Jump to content
POLITISTI.ro

Politisti de care NU suntem mandri.


Postare recomandată

  • Membru
Publicat (modificat)

Hmmm, dosare cu prejudicii de zeci de mii de euro la agentii de politie?Hmm, mai sa fie!!!

Modificat de stelistman
  • Apreciez 2
  • Displace 10
  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat (modificat)

Lupul paznic la oi. Un polițist coordona o rețea de tâlhari

Preluare evz.ro din 13 ian.2013

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au finalizat cercetările în cazul lui Vasile Tomşa, fost poliţist în cadrul IPJ Arad, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile la data de 3 decembrie 2012, dată la care a fost şi suspendat din Poliţiei Acesta lucra de trei luni la Poliţia Judeţeană Arad, înainte fiind angajat al altor structuri MAI, între care Poliţia de Frontieră.

"În urma instrumentării cazului, Vasile Tomşa a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi complicitate la furt calificat, toate în formă continuată, poliţistul arădean arestat în luna decembrie după ce ar fi ajutat o grupare de hoţi să spargă magazine, oferindu-le informaţii în schimbul unor bunuri sustrase", se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, inculpatul Vasile Tomşa, în calitate de agent şef adjunct în cadrul Secţiei a II-a de Poliţie a municipiului Arad, în perioada august-noiembrie 2012, în mod repetat, a perceput foloase materiale necuvenite reprezentând bunuri provenite din săvârşirea unor infracţiuni de furt, cunoscând provenienţa lor ilicită, de la autorii acestor infracţiuni, pentru a nu-şi exercita în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, furnizându-le, printre altele, şi informaţii care nu erau destinate publicităţii, în scopul îngreunării urmăririi penale.

Spargeri cu autoturismul polițistului

De asemenea, cercetările au relevat că inculpatul, în schimbul unor bunuri rezultate din activitatea ilicită, a pus la dispoziţia autorilor furturilor, unul din autoturismele sale, pentru transportul obiectelor sustrase.

Activităţile de urmărire penală conduse de procurorul anchetator de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost realizate cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, a Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Arad, precum şi a Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Arad.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad mai precizează faptul că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, iar propunerea de luare a măsurii arestării preventive vizează aplicarea unei măsuri care să asigure buna desfăşurare a procesului penal.

Comentariu propriu : Observ in ultima perioada ca politistii din aceasta categorie (cu care nu ne mandrim ) de fapt nici macar nu sunt politisti adevarati. Sunt exemplare parasutate in politia romana de la diverse arme pe baza de nepotism, sau sunt angajati direct, ori sportivi ori cantareti orice maine ne trezim su cu vanzatori de aprozar. Partea buna care ma incanta este ca ei singuri isi dau cu tesla in ... partea subinghinala, dar partea proasta ca pana se autoelimina acesti tampiti, fac institutia de ras si nu doresc niciodata sa fiu asociat cu asemenea specimene. Mi-am sacrificat prea mult timp, experienta, sanatate, am o demnitate personala si profesionala si nu voi accepta niciodata sa fiu comparat cu un neica nimeni parasutat in sistem, iar dupa ce pila sa pica ( se pensioneaza ori este demis ) i se dezvaluie incompetenta in adevarata spendoare. Cu asemenea specimene trebuie adoptat un comportament adecvat prima data trebuie ajutat pentru ca sa invete, a doua oara avertizat ca nimeni nu-i face treaba si a treia oara in caz negativ ignorarea acestuia/refuzul de a participa cu acesta in diverse activitati/demersuri de inlaturarea lui din biroul /compartimentul/postul in care lucrezi

Modificat de LORD
  • Apreciez 1
  • Moderator
Publicat

Un motiv în plus să se elimine definitiv posibilitatea încadrărilor din sursă externă și transferurilor de la alte arme, prin noul statut.

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat (modificat)

Din ciclu : cine se aseamana se aduna sau ce poate iesi dintr-o incrucisarea a unei giste proaste si un curcan mai prost... un subiect de presa ! Cand vezi un specimen de asta , caruia trebuie sa-i spui coleg... iti vine dracului sa pleci tu din sistem, decat sa fii asociat cu un astfel de exemplar. Te crucesti, cum sa faci pictoriale in sediul politiei, cu recuzita specifica ?? Intre doua dezbracari imi inchipui ce a urmat !

sursa : preluare din jurnalul.ro care citeaza curier.ro din 01 febr.2013.

