Cele mai mici celule din corpul unui barbat sunt spermatozoizii

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...

Plata la WC-ul public în funcţie de mărimea penisului!

238971-304763-401483529905663-1974644557-n.jpg

Foto: Sursa foto: Facebook

O toaletă publică îi invită pe domnii care îi calcă pragul să achite un tarif diferenţiat, în funcţie de dimensiunea penisului. Tarifele sunt cele prezentate în imagine şi, după cum se poate constata, în farfurie sunt atât monede de doi euro cât şi monede de zece cenţi, semn că toaleta a fost vizitată de domni mai mult sau mai puţin dotaţi (financiar).

Articol preluat din jurnalul .ro din 19 AUG.2012

Fara comentarii, presupun ca toti barbatii dau cate 2 euro , sa nu isi raneasca orgoliu propriu, iar zgarcitii indiferent de dimensiune.... vor profita de oferta si vor da 10 eurocenti. Articol putin credibil,nici macar nu spune la care buda a fost postat, posibil sa fie doar o gluma.

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites
  • 3 weeks later...
  • Membru

Anunţul BOMBĂ făcut de greci, care bulversează Europa. "Germania trebuie să plătească pentru ce a făcut"

Grecia, oaia neagră a Europei, în care toate statele membre au investit sume colosale de bani, în speranţa salvării de la faliment, face nişte declaraţii de-a dreptul bulversante.

Pentru că nu reuşesc cu niciun chip să reducă cheltuielile, elenii au ieşit la atac şi au început să facă calcule. Astfel, ministrul elen al Finanţelor a iniţiat procedura de recalculare a reparaţiilor de război şi a ajuns la concluzia că cel mai puternic stat din Europa trebuie să le dea o sumă colosală de bani, scrie Bloomberg.

Ministrul adjunct al finanţelor Christos Staikouras, citat miercuri de Bloomberg, a subliniat că aceasta va fi prima dată când Grecia îşi rezervă dreptul să facă un astfel de calcul, răspunzând la o întrebare din partea unui reprezentant al Partidului Independent elen. El a adăugat că ministerul a început deja colectarea de materiale de arhivă, ce vor fi analizate de un grup de experţi.

Potrivit Digital Journal, conform calculelor preliminare ale comisiei speciale întocmite de eleni, Germania datorează în Atenei în jur de 7,5 miliarde de euro.

'Reparaţiile din partea Germaniei constituie o problemă juridică complexă, care necesită să fie analizată şi rezolvată la nivel internaţional, în conformitate cu normele dreptului internaţional', a declarat miercuri Staikouras, în cadrul unei reuniuni a parlamentului elen.

a3.ro

Bravo lor ca stiu sa-si apere interesele, desi o fac cu mare intarziere si doar fiindca le-a ajuns cutitul la os. Noi, desi am avut un mare aport in castigarea celui de-al doilea razboi mondial, am luat-o peste bot, cu zero despagubiri, ba ne-au mai stors si rusii cu SOVROM-urile lor, mai ales in anii `50 si nici pana acum nu am recuperat datoriile ce le avea Germania fata de noi din timpul razboiului. De tezaurul romanesc (closca cu puii de aur &co.) nici nu mai indraznim sa-l cerem inapoi de la rusi.

Link to post
Share on other sites
eduardpsih

Cineva, nu-mi aduc aminte cum se numeste persoana, a calculat datoriile pe care Germania le are fata de Romania dupa cel de-al doilea razboi mondial, suma fiind de vreo 19 miliarde de euro. Avem o istorie interesanta si fascinanta, dar din care nu am reusit sa invatam nimic. Inclusiv baietelul din imagine ne atrage atentia sa fim mai atenti, stie el ce stie.

Edited by eduardpsih
Link to post
Share on other sites

De ce au fost achitaţi doi poliţişti din Alba acuzaţi de corupţie: „Investigatorii sub acoperire au acţionat ca agenţi provocatori“

sursa : articol preluat integral din adevarul.ro din 07.09.2012

Curtea de Apel Alba Iulia a achitat doi poliţişti trimişi în judecată pentru luare de mită. Magistraţii au apreciat în motivarea sentinţei că investigatorii sub acoperite ai Direcţiei Generale Anticorupţie au acţionat ca „agenţi provocatori“, situaţie care contravine practicii europene în domeniu. Marius Şăulean şi Cornel Borla au fost condamnaţi inţial, la Tribunal, la câte 6 luni de închisoare cu suspendare.

Cei doi poliţişti, de la Poliţia Oraşului Cugir şi Postul Ceru Băcăinţi, au fost trimişi în judecată pentru luare de mită şi complicitate la această infracţiune. Cei doi poliţişti au fost prinşi în flagrant în septembrie 2010 de procurori şi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie după ce au primit 500 de lei mită de la un conducator auto oprit în trafic pentru nerespectarea regulilor de circulaţie.

