Jump to content

NewsBot
 Share

Recommended Posts

Percheziţii la suspecţi de înşelăciune prin anunţuri cu locuri de muncă

Ieri, 22 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Vâlcea au efectuat trei percheziţii la suspecţi de înşelăciune. În fapt, doi reprezentaţi ai unor societăţi comerciale au înşelat, prin intermediul unor anunţuri pentru locuri de muncă în străinătate, peste 150 de persoane.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Vâlcea au efectuat investigaţii cu privire la două persoane suspectate că, în perioada mai – august 2012, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale de recrutare de personal pentru muncă, au postat pe internet diverse oferte pentru “joburi” în străinătate, promiţând salarii foarte avantajoase. Persoanele interesate erau chemate în municipiul Râmnicu Vâlcea pentru efectuarea de analize medicale.

Din cerectările desfăşurate cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I. a reieşit că suspecţii, R.G. şi D.P., ambii de 32 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, au indus în eroare, prin intermediul acestor anunţuri, peste 150 de persoane dornice să obţină un loc de muncă în străinătate.

Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor au stabilit că cei doi încasau suma de 300 lei pentru efectuarea fişei medicale şi 300 lei pentru întocmirea dosarului de angajare. Ulterior, deşi nu se efectua niciun demers pentru angajarea acestora, erau invocate diferite pretexte pentru amânarea plecării la locurile de muncă promise.

La data de 22 august a.c., poliţiştii de la S.I.F. Vâlcea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au desfăşurat trei percheziţii domiciliare, fiind ridicate documente din care rezultă că peste 150 de persoane au depus documente la cei doi suspecţi pentru medierea unui loc de muncă în străinătate.

La finalizarea acestor activităţi, două persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea pentru cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

În urma probelor administrate şi audierilor efectuate, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea – Serviciul de Investigarea Fraudelor au dispus reţinerea pentru 24 ore a lui R. G., urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Judecătoriei Râmnicu Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tuturor persoanelor prejudiciate.

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANADĂ:

Persoanele care îşi caută locuri de muncă prin intermediul Internetului sau anunţurilor la mica publicitate sunt sfătuite să nu dea curs ofertelor de muncă găsite şi să nu achite nicio sumă de bani în avans, chiar dacă li se eliberează documente de încasare în acest sens, fără a se interesa dacă firma respectivă este autorizată să desfăşoare activităţi de recrutare a forţei de muncă.

Persoanele care speră să-şi găsească un loc de muncă în străinătate trebuie să fie foarte atente la ce firme apelează.

Site-urile care promovează astfel de oferte iţi oferă posibilitatea de a publica anunţuri gratuite. Vei găsi uşor anunţuri gratuite interesante şi vei putea intra uşor în legătură cu cei care le-au publicat.

Pe aceste site-uri/anunţuri te aşteaptă locuri de muncă, însă multe dintre ele sunt doar capcane, pentru că cei care se ocupă cu racolarea victimelor în acest mod, au posibilitatea de a publica aceste anunţuri gratuit şi fără să ai aibă nevoie de crearea unui cont de utilizator, deci fără a fi verificaţi.

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

In vremurile pe care le traim, astfel de spete ar trebui mediatizate mai mult, tocmai pt.prevenirea savarsirii faptelor de acest gen!

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...
REŢINUT PENTRU ÎNŞELĂCIUNI CU LOCURI DE MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
 
Polițiștii din Vâlcea au reținut un bărbat bănuit că ar fi prejudiciat 94 de persoane, cu 20.000 de euro, prin înșelăciuni cu locuri de muncă în străinătate.
 
La data de 4 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au depistat un bărbat, de 27 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, bănuit de comiterea mai multor înşelăciuni.
 
Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie – decembrie 2014, acesta, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi înşelat 94 de persoane, promiţându-le  că le va asigura un loc de muncă în Marea Britanie și pretinzând fiecărei victime 210 euro.
 
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 20.000 de euro.
 
Bărbatul a fost localizat în Spania în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române, acesta făcând obiectul unei semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen).  
 
Ulterior, cel în cauză a fost depistat în municipiul Râmnicu Vâlcea și a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.
 
Polițiștii l-au reținut pentru 24 ore și l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Vâlcea.
 
Acesta va fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
 
Sursa: IPJ VÂLCEA
Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.