"Îmi place să mă joc cu bastonul!". Pictorial sexy cu caschetă, cătuşe şi pulanul la gură, chiar în sediul Poliţiei

]imi-place-sa-ma-joc-cu-bastonul-pictorial-sexy-cu-cascheta-catuse-si-pulanul-la-gura-chiar-in-sediul-politiei-18443246.jpg

O tânără de 32 de ani, din Câmpulung, promovează imaginea Poliţiei pozând în ipostaze deloc regulamentare, scriecurier.ro. Femeia, îmbrăcată în uniformă, a pozat sexy chiar în sediul Poliţiei şi a postat fotografiile pe Facebook. În pictorial, Claudia S. se foloseşte şi de accesoriile din dotarea Poliţiei - bastonul, cătuşele şi vesta reflectorizantă - pentru ca fotografiile să fie mai interesante.

Vezi AICI mai multe fotografii

Potrivit curier.ro, fotografia în care tânăra este fotografiată în timp ce, râzând, se joacă cu pulanul, a fost cea mai comentată de utilizatorii reţelei de socializare. Mulţi dintre ei i-au transmis că gestul ei l-ar putea costa pe agentul ca­re i-a permis să se fotografieze în aceele ipostaze, în sediul Poliţiei. Fata, însă, le-a răspuns că nu este speriată pentru că şi-a luat mă­suri de siguranţă.

"MS DE SFA­TURI BAIETII... DAR NU VA MAI ALARMATI CA MI AM LUAT MA­SURI DE SIGU­RAN­TA... SI ORICUM DACA AM FACUT O ASEMENEA POS­TA­RE SUNT BAZATA IMI PLACE TOT CE E DULCE SI... IMI PLACE SA DETIN CON­TRO­LUL SI SA MA JOC CU BAS­TONUL parerea ta... ai uitat ca mi plac fffff mult poli­tistii si mai ales ce au ei in dotare... ma incinta sa fac pe politista si mai ales sa ma joc cu pulanul. da si pu­terea bas­tonu­lui si far­me­­cele fe­­mi­nine cum ii ispi­teste pe oa­menii legii", a scris Claudia S. pe Facebook.

Modificat de Administrator
Te rog să foloseşti mărimea normală a textului.
Publicat (modificat)

se vorbea ceva si despre un dosar penal pentru port ilegal de uniforma in acest caz. Am vazut reportajul la stirile pro tv de la 7 in seara aceasta

Sper ca mascariciului de la OTV care oprea in trafic autoturisme i-au facut acelasi lucru.

Modificat de 25tess
  • Apreciez 1
  • Membru
Publicat (modificat)

Mda, am vazut si eu...

Modificat de bozo
  • 1 lună mai târziu...
Publicat (modificat)

Fostul şef al sectiei de politie rurala Smeeni, reţinut pentru trafic de influenţă

Poliţistul îşi va petrece urmatoarele 29 de zile în spatele gratiilor

Curtea de Apel Ploieşti a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a inspectorului de poliţie Adrian Manole, ofiţer în cadrul Poliţiei Municipale Buzău, acuzat de trafic de influenţă.

Procurorii DNA Ploieşti efectuează cercetări penale faţă de inspectorului şef Ştefan Adrian Manole , ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Buzău, pentru infracţiuni de trafic de influenţă comise în perioada când era şef al Secţiei de Poliţie Rurală 13 Smeeni.

În perioada 2011 – 2012, Ştefan Adrian Manole, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară şi şef al Secţiei de Poliţie Rurală 13 Smeeni, a pretins şi primit de la două persoane suma totală de 4.250 lei susţinând că îşi va exercita influenţa pe lângă poliţişti sau procurori şi îi va determina să adopte soluţii de netrimitere în judecată în trei cauze penale în care erau cercetate persoanele de la care a primit sumele de bani.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul D.G.A. – Serviciul judeţean anticorupţie Buzău. La data de 6 martie 2013, Curtea de Apel Ploieşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ştefan Adrian Manole pe un termen de 29 de zile.

Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

sursa: adevarul.ro

Modificat de 25tess
  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

Un poliţist de la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Sibiu a fost arestat preventiv, miercuri seară, de Curtea de Apel Alba-Iulia, fiind acuzat de favorizarea infractorului, sprijinirea unui grup infracţional şi obstrucţionarea organelor de anchetă, afirmă surse judiciare.