Poliţiştii îşi exercitau atribuţiile de serviciu pe DN7, în zona comunei Săliştea. În momentul realizarii flagrantului, asupra lui Marius Şăulean a fost găsită suma de 400 lei, iar asupra agentului sef Cornel Borla suma de 100 lei. Marius Şăulean a fost reţinut pentru 24 de ore, dar instanţa a decis atunci cercetarea poliţistului în stare de libertate. Magistraţii Tribunalului Alba au decis schimbarea de încadrare a infracţiunilor în primire de foloase necuvenite pentru agentul principal Marius Şăulean şi complicitate la această infracţiune în cazul agentului şef Cornel Borla. Au fost condamnaţi fiecare la câte 6 luni de închisoare cu suspendarea pedepsei.

În faza de apel a dosarului au fost achitaţi pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. O soluţie de achitare a fost solicitată chiar de reprezentantul Parchetului care a precizat, potrivit motivării sentinţei, că “în speţă nu există intenţie infracţională certă şi explicită sau certitudinea că inculpaţii au avut intenţia de a săvârşi infracţiunea”. Cu toate acestea Parchetul a formulat recurs la decizia Curţii de Apel, iar dosarul se află în prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde se va pronunţa soluţia finală.

Principalele precizări din motivarea sentinţei judecătorilor de la Curtea de Apel:

“În data de 23.09.2010 inculpaţii Ş.V.M. şi B.G.C. au asigurat evenimentele pe ruta Sebeş DN7 – Vinţul de Jos- Lutsch 2000 – Săliştea – Şibot – limita judeţului Hunedoara, efectuând serviciul cu autospeciala Dacia Logan cu nr. MAI 26365. În jurul orei 18 echipajul inculpaţilor a oprit pentru control pe DN 7 la aproximativ 15 km de Sebeş autoturismul Dacia Duster care circula pe direcţia Deva-Sebeş şi era condus de investigatorul sub acoperire, cu motivarea că acesta ar fi circulat cu luminile de întâlnire neaprinse şi ar fi efectuat o depăşire interzisă.

Deoarece cu privire la manevra de depăşire exista un dubiu din cauza distanţei destul de mari dintre echipajul de poliţie şi locul unde a fost văzut contravenientul, a fost oprit şi autoturismul Dacia Logan condus de numitul B.A.A., cu privire la care s-a stabilit în cursul judecăţii că este ofiţer DGA.

Inculpatul B.G.C. s-a deplasat la autoturismul acestuia pentru a verifica dacă martorul confirmă depăşirea, timp în care inculpatul Ş.V.M. i-a cerut investigatorului sub acoperire, aflat la volanul Daciei Duster, permisul de conducere şi actele maşinii, spunându-i că-l aşteaptă cu ele la maşina echipajului, aflată pe partea cealaltă a şoselei.

«Şefu, să fie bine»

După ce investigatorul sub acoperire s-a prezentat cu actele cerute, inculpatul Ş. i-a adus la cunoştinţă că pentru depăşire în zonă interzisă se reţine permisul de conducere, iar pentru lipsa rovignetei se reţine şi certificatul de înmatriculare, moment în care investigatorul a început să se plângă, spunând că fără permis nu va mai putea să-şi desfăşoare activitatea. În timp ce inculpatul Ş. completa procesul verbal de contravenţie, a venit şi inculpatul B.G.C. care i-a spus că celălalt conducător auto, de la Dacia Logan nu este sigur cu privire la depăşire, moment în care inculpatul Ş. i-a cerut investigatorului să prezinte şi rovigneta.

Acesta s-a dus la maşina sa, a pus în certificatul de înmatriculare cinci bancnote a câte 100 lei şi a revenit la maşina inculpaţilor unde a dat certificatul şi rovigneta inculpatului B. De menţionat că inculpatul Ş. terminase de întocmit procesul verbal astfel că i-a comunicat investigatorului că a fost sancţionat cu 60 lei amendă contravenţională şi cu avertisment pentru nefolosirea luminilor de întâlnire şi încălcarea marcajului longitudinal continuu. Inculpatul B. a observat că banii primiţi de la contravenient sunt mai mulţi decât amenda astfel că i-a spus acestuia de două ori să-şi i-a banii, însă investigatorul i-a răspuns „şefu, să fie bine” şi a plecat spre maşina lui, fără a mai aştepta să i se înmâneze procesul-verbal de contravenţie.

Ulterior, inculpaţii s-au deplasat cu autoturismul în municipiul Sebeş unde au fost opriţi şi reţinuţi de procuror si ofiţerii DGA, iar cu ocazia percheziţiei efectuate asupra lor 3 bancnote de 100 lei - găsite asupra inculpatului Ş.- şi o bancnotă de 100 lei –găsită asupra inculpatului B. În mapa cu amenzi a fost găsită a cincea bancnotă de 100 lei

(…) Raportat la considerentele ce vor fi expuse, Curtea de apel apreciază că activitatea investigatorului sub acoperire se circumscrie noţiunii de provocare, în sensul conturat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost însuşită şi de practica instanţei supreme.