Surse judiciare au declarat, joi dimineaţă, corespondentului MEDIAFAX, că ofiţerul Alexandru Tancou din cadrul BCCO Sibiu a fost dus, miercuri seară, la Curtea de Apel Alba-Iulia, cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni.

Magistraţii au emis pe numele ofiţerului mandat de arestare pentru 29 de zile, el fiind cercetat în cel puţin trei dosare, pentru favorizarea infractorului, sprijinirea unui grup infracţional şi obstrucţionarea organelor de anchetă, au declarat sursele citate.

Conform surselor citate, poliţistul a fost monitorizat mai mult timp de către procurorii DIICOT, existând suspiciunea că ar avea legături cu grupări infracţionale.

Poliţistul este cercetat şi pentru distrugerea de înscrisuri oficiale, fiind suspectat încă din luna ianuarie, când a fost destructurată o reţea de trafic de etnobotanice din municipiul Sibiu. Reţeaua era condusă de un sibian care a deţinut un magazin de etnobotanice în municipiul Sibiu, iar când acestea au fost scoase în afara legii s-a trecut la vânzarea stradală.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba-Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că poliţistul a formulat recurs la măsura arestării preventive, dosarul urmând să fie trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Recursul a fost depus încă de aseară (miercuri - n.r), iar dosarul urmeazăsă fie trimis spre soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel mai probabil în cursul zilei de vineri", a declarat Cosmin Muntean.

Potrivit acestuia, procedura prevede ca dosarul să fie trimis de la Curtea de Apel Alba-Iulia către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 48 de ore, urmând a primi termen de judecare în cel mult trei zile.

"Dacă nu se va judeca sâmbătă, cel mai probabil recursul va fi judecat luni de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", a adăugat Cosmin Muntean.

Potrivit acestuia, poliţistul rămâne, deocamdată, în arestul Poliţiei.

  • Membru
Publicat

Merita viata pe care o are un politist in puscarie daca e vinovat.

  • 4 săptămâni mai târziu...
Publicat (modificat)

Denunţătorul ofiţerului de la „Doi şi-un sfert”: „M-a trimis la lucru pentru a mă obişnui cu munca de infomaţii”

sursa: articol integral din adevarul.ro din 13.04.2013

Comisarul-şef Corneliu Cristian Avramescu de la Inspectratul General pentru Imigrări, fost ofiţer DGIPI („Doi şi-un sfert“), îşi încheie aici cariera în structurile MAI, după ce a fost arestat pentru înşelăciune şi fals. Corneliu Cristian Avramescu din Drobeta Turnu Severin a primit, sâmbătă după-amiază, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru înşelăciune, fals în acte materiale şi uz de fals. Una dintre persoanele înşelate de ofiţerul în vârstă de 40 de ani este C. D. L. din oraşul Strehaia, căruia Avramescu i-a întocmit un contract de muncă fictiv ca angajat - ofiţer operativ la D.G.I.P.I., o adeverinţă de venit fictivă în vederea contractării unor credite bancare şi o legitimaţie de ofiţer de poliţie, contrafăcută, purtând antetul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Ofiţerul de poliţie i-a cerut 5.000 de euro pentru a-l angaja în D.G.I.P.I. Când şi-a dat seama că este înşelat, bărbatul a sesizat autorităţile. A apucat însă să-i dea suma de 4.300 de euro, bani pe care este convins că nu îi va mai recupera. „A trimis la mine un vecin sub forma de a-i împrumuta nişte bani, după care mi-a promis că mă poate ajuta să mă angajeze la doi şi un sfert contra unei sume de bani că i s-a părut lui că eu sunt un băiat foarte cumsecade şi de treabă şi în principiu am fost de acord cu toate că am avut suspiciuni asupra promisiunii sale. În prima fază mi-a spus că nu ştie cât merge, cât se dă pentru o angajare într-un astfel de serviciu, dar să-l las să se intereseze şi că o să-mi dea un răspuns exact. Dar a completat să mă pregătesc undeva la 5000 de euro, că ar fi suficient. Apoi mi-a dat tot felul de documente, ca să le completez pentru angajare, autobiografie, tot el a stabilit să eşalonăm plata să-i dau în mai multe tranşe pentru a-mi fii şi mie mai uşor. Eu am început să-i dau din bani, el a început să facă din hârtii”, povesteşte denunţătorul. Pentru a fi cât mai convingător, ofiţerul de la „Doi şi-un sfert” i-a adus acestuia chiar şi un contract de muncă şi, mai mult, l-a trimis „în teren” pentru a se familiariza cu „munca de informaţii”: „Mi-a adus contract de muncă, numai el ştie cum l-a făcut, legimitaţie, declaraţie de avere şi de interes pe care le-am completat, toate documentele necesare unei angajări. Mi-a spus că o să fie bine, că o să încep o şcolarizare, m-a trimis la lucru – chipurile pentru a mă obişnui şi a mă familiariza cu munca de infomaţii. Mă trimitea la Craiova, la Severin, Vâlcea, Bucureşti, Târgu Jiu, iar el îmi deconta toată cheltuiala plus un salariu pe care l-am primit trei luni de zile. Toată povestea asta a durat cam 3-4 luni, din a cincea lună probabil nu a mai putut să facă faţă cu cheltuielile, a început să se dea de gol şi m-am prins şi atunci am sesizat şi organele specializate”, spune bărbatul, care este absolvent al unei facultăţi de drept. Tânărul spune că ofiţerul Avramescu este „un tip de om care păcăleşte foarte uşor, are un talent pot să spun, nu ştiu de unde l-a dobândit, dar a reuşit să mă convingă”. De asemenea, folosindu-se de funcţia de ofiţer de poliţie în cadrul D.G.I.P.I. Bucureşti, în luna iulie 2012, a pus la dispoziţia lui Mihai M. S., din oraşul Strehaia, cercetat pentru evaziune fiscală într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, înscrisuri oficiale cu conţinut fictiv, având ca emitenţi aparenţi A.N.A.F. Bucureşti şi I.G.P.R.. Documentul emis de A.N.A.F. reprezintă un certificat fiscal prin care se atestă, în fals că Mihai M. S., a achitat la bugetul de stat suma de 24.800 lei, reprezentând prejudiciul stabilit prin ordonanţa nr. 48/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. Documentul fictiv având ca emitent I.G.P.R., certifică faptul că prin ordonanţa nr. 49/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi s-a dispus scoaterea din consemn a lui Mihai M. S.. În acelaşi mod a procedat şi cu F. C. V., căreia i-a întocmit o adeverinţă de salariat fictivă, ca angajat al I.J.P.F. Mehedinţi, pe baza căreia a obţinut două credite de la Banca Transilvania, în valoare de 50.000 lei. Ofiţerul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, fiind începută urmărirea penală împotriva acestuia la data de 06.03.2013.

Modificat de LORD
Publicat

Oare sefii si colegii acestui ofiter nu stiau nimic? Or mai fi ca asta in sistem?

Publicat

Poliţist din Vaslui, prins la furat dintr-un supermarket, trimis în judecată

sursa : adevarul.ro din 15 aprilie 2013

Marius Diaconu, în vârstă de 23 de ani, ajutorul şefului Postului de Poliţie din comuna vasluiană Ştefan cel Mare, pe numele căruia s-a deschis un dosar de cercetare penală după ce a fost prins furând brelocuri din Kaufland, a fost trimis în judecată. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au dispus trimiterea în judecată a omului legii, primul termen al procesului urmând a avea loc pe 15 mai. Poliţistul s-a ales cu dosar penal, după ce, în luna decembrie a anului trecut, el a fost suprins de agenţii de pază ai supermarketului Kaufland în timp ce încerca să iasă din magazin cu 17 brelocuri ascunse în haine. Poliţistul a fost dat de gol de camerele de supraveghere şi, cu toate că a încercat să le explice agenţilor de pază că este un om al legii, aceştia nu s-au lăsat înduplecaţi şi au sunat la 112. Echipajul de poliţie sosit la faţa locului a restituit reprezentanţilor supermarketului toate bunurile, care valorau 100 de lei, iar colegului de breaslă i-au întocmit dosar penal. Odată cu trimiterea sa în judecată, agentul Marius Diaconu a fost retras din activitatea operativă. „Agentul trimis în judecată a fost pus la dispoziţia inspectorului şef, urmând să execute doar sarcinile dispuse de acesta“, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. Marius Diaconu a fost angajat în Poliţie în primăvara anului 2012, după ce a absolvit şcoala de agenţi „Vasile Lascăr“ din Câmpina.