«Activitatea investigatorului a depăşit limitele atribuţiilor conferite de lege»

(…) Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a solicitat punerea la dispoziţie a unui număr de trei investigatori sub acoperire pentru a participa la acţiuni în perioada 22.09-25.09.2010, fiind desemnaţi, tot în data de 21.09.2010 să desfăşoare activităţi de investigatori sub acoperire.

Din actele dosarului tribunalului rezultă că, în baza Ordinului de serviciu din 17.09.2010 agentul principal de politie Ş.V.M..de la Politia oraşului Cugir, a intrat in concediu de odihna, pe o perioada de 17 zile, începând cu data de 17.09.2010. La data de 18.09.2010, la solicitarea şefului împuternicit al Serviciului politiei rutiere Alba-din cadrul I.P.J. Alba, inculpatul Ş. a formulat o cerere de întrerupere a concediului de odihna, începând cu data de 19.09.2010, motivat de faptul ca prezenţa acestuia ar fi necesara pe tronsonul de drum naţional DN 7.

La data, 17.09.2010 inculpatul B.G.C. având funcţia de agent II la Postul de Poliţie Ceru Băcăinţi, a fost anunţat de la Serviciul de ordine Publica din cadrul I.P.J. Alba că în perioada 20.09.2010-26.09.2010 o sa facă parte din Dispozitivul de politie rutieră ce va acţiona pe Sectorul de siguranţa Sebeş-DN 7-Sibot- limita jud. Hunedoara şi făcând parte din acelaşi echipaj cu agentul principal Ş.V.M..

Prin ordonanţa procurorului din 23 septembrie 2010 s-a dispus autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire, reţinându-se din procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit de D.G.A.- Serviciul Anticorupţie Alba împrejurarea că cei doi făptuitori în calitate de agenţi de poliţie, având ca atribuţii constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi infracţiunilor, pretind şi primesc sume de bani şi alte foloase de la persoane depistate în trafic, care comit contravenţii şi infracţiuni, în scopul de a nu aplica măsurile legale, respectiv neîntocmirea de procese verbale cu sancţiuni mai blânde.

(…) Raportat la actele dosarului şi la starea de fapt expusă, instanţa de apel apreciază că activitatea investigatorului sub acoperire a depăşit limitele atribuţiilor conferite de lege, de a acţiona în scopul descoperirii activităţii infracţionale a inculpaţilor, provocându-i pe aceştia să comită infracţiuni, în vedere administrării de probe în acuzare.

«Acţiune de restrângere a libertăţii psihice a inculpaţilor»

(…) Analiza obiectivă a actelor dosarului, prin prisma principiilor consacrate de jurisprudenţa C.E.D.O. şi cea naţională, relevă faptul că în prezenta cauză a existat o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea investigatorului sub acoperire, care prin activitatea desfăşurată, i-a determinat pe inculpaţi să comită o infracţiune pe care, altfel, în absenţa manoperelor utilizate, nu ar fi săvârşit-o.

Pentru aceste motive, Curtea de apel consideră că faptele inculpaţilor, de a primi suma de 500 lei, ulterior întocmirii de către inculpatul Ş.V.M. a procesului verbal de contravenţie şi ca urmare a provocării acestora de către investigatorul sub acoperire nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite, sub forma autoratului sau a complicităţii, lipsind latura subiectivă a acestei infracţiuni, în contextul în care acţiunea de provocare a agenţilor statului a fost de natură a constitui o acţiune de restrângere a libertăţii psihice a inculpaţilor, care au acţionat astfel sub imperiul acestei constrângeri, chiar dacă nu în sensul prevăzut de art. 46 C.penal.

Instanţa apreciază că activitatea investigatorului este în sensul jurisprudenţei Curţii Europene şi al normelor de drept ale acesteia, agent provocator, deoarece activitatea acestuia nu a fost una din culpă şi a fost de provocare a inculpaţilor să săvârşească fapte de corupţie, în vederea obţinerii de probe în acuzare, întrucât fără intervenţia sa inculpaţii nu ar fi săvârşit acele fapte, din declaraţiile martorilor audiaţi în apărare rezultând neîndoios că, inculpaţii nu erau cunoscuţi ca persoane corupte, ci dimpotrivă, ca persoane care şi-au exercitat cu profesionalism atribuţiile.

Pentru toate considerentele ce preced Curtea de Apel constată că faptelor inculpaţilor le lipseşte latura subiectivă a infracţiunii de primire de foloase necuvenite, şi, prin urmare, se impunea o soluţie de achitare a acestora în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C. proc. pen., criticile procurorului fiind neîntemeiate”.

Citiţi aici integral motivarea Curţii de Apel Alba Iulia

Comentariu propriu : Dar cu onoarea politistilor, stresul acestora si al familiilor, oprobiul colegilor si a comunitatii la care au fost supusi , cum ramane ??

Edited by LORD
Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.


×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.