Comentariu propriu :

Ca sa facem haz de necaz .... daca fura o bucata de paine sau de mezel mai beneficia de un pic de clementa din partea mea, il mai intelegeam, ca de este foame mare... dar brelocuri si inca 17 bucati !!! Fereste-ma Doamne de mintea slaba ! Oare ce a fost in capul sau ? Nu numai ca ne face de ras pe noi ca breasla, dar onoarea si demnitatea sa de om este facuta praf, nu m-as pune in locul parintilor parintii care l-au crescut si au investit in el.... Dar cred ca trebuie expertizat.... poate este cleptoman ! Cum pot sa imi inchipui sa fac un control ori alta misiune in echipa cu un astfel de individ, cum sa ma incred in el cand fura brelocuri, dar sa ai o evaziune sau o cauza cu un prejudiciu complex, acest coleg te vinde sau poate fi cumparat pe o jucarie sau o gogoasa. Finalul este clar art.18 ind. 1 pentru el dar pentru MAI este un mare castig : decat un asemenea specimen, mai bine cadre lipsa !

Publicat

cum sa-l trimita in judecata daca valoarea prejudiciului in suma de 100 de lei a fost si recuperata si ma gandesc ca marketul respectiv nu se mai constituie ca parte civila impotriva lui; e aiurea; e primul caz de genul asta care il aud; probabil au scris gresit ziaristii articolul in ziarul respectiv dar finalul sigur va fi 18 ind.1

  • 1 lună mai târziu...
Publicat (modificat)

Din ciclu : ,, A-nceput de ieri sa cada, inca unul din sursa externa .....  luat din strada ! Desigur nu pot fi de acord cu titlu  din ziar , aceasta javra nu era politist de cariera, cu siguranta a fost adus in sistem de un unchi-chestor sau de un politruc. Traiesc cu speranta ca specimene de acest gen se vor autoelimina din sistem, problema  este ca pana se lichideaza acestia, ne lichideaza si noua bruma de respect si incredere  pe care o castigam zi de zi si incercam fiecare sa o impunem/transmitem  prin activitatea noastra si care este spulberata la stiri de comportamentul unui astfel de individ  .

 

Un poliţist care a lucrat la dispeceratul MAI a fost arestat pentru tentativă de viol

sursa : articol preluat integral din  gandul.info din 17 mai 2013

 

 

Un poliţist care a lucrat la dispeceratul Ministerului Afacerilor Interne a fost arestat preventiv de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, după ce ar fi încercat să o violeze pe secretara unui notariat de pe Calea Victoriei, în biroul acesteia, potrivit unor surse din Poliţie.

Conform surselor citate, subofiţerul Dorin Mitu a fost arestat preventiv joi, pentru tentativă de viol, la propunerea Parchetului Judecătoriei Sectorului 1.

Angajata notariatului le-a spus poliţiştilor că săptămâna trecută, în timp ce se afla la serviciu, s-a trezit în birou cu un bărbat necunoscut, care a obligat-o să-şi scoată lenjeria intimă, a sărutat-o, apoi a încercat să întreţină raporturi sexuale cu ea, moment în care a fost salvată de o colegă care a intrat în birou, au precizat sursele citate.

Ulterior, angajatul MAI a fugit din notariat, însă a fost prins la scurt timp de poliţiştii Secţiei 1.

Bărbatul are 37 de ani şi este din Ploieşti, fiind dispecer la Ministerul Afacerilor Interne din 2002, când a fost angajat din sursă externă, au mai spus sursele citate.

Ministerul Afacerilor Interne a precizat într-un comunicat de presă că angajatul instituţiei a săvârşit fapta în afara orelor de program.

Angajatul MAI a fost trecut în rezervă în 16 mai, după ce a fost pus sub acuzare pentru tentativă de viol.

"Conducerea Ministerului Afacerilor Interne se disociază de astfel de acte şi comportamente care nu au nicio legătură cu statutul unui funcţionar public şi care afectează grav imaginea instituţiei. De asemenea, MAI va sprijini ancheta procurorilor prin punerea la dispoziţie a oricăror informaţii solicitate", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Modificat de LORD
  • Apreciez 1
  • Moderator
Publicat

Ăsta e unul dintre ăia din turnul de fildeş - alias "Aparatul Central" al MAI, ce sunt poliţişti doar cu numele, la fel cum era şi pistolarul ăla Vlădan, corect?

  • Apreciez 1
  • Membru
Publicat

Dispecerat MAI sau Dispecerat 112? Am auzit azi vorbindu-se prin sectie, dar nu am retinut mai mult decat ca a primit mandat de arestare preventiva.

Publicat

Era la Dispecerat MAI  ! A dat detalii la stirile Protv. Tipul fusese in concediu de cresterea copilului pe o perioada de 2 ani (ar fi o explicatie ca probabil avea abstinenta acasa si dorea senzatii gratis de pe strada ), venise la munca de o luna. Tot in reportaj se spunea ca sotia este director de banca si ca a iesit din tura din sediul MAI, a urmarit victima, la  circa 300-400 metri de sediu MAI a intrat in sediul notariatului, a vrut sa violeze victima, dar a fost surprins de colega victimei, motiv pentru care a fugit cu pantalonii in vine, fiind depistat la scurt timp .

Publicat (modificat)

Daca sotia este director de banca, atunci s-o fi gandit sa il faca si pe el om si asa, in urma unui "examen corect" a intrat sotul in MAI, devenind ditamai politistul, dar nu oriunde, nu pe strada, ci la Dispeceratul MAI. Ar trebui cercetat si modul cum individul asta a intrat in sistem, cum a trecut de toate probele, inclusiv ar trebui verificati cei care au facut posibila angajarea lui in MAI.

 

"Ministerul Afacerilor Interne a precizat într-un comunicat de presă că angajatul instituţiei a săvârşit fapta în afara orelor de program." - ar fi fost culmea sa savarseasca fapta in timpul serviciului, cand se ducea sa isi ia ceva de mancare!

Modificat de Sache
  • Apreciez 2
Publicat

cei de la M.R.U. stiu exact cine i-a dat ''recomandarea'' ptr angajare in minister...simplu!

  • Membru
Publicat

 

"Ministerul Afacerilor Interne a precizat într-un comunicat de presă că angajatul instituţiei a săvârşit fapta în afara orelor de program." - ar fi fost culmea sa savarseasca fapta in timpul serviciului, cand se ducea sa isi ia ceva de mancare!

 

De fapt trebuia sa fie in timpul serviciului, dar se invoise. Din ce am mai inteles eu de la colegii mei, omul ar fi amenintat victima cu un cutit, iar cand a intrat colega victimei s-a speriat si a fugit, intamplarea a fost ca prin zona sa treaca un echipaj de politie chiar in acel moment si chiar daca a reusit sa scape in prima faza a fost prins ulterior aproape de Piata Romana, in zona unde isi parcase masina.

Si din ce am mai inteles nici atitudinea lui nu a fost corespunzatoare pe timpul cat s-a aflat in sectie, refuzand o buna perioada de timp sa isi dea datele de identificare si chiar sa vorbeasca.

Publicat

asa nu..http://ro.stiri.yahoo.com/poli%C5%A3ist-din-constan%C5%A3a-suspectat-c%C4%83-asigura-protec%C5%A3ia-ho%C5%A3ilor-065902734.html

 

Poliţist din Constanţa, suspectat că asigura protecţia hoţilor de fier vechi

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni dimineaţă, de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, acţionând în baza unor sesizări oamenii legii au prins în flagrant, duminică, în zona "Energia", din municipiul Constanţa, mai multe persoane care furau fier vechi. În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că un agent de poliţie de la Secţia 4 Constanţa ar fi primit mită de la hoţi.

"Comanda Poliţiei Constanţa a deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a producerii evenimentului. Astfel, s-a constatat că în 17 mai agentul de poliţie, fiind în serviciul de patrulare, ar fi luat fără aprobare autoturismul personal, s-ar fi deplasat pe strada Baba Novac, în zona fostei societăţi Energia, unde ar fi primit o sumă de bani de la două persoane care sustrăseseră fier vechi de la respectiva societate comercială", se menţionează în documentul citat.

Conform sursei citate, în cursul cercetărilor administrative, poliţistul şi-a înaintat demisia. Acesta are 37 de ani şi lucra în Poliţie din anul 2003.

Cazul a intrat în atenţia Parchetului Tribunalului Constanţa, toate persoanele implicate - hoţii de fier vechi şi poliţistul acuzat de luare mită - fiind cercetate în libertate.

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.